
Un pipăruș modern
A fost ce-a fost. De n-ar fi fost,
Achim ar fi șezut acasă;
Dar după ce Savinca lasă
Pe-Achim în ajunări și post,
El, zău! nu face lucru prost,
De-și cată draga-i jupâneasă.
Dar vezi! Achim era-nsurat
Cu fata lui Mihai Terinte:
Femeie bună și cuminte,
Cum alta nu găsești în sat,
Și oablă-n mers și dreaptă-n stat
Și rumenă, părea o fragă-
Rar om, să n-o găsească dragă!
Avea doi ochi de brebenei,
Să mori cercând viață-n ei;
Și-avea obraz rotund, molatec;
Deci nu-i mirare, dragii mei,
Savinca da din ochi scântei
Și-Achim era tot-tot jeratec.
Dar într-o zi poznit itos!-
Savincă-n sus, Savincă-n jos,
Savinca taie cruce-n grindă:
Din casă iese până-n tindă,
Din tindă iese până-n drum,
Din drum "Dar flacără și fum
Și patruzeci de zmei și-un drac
Și mai pe-atâția draci cu frac!
S-a dus Savinca, dus? Pojar
Și-un car de draci și mai un car!"
Achim se plânge-acum degeaba:
Savinca-i dusă! Gata-i treaba!
Ea face noduri la năframe
Și pleacă-n țară fără teamă;
Scăpat-a de jandarmi și vămi,
Căci pe la vămi cum bag de seamă
Nevestele cam rar dau vamă!
Achim Cotor al lui Ignat
Rămase ars de supărat.
Ce zmei! Fără nevastă-i lesne
Să fii desculț și dezbrăcat:
Sumanu-i subsuori crăpat
Și cioarecii-i sunt rupți în glezne,
Pieptaru-i ros și destrămat
Și-Achim se teme-a prinde acul,
De ce să-l prindă? Prindă-l dracul!
Prin casă-i nor întreg de fum,
Prin oale nu-i nimic acum
Și-apoi să fim mai scurți și repezi,
Achim e singur, stă ca-n drum,
Și dinții lui pocnesc de strepezi,
Dar nu pocnesc c-așa li-e firea,
Ci foamea aduce pocnirea.
"Nu-i modru, nu! De ce stau par?
Își zice, el: Ce dracu-i asta?
Mă duc ca să-mi găsesc nevasta;-
Mă duc, duc, zău! Plec astăzi chiar!"
El își tocmește deci opinca
Și pleacă-n țări după Savinca.
P-un cal ce varsă foc pe guri
Și veci de veci nu s-ostenește
Și-i văr cu tufa din păduri,
Achim Cotor călătorește
Trei zile lungi de lungi torturi,
Și-a patra zi, cam pe-nserate,
La Crai-din-Peșteră s-abate.
Vestitul crai, măcar e crai,
Nu-i vrednic preț de trei surcele;
Dar trei groșițe dacă-i dai,
Te poate ridica prin stele,
Cât poți să dai "bon jour" cu ele.
Achim Cotor i-a povestit
Din fir în păr tot adevărul,
Zburlindu-și de mânie părul.
"Ei vezi! Savinca mi-a fugit!-
Mă râde-acuma tot norodul,
Că stau de foame să rod podul:
Și mult mă mir, de ce nu-l rod?
Să-i fie-afurisit prohodul
Și-i facă dracii-n gură nod!
Dar fii bun, cată-n păscălie
Și-mi dă din bobi cuvânt curat,
Savinca-n ce pământ să fie?
De cine zmeii s-a legat? "
Cel Crai-de-Peșteră sucește
De trei ori capu-i luminat,
Apoi înșiră bobi pe sită,
Vrăjind cu voce răgușită;
Începe-apoi la descântat,
Tocmindu-și barba ca păunul:
"Voi patruzeci și-n capăt unul!
Ieșiți în stele și-n văzduh,
Vă dau amână pămătuf
Și mături groase și-nnodate
S-aduceți pe Savinca-n spate!
Din lut și pietre și din râu,
Din sfântul trup al lui moș Soare,
Din câte-s vii și-ascultătoare!
Din flori de mac, din spic de grâu,
Din mintă creață, pădurea ța,
Cu dragoste la Savinca-n brațe,
S-o văd pe bobi și s-o cunosc..."
Și-așa tot hodoronc și tronc,
Din fălci mereu se-nvârte crugul,
Că așa-i, vezi Doamne, meșteșugul!
"Măi frate Chim! Ești norocos
Vorbește iară păscălăul,
Să nu ne mai audă răul!
Vezi bobul est mai negricios?
Arată drum și zile bune,
Că vezi tu, bobul ăsta spune:
Savinca ta nu ți-a fugit!
Savinca ta s-a prăpădit,
Umblând pe deal după căpșune.
Dar om ești tu cu mult noroc!
O poți afla ca scrisă-n carte,
Vezi bine, că-i pe drum departe
E chiar la craiul Poloboc.
Dar știi tu ce? Pleacă pe loc!
Tot mergi spre răsărit de vară,
Tot mergi, dar nu te mai opri,
Și când d-un deal te vei bufni,
Oprește-te, căci ești în țară!
Și-aici de nu vei isprăvi
Nimic, ia un fuior, fă ață
Și caut-un pom și-te acață!"
Achim pornește. Ars de foc
Se duce, duce; d-apoi unde?
Nu știe singur, ci-și răspunde,
Că-n țări la craiul Poloboc.
Drum bun, Achime, și noroc!
S-a dus o săptămână întreagă
Dar nu știu cum a rătăcit,
Ca nu mergea spre răsărit,
Și astfel, fără să-nțeleagă,
Ajunse-ntreg și fericit
La toarta galbină de-aramă;
La capul lumii, bag de seamă.
Și ce gândiți? Achim era
Cu nenoroc ori desperase?
De unde zmei! Se bucura,
Cât sta din piele mai sa iasă!
Pe el de mult îl tortura
Dor greu, de-a sta cu sfinți la masă:
Și-acum în orice caz va sta!
Dar cum? Achim citise-n carte,
Că sfinții-și au crăimea lor
Și-apoi pe sfinți cam binișor
Chiar toarta galbină-i desparte
De celălalt lumesc-popor!
Și-acum Achim-trei pași, oh, bată-l!
Și iată-l sfânt, ca sfinții, iată-l!
Dar ăști trei pași au fost cam grei:
Sufla un vânt, iubiții mei,
Atâta de nebun și tare,
Cât munți în aer ridica
Și prin văzduh îi legăna.
O poznă și minune mare,
Că n-a rămas pom la pământ,
Toți pomii fluturau în vânt,
Gândeai că au pornit tătarii,
Răzmeriți cu solomonarii!
Iar biet Achim era mai-mai
Să zboare precum zboar-un pai
Dar el scuipă o dată-n barbă,
S-așterne iute la pământ,
Se prinde-apoi de-un fir de iarbă
Și-vântul doară-i numai vânt!
Cu greu trecu pe-aici Cotorul
Și se plângea că-l poartă dorul
Prin țări, cu gând să fie sfânt!
Că vezi, mă rog! Pe-aici e locul
Pustiu și numai pipirig
Și zău, p-aici așa-i de frig,
Cât crapă-n trei și-n opt cojocul,
Se face bradul tot covrig
Și-ngheață flacăra și focul!
Dar el, Achim, avu norocul!
Să scape teafăr, dezghețat;
Din întâmplare și-a luat
De-acasă cremene și iască:
Și, ca țiganul, dragii mei,
Scăpa de ger, având scântei
Dar sfântul Dumnezeu ferească
Pe tot creștinul cu gând bun!
De-aici prin tufe de alun
S-a dus Achim mereu la vale
Și ajunse-n urmă pe cordun,
La țara sfinților. Pe-o cale
D-aramă dalbă de lulea,
Achim ca vântul se ducea,
Lăsând fuior după călcâie;
Și nasul astupat ținea,
Că el mirosul de tămâie,
Cu mare greu îl suferea.
La sfântul Soare mai întâi
Ajunse Chim; cu pas domol,
Se bagă dânsul în ocol.
Sta sfântul Soare cu zâmbire
Pe prispă-afară și cetea
Cu glas înalt dintr-o Psaltire,
Dar în cetit cam slovenea,
Strâmbând din nas în mod idilic:
Bag-seamă el cu greu cetea
Scrisori cu alfabet cirilic.
"Noroc și galbeni! Aferim,
Dar cum mai poți? "a zis Achim.
Iar soarele cu grabă pune
Deoparte sfânta rugăciune
Și-i zice: "Eh! jupân Achim!
Dar ce păcat? Poftim, poftim
La umbră dulce, la răcoare!"
Și tot râdea jupânul Soare.
Iar Chim, asemenea râzând,
S-a pus pe prispă. El își strânge
Sumanul bine petecit,
Apoi cu suflet asuprit
Se tânguiește și se plânge,
Că-n țări nevasta i-a fugit.
"Ba draci! îi zice pe loc sfântul,
Îndată ce-auzise tot,
Ba draci! Cu tine-n cârcă pot
Să-ncunjur mâne tot pământul!
Dar facem mai întâi prinsori,
Auzi! Te port pe cer și nori,
Cât da-voi pară din potcoavă,
Iar tu să-mi spui, dar să fii drac,
Să-mi spui vreo glumă și vreo snoavă
Că snoavele de tot îmi plac!
Primești? De cumva nu te-oi duce,
Să n-am noroc de sfânta cruce!
Dar și tu știi! Tu spui, eu tac".
Achim, plăcându-i târguiala,
Tușește-o dată, lung și greu;
Și prinde-a spune de Păcală,
Cum face nebunii mereu,
Și pune coarne unui mire;
A spus de când s-au jeluit,
Țiganii la mitropolit,
Să-și facă și ei mănăstire;
A spus cum lingurar Archire
Fura prescură de la schit:
Așa spunea de lung și jalnic,
Ca popa Spic din molitfelnic!
A spus Achim câte minciuni
Și câte pozne și minuni,
Cât Soarele murea de râs.
"Hei, cioară neagră! Ce ți-am zis?"
Răsun-atunci un glas de-alături,
Și ca din pod porni din dos
În modul cel mai furios
Război de clește și de mături!
Și rap! și zup! și zup și rap!
Și-n fel și-n formă peste cap,
Cât sta biet Chim făcut suveică:
Iar sfântul Soare tunde-o neică
Să nu-ți bat colbul din scurteică!
Ei, hei! Dar cine bombarda?
Chiar sfânta maică-a lui sfânt Soare!
Zău! Flacără pe nări lăsa,
Și-avea priviri răzbunătoare
Și-n mâni avea un hop-șa-șa!
"Ce!? Nu-ți mai astâmperi obiceiul
Și nu te-ai săturat de sfat?
Triodul zace pe sub pat
Și-a mucezit acum mineiul,
De când în ladă l-ai lăsat!
Iar tu către Cotor-te cară!
Să nu te văd p-aici! Auzi!
De nu vrei să mănânci cucuruzi,
Pornește! Hai, șperlă și pară...!"
Achim cotor e om cu minți;
El dă din cap scrâșnind din dinți
Și-o cam grăbește din picioare.
"Oh, bată-l pacostele, Soare!
Dar ce-a pățit! în adevăr,
Bătut e bietul ca un măr
Al dracului."- și se tot duce,
Făcând de spaimă câte-o cruce.
"Mă duc la sfânta Luni! La ea,
Să-ntreb de Savincuța mea!"
Cu-acest gând el se ușurează.
Deci merge-ncet la sfânta Luni
Și intră-n casă și s-așează
Pe-o vatră plină de cărbuni.
Bătrâna sta-ntr-un colț de masă
Și-avea niște pantofoi mari,
Puteai în ei din pod să sari.
Avea trei scaune prin casă
Și-un pat făcut de patru pari.
Avea pe masă dinainte
Cilindru plin de "Konig-Tinte"
Și-avea condei și ochelari,
Și tot făcea la mestecușuri
Și tot pe rând și pe răvaș
Făcea trăsuri și sămădaș
Din slove și din numărușuri.
"Cinstită jupâneasă Luni,
Vorbește-Achim dintre cărbuni,
Ia vezi! Ai oameni buni în casă!"
Atunci de scris baba se lasă
Și repede, ca vânt cu nor,
Ia-n mâni o cofă de sub masă
Și zvâr! în capul lui Cotor.
Povoi întreg și grindini grele,
Cât biet Achim ud până-n piele,
Ia ușa-n cap, că nu-i de stat.
"Așteaptă, gureș blestemat!
De-amar de vremuri tot fac planul,
În ce mod aș putea vâri
O zi-ntre zile: cu o zi
Mai lung de-acum să fie anul,
Încât, pe calcule noi și bune,
Să cadă Paștele-ntr-o luni!
Și cum? Dumineca să fie
Tot baștină de sărbători,
Iar noi, mă rog, șese surori,
Să n-avem strop de omenie?
Ba foc și fum! Am tot gândit;
Și mai că reușeam cu planul
Dar uite colea! Mitocanul,
M-a scos din gânduri, m-a smintit!
Dar las' pe mine! știu eu plata
Că am s-apuc în palmi lopata!"
Achim se duce fără de-a vrea;
Lopata nu-l prea-nveselește,
Deci, nici n-așteaptă după ea.
"O, bat-o Luni! Dar ce gândește!
Și ce plan are! Cum scria
De-al dracului"- Achim se duce,
Făcând de spaimă câte-o cruce.
"Mă duc la sfânta Joi! La ea,
Să-ntreb de Savincuța mea! "
Se duce dar. Bătrâna sta
La foc și depăna pe gheme;
Cotor de cam cu bună vreme
Privește-n jur; el planisea:
La caz, când Joi i-ar coase gluga,
Pe ce cărări să-ntindă fuga!
"Bun lucru, jupâneasă Joi,
Bun lucru!" zice el din tindă,
Și-atuncea poc! cu fruntea-n grindă
Și-fulger, trăsnete și ploi!
Și-ocări și sfezi și ne-învoială
Și-n fel și-n formă păruială!
Pe grinzi sihastra și-a întocmit
Ulcelele cu borș adică,
Dar când Achim a pocănit
Cu fruntea-n grindă, ele pică
Și borșul borș, pe jos e borș
Și peștii pe uscat și storși!
"Valeu, păgâne! Om de osândă!
Mă lași săracă și flămândă!
Cu zile tu-n pământ m-astupi,
Văleu!" Ia baba un tăciune
Și-aprins întreg pe vânt îl pune
Și azvârle-n Chim, ca după lupi;
Iar biet Achim pe la portiță
Fugea cum fuge-o veveriță,
Și nu-și da rând, iubiții mei,
În loc de-un pas, făcând tot trei!
Achim Cotor e om cu minți;
El dă din cap scrâșnind din dinți.
"Măi, măi! zicea cu indignare
Oricum și cum e lucru mare,
Să n-am eu cinste pe la sfinți!
Dar, haid să cerc; ce-o fi, să fie!
Să văd, afla-voi omenie
La sfânta Sâmbătă!" S-a dus,
Deși nu chiar în voie plină.
Bătrâna sfânta sta-n grădină
Și se grăbea lucrând, cu pus
De cepe-n strat. "Cu tot norocul!
Să-ți fie ceapa cum e focul!
Cinstită Sâmbătă, să fii
Tot verde, cum e bărbânocul!"
Bătrâna scutură cojocul
Și zice: "Da de unde vii
Și unde mergi?" A spus Achim
Tot lucrul, după cum îl știm.
"Ți-aș da eu sfat, cât-nu te teme!
Dar vezi, Achime, că n-am vreme!
De cumva însă vei pofti
Un strat, de cepe-a răsădi,
Atunci de-mi răsădești trei straturi,
Eu ție-ți dau treizeci de sfaturi!
Primești?" Primește chir Achim,
Se pleacă jos, ia snop de cepe
Și-apoi la răsădit începe.
"Așa tâlharule?! Poftim,
Așa știi tu strica răsadul?!
Umplea mi-s-ar cu tine iadul!
Tu vreai să mă batjocorești?
Așteaptă, căplăuz ce ești! "
Și sute de mustrări încarcă
Sihastra dintr-un suflu-zup!
Achim ședea pe straturi pup,
Și-acum Achim e sub cotarea
Și prins în staul ca un lup!
Cotorca-i mare și-nvelește
Pe-Achim întreg, întregușor;
El strigă, zbiară sub zăvor,
Din răsputeri se zvârcolește,
Dar baba-l ține apăsat:
Ea pietre pe cotarea urcă,
Ba ea chiar însăși s-a urcat!
"Așa! Să-mi șezi cum șede-o curcă!
Aici să-mi stai trei zile-ntregi,
Flămând! Auzi tu? Mă-nțelegi?"
E totuși mult, și-Achim nu poate
Să rabde-acest canon, cam sfânt!
El face vânt și aruncă-n vânt
Cotarea de pe cap și scoate
Cinstitul cap de la pământ.
Și ce gândiți? A stat de poară?
Ba zmei! Fugea de sta să moară!
Și cum, mă rog! Cu frica-n sân
Și-apoi și cu rușinea-n spate
Să nu fugi? Ba să fugi, fărtate,
Să nu stai până-n Debrețin!
Achim Cotor e năcăjit.
