John Wasson

Oh! Iarba udă de rouă de pe păşunea din Carolina de Nord
Prin care Rebecca se ţinea de mine plângând, plângând, plângând,
Cu un copil în braţe şi cu alţi trei alergând alături, plângând,
Prelungind despărţirea – eu plecam la războiul cu englezii;
Şi-apoi anii lungi şi grei până în ziua bătăliei de la Yorktown.
Şi-apoi căutarea Rebeccăi,
Pe care am găsit-o într-un târziu în Virginia,
Doi copii muriseră-între timp.

Într-un car cu boi ne-am dus în Tennessee,
De acolo, după nişte ani, în Illinois,
Pentru a sfârşi aici, în Spoon River.
Am cosit iarba bizonului,
Am doborât păduri,
Am ridicat şcoli, am construit poduri,
Am croit drumuri, am cultivat câmpuri,
Singuri cu sărăcia, cu calamităţile, cu moartea –

Dacă Harry Wilmans care a luptat în Filipine
Nu are un drapel pe mormânt,
Luaţi-l pe cel de pe mormântul meu!

poezie clasică de Edgar Lee Masters din epitaf din ANTOLOGIA DE LA SPOON RIVER – editura CORESI, ediţie 2020, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi mă trezesc plângând...

Se-aude-n noapte un pian cântând
Eu umblu pe-o stradă solitară
Un vânt rece, turbat mă-nfioară
Şi mă trezesc plângând, plângând.

Se-aude-n noapte un pian cântând
Şi sunt nebun, sunt în delir,
Mă plimb, mă plimb ore în şir
Şi mă trezesc plângând, plângând.

Se-aude-n noapte un pian cântând
Şi-n faţă-un chip mi se perindă
La fel de clar ca-ntr-o oglindă
Şi mă trezesc plângând, plângând.

Se-aude-n noapte un pian cântând
Sunt singur, cu-a mea melancolie
Ce-mi ţine-acum şi companie
Şi mă trezesc plângând, plângând.

poezie de Alina-Georgiana Drosu (2 august 2016)
Adăugat de Alina-Georgiana Drosu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne naştem plângând, însă, când plecăm, lăsăm în urma noastră pe alţi plângând.

aforism de Viorel Vintila
Adăugat de Dan C
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înălţimi

da te-am iubit
în acele timpuri imemoriale
în care amândoi eram făpturi
de aer şi de tăcere
săream de pe un munte pe altul
cu paşi elastici şi hotărâţi
ne sprijineam de brazi şi de nori
alergând alergând
lumea era diafană şi fără de pată
niciun ochi nu ne suliţa cu reproş
soarele apunea mai des pe atunci
şi umbrele ni se alungeau subţiate
până dincolo de zenit
căutând un gheţar pe care să poposească
acolo e steaua polară îmi arătai
înălţându-ţi braţul spre noapte
iar eu te priveam
plângând plângând
vom mai fi vreodată atât de fericiţi
ca acum
când nu avem nimic
decât întunericul
şi liniştea de granit?

poezie de Maria Daniela Goea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când ne-am urât şi ne-am iubit plângând

Rememorarea de-ntâmplări confuze
Copii crucificaţi ca nişte Crişti
Cu paznici veseli pentru îngeri trişti,
La marea invadată de meduze.

Ţi-am poruncit brutal să nu te mişti
Până-ţi culeg tot frigul de pe buze,
Cerându-ţi mai apoi din suflet scuze,
Pentru minciuna că, oricum, exişti.

