Azurul...

. E albă noaptea, dulce şi tăcută şi cristalină ca un ştof de catifea, iar raza lunii saltă când strănută pe albăstrimi de pură zeflemea...

În jur atâta linişte loială şi atâta pace-n întunericul pestriţ că simţi cum îţi încing diagonala centuri de asteroizi răblăgiti.

Pe pagistea din vale, la izvoare, perechi de cai nechează graţios şi zăngănesc din chinuite fiare, muşcând din şolduri, cu şi fără sos.

Şi greierasi rup strunele surdinii, improvizând printre vâltori a lea Sopin se văd furnici ţinând cauşul mănii să soarbă rouă rece de Eden...

Şi stau într-o solemnă dispersare, cu orizonturi sângerii la răsărit, şi luna se găteşte de culcare chitindu-şi deal mai moale şi ferit.

Sătul, într-un târziu, de aşteptare şi contemplarea hăului din jur, pornesc încetişor înspre vâltoare, să prind şi dimineaţa de azur...

poezie de Iurie Osoianu (5 august 2020)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Linişte

Atâta linişte acum
Şi atâtea lacrimi uscate.
Atâta teamă, de mă înfioară.
Şi atâtea amintiri de odinioară.

Atâta linişte, de mă înspăimântă,
Şi tot atâtea cuvinte îmi sunt rugă.
Atât sfârşit într-un nou inceput
Atâta regăsire în tot ce n-am avut.

Atâta linişte, de un perpetuum nesfârşit.
Atât zbucium între două fiinţe rătăcite.
Atâta nemurire într-o viaţă fără de trăire
Atât cât cuprinde vântul într-o adiere.

Atâta linişte cât poate cuprinde noaptea în vise,
Şi tot atâtea speranţe renasc dimineţile.
Dimineţi, punţi între noi neatinse,
Pure, descrise în cuvinte doar scrise.

Atâta linişte...

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Livada

mai am atîtea amintiri
de care voi să scap
-un car întreg cu coviltir
şi altul cu proţap
şi curg la vale traşi de boi
la deal de draci
ş-apoi se-nhamă când strigoi
când stol de raci
şi mă trezesc într-un târziu
printre martiri
plantând livadă in pustiu
cu amintiri..

poezie de Iurie Osoianu (15 decembrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atâta toamnă

E atâta moarte-n toamna
Nostalgiilor de vals,
Ploi îmi sângeră în rana
Tremurărilor de glas.

E atâta vis în karma
Zilelor ce mi-au rămas,
E atâta plâns în taina
Clipelor ce-s fără pas.

Şi de-atâta rece geme
Ora-mi într-un film rulat,
Şi de-atâtea urme zace
Gându-mi într-un vers uitat.

E atâta frică-n noaptea
Fără somn, când umbre bat,
Din a vieţii cherestea
Desprinzând rupturi de fard.

E atâta ură-n dogma
Sentimentelor de jad,
E atâta gol în tagma
Lumilor ce-nvinse cad.

Şi de-atâta strigăt tace
Sufletu-mi robit de vreri
Şi de-atâta umblet pace
Nu-mi găsesc între dureri.

poezie de Alexandrina Vlas din Când universul cade
Adăugat de aliona vlas
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceasul de nelinişte

Te-am cules
din boabele de rouă
în ceasul de nelinişte
şi dor...
să te-nalţ în dans de flori
sub muzica stelară
eşti aici,
dar gându-mi străbate
oceane şi mări
prin ploaia de cuvinte
într-o altă dimensiune
a timpului
privirea ta curge încet
în dulce a nopţii
chemare
într-un târziu
ai deschis sufletul
de petale şi tremurând
mi-ai spus că mă iubeşti
stelele ardeau ca nişte
făclii sub taina
blândă a cerului
e atâta linişte în jurul nostru
numai visul aleargă
în umbra lunii.

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Maria Ciobotariu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E ora cinci dimineaţa

E ora cinci dimineaţa
Şi aerul e curat.
Lumea îmi pare un paradis
Plin cu flori de mac.

E ora cinci dimineaţa
Şi soarele a răsărit.
Eu mă spăl pe faţă
Şi mă simt fericit!

E ora cinci dimineaţa
Şi aud cum cântă o ciocârlie.
Inima îmi tresaltă în piept de atâta bucurie,
O, ce dulce melodie.