Atâta mai dorea de-acasă
Să poată sta cu sfinți la masă.
Și-acum Achim e hotărât
Să lase-n pace pe toți sfinții,
Că prea i se rărise dinții,
Dar iarăși, iarăși se-ntorcea:
Savinca lui e-n țări străine
Și nu cunoaște drum la ea!
"Oh, vai și vai, sărac de mine!
Mă duc la sfânta Miercuri! Duc,
Căci nu m-a bate doar butuc
Și poate să mă-nvețe bine!"
A zis și face. A-nturnat
Pe drumul cel cu tămâiță.
Bătrâna sta chiar în portiță
Și, măcar e călugăriță,
Cetea râzând din Leonat.
"Să dea Domnul sănătate!
Mătușă dragă, nu mă bate,
Că vin să cer la tine sfat!"
Bătrâna râde cu căldură,
Mișcând un singur dinte-n gură
Și zice blând și linișor:
"Cu drag îți dau a bună seamă!
Dar spune întâi cum te cheamă?"
Achim se plecă-ncetișor:
"Eu sunt Achim al lui Cotor"
Se-ncruntă atuncea sfânta Miercuri
Și zbiară: "Tu? Cotor păgân?!
Te cară, cioară blestemată!
Mă mir că zmeii te mai țin
Cu zile! Hei! Tu niciodată,
De când pe lume-ai răsărit
În zi de miercuri n-ai postit!
Și totuși ai obrăznicie
Să vii pe-aici? Ocară vie
Și drac ce ești! Fugi, că te-omor
Și fac să te cunoască satul!"
Și-atuncea zvâr! cu Leonatul
În capul lui Achim Cotor:
Așa de bine-i unge-o falcă,
Cât bietul Chim în șapte calcă!
"Așteaptă tu, s-apuc un schiap
Să-ți scot de-dulcele din cap!"
Dar Chim e om; cinstește-obrazul
Bătrânelor; Achim e țap:
Așa ușor trece prilazul!
Ce lucru searbăd și pocit!
Așa-l lovise sfânta Miercuri,
Cât el era acum silit
Să-și lege capul tot dogit
Și peste fălci să puie cercuri!
Voia să-ntoarne acas-acum,
Să lase la năpaste toate!
Să-ntoarne? Oh, dar nu se poate.
Că el avea să-și facă drum
Prin locuri vechi: întâmplă mintea
Cerea drum chiar pe dinaintea
Căsuței sfintei Luni și Joi.
Și, dragii mei, știți bine voi
Că-n locul unde-ai pățit moară,
Cu greu mai mergi de-a doua oară!
Dar ce? Achim e om cu minți;
Se duce pe unde-l duc dorul!
Va merge-ncet, cu-ncetișorul,
Va da de sate fără sfinți,
Și-și va găsi de nou odorul!
Va nimeri într-un noroc
Și-n țări la craiul Poloboc!
El face dar o sfânta cruce
Și-un "mulțumesc că mă deparți"
Și-apoi s-a dus. Dar cum se duce,
Nevrând pe plai străin s-apuce,
Sosește chiar la sfânta Marți.
El dă din umeri, tot e rece
Și strigă plin de jale: "Dec!
Mă tem pe-aicea chiar a trece!
Dar am să trec! Că dacă trec
Și-n treacăt sfat nu voi pofti
Eu cred că nu m-a părui! "
El n-are pricini să se teamă,
Că sfânta Marți tocmai stătea
La foc, tivindu-și o năframă
Achimul însă cum trecea,
Mereu în lăture privea,
Și când el ca scăpat se ține,
Năcaz și poznă! Sare-un câne
Și-i sare tocmai după cap!
"Așa-i, că nici aici nu scap!"
Își zice Achim, strigând pe nume
Tot "nea Bălan, Cloțan, Sobol",
Și strigă tot precum în lume
Strigi câni, dar strigă tot în gol.
Mai dă cu bâta, dă din brațe,
Degeaba! cânele-l înhață!
"Na, na Coltun!" strigă din prag
Bătrâna și se duce-n grabă
La chir Achim și mi-l întreabă
De sat și nume. Cu mult drag
Îi zice ea, după ce știe
Năcazul lui Cotor: "Vezi, vezi!
Nu trebuia să cercetezi
Pe sfânta Vineri mai întâi!
De-a dreptul să fi mers la ea,
Că desigur nu te bătea,
Dar sfat îți da cu căpătâie!"
Sărman Achim! Acum se-neacă
De-atâtea gânduri. și el pleacă.
Făcând un aspru sămădaș:
Atât a fost de pătimaș!
Bătut cu mătură și clește;
Cu foc și schipuri huiduit,
Cu apă-n urmă opărit
Închis, cum nu se pomenește
Pe lume lucru mai olog:
Închis el sub cotărci, mă rog!
Cu ochii scoși, pe fălci cu cercuri,
Din pricina cinstitei Miercuri!
Of! Doamne, Doamne, cum vedeți,
E om cuminte și drept are
Acel ce-a zis, că Saul n-are
Nici strop de cinste-ntre profeți!
La sfânta Vineri merge dar.
Sihastra chiar își soarbe cafa:
C-un ochi ea măsura garafa,
C-un ochi citește-ntr-un bazar.
Ea când aude ce pățise
Achim pe-aici, murea de râs,
Așa de cu din suflet râse.
Apoi domol și blând a zis:
"La Crai-din-Peșteri, dragul meu,
Să nu mai mergi, că totdeauna
Vrăjește gol, precât știu eu,
Îndrugă vorba și minciuna!
Ascultă tu cuvântul meu!
Tu câți pe Sava? Ea-i răpită
De Cârc Ciolan, care-i nepot
Lui Pavel Drug al lui Răchită.
Auzi, Achime, eu socot,
Că-i treaba mai ca isprăvită!
Te du mereu de-aici în jos,
Pe Dunăre; la stânga lasă
Trei fagi, un deal și-un râu și-o casă;
La dreapta treci un pod frumos:
De-aici încolo-i drum de-aramă,
Prin țara-Verde, bagă seamă!
Aici în țară, cum ți-am spus,
Sunt mulți tâlhari pe nas cu creste,
Cari fură fete și neveste
Și Cârc Ciolan aci ți-a dus
Odorul tău! Dar nu-i poveste,
De-aflat tâlharul ușor este.
În țară este-un sat sărac
Și-n sat, Achime, este-o claie,
Și lângă claie stog de paie,
Și-n dos de stog holdă de-alac;
De-aici, mergând trei pași pe coastă,
Vezi nouă pari și-un bolovan,
Și-aici stă chiar lângă-un bostan
O casă mică, slabă, proastă,
Și-n casă șede Cârc Ciolan,
Auzi! Ai ploscă? Ai, e bine!
Tu mergi la cârcimă, ia cu tine
Cinci litre mari de rostopcin,
Și-apoi te du, te du, creștine,
La Cârc Ciolan. Ca bun creștin,
Te fă că tragi la el de gazdă
Și-i dă vinars: întâi mai lin,
Dar mai târziu bagă-l în brazdă!
Și tot un șluc și iar un șluc
Tu-i dă pe urmă plosca-ntreagă,
Rusești înghițituri să tragă,
Și-l fă la capăt turduluc!
Iar după ce va fi butuc,
Tu ia-ți de mână pe boreasă
Și cară-te cu ea spre casă!"
Achim Cotor e-mbucurat.
Și suflet de voinic iar prinde
Și-a babei mâni a sărutat.
Bătrâna trei șuștaci i-a dat
Și-un corn de pâine ca merinde.
Și-Achim pe drumuri a plecat.
Se duce lângă-mpărăție,
Ca sfântul Dumnezeu să-l ție:
Trei ceasuri merse-ntr-un tâmpău!
Dar era cald, arșița mare;
Achim se-ntoarce către Soare
Și zice: "Zău, tu frate, zău!
Așa mă frigi de rău și tare?
Măi, Soare! Fii mai cu-ndurare!
Căci știi tu ce-mi făgăduiai:
Ar zis că mi-i purta pământul
Dar precum văd, nu ții cuvântul!
Ei bag de seamă, tu mințeai!"
Și Soarele să n-am păcate!
Amar de Chim s-a rușinat,
Acasă iute-a alergat
Și n-a ieșit pe cer, mai frate,
Trei ani și-o zi și jumătate!
Noroc a fost, că-n acel veac
Cinstita lună era plină
Și da lumină, știi, lumină:
Încât și omul cel sărac
Vedea mâncări și carne-n oale,
Deși știa că toate-s goale!
Atunci Achim Cotor stă-n loc,
Adună vreascuri, face foc,
Și mâncă bine, se întinde
Și trage-un somn ca de noroc.
In zări, departe, el zărește
Ca șarpe Dunărea curgând
Și peste Dunăre trecând,
Un pod de aur strălucește,
Cât nu-ți încape nici în gând:
Lucea ca zugrăvit în ramă,
Gândeai că-i acurat aramă!
"Hei, hei! vorbește Chim Cotor,
Cercându-și traistele de-afunde,
Hei, hei! Acuma pot ascunde
Vrun bulz... voi merge-ncetișor
Căci nu văd străji! Așa, măi frate,
De pot, fur podul jumătate!"
Cu-acest gând slab, dar foarte șod,
Voios Achim în fugă pleacă
Și merge ca un voievod,
Ținând cărarea către pod,
Dar-hui! Achim Cotor se-neacă
Și limba i se face nod.
Pământul fierbe loc d-un jugăr,
S-aude glas ca de călugăr
Și din pământ, odată, rap!
Ca fulger, iese un balaur,
Cu barbă-ngustă, ca de țap,
Cu șapcă pestriță pe cap
Și plin de zgură ca un faur.
Având cănaci pe umeri puși
El vine aducând o oală
Și-un car de vrescurele-n poală.
"Hei, mă jupâne Pipăruș!
Aud că ești om cu prilege:
Beai dohot și mănânci găteje
Și rozi piper pe număruș!
Vorbește Namila cu hohot,
Aici am vreascuri și-aici dohot-
Voinice! Să te văd acuși!
Ian, ian, învârte nițel crugul
Și arată-ți, frate, meșteșugul!"
Nu-i vorbă! Umblă vorba-n sat.
Că omul, dacă dă de frică.
Se face popă și-împărat,
Chiar fără voia lui... adică
Să beai chiar dohot! Draci cu chică!
Nu-i nici de râs! Achim, săracul,
A dat de-atâtea neplăceri,
Încât el simte se-n puteri
De-a duce-n cârcă și pe dracul,
Ba chiar să-l suie-n vârf de peri,
Dar zmei cu veriguță-n coadă!
Găteje cum bătăi să roadă!
"Ce, frate? Nu vreai să mănânci?
Ai grijă că la minut voi face
Să treci pe pod în patru brânci!
De-ți place, place; de nu-ți place,
Te-nvăț eu vitejii, sărace!
Zău, zău! Adecă dar tu vrei
Să cauți prin șapte țări sihastre
Pe fata Craiului Albastru?
Ți-ai pus de gând să mergi la zmei?
Dar ce poți face tu la ei?
De ești viteaz, dă-mi mâna! Adă!
Din pumni, din trântă, ori din spadă?
Că și eu doar' sunt bătăuș
Ai grijă că te fac tot grămadă,
Degeaba ești tu Pipăruș!
Te bat! cum bați mărul cu schiapuri,
Trei luni de zile să beai hapuri!"
Și pune mâna pe mănunchi
Balaurul, scoțând o spadă,
Dar Pipăruș e la spovadă,
Și de viteaz era-n genunchi!
"Proslavnice balaur mare!
Te rog, ai milă și-ndurare
Și nu lovi, că faci păcat!
Te rog, cu sufletul curat,
Cum rogi pe sfântul din icoane:
Să nu confuzi două persoane!
Eu nu mă duc acum la zmei,
Căci n-am nimic să fac cu ei;
Și nici nu caut, umblând sihastru,
Pe fata Craiului Albastru.
Că n-am văzut de când sunt crai!
Cinstită-n veci să-ți fie fața
Și-ți țină Dumnezeu viața,
Și locul prea cinstit ce-l ai!
Măria ta! Ascunde-ți dinții!
Că nu sunt Pipăruș, mă jur!
Mă bată sfântul
Jov, toți sfinții,
Și toți vlădicii din sobor!
Io-s biet
Achim al lui Cotor
Și iată că mă-nhață vina!"
Balaurul pufnește-n râs
Și zice-apoi aprins ca focul:
"Cum nu ești Pipăruș?
Ai zis, că ești-o, bată-te norocul!
Eram să-ți petecesc cojocul!
Ești Chim Cotor? De ești Cotor,
Te du cu Dumnezeu și bine,
Că n-am nici un prilej cu tine!"
Se scoală Chim încetișor,
Nu cumva grația-i să-și strice.
Balaurul atunci îi zice:
"Eu pot, vezi bine, rău să-ți fac
În șapte sute de privințe,
Dar vezi tu! Buna mea voință
Te lasă-n pace! Mergi pe plac!
Dar stai, mă rog! De cunoștință
Să-mi dai o pipă de tabac!
O pipă numai, că adică
N-am timp să merg pe la trafica!"
Cotor câștigă încurajări;
El caută-n pungă, zice-n pripă:
"Zău, zău! Că n-am tabac de pipă,
Dar am mai mândru de țigări,"-
Și atunci, iute pre cât poate,
Achim își face mâna drob,
Și-un pumn de magyar finom scoate
Și-apoi hârtii Houblon și Job.
Balaurul îi mulțumește.
Achim Cotor la drum pornește.
Și Dunărea pe pod trecând,
Ajunge chiar în țara-Verde.
De-aici apoi fălos pășind
Pe căi de-aramă, el se pierde,
Pe-un drum făcut de-un meșter faur:
Așa sclipea, gândeai că-i aur!
Cu rostopcin în plosca plină,
Se duce-n țara cea străină
Și-ajunge chiar la Cârc Ciolan.
Savinca lui? Aman, aman!
Savinca-i astăzi gospodină,
Se-nvârte numai pe-un picior
Și nu gândește la Cotor!
Sărac Achim! Multe pățește
Cerând odorul prăpădit:
Dar vai, odorul se ferește
De Chim! Pe loc, când a zărit
Savinca pe Cotor în casă,
Ochește lui Ciolan râzând
Și Doamne, lucru fără rând!-
Ciolan se scoală de la masă
Și zice: "Servus! frate-Achim,
Poftim la masă-ne, poftim!
Savinca hei: Auzi, mătușă?
Ian fă-te tu de către ușă!"
Achim Cotor pricepe sfatul!
El zvârle plosca la amar,
Ia ușa-n cap să fugă, dar
Pe uși Savinca-a pus lacătul!
Achim e-n păruială iar!
Oh, mare Doamne, fie-ți milă!
Hambar și laiță, sucitor
Și lemne, cute, clește, pilă.
Și blide, linguri, podișor
Și cofa, fuse, rășchitor
Și fier de pluguri și cobilă
Și toate-n capul lui Cotor!
Și pumni și palmi și trântitură,
Prăjini, perechi după perechi,
Și-l trag de păr și de urechi
Și-l bat cu mături peste gură,
Și-n fel și-n formă mi-l întind
Și-l ciuciră și-l trag și-l pișcă,
Prin păr îi găuresc morișcă,
De nas cu clește roși îl prind
Și-l opăresc și-l bat ca napul,
Și-i sparg cu laboșele capul!
Achim mai dă cât dă din mâni:
Dar ce-i o vulpe printre câni?
Sub pat s-ascunde, pe sub masă.
Dar Cârc Ciolan pardon nu-i lasă,
Iar ea? Savinca nu stătea
Pe loc, ea lovituri împarte r
Cu foarfeci, sită, ce-i cădea
La mână, hai! Zup, zup! dădea,
Vitează cât un Bonaparte!
Al dracului! Cotor era
Aproape mort, de el e gata!
Zdrobit și lat cum e lopata,
Și nu mai poate nici răbda.
El sare pe fereastră-n drum
Și hai la drum! Fugea ca vântul,
Gândeai că-i pare strâmt pământul!
Acum era la el acum!
Iar ce gândea, boieri cinstiți,
Puteți chiar singuri să gândiți!
Ce-a fost de-aicea mai departe,
Nu-i lipsă să mai scriu în carte.
Că orișicine poate ști,
Că biet Achim nu-și găsea locul.
Și, blestemând mereu norocul,
Trăia-cum zmei va mai trăi?
El n-a voit de-atunci să știe
De popi și de căsătorie.
Și nu credea, iubiții mei,
In sfinți, în drumuri și femei!
El a trăit tot singur, tare
Și verde, ca un bolovan,
Și n-a murit de mult: îmi pare,
Că-n holera de-acum un an
Muri în Blaj un biet sărman,
Și tot mă mustră și azi dorul,
Că el a fost Achim Cotorul!
poezie celebră de George Coșbuc
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre draci
- poezii despre vamă
- poezii despre trup și suflet
- poezii despre sărăcie
- poezii despre soție
- poezii despre sfințenie
- poezii despre sfaturi
- poezii despre picioare
- poezii despre noroc
- Ai o scrisoare de dragoste frumoasă?
Citate similare

