Melcul

Melcul cel cu coarne moi,
Printre frunze se zareşte,
A dat iama prin zavoi,
Binişor şi pe muteşte!

Merge încet, si se târaşte,
Ca o furnicuţă cară,
Dar el nu prea se grabeşte,
Nu duce nimic la moară.

E mai moale şi mai lent,
Nu duce vreo greutate,
Dar işi cară permanent,
O casuţa mică-n spate.

Casa lui e spiralată,
Are dungi pe talie,
Este si puţin bombată.
Se cheamă cochilie.

Are trei buze ciudate
Si doi ochi la scăfârlie,
Mici in varful de corniţe,
Ca o mică măciulie.

Şi cînd merge, lasă dâre,
Pentru recunoaştere,
Peste frunze prin pădure,
Drumul la întoarcere.

poezie pentru copii de Daniela Achim Harabagiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mai zăresc

Nu mai zăresc şi-aş sta să mai ascult,
Poteca merge încă mult?

Şi cine-ar fi croit-o prin mohor
Pentru un singur călător?

Nici apele, nici vîntul n-o-ntrerup.
E pas de sfînt, e pas de lup?

Se duce, doar se duce şi nu vine,
Cărarea-aleasă numai pentru mine.

De cînd o umblu fără de răscruce,
Nu vreau să merg şi ea mă duce.

M-aş odihni... Secundă cu secundă
Potecă înapoi mi se scufundă.

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Munca animalelor...

Animalele se-adună
Să muncească împreună,
Viaţa să-şi organizeze,
Lucruri bune să creeze.

Iepuroaica-aeriseşte,
Răţuşca se bălăceşte
Mătură până-n-serat...
Se găteşte... şi-a plecat...

Câinele lemne adună,
Gâsca face casa lună...
Mâţa vine de la moară,
Grâu şi orz în spate cară...

Vulpea culege merinde,
Mere, alune şi ghinde...
Găina sapă-n grădină,
Găleata-i de flori e plină.

Fiecare vietate
Munceşte, cară în spate,
Cămara să fie plină
Pentru toamna ce-o să vină.

poezie pentru copii de Maria Nina Mihăiţă din Lumea copilăriei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gărgăriţa

Gărgăriţă, mărgăriţă,
Zbori mereu prin poeniţă,
Cu aripi ca de granate
Şi buline desenate,

Prin grădini înmiresmate,
Peste case si palate,
Prin livezi si văi şi lunci,
Norocul sa mi-l aduci!

poezie pentru copii de Daniela Achim Harabagiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bondarul leneş

O furnică mititică,
Cât un grăuncior de mei,
Duce-n spate o greutate,
De trei ori cât boiul ei.

Pe cărare-n jale mare
Plânge un bondar ciapcin:

- Mor de foame
Şi n-am poame
Şi-aş munci
Dar n-am stăpân!...

- Hai şi-mi cară din povară
Şi sunt gata să-ţi plătesc.
- Cum n-aş merge! Dar pe lege
Jur că nu pot să muncesc!...

- Vai de tine! Ce ruşine
Leneşule cerşetor,
Nici de milă, nici de silă
Nu ţi-aş da un ajutor!...

fabulă clasică de Elena Farago
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiecare om îşi cară în spate, precum melcul, zestrea lui de absurd.

aforism de Vasile Ghica din Rezervaţie gri (iunie 2011)
Adăugat de Vasile Ghica
Comentează! | Votează! | Copiază!

O căsuţă cu de toate

Melcul ăsta duce-n spate
O căsuţă cu de toate -
Spiralată, fistichie,
Casa lui e-o cochilie.
Mi se pare foarte grea,
Oare, ce-o căra în ea?

Chiar sunt foarte curioasă,
Vreau să ştiu ce are-n casă!?
Preşuri are şi covoare
Pe parchet, în dormitoare?
Sigur are şi un pat
Unde, chiar de-i ocupat,
Doarme şi se odihneşte
După ce trebăluieşte.

