Valea Morţii

În Valea Morţii pietrele au suflet,
Merg rectiliniu sau se tăvălesc
În vana lacului secat
De stelele cu iz lumesc.

Nu poartă vre-un veşmânt de ceară
Să toarne-n forme lungi cuvinte,
Nu caută-n învălmăşeală
Nici arhitecţii de morminte.

Totul e paşnic şi mă miră
Că-n Valea Viilor mereu,
De-atâta ură şi durere.
Ne tăvălim spre Dumnezeu.

Suntem noi oare pietre sfinte
Călcate de sfinţi în picioare,
Sau suntem pietrele de moară
Născute în vieţi trecătoare?

Albaştrii ochi ai cerului
Privesc mai curios ca noi,
Din vălul stelelor de noapte
Curge nectarul din puroi.

Dă mâna piatră, nu fi rece
Ca sufletul ce-l port în trup,
De-aş avea vieţi din altă viaţă
Aş vrea o nafură să-ţi rup!.

Aşa aş vrea să scot misterul
Din torsul tău în văi adânci,
La urma urmei suntem fraţii
Înfrânţi de propriile stânci!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Animale

carnea e o curte în care fiecare face ce vrea
unii iartă
alţii sapă morminte să-l împiedice pe dumnezeu
suntem obsedaţi de viaţă
prea multa viaţă şi uitare
prea puţine destine spre deloc
totul se calculează în starea de veghe
şi nu mai rămâne nimic
suntem vii
fără nicio admiraţie.

poezie de Victor Marinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un suflet pereche înseamnă o conexiune nesfârşită cu o altă fiinţă umană pe care sufletul nostru o află în timpuri şi locuri diferite de-a lungul mai multor vieţi. Suntem atraşi de o altă persoană la nivel sufletesc nu pentru că sufletul nostru pereche este unicul care ne întregeşte, ci deoarece fiind împreună cu el, suntem cumva dăruiţi cu imboldul de a deveni întru totul noi înşine.

citat din Edgar Cayce
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Facere

Îşi poartă mâna pe un trup de lut,
Peste-a lui viaţă, peste chipul mut
Pe care dintru totdeauna l-a ştiut,

Că poate să respire în neştire,
Pe un pământ de rouă şi iubire,
Dar lutu-i slab, se macin-a murire...

Şi imediat după creaţie, îl eliberează
Pe omul care moare şi visează,
Sperând că taina vieţii n-o trişează;

Tu mâna porţi pe trupul meu,
Eu mâna port pe trupul tău,
Naştem alt trup în Dumnezeu

Şi suntem doi şi suntem goi,
Ca într-o noapte de război,
În care moartea a uitat definitiv de noi,

Tu mâna porţi să mă supui,
Să mă deţii, să mă răpui,
Sunt patru mâini care trişează voia Lui,

Pe un pământ ce geme tulburat,
Uitat în veşnicia de păcat,
A primei guri de aer respirat.

poezie de Silvana Andrada Tcacenco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gânduri şi timp

Cad grele pleoapele către pământ
şi gândurile se-nalţă spre cer...
Aleargă dezlănţuite făcând legământ,
pe moment se opresc plutind desuet,
ochi în ochi cu-nţeles se privesc
apoi din nou în galop se pornesc...
Timpul nu se naşte, nu moare
se-ascunde sub al nostru cer,
e doar o schimbare constantă,
vieţi şi iubiri ne fură zbicer.
Nimeni şi nimic nu l-a sufocat
vârsta-i nu se cunoste, deşi ades invocat
mereu a existat şi-aşa va fi mereu
căci el este nimic, nimic de colorat
cu ale noastre vieţi şi existenţe de brocat.
Timpul e-n noi şi noi suntem timp
totul e timp fără de timp...

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suntem totul şi, totuşi, nimic...

Vântul cu aripile cât toate zările
Astupă cu frunze cărările,
Distanţa se măreşte mereu,
Dorul iubirii devine mai greu,
Viaţa devine povară ascunsă
În izvorul cu putere redusă.

Acesta-i destinul zidit între noi,
Suflete luminând în torsuri greoi,
Răsuciri incomode, priviri pe fereastră,
Muşcă privirea din zarea albastră,
Suntem depărtarea ascunsă în noapte,
Suntem răsăritul ce plânge în şoapte...

