
Am albit prea devreme...
Am albit prea devreme să mă vait că mi-e greu,
Că părinții-s cenușă și-i visez tot mereu,
Și la rându-mi părinte voi lua drumul lor,
Iar în urmă m-or plânge anotimpuri de dor.
Vin din urmă zăpezi troienind primăveri,
N-au răgaz să îmi ierte tinerețea de ieri,
Cer simbrie pe riduri și pe firul de păr,
Târguiesc un zaraf să le ia în răspăr.
Amintiri îmi cutremură gândul ursuz
Ca un film derulând pe-un perete difuz,
Cern nisipul pestriț să-l plantez în răvar
S-amăgească clepsidra când va da un lăstar.
Gene-mi cad pe obraji ca o ploaie de mai,
Eu le-adun resemnată-n ibricul de ceai,
Cântăresc ce-am topit din ce-ar fi să mai ard
Plimbând pașii mărunți pe-al meu lung bulevard.
E furtună la țărmul unde vreau s-ancorez,
Mă las dusă de valuri și prin ele visez,
Însetată de viață îmi doresc să degust
Vinul dulce rămas din pocalul vetust.
poezie de Sibiana Mirela Antoche
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre zăpadă
- poezii despre visare
- poezii despre vin
- poezii despre viață
- poezii despre trecut
- poezii despre tinerețe
- poezii despre primăvară
- poezii despre plâns
- poezii despre ploaie
Citate similare

Într-o zi...
Într-o zi mi-e mai vară, într-o alta descresc,
Orice clipă trăită printre pași mi-o zăresc,
Învârtită-i timona, dar nu-i timp de întors,
Curg ninsori fără milă, își întrec al lor tors.
Dar, privesc visătoare și-aud ochii zâmbind,
Eu, mireasă în galben, trec prin toamnă iubind,
La picioare rugina mă decalță de ani,
Tropotește-nsoțită de-un alai de șamani.
Și mi-s tălpile goale și-mi par toate mai reci,
Îți ascult îndârjirea, viață, grabnic mai treci,
Dărnicia ți-e scumpă când cerșind primăveri
Vicleșug pui în haina ce-o îmbraci în tăceri.
Anotimpuri străine, rând pe rând amurgesc,
Mi-e în urmă privirea, mi-o adun și pornesc
Prin desișul de frunze, printre vânturi și ploi,
Recunosc... e ușor... când zăpezi dăm în doi.
poezie de Sibiana Mirela Antoche din Tangoul dragostei
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre vânt, poezii despre vestimentație, poezii despre tăcere, poezii despre toamnă sau poezii despre timp

Vindecă-mi iubirea...
Vindecă-mi iubirea, tu, mirată umbră
Și-mi ascunde ochii în sicriu de pluș
Dezrobindu-mi chinul din lumina sumbră
Unde timpul vrednic și-a făcut culcuș.
Spulberă-mi nădejdea de-a seduce clipa
Și-a mușca din șansă ca un vultur orb
Neuitând de dorul ce-mi rănește-aripa
Când furtuni de gânduri lacrimile-mi sorb.
Fericește-mi buza mustuindă-n vinul
Fragedelui zâmbet ce-a fost ieri sărut
Și-mi înmoaie plânsul ce hrănește spinul
Renăscut nevoii dragostei din lut.
Slobozește-mi dulcea inimii trăire
Rânduindu-i sorții umbletul etern
Și-mi întoarnă mersul ca o lecuire
Din fiori sălbatici ce curând se cern.
Dăruiește-mi zborul cel furat din glumă
Într-un timp în care dragostea stingea
Și-mi absolvă vina ce-a rămas în urmă
Cât iubirea-mi este și nu-i ce-ar părea.
poezie de Sibiana Mirela Antoche
Adăugat de SIBIANA

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre iubire
- poezii despre lumină
- poezii despre zâmbet
- poezii despre zbor
- poezii despre vulturi
- poezii despre vinovăție
- poezii despre umor
- Ne poți propune o poezie de dragoste?

