Dulce et decorum est

Încovoiaţi sub pânzele de cort, ca nişte bătrâni cerşetori,
Cu genunchii trosnind, horcăind, înaintam prin glod până când,
Vânaţi de flama napalmului, de gloanţele miilor de trăgători,
Ne târam sleiţi înapoi spre bărăcile noastre sordide blestemând.
Oameni mărşăluind în somn. Mulţi îşi pierdeau bocancii-n hlei,
Dar înaintau şchiopătând, plini de sânge. Orbiţi; schilozi şi reumatici.
Beţi de oboseală; surzi până şi la bufniturile de lângă ei
Ale bombelor cu gaz, mărşăluind, mărşăluind istoviţi şi-apatici.

GAZ! Iute, băieţi! – valuri de mişcări stângace, ins lângă ins
Trăgând febril pe cap măştile-n ultima secundă,
Însă cineva ţipă, alunecă-n mocirla aceea imundă,
Asemeni unui om căzut în flăcări sau în var nestins.
Ca-n vis, prin sticla măştii aburită,-n lumina zilei – verde crud –
Ca prin pânzele mării verzi, l-am văzut îngenuncheat.

De-atunci în toate visele mele-i prezent, îl aud,
Şi-l văd cum ţipă şi cum din şanţ întinde mâna, sufocat.

Dacă-n fiecare noapte, ca într-un coşmar, ai putea fi
În vagonul în care l-am aruncat şi i-ai privi
Albul ochilor holbaţi, faţa descompusă, gâtul urzicat,
Chipul acela de diavol îmbolnăvit de propriul lui păcat –
Dac-ai putea auzi, la fiecare zdruncinătură,
Sângele gâlgâind în plămânii distruşi, plini de spumă,
Obsceni ca urmele lăsate de cancer, amari ca o fierbinte fiertură
A viciului, incurabil zdrenţuiţi, ca ganglionii inflamaţi de ciumă –
Prietene, n-ai mai repeta cu-atâta zel şi-atât de manifest
Copiilor naivi şi însetaţi de fapte mari şi de disperate glorii
Străvechea Minciună: DULCE ET DECORUM EST
PRO PATRIA MORI.

*** "Este plăcut şi frumos să mori pentru patrie" - Horaţiu, din Ode

*** Gazele de luptă au fost folosite prima oară la scară largă în timpul primului război mondial.

*** Clorul, mai greu ca aerul, are o culoare verzuie şi este foarte reactiv; în contact cu apa generează
acidul clorhidric, iar acesta, odată inhalat, este mortal pentru om, el provoacă "arderea chimică a
plămânilor."

*** Locotenentul Wifrid Owen a căzut în luptă pe 4 noiembrie 1918, în timpul traversării Canalului Sambre-
Oise – exact cu o săptămână înainte de semnarea armistiţiului care încheia primul război mondial.

poezie de Wilfred Owen, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Parabola bătrânului şi a tânărului

Aşa că Abraham s-a ridicat, şi-a spart lemnele, şi-a plecat,
Şi-a luat cu el amnarul şi iasca, şi-un cuţit.
Şi cum stăteau ei doi acolo, umăr lângă umăr,
Isaac – primul născut – a luat cuvântul şi-a spus, Tată,
Toate sunt pregătite, fierul şi focul,
Dar unde este mielul pentru această ofrandă a arderii de tot?

Atunci Abraham a legat tânărul cu curele şi chingi,
Şi a ridicat parapeţi, şi a săpat şanţuri,
Şi a scos cuţitul să-şi ucidă fiul.
Când, iată! Un înger a strigat din slavă
Şi i-a spus, NU atinge băiatul,
Nici nu-i pricinui vreun rău. Uite,
Un berbec, prins cu coarnele în tufiş;
Oferă Berbecul Trufiei, în locul copilului.

Dar bătrânul nu a acceptat, ci şi-a ucis fiul,
Şi jumătate din copiii Europei, unul câte unul.