Suntem totul, nimic nu suntem,
Îndrumă-ne, Doamne, cât mai putem
Să iubim la rându-ne fierbinte şi vioi,
Să nu fim numai în gânduri câte doi,
Să fim în realitate cotidiană iubiţi,
Dă-ne aripi să nu fim despărţiţi!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

LA MOARTEA FRATELUI MEU, IULIAN

Din lut făcuţi suntem şi-n lut plecăm,
Dar tot din lut, mereu la Cer visăm;
De ce suntem de Cer mereu străini,
De ce, de-aici, noi nu plecăm divini?

S-a spus că noi de Cer suntem iertaţi,
Că-n cruce-i suntem lui Iisus toţi fraţi;
S-a spus că Înviere-i într-o zi,
Dar când va fi-nviere, când va fi?

Azi sufletul îmi este sfâşiat,
Că azi un frate-i este morţii dat,
De vechiul Iuda-atât de nemilos
Ce l-a vândut şi pe Iisus Hristos!

Tu, frate-al meu, plecat de pe pământ,
Vei fi în ceruri, cu Iisus, un sfânt,
Că-i eşti prin Cruce, frate viu, mereu,
Soldat al ţării şi-al lui Dumnezeu!

poezie de Pavel Lică din Rătăcitor prin cer
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pietre pitite

Pitisem un pumn de pietre
După alt pumn de pietre
Să ating în partea nedureroasă
Statuia pe care-mi urc îngerii.

Un lucru am uitat:
Pietrele pitite
Le-am smuls din vertebrele piedestalului
Şi îngerii au lunecat în zbor
Pe-o singură clipocire
De umbre.

Lacrimile unduiesc
Şi la gândul
Că cineva îmi poate fura
Pumnul de pietre pitite.
Privesc ochii statuii,
Masca tăcerii
Mi se pune în suflet
Ca un fum de tămâie
Într-un chiştoc de ţigară.

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă rog la Dumnezeu, măicuţă

Mamă, ai lăsat doi ochi să plângă
în tindă, pe lăvicer.
Cu capul pe mâna stângă,
cu dreapta-întinsă spre cer.

Te chem ca să-mi fii aproape,
să m-alini când dau de greu.
Te-aştept în fiecare noapte
să vii la căpătâiul meu.

Am sufletul plin de durere
c-am rămas singur, stingher.
În visul nopţii văd himere
de când tu ai plecat la cer.

La tine, mamă-aş vrea să zbor,
dar aripile mi-s frânte.
E sufletul meu plin de dor,
cum plin de piatră e un munte.

Din toată inimioara mea,
mă rog la Dumnezeu, măicuţă,
Pe veşnicie, El să-ţi dea
grădina raiului, căsuţă.

poezie de Dumitru Delcă (septembrie 2017)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Miezul mocirlei

Fulguraţii de foc şi de sânge
Îngerul morţii lacrimii strânge
Goluri de milă în plină durere,
Caninii se topesc de plăcere.

Foamea virgină-n cântec duios
Striveşte greierul confuz, nemilos.
Generaţii iau repaus în nefiinţe –
Stropi de venin, înăbuşite dorinţe.

Luna risipeşte evantaie-n vitralii,
Arome de sânge-s în nări de canalii,
Crucea n-are astâmpăr în piatră,
În singurătatea-i umbrele latră.

Toamna se mută în torţe de fum,
Mii de iubiri împrăştie scrum,
Ocean de-ntrebări urcă în ţară
Pe ceru-i de zgură a-nmiita oară.

Suntem hologramă aprinsă în foc?
Sau stirpea de azi e fără noroc!
Port imagini adânci în sufletul meu
Şi miezul mocirlei creşte din greu.

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ritual

De pe buzele lumii şterg sânge şi foc,
Morţii îşi întrupează caricaturile pe loc!

Omenirea îşi lasă gândul desculţ în neant
Şi cu mâinile-n cruce s-ascund de atentat.

Neliniştea îşi întinde umbrele lungi,
Ritualul mărturisirii se lasă-n genunchi.

Dumnezeu ne-ascultă din spaţii adânci,
Frica de viaţă ne-aşează pe brânci.

Iartă, Doamne, fântâna de sânge şi foc,
Morţii ne privesc în bătaie de joc!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În munţi

Cu buclele blonde şi ochii adânci
Copila pribeagă se duce spre stânci.

Şi toamna pictează-mprejuru-i decor,
Pădurea de aur cu frunze ce mor.

Copilă bălană, eu nu ştiu să-ngân
Cuvinte frumoase ce-n suflet rămân!

Dar poate, iubita, ea nici n-a ştiut
Cuvântul ce-n păru-i bălai s-a pierdut.

