Descântec

În nopţi de primăvară gândeşte-te la mine
şi-n nopţile de vară gândeşte-te la mine,
în nopţile de toamnă gândeşte-te la mine
şi-n nopţile de iarnă gândeşte-te la mine.
Chiar dacă nu-s alături, ci, dus de mari lavine,
mă frâng de stânci haine în depărtări streine, -
pe cuvertura albă, cu moliciuni feline
lungită ca pe-o mare de somn, fără dulbine
lăsându-te purtată de undele senine,
fii singură cu marea, fii singură cu mine.

Ci ziua să mă uiţi te rog frumos.
Ziua răstoarne-se cu susu-n jos
tot universul ăsta firoscos,
înece-se în fum şi vin tămâios.
De mine mai presus ori mai prejos
gândul să-ţi fie altcuiva prinos,
dar noaptea - numai mie credincios.

În şuierul sirenelor citeşte
şi-n vântul ce loveşte-n nori hoţeşte
cum ard, căzut în al urgiei cleşte,
să ştiu că steaua încă nu-mi păleşte,
că undeva, cu fruntea între deşte,
o fată, aşteptându-mă, tânjeşte.
Te rog - vegheată de tăceri depline,
în clinchete de ploi diamantine,
când gerul zugrăveşte-n geam sulcine,
când visul calea somnului aţine,
în nopţi de primăvară gândeşte-te la mine
şi-n nopţile de vară gândeşte-te la mine,
în nopţile de toamnă gândeşte-te la mine
şi-n nopţile de iarnă gândeşte-te la mine...

poezie de Evgheni Evtuşenko
Adăugat de MG
Votează! | Copiază!