Greierele gospodar
Lui rapsodul, povestitul
Și vestitul nostru greiere,
Nu-i mai place cântecul,
S-a gândit să... treiere!
Și într-o zi pe la chindie,
Strânse gașca greierească,
Și apelând la măiestrie,
Îi și puse să muncească,
Pe toți greierii din vale,
Într-o grabă fără margini,
Nu-i scapă nimic în cale,
Îi chemă, le dădu sarcini.
Și-adunară cât un munte,
Ca să-l pună în cămară,
Bob și grăunte cu grăunte,
Ditai lanul de secară!
Auziră gălăgie, surioarele furnici,
Și vin toate, dau năvală alarmate,
Înarmate până-n dinți
Cu lopeți, cazmale, sape,
Să își apere moșia
De greierașii calici,
Și tradiția și glia;
-Ia mai plecați voi de aici!
Să vedem acum ce face
Gospodarul, dacă iese tărăboi,
Chiar dacă el poate vrea pace,
Ia să vezi ce mai război!
Ce război, revendicare,
Nu se bagă în vorbire!
Doar fuga îi dă scăpare,
Fără pic de zăbovire!
Și-n concluzie, acum,
Se pare că el nu poate,
Nici așa, și nici oricum,
Să schimbe povestea, frate!
poezie pentru copii de Daniela Achim Harabagiu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre greieri
- poezii despre greierele și furnica
- poezii despre văi
- poezii despre vorbire
- poezii despre tradiții
- poezii despre schimbare
- poezii despre război
- poezii despre pace
- poezii despre muzică

