Atmosferă bacoviană

Afară plouă trist şi monoton
Şi e un frig pe care nu-l suport,
Iar eu privesc tăcut de la balcon
Şi simt că m-am răcit precum un mort.

Trotuarele în plumb parcă-s turnate
Oamenii trec încet pe lângă porţi,
Abia-şi târăsc picioarele îngheţate
Şi par a fi pe jumătate morţi.

Maşinile-s ca nişte fiare vechi,
Un biet tramvai se duce la depou
E o atmosferă sumbră, de priveghi
Şi-n casă-i beznă ca într-un cavou.

poezie de Octavian Cocoş (7 august 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plumb

Dormeau adânc sicriele de plumb,
Şi flori de plumb şi funerar vestmânt -
Stam singur în cavou... şi era vânt...
Şi scârţâiau coroanele de plumb.

Dormea întors amorul meu de plumb
Pe flori de plumb, şi-am început să-l strig -
Stam singur lângă mort... şi era frig...
Şi-i atârnau aripile de plumb.

poezie celebră de George Bacovia din Plumb (1916)
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tramvaiul

Tramvai hodorogit ce te târăşti pe şine
Şi nu poţi să te-abaţi deloc din drumul tău,
Căci soarta nemiloasă în gheara ei te ţine,
Ai fost cu noi mereu, la bine şi la rău.

Dar anii au trecut şi toată strălucirea
Din vremuri de demult treptat s-a risipit
Însă şi azi te zbaţi să-ţi împlineşti menirea,
Chiar dacă ştii şi tu că eşti cam ruginit.

Nu peste multă vreme, pe şinele perechi
În ultima ta cursă smerit tu o să pleci,
Un biet tramvai bătrân, cu iz de fiare vechi,
Ce ne va spune-adio şi va pieri pe veci.

Tramvai hodorogit ce te târăşti pe şine
E şi firesc cumva că te-ai înspăimântat
Şi lucru-acesta îl vede prea bine orişicine
Că vrând să fugi de soartă, acum ai deraiat.

poezie de Octavian Cocoş (22 septembrie 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cîntecul ploaiei

Plouă, plouă,
Plouă cît poate să plouă.
Cu ploaia ce cade, m-apasă
Durerea cea veche, cea nouă...
Afară e trist ca şi-n casă, -
Plouă, plouă.

Plouă, plouă... -
Plouă cît poate să plouă...
Zadarnic vor cîntece clare
Ca florile umezi de rouă
Cei vecinic scutiţi de-ntristare... -
Plouă, plouă.

Plouă, plouă,
Plouă cît poate să plouă...
Fiinţa mea şi simţirea
Sufăr şi plîng amîndouă...
Viaţa-şi urmează-ndîrjirea...
Plouă, plouă.

Plouă, plouă,
Plouă cît poate să plouă...
Rapănă-n geamuri ca-n tobe...
Spintecă inima-n două
Cîntecul ploaiei de cobe... -
Plouă, plouă... -

poezie celebră de Alexandru Macedonski
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dansând în noapte...

Nu pot să dorm, am pe balcon un greier,
ce cântă, toată noaptea, la vioară,
cu cântul lui eu viaţa o cutreier
şi gândurile-mi zburdă pe afară...

Strâng gândurile, vreau să le ţin bine,
dar unul scapă şi-n trecut se duce,
nu vrea să stea alăturea de mine
şi nicidecum nu vrea ca să se culce...

Ies pe balcon în noaptea asta clară,
o Lună plină sus pe cer tronează
şi-n briza răcoroasă de sfârşit de vară,
fără să vreau, picioarele dansează...

poezie de Titina Nica Ţene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Totul e curgere

Norii trec pe cer
Aşa cum zboară gândurile mele
Aşa cum trece luna printre stele
Şi-n depărtare pier.