De-atunci al meu suflet aleargă spre stânci
Pe urma copilei cu ochii adânci.

poezie celebră de Cincinat Pavelescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Uneori...

Uneori îmi răscoleşti prin vise
şi sub paşii tăi rămân urme adânci
un lut greu, modelat cu lacrimi amare şi durere.
Uneori, gândurile au mirosul spinilor de trandafiri.
Mă atrag cu aromele lor amăgitoare,
să le urmez adâncul înceţoşat,
din care ies, cu răni adânci,
amintirile scrijelite şi sufletul însângerat.

Alteori, visurile prind viaţă
deschizându-şi aripile curcubeie,
întunericul îşi predă armura,
lumina îşi poartă coroana împărătească,
din slăbiciune se hrăneşte şi se înalţă puterea...
şi deasupra tuturor este iubirea,
iubirea ce poartă chipul şi mirosul tău.

Uneori îmi doresc să pun zăbrele
viselor, gândurilor şi speranţelor,
să îmi zidesc sufletul în stâncă de granit,
să trăiesc rece, fără durere, fără temeri, fără griji,
fără iubirea ce poartă suferinţă în măduva sa
fără dorul de tine...

Uneori mă întreb nedumerită,
dacă sunt eu cea care gândeşte toate acestea...
Suntem două persoane într-un singur trup,
împărţind acelaşi suflet?!
una te cere, alta te alungă...

poezie de Mirela Minuţa Alexa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin suflet

Fiindcă suntem doar la depărtare,
Cum să-ţi rostesc simţirea-mi prin cuvinte?
Cum să-ţi ating în gând o sărutare?
Cum să-ţi arăt că gura mea nu minte?

Cum să-ţi întorc privirile în palmă?
Cum să-ţi cunosc visarea în tăcere?
În mine e vulcan de toamnă calmă,
Iar timpul meu te caută... Te cere...

Suntem uniţi de-aceeaşi întrebare,
Dar despărţiţi de multe drumuri reci...
Şi paşii noştri merg spre o chemare
În care tu doar vii... şi nu mai pleci.

poezie de Florin Răileanu (3 noiembrie 2018)
Adăugat de Mihaela Alina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintiri

Îmbrăţişez acum, în amurg,
Clipele ce-n grabă au trecut,
Ce au lăsat în urma lor, o viaţă,
Doar o viaţă a unui simplu om
Şi –o tolbă plină cu poveşti,
Poveşti ce fac deliciul zilelor,
Într-un prezent năucitor.

Le răsfoiesc filă cu filă
Şi descopăr că-n interiorul meu
Plin de lumină şi mister
Găsesc răspunsuri la întrebări
Şi jocul faptelor de altă dată,
O altă valoare –n ele poartă
Şi sensul vieţii îl recompun.

Copilărie, primăvara dulcei tinereţi,
Uvertura adevăratei vieţi,
Tărâmul zânelor, Ilenelor Cosânzene
Lui Prâslea şi al Feţilor frumoşi
Bună dimineaţa, şi îţi spun,
Eşti roua care plânge-n grădina mea,
Zâmbetul colorat şi perlat al florilor,
Care îmi amintesc tot mereu că
Tu eşti cea care m-ai făcut să zbor
Peste dealuri, plaiuri, ca un planor,
Şi-n anii mei în pribegie
Să visez neîntrerupt şi să mă-nalţ
Până la cer, gazda –n noapte a stelelor.

Copilărie, bună seara eu îţi spun,
Când cruda ta magie peste timp,
S-a mai pierdut pe drumul vieţii,
Dar ancorată eu am rămas
În basmul tău de-odinioară
"Tinereţe fără bătrâneţe
Şi viaţă fără moarte"
Voi reuşi eu oare să –nteleg vreodată,
Al lui mesaj profund ce-l poartă?

Copilărie dragă, nu-ţi spun şi rămas bun,
Cu mine te tot port în suflet şi nu oricum
Cu amintiri şi multe doruri care,
Se reaprind ca focul din scântei,
Ca lumina soarelui la răsărit
Şi a lunii ce-n noapte-i ţine loc
Când el deja a asfinţit.

poezie de Georgeta Ganea (24 iulie 2020)
Adăugat de Georgeta Ganea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pendulul

Privesc pendulul: nici un semn
Că-i vie limba-n casa ei de lemn...
Ce-o fi cu el-mă-ntreb-de-a amuţit?
O fi bătrân? O fi bolnav?
Sau poate doar a obosit
De-atâta mers?
L-am întrebat şi mi-a răspuns:
- Aş vrea o pauză să fac...
La urma urmei, sunt şi eu
Un biet pendul, ce Dumnezeu!
Mă roade timpul cum pe voi vă roade...
Nu pot să fiu mereu pe baricade!