Vântul
De fete mari e lunca plină,
Iar vântul, răsfățat copil,
S-apropie tiptil-tiptil
De pe sub fagi, de pe colină.
Și fetele cu drag suspină:
O, Doamne, Doamne, adă-ni-l!
Pe umeri blondele lui plete
Tresar și sar încetinel.
El e frumos și tinerel,
Dar e sfios când e cu fete.
Iar ele râd și râd șirete
Și pe furiș privesc la el.
El umblă ca la el acasă
Și-ascultă fetele ce zic;
Mai rupe-n palme câte-un spic
Și răsfățat apoi își lasă
Pe spate capul și nu-i pasă
De fete și de câmp nimic.
Și printre spice el șoptește,
Vorbind aiurea și-alintat!
Și, cum se plimbă-n lung și-n lat,
Cu fetele să-mprietenește
Și din copil sfiios el crește
Flăcău întreg de sărutat.
Apoi ca-n glumă el le prinde
De mânecă, și-aprins de dor,
Își face joc prin părul lor,
În urmă brațul și-l întinde,
Pe cea mai dragă o cuprinde
Și-o strânge către el ușor.
Tot mai aprins, tot mai aproape:
Să te sărut, drăguțo, vrei?
Ce ochi frumoși ai, viorei,
Ca un întins adânc de ape.
De el nu-i nici un chip să scape
Și-atâta lucru-n urmă ce-i?
Ea stă la pieptul lui pierdută,
Dintâi cu ochii la pământ.
El zice-așa câte-un cuvânt,
Ea zice trei și-l tot ajută,
Și uite-l, uite-l c-o sărută
Ei, vezi tu, fetele cum sânt!
El a crezut că nu se poate,
Și iacă poți! Dar să te ții!
E greu să dai de căpătâi
Dar dacă dai, merg strună toate;
Și fata mult nu se socoate,
Când pierde mintea cea dintâi.
El o sărut-acum pe salbă,
Și fetele-mprejur se strâng!
Dar e prea mult! Am să mă plâng
La toți vlădicii, să dau jalbă!
Auzi, să duci tu lume albă
P-un câmp cu oameni, ca-ntr-un crâng!
Ba ele-și mai desfac și sânul,
Și-n sân el li se joac-acum
Îl prind odată și-l sugrum,
Că prea s-obrăznici românul,
Auzi, dar cine-i el, păgânul,
Ca să-mi sărute fete-n drum?
Nu știe nimeni de-unde vine,
Și capu-i stă la sărutat!
De-ar fi măcar de-aici din sat
Voi, câți sunteți flăcăi ca mine,
Să-mi spuneți voi acum, e bine
Să faci ca vântul, nu-i păcat?
Adică stăi! Ce fată moare
Dac-o săruți puțin? Da zeu!
Cum aș voi să fiu mereu
Un vânt și eu, în zi cu soare,
De-ar fi numai secerătoare
O fată pe care-o știu eu!
poezie celebră de George Coșbuc
Adăugat de Sagittarius