*** Locotenentul Wifrid Owen a căzut în luptă pe 4 noiembrie 1918, în timpul traversării Canalului Sambre- Oise – exact cu o săptămână înainte de semnarea armistiţiului care încheia primul război mondial.

poezie de Wilfred Owen, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Imn pentru tineretul condamnat

Ce clopote bat pentru oamenii care mor ca nişte vite?
– Doar monstruoasa furie-a armelor scuipând moarte.
Doar lătrăturile mitralierelor, cadenţate şi rapide,
Pot însoţi rugăciunile lor grăbite, disperate.
Pentru ei nu mai există jigniri; nici rugăciuni, nici sunet de clopot;
Nici voci care să-i plângă – mai puţin corul venit din fortăreţe,
Fiorul, corul dement al gemetelor făcute de obuze peste tot;
Şi trompetele mânându-i spre ceţuri încercănate de tristeţe.

Ce lumânări pot fi aprinse pentru-a fi izbăviţi de-acest ceas?
O, nu, nu în mâinile băieţilor, ci în ochii lor
Vor străluci ultimele scântei de bun rămas.
Paloarea pe fruntea fetelor va fi giulgiul lor mângâietor.
Flori, tandreţea unor minţi înţelegătoare,
Amurgul, o coborâre de jaluzele-n zilele cu soare.

***Locotenentul Wifrid Owen a căzut în luptă pe 4 noiembrie 1918, în timpul traversării Canalului Sambre-Oise – exact cu o săptămână înainte de semnarea armistiţiului care încheia primul război mondial.

poezie de Wilfred Owen, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Echipajul U–boot-ului

Vai de flăcăii blonzi care pe mările fremătătoare
Pândesc prada-n ambuscade – autentici vânători –
Aromind aşteptarea cu conversaţii duioase, fermecătoare,
Despre nişte căsuţe albe înecate-n valuri de flori

Undeva pe lângă Rin! Nava comercială-i tot mai aproape;
Fulgerător, torpila lor o loveşte, precis, sub linia de plutire;
Marea şi victimele gem laolaltă, curg aceleaşi lacrimi sărate;
Războinicii înalţă unui zeu german, păgân, ode de cinstire.

Pentru că ei preferă o moarte brutală şi hidoasă, sufocantă,
În bezna adâncurilor mării, prinşi în propria capcană,
Unei vieţi în care cauza pentru care luptă va fi judecată
De generaţia viitoare – flagelul provocat de mândria vană

Care promite lumina Zilei, dar oferă penumbra morţii, Noaptea;
Unei vieţi în care-şi vor detesta patria, un nume-atât de sfânt,
Şi de măreţ, atât de blamabil, patrie care le-a trădat loialitatea
Cerându-le să comită cele mai abominabile crime de pe pământ.

* U – boot-uri – submarinele militare ale Germaniei participante la Primul Război Mondial şi la al Doilea Război Mondial.

poezie de Katharine Lee Bates, 1859-1929, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Frunze care cad (noiembrie 1915)

Azi, în trecere
Prin nemişcarea însorită a după-amiezii,
Priveam cum cad din copaci frunze cafenii...
Nu bătea vântul pentru a le răsuci şi înălţa spre cer,
Iar ele, vălurind tăcut,
Cădeau, fulgi de zăpadă,
Ştergând şi îndepărtând amiaza;

Şi mă plimbam agale,
Şi mă gândeam la acele frunze curajoase
Care zăceau acolo ofilite
Fără să fi fost atinse de viscolul anilor sau de vreo epidemie,
Împrăştiate în toată frumuseţea lor
Ca nişte fulgi de nea căzuţi pe pământul Flandrei.

