Tărâmul meu

Pe vârful unui munte – un obelisc;
pe capul lui – un con de brad; în fruntea
acestuia – un ac; şi-n vârful lui
tărâmul meu, Împărăţia clipei.
Nu-i nicio graniţă pe-acest pământ
(ocean sau mare, lanţ de munţi sau fluviu)
de netrecut: sortită-i suprafaţa
să fie cucerită. Însă, eu,
cu vaste crăpături de timp îmi apăr
scânteietoarea mea singurătate.
Căci nu mă-nvecinez decât cu partea
de mine însumi care urcă-ntr-una
târâş, şi – detronat numai de mine,
uzurpator şi uzurpat deodată –
sunt nefiind. Iar voluptatea rară
de-a şti că ard, această voluptate
hrăneşte-un foc ce se consumă-n sine.
Adesea, ceea ce vi se pare fulger
- un oaspete aparent – coboară brusc
din cer, se scurge-n jos, către câmpie,
trece prin ac, prin con, prin obelisc,
prin munte, şi – murind la voi în braţe –
nunteşte cu regina suprafeţei.

poezie celebră de Ştefan Augustin Doinaş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gânduri

prin mine cresc frunze
prin mine cresc ramuri
prin mine cer a rodit
în mine se-ascunde
vuiet de mare
şi glas strămoşesc
ce-a doinit.

prin mine izvoare
îşi varsă tumult
în râuri ce vin
dinspre munţi
prin mine cresc muguri
de viaţă în iarbă
şi roşul în ie cusut

ce tristă-amăgire
bat clopote-n vale
şi doarme bunicul in deal
veni-va o zi
când eu voi fi floare
plutind în văzduh
ireal.

astăzi mă bucur
să văd primăvara
şi cais lângă casă-nflorit
alung gânduri negre
şi ziua în care
ceasul va spune

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În general, oamenii ajung conducători prin setea lor de dominaţie, prin dorinţa de a dispune de semenii lor, nu prin chemare. Există o voluptate a puterii politice, foarte răspândită mai ales la acei ce trăiesc numai pe plan social şi care, aşa cum sunt dăruiţi, izbândesc foarte adesea. Din această voluptate se nasc întotdeauna formele întoarse ale conducerii, aşa cum sunt demagogia şi tirania.

Ernest Bernea în Îndemn la simplitate
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cea mai sveltă şi mândră siluetă de munte pe care am văzut-o este Cervinul! El se înalţă maiestuos sub forma unui obelisc piramidal ce pare modelat de dalta unui sculptor.

citat din Horace Benedict de Saussure
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E mare, negru ca întunericul; numai vârful labelor sunt albe, ca şi când lumina zilei i le-ar fi pătat într-adins. Din capul cu fruntea puternică, mare, ochii verzi înfloresc noaptea ca două scântei. E cel mai frumos motan al târgului. Dar de frumuseţea lui nu-şi dă seama, – de bărbăţia lui, însă, da; pentru aceea, în ceasuri de veghere, când i se pare că-şi zăreşte chipul în talerul lunii, şi-şi vede înfăţişarea bărbătească, simte un fior ce-i străbate prin spate şi-l ondulează, de mândrie, pâna-n vârful cozii. Trăieste singur. Ziua stă ascuns cum poate şi unde poate. Ziua doarme; numai când soseşte ceasul prânzului, care îi vine singur în labă, se trezeşte morocănos.

Emil Gârleanu în Din lumea celor care nu cuvântă, Filosoful
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trăitor în realitate

nu-mi caut destinul
el vine nechemat
aştept orice clipă să-l nască deştept

pun în sertare toate bucuriile şi suferinţele
şi-l închid cu cheia sufletului
care nu se pierde

realitatea mai crudă decât mine
îmi urcă prin sânge
drăcuşori de contrabandă

lumea se strecoară prin vene
până în vârful degetelor
şi nu iese înafară din corp
are prea mult aer şi hrană
puterea alunecă prin ea liber
şi se regenerează

nopţile pleacă buimace de somn
şi adorm în cer
nimic nu mă îndeamnă la luptă
îmi apăr puţinul meu
nu sunt un vânzător de sentimente
sunt numai un trăitor
care îşi împarte puţinul cu alţii
prea mulţi

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai moare o umbră

Un brad stă să cadă în codrul de-argint
Sub zgomot bizar al drujbei hapsâne,
Mai moare o umbră şi-i plânset în vânt
Iar lupii flămânzi, coboară la stâne!

Scârţâie-a jale cumpăna fântânii,
Nu-i prima şi nu-i nici ultima oară,
Prin sat, călări sunt pe cai toţi nebunii,
Cu vârful din bradul ce îl taiară!

De veghe-i va face fumul răşinii
Şi stele aprinse pe drumul cu Magi
Şi-n case, departe, unde creştinii
Copii-şi închină, icoanelor dragi!

