Mai am un singur dor

Mai am un singur dor,
Dorul acestui grai,
Visul românilor,
Renască Mihai
Din somnul lui divin.
Chiar sfânta poezie
Ar vrea să reînvie
Sub cerul ei senin.
Or flututa flamuri,
Rime ce nemuriră,
Fiu şi-l însuşiră
Din lume zece neamuri.

Reînvierea lui
O lume va cânta,
Statuile poetului
În loc nu vor mai sta.
Îl oglindesc pe veci
Izvoarele într-una,
Lumineze Luna
A sale poteci.
Pătrunză-ne versul,
Prefacă-ne-n cuvânt.
Coboară pe pământ,
Prin El, Universul.

Murim noi pribegi
"La marginea mării",
Dorul său, în veci,
Este dorul ţării.
Spre cer noi când privim
Luceafăr cum răsai,
Că seamăn tu nu ai
Prin Tine nemurim.
Pe cer când te arăţi,
Şoptim acelaşi cânt:
Coboară pe pământ
Din singurătate-ţi.

poezie de Corneliu Calciu
Adăugat de Corneliu Calciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea Ta o cânt -- Isus

Îţi cânt Doamne o Isus
Şi viaţa şi Fiinţa
Căci lumină ne-ai adus
Chiar din cerul Tău de sus
Să trăim astăzi credinţa

Eu te laud te slăvesc
Şi ţi-aduc Isus onoare
Căci pe Tine te iubesc
Doamne cât o să trăiesc
Şi-o să umblu pe picioare

Şi iubirea Ta o cânt
Slava Ta de Dumnezeu
Paşii Tăi de pe pământ
Pentru veci al Tău Cuvânt
Căci eşti Domn — eu sunt al Tău

Cânt Isus a Ta privire
Ca o flacără de foc
Viaţa de neprihănire
Ce ne-ai dat-o prin iubire
În Tine să-mi aflu loc

Mersul Tău Isus îl cânt
Şi lucrarea Ta Divină
Trecerea pe acest pământ
Căci al Vieţii Sfânt Cuvânt
Ne e soare şi lumină

Îţi cânt Doamne a Ta-ndurare
Şi smerenia ţi-o cânt
Chiar Isus a Ta plimbare
Când ai fost Doamne pe mare
Însă plin de Duhul Sfânt

Şi-ţi mai cânt a Ta lucrare
Ce-ai făcut-o pentru noi
Să ne acoperi cu-ndurare
Noi de azi dar fiecare
Să fim toţi — de lume goi

Azi blândeţea Ta o cânt
Mila Ta de Dumnezeu
Şi al Tău Isus Cuvânt
Nouă dat pe acest pământ
Să-ţi dăm slavă toţi mereu

Îţi cânt Doamne stăruinţa
Cu care Tu ai lucrat
Să ne mântui dar fiinţa
Cei de azi s-avem credinţa
Prin Tine — un duh curat

Vrem Isus a Ta lumină
Mâna Ta de Dumnezeu
Pentru veci ca să ne ţină
Toţi să fim fără de vină
Unde totul — e al Tău

Glorie Isuse Ţie
Vreau de-a pururi să îţi cânt
A Ta slava-ntreagă fie
În imensa veşnicie
Şi în cer şi pe pământ
02-11-2021 m.

poezie de Ioan Daniel Bălan (2 noiembrie 2021)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

De dorul tău

Sunt piatră aruncată-n râu
Ca să mă spăl de nostalgie,
Când prea departe-n astă lume
Mă voi topi de dorul tău.

Sunt frunză de copac bătrân,
În calea ta ca să mă pun,
Când toamna va veni devreme,
Apoi, să putrezesc de dorul tău.

Sunt apă dulce de câmpie
Ce vrea piciorul să-ţi mângâie,
Când iarna cruntă va să vie
Voi îngheţa de dorul tău.

Sunt albă pătură de nea
Ce se aşterne-n calea ta,
Când primăvara va să vie
În apă mă voi transforma,
Ca să mă scurg de dorul tău.