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre sărut, poezii despre vânt, poezii despre păr, poezii despre frumusețe, poezii despre virginitate, poezii despre umor, poezii despre tinerețe, poezii despre răsfăț sau poezii despre plâns

Iubește-mă!
Iubește-mă de câte ori îți sunt în preajmă,
Așează-mi flori înmiresmate-n plete,
Ferește-mă de un cuvânt ce-aduce vrajbă,
Așterne peste noi apoi năframă,
Ca luna de al nostru farmec, cumva să nu se-mbete!
Iubește-mă magnific și chiar nepământesc,
Cum pe altcineva, n-ai mai iubit vreodată,
Cât timp pe chipul tău, ai vrea să cadă
Privirea mea, cu un surâs etern lumesc!
Iubește-mă cât timp îți sunt în cale,
Șoptește-mi un cuvânt din gândul tău!
Iubește-mă și-n visurile tale,
Tu chiar de nu vei știi, te voi iubi mereu!
Iubirea nu-i de-ajuns, ar spune cineva,
Și totuși, iubește-mă enorm,
Precum protagonistul din filmul "Undeva- Cândva",
Ca să îți simt iubirea, chiar și atunci când dorm!
poezie de Daniela Achim Harabagiu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre iubire, poezii despre timp, poezii despre visare, poezii despre somn, poezii despre gânduri, poezii despre flori, poezii despre filme, poezii despre cuvinte sau Ne poți propune o poezie de dragoste?