Scaune, poate şi o masă
Şi-o chiuvetă are-n casă.
Când nu doarme la amiază,
Ȋn fotoliu croşetează
Ori toţi nasturii-şi coase,
Apoi melcul spală vase!

Are şi antene, două,
Pentru filmul de la nouă.
Doar apă curentă n-are,
Duşul lui e-o stropitoare,
De-aia iese după ploaie -
Prin băltoace face baie!

poezie pentru copii de Simona Epure
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rest de petale prin eter

îmi cade toamna la picioare,
covor de frunze e pe jos,
pomii răriţi plâng după soare,
sunt ca un arbore scorţos

păşesc cu mine singuratic,
poteca duce în trecut,
în amintiri pierdut slugarnic
mă contopesc cu gândul mut

frământ în palme frunze moarte,
le-am prins din zbor când au căzut,
privirile îmi sunt ciudate,
îţi simt pe buze al tău sărut

m-aplec şi rup o roşie floare
dar cui s-o dau, nu eşti aici,
în mine totu-i remuşcare,
frământ şi floarea frunzei mici

îmi pare rău, apoi de-odată,
îmi scutur palmele şi cer
iertare florii sfărâmată,
rest de petale sunt eter

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Melcul

Sunt solitar, nu vreau nimica
Decât, să mă lăsaţi în pace;
Dezmăţul vostru nu îmi place
Şi zarva ce-mi aţâţă frica.

Mai bine-n scoica mea ce mică
Să nu ţin seamă nimănuia,
Mâncare nu cerşesc altuia
Chiar să nu am, la o adică.

Sunt monoton dar mă priveşte,
Că sunt încet, cui ce îi pasă?
Nu e uşor să duci o casă
În spate, care te striveşte.

Departe grijile de mine
Care pe alţii îi frământă,
Ea doar, tăcerea mă încântă
A traiului ce îmi convine.

N-am trebuinţă de prea multe,
Nu vi-am cerut să-mi faceţi plinul,
Mă mulţumesc şi cu puţinul,
Dar unii nu voiesc s-asculte;

Voi, trâmbiţaşi sosiţi cu goarne,
Înnemuriţi cu gălăgia,
Lăsaţi-mă-ţi cu saracia,
Fugiţi, să nu vă iau în coarne!

................................................

În adăpostul meu tomnatic,
Ursuz, cu barba colilie,
Demult retras în cochilie,
Semnez eu: "Melcul singuratic".

poezie de Ionel Adrian Gugea (20 septembrie 2008)
Adăugat de Ionel Adrian Gugea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câinii latră, vântul duce...

Se-nvârt ciori prin înserare
Curge apa din uluce
Ca un cânt de disperare
Câinii latră, vântul duce.

Zvon de clopot se răsfaţă...
Cui i-se ciopleşte cruce?
Cin' s-a petrecut din viaţă?
Câinii latră vântul duce.

Chicotesc copii la joacă,
Merge ziua să se culce...
Aţâţaţi de hărmălaie
Câinii latră vântul duce.

Vălul nopţii-ntreaga fire
Dintr-o dată vrea s-o-apuce;
Ca să dea lumii de ştire
Câinii latră, vântul duce.

Gânduri rele, întunecate
Inima vin s-o usuce
Se-aud plânsete-nfundate -
Câinii latră, vântul duce.

Viaţa, moartea se-ntretaie
Printre noi, făpturi năuce
Şi de-un veac, de-o veşnicie
Câini latră, vântul duce.

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Elegie

Sunt prinsă-n chingile iubirii
Şi nu e loc să plec şi nici să vin,
Am să rămân doar pradă amăgirii,
În suflet am să am, numai venin...

Iubirea ta-i otravă dulce,
La sânul meu o port mereu,
N-o pot goni şi n-o pot duce,
Odor sublim şi trist, amorul tău.

poezie de Daniela Achim Harabagiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţi-aduci aminte, vară?

