Melcul

Melcul cel cu coarne moi,
Printre frunze se zareşte,
A dat iama prin zavoi,
Binişor şi pe muteşte!

Merge încet, si se târaşte,
Ca o furnicuţă cară,
Dar el nu prea se grabeşte,
Nu duce nimic la moară.

E mai moale şi mai lent,
Nu duce vreo greutate,
Dar işi cară permanent,
O casuţa mică-n spate.

Casa lui e spiralată,
Are dungi pe talie,
Este si puţin bombată.
Se cheamă cochilie.

Are trei buze ciudate
Si doi ochi la scăfârlie,
Mici in varful de corniţe,
Ca o mică măciulie.

Şi cînd merge, lasă dâre,
Pentru recunoaştere,
Peste frunze prin pădure,
Drumul la întoarcere.

poezie pentru copii de Daniela Achim Harabagiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!