Dar n-ai să fii niciunde mai cuminte
Şi mai supusă altuia nicicând,
Cum doar în noaptea oarbă şi fierbinte,

Când ne-am urât şi ne-am iubit plângând,
Fără s-avem nevoie de cuvinte,
La câtă moarte adunam în gând.

poezie celebră de George Ţărnea
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Azi noapte te-am visat

Noaptea a trecut
În visuri grele m-am zbătut
Şi nu pot visul hoinăresc
Să-l tălmăcesc

Gânduri mă cuprind
Lumini în suflet mi se-aprind
Şi fiindcă gândul mi-e pustiu
De-aceea-ţi scriu

Azi noapte te-am visat
Şi m-am trezit din somn plângând
Visam că ai plecat râzând
Şi-apoi m-ai înşelat

Minciunile din vis
Eu niciodată n-am crezut
Dar noaptea asta m-am temut
De-aceea eu ţi-am scris

Răspunde-mi tu sau să-mi răspundă orişicine
Care din voi, visul sau tu, minţiţi mai bine

Azi noapte te-am visat
Şi m-am trezit din somn plângând
Visam că ai plecat râzând
Şi-apoi m-ai înşelat

Răspunde-mi tu sau să-mi răspundă orişicine
Care din voi, visul sau tu, minţiţi mai bine

Azi noapte te-am visat
Şi m-am trezit din somn plângând
Visam că ai plecat râzând
Şi-apoi m-ai înşelat.

cântec interpretat de Titi Botez
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căpitanul (plângând, după ce a urmărit "O viaţă minunată"): "Să prinzi luna de pe cer". Imposibil din punct de vedere fizic!
Nr. 3 - O fiţerul responsabil de cultură (plângând): Absurd.

replici din filmul artistic Ţi-l prezint pe Dave
Adăugat de Spătaru Cosmin, MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!

Două cântece ale eschimosului

I Evadând din eternitate

Omul a venit alergând fără chip pe suprafaţa pământului
Fără ochi şi fără gură el alearga cu faţa spână

Ştia că păşeşte pe piatra morţii
Ştia că el era o stafie e tot ce ştie.

Pipăind un milion de ani sub pietre
El a găsit un melc
pe care fulgerul l-a trăsnit
A fumegat până a ajuns un halou pârjolit în palma-i amorţită.

Pipăind un milion de ani sub pietre
El a găsit un păstrăv
dar a căzut o brumă albă şi fierbinte
De pe hornul unei stele şi peştele s-a risipit în cristale.

Pipăind un milion de ani sub pietre
El a găsit un şoarece
dar un suspin al timpului
L-a spulberat în firimituri de articulaţii.

A luat o piatră ascuţită şi şi-a găurit faţa
Prin lacrimi şi durere a privit planeta.

A găurit iarăşi mai adânc şi prin lacrimi şi durere
A scrâşnit la fulger la brumă şi la timp.

Atunci, zăcând printre oase pe cimitirul pământului,
A văzut o femeie fredonând în pântecele ei nişte cântece.

El i-a dat doi ochi şi-o o gură în schimbul unui cântec.
Ea a lăcrimat sânge, ea a urlat de durere.

Durerea şi sângele erau viaţă. Dar omul a râs –

Cântecul merita preţul.

Femeia s-a simţit înşelată.

II Cum a început apa să cânte

Apa voia să trăiască
Ea s-a dus la soare s-a întors plângând
Apa voia să trăiască
S-a dus la copaci ei au ars-o s-a întors plângând
Ei au putrezit s-a întors plângând
Apa voia să trăiască
S-a dus la flori ele s-au ofilit s-a întors plângând
Ea voia să trăiască
S-a dus la pântece a întâlnit sângele
Ea s-a întors plângând
S-a dus la pântece a întâlnit cuţitul
S-a întors plângând
S-a dus la pântece a întâlnit larva şi putregaiul
S-a întors plângând dorind să moară

S-a dus la timp a trecut prin aceeaşi uşă de piatră
S-a întors plângând
A început să caute prin tot universul nimicul
S-a întors plângând dorind să moară

Până când nu mai rămânea nimic din plâns

Zăcea în străfundul tuturor lucrurilor

Absolut epuizată absolut limpede

poezie de Ted Hughes din Cioara. Din viaţa şi cântecele ciorii (2022), traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

