Vântul cu ochi de țărână
Uite cerul cum răsună!...
Iar pe drum fără pereche
Și cu ochii de țărână,
Vântu' umblă într-o ureche.
Izbi salcia subțire
De fântâna părăsită,
Și trezi din amorțire
Cumpăna hodorogită.
Se înalță și aruncă
Norii-n vârful satului.
Nalte ierburi de pe luncă
Au adăpostit un pui.
Ridicându-și peste nori
Aripile de balaur,
Suflă furios pe nări
Înspre soarele de aur.
Dar tiranic iar se aruncă
Prin fânețele în floare,
Legănându-și coama adâncă
În poiene solitare.
Stropii de mărgăritare
Spală vatra satului.
Iar un câine latră-n zare,
Împotriva vântului.
poezie de Ștefan Radu Mușat din Anotimpul cu aripi de copil (27 martie 2016)
Adăugat de Ștefan Radu Mușat

Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Alesul
A mai trecut o zi, a mai trecut un ceas,
iertările pierdute se întorc agale,
din câte-au fost, din câte-au mai rămas,
speranțe noi adun în mitice pocale.
Din elixirul vieții mai gust câte puțin,
la orele din noapte, când dorurile plâng,
în amintitri trezite, căzute în declin
pe tufele uscate la margine de crâng.
Din roua dimineții culeg mărgăritare,
în cumpăna dorinței să-mi fie anotimp,
când undele săltate în ape curgătoare
aruncă neuitarea pe cerul fără timp.
Ascult nemărginirea venită la amiază
pe aripa întinsă a unui gând rănit
sub salcia pletoasă ce încă mai visează
că râul care trece i-a fost cândva iubit.
Și tu visezi copilă, privind de pe terasă,
că eu voi fi alesul venind de peste râu
călare pe licornul cu coama mătăsoasă
să îți alung tristețea cu ciucurii din frâu.
poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de ugalen

Comentează! | Votează! | Copiază!

Alesul
A mai trecut o zi, a mai trecut un ceas,
iertările pierdute se întorc agale,
din câte-au fost, din câte-au mai rămas,
speranțe noi adun în mitice pocale.
Din elixirul vieții mai gust câte puțin,
la orele din noapte, când dorurile plâng,
în amintiri trezite, căzute în declin
pe tufele uscate la margine de crâng.
Din roua dimineții culeg mărgăritare,
în cumpăna dorinței să-mi fie anotimp,
când undele săltate în ape curgătoare
aruncă neuitarea pe cerul fără timp.
Ascult nemărginirea venită la amiază
pe aripa întinsă a unui gând rănit
sub salcia pletoasă ce încă mai visează
că râul care trece i-a fost cândva iubit.
Și tu visezi copilă, privind de pe terasă,
că eu voi fi alesul venind de peste râu
călare pe licornul cu coama mătăsoasă
să îți alung tristețea cu ciucurii din frâu.
poezie de Corneliu Neagu din Poeme peste timp. Antologie lirică, Ed. Bren, București, 2020
Adăugat de ugalen

Comentează! | Votează! | Copiază!