Sunt soarele de primăvară
Ce joacă trist în părul tău,
Când vara se va instala
Vor fi doar raze-n calea ta,
Iar eu voi fi orbit de dorul tău

poezie de Vasile Şerban din Drumul spre cer, Volumul 2 (2023)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi eşti, Poezie!

Te-ai zămislit din lacrimi de iubire,
Ai adunat frumosul în cuvânt,
Eşti dorul întrupat din nemurire,
Unirea dintre stele şi pământ.

Credinţă eşti pentru oricare suflet
Ce năzuieşte către absolut,
Îngemănezi dorinţă, plâns şi zâmbet,
Prin tine, infinitul s-a născut.

Ne porţi ades prin locuri legendare,
Ne contopeşti cu falnicii eroi,
Călătorind prin lumi imaginare.
Visând, ne-aduci trecutul înapoi.

Eşti mângâierea grelelor momente,
Eşti bucuria dragostei de ţară,
Eşti versul conjugat în sentimente,
Eşti sufletul vibrând a primăvară.

În stihul tău coboară veşnicia,
Zeiţa mea şi sacra-mi nebunie,
Ce-ai dovedit, prin veacuri, trăinicia,
Tu crez îmi eşti, divină Poezie!

poezie de Marilena Răghinaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vreau Isuse eu să ard

Cum Isus să-ţi mulţumesc
pentru a Ta vie-ndurare
prin care şi eu trăiesc
şi mai sunt pe-a Ta cărare

cum să-ţi laud azi Fiinţa
cinste dând Duhului Tău
căci îmi dărui biruinţa
şi-mi eşti Domn şi Dumnezeu

vin Isus acuma dar
şi în Faţa Ta mă-nchin
c-am gustat al milei har
din izvorul Tău Divin

leagă-mă cu-a Ta iubire
să te laud şi să-ţi cânt
viaţa de neprihănire
să mi-o dărui pe pământ

în lumina sfinţeniei
să îmi scald sufletul meu
şi pe culmea bucuriei
să îţi cânt o Domnul Meu

ochii Tu mi i-ai deschis
să văd şi eu azi lumina
ca s-alerg spre Paradis
să-ţi cânt Doamne-ntodeauna

în lumina Ta cea sfântă
şi-n privirea Ta de foc
aşează-mi a mea fiinţă
în lume să n-am vr-un loc

ci prin Tine şi cu Tine
Viaţa Sfântă s-o trăiesc
până-n ziua care vine
pe Tine să te-ntâlnesc

Doamne vreau a Ta Fiinţă
să mă ia pe-a Tale braţe
să trăiesc azi prin credinţă
Duhul Tău să mă înalţe

până-n patria iubirii
şi Isus pe braţul Tău
florile desăvârşirii
să le dau Lui Dumnezeu

Doamne-n palma Ta mă pune
să îţi cânt Numele Tău
să trăiesc prin rugăciune
slava Ta de Dumnezeu

fă-mă dar precum voieşti
să îţi cânt a Ta Fiinţă
până-n slăvile cereşti
Tu să-mi dărui biruinţă

cânt de aceea a Ta lumină
şi iubirea Ta o cânt
a Ta Fiinţă să mă ţină
câct voi fi pe acest pământ

vreau Isuse ca să ard
de iubire — de dor plin
pe braţe eu să îţi cad
o Isuse Miel Divin

în iubirea Ta adâncă
vreau Isus să mă topesc
să-mi fii soare să-mi fii stâncă
pentru veci să te iubesc

legătura sfinţeniei
fiinţa mea să o cuprindă
pe cărarea biruinţei
dorul azi să mi-l aprindă

dorul Isus după Tine
şi azi dup-a Ta Fiinţă
până-n slăvile Divine
să ne umple de credinţă

căci pe Tine noi te vrem
chiar în noi Tu să domneşti
Numele să-ţi lăudăm
căci Mire Isus ne eşti

prinde-ne acum de mână
ne pune-n poporul Tău
dragostea să ne rămână
căci eşti Domn şi Dumnezeu

iar noi vrem ascultători
de Tine în veci să fim
ai iubirii sfinţi fiori
pururea să îi simţim

ai Tăi Doamne-n veşnicie
pe toţi fă-ne să-ţi cântăm
chiar în patria Ta vie
cu drag să te lăudăm

poezie de Ioan Daniel Bălan (6 ianuarie 2019, Betania Cluj)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi azi coardele lirei stau munţii să despice

Legenda povesteşte de-un trubadur sadea,
Care ştia, prin cântec, să-i dea pietrei suflare,
Să-nnobileze lumea, să îmblânzească fiare.
Chiar iadul îl vrăjise, cântând din lira sa.

