Adaugă un citat | Citate la întâmplare | Votează! | Votate recent | Adăugate recent | Comentarii recente | Top general

Harry Wilmans

Abia ce împlinisem douăzeci și unu de ani,
Când Henry Phipps, inspectorul școlar,
A ținut un discurs la Bindle's Opera House.
"Onoarea drapelului trebuie onorată", spunea el,
Indiferent dacă este asaltată de unul din triburile de barbari Tagalos
Sau de cea mai mare putere a Europei."
Iar noi înălțam urale peste urale – și drapelul flutura
În vreme ce el vorbea.
Și am plecat la război în pofida tatălui meu,
Și am urmat drapelul până l-am văzut ridicat
În tabăra noastră din câmpul de orez de lângă Manila,
Și iarăși am înălțat urale peste urale.
Dar acolo erau muște și chestii otrăvitoare,
Și acolo era apă care care ucidea,
Și căldură nemiloasă,
Și hrană fetidă, dezgustătoare;
Și mai era mirosul haznalelor din spatele corturilor
Unde soldații mergeau să se ușureze;
Și mai erau prostituatele care se târau în urma noastră, pline de sifilis;
Teroarea, ura, degradarea erau printre noi,
Și zile de repulsie, și nopți pline de teamă
În așteptarea orei de atac atac prin mlaștinile bolborositoare;
Am urmat drapelul,
Până când, cu țipăt, am simțit glonțul trecând prin intestine.
Acum deasupra mea în Spoon River
Se află un steag. Un steag!
Un steag.

epitaf de din antologia de versuri Antologia de la Spoon River, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru DimofteSemnalează o problemă/completareCitate similare
Votează! | Copiază!

Distribuie
cumpărăturiCartea "Spoon River Anthology Paperback" de Edgar Lee Masters este disponibilă pentru comandă online la numai 16.99 lei.

 

Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.


Comentariu

Numele (obligatoriu)

Adresa de e-mail (nu e publicată, este important să fie scrisă corect)

Dacă ai cont în Forum, este valabil și pentru comentarii sau alte facilități. Autentificare »

Comentariul trebuie să aibă un ton civilizat și să se refere la subiectul citatului, altfel va fi șters. Pentru mai multe informații despre criteriile pe care trebuie să le respecte comentariile, citiți Regulamentul.

Pentru a discuta despre alte lucruri decât cele care respectă tematica acestei pagini, se poate deschide un subiect în Forum.


Căutare

Căutări recente | Top căutări | Info

Discuții similare în Forum

[Diverse] Master of Arts Program in International Relations and Cultural Diplomacy by ICD Berlin 04 October 2011, 11:20:25
[Diverse] MA International Relations and Cultural Diplomacy by Brigitte27 04 August 2011, 13:47:56
[Muzică modernă] Premiile Grammy 2010 by Lucian Velea 01 February 2010, 21:08:38
[Lecturi] Răspuns: Jules Verne by vanghelis007 11 November 2009, 13:53:17
[Festivaluri ßi premieri] Premiile Emmy 2009 by Lucian Velea 21 September 2009, 09:57:30
Mai multe în Forum »

Fani pe Facebook