Alesul
ALESUL
(Corneliu Neagu, 28.07.2022)
A mai trecut o zi, a mai trecut un ceas,
iertările pierdute se întorc agale,
din câte-au fost, din câte-au mai rămas,
speranțe noi adun în mitice pocale.
Din elixirul vieții mai gust câte puțin,
la orele din noapte, când dorurile plâng,
în amintiri trezite, căzute în declin
pe tufele uscate la margine de crâng.
Din roua dimineții culeg mărgăritare,
în cumpăna dorinței să-mi fie anotimp,
când undele săltate în ape curgătoare
aruncă neuitarea pe cerul fără timp.
Ascult nemărginirea venită la amiază
pe aripa întinsă a unui gând rănit
sub salcia pletoasă ce încă mai visează
că râul care trece i-a fost cândva iubit.
Și tu visezi copilă, privind de pe terasă,
că eu voi fi alesul venit de peste râu
călare pe licornul cu coama mătăsoasă
să îți alung tristețea cu ciucurii din frâu.
poezie de Corneliu Neagu din Timp si destin, Ed. MATRIXROM, București,2018
Adăugat de Corneliu Neagu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Copilul și Norul
Dormitând în lună plină
nori răzleți la unison,
tremură din rădăcină
în oglinzi de lacuri negre.
Și cum orizontul nopții nu mai este uniform,
tresar glasuri ascuțite
în frunzișul unui pom.
Lunecă o rază moale
din pământuri adormite.
Răsar două... patru... nouă,
și țâșni un râu de soare;
cerul crește mai cu seamă
urcând Luna printre stele
pe drumeaguri de aramă.
Apoi piere.
Sfârșesc umbrele bizare
în explozii
de culoare.
Soarele greoi și rece largul cerului deschise.
Dimineața se revarsă
ca un vis în alte vise.
Și porni la drum să vadă câteva privighetori
care nalță-n depărtare glasuri line de viori.
Intră-n ierburi de argint, urcă-n flori de mărgărint;
se opri la alte două,
limpezindu-și fața albă
cu un bob de rouă - două
într-un cuib adânc de flori.
Cum îi prinse mijlocelul un cojoc firav de nori,
e mai falnică pe luncă.
Apoi crește și tot urcă
în mătasea cerului,
dispărând ca o nălucă.
Roiesc fluturi și furnici în căruțe îndesate:
cară sacii cu merinde și ulcioare cu nectar,
cară roade aromate și grăunțe pe jumate.
Ba tocmiră lăutar
să deschidă sărbătoarea
în palatul de verdeață.
Având guler de cleștar,
(ce e drept, un pic semeață)
se înalță mândră floarea
fiind din neamul de cicoare.
Păpădia-Plutitoarea
coborî din spic pitic...
Iată a început serbarea!
Vin albine din pădure cu cerceii grei de mure
și brățări de sălcii sure:
au polen la cingătoare
și conduri de aur moale.
Soarele pe deal petrece pe un jilț de sunătoare;
trecu lunca jos în vale pe la sălcii plângătoare,
pârjolind copaci și ierburi,
macii roșii din răzoare.
În arșița singulară
nuanțele s-au ofilit.
Totul este încremenit de atâta zăpușeală:
nu mai cântă pitpalacul,
nu mai este vânzoleală.
De departe dintre dealuri
vine-n valuri de argint -
e pârâul: curge agale și șoptește printre maluri.
Și albește piatra-n apă când în zare se arată
păsări mitice venind
din adâncuri
de-altădată.
Se porni ca din senin vânt subțire către vale,
răscolește ierburi crude, printre vârfuri șuierând.
Năvălește spre câmpie,
se pogoară în rafale,
flori mărunte încurcând
într-un ghem de păpădie.
Naltul cerului răsună;
zdruncinând pământu-adună
peste floarea câmpului
straie negre de furtună.
Alte umbre întunecate
au ieșit dintr-o cetate, care iată se destramă
în schelete de aramă.
Și zburând în solzi de ape
păsări valmeș adunate se reped către lumină.
Aripile sfârtecate
pe miriști sunt aruncate.
Într-un colț de luminiș, răsărită din verdeață,
se zărește alergând către dulcea libertate
o vioaie mogâldeață:
copilaș cu flori în brațe și cu plete încurcate.
Se opri. Scrutează cerul care curge-n râu de pene.
Două păsări grandioase stau în coama dealului.
Una albă se așterne
pe deasupra grâului:
are trupul lung de scamă de culoarea vântului.
Lăsă florile să curgă din mânuțe răsfirate
și fugi prin spice aspre, biciuit pe obrăjori,
către pasărea măiastră.
O văpaien fir de ape
o nălță așa deodată
într-un labirint de nori.
Pretutindeni cerul curge, soarele-i demult apus.
Gust amar lăsat de clipă în privirea-i necăjită
dupa norul ce s-a dus.
Cu suflarea chinuită,
inocent, rosti în sine:
Unde- i pasărea măiastră?
Nu se vede... Nu mai vine?!
Dar în ochi cârpiți cu vise
se arată argintie,
înălțându-se din fân,
o fantasmă însuflețită de o aripă de fum;
trecu dealul înspre vie,
răsunând în glasuri stinse:
''Unde ești copilărie?...''
poezie de Ștefan Radu Mușat din Constelatii Diamantine nr.30-2013 (10 ianuarie 2009)
Adăugat de Ștefan Radu Mușat

