Cel din urmă centaur

Visasem cel din urmă centaur că eram...
Dormea sub lutul vremii pierdute hippogeea,
Şi, seara, când în treacăt umbream în mers aleea,
Potcoava mea de aur îmi scapără scânteea
Pe care,-n drumul nopţii, sonor o cadenţam.

Cutreieram zadarnic pădurile de brad,
În van cătam poporul stăpân ieri pe câmpie:
Fugeau orbiţi de spaimă cârlanii-n herghelie
Când mă iveam din umbră pe-ntinderea pustie
Sau când, purtat de sete, mă coboram la vad.

Sirena cea din urmă visasem că erai...
Îmi nechezam dorinţa pe ţărmul nalt al mării,
Nebun zdrobeam copita de pietrele cărării
Privind prin valuri roşii în sângele-nserării
Lui Okeanos pradă cum trupul tot ţi-l dai.

poezie celebră de Ion Pillat
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Blestemul

Scandat pe drumul vremii copita lui răsună,
Umplură tot pământul fugarii semizei...
Dar noaptea câteodată, în nopţile cu lună,
Când fiecare rază e ploaie de scântei,
îndrăgostiţi poeţii, atunci când îi adună
Iubirea sau norocul prin codri vechi de tei,
Zăriră, spun cu groază, în goana ei nebună
Năvala de centauri strângând la piept femei.
Şi blestemul de veacuri pe neamul lor apasă,
Căci zeul, ce tresare în trup de armăsar,
De-a pururea dori-va femeea ca mireasă.
Deşi n-avem potcoava răsunătoare de-aur,
Gonim, o, Zevs, prin lume frumosul în zadar:
în pieptul meu se zbate năprasnic un centaur!

poezie celebră de Ion Pillat din Visări păgâne
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Barbarul

E-n mine-o herghelie de armăsari. Sunt unii
Mai albi ca spuma-nvoaltă, zvârlită-n vânt de mare,
Mai albi decât e coama Licornei legendare;
Sunt alţii, fără pată, mai negri ca tăciunii.

Toţi încordaţi aşteaptă şi rânchezând, nebunii,
Bugeacurile vremii să le despic călare.
M-aştern cu ei câmpiei, dar prăbuşit în zare
Mă ridic iar; mai aprig sub nepăsarea lunii

M-arunc stăpân pe altul; mă-ntunec în pustie...
Şi voi urla năprasnic în liniştea târzie,
Când calul cel din urmă va necheza spre stele:

Tovarăşe, cu mine în moarte o să sari,
Tu, cel mai fără margini al sufletelor mele! —
E-n mine-o herghelie de falnici armăsari.

poezie celebră de Ion Pillat
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vedeni

Ca ieri izvorul curge în amfora de lut,
Dar azi, pe malul apei, altarele Dianii
Se prăbuşe-n ciorchine de bozii, iar castanii
Podoaba şi-o dezbrăcă pe templul decăzut.

Ca ieri izvorul curge, dar unde mai sunt anii
Când satirul, glumeţul, şi faunul tăcut,
Veneau să-şi cânte-n trestii un dor necunoscut
Şi urmă de copită în crâng lăsau silvanii?

Poteca e pustie şi vremea depărtată
A zeilor din timpul cu visuri legendare —
Dar noaptea cel din urmă centaur, câteodată,

Din codri plini de freamăt ieşind nemuritor,
Cu două piepturi albe sub luciul lunii, pare
Un bust uitat de veacuri pe-un soclu mişcător.

poezie celebră de Ion Pillat
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mult aşteptatei...

De când te-aştept!...
Sunt ani...
Şi anii, ce lungi îţi par când n-ai cu cine
S-asculţi ciudatele romanţe ce plâng viorile-n surdine...
Şi violetele apusuri ce triste-ţi par când n-ai cui spune
Ce-nfiorări plutesc în zare
Şi-n plânsul celor patru strune!...

.................

Te-am aşteptat la-ncrucişarea potecilor pe care-alt'dată
Multaşteptatele amante soseau grăbite să-şi sărute
Amanţii,
Ce-aşteptau în umbră, tăcuţi ca nişte statui mute...
Şi câte primăveri, de-a rândul, castanii roşii nu-mi vestiră
Că nimeni n-a trecut pe-acolo
Şi-n zare nimeni nu s-arată!...