Melcul
Melcul cel cu coarne moi,
Printre frunze se zarește,
A dat iama prin zavoi,
Binișor și pe mutește!
Merge încet, si se târaște,
Ca o furnicuță cară,
Dar el nu prea se grabește,
Nu duce nimic la moară.
E mai moale și mai lent,
Nu duce vreo greutate,
Dar iși cară permanent,
O casuța mică-n spate.
Casa lui e spiralată,
Are dungi pe talie,
Este si puțin bombată.
Se cheamă cochilie.
Are trei buze ciudate
Si doi ochi la scăfârlie,
Mici in varful de cornițe,
Ca o mică măciulie.
Și cînd merge, lasă dâre,
Pentru recunoaștere,
Peste frunze prin pădure,
Drumul la întoarcere.
poezie pentru copii de Daniela Achim Harabagiu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre păduri, poezii despre greutate, poezii despre furnici sau poezii despre frunze

Metamorfoza
M-am transformat
În pasare
Sunt un cuc
Mic
Fără aripi,
În casă...
Și-mi urlă
Urechile
Și-mi strigă
Ochii
A singurătate
Și tu...
Mierla mea...
Ce mă dori,
Ce mă mori...
poezie de Daniela Achim Harabagiu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre urechi, poezii despre singurătate, poezii despre ochi, poezii despre moarte, poezii despre dorințe sau poezii despre aripi

La pârâu
Venea pe deal, voios cântând
Flăcăul;
Pe-un umăr coasa legănând,
Venea fără nici un gând
Flăcăul;
Dar iată-n drum îl află râul,
În drum, în drum, dar ce-i în drum?
Pârâul;
Așa de lat și chiar acum!
Dincolo câmp și lan și flori,
Ei, cată!
Și doine și secerători;
Pârâu-i lat, și să nu mori?
Ei, cată!
Și-n grâu, ei, bată-mi-l să-l bată!
În grâu, în grâu? Dar ce-i în grâu?
O fată
Înoată-n spice până-n brâu.
"Să n-ai, Catrino, zi de rău!"
Ea tace.
"Ei, iacă naiba de pârău,
Mi-l puse focu-n drumul tău!"
Ea tace.
Deloc o vorbă! Sa preface.
Deloc, deloc, de ce deloc?
Că-i place
Și vrea de el să-și bată joc.
"Ai, fă, copii acasă mulți?
Ei, iaca!
Nu vii, urâto, nu m-asculți?
De dragul tău să mă desculți?
Ei, iaca!
Mai bine plec!" Și dânsul pleacă.
Dar ea? Dar ea? Ce-și zice ea?
Să treacă!
Să facă-n urmă cum o vrea!
Văzându-l, însă, c-a plecat,
Ea-și pune
Deoparte snopul: "M-ai chemat?"
El mâna peste ochi mirat
Și-o pune.
"Să-ți spun ceva! Cuvinte bune!"
"Să spui, să spui! dar ce să spui?
Ei, spune!
Dar iute, vezi, că vreme nu-i!"
"Haide, treci pârâul! Ce te-ntreci,
Catrino!"
"Nu vreau, auzi! De ce nu pleci?"
"Dar nu-i cat Oltul, poți să-l treci
Catrino!"
"Vecine, nu!" "Ba da, vecino!
Nu vreai? Nu vreai? De ce nu vreai?
Haid' vino!
De-atunci și peste mări treceai."
"Ei, iaca, viu! Dar de nu-mi spui
Vro veste,
Zi bună între noi de-azi nu-i!"
Știa doar fata felul lui!
Vro veste,
De unde-o iei, dacă nu este?
Apoi, apoi? Ce-a fost apoi?
Poveste
Tot eu să spun? Ghiciți și voi.
poezie celebră de George Coșbuc
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vecini, poezii despre tăcere, poezii despre râuri, poezii despre mâini, poezii despre cereale sau poezii despre batjocură

Elegie
Sunt prinsă-n chingile iubirii
Și nu e loc să plec și nici să vin,
Am să rămân doar pradă amăgirii,
În suflet am să am, numai venin...
Iubirea ta-i otravă dulce,
La sânul meu o port mereu,
N-o pot goni și n-o pot duce,
Odor sublim și trist, amorul tău.
poezie de Daniela Achim Harabagiu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tristețe sau poezii despre suflet