Vântul bate lin
Aşa cum simt suflarea ta pe faţă
Aşa cum mă dezmierzi de dimineaţă
Când chipul ţi-e senin.

Valurile aleargă
Aşa cum oamenii se plictisesc
Aşa cum într-o zi se pregătesc
Şi pleacă-n lumea largă.

Timpul se grăbeşte
Aşa cum ploaia cade într-un lac
Aşa cum grâul curge dintr-un sac
Şi viaţa se sfârşeşte.

poezie de Octavian Cocoş (4 august 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Incomensurabila fragilitate

Pe-acest poem nu-l mai suport
epitete îi trântesc în faţă
îl dau afară ca pe-un mort
ce şi-a bătut doar joc de viaţă

Epitete îi trântesc în faţă
mişel şi trântor şi duios
metafore a scos la suprafaţă
când doar adâncu-i de folos

Mişel şi trântor şi duios
îl dau afară ca pe-un mort
ducă-se-n rai în iad pe sus pe jos
pe-acest poem nu-l mai suport

Şi-i trântesc şi-un punct în gură
că n-are naibii nici măsură

poezie de Costel Zăgan din Cezeisme
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe 10 mai 1996, eram în "Zona morţii", pe Muntele Everest şi îmi aduc aminte că muream. Frigul mă anesteziase şi simţeam cum îmi pierd cunoştinţa. A doua zi, când a răsărit soarele, m-am întors din morţi şi am deschis ochii. Acesta este un mister pe care nu-l voi înţelege niciodată. Aveam mâinile îngheţate, nu puteam să deschid ochii, eram aproape orb, picioarele nu mi le mai simţeam şi nu mai mâncasem de trei zile şi nici apă nu mai aveam de două zile. Mă rugam să se întâmple ceva, voiam un semn divin, dar încet, încet, mi-am dat seama că nu voi scăpa cu viaţă din asta. În timp ce se apropia seara, mă resemnasem, şi tot ce mai puteam să fac era să îngenunchez şi să aştept să mor.

Beck Weathers în Ziua în care am murit
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adi Beznă - "Plouă în viaţa mea"

E noapte, plouă, apa-i pân' la gleznă,
Bordura geme, plânge şi cimentul,
Sunt ud, e frig şi cântă iarăşi Beznă...
Atât mai sper, să nu se ia curentul!

epigramă de Valentin David
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plouă

Plouă.
Abia de mai simt,
abia de mai văd
ploaia.
Plouă.
Şi-o oboseală necruţătoare
tot mai mult mă cuprinde.
Ploaia de tine,
oboseala la gândul tău,
tristeţea din mine,
mă face să nu mai simt
ploaia de afară.
Plouă în mine
şi mă întreb în gând
cum de nu mă inund?
Şi plouă,
şi-n mine, şi-afară
şi mă-ntreb în sinea mea
dac-o să am o arcă
pentru sufletul meu?
Şi cine va fi un alt NOE
cu o altă arcă,
în care să intre
şi corabia mea?
Stătuse
Ş- a ‘nceput din nou.
Cât o să plouă?
Încerc să mai simt
Somnul din mine,
pe care ploaia mi-l aducea.
Plouă. Ce bine!

poezie de Daniela Achim Harabagiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Psalm

Iubito, cu faţa de mort,
Fecioară uitată în turn,
Plângând în balcon
Cu grai monoton,
Cu suflet taciturn -
În visul meu te port.

Iubito, cu faţa de mort,
Mireasă pe tron,
Cu grai monoton
În visul meu te port.