John Hancock Otis

În ce priveşte democraţia, cred că voi,
Concetăţenii mei, sunteţi de acord
Că eu, care am moştenit mari averi, fiind născut într-un palat,
Am fost al doilea după nimeni din Spoon River
În devoţiunea mea pentru cauza Libertăţii.
În acelaşi timp, contemporanul meu, Anthony Findlay,
(Născut într-o baracă şi începându-şi cariera
Prin a căra apă muncitorilor de la staţia căii ferate,
Devenind apoi el însuşi muncitor,
Iar mai tarziu şef de echipă,
Pentru ca în final să ajungă superintendentul căilor ferate
Şi să locuiască la Chicago),
A fost un adevărat vătaf de sclavi,
Măcinând sănătatea oamenilor prin extenuare,
Şi un încrâncenat adversar al democraţiei.
De aceea te avertizez, Spoon River,
Şi pe tine, o, Republică,
Fereşte-te de omul care se ridică la putere
Căţărându-se pe spatele altora!

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mabel Osborne

Florile tale roşii, frumoasă muşcată, stau căzute
Într-o tăcută reverenţă printre frunzele verzi!
Dar tu nu ceri apă.
Tu nu poţi vorbi!
Tu nu trebuie să vorbeşti –
Toţi ştiu că tu suferi de sete
Şi, totuşi, nu aduc apă!
Ei trec pe alături, spunând:
"Muşcata are nevoie de apă."
Eu aveam un prea plin de bucurii de împărtăşit
Şi-mi era dor să-mi împart fericirea cu tine,
Eu, care te iubeam, Spoon River,
Şi care tânjeam după dragostea ta,
M-am ofilit sub ochiii tăi, Spoon River –
Însetată, însetată,
Prea amuţită în puritatea sufletului pentru a-ţi putea cere dragostea;
Iar tu ai ştiut şi ai văzut cum mă sting în faţa ta,
Ca această muşcată pe care cineva a plantat-o peste mormântul meu
Şi a lăsat-o să moară.

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne naştem plângând şi murim lăsând în urma noastră pe alţii... plângând.

aforism de Viorel Vintila
Adăugat de Viorel Vintila
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rebecca Wasson

Primăvară şi Vară, Toamnă şi Iarnă şi iarăşi Primăvară,
Urmându-şi una alteia, trecând pe lângă fereastra mea!
Şi-au fost atâţia ani în care le-am vegheat şi numărat curgerea,
Ani în care de multe ori groaza mi-a umplut inima
Împreună cu sentimentul că devenisem eternă; am trăit
Parcă cel puţin o sută de ani! Şi încă mai stau
Ascultând ti-tac-ul ceasornicului şi răsuflarea vitelor, molcomă –
Şi ţipetele gaiţei în zbor printre frunzele care cad!
Singură zile şi zile la rând, nesfârşite,
În casa unei femei afectate de vârstă, căruntă.

Iar în timpul nopţii sau la lumina zilei privind afară pe fereastră,
Gândurile mele înotau înapoi, parcă prin apele unui timp infinit,
Spre Carolina de Nord din zilele tinereţilor mele,
Spre John, John al meu de departe, în războiul cu englezii,
Spre toţi copii, şi toţi morţii, şi toate amărăciunile,
Scrutând pânza anilor întinsă ca o prerie din Illinois
Prin care s-au perindat marii eroi pe cai în spume,
Washington, Jefferson, Jackson, Webster, Clay.
O, tânără şi frumoasă republică, ţie, John al meu şi cu mine,
Ţi-am dăruit toată puterea şi iubirea noastră!
Iar tu, o, John al meu!