Într-o toamnă timpurie
Mi-a fost dat să-ți fiu ursită într-o toamnă timpurie,
Când în bob plesneau ciorchinii în potop de bucurie
Și când vinul clocotea și umfla în buza spumei
Iar rugina înmulțea, tremurând de spaima brumei.
Era vremea, când cocorii inundau în cârduri, cerul,
Osteneau în zbor, grăbiți, i-alunga din urmă gerul,
Codrii galbeni scuturau și foșnea prin frunze vântul,
Ropoteau castani și roșcovi, veșmântând, de zor, pământul.
A fost vals, a fost tangou, a fost dans într-o cascadă,
Râurate primăveri văluresc azi prin zăpadă,
A fost vreme de iubire, vis în mal de primăvară,
Sub coroane de salcâmi, un parfum de dulce-vară.
Iar din urmă anotimpuri au rostogolit troiene,
Scuturând munți de nămeți peste anii scurși alene,
Au prins gust de verde crud două margini de câmpie,
Doi lăstari îndrăgostiți, într-o toamnă timpurie.
poezie de Sibiana Mirela Antoche
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre ger, poezii despre dans sau poezii despre verde

Dor de lacrimă
rustic privesc
clipele ce-au rămas agățate șirag
într-o urmă
trecătoare printr-o clipă
ce-a fost odată un prezent
înalțat pe drumul către stele.
recompun un zâmbet și-o sărutare
scrisă albastru pe scoarța inimii mele
ca pe-un copac ridat de-atâtea versuri
costumate în alb-albastru.
sidef al luminii
acoperă rana pansată de trecut
răsare ca un steag alb
arborat a pace
către suflete rămase-n așteptarea iertării.
nu doresc decât clipa
când
un pas va fi de ajuns
să înconjur tot pământul.
vreau să trăiesc poate doar clipa
când
lacrima mă adoarme
cu susur de valuri.
vreau să știu doar clipa
când
un nor va fi de ajuns
să-mi îngroape ființa...
vreau să sărut doar un pas
rămas în lume
cȃnd
mă va plânge lacrima
din trupul unui nor...
poezie de Mirela Nicoleta Toniță (iunie 2008)
Adăugat de Mirela Nicoleta Toniță

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sărut, poezii despre versuri, poezii despre trup și suflet, poezii despre suflet, poezii despre stele sau poezii despre somn
Evadare din trecut
Prezentul mi-e praf, trecutul cenușă,
Pereții de cretă au nuanțe de gri,
Pe cărți sunt păianjeni care vin pe sub ușă
Afară nu-i noapte, dar nu este nici zi,
Igrasiile desenează hărți pe perete,
Mucegaiuri albastre pe zid se preling,
Am scrisori cenușii prin sertare secrete,
Iar ziua de noapte nu mai pot s-o disting,
Mă târăsc să ajung mai aproape de ușă,
Vreau să ies din cavoul acesta morbid,
Las în urmă un oraș din fum și cenușă,
Iar pașii îmi scrâșnesc prin cenușă arid.
poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre cenușă, poezii despre secrete, poezii despre scrisori, poezii despre păianjeni, poezii despre prezent, poezii despre oraș, poezii despre noapte, poezii despre hărți, poezii despre desen sau Ai o scrisoare de dragoste frumoasă?

Joaca de-a iubirea
Nu-ți găsesc privirea, pașii-ți nicăieri,
Unde-ți este chipul dintre albe nopți?
Ai uscat iubirea, îndrăznești să-mi ceri
Să aprind cărbunii din fiori necopți?
Amintiri deșarte năvălesc prin trup,
Depărtează-ți ochii, n-ancora în mine,
Haitele de gânduri carne-n oase rup
Despicând prezentu-n ploaie și suspine.
Nu-ți trimite îngeri, ce-ar mai fi de zis
Când mi-e suflul tropot, răsăritul brun,
M-ai trezit cu voia-ți dintr-un dulce vis
În rafale aprigi de străin taifun.
Arde-n mine dorul de trăiri spumoase,
Să le șterg nu-mi cade, să le-alung nu pot,
Drumul dintre noi a trecut miroase,
Din adânc de suflet cum mi-e să te scot?
Joaca-ți de-a iubirea a luat sfârșit,
Să-ți mai dau o șansă, pare înțelept?
Doare, dar nu-ți pasă, știi cât ai greșit,
Cere-mi să te iert, dar nu să te-aștept!
poezie de Sibiana Mirela Antoche
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre înțelepciune, poezii despre îngeri, poezii despre sfârșit, poezii despre ochi sau poezii despre jocuri