Te-am aşteptat pe ţărmul mării -
Pe ţărmul nalt ca şi terasa
Castelului regesc, pe care un prinţ şi-ar aştepta mireasa...
Dar valurile, ştiutoare de soarta celor ce porniră
Spre ţărmul unde stam de strajă,
Când le-ntrebai ce ştiu de tine,
Îmi spuseră c-aştept zadarnic...
Şi azi viorile-n surdine...
Ce-mi plâng ciudatele romanţe
Mai trist de cum le plânse ieri,
Par lacrimi picurate-n cupa netălmăcitelor dureri...

poezie celebră de Ion Minulescu din Viaţa literară, I, nr. 45 (5 noiembrie 1906)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Centaurul

Trei zile-n nemişcare privise stana. Gândul
Nu cuprinsese forma ce pribegea prin haos.
A patra zi deodată simţi că un centaur încătuşat în piatră îl aştepta să vie.
Trei zile visătorul îşi făuri visarea:
Când mângâia cu mâna, când, crud, lovea cu dalta,
Şi tresărea lung piatra atinsă cum tresare
Femeia ce ascunde în sânu-i viitorul.
A şaptea zi prin dafini amurgu-ncet se stinse,
Gemea în umbră visul cu marmură robit,
Şi, falnic, semizeul, mai alb ca spuma mării,
De noapte se desprinse când lună fu-n văzduhuri.
Cutează Creatorul să-nfrunte-a lui făptură
Şi, muritor, măsoară o clipă nemurirea.
Dar iată că se mişcă centaurul, grăieşte:
— "De ce din somnul pietrei m-ai deşteptat, stăpâne?
De ce mi-e strâmtă haina-ţi, de ce mă strânge lutul?
Sunt zeu şi sunt fiinţă deodată. O! durere
De-a şti ce-i nemurirea de mă pătrunde moartea,
De-a şti că nu-i iubire când îmi trăiesc dorinţa.
Ce nu putură zeii sa facă, ai făcut-o:
îngemănarea stranie. Fii blestemat, părinte,
De cel dintâi centaur!" Dar glasul i se frânse,
Şi, nechezând sălbatic, porni în larg de lume.

poezie celebră de Ion Pillat din Visări păgâne
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vocea de pe proră

Am auzit cântarea sirenelor pe mare...

Trecut-au nopţi şi zile de-atunci, şi-acum dispare
Iar soarele... şi struna din urmă mi s-a frânt.
Sirena nu mai cântă şi singur stau pe proră
Şi mâine ca şi astăzi aceeaşi auroră,
Dar marea va fi goală, şi moartă, şi pustie.
Zadarnic aştepta-voi sirenele să vie
— Mai trist de-a le cunoaşte, de-a le dori mai trist
Când steaua dimineţii pe valul de-ametist
Aprinde opalină lumina ce scânteie.
O, lopătar, o, frate, prin visu-ţi ce femeie,
Mireasă sau nevastă torcând fuior de lână,
Aşteaptă pe pribeagul plecat de la cămin?
Pe când cu lira spartă şi inima păgână
Tot mai ascult chemarea ecoului marin.

poezie celebră de Ion Pillat din Eternităţi de-o clipă
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fugă de centauri

Coboară povârnişul, cu coamele în vânt,
Centaurii. Văzduhul prin văi prelung răsună
De zgomotul copitei lovite de pământ.

Dar neamul, izgonitul, în herghelii s-adună —
îşi potoleşte goana pe ţărmul nalt şi frânt,
Privind la valul mării rostogolit pe dună.

Poseidon doar mai este pe mări nemuritor,
Din nai de mult nu cântă satirul pe câmpie
Şi nimfa n-o mai afli în ape de izvor.

Se risipiră zeii. Dar groaznic azi învie în
cele două piepturi al morţii crud fior,
Şi spaima-i biciuieşte prin liniştea pustie.

Pe stânca goală vine un tropot neînfrânt,
Cu umbra se întinde şi-l creşte înserarea...
Nebuni îşi încordează puternicul avânt

Centaurii. — Se-nalţă, ieşind din lună-n zarea
Apusului, vestindu-l şi veşnicul mormânt,
Un armăsar, întâiul, tăindu-le cărarea.

poezie celebră de Ion Pillat
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lanterna magică

Pe-omătul nepătat de pe cearceaf,
În umbra ce se-ncheagă în odaie,
A tresărit lumina ca un praf
Când şi-a deschis pupila ei bălaie.

Lanterna magică, privind pieziş,
C-un singur ochi în frunte, ca-n poveste -
Şi glasuri de copii în luminiş
De râs curat, ţâşniră fără veste.