Când, răvăşit de dorul soţiei sale, care
Trecuse-n altă lume, el cânt divin cânta,
Se-nduplecă şi Hades. Decise să i-o dea
Cu-o singură tocmeală: în tartar voie n-are

Să-ncerce s-o privească. N-a fost să fie-aşa.
Îl sfâşia-ndoiala: e ea sau nu e ea?
Şi o privi. Pe dată se destrămă o umbră

Ce-o înghiţi de-a pururi nemărginirea sumbră.
Şi azi coardele lirei stau munţii să despice
De dorul ce ţi-l poartă necunten, Euridice.
 

sonet de Nicolae Mătcaş din Iar când cu miei va ninge prin ponoare..., Volumul II (2016)
Adăugat de Maria Hadârcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

A venit Isus Mesia

Din cer Domnu a venit
Să ne-mbrace în lumină
Omul rău şi rătăcit
La viaţa ca să vină

Şi Isus Mântuitorul
Coborî jos pe pământ
De Tatăl să lege dorul
Să trăim al Lui Cuvânt

A venit Isus Mesia
În lumină să ne prindă
Să ne ofere veşnicia
Să trăim viaţa sfântă

Ceru Domnul l-a lăsat
Coborând dar printre noi
Să ne ierte al nost" păcat
Să trăim viaţa apoi

Să trăim în curăţie
Mereu în neprihănire
Privind dar spre veşnicie
Din dragoste şi iubire

A venit Mântuitorul
Să ne ia pe-a Sale braţe
Să ne fie El izvorul
Iubirii — să ne înalţe

Să ne fie El Lumina
Călăuză pe pământ
Ca noi toţi întodeauna
Să trăim al Lui Cuvânt

Şi astfel să fim lumină
Din lumina Lui Hristos
O viaţă fără vină
Să avem cu toţii jos

Domnul Isus ne-a-nvăţat
Să trim doar Adevărul
Pururi sufletul curat
Nouă să ne fie ţelul

Din lumină spre Lumină
Ochii să ni-i îndreptăm
Pe braţe El să ne ţină
Mire Sfânt să îl avem

Astfel în neprihănire
Să trăim surori şi fraţi
Doar prin sfânta Lui iubire
Lui în veci să-i fim predaţi

Umple-ne Isus de Tine
Pentru veci de-al Tău Cuvânt
Viaţa doar cum se cuvinbe
S-o trăim pe acest pământ

Glorie Doamne mărire
În veci fii dar onorat
Căci în marea Ta iubire
Viaţă veşnică ne-ai dat
28-10-2019 mănăştur

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uniţi

Tu eşti cuvântul, eu baladă.
Suntem un tot când ne rostim.
Dar stelele când stau să cadă
Iubirea nouă ne-o înnoadă
În veci să nu ne despărţim.

Tu creşti în mine jumătate
Ca greul să nu-mi fie greu.
Lumina ta când mă străbate
În tine-mi duce-o bună parte:
Trăim ca doi dar "tu" eşti "eu"!

Ştiu, lumea rău a fost făcută
Dacă tu taci, voi plânge eu
Căci sunt rostirea ta tăcută
Cu-o lacrimă neîncepută
Pe suflet îţi scriu dorul meu.

Mă nasc din tine prin cuvânt
Dar "eu" sunt "tu" când mă reciţi
Goniţi din ceruri pe pământ
Trăim ca doi sub legământ
Într-un poem pe veci uniţi!

poezie de Gabriela-Mimi Boroianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poezii

Cuvintele vin la tine ca fluturi,
Nu poţi când le vezi decât să te bucuri,
Culoare şi foşnet, lumine şi umbre,
E totul mişcare şi jocuri de unde,

Şi-un suflet ce zace pe ţărmuri uitat,
Când versul, în lume, tăcut a plecat,
Şi-n jur mai rămâne doar cerul şi ploaia,
Cu macii cei roşii să ardă odaia.

