Vântul cu ochi de ţărână

Uite cerul cum răsună!...
Iar pe drum fără pereche
Şi cu ochii de ţărână,
Vântu' umblă într-o ureche.

Izbi salcia subţire
De fântâna părăsită,
Şi trezi din amorţire
Cumpăna hodorogită.

Se înalţă şi aruncă
Norii-n vârful satului.
Nalte ierburi de pe luncă
Au adăpostit un pui.

Ridicându-şi peste nori
Aripile de balaur,
Suflă furios pe nări
Înspre soarele de aur.

Dar tiranic iar se aruncă
Prin fâneţele în floare,
Legănându-şi coama adâncă
În poiene solitare.

Stropii de mărgăritare
Spală vatra satului.
Iar un câine latră-n zare,
Împotriva vântului.

poezie de Ştefan Radu Muşat din Anotimpul cu aripi de copil (27 martie 2016)
Adăugat de Ştefan Radu Muşat
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alesul

A mai trecut o zi, a mai trecut un ceas,
iertările pierdute se întorc agale,
din câte-au fost, din câte-au mai rămas,
speranţe noi adun în mitice pocale.
Din elixirul vieţii mai gust câte puţin,
la orele din noapte, când dorurile plâng,
în amintitri trezite, căzute în declin
pe tufele uscate la margine de crâng.
Din roua dimineţii culeg mărgăritare,
în cumpăna dorinţei să-mi fie anotimp,
când undele săltate în ape curgătoare
aruncă neuitarea pe cerul fără timp.
Ascult nemărginirea venită la amiază
pe aripa întinsă a unui gând rănit
sub salcia pletoasă ce încă mai visează
că râul care trece i-a fost cândva iubit.
Şi tu visezi copilă, privind de pe terasă,
că eu voi fi alesul venind de peste râu
călare pe licornul cu coama mătăsoasă
să îţi alung tristeţea cu ciucurii din frâu.

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alesul

A mai trecut o zi, a mai trecut un ceas,
iertările pierdute se întorc agale,
din câte-au fost, din câte-au mai rămas,
speranţe noi adun în mitice pocale.

Din elixirul vieţii mai gust câte puţin,
la orele din noapte, când dorurile plâng,
în amintiri trezite, căzute în declin
pe tufele uscate la margine de crâng.

Din roua dimineţii culeg mărgăritare,
în cumpăna dorinţei să-mi fie anotimp,
când undele săltate în ape curgătoare
aruncă neuitarea pe cerul fără timp.

Ascult nemărginirea venită la amiază
pe aripa întinsă a unui gând rănit
sub salcia pletoasă ce încă mai visează
că râul care trece i-a fost cândva iubit.

Şi tu visezi copilă, privind de pe terasă,
că eu voi fi alesul venind de peste râu
călare pe licornul cu coama mătăsoasă
să îţi alung tristeţea cu ciucurii din frâu.

poezie de Corneliu Neagu din Poeme peste timp. Antologie lirică, Ed. Bren, Bucureşti, 2020
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alesul

ALESUL
(Corneliu Neagu, 28.07.2022)

A mai trecut o zi, a mai trecut un ceas,
iertările pierdute se întorc agale,
din câte-au fost, din câte-au mai rămas,
speranţe noi adun în mitice pocale.

Din elixirul vieţii mai gust câte puţin,
la orele din noapte, când dorurile plâng,
în amintiri trezite, căzute în declin
pe tufele uscate la margine de crâng.

Din roua dimineţii culeg mărgăritare,
în cumpăna dorinţei să-mi fie anotimp,
când undele săltate în ape curgătoare
aruncă neuitarea pe cerul fără timp.

Ascult nemărginirea venită la amiază
pe aripa întinsă a unui gând rănit
sub salcia pletoasă ce încă mai visează
că râul care trece i-a fost cândva iubit.