Ţi-aduci aminte, vară,
Când ne plimbam la ţară
Prin iarba fragedă şi udă
A blândei dimineţi?

Eram copil pe - atunci,
Rebel, naiv, isteţ,
Şi ne jucam cu ramuri,
Cu frunze şi ţărână,
Cum ne ţineam cu toţi de mână,
Nebuni copii neştiutori de frică!

Iar tu măicuţa noastră
Gazdă primitoare,
Ne alintai mereu sub soare
Sub roua dimineţii care pică!
Îţi mai aduci aminte, oare?

poezie de Daniela Achim Harabagiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Auto... buze

Avea o rochie lungă până la ape cu un fermoar
rupt din păsări desfăcute. Mânecile îi
erau două cărări prin pădure.
Sub decolteu răsărea când apusul când
un curcubeu din nuaţe bronzate.
Stătea câmpie peste picior şi asculta
planeta umerilor cum dezvelea. Era desculţ!
Păşea printre pantofii crescuţi prin iarbă
printre ciorapii plini de frunze
printre mănuşile cu crengile rupte.
Ne-am salutat!
Eu din autonuz... ea din staţie!
Staţia era pustie şi avea plete lungi
sau poate... cine ştie!?

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu mai zaresc...

Nu mai zaresc si-as sta s-ascult
Poteca merge inca mult?

Si cine-ar fi croit-o prin mohor
Pentru un singur calator?

Nici apele, nici vantul n-o-ntrerup.
E pas de sfant, e pas de lup?

Se duce, doar se duce si nu vine,
Carare-aleasa numai pentru mine.

De cand o umblu fara de rascruce,
Nu vreau sa merg si ea ma duce.

M-as odihni... Secunda cu secunda
Poteca inapoi mi se scufunda

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de Marcel Talpeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu merge pe unde te duce drumul, mergi pe unde nu există drum şi lasă o urmă.

citat celebru din Ralph Waldo Emerson
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viermele şi melcul (fabulă)

După ploaie, în ogradă,
Pe-o cărare, într-un sat,
Melcu-i bucuros să vadă
Vreme bună de umblat.
Cum îl ştim, cu casa-n spate,
Fără grabă, măsurat,
A avut pe săturate
Iarbă grasă de mâncat.

Ochii-n vârfuri de corniţe
Ageri îi îndreaptă-n jos,
Spre petunii şi roiniţe;
Drumul nu mai e prăfos!
Cine e ca el? Cu toate!...
E stăpân, are un rost,
Cu căsuţa lui pe roate,
Oricând stă la adăpost!...

Pe cărare, lângă dânsul,
Un biet vierme ofticos,
Slab, că te apucă plânsul,
Zice cu un glas mieros:
- Lasă-mă în locuinţă,
Melcule, sunt credincios,
Ţi-oi purta recunoştinţă
Pentru gestul tău frumos!...

Cine poate să refuze
Viermele cel oropsit?
Melcul dă cumva din buze:
- Hai, poftim, bine-ai venit!
De ei doi, vor fi ţinute,
Nişte reguli, chiar pe loc,
Ca să poată să se-ajute,
De ce nu, chiar reciproc.

Chiriaşul se-nvoieşte,
Bate palma chiar acum,
Iar ca plată, el doreşte,
Să-i dea frunze de pe drum.
............................
Ţi-ai găsit! Nu intră bine
În căsuţa-adăpost;
Vierme... hrăpăreţ din fire!
Nu era să ţină post!

Şi din melc se tot îndoapă
Şi se-ngraşă ne-ncetat,
Pe când gazda filantroapă,
Tot slăbind, a decedat!...
Când cochilia-a fost goală
Chiriaşul a plecat.
Şi făcând o socoteală:
Cine-a fost mai câştigat?