Pe apele mării am să-mi conduc vasul,
Şi-oi plânge în păsări, cu ochii şi glasul,
Cu foşnetul dorului prin lume pribeag,
Iar noaptea călca-voi cu stele pe prag,

Lumina mea dulce în nopţi să sărute,
Cu raze de lună, rotunda ta frunte,
La piept să te ţină în noapte furiş,
Când dorul te arde, păienjeniş...

Sunt demon, iar tu eşti albul meu înger,
Amurgul mă face în taina să sânger,
Şi dorul mă doare, dar totuşi mai sper
Să ardem luceferi pe un capăt de cer.

poezie de Ion Vanghele (5 august 2009)
Adăugat de Ion Vanghele
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce este dorul?

Ce este dorul?

Dorul, este un fior
Şi mă cuprinde-n amor
Această dulce emoţie
Născută prin incantaţie

Un cântec străvechi
Tulburător pentru urechi,
Un portativ scris complet
Mângâietor pentru suflet

Ce este dorul?

Dorul este o prăpastie
Ce îţi adânceşte chinul
Şi deşi cu trup de bestie
E îndulcitor veninul

Dorul vrea să se adape
Însetat stând în amonte
Şi se târăşte ca un şarpe
Prin gânduri împădurite

Ce este dorul?

Dorul este o fotografie
Accesată cu un click în minte
Cea mai avansată tehnologie
Care nu se vede, dar se simte

Şi de fapt e doar un gând
Ce a prins contur şi formă,
Diamant preţios, plăpând
Dragoste cu aromă.

poezie de Cristian Harhătă din Sursă proprie (11 decembrie 2021)
Adăugat de cristianharhata
Comentează! | Votează! | Copiază!

De dorul tău

de dorul tău
mă sting încet şi în tăcere
într-un amurg
ce pot a cere?
decât un cer cu stele,
să-mi lumineze calea
să nu greşesc cărarea
către tine
de dorul tău...
as trece munţii
de dorul tău...
as trece ape
de dorul tău...
m-aş face înger,
să pot să-ţi fiu aproape
să pot să te ating
şi să-ţi şoptesc
că încă te iubesc...

poezie de Doina Bonescu din Va veni o zi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am modelat de dorul tău pământul

- Am modelat de dorul tău pământul,
Am traversat păduri şi fluvii noi,
Cu delte de-ndoieli şi estuare
De-ncredere, dar cursul înapoi

Înspre amonte-al timpului ce trece
N-am reuşit vreodată să-l învăţ,
Mi-e imposibil să închid sub pleoape
Minutu-acesta unic de răsfăţ

Când ne-ntâlnim la marginile Terrei
Lângă oceanul versului nescris
Şi-ngenuncheaţi sub zodia speranţei
Cerşim măcar o zi în paradis.

- De dorul tău mă-nchid în poezie,
Cu fiecare vers te inventez,
Când eşti aproape, trupul de vioară
Suav ţi-l port prin valsul vienez

Şi-alunecând spre paradisul dulce
Culeg din fructe gândul interzis,
Remodelez geografia lumii
Cât să-mpărţim la doi acelaşi vis.

Mizez şi eu pe zodia speranţei
C-o să prefacă lacrima-n cuvânt,
Că polii într-o zi se vor întoarce
Revendicând o palmă de pământ.

poezie de Ioan Grigoraş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De nu ar fi pe lume

De nu ar fi pe lume animale
Nu am înţelege ce-i iubirea...
Prin ochii lor plăpânzi şi calzi
Descoperim ce-i fericirea.

De nu ar fi flori în văzduh
Nu am înţelege ce este puritatea...
Ne-am pierde ca o pulbere în vânt,
În frumuseţea lor stă însuşi Duhul Sfânt.

De nu ar fi pe lume ape,
Să murmure în prag de seară,
Ne-am pierde toţi în neant
Şi am uita dorul de ţară.

De nu ar fi pe lume munţi,
Cu creasta lor stâncoasă şi semeaţă,
Vulcani ce lecţia ne-nvaţă,
Am uita a preţui chiar propria viaţă.