Şi tu visezi copilă, privind de pe terasă,
că eu voi fi alesul venit de peste râu
călare pe licornul cu coama mătăsoasă
să îţi alung tristeţea cu ciucurii din frâu.

poezie de Corneliu Neagu din Timp si destin, Ed. MATRIXROM, Bucureşti,2018
Adăugat de Corneliu Neagu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copilul şi Norul

Dormitând în lună plină
nori răzleţi la unison,
tremură din rădăcină
în oglinzi de lacuri negre.
Şi cum orizontul nopţii nu mai este uniform,
tresar glasuri ascuţite
în frunzişul unui pom.
Lunecă o rază moale
din pământuri adormite.
Răsar două... patru... nouă,
şi ţâşni un râu de soare;
cerul creşte mai cu seamă
urcând Luna printre stele
pe drumeaguri de aramă.
Apoi piere.
Sfârşesc umbrele bizare
în explozii
de culoare.
Soarele greoi şi rece largul cerului deschise.
Dimineaţa se revarsă
ca un vis în alte vise.

Şi porni la drum să vadă câteva privighetori
care nalţă-n depărtare glasuri line de viori.
Intră-n ierburi de argint, urcă-n flori de mărgărint;
se opri la alte două,
limpezindu-şi faţa albă
cu un bob de rouă - două
într-un cuib adânc de flori.
Cum îi prinse mijlocelul un cojoc firav de nori,
e mai falnică pe luncă.
Apoi creşte şi tot urcă
în mătasea cerului,
dispărând ca o nălucă.

Roiesc fluturi şi furnici în căruţe îndesate:
cară sacii cu merinde şi ulcioare cu nectar,
cară roade aromate şi grăunţe pe jumate.
Ba tocmiră lăutar
să deschidă sărbătoarea
în palatul de verdeaţă.
Având guler de cleştar,
(ce e drept, un pic semeaţă)
se înalţă mândră floarea
fiind din neamul de cicoare.
Păpădia-Plutitoarea
coborî din spic pitic...
Iată a început serbarea!
Vin albine din pădure cu cerceii grei de mure
şi brăţări de sălcii sure:
au polen la cingătoare
şi conduri de aur moale.

Soarele pe deal petrece pe un jilţ de sunătoare;
trecu lunca jos în vale pe la sălcii plângătoare,
pârjolind copaci şi ierburi,
macii roşii din răzoare.
În arşiţa singulară
nuanţele s-au ofilit.
Totul este încremenit de atâta zăpuşeală:
nu mai cântă pitpalacul,
nu mai este vânzoleală.
De departe dintre dealuri
vine-n valuri de argint -
e pârâul: curge agale şi şopteşte printre maluri.
Şi albeşte piatra-n apă când în zare se arată
păsări mitice venind
din adâncuri
de-altădată.

Se porni ca din senin vânt subţire către vale,
răscoleşte ierburi crude, printre vârfuri şuierând.
Năvăleşte spre câmpie,
se pogoară în rafale,
flori mărunte încurcând
într-un ghem de păpădie.
Naltul cerului răsună;
zdruncinând pământu-adună
peste floarea câmpului
straie negre de furtună.
Alte umbre întunecate
au ieşit dintr-o cetate, care – iată – se destramă
în schelete de aramă.
Şi zburând în solzi de ape
păsări valmeş adunate se reped către lumină.
Aripile sfârtecate
pe mirişti sunt aruncate.

Într-un colţ de luminiş, răsărită din verdeaţă,
se zăreşte alergând către dulcea libertate
o vioaie mogâldeaţă:
copilaş cu flori în braţe şi cu plete încurcate.
Se opri. Scrutează cerul care curge-n râu de pene.
Două păsări grandioase stau în coama dealului.
Una albă se aşterne
pe deasupra grâului:
are trupul lung de scamă de culoarea vântului.
Lăsă florile să curgă din mânuţe răsfirate
şi fugi prin spice aspre, biciuit pe obrăjori,
către pasărea măiastră.
O văpaie–n fir de ape
o nălţă aşa deodată
într-un labirint de nori.