Iubito, cu faţa de mort,
De geniu trăsnită,
De-a pururi monotonă,
Goală madonă,
De crini prăfuită -
În visul meu te port...

poezie celebră de George Bacovia
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ora mea

lichide nechemate pătează
imaginea unei plutiri.
aştept isprăvirea cuvintelor încarcerate-n gesturi.
la fiecare plecare răsare durerea
în timona cu simţurile mele seduse
de metamorfoza unei clipe eterne
venite din gol.

prin oraş cad linii ferate,
uneori sparte ca gândul meu orb,
vorbind încet să nu mă trezească.

ora ta mă apasă ca o piatră.
trec prin jumătăţi diferite
jumătate beznă, jumătate lumină,
descrescând în vechi imagini
ce se destramă-n ora mea de vis.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tristeţe

În noaptea neagră, candelabru sumbru,
Mai luminează visele şi viaţa
Deşi visez, visez de-o viaţă-ntreagă
Simt cum încet, încet moare speranţa.

Secundele le văd cum se ridică,
Uşor, precum un abur, către cer
Simt linişte, simt nerăbdare, frică
Şi-n zborul lor, cu ele, vreau să pier

Mă-ntorc tăcut la existenţa noastră,
Dar nu sunt eu, e-o rază de lumină
Care pătrunde printr-o ceaţă deasă
Acum în întunericul din tină

Şi mă trezesc sub un umbrar de nouri
Străin, tăcut, cu lacrimile-n barbă,
Părând că-aştept să se ivească zorii...
Dar mă întreb: de ce atâta grabă?

Mai bine să rămână întuneric
În universul nostru... să murim
Căci ştim oricum că ne aşteaptă moarte
Şi n-avem şanse să ne mai trezim.

poezie de Rodica Nicoleta Ion din Lucirea tristeţii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dar nici eu, de mă strig

O rugină de tei prin frânturi de amiezi
Vechi scrisori de amanţi peste timp încă ning
Din pănuşi de porumb mă privesc şi se sting
Ochii verzi de păpuşi, merii buni din livezi.

Trec poştaşi abătând foste vremuri prin gări
Un bătrân aţipit trece mâna prin nori
Plouă dor strecurat din arcuş de viori
Calcă talpa nisip pe adâncuri de mări.

Şi pe umbra ce sunt, un oraş osândit
La prăpădul tăcut al atâtor iubiri
Cresc pe străzile lui şi acum trandafiri
Şi pe umeri, înfrânt, un oftat de cuţit.

Vin în liniştea mea patru scânduri de pom
Despre viaţă citesc ochii mei într-un zar
Despre moarte învăţ dintr-un vechi calendar
Sunt o roată de tren într-o haină de om.

Unde-ai fost, unde eşti, timp al meu rătăcit?
Pleacă sălciile-n vânt, pleacă oamenii toţi
Un poştaş fără veşti mă tot caută în porţi
Dar nici eu, de mă strig, nu mai sunt de găsit...

poezie de Camelia Radulian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nefiinţă

pietre tocite de timp
prin mulţimi
încet ele trec
şi-n umbre se duc
greoi
în uriaş şuvoi

râul vieţii curge
pe străzi
iar eu mut
mă lovesc
de pietre de râu
care mă dor

clădirile se-ndoaie
în mine
şi plouă cu fum-cenuşă
în picături uriaşe
din propria-mi respiraţie
care mă sufocă

astăzi m-am trezit
şi-am constat
că am devenit
un aspirator uriaş
îmbâcsit
care pleacă încet
spre nefiinţă

poezie de Viorel Muha (aprilie 2009)
Adăugat de Viorel Muha
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spini

era frig şi era iarnă
ningea acut
în noi, pe lângă noi
era atât de frig în camera goală
ningea cu tăceri în vremea de apoi
afară, pe două ramuri ruginite
înflorise un trandafir
roşul aprins era culoarea lui
în albul pur, din jur
soarele se risipea, pe aici, pe undeva
jos, cădeau petale
una câte una
era ploaie şi vânt
ceţuri plângeau prin crâng
se scurgeau alegoric pe pământ
afară niciun cânt
pescăruşii plecaseră demult
m-am înţepat într-un spin şi am ţipat
nu am ştiut şi l-am certat
dimineata priveam trist
la fereastră, trandafirul se uscase în glastră
în iarna asta, când lacrimi curg, se scurg
ce să mai fac, aici, acum

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sânge, plumb, toamnă

Încet prin ploaia tristă
Un piept curbat de tuse
Cu sânge în batistă
Pe după colţ se duce,
Încet prin ploaia tristă.