Un brad a murit, dar nu arde-n vatră,
Ochi rătăciţi, privesc prin garduri de şipci,
În gerul cumplit mai crapă o piatră,
Colinde răsună din gâturi de scripci.

poezie de Ionica Bandrabur
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Optez deci pentru munte

Câmpiile mă cheamă,
Să le răspund gândesc,
Ele îmi dau o casă
Fără s-o cuceresc.
Dar muntele cel falnic
Nicicum nu-i mai prejos,
Mă-ndeamnă să urc drumul
Abrupt, alunecos.
Ori munte, ori câmpie,
E greu, nu pot să neg,
Deci stau să judec bine,
Căci soarta mi-o aleg.
Dar muntele îmi place
Urcuşul îmi dă ghes,
Pentru că doar prin trudă
Pot sta mai sus de şes.
Optez deci pentru munte
Să mă opresc nu pot
Optez deci pentru munte,
Să urc sus, sus de tot.
Optez deci pentru munte.

poezie de Howard Simon, traducere de Octavian Cocoş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezia nu se poate naşte decât dintr-un spaţiu filtrat prin cultură, fiind, prin definiţie, arta unui fapt de construcţie, poetul însuşi nefăcând altceva decât să ‘traducă' într-un nou limbaj, propriu, ritmul interior al unui text preexistent.

citat celebru din Ştefan Augustin Doinaş
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singura cale prin care putem aduce pacea pe acest pământ nu este prin discursuri sau iniţiative organizatorice, ci prin transformarea oamenilor, prin ridicarea lor la această nouă conştiinţă a celei de-a patra dimensiuni, în care ei manifestă calităţile spiritului. Astfel, realizarea păcii globale poate veni numai prin oameni care au atins această stare în timpurile moderne, care sunt foarte speciale şi pe care le numesc Timpuri ale înfloririi.

Shri Mataji Nirmala Devi în Era metamodernă
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

În contact cu oamenii de la munte, adu-ţi aminte că eşti oaspete trecător prin acele locuri, ca de altfel şi prin lumea asta.

citat din Luis Trenker
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Emoţii frumoase

înfrunzesc în mine gânduri cu miros de primăvară
în inima s-au dezgheţat izvoare de inspiraţii
raze mistificate adânc în mine se coboară
ca în condeiul mânuit de vaste motivaţii.

am însămânţat voioasă seminţe de gânduri
un lan de floarea soarelui voi răsări setoasă
de lumina care zâmbind trece prin ziduri
şi pune peste zile amprenta preţioasă.

poemul iubirii l-am umplut cu sevă
din mărul cunoaşterii ocrotit de furtună
nu ştie de revoltă de nebuloasă grevă
emoţii frumoase în mine se adună.

glasul pământului se desprinde din lut
se urcă prin mine trece în absolut.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă scurg prin propria-mi clepsidră...

Mă scurg prin propria-mi clepsidră
Şi sunt total neputincios,
E clar că soarta este-o hidră,
Iar timpul prea alunecos.

Mă scurg prin propria-mi clepsidră
Şi nu ştiu când va fi întoarsă,
Un gând adesea mă frământă,
Că nu primim a doua şansă.

Mă scurg prin propria-mi clepsidră,
Crezând că nu-i decât un vis,
Dar e realitate pură,
Pământul nefiind paradis.

Mă scurg prin propria-mi clepsidră,
Particulă, iubire, vers,
Doar gândul pur o să-mi rămână,
Pe undeva, prin Univers.

E legea scrisă în celulă,
Manualul vieţii pe Pământ,
Deasupra noastră-i o pendulă,
Ce se opreşte când şi când...

poezie de Lucian Santa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când am iubirea ta cu mine

Când am iubirea ta cu mine-i
Mai dulce-a mierlelor cântare,
Înfloresc macii pe coline
Iar soarele arde mai tare.

Când am iubirea ta cu mine
Trec toate grijile deodată
Şi pot s-adorm fără suspine
Căci mă simt binecuvântată.

Când am iubirea ta cu mine
Şi cerul pare mai senin.
Şi orice-aş vrea să fac, ştiu bine,
Că va fi un succes deplin.

Îmi e de-ajuns doar o privire,
Un zâmbet sau o vorbă blândă,
Şi-a mea e-ntreaga omenire,
Prin tine îngeri-mi cuvântă!

Tu îmi eşti sprijin şi noroc,
Puterea mea de-a face bine
Şi trec prin apă şi prin foc
Când am iubirea ta cu mine!

poezie de Gabriela Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Melcul

Un melc plăpând, dar plin de glorie,
Urcase-n vârful unui obelisc
Şi zise el: - Eu înfruntai un risc,
Că-am vrut să las o urmă... în istorie.

epigramă de Carlo Alberto Salustri din Râsul lumii la români (2010), traducere de Gabriel Teodorescu
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voluptatea valului

Adună-mă în voluptatea valului,
Dorinţa răvăşească torsul meu tihnit,
Zori de promoroacă să curgă din luceferi,
Iubirea făr' măsură-n clepsidre din zenit.