Iarba e cu rouă şi soarele e pe cer.
Se naşte o zi nouă
Şi eu iubesc şi sper.

poezie de Vladimir Potlog (26 iunie 2016)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Catrene triviale

cade pământul
lumea şi cerul
în legământul
tare ca gerul

apa la vale
curge în cale
coarde vocale
rup verticale

moare iubirea
inima moare
slabă ca firea
albă de sare

melancolia
tristă oftează
în colivia
largă la bază

noaptea se lasă
luna s-apuce
prinsă-ntr-o plasă
care seduce

totul se stinge
sus printre stele
se mai prelinge
sevă din ele

stau lângă tine
frânt de genune
tu în suspine
rozi un tăciune

iar veşnicia
toarnă-n pahare
zădărnicia
stinsului soare...

poezie de Iurie Osoianu (15 septembrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Paşi în doi

roi de fluturi
printre gânduri despuiate
zbor latent
în cerc spre ceruri
tremură frunzişul iarăşi, de atâta vălmăşeală
seara asta
curge, zboară
vânt nostalgic mă recheamă
fata cu surâs duios mă cheamă
într-o vale
susură ape în fântâni
fusta flutură în vânt
e visare, e răcoare
glas duios şi dulce, a chemare
sus pe deal la o portiţă, mă aşteaptă o domniţă
offf, ce inimă, ce doare a prea lungă aşteptare
salcia pletoasă, peste râu se apleacă, a întrebare
ţipă în mine, o văpaie
în grădină, lângă şură
fânul moale, mândra râde
s-a iubit cu foc o noapte
s-ar iubi aşa tot anul
freamătă iubirea în doi
vom muri de sărutări
mai fuge o clipă sub mângâieri rebele
ne vom iubi o zi în toate
cocorii pot ţipa în zori
eu aş pleca, dar mândra nu mă lasă
am să mă întorc femeie într-o zi
mi-e gândul de vise plin
alint un chip, sărut un dor
ce dulce e iubirea în doi

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Malta. Atâta fertilitate istorică într-o ţară fără izvoare de apă dulce.

aforism de Valeriu Butulescu din Vorbe în vânt (2018)
Adăugat de alejandro
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-un târziu

Abia cînd întunericul muşca din zi
am început să împachetez gândurile fără tristeţi
şi am plecat cu ele să le împrumut.

Noaptea se dădea peste cap, nu voia nimic,
aştepta să-i fugă stelele din buzunare,
luna îşi scuipa în sân să nu dea de vreun pocinog
şi se ascundea sub norii lăptoşi.

Venea dimineaţa
vedeam cum se deschid toate visele şi dispar în uitare
cu tăceri coborâte pe scări de bumbac,
oamenii se grăbeau să intre în malaxorul activităţii
odihniţi şi atenţi la detalii.

Într-un târziu
mâinile mele prelungite în lucruri
mă priveau cu ochi de broască ţestoasă
ori de pasăre mută, fără aripi
cum mă zidesc într-o coloană fără sfârşit.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atâta veşnicie...

.. De haosuri eterne cu aştri murmurând
Nostalgic se loveşte frântura mea de gând
De unde-n Eminescu atâtea Universuri...
Atâta Veşnicie... De unde-n Eminescu...

De unde... dulce mama şi grelele scrisori
Şi codrii de aramă cu albăstrii de flori
De unde Cătălina, de unde Cătălin
Scăldat în foc de soare Luceafărul divin

De unde şi Cezarul şi plopii fără soţ
Şi greco-bulgărimea, Fanarul cu iloţi
De unde lac cu nuferi, mijloc de codru des
Şi vreme ce tot vine şi valuri ce tot trec?!