Eu și tu
Eu-l meu astral
Ești tu.
Îmi surâde ideea
De a fi a unui singur bărbat.
Tu, mie aparții.
Oare pe unde ești?
Mi-ar plăcea să știu
Că dormi și mă visezi!
poezie de Daniela Achim Harabagiu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre bărbați sau poezii despre astre
Bartimeu
Isus trecea prin Ierihon.
Și cerșetorul orb, în zdrențe,
de jos, din colb, simți un zvon,
un ritm de pași în largi cadențe.
Isus trecea sub cer iudeu,
printre grădini cu rodii coapte.
Iar zorii se-nălțau mereu.
Dar pentru orbul Bartimeu
era tot noapte după noapte...
Isus trecea încet. Și-apoi
într-o solemnă fericire,
venea cu El un lung convoi,
ca o coloană de eroi
glorificând un rege mire.
Isus trecea. Și-un tremur sfânt
vibra în orb ca niciodată.
Ciulind urechile în vânt,
el prinse-n taină un cuvânt.
Și inima-ncepu să bată.
Simți ceva ca un fluid,
ca o mireamă de zambilă.
Și orbul a trigat livid:
Ai milă, fiul lui David,
Isuse Salvator, ai milă!
Doi-trei, pe margini, se-ncruntară.
Hei, cerșetor neobrăzat!
Ce strigi așa? Oricât e-amară,
tu poartă-ți crucea cum ți-e dat.
Rămâi în pace sub povară.
Dar orbul, fără căpătâi,
strigă mai fără de rușine,
mai fără teamă ca întâi:
Ai milă, Doamne, și de mine!
Și S-a oprit Isus acum
pătruns de omenesca dramă.
Putea să treacă? Nicidecum.
Și orbu-aude-un glas pe drum:
Hai, îndrăznește, căci te cheamă!
Mă cheamă? Cum... Chiar El?... Isus?
Hai, nu mai zăbovi. Te-așteaptă.
Pe mine chiar? Ce, alții nu-s?
Pe Bartimeu? Așa a spus?
Și orbul parcă se deșteaptă.
Atuncea... tot ce-a fost... s-a dus!
Și ca nebun de bucurie,
se-nalță Bartimeu în vânt.
Stă drept acum ca o făclie.
Își scoate haina, o sfâșie
și-o zvârle... zvrr... zdup!... la pământ.
Atuncea... peste-o clipă, două,
eu voi vedea ca orice om.
Și-apoi cu mâinile-amândouă,
îmi voi zidi o casă nouă
și voi sădi pom lângă pom...
Așa... Eu nu mai sunt un blid
zvârlit în spini la oale sparte!
Eu pot munci... Hei, la o parte!
M-așteaptă fiul lui David!...
Dar ascultați. Ca peste veac,
se-aude lin un glas ca mierea.
O, Batimeu, ce vrei să-ți fac?...
Rabuni... sunt un orb sărac.
Nu-ți cer nimic... Numai vederea...
Apoi convoiul a pornit.
Într-o vibrare fericită,
un Nume sfânt era șoptit.
Și mii de pași au năvălit
călcând pe haina zdrențuită.
Iar haina a rămas în drum.
Căci nimeni mintea nu și-a pus
cu-o zdreanță bună pentru scrum.
Iar Bartimeu mergea acum
după Isus...
*
Și-acum Isus Mesia trece
încet și blând pe strada ta.
Mulțimea iarăși Îl petrece.
Dar tu-L privești crispat și rece?
Tu n-ai ce-I cere nici ce-I da.
Spre Solul dragostei cerești,
cei orbi, cei surzi aleargă-n stol.
Iar tu stai "demn", tu nu cerșești.
Și, iată, tu nu știi că ești
sărac și orb, și surd, și gol...
Convoiul totuși se oprește.
Stai mii de chipuri fără grai.
Un om aleargă și-ți șoptește:
Isus te cheamă. Îndrăznește!
Te-așteaptă-n drum. De ce mai stai?
Eu nu sunt orb. Orbi sunt destui.
Nici mut. Eu spun ce am de spus.
Eu inima n-o dau oricui.
Și nu cer milă nimănui!
Hai, vino, totuși la Isus!
Nu vreau de nimeni să ascult.
Voința mea mi-e zeu și țel.
Eu vreau plăceri. Eu vreau tumult!
Isus... e sfânt. O, chiar mai mult!
Hai, vino totuși, vinŽ la El!
Ascultă. Singur tu te minți.
Tu nu ești orb ca Bartimeu.
Tu vezi, auzi, vorbești și simți.
Dar, vai, cu ochii tăi prea strâmți
nu-L poți vedea pe Dumnezeu!
Ascultă. Cel ce te-a chemat
nu-i doar penumbra unui gând.
E Dumnezeu ce te-a creat,
e Fiul Său crucificat!
De ce nu vii la El plângând?
Ascultă. Nu te prinde teama?
Ai ochi. Atunci de ce nu vezi?
Nu simți ce fericire pierzi?
Te-așteaptă DUMNEZEU! Ia seama!
poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre cerșetorie, poezii despre frică, poezii despre fericire, poezii despre creștinism, poezii despre Iisus Hristos, poezii despre zambile sau poezii despre vestimentație

Ascendentă
Nestăvilită-i iubirea,
ce o vezi respirând,
din pieptul meu ieșind,
ascendentă, amețitoare,
Înmiresmată ca un parfum
de mirt, de nard
Crescând mereu,
Până la cer, ca niște
vârfuri lungi de brad,
Prelinse de o rază de soare,
Ce ajunge la tine,
Într-o zecime de secundă
Nemuribundă.
poezie de Daniela Achim Harabagiu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre secunde, poezii despre brazi sau poezii despre Soare

Gărgărița
Gărgăriță, mărgăriță,
Zbori mereu prin poeniță,
Cu aripi ca de granate
Și buline desenate,
Prin grădini înmiresmate,
Peste case si palate,
Prin livezi si văi și lunci,
Norocul sa mi-l aduci!
poezie pentru copii de Daniela Achim Harabagiu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zbor, poezii despre palate sau poezii despre desen

Odată
Odată, ți-am privit chipul,
Și ți-am văzut sufletul
Cu ochiul din inima mea.
De atunci, nu-l mai pot uita,
Chiar de închid ochii,
El a rămas sub pleoapa
Sufletului meu
Și nu mai pleacă vreodată,
Înadins urcă sau coboară,
Dă năvală în sânge,
Ropotind prin vene,
Sleindu-mă de vlagă,
De viață și de putere...
poezie de Daniela Achim Harabagiu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre viață, poezii despre sânge sau poezii despre inimă

Axiomă
Atât de mult am stat,
De vorbă cu tine
În gândurile mele,
Încât, în tot acest timp,
Aș fi putut învăța...
Toate limbile pământului!
poezie de Daniela Achim Harabagiu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre învățătură

Să trec pe lângă sentimente?
Eu nu știu nimic
Și văd puțin.
Dar, mai mult simt.
Mai mult decât oricine,
Simt aerul pe care îl respiri,
Cum îmi arde stomacul,
Simt mai mult decât pământul,
Udat de un potop,
Cum mă inundă
Lacrima, din suflet, din destin,
Din al tău ochi.
Eu nu știu nimic.
Și Doamne, câte mai am
De văzut, de aflat!
De simțit, de ce nu?
Să pot să simt,
Cum trece de mine
Dorul pe care mi-l lași!
Ar fi păcat,
Ca tinerețea-mi să treacă
Fără rost,
Pe lângă sentimente,
Să nu mai pot să simt
Un aer proaspăt
Și-o ploaie caldă
Ca pe un duș reconfortant!
Un râs puternic,
Să-mi iasă din plămâni.
Să-mi simt din nou puterea,
În mâini,
În cuget și-n voință,
Să vreau să simt, că trăiesc iar!
poezie de Daniela Achim Harabagiu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre ploaie, poezii despre dor, poezii despre aer sau poezii despre Pământ