Acolo unde-a fost doar scrumul şters,
Răsare-o lume veche şi ciudată.
Scufiţei Roşii-i ard obrajii-n mers,
O vezi zorind spre casa de-altădată.

Spre casa albă şi cu nalbă-n prag
În care o aşteaptă blând bunica -
Prin fumul vremii, prin trecutul drag,
Mai stau privind cum piere lin fetica.

Zadarnic cerc zăvorul ferecat
Pe care tot copilul îl descuie...
Prin vremi Scufiţa Roşie-a plecat
Şi lupul sur mai stă pe cărăruie.

poezie clasică de Ion Pillat
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugă păgână

Îndură-te, părinte, şi dă-ne alt idol!
Frământă iarăşi lutul şi fă-te iarăşi faur!
Din nou pe noi domnească încununat cu laur
Prin codri fără margini sălbaticul centaur
Şi mândrul neam colinde planeta pân' la Pol.

Iar dacă semizeul din ţarină nu-nvie
Şi herghelii fugare din moarte nu se rup,
îmbracă-ne dorinţa, stăpâne, cu alt trup.
Mai bine prăzi de vultur, vânat gonit de lup —
Dar scapă-ne pământul de-a omului urgie.

Tiranul şchiop, copilul maimuţelor, să piară.
Să vie urşii haită prin rariştea de brad,
Încet să-şi mâne zimbrul cirezile la vad,
Şi, stoluri, pe deasupra gheţarilor ce scad,
Condorii să rotească, ţinând în a lor gheară

Mânjit şi plin de sânge pe cel din urmă om.
Tăcerea să sporească pe şesuri ca o mare,
Cetăţile zidite să se cufunde-n zare,
Şi singur câte-un răget de fiară-n înserare
Să urce ca o rugă spre-al cerurilor dom...

poezie celebră de Ion Pillat
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Flori de cireş iernatic

îmi place când ninge
zăpada se-aşterne
pe drumul cu flori de cireş
mai ţii minte...?
prin faţa mea trece cuminte o doamnă
privirea ascunsă
doar pasul sculptat într-o urmă sau două
se-aşterne zăpada, din ochii mei plouă
cu fulgi topiţi de iubire
sărată e marea
doar ţărmul îngheaţă
alunec privind la valul în viaţă
se-nalţă furios
iubeşte şi tace

îmi place când ninge
şi omul se face în mâinile calde un bulgăr
învaţă să meargă împins de la spate
să crească... să crească
o stană de piatră rămâne
şi chipul cioplit să zâmbească
stăpâne cu mâinile aspre
mai stoarce şi apa din cruce, mi-e sete
mai lasă şi vântul să-mi bată prin plete
o dată şi pace

îmi place când ninge
zăpada se-aşterne
pe drumul cu flori de cireş
mai ţii minte...?

poezie de Ionuţ Caragea din Eu la pătrat, ediţia a II-a (2020)
Adăugat de Ionuţ Caragea
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Te cătam în fapt de seară,
Pe un câmp alb, înflorit,
Rătăceam prin zări de soare...
Erai zeul însorit!

Cuceream fiori de lună,
Coboram în văl de tei
Şi eram mână de mână
Între foc, între scântei!

Ne sorbeau aripi de vise,
Căutam al vieţii rai,
Ne pierdeam în clipa spuzei
Între-un Eu şi-un Ideal!

poezie de Nina Lavric
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Angoasă

Prin noaptea-mbâcsită cu fum de maşini
Mai tremur-apatic, miresme-n grădini...
Şi-o grea întrebare mă sapă vârtos:
Urât e frumosul, urâtu-i frumos?

Din astrele bolţii tot picură, arar,
Sclipiri îngheţate, ce pier în zadar;
Nu-i cerul nădejdea spre care să-nşir
Haotice gânduri, în nopţi de delir.

Lătraturi de spaimă se-aud de prin curţi –
E ora la care nu poţi să mai uiţi.
Cumplite-amintiri răsar, zgrepţănând,
În porţi reci de suflet, trecutu-nviind.

“Cri-cri!” – s-aud greieri în bezna profundă
Şi spaime – o mie tot trupu-mi inundă
De ce doar angoasa în preajmă îmi şade
Când pleoapa de plumb pe ochiu-nvins cade?

Mă mustră, în treacăt, ciudatul parfum
Ce vine în valuri, să-mi ceară uium;
Ciudatul parfum al zilelor duse,
Zadarnic pierdute în doruri nespuse.