Comentează! | Votează! | Copiază!

Cade gheață peste flori
Ziua cerul se-norează
Într -o galaxie mare
Soarele doarme visează
Printre stele lucitoare
Pletele sunt așezate
Sub un nor pufos
A lăsat vântul să bată
Vântul aprig furios
Norii negrii se adună
Vântul suflă rece
În nori fulgeră și tună
Ziua fără soare trece
Pică lacrimi înghețate
Plânge norul cel rebel
Fie-i greșelile iertate
Se va-împrăștiea și el
Eu îl rog pe soare iară
Să se uite printre nori
Amintind că vine vara
Iarba-i verde în zăvoi
Timpul e să se trezească
Avem nevoie de ploi
Aerul să-l încălzească
Cade gheață peste flori
poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Unele lumini aruncă mai mult de o singură umbră. Stai noaptea în fața focului și vei putea vedea cu ochii tăi. Flăcările își schimbă locul și dansează, fără încetare. Umbrele se înalță și coboară, și fiecare om aruncă o duzină de umbre. Unele sunt mai slabe decât altele, atât tot. Ei bine, oamenii își aruncă umbrele și asupra viitorului. O singură umbră sau mai multe...
citat din George R.R. Martin
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
Noaptea care adoarme zmeii
Dulci miresme se revarsă din mănunchi de fân cosit,
Colț de lună-n nouri galbeni, pare-se a adormit;
Doar luceafăru' străluce în oglinda unui lac,
Freamătă prin ierburi dese - agitat - un pitpalac...
Ceasuri bat în miez de noapte, adunând răzleții nori.
Într-un nuc din vatra luncii dormitează două ciori;
Noaptea umblă pe tărâmuri după zmei înfricoșați,
Dorm fetițe, dorm băieții printre basme legănați.
poezie de Ștefan Radu Mușat din Anotimpul cu aripi de copil
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Siretul copilariei
Imensitatea gliei oprită stă sub țărm
Tăiat de apa dură și rece lasă semn,
Un piedestal pe care nu poate să mai urce
Și umezeala apei spre luncă o aduce.
El poartă înspre mare pe valurile tulburi,
Prisosul ce natura aruncă de prin cuiburi,
Aruncă înspre maluri reziduuri putrezite,
Ce-au fost utile poate, dar nu mai sunt iubite.
Șiret el șerpuiește și își adună pruncii,
Care la fel ca dânsul dau umezeală luncii,
El sapă pe sub maluri spre a-și lua tributul,
Aduce cu el moartea, sfidând necunoscutul.
poezie de Viorica Pop
Adăugat de Adelydda