Vântoasele
Să ne ferească Dumnezeu
Și-audă-ne din cer cuvântul!
Mi l-a-nghițit acu pământul,
Și-atâta om aveam și eu!
Mi l-am întors în pat cu mâna,
Și-am fost la babe și la vraci
Și-am dat și milă la săraci
Și mi-a murit la săptămână!
De suflet noi voiam să-l dăm
Și-l dedem gata-n mâna morții!
Era voinic; trăsese sorții,
Și-am tot zorit să-l însurăm.
Găsisem una mai de gazdă
Căci nu eram nici noi din drum
Dintâi n-o vruse nicidecum
Dar s-a mai dat și el pe brazdă.
Și ne-am gătit după puteri,
Cu lăutari s-aducem fata,
Cu vin și chef, precum e data
Țin minte toate, ca de ieri.
Și câți nuntași! Să-i spuie pragul!
Și-afară ger, ca la Craciun.
Mireasa ici, dincolo nun,
Și-n mijloc el, mai mare dragul!
Și-așa deodată l-au cuprins
Călduri c-a fost și cald în casă
El a ieșit de după masă
Îmbujorat de vin și-aprins.
Și până să băgăm de seamă,
Vântoasele-și făcură rost
Și dacă nu știu eu ce-a fost,
Atunci eu nu știu cum mă cheamă!
În curte el de vorb-a stat
Cu doi flăcăi. Și vezi, deodată.
Așa din vorbă așezată
Gemu cu glasul înfundat;
Apoi cu mâinile-amândouă
Și-a rupt cămașa de pe el
Flăcăii spun, dar nu la fel;
Dar drept e cum vă spun eu vouă.
Că vâjâia vârtej de vânt,
Pe când vorbeau: plecase răul!
Și undele-nghițind flăcăul
L-au ridicat de pe pământ.
Și se făcu-n văzduh roșeață
Ca-ntr-un pahar cu sânge-umplut
Băiatul meu era pierdut
Când s-a mai limpezit de ceață!
Ce-a fost apoi la Dumnezeu
Sunt toate câte sunt să fie!
Ce-a fost apoi, pământul știe;
Dar spui ce-am auzit și eu
Că l-au văzut fugind orbește
Se jură vameșul, de-i ceri,
Și doar el nu-i copil de ieri
Să nu-nțeleagă ce vorbește!
"Venea ca un nebun spre rău.
Din jos de pod! Și cu mirare
Eu stam să văd ce gânduri are,
Că-n vad e apa până-n brâu.
Pe mal s-a desculțat în grabă,
Trecând prin râu. L-aș fi strigat,
Dar m-am temut că-i apucat
Și-mi prind cu Necuratul treabă.
Pe mal dincolo nu-l văzui
Să-și tragă cizmele-n picioare.
Fugea de-a razna pe răzoare
Desculț, așa de maica lui!"
Vezi, nu i-au dat răgaz la multe!
Și eu l-am tot rugat frumos:
"Să-mbraci măcar cevași pe dos".
Dar parc-a fost el om s-asculte!
Și-așa-n neștire l-au purtat
Cum nici nu te gândești cu gândul!
Trei sate l-au purtat de-a rândul!
Și-acolo, într-al treilea sat
Bătu-n ferestre la o casă
Ei, vezi, și să te miri ce spun:
din om întreg te fac nebun,
Și din voinic, neom te lasä.
Ei spun așa ca s-a ținut
Cu văduva din cas-aceea.
Dar eu nici nu cunosc femeia
Și-a fost apoi, că nici n-am vrut
Să știu de ea. Și-am stat întruna.
Am stat de el ca să-l însor,
Și el, văzând că-i tot dăm zor,
S-a lepădat de ea cu buna.
Și-acolo, Doamne, mi l-au dus,
De ne-a stricat tot rostul vieții!...
Și-l așteptam la horă, bieții,
Și, galbeni-ceară, când ne-au spus
Flăcăii, cari au fost cu dânsul:
Eu n-aveam lume pe pământ
Să știu pe care lume sânt,
Așa mă podidise plânsul.
A doua zi, pierit zăcea
În ieslea grajdului, pe paie.
Și-ar fi putut din el să taie
Bucăți-bucăți, că nu simțea.
N-avea putere-n el să-și tragă.
Nici sufletul, și-așa răpus
Zăcea pe țol cu fața-n sus
Cu ochii stinși și fără vlagă.
În două zânele l-au rupt,
I-au stors și sângele cu-ncetul
Căci nu putea să-și miște, bietul,
Nici ochii-n cap! Și i-au mai supt
Și glasul, ca pe muți lăsându-l;
Iar noi din gură-i n-am putut
S-aflăm ce-a fost și ce-a facut,
Și nu-i puteam ghici nici gândul!
Îi dase ceasul rău în drum!
De nu-mi ieșea atunci din casä,
Eu n-aș fi de copil rămasă,
Că l-aș avea băiat și-acum!
Așa... mi l-a-nghițit pământul
Și-atâta om aveam și eu
Să ne ferească Dumnezeu
Și audă-ne din cer cuvântul!
poezie celebră de George Coșbuc
Adăugat de Sagittarius

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre nuntă, poezii despre văduvie sau poezii despre trecut

Ce-o face mama?
Ce-o face mama?
Mă întreabă într-o doară, al meu frate,
Iar eu rămân deodată uimită, așa...
Și-i spun: - nu știi că a plecat departe,
În lumea celor drepți și-a celor nevăzute?
Mă uit în ochii lui, socot și-ntreb și eu:
Și totuși, ce-o face mama?
O fi găsit acolo sus în ceruri,
Să-i treacă de urât, de osteneală sau de doruri,
Un pui de asin, cu lapte praf să-l crească,
Sau cu a Lui Dumnezeu hrană Cerească,
Un vraf de cărți, să le citească,
Copiilor din cer, nainte de culcare,
Cu zâne, zmei și feți frumoși, povești nemuritoare?
Azi, tare un fior m-a zguduit, o amintire,
De parcă i-am simțit, prezența aievea lângă mine,
La întrebarea lui, nu pot găsi nici astăzi un răspuns,
Nu știu să deslușesc, misterul acesta nepătruns,
Și-atunci, rămâne această întrebare:
Ce-o face mama?
poezie de Daniela Achim Harabagiu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre religie, poezii despre prezent, poezii despre mamă, poezii despre lactate, poezii despre creștere sau poezii despre copilărie

Tăcere
E așa frumos și cald
Și atât de liniștit,
Oh, cerule înalt
În prag de asfințit!
Vântul a adormit pe-o frunză,
Nu-i nici urmă de gâză;
Doar florile își mai vorbesc
Într-un limbaj ce nu îl tălmăcesc,
Și totul e...
Tăcere.
poezie de Daniela Achim Harabagiu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre înălțime

Întristare
Ne mor părinții, Doamne,
Ne mor tați, ne mor mame,
Pierdem rădăcinile,
Bunii și bunicile,
Și-acei la care ne-ascundeam spre casă,
Într-o fugă vijelioasă,
Ca să nu ne muște câinii...
Ne mor, Doamne, vecinii...
poezie de Daniela Achim Harabagiu din O altă dimensiune a sentimentelor/De ziua dorului și alte zile
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre tată, poezii despre muște sau poezii despre câini

Dorul
Dorule, doruț mărunt,
Ce-aș mai vrea să te ascund,
Să te las închis în ladă,
Peste tine munți să cadă!
Să stai singur desbrăcat,
De iubiri înfrigurat,
De iubiri și doruri multe,
Nimeni să nu ți le-asculte!
poezie de Daniela Achim Harabagiu din O altă dimensiune a sentinentelor/De ziua dorului și alte zile
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre munți

Nefiresc de dureros
Se zbate cuvântul,
Își cere dreptul la existență.
Întrebarea a fost rostită,
Răspunsul face slalomuri
Între creier și porțile gurii.
Răspunsul în cuvânt
Își cere dreptul la existență.
Existența noastră depinde de el,
Nu de noi.
Oh, Doamne!
Ești nefiresc de dureros.
Nefericită poezie,
N-ai fost niciodată citită,
Nici în gând și nici altfel,
Doar răsfoită.
Durerosul te poate citi,
În timp ce pe tine te doare
Cuvântul din tine, dintre tine și el.
Din întrebare sau răspuns,
Nefericit cuvânt
Mai poți aștepta,
Să știi, durerosule,
Dar poezia, nu cred să mai vrea.
poezie de Daniela Achim Harabagiu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre poezie, poezii despre nefericire, poezii despre existență, poezii despre lectură, poezii despre gură sau poezii despre durere