Pretutindeni cerul curge, soarele-i demult apus.
Gust amar lăsat de clipă în privirea-i necăjită
dupa norul ce s-a dus.
Cu suflarea chinuită,
inocent, rosti în sine:
Unde- i pasărea măiastră?
Nu se vede... Nu mai vine?!
Dar în ochi cârpiţi cu vise
se arată argintie,
înălţându-se din fân,
o fantasmă însufleţită de o aripă de fum;
trecu dealul înspre vie,
răsunând în glasuri stinse:
''Unde eşti copilărie?...''

poezie de Ştefan Radu Muşat din Constelatii Diamantine nr.30-2013 (10 ianuarie 2009)
Adăugat de Ştefan Radu Muşat
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cade gheaţă peste flori

Ziua cerul se-norează
Într -o galaxie mare
Soarele doarme visează
Printre stele lucitoare

Pletele sunt aşezate
Sub un nor pufos
A lăsat vântul să bată
Vântul aprig furios

Norii negrii se adună
Vântul suflă rece
În nori fulgeră şi tună
Ziua fără soare trece

Pică lacrimi îngheţate
Plânge norul cel rebel
Fie-i greşelile iertate
Se va-împrăştiea şi el

Eu îl rog pe soare iară
Să se uite printre nori
Amintind că vine vara
Iarba-i verde în zăvoi

Timpul e să se trezească
Avem nevoie de ploi
Aerul să-l încălzească
Cade gheaţă peste flori

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unele lumini aruncă mai mult de o singură umbră. Stai noaptea în faţa focului şi vei putea vedea cu ochii tăi. Flăcările îşi schimbă locul şi dansează, fără încetare. Umbrele se înalţă şi coboară, şi fiecare om aruncă o duzină de umbre. Unele sunt mai slabe decât altele, atât tot. Ei bine, oamenii îşi aruncă umbrele şi asupra viitorului. O singură umbră sau mai multe...

citat din George R.R. Martin
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea care adoarme zmeii

Dulci miresme se revarsă din mănunchi de fân cosit,
Colţ de lună-n nouri galbeni, pare-se a adormit;
Doar luceafăru' străluce în oglinda unui lac,
Freamătă prin ierburi dese - agitat - un pitpalac...

Ceasuri bat în miez de noapte, adunând răzleţii nori.
Într-un nuc din vatra luncii dormitează două ciori;
Noaptea umblă pe tărâmuri după zmei înfricoşaţi,
Dorm fetiţe, dorm băieţii printre basme legănaţi.

poezie de Ştefan Radu Muşat din Anotimpul cu aripi de copil
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Siretul copilariei

Imensitatea gliei oprită stă sub ţărm
Tăiat de apa dură şi rece lasă semn,
Un piedestal pe care nu poate să mai urce
Şi umezeala apei spre luncă o aduce.

El poartă înspre mare pe valurile tulburi,
Prisosul ce natura aruncă de prin cuiburi,
Aruncă înspre maluri reziduuri putrezite,
Ce-au fost utile poate, dar nu mai sunt iubite.

Şiret el şerpuieşte şi îşi adună pruncii,
Care la fel ca dânsul dau umezeală luncii,
El sapă pe sub maluri spre a-şi lua tributul,
Aduce cu el moartea, sfidând necunoscutul.

poezie de Viorica Pop
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

O floare, un câine

Mă culcasem odată lângă o stea;
o floare, un câine era lumea mea.
Iar dacă mai încape vreun cuvânt,
câinele şi floarea erau umbre -n vânt.

Floarea se varsă de la sine,
rupându-se în două
cu fruntea sa lovită de fulgerul de rouă.
Pământ se face şi aşchie de sânge;
atât a fost iubită,
dar n-are cine-o plânge.

Câinele zace cu ochii pironiţi în poartă,
să-şi vadă stăpânul...
de-ar mai veni o dată.