Suntem români şi punctum... zic aştrii împletind
În mreaja de văpaie frânturile-mi de gând
Din noi născu Poetul atâtea Universuri
Atâta Veşnicie... Atâta Eminescu...

poezie de Iurie Osoianu
Adăugat de Iurie Osoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îndrăgostit de sine

... îndrăgostit de sine n-am rival
nici crize de acută gelozie
atâta doar - mi-e inima pustie
şi sufletu-i pe undeva hoinar

şi sorb amarul dulce din femei
precum un vin ales cu jind aşi soarbe
atâta doar că sentimentele mi-s oarbe
şi cu temeiul bărbătesc... fără temei

nu sunt Narcis nici antic nici feroce
şi lângă mine îmbătate de iubire
nu nimfe plâng ci îngeri slabi de fire
avizi de sentimente reciproce

nici Don Juan nu sunt în versiuni moderne
atâta doar - femeile-s grăbite
se mulţămesc cu acte chinuite
şi n-au nevoie de zvâcniri eterne

nu e reproş constat o simplă stare
nu mai există artemide afrodite
şi nici măcar rusalce inedite
cu fund de peste şi cu chip de soare

de aia sunt îndrăgostit de sine
de aia sorb numai amarul dulce
pentru că ştiu - femeia vine să se culce
cu eu-l său şi nicidecum cu mine

îndrăgostit de sine n-am rival
nici crize de acută gelozie
atâta doar - mi-e inima pustie
şi sufletu-i pe undeva hoinar...

poezie de Iurie Osoianu (26 septembrie 2017)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noiembrie

Noiembrie este perla gri a anului,
trecerea subtilă dintre luna octombrie,
caldă şi pastelată, şi luna decembrie, albă şi rece;
luna când frunzele, într-un tangou lent, cad
în volte-alintate, luna când formele copacilor sunt revelate.
Luna când pământul, pe nesimţite, se trezeşte
şi-şi întinde membrele dezgolite,
dezvăluind puterea-i încăpţânată, de neînvins –
înainte de a se cuibări încetişor în iarna care vine.
Noiembrie este secret şi tăcere.

poezie de Alison Uttley, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi gândul plânge ...

şi stau cu gândul rezemat de geam
şi geamul tace
de parcă între ei ar sta un ram
cu spini cu ace

de parcă între noi ar sta senin
şi clar de lună
şi tu mi-ai reproşa că nu mai vin
s-aduc furtună

că ceaţa se ridică peste mări
cu sânge rece
că vine peste noi şi depărtări
şi nu mai trece

că bolovanii vin la vale peste munţi
porniţi să fiarbă
că nici o stâncă nu mai poţi s-o mai ascunzi
sub fir de iarbă

că soarele pe cer e tot mai trist
mai pământiu
că eu ca naiba încă mai exist
al naibii viu

că stau cu gândul rezemat la geam
şi gândul plânge
c-am vrut atâta vreme să te am
şi-n el şi-n sânge...

poezie de Iurie Osoianu (25 octombrie 2018)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tricolorul

dintre culorile acestei dimineţi
aleg un roşu ofilit de soare
şi-în urma lunii care lin dispare
descarc o tolbă plină cu săgeţi

apoi aleg un galben auriu
şi-l leg la gât cu noduri gordiene
şi mă pornesc în zumzet de sirene
să prind în zări un fluture zglobiu

albastru spălăcit de raze moi
reliefează cerul stins de sete
şi îl aleg suav pe îndelete
rugându-l să trimită nişte ploi

că m-a cuprins o linişte de dor
de curcubeele copilăriei mele
şi ochii mamei oglindiţi în ele
că-m vine veşnicia să măsor...

poezie de Iurie Osoianu (22 iunie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

E linişte, e pace, e Dumnezeu

E linişte, e pace, e linişte deplină
S-a prins de gene somnul pe când voiam să scriu
Stau încărcaţi de stele copacii din grădină
E linişte, e pace, e noapte, e târziu

Simt cum se-ngână şoapte şi foşnete bizare
în aşternutul rece rămas pe canapea
E linişte, e noapte, întinsă pe cărare
Lumina lunii arde cu fulgi de gheaţă-n ea

Lucind lângă fereastră oglinda-i aburită
Şi lacrimi de-ntuneric domoale se preling
E linişte, e noapte, o noapte aurită
De stelele ce intră în casă şi mă ning

Mi-e amorţită mâna şi pleoapele-s închise
Aud tăcerea nopţii lovind cu valuri mici
În neştiute ţărmuri pierdute printre vise
E linişte, e pace, e Dumnezeu aici

poezie de Sanja Cristea Tiberian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Era atâta trebuinţă

Era atâta trebuinţă,
La noi, de Moş Crăciun,
Printre nevoi şi umilinţă,
Era atâta trebuinţă,
De ceva bun!