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Corul lopătarilor

Luceferi ard pe mare şi nu mai sunt sirene!

Zadarnic noaptea toată veghea-vom pe carene,
Cu trupul lor de spumă şi coadă de delfin,
Prin valuri legănate să le vedem cum vin.
Nebuni, în van cerca-vom să desluşim chemarea
Tritonilor ce suflă în scoici marine. —
Marea Mugind ne va răspunde că zeii ei sunt morţi...

Dar tu, ce-n al tău suflet trecutul tot îl porţi,
O, călător de-o clipă pe apa călătoare,
Ridică-ţi fruntea tristă! Pe coarda sunătoare
A lirei, ce aşteaptă vibrând, loveşte rar.
Atunci sub nimbul lunii şi farmecul stelar,
Purtând în păru-i alge şi albe flori marine,
Sirena va renaşte din valuri pentru tine.

poezie celebră de Ion Pillat din Eternităţi de-o clipă
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Romanţa corbului

Pe ţârmul nalt şi drept —
Hotarul, de unde-ncepe necuprinsul
Imperiu-al apelor albastre
Cu-atâtea felurimi de pete,
Al apelor ce dimineaţa sunt verzi,
Iar seara violete —
Un corb a poposit spre seară,
Şi-aşa, cum stă pe malul mării,
Orbit de-albastrele noianuri,
Muiate-n purpura-nserării,
Parcă-i sositul care-aşteaptă să vină şi-alţi întârziaţi...

Şi-n seara-aceea-n care-apusul
Părea mai trist ca-n alte seri,
Iar soarele părea că pleacă să nu mai vină niciodată,
M-am dus să-mi plimb pe tărm urâtul
Şi biata-mi inimă,-mbibată
De-amaru-otrăvilor sorbite din gura-amantelor de ieri...
Dar corbul mi-a ieşit in cale
......................................
Pe tărmul mării nalt şi drept,
Ca şi pe-o margine de groapă,
Veghea un cioclu-naripat,
Şi cioclul m-a privit o clipă,
A dat din aripi
Şi-a zburat...
Şi parcă mi-a şoptit în treacăt:
— Bine-ai venit... De când te-aştept!

poezie celebră de Ion Minulescu din Din volumul " Romanţe pentru mai târziu (1908)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultima zi

Se'nalţă, născute din liniştea nopţii,
în valuri de vise, în pace deplină,
ca fulgi de speranţă în zbor spre lumină,
balanţe de gânduri ce par echinocţii.

Se 'nalţă spre ceruri în rugă lăptoasă,
amestec de ceţuri şi nori cenuşii,
de doruri pierdute pe ţărmuri pustii,
umbrite de aripi ce-n urmă le lasă.

Sunt clipele zilei când anul se curmă,
iar linii de ceaţă apar din decoruri
pierdute-n siajele zilelor-stoluri,
dar toate o-aşteaptă pe cea de pe urmă.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu din Călător prin gânduri
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Principele iubeşte doar femeile foarte frumoase, la fel sluga lui

Noaptea se întâmplă mereu lucruri mari
din dulap iese zăpadă
căzând
sau un pumn de flori şi se revarsă printre lucrurile ei intime
locuiam cu un om care nu ştia cine era ea
o chema de născută cumva exotic ca şi cum ai striga pe nume o picătură de parfum
cu adevărat frumoasă era cum eu nu dar
ştiam
de ce i se spunea ei miss primavera
într-o zi mi-a lăsat pe un taburet coroniţa ei de argint
casa era plină de zăpadă
şi de flori
primăvăratice
foarte frumoase
pielea ei netedă şi fină mirosind aşa ca migdalii şi ca merele
Căprioara
de fapt o chema "pădure"
nu vă spun numele ei
= da silva =
ştiam că se născuse să o iubească bărbatul meu că într-o zi mă va părăsi
pentru că văzuse şi el coroniţa aceea,
trandafirii de argint
de pe margine,
bobocii la care eu doar visasem, o visasem, o visasem, o visasem,
şi
zâmbetul ei plin
buzele foarte frumoase
aşadar mi-am deschis propria ladă
de zestre şi de fântână de curs mai departe
eram doar o femeie
îmi dosisem cămăşile albe şi râurile
care aveau să mai curgă
un trandafir îmbobocit doar visasem
era aşezat pe căpătâiul meu
ca un sărut
la fel ca ultimul sărut pe care mi-l dăduse el pe frunte înainte să plece
poate cuvintele mi le ascunsesem, pentru timpul care avea să mai vină
flăcări luceau pe la ferestre femeia frumoasă ştia că erau de fapt stele

şi desigur din toate câte aveau să urmeze nu am mai ştiut nimic.

poezie de Iulia Elize
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Artemis

Un val de umbră creşte pe şesuri cenuşii.
Sub grindina de tropot se culcă iarba moale.
Din negurile vremii vin negre herghelii
Mânate ca de viscol de-a patimii răscoale.