De nu ar fi pe boltă soare,
Pământul tot ar îngheţa,
Dar Universul e coordonat de un mare Arhiereu
Şi-n tot ce străluceşte pe pământ se simte Dumnezeu.

Căci totul e creat cu-a lui putere,
În mâna lui Preasfântă ţine mângâiere,
Ne-a dăruit a lumii frumuseţe, dar şi puţin suspin,
Să stăpânim pământul, în veci, Amin!

poezie de Livia Mătuşa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

îţi cânt Isuse azi Fiinţa

Te laud te laud o Domnul meu
Te laud şi Numele Tău îl cinstesc
Doar Tu eşti Domn şi Dumnezeu
Ce-mi ţii fiinţa mea mereu
În veci de veci să te slăvesc

Ţi-aduc azi cinste şi onoare
Şi-n faţa Ta Isus mă-nchin
Căci Tu-mi oferi pe veci salvare
Să umblu doar pe-a Ta cărare
Isuse drag şi Miel Divin

Te laud Doamne şi-ţi aduc
"Naintea Ta a mea fiinţă
Căci vreau spre Tine doar să urc
De dorul Tău să mă ususc
Ca Tu să-mi dărui birunţă

Mâna Ta de Dumnezeu
Eu o vreau mereu Isus
S-alerg numai pe drumul Tău
Ferit Isus de tot ce-i rău
Să-ţi fiu un rob Ţie supus

Aştept în Tine să mă-mbraci
Ca să trăiesc mai viu credinţa
Şi Tu Isuse să mă faci
Cum Tu voieşti şi Tu mă placi
Eu să trăiesc doar biruinţa

Mâna Ta de Dumnezeu
Eu o vreau în veşnicie
Ca să fiu un rob al Tău
Despărţit de tot ce-i rău
A Ta fiinţa mea să fie

Îţi cânt Isuse azi Fiinţa
Şi te laud te slăvesc
Tu-mi eşti Doamne biruinţa
Şi mă umplii de credinţa
Sfinţilor să te cinstesc

Doamne-ţi cânt a Ta iubire
Doar pe palma-ţi să mă pui
Viaţa în neprihănire
Să ţi-o dau — şi-a mea iubire
Căci nimeni ca Tine nu-i

Fă-mă Doamne un izvor
De milă şi îndurare
Ca în veacul viitor
Tu să-mi fii Mântuitor
Pentru veci de veci salvare

Doar prin Tine să trăiesc
Şi să umblu pe pământ
Fiinţa mea să-ţi dăruiesc
Şi în veci să te iubesc
Trăind Doamne al Tău Cuvânt

Glorie Isuse Ţie
Slavă cinste şi onoare
Şi-n a Ta împărăţie
Dă-mi Tu pacea Ta cea vie
Să-mi fii pururea salvare
01-03-2020 Betania

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre dor

Au fost, sunt şi vor mai fi
doruri ce nu vor pieri.
A fost, este şi va fi
mereu dorul inimii.
Dorul de mamă, de tată,
nu va pieri niciodată.
Dorul de frate, de soră
e prezent în orice oră.
Dorul de fata iubită
niciodată nu se uită.
Cu tot răul ce e-n lume în lume,
dorul de viaţă rămâne.
Au fost, sunt şi vor mai fi
doruri ce nu vor pieri.

poezie de Dumitru Delcă (10 decembrie 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stinge-mi dorul de tine

Aprinde-mi inima,
Stinge-mi dorul de tine,
Prea mult, am bătut la porţi străine
Şi te-am dat uitării, suflete.

Stinge-mi dorul de tine,
Nu mă lăsa captivă printre ruine,
Alerg spre tine,
Dar nu-mi găsesc oprire.

Sunt ziduri ce se-nalţă,
Mi-am construit fortăreaţă,
Alerg spre vise,
Adesea, bat la uşi închise.