Ecoul să se-nvârtă multiplicând speranţe
Şi valuri de senin să-nnobileze trupul,
Prin mine să tresalte spre creste căprioare,
Tu să descoperi urma amirosind ca lupul.

Dar nu uita dorinţa de-a naviga prin viaţă
Către bătrâneţi adânci este de când căzu
În ochii mei doar visuri dulci, înrourate,
Că voluptatea valului ai fost şi vei fi tu!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu măsura niciodată înălţimea unui munte până când nu ajungi în vârful acestuia. Abia apoi îţi vei da seama cât de mic a fost.

citat din Dag Hammarskjold
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Solidaritatea este opera unui sacrificiu conştient, este ultima verigă în înălţarea morală a voinţei şi este ţinta spre care se îndreaptă cultura; solidaritatea se produce prin încordarea şi stăpânirea de sine. O societate cu suflete diferenţiate opune imitaţiei rezistenţă, iar unitatea între membrii ei nu se poate dobândi decât prin sacrificiu voit al persoanei fiecăruia. Solidaritatea este o armonie cucerită prin lupta omului cu sine însuşi, prin recunoaşterea altora, după ce fiecare s-a cunoscut pe sine.

Constantin Rădulescu-Motru în Psihologia poporului român
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între două singurătăţi

mă plimb între două singurătăţi
nici nu ştiu pe care să o aleg
una dintre ele îmi biciuie obrajii
negreşit voi continua să mă plimb
şi să sorb din trupul meu ca
dintr-o ceaşcă
cu iluzii

prin ochiul de sticlă al timpului
imaginile trec una câte una
nu mă recunosc
ştiu însă că Ea
va veni
dinspre partea cealaltă a răsăritului
şi-mi va spune că
viaţa are gust de pământ

voi trece şi prin gândul acesta
aşa cum de la o vreme
am trecut pe lângă mine însumi

... şi nu m-am recunoscut

poezie de Teodor Dume din Timpul, devoratorul de umbre
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din mine te-ai născut mirare

Iubita mea cu păr de foc,
În trupul meu o lume plânge
Şi-n braţe, peste lumi, te-aş strânge,
Să punem haosul la loc.

Pare ciudat. Pare fatal,
E ca şi cum lipsesc perfuzii
Prin care să-nghiţim confuzii
Şi-un ultim argument mortal.

Am rupt din trup un anotimp,
Ştii că-ţi spuneam cum pier speranţe,
Noi suntem marile restanţe
Uitate la un colţ de timp.

Atâtea griji te-au luat la rost,
Atâtea drame-mi dau târcoale,
Iar paranteze abisale
Încă-şi cer dreptul de-a fi fost.

Nici n-am plantat, nici nu am strâns,
Dar să nu zaci ca-ntr-o uitare,
Din mine te-ai născut mirare,
Iar eu – mirându-mă – am plâns.

Şi câte jocuri de noroc
Am inventat prin mari concesii,
Prin ipoteze, prin impresii,
Iubita mea cu păr de foc.

Mă doare-un dor scăpat din ham,
Un alt blestem e sindrofie,
A fi învaţă să mai fie
Şi tu mă ai. Şi eu te am.

poezie de Cristian Lisandru din Volumul "Numele tău ca o întrebare..." (30 iunie 2020)
Adăugat de Cristian Lisandru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Divertisment prin existenţă

În lacrimi scriu confesiune către dezamăgitul om din viitor,
Că tot ce punem în iubire e teama unui muritor.

Mă leg de spirit prin speranţă, căci prin speranţă
voi putea să mor,
Azi sunt o pasăre măiastră, şi mâine sunt un vierme în ogor.
Un torturat pe veci, în necredinţă, căci în credinţă sigur am să mor,
M-am aruncat în propria fiinţă, ca să rezist prin simplul abandon.

Mă las purtat de valul gândurilor rele ce sap în mine şanţuri ce mă dor,
Triumf mârşav asupra vieţii mele, căci mi-e sortit să sufăr ca şi muritor.
Sunt blestemat să simt orice durere, căci prin durere omul nu va piere,
Dar lasă răni din ce în ce mai grele ce naşte-n în mine un alt om.

Sunt suspendat de voi prin suferinţă ca să mă sinucid apoi de dor,
Şi incapabil să rămân în lume mă retrăiesc într-un minut minor.
În toate cele ce-au să vie şi-n toate cele câte-au fost
Supremul adevăr rămâne... eu sunt un simplu muritor.

Suntem sortiţi prin existenţă la joc murdar... de creator,
Ruleta vieţii se termină când moartea-i vine-n ajutor.
Un fel de cacealma a vieţii, capriciul unui ziditor...
Divertisment prin existenţă e planul lui de viitor.

poezie de Vasile Şerban din Un gram de om pentru eternitate (2024)
Adăugat de Vasile Şerban
Comentează! | Votează! | Copiază!