În toiul iernii troienite,
Stau copilaşi umili în hram,
Cu feţişoarele lipite,
În toiul iernii troienite,
De câte-un geam,

Căci auzit-au din poveste,
Că-n seara de ajun,
Un dulce clinchet prevesteşte,
Căci auzit-au din poveste,
Pe Moş Crăciun,

Şi auzit-au cum că Moşul,
Cu sacu-i de minuni,
Să intre-n case, bate coşul,
Şi auzit-au cum că Moşul,
La pruncii buni...

Era atâta trebuinţă,
La noi, de Moş Crăciun,
Printre nevoi şi umilunţă,
Era atâta trebuinţă,
De ceva bun!

poezie de Eugen Ilişiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Norocul...

Motto:,, El ne-a luminat înţelesul şi bucuria nenorocului de a fi român ". M. Eliade

În splendoarea nenorocului
De a fi păgân
Ba înjur de mama focului
Ba bojocii țin...

Ba croiesc din scurt o cale
Ba din lung în lat
Ba prin ceruri pun agale
La bănaturi hat...

Ba mijesc, zâmbind la Soare
Ba plangând la Lună
Ba din stele căzătoare
Împletind cunună

Și virtuțile norocului
Întălnite-n cale
Las la straja locului
Dintre deal şi vale...

Și pornesc spre veșnicie
Și ma duc să vin
În aceiași Românie
Moldovean român...

În splendoarea nenorocului
De a fi păgân
Înjuriănd de mama focului
Și zâmbind senin...

poezie de Iurie Osoianu (17 ianuarie 2021)
Adăugat de Anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea în largul mării

Noaptea, când marea mă leagănă
Şi când licărul stelei palide
Se aşează peste valurile ample,
Mă eliberez pe de-a-întregul
De toate lucrurile şi de toată dragostea,
Stau în linişte şi pur şi simplu respir,
Singur-singurel, legănat de marea
De sub mine, rece şi tăcută, cu o mie de luminiţe.

Atunci simt nevoia să mă gândesc la prieteni,
Iar privirea mea se-afundă-n privirea lor
Şi, tăcut, îi întreb, unul câte unul, pe fiecare:
"Suntem încă împreună?"
Este tristeţea mea o tristeţe pentru tine, moartea mea, o moarte?
Simţi oare în iubirea mea, în suferinţa mea,
Doar o adiere, doar un ecou?

Şi marea mă priveşte binevoitoare, tăcută
Şi zâmbeşte: nu.
Şi niciun salut, şi niciun răspuns nu se ivesc de undeva.

poezie de Hermann Hesse, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atâta timp...

atâta timp cât mă mai ţine aţa
cu care-mi tai măliga printre alogeni,
măcar odată-n an ieşiţi în piaţa -
în piaţa mării adunări de moldoveni

refren:

... ieşiţi, copii, ieşiţi, copii, în piaţă -
oricum surcica cade lângă trunchi
nu zece ani - întreaga voastră viaţă
veţi sta şi voi ca mine în genunchi...

atâta timp cât caut ac la aţă
cum îmi spunea şi tata-de cojoc
ieşiţi măcar odată-n an în piaţa -
în piaţa veşnic viului boboc

refren

iar dacă într-o zi s-ar rupe-n mine aţa
şi eu rămân pe totdeauna prin străini,
oricum, odată-n an ieşiţi în piaţa -
în Piaţa Marelui şi Veşnicului Chin...

refren

cântec, versuri de Iurie Osoianu (3 aprilie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fazele lunii

Am auzit cândva, ca-ntr-un vis,
Că nava lunii e-o pasăre Phoenix;
De-aceea-n braţe de sălcii adastă,
De-aceea navighează pe bolta albastră;

Întoarce-te spre est sau spre vest, dacă-ţi place,
Şi-o să vezi că în mulţi copaci ea cuib îşi face.
Când e doar un fir subţire,-un perlat cearcăn,
Priveşte-o pe cer printre crengi de mesteacăn;

Când moare, în fum gălbui scăzând încet,
Priveşte-o-într-un stejar crăpat de trăsnet;
Dar când, în mai, luna plină i-i bolţii zâna,
Luminoasă ca apa şi albă ca lâna,

Priveşte-o cum îşi aşterne patul pentru culcare,
Într-o magnolie înaltă, toată numai floare.

poezie de Elinor Morton Wylie, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!