* Cele cinci bătălii din Flandra în timpul primului război mondial:
- ( 19 octombrie – 22 noiembrie 1914) – prima bătălie de la Ypres;
- (21 aprilie – 25 mai 1915) – a doua bătălie de la Ypres;
- (11 iulie – 10 noiembrie 1917 – bătălia de la Passchendaele, a treia bătălie de la Ypres;
- (9 – 29 aprilie 1918) – bătălia de la Lys, a patra bătălie de la Ypres;
- (28 septembrie – 2 octombrie 1918) - a cincea bătălie de la Ypres.

poezie de Margaret Postgate Cole, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

William: Ce ciudat, nu te-am mai văzut de o lună. Am văzut până şi luna nouă, dar nu şi pe tine. Am văzut răsărituri de soare şi apusuri, dar nu şi chipul tău frumos. Sufletul meu este frânt în crâmpeie atât de mici încât ar putea fi trecute prin urechile unui ac. Mi-e dor de tine aşa cum soarelui îi este dor de flori; aşa cum soarelui îi este dor de flori în toiul iernii. În loc să-şi îndrepte căldura spre frumuseţea ta, inima îmi împietreşte precum lumea îngheţată în care m-a aruncat absenţa ta. Mai departe voi concura la Paris, dar, fără tine acolo, oraşul îmi va părea pustiu şi iernatic. Speranţa este cea care mă călăuzeşte şi mă ajută să trec peste zile şi peste nopţi. Speranţa că după ce privirea mea nu te va mai putea găsi, aceea nu va fi ultima oară când te voi vedea.

replică din filmul artistic Povestea unui cavaler, scenariu de Brian Helgeland
Adăugat de Anamaria Licurici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Champs d'honneur

Soldaţii nu mor de moarte bună niciodată;
Crucile marchează locul unde au căzut –
Cruci de lemn pentru cei ucişi fără judecată
Sunt înfipte peste faţa lor acolo,-n lut.

Soldaţii înspăimântaţi fac salturi, tuşesc, tresar...
Lumea bubuie, roşie ca sângele, neagră ca un drac;
Soldaţii respiră-n şanţuri un aer pestilenţial,
Sufocându-se pe durata întregului atac.

***Poezia este rezultatul unei experienţe lui Hemingway, rănit de schija unui proiectil lansat de un mortier austriac în noapte de 8 iulie 1918. A scăpat cu viaţă pentru că un soldat italian care se afla în faţa lui a primit lovitura mortală în plin. A fost, de altfel, primul american rănit în primul război mondial pe frontul italian; peste două săptămâni avea să împlinească 19 ani.

poezie clasică de Ernest Hemingway, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Omenire

Omenire aşezată pentru guri de arme,
O rafală de tobe, frunţi de luptători întunecate,
Paşi prin neguri de sânge; fierul negru să sfarme
Disperarea, Noapte în creierele disperate:
Aici e Evei umbră, vânătoare şi roşii bani.
Înnorare, lumina străbate Cina cea de Taină.
În pâine şi în vin o blândă tăcere locuieşte
Şi doisprezece sunt cei adunaţi la număr.
Noaptea în somn ei urlă sub pomii de măslin;
În răni şi-afundă Sfântul Toma mâna.