De ce, în vreme ce zăceam neajutorată la pat, ani şi ani,
Rugându-mă să te întorci, sosirea ta întâzia mereu?
Am tot revăzut, cu ţipăt şi lacrimi de extaz,
Cum m-ai găsit după război în bătrâna Virginie
Şi-am plâns ca atunci când te-am îmbrăţişat acolo lângă pat,
În vreme ce soarele, la chindie, devenea din ce în ce mic şi pal
În lumina feţei tale!

poezie clasică de Edgar Lee Masters din epitaf din ANTOLOGIA DE LA SPOON RIVER – editura CORESI, ediţie 2020, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Wallace Ferguson

Acolo la Geneva unde Mont Blanc plutea ca un nor
Deasupra lacului strălucitor când briza se-abătea
De pe cerul albastru, curat, iar hohotul Ronului
Dădea năvală sub pod prin abisuri stâncoase,
Şi cântecele din cafenele se constituiau în parte a splendorii
Apei dansând sub torente de lumină;
Şi geniul pur al lui Jean Rousseau era muzica liniştită
A toate pe care le-am văzut sau despre care am auzit –
Acolo, la Geneva, oare, extazul a fost mai puţin
Pentru că nu m-am putut conecta la mine cel de altădată,
Cel care acum douăzeci de ani hoinărea prin Spoon River?
Am uitat cine am fost sau tot ce am simţit?
Ne trăim ora uitând cine am fost în orele demult trecute?
De aceea, o, suflete, dacă te pierzi în nefiinţă
Şi te trezeşti departe în Geneva, undeva lângă Mont Blanc,
Ce-ţi pasă dacă nu te cunoşti pe tine însuţi aşa cum îl cunoşti
Pe-al cel care-a trăit şi-a iubit într-un colţişor de lume
Cu numele Spoon River, în vremuri demult, demult trecute?

poezie de Edgar Lee Masters din epitaf din ANTOLOGIA DE LA SPOON RIVER – editura CORESI, ediţie 2020, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Repetabila povară

Cine are părinţi, pe pământ nu în gând
Mai aude şi-n somn ochii lumii plângând
Că am fost, că n-am fost, ori că suntem cuminţi,
Astăzi îmbătrânind ne e dor de părinţi.

Ce părinţi? Nişte oameni ce nu mai au loc
De atâţia copii şi de-atât nenoroc
Nişte cruci, încă vii, respirând tot mai greu,
Sunt părinţii aceştia ce oftează mereu.

Ce părinţi? Nişte oameni, acolo şi ei,
Care ştiu dureros ce e suta de lei.
De sunt tineri sau nu, după actele lor,
Nu contează deloc, ei albiră de dor
Să le fie copilul c-o treaptă mai domn,
Câtă muncă în plus, şi ce chin, cât nesomn!

Chiar acuma, când scriu, ca şi când aş urla,
Eu îi ştiu şi îi simt, pătimind undeva.
Ne-amintim, şi de ei, după lungi săptămâni
Fii bătrâni ce suntem, cu părinţii bătrâni
Dacă lemne şi-au luat, dacă oasele-i dor,
Dacă nu au murit trişti în casele lor...
Între ei şi copii e-o prăsilă de câini,
Şi e umbra de plumb a preazilnicei pâini.

Cine are părinţi, pe pământ nu în gând,
Mai aude şi-n somn ochii lumii plângând.
Că din toate ce sunt, cel mai greu e să fii
Nu copil de părinţi, ci părinte de fii.

Ochii lumii plângând, lacrimi multe s-au plâns
Însă pentru potop, încă nu-i de ajuns.
Mai avem noi părinţi? Mai au dânşii copii?
Pe pământul de cruci, numai om să nu fii,

Umiliţi de nevoi şi cu capul plecat,
Într-un biet orăşel, într-o zare de sat,
Mai aşteaptă şi-acum, semne de la strămoşi
Sau scrisori de la fii cum c-ar fi norocoşi,
Şi ca nişte stafii, ies arare la porţi
Despre noi povestind, ca de moşii lor morţi.