Când iubirea cuvântă
Au trecut multe veri, multe ierni au apus
Și de-au fost să mai fie primăveri am sedus,
Am chemat cărturari să ne scrie-un roman,
Peste ani să ne fie cel mai dulce alean.
Frontiere-am topit când de-un zid ne-am lovit,
Din genuni ne-am trezit și furtuni am oprit,
Între nori plumburii lumânări am aprins,
Și de-am plâns și de-am râs niciodată n-au stins.
Doar un singur palton pentru doi am croit,
Să ne țină de cald când de ger am albit,
Braț la braț ne-am unit într-un "Nod gordian",
Sentimente-am cioplit dintr-o șa de pian.
De-aș întoarce ruleta ochii tăi mi-ar fura
O candidă privire și-n trăsură-aș urca,
Să ating Everestul pasiunii din noi
Când iubirea cuvântă, de păcat suntem goi.
Fir întins ne-am dorit-o, dar e viață, nu-i cer,
E și sare și miere, e și bob de piper,
Cuceriți de chimia plăsmuită rotund
Am trăit alintați într-un patos profund.
poezie de Sibiana Mirela Antoche
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vară, poezii despre seducție, poezii despre prăpăstii, poezii despre pian sau poezii despre pescuit

Să vreau...
Să vreau să-ți fiu ce nu ți-am fost
Din prea puținul vieții rost,
Să-ți dau din tot ce nu-i al meu
Aici, acum, oricând, mereu.
Să vreau să-ți fiu un tainic dor
Atât cât sunt și-atât cât mor,
Să vreau să-ți dau crezare iar
Din ce mai sunt și ce nu par.
Să vreau să-ți spun ce nu ți-am spus,
Regrete de-au venit s-au dus,
Să vreau să-ți dau din ce nu am
Măcar puțin din ce puteam.
Să vreau să-ți cer ce n-am iubit
Din ce-am trăit și n-am trăit,
Să vreau să-ți fiu și nu aș vrea
Din tot ce-a fost și ar părea.
poezie de Sibiana Mirela Antoche din Buchetul de iubire
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Pașii tăi
pașii tăi scuturați pe-un alt drum
îi mai văd prin zăpezi și acum
au rămas chiar de-i simt tot mai grei
scânteind prin zăpezi
pașii tăi
ridicați parcă-n lacrămi de lup
au rămas prinși în noduri de lut
la răscruci chiar de-i simt tot mai grei
scânteind prin zăpezi
pașii tăi
zorii vin chiar și-n ultima zi
ce-o desfid ca și când n-ar mai fi
au rămas scânteind ca și-acum
pașii tăi
deschizând un alt drum
poezie de Mihai Robea
Adăugat de Mirela Băcilă

Comentează! | Votează! | Copiază!
Ne iubim la timpul trecut
ne iubim la timpul trecut
dintr-un cuvânt, într-o părere
îți spun că te visez mereu,
iar când te văd, te pierd printre himere,
alerg din ce în ce mai greu
să te visez, să te ating, să te sărut...
un ceas... îmi spune c-a trecut
și timpul... a rămas în urmă,
și zbor spre tine seara și ascult
cum ne iubim sau ne iubeam demult...
poezie de Marian Senchiu
Adăugat de Adelydda

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre seară, poezii despre cuvinte sau poezii despre ceas

Toamna timpului
Mă întoarce
dorul de viață
în trecut
să curăț
de praful greu
al uitării,
amintiri
cu iz de frunză
uscată.
Am găsit
într-un colț
clepsidra...
o pictasem
când am închis
nisipul
să nu îmi
topească
norii
timpul
cu picături
prea reci...
poezie de Mirela Nicoleta Toniță
Adăugat de Mirela Nicoleta Toniță

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre uitare, poezii despre nori, poezii despre nisip, poezii despre frunze sau poezii despre dor

Se scutură nisipul
Se scutură-n clepsidră, neliniștit, nisipul,
Sperând că o minune, să-l poată înmulți,
În sclav al nemuririi se travestește timpul,
Când ultime minute, de noi s-or despărți.
Cuprinși de nostalgie înfăptuim bilanțul,
Înlănțuind succese, eșecuri și regrete,
Desfășurăm cu grijă, de pe mosoare, lanțul,
Deconspirând, pe rând, din multele secrete.
Ceasornicul grăbește spre ultima secundă,
Lăsându-ne cu-aleanul minutelor trecute,
Ciocnim paharul plin, în aburi de colindă,
Și-nsuflețim speranțe din clipe nenăscute.
Dorințele abundă, iar ochii-n cer ne-adună,
E cumpăna-ntre ani și lumea veselește,
Petardele trosnesc, urările răsună,
Clepsidra se răstoarnă, nisipul năvălește!
poezie de Sibiana Mirela Antoche
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre urări, poezii despre minute, poezii despre succes, poezii despre secunde, poezii despre sclavie sau poezii despre eșec