Comentarii

Scrisă în septembrie / octombrie 1912, probabil în Innsbruck, cu mult înainte de izbucnirea primului război mondial, perioadă la care ne gândim în mod inevitabil la citirea primelor versuri, atâta timp cât cunoaştem circumstanţele vieţii lui Trakl. Textul este publicat în revista "Brenner", nr. 3/1912.
Primele trei versuri vorbesc despre "Omenire aşezată pentru guri de arme", "rafală de tobe", "frunţi de luptători întunecate", "neguri de sânge" şi "fierul negru".
Imagini marţiale care sună ca o premoniţie a primului război mondial. Pentru astfel de "premoniţii", au existat o mulţime de ocazii în timp, ziarele erau pline de dovezi ale unui pericol iminent de război. Trakl a fost, de asemenea, implicat profesional în armata austriacă şi, astfel, a fost cu siguranţă familiarizat cu evenimentele din jurul primului război balcanic din octombrie 1912 şi cu conflictul balcanic în totalitate de la anexarea Bosniei şi Herţegovinei de către Austria în 1908.
Versul patru pare a fi un punct de plecare pentru situaţia intelectualului în faţa pericolului evident al unui război major: "Disperarea, Noapte în creierele disperate". Aici, tranziţia la o temă care continuă pe şase versuri nu duce la război ci la doctrina şi iconografia creştină: a "Evei umbră", "Cina cea de Taină", "pâine şi vin", "doisprezecee sunt cei adunaţi la număr", "pomii de măslin", "Sfântul Toma" şi "răni".
Având în vedere lumea imaginilor din primele trei versuri, acestea par "resignaţiune / restabilire". Speranţa, se pare, nu poate da decât mărturisiri credinţei, religiei creştine: "În pâine şi în vin o blândă tăcere locuieşte". Figura îndoielii creştine prin excelenţă, "Sfântul Toma", este citat în ultimul vers cu experienţa sa de convertire.
Kurt Pinthus vorbeşte despre "Humanity Twilight" în antologia sa de poezie expresionistă, publicată pentru prima oară în 1920. Textul Traklian, cu un titlu corespunzător şi un subiect asemănător nu este inclus acolo, dar caracterizează totuşi programul pe care Pinthus îl atribuie expresionismului cu alegerea unui titlu, a unei globalizări a conştiinţei intelectuale sub semnul escaladării intereselor naţionale de stat.

NOTE

1 PINTHUS, KURT ( 1886 – 1975) – scriitor şi jurnalist german. A ajutat mulţi scriitori expresionişti să-şi publice opera.

poezie de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Epoca mortii

Stropi mari, plini de regret
Incep sa se scurga lin,
Sunt lacrimile Domnului Preasfant,
Varsate pentru noi... doar pentru noi,
Cei care L-am rastignit, L-am umiltit
Si L-am patat cu sange.

Priviti cum plage amarnic,
Pentru noi.... doar pentru noi,
Cei care acum ne-am lepadat de El
Si am pornit-o spre Infernul nimicitor,
Fascinati de chipul satanic,
Ce bantuie prin trupurile si mintile noastre.

Am ales calea neagra,
Risipind chipul divin.
Am gustat din marul mortii.
Am sfidat divinitatea
Si ne-am aliat cu Luicifer.

Dar de ce nu am fost condamnati,
Caci ce nu-i place Dumnezeului dispare?!
Insa am fost rasplatiti cu iertare!
Putea sa ne crucifice,
Sa ne risipeasca...
Totusi El ne-a luat nemurirea!

poezie de Raluca Potocean
Adăugat de Raluca Potocean
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe fiecare faţă o altă faţă

strâns în corzi până simte aburul feminin
cu toate fibrele împletite ca sârma-n gard
ştie pe unde să taie cu foarfeca dreptunghiul
prin care ajunge dincolo cu dorul nestins
în care şi-a crucuficat instinctele primare
şi se hrăneşte cu frumosul lichefiat
rupe din trup propriile porniri trufaşe
îşi scoate din buzunar moneda de schimb
şi o pune pe masa negocierii libere
pentru ademenirea iubirii ei sclipitoare
care nu te lasă să scapi
decât vindecat de vechile năravuri.

de acum întregul femeii se vrea rodind
şi calităţile ei puse în sângele bărbăţiei
să armonizeze cuvintele adânci ale simţirii
fără să le macine la morile de vânt
care plimbă aerul pe fiecare faţă
şi-l scapă ca pe o haită de conducător
şi-i dăruieşte prin luptă altul.

cu timpul rămân doar zidirile
şi ele se înalţă
lângă piramide de suflet

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

terorism

Terorismul este un alt tip de război – nou ca intensitate, vechi ca origine – un război al gherilelor, al rebelilor, al asasinilor; un război dus prin ambuscade, nu prin luptă, prin inflitraţie, nu prin agresiune, în care victoria se obţine prin erodarea inamicului şi nu prin angajarea lui.

definiţie celebră de John F. Kennedy (6 iunie 1962)
Adăugat de Ofiţer
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa mea a renăscut...