Comentează! | Votează! | Copiază!
O floare, un câine
Mă culcasem odată lângă o stea;
o floare, un câine era lumea mea.
Iar dacă mai încape vreun cuvânt,
câinele și floarea erau umbre -n vânt.
Floarea se varsă de la sine,
rupându-se în două
cu fruntea sa lovită de fulgerul de rouă.
Pământ se face și așchie de sânge;
atât a fost iubită,
dar n-are cine-o plânge.
Câinele zace cu ochii pironiți în poartă,
să-și vadă stăpânul...
de-ar mai veni o dată.
Se clatină dar frunza, se clatină un fir,
azi-noapte se visase stejar în cimitir.
Nu poate să vorbească,
scâncește într-un plâns subțire,
ar vrea să se pornească
la drum, spre cimitire.
Îi umblă tot amarul prin inimă și vine,
stăpânul este dus: se uită... poate vine.
Îi umblă ochii triști la floare și la poartă,
acolo îl vedea venind de fiecare dată.
Dar știe că pâinii îi este dat să fie pâine,
câinelui îi e sortit să moară câine.
Că aerul mai blând e aici, acasă. Și n-a uitat,
că poarta e deschisă, stăpânu' e plecat.
poezie de Camelia Oprita din Poeții noștri (11 mai 2019)
Adăugat de IoanA.Ioan

Comentează! | Votează! | Copiază!
O floare, un câine
Mă culcasem odată lângă o stea;
o floare, un câine era lumea mea.
Iar dacă mai încape vreun cuvânt,
câinele și floarea erau umbre -n vânt.
Floarea se varsă de la sine,
rupându-se în două
cu fruntea sa lovită de fulgerul de rouă.
Pământ se face și așchie de sânge;
atât a fost iubită,
dar n-are cine-o plânge.
Câinele zace cu ochii pironiți în poartă,
să-și vadă stăpânul...
de-ar mai veni o dată.
Se clatină dar frunza, se clatină un fir,
azi-noapte se visase stejar în cimitir.
Nu poate să vorbească,
scâncește într-un plâns subțire,
ar vrea să se pornească
la drum, spre cimitire.
Îi umblă tot amarul prin inimă și vine,
stăpânul este dus: se uită... poate vine.
Îi umblă ochii triști la floare și la poartă,
acolo îl vedea venind de fiecare dată.
Dar știe că pâinii îi este dat să fie pâine,
câinelui îi e sortit să moară câine.
Că aerul mai blând e aici, acasă. Și n-a uitat,
că poarta e deschisă, stăpânu' e plecat.
poezie de Camelia Oprița din Poeții noștri (11 mai 2019)
Adăugat de IoanAIoan

Comentează! | Votează! | Copiază!
Armonii de primăvară
nucul îmi vorbește în limbajul verde
cu soarele mă răcoresc la umbra lui
neliniștea se destramă se pierde
cu dorul înălțat pe coama vântului.
boboci de trandafiri zâmbesc sub soare
razele le mângâie fragila făptură
grădina mea de vis prinde culoare
și fericirea are aromă de mură.
pruni aruncă priviri peste gardul înalt
vântul se joacă printre vesele ramuri
mierle se întrec în triluri eu tresalt
uimită de lumina ce pictează pe geamuri.
fluturi cuceresc grădina cu asalt
fantezii de zbor mă învață-mi sunt neamuri.
sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Columna satului
Țigara se fuma singură
Columna lui Traian era singură
O singură dată te-am văzut singură
singură cum te oglindeai
într-o lingură
de piatră
la muzeul satului
unde țigara se ardea singură
fiindcă Traian plecase pe columnă
fără ochii tăi însingurați
pietrificați în lingură.
poezie de Alin Ghiorghieș
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Pârâul și marea
Vezi marea: bătrână, întinsă, adâncă.
De țărmu-i departe, tot sare prin stâncă
Un tânăr pârâu ce spumos își aruncă
Voios, fără griji, unda lui cea zglobie.
De marea întinsă, nimica nu știe
Zglobiul, voiosul și clarul pârâu:
El iute aleargă spre zări fără frâu;
Și marea bătrână, întinsă, adâncă,
Spre tânăra undă privirea-i aruncă,
Din valuri clipind ca din sute de pleoape:
Pârâul zglobiu în ea va încape.
El fuge voios, tot mai repede fuge,
Nu știe, nu-i pasă ce țărm va ajunge...
Tu, dragostea mea, ai aflat ghicitoarea:
Tu, pârâul zglobiu - iar eu, marea.
poezie clasică de Miron Radu Paraschivescu din Laude și alte poeme (1953)
Adăugat de MG