poezie de Mihail Mataringa din Singur în Atlantic (2008)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru Grigore Vieru

Dragă Maestre,
Rostesc cu durere această veste:
Loc pentru noi nu mai este
Nici acasă şi nici prin străini.
Se strigă prin cârciumi,
Se dansează-orgii.
Cine are nevoie de Limbă şi Poezii?
Dar Dumneata nu te întrista:
Ştii cum sunt necuminţii.
Cunoşti istoria bine.
Eşti lângă Dumnezeu şi le vezi pe toate.
Chiar daca până la el "te mănâncă sfinţii".
Te rog, Maestre, mă iartă,
Că am fost şi eu o dată
De ziua Limbii Române
Prin cârciumi străine.
Ştii, părinte, noi suntem c-am creduli
Şi sperăm că lumea e bună.
Pe urmă plângem în pumni
Că totul se vinde:
Şi suflet, şi ţară,
Suntem făcuţi de ocară
Prin fapte şi prin cuvinte.
Totul se vinde:
Floarea din coroană,
Ţărâna de pe morminte -
Totul se vinde!
Nedreptatea susură
... şi, totul se cumpără...

poezie de Maria Tonu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suntem mai mulţi...

suntem atât de diferiţi, tu eşti ca ziua, eu sunt noapte,
tu eşti ca roua peste câmp, eu sunt ca luna într-o parte,
tu eşti ca apa de izvor, eu sunt ca setea nesătulă,
tu eşti un cer, eu sunt un nor, tu eşti o floare, eu tulpină

suntem atât de-asemuiţi, ca doi copaci cu frunze dese,
suntem lumini din cerul sfânt, suntem ca stelele răzleţe,
suntem petalele la flori, perechi, perechi, de câte două,
de cade una suntem goi, suntem ca lacrimi când nu plouă

suntem atât de coloraţi, tu o culoare, eu culoare,
una aprinsă, una azi, una uscată, una moare,
una în dungi trasate des, una cu cercuri desenată,
una cântată de poeţi, una dorită, una ştearsă

suntem cu toţi un furnicar, un grup compact, un stol de noapte,
suntem de mână sau hoinari, dar toţi legaţi cu ce se poate,
suntem aici sau nicăieri, suntem tăcere, gălăgie,
suntem din cer un univers, suntem mai mulţi, mai mulţi de-o mie

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ana Maria

Aseară m-am trezit speriat,
Of! ce cosmar... ce lacrimi reci,
Sub aşternut te-am căutat,
Probabil te -ai decis să pleci.

Acum că mă gândesc mai bine,
Nici nu ai fost cu mine-n pat...
Înnebunesc visând cu tine
Alături pe un alt bărbat.

Am fost născut mult prea devreme,
Si tu născută prea târziu,
Ca soţ, inima mi se teme,
Că n-am să pot nicicând să -ti fiu.

Nici n-as putea să sper vreodată,
Ca un bărbat puţin trecut,
Alături de asa o fată,
Să aibă un nou început.

Ce mă surprinde câteodată
E felul tău retras si rece,
Probabil că un alt bărbat
Ar fi ales de mult să plece.

Dar nu si eu, voi fi o viaţă,
Alături Ana îţi voi sta,
Chiar si asa de la distanţă,
Si chiar de nu vei fi a mea.

As vrea să stiu ce porţi in minte,
În suflet oare câte duci?
As vrea sa -ti spun două cuvinte,
Cu ele-n suflet să te culci.

Esti un mister, si poate totul
Îmi pare-a fi o provocare,
Cum ar putea un fir de iarbă
Să poată cuceri o floare?

Poate cândva te voi cunoaste,
Poate... E poate... nimic cert,
Un alt nebun nu se va naşte
Să te iubească chiar si-un sfert...

Cum pot doi ochi să mă vrajeasca?
Cu poza aia ce să fac?
Gura mea vrea să te cunoască,
Inima vrea să -ţi fiu pe plac.

Asa trup firav niciodată
Nu am ţinut în mâna mea,
Si n-am avut asa o fată,
Nici nu visez că voi avea.

Am căutat si nu ti-am spus,
Poze cu tine din trecut,
Te-as fi iubit la fel... nespus...
Oricând eu te-as fi cunoscut.