Morala:
Din mica istorioară
Aţi dedus că nu-s poveşti:
"Pe cine nu laşi să moară,
Nu te lasă să trăieşti!"

fabulă de Gabriela Genţiana Groza (16 august 2014)
Adăugat de Gabriela Genţiana Groza
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vorbe-n vânt

Şi săracul vânt, măi, frate,
Cu cât şuier mi se zbate!
Sare de pe drum prin scai,
Prins de frunze în alai.
Ocoleşte, ca să fugă,
Verzi-uscate tot îndrugă...
Dară vezi prea bine, soră,
Nime' nu îl ia la horă.

Noaptea toată, lângă moară,
Praf şi fum îl înconjoară.
Să-i dea chip, de-o fi nălucă,
Ars de dorul ce-l usucă.
Numa că-i strein la grai,
Fluieră doar dintr-un pai.
Mi se pune greu la spate,
N-o fi om pe jumătate?

Ale cui doruri le duce
Din răscruce în răscruce?

poezie de Cristina-Monica Moldoveanu (9 iulie 2018)
Adăugat de Cristina-Monica Moldoveanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acolo unde merge atenţia ta merge tot ce ai tu mai bun. Toată energia ta merge acolo unde merge atenţia. Dacă acum 40 de ani cineva te-a supărat şi tu îţi readuci permanent aminte pentru că nu te poţi detaşa, trimiţi energia ta vitală cu 40 de ani în urmă şi rămâi mai sărac şi mai lipsit de energie pentru timpul prezent. Câte astfel de pietre de moară ai legate de gât? Câtă energie pierzi pentru că atenţia ta zboară aiurea? Preia controlul atenţiei şi du-o acolo unde reprezintă o investiţie pentru un viitor mai bun.

citat din Pera Novacovici
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Maică Sfântă

Plânge Maica, plânge,
Cu lacrimi de sânge,
Pe fiul mult iubit,
Ce noi l-am rastignit

Maică, Maică Sfântă
Cu durerea-ţi cruntă
Ce-n cruce stai dreaptă
Vie, înţeleaptă,

Să ne ierţi, Tu, Sfântă
Pururea mărită,
Maică Precista
Tu, Măicuţa mea!

Maică, Maică Sfântă,
Cu faţa ta blândă,
Blândă şi cuminte,
Să te rogi fierbinte,

Fiul să ne ierte,
Firea sa ne-o-nedrepte,
Fapta şi gândirea,
Să dea mântuirea

Sufletelor noastre,
Necăjite, aspre,
Sufletul să-nalţe,
Între sori şi astre

Sa dea mângâiere
Nu oţet şi fiere
Cum I-au dat Lui, hei
Nevrednicii iudei,

Măicuţelor Marii,
Ce le-au plecat fii,
Maicutelor Flori,
Ce le-au plecat feciori

Să moară pe glie
Ai milă, Marie,
Tu să le ocroteşti
Răni să oblojesti

Pe noi, Maică Sfântă
Cu inima frântă,
Să ne ierţi, fii bună,
Patria străbună,

Să ne o acoperi
Cu mâini de luceferi
Şi cu stele multe,
În forma de cruce

Paharul ăsta greu
Să-l rogi pe Dumnezeu
De la noi să-l ducă,
Ca pe o nălucă

Să-l facă să piară,
Sufletul de fiară,
Să îl îmblânzească,
Sau să îl trezească,

Inima haină
Rămâie străină
De străbună fire
De-a noastră simţire!