Dă-mi răgaz
Dă-mi răgaz a înțelege,
Tot ce-mi pare curios,
Noua literă de lege
Și trecutul... dubios.
Dă-mi răgaz a tot cuprinde
Ce aș vrea și îmi doresc,
Până unde pot întinde,
Taina unui... te iubesc.
Dă-mi răgaz a îți atinge
Vise, doruri și plăceri,
Când lumina se va stinge,
Peste clipele de ieri.
Dă-mi ragaz a ști nimicul
Și trecutul și păcatul
Când să pot opri ibricul,
Să n-ajung și eu, ca altul.
Dă-mi răgaz a fi iubire,
Nesfârșită și nebună,
Ca o frunză-n rătăcire
Pe-aripă de vânt, stăpână.
Dă-mi răgaz... măcar o clipă,
Să mă-nchin și să descânt,
Neputința care țipă,
În al buzelor cuvânt.
poezie de Constantin Triță
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre plăcere, poezii despre legi sau poezii despre dorințe

Dorurile mele
Mi-e dor de tine, mare infinită,
Mi-e dor de cerul prins de seară-n valuri,
Mi-e dor de-mbrățișarea ghemuită
În firul de nisip, pierdut în maluri.
Când soarele apune în cristaluri
Din verile toride ale vieții,
Mi-e dor de stropii prinși în piedestaluri
Și de mireasma dulce a fâneții.
Când clipele aleargă-n răsărituri
Și pier în noapte duse de furtună,
Mi-e dor de mine și pun zilei nituri,
Să-mi poarte ruga sfântă-n vremea bună.
Mi-e dor de tine, marea mea iubire,
Mi-e dor de firul ierbii după ploi,
Mi-e dor de glasul stins în fericire,
De vremurile-apuse dintre noi.
Mi-e dor de tine, marea mea albastră,
Mi-e dor de vara vieții din privire,
Mi-e dor de tot ce-a fost în calea noastră,
Mi-e încă dor de-o clipă de iubire...
poezie de Mirela Grigore
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre fericire sau poezii despre albastru

Fărâma de cer
Eu am fărâma mea de cer
Și rugile-mi trimit mănunchi,
Am wireless cu Dumnezeu,
Conexiune permanentă.
Nu cer prea mult și nu fac rău,
Mi-e sufletul jumate-n cer;
Mă rog mereu pentru cei buni,
De răi și parșivi, mă feresc!
Am locul meu pe-acest pământ,
Nu-ncerc pe-al altora să-l iau,
Mă bucur de frumos, de alb
Și-n urmă las tot ce-am mai drag!
poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre religie, poezii despre frumusețe, poezii despre bucurie sau poezii despre Dumnezeu