Emani asa o bucurie,
Si esti asa plină de viaţă,
Cum faci de-mi faci tu asta mie
Si nici măcar nu-mi stai in faţă?

Pozele tale le păstrez,
La fel iubirea ce ţi -o port,
Si n-am de gând să încetez,
Nici de-oi fi viu sau de-oi fi mort.

Eu cand aveam optişpe ani
Eram timid, retras, cuminte,
N-as fi avut nicicând curajul
Să-ţi spun, să -ti scriu asa cuvinte.

Poate pe la vro' douajdoi
As fi putut să -ti spun ceva,
Si poate fiind puţin mai tânăr,
Te-as fi convins să fii a mea.

Sau poate nu, cine să stie,
Nu-i omeneşte să aflăm,
Chiar si zburînd prin poezie
Putem doar să ne întrebăm.

Se poate sa iubeşti pe altul,
Oricum nu as putea să stiu,
Cum te visez stie doar patul
Pe care stau întins si scriu.

Se poate sa fii temătoare,
Să pui sub semn de îndoială,
Cum poate eu ce sunt mai mare,
Să te privesc ca pe egală?

Ori n-am nimic ce te atrage,
Si nu îţi par a fi ce vrei,
Cum apa tot la apă trage,
Si dragostea mereu sub tei.

Oricare îţi este motivul,
Te înţeleg dar n-am să pot
S-accept că ăsta e sfârşitul,
Din suflet nu am să te scot.

Chiar de va trece si o viaţă,
Sau poate nici nu mi-e sortit,
Rămâne -n mine o speranţă
Că îţi voi fi cândva iubit.

poezie de Vlad Bălan
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Calea spre tine

Se poate încheia ceva vreodată?
Nici când renunţi nu are cum
pentru că altul se-nalţă
şi cade la fel, uitând cine eşti.
- Nec plus ultra -
Câtă iubire purtăm în noi!
Cu ea am scris pe cer, pe ape,
pe stânci, pe trepte,
în slove, în trupuri şi-n inimi.

Acum şi aici suntem
doar noi şi cerul albastru!
Vocea ta a rămas ascunsă undeva
în cele mai adânci cute
ale sufletului meu.
- Zborul tău pe buzele mele!
Simţi sărutul meu cum se plimbă
peste tot trupul, îl cuprind,
m-ameţeşte şi mă smulge,
aşezându-mă-n tine pentru totdeauna?

Păstrează un singur adevăr:
prin mine-ai găsit calea spre tine!
Acolo, o stea îţi spunea:
fiecare clipă
trebuie trăită cu intensitatea ei.
O altă voce îţi şoptea:
se naşte un schimb delicat, limpede,
ce-adie peste tot trupul
cu fiecare atingere de matase,
cu fiecare vibraţie, respiraţie şi freamăt,
cu fiecare revărsare de har,
aşa vom fi mereu:
mai fascinaţi de tot ce suntem,
contopiţi cu absolutul.

Ne-am cunoscut
în acea atingere a infinitului,
ne căutam de atâtea vieţi,
prin noi
curge zborul vieţii
acolo unde universul s-a aprins.

Irina Lucia Mihalca

poezie de Irina Lucia Mihalca (18 decembrie 2014)
Adăugat de Irina Lucia Mihalca
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrimi în ochi

Lacrimi în ochi, în suflet, în trup
Se revarsă ca frica de lup
Ce atacă în haite stâna, poporul
Orbit de durere, pătruns de fiorul
Că ţara-i săracă şi tinerii ei
Se vând la străini ca turma de miei.

Nu-i viziune gândită de bine şi nu-i
Doină sau odă pe placul oricui,
Politica noastră e mută pe şahu-i restrâns,
Piesele lor pe noi ne-au învins,
Ne-au adus coloana în sapă de lemn,
Pământul absoarbe lacrima semn,
Europa-şi măreşte şi PIB-ul şuvoi,
Pofta fericirii îi creşte iar noi
Suntem dezgustaţi de viaţă, de progres
Când ţară se-nchină la icoane-n regres.

Lacrimi în suflet, lacrimi în trup
Se desprind din ochi şi se rup,
Se fac sare pe obraz şi pe piept,
Românul acceptă supus şi discret
În virtutea că oase la rând
Au albit bunătatea acestui pământ.

E-o miză ascunsă, nimic nu se face,
Ne sprijinim aiurea de foc şi de ace,
Strângem din dinţi pătrunşi de durere,
Ura din noi râde, cu nesfârşită plăcere!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Marin Moscu
Comentează! | Votează! | Copiază!