Lângă el nimic nu este greu,
totul vine de la sine şi trecutul dureros
îl arunc într-un sertar.
Îmi place pentru că nu-i este teamă
să plângă atunci când simte.
Îmi place pentru că ştie să-mi dea libertate
atunci când am nevoie.
Pentru mine el este totul,
chiar şi mai mult,
iar viaţa este şi mai minunată
de când l-am cunoscut.
Îmi place fiecare minut petrecut lângă el
şi îmi este dor de el în fiecare clipă
în care nu este lângă mine.
Miile de minute lângă el
mi-au dat energia de care am nevoie
pentru a merge înainte,
veselia care mă invadează,
speranţa că totul va fi şi mai frumos.
Îmi place când mă priveşte
atunci când dorm şi îmi sărută mâna
când vrea să-mi declare iubirea sa.
Îmi place că nu se supără uşor
şi este înţelegător.
Îmi place când se poartă ca un copil
şi când se entuziasmează.
Îmi place când atrage privirile oamenilor
cu poveştile lui şi este în centrul atenţiei.
Îmi place că are încredere în mine,
mă respectă pentru că îl susţin în ceea ce face
şi că îi sunt alături.
Cu el râd des, cu el merg oriunde,
inima mea nu se poate dezlipi de a lui
şi viaţa mea a renăscut
odată ce a întâlnit-o pe a lui.

poezie de Eugenia Calancea (12 octombrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un cer fragmentat într-un orizont orizontal sau poem despre celălalt eu care a murit

într-o solidaritate suspectă
prejudecata mea este un portret din flori
căzut în partea a doua a calvarului
pentru că şi identităţile se pot naşte din mai multe mâini
la fel cum se nasc copiii din mai mulţi bărbaţi

în fiecare zi scriu tiranul din mine
până i se întunecă toate celulele
şi în fiecare noapte sunt ziua care a trăit
aşa că omule
prietene
dumnezeule
nici nu ai idee ce greu este să te ascunzi de tine
în tine

nimicul este o încăpere în care plouă
ştiai asta?

poezie de Daniel Dăian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vine războiul

peste noi şi mai arţăgos oricum
adun schijele care ajung greu
de zeci de ani au stat liniştite
din primul război mondial
din al doilea război trase
mai crude la botul tunurilor
apoi s-au maturizat în aer
au înghiţit pământ şi-au scuipat
sânge pentru eroii care au luptat

vine războiul mai dezgustător
ca niciodată în istoria omenirii
dur pentru sufletul iubitor de cer
senin de trăit nepăsător ca pasărea
acum ori niciodată înveţi să mori

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fiecare moment din cariera mea a fost nu numai frumos ci şi important şi am iubit fiecare rol pe care l-am realizat ca pe viaţa mea. Eu sunt un pic mai tradiţionalistă şi am trecut prin mine fiecare personaj şi am îndrăgit la maxim fiecare lucru pe care l-am făcut. De la 25 de ani şi până acum tot debutez în diverse spectacole: Doica din "Romeo şi Julieta", Anhilte din "Silvia". Cu fiecare an care a trecut şi fiecare rol eu am pus o picătură din viaţa mea acolo, mi-a plăcut ce am făcut, am iubit fiecare moment şi nu-mi pot trăda rolurile. Pe toate le iubesc.

citat din Mioara Manea Arvunescu (2013)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vă mulţumim

Omagiu pentru miile de navigatori ai marinei civile din toate ţările care şi-au pierdut vieţile în timpul celui de-al II lea război mondial

Pe toate-oceanele lumii
Plutesc mii de berete albe –
Nu se văd nicăieri, rânduri lângă rânduri, cruci
Şi nici flori împletite-n salbe.