Plânge Maica mea,
Maria şi ea
Durerile tale,
Şi măicuţii sale

Pe întinsă mare,
Iisus în picioare
Duce Crucea grea,
Duce crucea mea,

Crucea lumii cară,
Maică scumpă iară,
Şi are sus pe ea
Şi durerea ta!

poezie de Daniela Achim Harabagiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Culori

setăm cadrul. scena. 1984.
la fel ca în romanul lui george orwell
suntem
mici
şi mari. îmbracă-te, spune mama.
un rucsac alb ca spuma pe masă.
mama l-a cusut. cu litere inscripţionate.
aţă roşie ca sângele.

e toamnă, mamă? o întreb
e la fel ca părul ei alb pe care îl desenez, îl colorez,
îl fac roşu ca frunzele.
se aprind stelele noaptea pentru noi, spune mama

mâine nu e o zi / e o călătorie spre mai departe.
rucascul încet se umple de sânge.
printre caiete şi cărţi de colorat.

nimeni nu doarme în casa asta. casa are ornamente de beton
profile albe, curate.

setez aparatul de fotografiat.
în lentila lui toate par mai mici. si toamna şi mama şi eu.
doar oraşul pare imens. şcoala pare uriaşă. drumul
pare nesfârşit.
mai este puţin şi copiii vor pleca la şcoală.
fiecare cu rucsacele lor. albe, albastre, roşii.

iar rucsacul nostru devine din ce în ce mai greu.
îl fotografiez. în el nu văd nimic.

o văd pe mama pregătind sandwichurile,
umplând sticla cu apă, ştergându-şi broboanele de sudoare de pe frunte.

e o zi frumoasă, mamă! îi spun.
mama zâmbeşte. mă ia de mână şi împreună ieşim din casă.
casa are profile negre acum/ varul a devenit negru.

rucasul s-a umplut până la refuz de sânge.

al cui e sângele ăsta, mamă? o întreb

roţi mici şi dinţate ale maşinii străpung drumul. asfalt curat peste tot.
geamul puţin aburit. răsuflarile noastre calde.
e sângele nostru, al amândorura. nu ne lasă să ne despărţim chiar când
suntem departe una de alta.
dar mama minte. e doar sângele ei.
picurând,
picurând.

ultimul cadru în faţa şcolii. maşina se opreşte.
îi spun la revedere şi-mi dau seama că am uitat
cum o cheamă pe mama.

e prima mea zi de şcoală
si am uitat cum o cheamă. tot ce-mi vine în cap
e cuvântul copilărie.
copilărie.

cu ursuleţi de pluş, cu trenuleţe alunecând pe şine ondulate
cu saniuţe alunecând pe zăpadă, cu copii care se bat cu bulgăraşi de zăpadă
cu pisici care care mă aşteaptă acasă pe calorifer
şi torc.
ai să înveţi o mulţime de lucruri la şcoală, mai spune mama.
da, am să învăţ, îmi spun.

în timp ce maşina se îndepărtează şi eu rămân repetând în faţa
şcolii, printre frunzele roşii şi aurii: copilărie.
copilărie.

cu rucasul meu alb pe spate
apropiindu-mă de uşile şcolii
fericită,
cu rucsacul meu roşu

picurând,
picurând.

poezie de Daniela Bîrzu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Geograful

Când pleacă în concediu de odihnă
Chiar dacă merge prin păduri, prin praf,
Ori stă la soare pe o plajă-n tihnă
El nu-i turist, el este geograf.

La munte când se duce să schieze
Se mai opreşte-n pantă pe furiş
Ca nu cumva din grabă să rateze
Vreo creastă mândră sau vreun grohotiş.

Când pe la deal şi-a început voiajul
Şi ca amicii să nu-l creadă tont
Le-arată plin de sine peisajul
Spunându-le că e un piemont.

Nici la câmpie nu se potoleşte
Deşi nu e nimic spectaculos,
Dar nu se lasă până nu zăreşte
Găvane, crovuri, padine şi loess.

Când dă de-un râu, îţi pare că-l adoră,
Aşa de atent începe să-l privească,
Apoi de debit, albie minoră
Şi viituri începe să vorbească.

Îi tace gura doar când oboseşte
Abia târziu, după lăsarea serii
Şi-atunci în patul moale se lungeşte
Gândindu-se la Peştera Muierii.

poezie de Octavian Cocoş (2 noiembrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!