Stinge-mi dorul de tine,
Când simt că mă-nconjoară,
Nu construi prăpăstii între noi,
Când încerc să mă apropii iară.

poezie de Diana Niţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luceafărul înamorat (odă lui Eminescu)

LUCEAFĂRUL ÎNAMORAT
(odă poetului Mihai Eminescu)

În amurg, pe Lună plină,
Luceafărul din zenit
curge-n rază de lumină
prin "pădurea de argint".

Peste crâng, amoru-şi lasă
dintr-un vis demult apus,
când, culcat pe iarbă deasă,
de doruri era răpus.

Dar pe-a Timpului cărare,
numai un dor a rămas,
ce-n suflet îi toarnă jale,
prin codru făcând popas.

Dorul se scurge-n iubire
de jună şi luceafăr,
dar se pierde-n amintire,
că numai el e teafăr.

Peste veac, el o priveşte
într-un funebru veşmânt
şi ca-n vis îşi aminteşte
iubirea de pe Pământ.

Pe rază-n codru coboară
cu-al nebuniei amor,
ce-l trăia odinioară
în destin de muritor.

De a iubirii candoare,
din steaua lui cerească
lasă dorul pe cărare,
să nu-l mai chinuiască.

În cerdac, pe prispă veche,
o jună mlădioasă
cheamă astrul nepereche,
ce-l vrea ca mire-n casă.

De cum răsare, îl vede
în fereastra din iatac
şi-ndată, firea îşi pierde,
raza lui să-i fie leac.

Din raze îşi face braţe,
Luceafărul iubitor,
de ele să se agaţe
pământeanca în amor.

Se coboară pe-a lui rază,
cu iubire de fecior,
copila îmbrăţişează
într-un foc mistuitor.

Iar cu patimă nebună,
de iubire însetat,
fetei aşează cunună,
pe păr bălai inelat.

Faţa palidă-i sărută
cu ai razei fiori reci,
dar, când inima-i ascultă,
amuţită e în veci.

Cununiţa de mireasă,
Luceafărul sărută,
că de soartă nemiloasă,
iubirea e pierdută.

Mireasa încoronată
n-a gustat fericire.
Când a fost îmbrăţişată,
a căzut în neştire.

Fetei dragi, cu plete dalbe,
să-i sărute chip a vrut.
Dar răsare în nopţi albe,
pe mormânt să-i dea sărut.

Ochii ei, spuma de ape,
nu-i va mai vedea nicicând.
Veşnicia de sub pleoape,
îi ascunde în pământ.

Lucefărul s-a întristat
şi-n cer înalt stă ascuns,
iar când este înamorat,
priveşte-n iatac de sus.

Ar vrea să vină în pridvor,
chipul să-şi încălzească
la sânul ei, prin nopţi de dor,
iubirea să renască.

Tristeţeţi îşi ascunde sub nor,
ce cu lacrimi reci se scurg
de sentimente care dor
şi năvălesc în amurg.

Ploaia nopţilor îi stinge
flacăra din iubire,
iar dorul-n lacrimi se frânge,
de-a junei amintire.

Raze se scurg în genune
şi lacrimile-n izvor,
că răsare şi apune
singur şi rătăcitor.

Dar în cerească menire,
iubirea pământească
este o închipuire
cu faţă omenească.

Nu mai vrea nemărginirea
singurătăţii pusti,
de când lipseşte iubirea
şi căldura inimii.

Ar da toată veşnicia
pe-o clipă de iubire,
de-a fi vremelnicia,
un vis pentru jertfire.

Pe Luceafăr îl apucă
al Soarelui răsărit,
când caută o nălucă
dusă-n dorul adormit.

Dorul de juna suavă,
Luceafăru-n cer duce.
Dar ce folos de-a lui slavă,
când ea zace sub cruce?!

Cui serveşte măreţie
în eternul necuprins,
când pe cer arde făclie
de spirit pe pământ stins?

El poartă cruce divină
pe calea veşniciei,
cât poeţii îi închină
misterul poeziei.

Astrul nopţilor albastre
arde-n seri, înamorat,
şi coboară dintre astre
pentru vis de neuitat.

Ale Timpului ferestre
le-am deschis cu dor şi drag
de a iubirii poveşte
păstrată-n suflet pribeag.

Pictat cu aripă de gând
pe trecutul adumbrit,
duc dor din suflet fremătând,
din amurg în răsărit.