Se clatină dar frunza, se clatină un fir,
azi-noapte se visase stejar în cimitir.
Nu poate să vorbească,
scânceşte într-un plâns subţire,
ar vrea să se pornească
la drum, spre cimitire.

Îi umblă tot amarul prin inimă şi vine,
stăpânul este dus: se uită... poate vine.
Îi umblă ochii trişti la floare şi la poartă,
acolo îl vedea venind de fiecare dată.

Dar ştie că pâinii îi este dat să fie pâine,
câinelui îi e sortit să moară câine.
Că aerul mai blând e aici, acasă. Şi n-a uitat,
că poarta e deschisă, stăpânu' e plecat.

poezie de Camelia Oprita din Poeţii noştri (11 mai 2019)
Adăugat de IoanA.Ioan
Comentează! | Votează! | Copiază!

O floare, un câine

Mă culcasem odată lângă o stea;
o floare, un câine era lumea mea.
Iar dacă mai încape vreun cuvânt,
câinele şi floarea erau umbre -n vânt.

Floarea se varsă de la sine,
rupându-se în două
cu fruntea sa lovită de fulgerul de rouă.
Pământ se face şi aşchie de sânge;
atât a fost iubită,
dar n-are cine-o plânge.

Câinele zace cu ochii pironiţi în poartă,
să-şi vadă stăpânul...
de-ar mai veni o dată.

Se clatină dar frunza, se clatină un fir,
azi-noapte se visase stejar în cimitir.
Nu poate să vorbească,
scânceşte într-un plâns subţire,
ar vrea să se pornească
la drum, spre cimitire.

Îi umblă tot amarul prin inimă şi vine,
stăpânul este dus: se uită... poate vine.
Îi umblă ochii trişti la floare şi la poartă,
acolo îl vedea venind de fiecare dată.

Dar ştie că pâinii îi este dat să fie pâine,
câinelui îi e sortit să moară câine.
Că aerul mai blând e aici, acasă. Şi n-a uitat,
că poarta e deschisă, stăpânu' e plecat.

poezie de Camelia Opriţa din Poeţii noştri (11 mai 2019)
Adăugat de IoanAIoan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Armonii de primăvară

nucul îmi vorbeşte în limbajul verde
cu soarele mă răcoresc la umbra lui
neliniştea se destramă se pierde
cu dorul înălţat pe coama vântului.

boboci de trandafiri zâmbesc sub soare
razele le mângâie fragila făptură
grădina mea de vis prinde culoare
şi fericirea are aromă de mură.

pruni aruncă priviri peste gardul înalt
vântul se joacă printre vesele ramuri
mierle se întrec în triluri eu tresalt
uimită de lumina ce pictează pe geamuri.

fluturi cuceresc grădina cu asalt
fantezii de zbor mă învaţă-mi sunt neamuri.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Columna satului

Ţigara se fuma singură
Columna lui Traian era singură
O singură dată te-am văzut singură
singură cum te oglindeai
într-o lingură
de piatră
la muzeul satului
unde ţigara se ardea singură
fiindcă Traian plecase pe columnă
fără ochii tăi însinguraţi
pietrificaţi în lingură.

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pârâul şi marea

Vezi marea: bătrână, întinsă, adâncă.
De ţărmu-i departe, tot sare prin stâncă
Un tânăr pârâu ce spumos îşi aruncă
Voios, fără griji, unda lui cea zglobie.

De marea întinsă, nimica nu ştie
Zglobiul, voiosul şi clarul pârâu:
El iute aleargă spre zări fără frâu;

Şi marea bătrână, întinsă, adâncă,
Spre tânăra undă privirea-i aruncă,
Din valuri clipind ca din sute de pleoape:
Pârâul zglobiu în ea va încape.

El fuge voios, tot mai repede fuge,
Nu ştie, nu-i pasă ce ţărm va ajunge...

