Fie-ți dat...
Fie-ți dat să zbori pe-aripile norocului.
Să ai parte de mare lină și vânt bun mereu.
Fie ca-ntotdeauna cineva de la masa ta
Să spună, "În seara asta fac cinste eu!"
poezie de Autor necunoscut - toast irlandez, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre zbor, poezii despre vânt, poezii despre seară sau poezii despre noroc
Citate similare
Toast irlandez
Fie-ți inima fericită și lipsită de griji,
Zâmbetul deschis și pasul de ștrengar
Și fie-ți dat ca-n toate zilele tale
Să ai câțiva bănuți în buzunar!
poezie de Autor necunoscut, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre zâmbet, poezii despre zile, poezii despre timp, poezii despre inimă, poezii despre fericire sau poezii despre Irlanda
Motive bune ( toast popular irlandez)
Sunt multe motive bune pentru-a bea vinul generos,
Unul mi-a venit în minte-acum, parcă adus de vânt.
Dacă omul nu bea cât este viu și sănătos,
Cum naiba să bea când este în mormânt?
poezie de Autor necunoscut, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre vin, poezii despre sănătate sau poezii despre generozitate
Toast irlandez
Pentru o viață fericită și lungă,
Și-o moarte ușoară când surâde la fereastră luna,
Pentru o fată frumoasă și onestă,
Pentru o bere rece și... pentru încă una!
poezie de Autor necunoscut-Irlanda, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre viață, poezii despre frumusețe, poezii despre fete frumoase, poezii despre fete sau poezii despre bere
Să-închinăm pentru săruturile femeilor (toast irlandez)
Să-închinăm pentru săruturile femeilor
și pentru whiskey-ul, limpede cristal;
nu-i el la fel de dulce ca sărutul femeilor,
dar e mult mai sincer și mai puțin letal.
poezie de Autor necunoscut, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sărut, poezii despre sinceritate sau poezii despre femei
Toast la masa mirilor
Să petreacă tot orașul,
Curgă vinul, tescovina,
Și să ne trăiască nașul!
Dar în niciun caz cu fina.
epigramă de Condruț O. Păun
Adăugat de V. Ploiesteanu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe epigrame despre vin, epigrame despre viață, epigrame despre oraș sau epigrame despre nuntă
Navigând în noaptea asta
E o navă pe mare. Navighează-n noaptea asta
Navighează-n noaptea asta
Tata e la bordul ei, iar luna e strălucitoare
Rotundă și strălucitoare.
Dragă Lună, el va fi plecat multe nopți pe mare
Navigând pentru mama și pentru mine;
O, urmărește nava cu lumina ta lină și fermecătoare,
Tata navighează pe-albastrele-întinderi marine!
poezie de Autor necunoscut Anglia, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre noapte, poezii despre lumină, poezii despre tată sau poezii despre mamă
Gentleman-ul ( toast irlandez de ziua Sf. Patrick )
Sfântul Patrick a fost un gentleman,
El cu multă strategie și cu mult vicleșug
A alungat toți șerpii din Irlanda,
Să închinăm pentru el și pentru belșug.
Dar să nu-închinăm prea mult,
Altminteri ne îmbătăm, și-atunci
Uităm cu totul de Sfântul Patrick,
Și iarăși vor fi șerpi prin iazuri și pe lunci.
* Conform legendei, în Irlanda nu sunt șerpi pentru că ar fi fost alungați de pe insulă de Sf. Patrick.
poezie de Autor necunoscut, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre șerpi sau poezii despre insule
Fie-ți dat s-ajungi în rai
Sănătate de fier și viață lungă.
Fata dragă să-ți devină-ntr-o zi soție.
Să ai copii frumoși și-îndestulător venit.
Să nu rămâi dator, nici să plătești chirie.
Și fie-ți dat s-ajungi în rai c-o oră înainte
Ca diavolul să se prindă c-ai murit.
poezie de Autor necunoscut - urare irlandeză, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre soție, poezii despre plată, poezii despre fier, poezii despre draci, poezii despre căsătorie, poezii despre chirie sau Ne poți propune o poezie de dragoste?

Un autor necunoscut
L-am căutat prin librării
Pe-un autor lăudăros,
Libraru' mi-a răspuns ritos:
- Îl vei găsi prin berării.
epigramă de Vintilă Nicu din Printre epigramiștii olteni (2008)
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe epigrame despre lăudăroșenie sau epigrame despre bere
Mai târziu în seara asta
Aștepți până mai târziu
până mai târziu în seara asta
Aștepți până mai târziu
până mai târziu în seara asta
Băiatul acela nu ți-a aruncat niciodată măcar o privire
Nu a încercat să te cucerească
Se îmbracă după cum îți imaginezi tu,
e înalt și mândru
E mereu prezent
în gândurile tale
Zi și noapte
Iar tu aștepți până mai târziu
până mai târziu în seara asta
Aștepți până mai târziu
până mai târziu în seara asta
Iar tu aștepți până mai târziu
până mai târziu în seara asta
Aștepți până mai târziu
până mai târziu în seara asta
pentru că seara vine mereu.
cântec interpretat de Pet Shop Boys
Adăugat de Oana- Manuela Mihai

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre înălțime, poezii despre prezent, poezii despre mândrie, poezii despre imaginație sau poezii despre gânduri