Lăsându-mi vis între coperţi,
cu viaţa-mi de împrumut,
te rog, Emine, să mă ierţi,
de n-am scris cum ai fi vrut!

Maria Filipoiu

Poem premiat la Concursul "Dor de Dor" / 2015
*Revista "Dor de Dor"- nr. 106, pag. 2, 2015 / Medalion literar.

Maria Filipoiu

poezie de Maria Filipoiu din Luceafărului Eminescu (2015)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poate aşa ne e mai bine!

Poate aşa ne e mai bine
Să spargem singuri mori de vânt,
Eu rătăcită, tu prin lume,
Dar amândoi pe-acest pământ.

Eu calc noroiul, tu prin pietre,
Ne mai visăm din când în când,
Mai mângâiem luna pe plete,
Îi prindem raze luminând.

Ne întrebăm sub cerul tainic
Şi aşteptăm răspunsuri vii,
Ne vin în tonul lor amarnic,
Murim încet spre a trăi.

Simţim în noi ceva de veghe,
Ne este somnul pârjolit,
Atingem ce nu e pereche,
Un trup străin şi rătăcit.

Poate aşa ne e mai bine
Să spargem singuri mori de vânt,
Tu nu mai eşti, nici eu cu tine,
Suntem noroi pietrit mărunt.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luceafărul de veghe (sonet)

LUCEAFĂRUL DE VEGHE
(sonet poetului Eminescu)

Prin nopţi de veghe, pe bolta cerului
Adulmec Luceafărul cum priveşte
O lume în care nu-şi regăseşte
Iubirea pe sub coroana teiului.

Dorul şi iubirea îşi împleteşte
De-a încununa muza poetului,
Ce-l aşteaptă la răscrucea timpului,
Cu spiritul ce în veci îl iubeşte.

Dar visul amăgitor dispare,
Când zorii îl ascund sub pleoapa nopţii,
Să revină cu-a vremii repetare.

În mistere cereşti caută sorţii,
Ce-l pot aduce pe-a vieţii cărare,
Să evadeze din Imperiul Morţii.

Maria Filipoiu

sonet de Maria Filipoiu din Luceafărul Eminescu (iunie 2022)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fila-mi sicriu...

Fluiraşul mie izvoraş
Când dorul mă arde nărăvaş
Frunza-mi este ie
In gerul fără a ta privire...
Codrul mie dragă casă
De când numai eşti acasă...
Fânul de pe câmpie-mi pat de seară
Când soapta ta din lună nu coboară...
Muntele-mi tăcere
Pentru al meu dor şi durere...
Prutul mie scăldătoare
Când inima după tine moare...
Fila-mi sicriu
Când dorul mi-l scriu...

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când dorul de tine...

Când dorul de tine mă doare, întind o mână spre un vis,
Dar numai vântul îmi răspunde, să te ting nu mi-e permis,
Eu te alint, atunci, cu gândul, eşti numai dor, eşti stigăt mut,
S-a stins în taină soarele meu şi nu mai luminează ca la-nceput.

Când dorul de tine mă arde iar sufletul îmi este pârjolit,
Te caut printre stele căzătoare, să readuc la viaţă ce-am iubit,
Dar ce e stea ca steaua piere, se stinge pirdută în depărtata zare,
Eu o privesc neputincioasă, cu ochii plini de lacrimi şi inima mă doare.

Când dorul de tine mă strigă ca un ecou de gals sfâşietor,
Eu mă arunc în valuri să te caut şi nu mi-e teamă c-am să mor,
Pe braţul tău m-aş odihni şi nu m-aş sătura, în veşnicie, să te privesc,
Nici infinitul nu mi-ar fi de-ajuns, de-ar trebui să-ţi spun cât te iubesc.

Când dorul de tine mă poartă, de mână, prin amintirile vii,
Eu vreau să cred, c-ai fost plecat pentru o vreme şi-ai să revii
Şi iarăşi vom trăi clipe de fericire, în casa noastră, pe-acest pământ,
Dar înţeleg, târziu, că nu se mai poate şi-adorm plângând, cu tine-n gând.

poezie de Lucia Marin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!