Cine are părinţi, încă nu e pierdut,
Cine are părinţi are încă trecut.
Ne-au făcut, ne-au crescut, ne-au adus până-aci,
Unde-avem şi noi însine ai noştri copii.
Enervanţi pot părea, când n-ai ce să-i mai rogi,
Şi în genere sunt şi niţel pisălogi.
Ba nu văd, ba n-aud, ba fac paşii prea mici,
Ba-i nevoie prea mult să le spui şi explici,
Cocoşaţi, cocârjaţi, într-un ritm infernal,
Te întreabă de ştii pe vre-un şef de spital.
Nu-i aşa că te-apucă o milă de tot,
Mai cu seamă de faptul că ei nu mai pot?
Că povară îi simţi şi ei ştiu că-i aşa
Şi se uită la tine ca şi când te-ar ruga...

Mai avem, mai avem scurtă vreme de dus
Pe conştiinţă povara acestui apus
Şi pe urmă vom fi foarte liberi sub cer,
Se vor împutina cei ce n-au şi ne cer.
Iar când vom începe şi noi a simţi
Că povară suntem, pentru-ai noştri copii,
Şi abia într-un trist şi departe târziu,
Când vom şti disperaţi veşti, ce azi nu se ştiu,
Vom pricepe de ce fiii uită curând,
Şi nu văd nici un ochi de pe lume plângând,
Şi de ce încă nu e potop pe cuprins,
Deşi plouă mereu, deşi pururi a nins,
Deşi lumea în care părinţi am ajuns
De-o vecie-i mereu zguduită de plâns.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de Ion Bogdan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jefferson Howard

Lupta mea plină de curaj! Pentru că o numesc plină de curaj,
Cu convingerile tatălui meu din Virginia de odinioară:
Urând sclavia, dar nu mai puţin războiul.
Eu, plin de spirit, nerv, îndrăzneală,
Aruncat de viaţă aici la Spoon River,
Cu forţele lui dominante extrase din
New England, cu republicani, calvinişti, negustori, bancheri,
Urându-mă, dar temându-se de braţul meu.
Cu soţie şi copii greu de întreţinut –
Însă fructele dragostei mele de viaţă,
Căutând plăceri ciudate care m-au costat prestigiul
Şi culegând răutăţi pe care nu le-am semănat;
Duşmanul întunericului jilav din capele,
Prietenul omeniei îngăduitoare din taverne;
Amestecat cu destine străine mie,
Părăsit de braţe pe care le credeam ale mele.
Apoi, am simţit enorma mea putere
Sleită, şi, iată, copii mei
Îşi răniseră vieţile prin grădini străine –
Şi eu am rămas singur, cum singur am început
Curajoasa mea viaţă! Am murit în picioare,
Înfruntând tăcerea – acceptând prospectul
Ca nimeni să nu cunoască ce fel de luptă am dus.

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ezra Bartlett

Preot în armată,
Preot în închisori,
Predicator în Spoon River,
Îmbătat de divinitate, Spoon River –
Şi totuşi împingând pe Eliza Johnson în ruşine,
Iar propria persoană în dispreţ şi nefericire.
Dar de ce voi nu vedeţi niciodată că dragostea pentru o femeie
Şi chiar dragostea pentru vin
Sunt stimuli prin care sufletul, flămând de sfinţenie
Atinge viziuni extatice
Şi vede până la cele mai depărtate colţuri ale cerului?
Numai după multe încercări de a prinde putere,
Numai după ce s-au consumat toţi stimulii,
Reuşeşte entuziastul suflet,
Prin propria forţa,
Să găsească divinitatea
Ascunsă în sine.