Spre ceruri se înalţă cu mugete de tauri
Chemarea milenară a marilor centauri.
Îşi clatină tulpina pădurile de fag
Şi-n vânturi îşi resfiră pletoasa frunzătură.
Frontonul îşi sfărâmă înaltul sarcofag:

Artemis dă în lături a veacurilor zgură.
Vibrând, din arc de fildeş porneşte o săgeată
Şi, ca o rază-n umbră, se-nfige-n neagra ceată.
Înfrângerea îşi urlă poporul legendar.

Se macină pământul sub grelele copite,
Şi pe lunara faţă a câmpului de var
Se-mprăştie o goană de umbre prelungite...
Pe când ivit din ramuri ce vântul despreună,
Fosforescent, în noapte, se-ndoaie-un arc de lună.

poezie celebră de Ion Pillat
Adăugat de Veronica Şerbănoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vară

Am fost fericită când între umbră şi lucire zâmbeai,
când cu dorul mă sărutai.
Petreceai în bucurie cu palmele spaţiul însămânţat de magie.
Amprentam cu dragostea pereţii şi ploaia, se sacraliza şi odaia.
Erai viu, eram vie.
De pe chipul tău, coborau în suflet aripi de înălţat clipele la nemărginire.
Te priveam cu ochi de lumină în fire şi dincolo de fire.
şi mi te topeai pe buze, te cutreieram pe orice colină, zidire,
să te beau necontenit cu gândul.
În poezie, eram deplină.
Am fost fericită la cufundatul în priviri, alipire dintr-o căutare,
scânteie la călcâiul de cer şi de sare,
când căpătaseră graiul cel mai dorit pentru indescriptibila stare.
Îmi scriai cu inima şi traduceam în tezaur chemările înstelării.
Ai venit la duşul mării
să mă inunzi de tine, înfiorare,
să mă cuprinzi înflorată, bronzată de dor şi de soare, nedespărţită visare.
Am fost fericită când în mijlocul mulţimii, oriunde,
te vedeam doar pe tine,
când minutele erau şi goale şi pline,
când tăcerea era drum şi zăvor,
când urcam către cer cu o stea, pe un nor,
când eram şi torent şi izvor,
când te-am scris cu mine însămi într-o mie de feluri.
În cântec te pictez,
să mă descoperi, să te creezi,
să te apropii, să te păstrez,
să trăiesc, să trăieşti.
Am fost şi sunt fericită că eşti.(11.08.2022)

poezie de Iulia Dragomir din Literatura de azi (11 august 2022)
Adăugat de Iulia Dragomir
Comentează! | Votează! | Copiază!

În urmă drum de pietre...

din nou o piatră,
aşezată peste drum, în drum,
aş lua-o să o pun în vatră,
să pot să ard, salcâm şi ulm

s-astup cu ea un loc de taină,
un loc crăpat, de noi în timp,
pe-acolo ne-a fugit în grabă,
iubirea florilor, din verde câmp

căldura focului din lemne,
ne-a ars, au mai rămas tăciuni,
ei fumega lansând în semne,
chemări furate, de nebuni

.... şi noi din colţuri separate,
ne mai privim, din când în când,
în ochii noştri mări spumate,
se oglindesc, ne curg din gând

în urmă drumul plin de pietre,
nu îl mai văd, l-am petrecut,
îmi este sete, tare sete,
un susur de izvor, ascult

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Urmă de umbră

tresari câteodată
când ţi se pare c-aş fi eu
în mersul unui peregrin,
în trupul unui copac,
într-o ploaie de fluturi,
în reflexia unui pahar,
în ultimul rând de la coada
unui zbor de tăcere
spre nicăieri?

tresari vreodată,
când vorbe pe care le auzi
în treacătul grăbit al paşilor
din zori,
seamănă prea mult
cu valurile de cuvinte,
care se izbeau
necontenit,
de insula unui suflet
prea gol
ca să mai răspundă?

spune-mi,
tresari câteodată,
rar,
într-un somn în care mai visezi
un rămas bun fără
de adio,
fără nici o urmă de
umbră?

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!