Comentează! | Votează! | Copiază!
Pârâul și marea
Vezi marea: bătrână, întinsă, adâncă.
De țărmu-i departe, tot sare prin stâncă
Un tânăr pârâu ce spumos își aruncă,
Voios, fără griji, unda lui cea zglobie.
De marea întinsă, nimica nu știe
Zglobiul, voiosul și clarul pârâu:
El iute aleargă spre zări fără frâu,
Și marea bătrână, întinsă, adâncă,
Spre tânăra undă privirea-și aruncă
Din valuri clipind ca din sute de pleoape:
Pârâul zglobiu în ea va încape.
El fuge voios, tot mai repede fuge,
Nu știe, nu-i pasă ce țărm va ajunge...
Tu, dragostea mea, ai aflat ghicitoarea:
Tu, pârâul zglobiu - iar eu, marea.
poezie clasică de Miron Radu Paraschivescu din Laude și alte poeme (1959)
Adăugat de MG (Ματθαιο`

Comentează! | Votează! | Copiază!
Zbor frânt
Zbor frânt, picaj în derivă,
rotocoalele m-ademenesc
în vâltoarea sorții mă aruncă
de ziduri înalte mă lovesc.
Captivă-s pe eșafodul macabru
călăul își spală mâinile-n sânge
ghilotina scârțâie a chemare
pe locul unde viața se prelinge.
Tiranul renunță la decapitare
urzește alt plan nelegiuit
ciungă să mă târăsc pe pământ
fără aripile ce-mi zvâcnesc în spinare.
Supurează răutatea din ochii lui
când fâlfâitoarele mi le sugrumă
ce destin mai am eu acum când
înaripatele mi se zbat în țărână?
poezie de Maria-Magdalena Stan
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Unui turist poposit în vatra satului
Mândruțele cu fragezi sâni
În horă prinse, le privești,
În timp ce ochii tăi păgâni
Râvnesc la merele domnești.
epigramă de Ica Ungureanu din Concursul național "Pe aripi de măr domnesc" -Domnești 2012 (iulie 2012)
Adăugat de Ica Ungureanu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Poem cu noi, cai și fluturi
prin caii mei fugea o iarnă
și-n coama lor zăceau iluzii
pe margini fine de lucarnă
doar fluturii-și dregeau contuzii
ei alergaseră prin luncă
nebuni cu aripi iscălite
ce-n zboruri moartea și-o aruncă
fugind de-arhaice ispite
prin caii mei absențe stinse
galopuri șuierând furtună
cu aripi de-asfințit întinse
ce ziua vrea să ne răpună
suntem, poete, umbre albe
de nori plutind în cavalcadă
murim ca fluturii pe nalbe
și nimeni nu vrea să ne vadă
rămânem iarnă și confuzii
în lumea plină cu iluzii
poezie de Ana Sofian
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Înflorește viu
În vatra satului
Arhaicul pur.
haiku de David Boia (18 mai 2013)
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!

Soarele ascuns în zori
Cerul brăzdat de nori
Cad picuri de sudoare
Soarele ascuns în zori
Asteaptă cu răbdare
Lacrimi pe pământ
Ochiuri de cascadă
Păsări aleargă în vânt
O ramură stă să cadă
Te am căutat în nor
Erai o raza ascunsă
În zborul unui cocor
Fulg aripă desprinsă
Aruncă soarele pe cer
Nu-l mai ține ascuns
Lasă -mi sufletul liber
Timpul tău s-a scurs
Norii cei gri se sparg
Iese soarele zâmbitor
Prin căldura lui alerg
Obrajii -mi roșu' bujor
poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
prun înflorit -
lângă vatra satului
o distilărie
haiku de Lucia Cezara Plătică
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!