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plângând

Am revenit în satul meu natal plângând,
Unde mai am o palmă de pământ
Şi o căsuţă părintească nevândută,
Cu grădina plină de iarbă nepăscută...
Acolo m-am născut în urmă cu mulţi ani,
Părinţii mei, Dumnezeieşti ţărani...
Am ajuns acolo mai de dimineaţă,
Pe vecinii noştri nu i-am mai prins în viaţă,
Glasul părintesc nu-l mai ascult,
Sărmanii de ei, nu mai sunt de mult.
De aceea astăzi, sufletul mă doare,
Nu are cine să-mi pună întrebare,
Părinţii nu mai sunt, acum îi port în gând,
În satul meu natal, mă întorc plângând.

poezie de Mircea Ursei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Harry Carey Goodhue

Nu v-aţi mirat nicidecum, voi, neghiobii din Spoon River,
Când Chase Henry a votat contra barurilor,
Răzbunând-se pentru că fusese alungat din ele.
Însă nimeni dintre voi n-a fost destul de destupat la minte
Să-mi calce pe urme şi să afle
Că sunt fratele spiritual al lui Chase.

Vă mai amintiţi când am luptat
Împotriva băncii şi a Curţii de Justiţie
Pentru că-şi însuşeau bani din fondurile publice?
Dar când m-am ridicat împotriva celor care ne conduceau,
Pentru că-i înglodau cu taxe pe cei săraci?
Dar când m-am împotrivit celor de la salubritate
Pentru că-şi însuşeau banii noştri, scumpindu-ne viaţa?
Dar când am luat în umăr pe afacerişti,
Cine a fost alături de mine?

Apoi, vă amintiţi:
Scuturându-mă de spectrul înfrângerii
Şi de epava carierii mele,
Am scos de sub mantie ultimul meu ideal,
Ascuns de ochii celorlalţi
Şi de voioasa lor pălăvrageală,
Şi am ruinat banca şi pe oamenii de la salubritate,
Cum şi pe oamenii de afaceri cu arma prohibiţiei,
Făcând pe Spoon River să plătească preţul
Tuturor bătăliilor mele pierdute?

poezie de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

un copil strânge plângând
rochiţa rândunicii
pentru mormântul mamei

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Harry Wilmans

Abia ce împlinisem douăzeci şi unu de ani,
Când Henry Phipps, inspectorul şcolar,
A ţinut un discurs la Bindle's Opera House.
"Onoarea drapelului trebuie onorată", spunea el,
Indiferent dacă este asaltată de unul din triburile de barbari Tagalos
Sau de cea mai mare putere a Europei."
Iar noi înălţam urale peste urale – şi drapelul flutura
În vreme ce el vorbea.
Şi am plecat la război în pofida tatălui meu,
Şi am urmat drapelul până l-am văzut ridicat
În tabăra noastră din câmpul de orez de lângă Manila,
Şi iarăşi am înălţat urale peste urale.
Dar acolo erau muşte şi chestii otrăvitoare,
Şi acolo era apă care care ucidea,
Şi căldură nemiloasă,
Şi hrană fetidă, dezgustătoare;
Şi mai era mirosul haznalelor din spatele corturilor
Unde soldaţii mergeau să se uşureze;
Şi mai erau prostituatele care se târau în urma noastră, pline de sifilis;
Teroarea, ura, degradarea erau printre noi,
Şi zile de repulsie, şi nopţi pline de teamă
În aşteptarea orei de atac atac prin mlaştinile bolborositoare;
Am urmat drapelul,
Până când, cu ţipăt, am simţit glonţul trecând prin intestine.
Acum deasupra mea în Spoon River
Se află un steag. Un steag!
Un steag.

epitaf de Edgar Lee Masters din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne naştem plângând şi murim lăsând în urma noastră pe alţii... plângând. Plânsul este o descătuşare necesară, care înregistrează trăirile si emoţiile interioare, iar când acestea ating punctul iminent, se declanşează "supapa de avarie" şi se elibereaza surplusul emoţional negativ acumulat, readucând psihicul pe linia de plutire.

Viorel Vintila
Adăugat de Viorel Vintila
Comentează! | Votează! | Copiază!