Tu, dragostea mea, ai aflat ghicitoarea:
Tu, pârâul zglobiu - iar eu, marea.

poezie clasică de Miron Radu Paraschivescu din Laude şi alte poeme (1953)
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pârâul şi marea

Vezi marea: bătrână, întinsă, adâncă.
De ţărmu-i departe, tot sare prin stâncă
Un tânăr pârâu ce spumos îşi aruncă,
Voios, fără griji, unda lui cea zglobie.

De marea întinsă, nimica nu ştie
Zglobiul, voiosul şi clarul pârâu:
El iute aleargă spre zări fără frâu,

Şi marea bătrână, întinsă, adâncă,
Spre tânăra undă privirea-şi aruncă
Din valuri clipind ca din sute de pleoape:
Pârâul zglobiu în ea va încape.

El fuge voios, tot mai repede fuge,
Nu ştie, nu-i pasă ce ţărm va ajunge...

Tu, dragostea mea, ai aflat ghicitoarea:
Tu, pârâul zglobiu - iar eu, marea.

poezie clasică de Miron Radu Paraschivescu din Laude şi alte poeme (1959)
Adăugat de MG (Ματθαιο`
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zbor frânt

Zbor frânt, picaj în derivă,
rotocoalele m-ademenesc
în vâltoarea sorţii mă aruncă
de ziduri înalte mă lovesc.
Captivă-s pe eşafodul macabru
călăul îşi spală mâinile-n sânge
ghilotina scârţâie a chemare
pe locul unde viaţa se prelinge.
Tiranul renunţă la decapitare
urzeşte alt plan nelegiuit
ciungă să mă târăsc pe pământ
fără aripile ce-mi zvâcnesc în spinare.
Supurează răutatea din ochii lui
când fâlfâitoarele mi le sugrumă
ce destin mai am eu acum când
înaripatele mi se zbat în ţărână?

poezie de Maria-Magdalena Stan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unui turist poposit în vatra satului

Mândruţele cu fragezi sâni
În horă prinse, le priveşti,
În timp ce ochii tăi păgâni
Râvnesc la merele domneşti.

epigramă de Ica Ungureanu din Concursul naţional "Pe aripi de măr domnesc" -Domneşti 2012 (iulie 2012)
Adăugat de Ica Ungureanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem cu noi, cai şi fluturi

prin caii mei fugea o iarnă
şi-n coama lor zăceau iluzii
pe margini fine de lucarnă
doar fluturii-şi dregeau contuzii

ei alergaseră prin luncă
nebuni cu aripi iscălite
ce-n zboruri moartea şi-o aruncă
fugind de-arhaice ispite

prin caii mei absenţe stinse
galopuri şuierând furtună
cu aripi de-asfinţit întinse
ce ziua vrea să ne răpună

suntem, poete, umbre albe
de nori plutind în cavalcadă
murim ca fluturii pe nalbe
şi nimeni nu vrea să ne vadă

rămânem iarnă şi confuzii
în lumea plină cu iluzii

poezie de Ana Sofian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înfloreşte viu
În vatra satului
Arhaicul pur.

haiku de David Boia (18 mai 2013)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soarele ascuns în zori

Cerul brăzdat de nori
Cad picuri de sudoare
Soarele ascuns în zori
Asteaptă cu răbdare

Lacrimi pe pământ
Ochiuri de cascadă
Păsări aleargă în vânt
O ramură stă să cadă

Te am căutat în nor
Erai o raza ascunsă
În zborul unui cocor
Fulg aripă desprinsă

Aruncă soarele pe cer
Nu-l mai ţine ascuns
Lasă -mi sufletul liber
Timpul tău s-a scurs

Norii cei gri se sparg
Iese soarele zâmbitor
Prin căldura lui alerg
Obrajii -mi roşu' bujor

poezie de Vivian Ryan Danielescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

prun înflorit -
lângă vatra satului
o distilărie

haiku de Lucia Cezara Plătică
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!