Tot plumbul ud al ceţii
Pe urmă-i se abate,
Prin gangurile pieţii
Şi-n frunzele uscate,
Tot plumbul ud al ceţii.

E sânge, plumb şi toamnă.
Cu negru braţ de pace
O cracă tot mă-ndeamnă
Lugubră şi tenace.
E sânge, plumb şi toamnă.

poezie celebră de George Bacovia
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trec pe lângă

colţii netezi expuşi la soare
capul între umeri îl bag
în timp util să nu dau de gândit
duminicii burgheze pe sfârşit

simt răsuflarea rece pe strada
sumbră ca un ecou milenar
trec pe cealaltă parte a patului
când singurătatea mă copleşeşte

merg neauzit pe lângă speranţă
ocolind clipele fericite cu grija
care coboară pe frânghii în noi

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Afară e sfârşit de toamnă

Afară e sfârşit de toamnă,
Copacii sunt goi.
Pământul îmi pare ca o vamă
Prin care trec lucruri mai vechi şi mai noi.

Afară e sfârşit de toamnă,
O frunză rătăcită bate în geam.
Şi tu citeşti o frumoasă poveste
Despre o prinţesă şi un sultan.

Afară e sfârşit de toamnă,
Norii pe cer să adună.
Eu mă întreb cam ironic:
O să plouă sau o să fie furtună?

Afară e sfârşit de toamnă,
Dar soarele tot mai încălzeşte
Pe un copil care aleargă după a sa mamă,
Pe o floare care îi mai zâmbeşte.

poezie de Vladimir Potlog (13 noiembrie 2017)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna

Miroase a toamnă rece, în jurul meu acum
Afară-i frig şi plouă şi nimeni nu-i pe drum,
Rămâne-o vară-n urmă, cu ea mă trec si eu
Iubirea de-altadată s-o mai găsesc e greu,
Afară-i frig şi plouă, şi-i gol sufletul meu.
Neliniştea m-apasă, sunt singură acum,
Afară-i frig şi plouă şi nimeni nu-i pe drum.
Singurătate rece te-ai cuibărit în mine
Iubirea de-altădată o-aştepţi şi nu mai vine.
Miros de toamne reci, în jurul meu plutesc...
Iar soarele lumină încet vechiul pervaz,
O rază îmi mângâie, timid al meu obraz.
N-aştept nimic anume, vreun dar împărătesc
Emoţii, sentimente, acum mă copleşesc,
Să fie iarăşi vară e tot ce îmi doresc.
Că una este vara, cu al ei soare cald
Udată-n sentimente şi-n amintiri cu drag.

poezie de Mariana Simionescu (7 octombrie 2009)
Adăugat de Mariana Simionescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poetul şi eul liric

Am aflat, din cărţi, discret,
Dintr-un text, deloc satiric,
Cum, că eu, fiind poet,
Am, în mine, EUL liric!

Vena poeziei, sumbră,
N-are suflet, n-are sânge,
Autorul e în umbră,
EUL râde, EUL plânge.

La iubita mea frumoasă,
Dac-aş vrea să zbor ca zmeul,
Ca poet, eu stau acasă,
Dar, la ea, se duce... EUL!

Eu vă spun, cu tot onorul,
Şi vărsându-mi, sincer, focul,
EUL ăsta, profitorul,
Mi-a luat, de-o vreme, locul!

Supărat cum sunt mereu,
Plin de gânduri şi tăcut,
Trec pe lângă EUL meu
Şi, de-al dracu', nu-l salut!

poezie de Janet Nică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!