Ora de vizită
În seara asta capul ca o lampă
își arde restul fumegos de gaz
și cineva a pus mâna pe clampă,
și cineva m-atinge pe obraz.
În seara asta lungă, cineva
tușește-n mine, scuipă și-și dă duhul,
și nici măcar n-aș vrea să fug n-aș vrea
s-ajung din nou cu mânele văzduhul!
Stau în odaie ca-ntr-un tren în care
aștept în geam să crape-un peisaj,
și-mi țin în mână sufletul de soare
sărmanul pașaport pentru voiaj.
Mă doare liniștea crescută-n mine
mă doare întunericul crescut,
ca o mocirlă-n care dorm pe vine
bivolii negri de necunoscut.
O umbră parcă mi-a fugit din trup,
și-n seara asta mi-i atât de bine,
că parcă-aș vrea cu mânele să rup
urzicile care-au crescut în mine.
poezie clasică de Benjamin Fondane din Priveliști
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre întuneric
- poezii despre trup și suflet
- poezii despre trenuri
- poezii despre suflet
- poezii despre somn
- poezii despre peisaje
- poezii despre negru
- poezii despre creștere

Zbori
Zbori... Zbori lin, maestre, printre stele
Năframa să o punem pe masă,
Și să ne pierdem în anii de liceu.
Eram în prag de vis, de neatins.
Zbori, zbori, pasăre de necuprins.
poezie de Ileana Nana Filip
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre stele, poezii despre păsări sau poezii despre liceu
Cineva-și amintește
Cineva-și amintește,
Unui om îi pasă de cineva.
Numele tău
e șoptit
în rugăciunile cuiva.
poezie de Autor necunoscut, SUA, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre religie

Întrebări...
Știe cineva să-mi spună
cum se șterge-un clar de lună,
Știe cineva să rupă
fir țesut fără de după,
Știe cineva să șteargă
o culoare ce ți-e dragă,
Știe cineva să ducă
viața drept când e nălucă,
Știe cineva să-mi spună
Un descânt de viață bună?
poezie de Ioana Cîrneanu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vă rog, nu mă însoțiți cu cineva care se vaită, cu privirile mereu în jos, nici cu cineva care nu știe să spună "mulțumesc!", sau cu cineva care nu admiră un apus. Eu nu sunt așa!
citat din Alda Merini
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre mulțumire sau citate despre admirație
Fidelitate
Eu te iubesc ca-n prima clipa,
Macar ca a trecut un an,
Si-o presimtire fara frica,
Ca inca esti al meu un an,
Iar de cuvinte nu-i nevoie,
Caci fara ele-i mai usor,
Si las vorbele in voie,
Sa se prefaca-n fulgi,
Si-n seara asta va tot ninge,
Si-n noaptea se va prelungi,
De acum nici cand nu va mai plange,
Caci tu mereu ma vei iubi,
Dr las sa fie seara asta,
Nemaiuitata de amandoi,
Si las sa fie seara asta,
Ca o vecie pentru noi.
poezie de Andreea Maria Ghetu (21 februarie 2013)
Adăugat de Andreea Maria Ghetu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre iubire, poezii despre trecut, poezii despre ninsoare, poezii despre frică, poezii despre fidelitate, poezii despre declarații de dragoste sau poezii despre cuvinte
Am văzut
Am văzut un Păun cu coadă de foc
Am văzut o Cometă împrăștiind smidă pic-poc
Am văzut un Nor încercănat împins de vânt
Am văzut un Stejar uriaș târându-se pe pământ
Am văzut o Furnică înghițind o Balenă naufragiată
Am văzut o Mare furioasă plină cu Bere-nspumată
Am văzut o Cupă adâncă de Șaișpe picioare
Am văzut o Fântână plină cu lacrimi și cu sudoare
Am văzut Viața amenințată de-al flamei hanger
Am văzut o Casă mai mare și mai sus decât Luna de pe cer
Am văzut Soarele chiar și-n noptea cea mai întunecată
Am văzut Omul care-a văzut această priveliște minunată.
poezie de Autor necunoscut, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre stejari, poezii despre păuni, poezii despre picioare, poezii despre furnici sau poezii despre furie
Apăsarea timpului
Cât este ceasul, să-mi spună cineva
De limba mică noaptea o indică
Dacă limba mare e pe undeva
De nu se poticnește și-ncă riscă
Prin geam nu văd decât prin întuneric
Nu văd limbile cum trec după program
Aud vântul, îl aud trântind puternic
Frunzele cum se lovesc de caldarâm
Să-mi spună cineva doar cât e ceasul
De este miezul ceasului robotic
De ticăitul lui îmi e opusul
Vremurilor ce s-au scurs haotic
E oare rotunjimea jumătate
Jumătate din cadranul lui zbătut
Să-mi spună cineva cât va mai bate
Apăsarea limbilor cât m-au pierdut
poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre ceas, poezii despre roboți sau poezii despre frunze
În seara asta
În seara asta singur nu mai sunt
Pe geam pătrunde raza unei stele
Nemaivorbind că-n pipa de cireș
Găsit-am un gândac de dușumele.
În seara asta, musafirii vin
Cu flori, cu gânduri bune, cu "Ce bine
Că ne-ntâlnim măcar din când în când
Să mai vorbim de noi, de ei, de tine."
În seara asta versul e curat
Și răcoros ca vinul din ulcele
Din pipă fumul urcă-nmiresmat
Și se înalță-ncet până la stele.
poezie de Mihail Mataringa (1 martie 2007)
Adăugat de Mihail Mataringa

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre fumat, poezii despre vorbire, poezii despre versuri, poezii despre poezie sau poezii despre fum

Rocky Balboa (la cumpărături cu Adrian): Îți place să ai parte de-un timp pe cinste? Atunci ai nevoie de un ceas pe cinste!
replică din filmul artistic Rocky II, scenariu de Sylvester Stallone
Adăugat de Nicoleta Mitrofan

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre timp, citate despre comerț sau citate despre ceas