Roata vieții
De-aș întoarce timpul înșelându-mi soarta
N-ar fi decât tristă amăgire-n van,
Ispitindu-mi gândul ce-ar învârte roata
N-aș găsi cărarea să ies la liman.
Și de-ar fi destinul lunga rânduială
Tot aș vrea a-ntoarce timpul înapoi,
Să trăiesc vremelnic clipa temporală
Cu speranța oarbă de-a strivi nevoi.
Hărăzitei urme de-amintiri deșarte
I-aș vâna secretul ce-a topit arzând,
Vinovata clipă ce ușor desparte
Viața de-a ei moarte într-un cer flămând.
Nu renunț la visul de-a opri odată
Timpul în secunda marelui trecut,
Răsucind clepsidra lutului în roată,
Cu prezentul zilei dintr-un început.
poezie de Sibiana Mirela Antoche din Clipe și îngeri
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre început, poezii despre vânătoare sau poezii despre tristețe
E toamnă, doamnă...
de-ai știi ce repede aleargă timpul
și cât de repede și noi,
acum, acum, ne este drumul,
topit în cruci și în noroi
topit în cerul plin cu sfinți,
iubita mea, iubită doamnă,
e dusă vremea de povești cu prinți,
e toamnă, doamnă, este toamnă
ne-a mai rămas, un an, o oră,
ne-a mai rămas, dar cine știe,
iubită doamnă, hai la horă,
să ne jucăm și ce-o să fie
privește, în perete ai oglindă
și chipul tău e tot frumos
dar e albit și toată truda
s-a pus pe părul arătos
iubită doamnă, mai e timpul
să ne avem, să ne iubim,
să ne furăm în noapte chinul,
de-a adormi prin flori de crin
poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sfinți, poezii despre sfințenie sau poezii despre păr
Ce mai faci?
Cu fiecare zi ce trece
Am amintiri tot mai frumoase
De tine; de obraji, de coapse,
De cum erai cu alții rece,
Cum buzele-ți erau ca maci...
Ce mai faci?
Te văd ca și cum a fost ieri,
Cu zâmbetul fin, ștrengăresc;
Să știi că încă te iubesc
Așa cum ador primăveri
Pierdut în arome de copaci...
Ce mai faci?
Visez ades să te-ntâlnesc,
Să știi sau dintr-o întâmplare,
Să-ți simt parfumul ca de floare,
'n polenul tău să-mi murdăresc
Miros; în atingeri doar să te dezbraci...
Ce mai faci?
Ce mult sunt gând în gândul tău
Și-am frică că m-ai refuza,
Că nu-ți mai plac de m-ai vedea
Și nu-ți dau sadicul de rău
Când gemi, durerea de prefaci...
Ce mai faci?
Ți-am pierdut card de telefon
Ca și cum m-am pierdut pe mine;
Culpabil și să mor îmi vine
C-o șansă nu mai am să dorm
În visul tău adânc, când taci...
Ce mai faci?
Sunt aberant, un psihopat,
Că merg pe străzi să te găsesc
Și știu că-n alt oraș pășesc,
Cu un alt bloc, alei, alt pat;
Nici pașii nu-s așa cum calci...
Ce mai faci?
De-abia respir cu piept uscat
Și parcă aer nu-i-ndeajuns,
M-afund în timpul ce-am pătruns
Să-mi caut leac de vindecat,
Să știu dacă de mine zaci...
Ce mai faci?
Visez mereu în plină zi,
Încerc să-mi storc suflet și minte,
Să nu te pierd, să te-am aminte
La gând că nu vei mai veni,
Așa cum alții, de-ai mei dragi...
Ce mai faci?
Am doar o șansă-n care cred;
Ca prin hazard, un fir eteric,
Să îmi refac "dusul" feeric
Din neștiut... Infim purced
Să fii tu ce mister desfaci
Și-o zi să suni, să-mi spui...
Ce faci?...
poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (3 martie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre gânduri sau poezii despre telefon

Cel din urmă centaur
Visasem cel din urmă centaur că eram...
Dormea sub lutul vremii pierdute hippogeea,
Și, seara, când în treacăt umbream în mers aleea,
Potcoava mea de aur îmi scapără scânteea
Pe care,-n drumul nopții, sonor o cadențam.
Cutreieram zadarnic pădurile de brad,
În van cătam poporul stăpân ieri pe câmpie:
Fugeau orbiți de spaimă cârlanii-n herghelie
Când mă iveam din umbră pe-ntinderea pustie
Sau când, purtat de sete, mă coboram la vad.
Sirena cea din urmă visasem că erai...
Îmi nechezam dorința pe țărmul nalt al mării,
Nebun zdrobeam copita de pietrele cărării
Privind prin valuri roșii în sângele-nserării
Lui Okeanos pradă cum trupul tot ți-l dai.
poezie celebră de Ion Pillat
Adăugat de Veronica Șerbănoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre spaimă, poezii despre roșu, poezii despre păduri, poezii despre nebunie sau poezii despre lut
Ți-aud umbra...
dintr-o parte într-o parte
caut un loc să mă așez,
să-mi frâng dorurile toate,
să adorm și să visez
să visez că nu mai plouă,
să visez doar răsărit,
să visez doar stropi de rouă
peste cimpul înflorit
să visez ca altă dată
florile în jurul meu,
să visez ochii-ți de fată,
genele și părul tău
dintr-o noapte într-o noapte
îmi trec zilele grăbit,
ți-aud șoaptele plecate,
prea mult ele m-au iubit
ți-aud umbra vinovată,
vinovat mi-e gândul meu
împreună dintr-o dată,
ne privim dar sunt doar eu
dintr-un gând care te caută
storc atâtea amintiri,
lăcrămioarele te iartă
când mi-apar pe sub priviri
dintr-o clipă într-o clipă
iernile îmi bat la geam,
toamnele ce-mi stau pe prispă
mai fac flori două pe-un ram
una este pentru tine,
una este viața mea,
ofilită se mai ține
agățată de-a ta stea
se deschide doar în noapte
când te vede strălucind,
soarbe razele vărsate
și visează gungurind
dintr-o parte înc-o noapte,
dintr-o clipă într-un gând,
te mai caut rostindu-ți șoapte,
eu le-aud, eu îmi răspund
poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre flori sau poezii despre zile