Voi, cei care dormiţi sub apa mării
Acoperiţi de translucida-i carapace,
Să-aveţi somn lin şi împăcat,
În ţara voastră-acum e linişte şi pace.

poezie din England Magazine (2000), traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

am visat că cineva
mi-a fărămiţat trupul
l-a împrăştiat peste tot
ca pe nişte litere de sânge

mi-au rămas doar ochii
care priveau de sus
la păsările ce ciuguleau
ultimele rămăşiţe

şi parcă se auzea
o inimă bătând tare
ca un plâns de copil
îmbrăţişând viaţa
pentru prima oară

ploua frumos
fără ca timpul
să mai treacă prin ceas
nu mai era nicio grabă
nimic din ce să te întoarcă
doar un aer
ce aştepta să înflorească

"cât de frumoasă e
lumina pe care o beau"
îmi şopti sufletul
şerpuind prin iarbă

(convinsă fiind că Dumnezeu
bate într-un cui
toate visele)

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Închisorile iubirii

atunci când am deschis ochii prima dată, am văzut lumea
cu toate că nu am înţeles mare lucru
şi de câte ori i-am închis, am furat tot ce am văzut
şi-am aruncat în închisoarea amintirilor

primul chip, primul surâs, primul sărut, totul e acolo
printre mii de alte amintiri prizonieri
chip lângă chip, surâs lângă surâs, toţi cei iubiţi sunt acolo
şi mă plimb pe acele culoare deschizând când şi când uşa unei celule

dacă fiecare are o închisoare
atunci fiecare dintre noi se împarte
în tot atâtea amintiri deţinuţi
şi mă întreb: pe noi cine ne mai eliberează?

să nu mori înaintea mea luându-mă cu tine în uitare...

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Cei mai mulţi oameni cred că timpul este asemeni unui râu
care curge iute şi cu precizie într-o singură direcţie.
Dar eu am văzut faţa timpului şi vă pot spune că ei greşesc.

Timpul este un ocean în furtună.

poezie de Prinţul Persiei, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îţi spui, ăla nu o merită, că tu ai putea s-o faci mult mai fericită, că te-ai purta mult mai frumos cu ea, mereu i-ai reaminti cât de frumoasă este, i-ai aduce flori în fiecare săptămână iar mintea ta nici n-ar putea concepe prezenţa altei femei... ce tu NU ştii însă este faptul că o simplă privire şi atingere din partea lui o face să i-se taie respiraţia şi să i se înmoaie genunchii... lângă el se simte femeie iar asta e de 1000 de ori mai important decât cuvintele şi florile tale ofilite.

citat din Taher Sonu
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonet pentru Rupert Brooke

L-am aşezat pe înserat la umbră şi răcoare
Într-o dumbravă care mirosea adormitor a cimbrişor,
Unde frunzele erau verzi şi fremătau în soare –
Un mormânt pe cât de simplu, pe-atât de-încântător;

Acolo-s acum, visând în reverberaţiile domoale-ale luminii,
Două mâini care-aşteptau cu nerăbdare s-atingă părul unei fete;
Ochii căprui, care iubeau Ziua şi-i numărau Nopţii-n slavă crinii,
Un suflet care-a primit la rugi şi la-întrebări lămuriri complete.

Acolo lumina zilei se strecoară ca un colb printre crengi, uşoară,
Şi, unduind, ferigile-i stau la căpătâi plângând cu stropi de rouă –
Unde, chiar în clipa asta poate, briza serii ca o căprioară
Se furişează peste mormântul celui care-a dat vedere nouă

Ochilor orbi; celui care uneori a plâns, mâhnit–
Şi scurt timp a fost iubit nespus; şi-apoi... a adormit.

*** John Gillespie Magee Jr, fost pilot al Forţelor Aeriene Regale canadiano-anglo-americane
din in timpul celui de-al doilea război mondial, decedat într-o coliziune accidentală
deasupra Angliei în 1941. A scris celebra poezie "Zborul cel mare".

*** Rupert Chawner Brooke, 1887 – 1915 poet englez cunoscut pentru poeziile de război idealist-patriotice
scrise în perioada Primului Război Mondial, în mod deosebit a sonetului "Soldatul".

poezie de John Gillespie Magee Jr., traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!