Călătoria

Intr-o bună zi ai ştiut în sfârşit
ce ai de făcut – şi ai început,
deşi vocile din jurul tău
nu conteneau să-ţi strige-n urechi
sfaturile lor rele - - -
deşi-întrega casă
începuse să tremure,
iar tu ai simţit vechile lanţuri
la gleznele tale.
"Redă-mi viaţa!"
ţipa fiecare voce.
Dar tu nu te-ai oprit.
Ştiai ce ai de făcut,
deşi vântul scrijelea
cu degete îngheţate
fundaţia lucrării tale - - -
deşi melancolia acelor glasuri
era amarnică. Era deja târziu,
mult prea târziu – şi o noapte cumplită,
şi drumul plin de crengi
căzute şi de pietre.

Insă, uşor, uşor,
pe măsură ce lăsai în urmă vocile,
au început să se-aprindă stelele
prin pânzele norilor,
iar acolo era o voce nouă,
pe care încet-încet
ai recunoscut-o ca fiind a ta,
o voce care te-a însoţit
în vreme ce păşeai tot mai adânc
în lume,
hotărât să faci
singurul lucru pe care-l puteai face - - -hotărât să salvezi
singura viaţă pe care-o puteai salva.

poezie de Mary Oliver, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mariana Mihuţ era la început o studentă cu voce uşor piţigăiată, o dulceaţă de fată, foarte drăguţă, dar uşor inexpresivă. Mai târziu, dintr-o dată, într-o zi oarecare, a apărut pe lume Mariana Mihuţ pe care o ştim cu toţii. Nu ştiu cum şi din ce motiv a devenit ea însăşi, dar acum este Mariana Mihuţ. Nu ştiu să spun ce a făcut, dar de la vocea aceea piţigăiată, de mironisiţă, a devenit o actriţă de o forţă, o tenacitate şi o credinţă de nezdruncinat. Acum este una dintre cele mai mari actriţe ale teatrului românesc.

citat clasic din Marin Moraru
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

A fost odată o femeie care a copt cinci turte pentru masa de prânz, dar le-a lăsat în cuptor prea mult. Ele erau atât de tari încât nici cu cuţitul nu le puteai tăia, aşa că femeia le-a pus deoparte, pe o poliţă, zicând cu voce tare că o să-şi revină ele. Voia să spună că se vor frăgezi cu timpul şi le va putea mânca mai târziu.

începutul de la Tom Tit Tot
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu trebuie să rămâi prizonierul trecutului tău. Există o Voce a destinului tău. Tu ai ceva de zis în viaţa pe care o trăieşti. Ai alegeri de făcut în drumul pe care-l parcurgi.

citat din Max Lucado
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lucian: Sigur, e prea târziu ca să-mi mai faceţi reproşuri acum... Dar eu vă pot reproşa vouă. Mai ales... Nis, de ce n-ai venit zilele trecute în navă, ca să mă opreşti din "activitate"? Tu sau altul?!
Nistor: Păi, şefu', de unde era să ştiu ce se petrece aici? Nu-mi puteam închipui ce faci tu în navă.
Lucian: Sigur, n-aveai de unde să-ţi închipui... Dar puteai veni, măcar de curiozitate, să vezi ce mai face vechiul tău prieten, singur, în navă, de atâta timp. Măcar atât puteai face pentru mine. Doar pentru asta există prietenii, nu-i aşa?! Mai ales cei vechi, aşa, ca tine... Dar tu nu te-ai obosit. Şi tu, bătrâne?
Alex: Off, Luci...
Nistor: Ah, şefu'... Ai dreptate; amândoi merităm să ne reproşezi acest lucru. Dar cel puţin mie nu mi-a trecut nici o clipă prin minte ideea de a veni prin navă, să te văd sau că s-ar întâmpla ceva nedorit.
Lucian: Şi atunci... La fel şi ceilalţi... Eu ştiu că ceea ce am făcut e foarte grav, sunt conştient acum de acest lucru, dar nu mai pot schimba nimic; faptele sunt deja consumate. Şi... Lia, nu ştiu ce s-ar fi întâmplat dacă nu erai tu, singura care a venit totuşi în cele din urmă în navă şi a reuşit chiar să mă oprească din nebunia mea... Îţi mulţumesc mult pentru tot. Eu... N-am cuvinte! N-aveai nici o obligaţie, mai ales după ceea ce ai văzut în camera ta din oraş.
Lia: Luci, ajunge!
Lucian: Da, probabil; cred că ajunge...

replici din romanul Proxima, Partea a-II-a: "Planeta Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfârşit de Autograf

Târziu a început
dimineaţa aceasta,
în care încerc să imprim
litere pe sufletul tău...

Târziu acest zgomot
de suflet
m-a trezit
din visul în care
tu rătăceai
în oraşul construit de tine...

Târziu am început să mă cunosc
printre miile de suflete
care pretindeau a fi
ale mele...

Târziu acest autograf fără anotimp...

Sfârşit de Autograf...

Devreme am început să te iubesc...

poezie de Anna Panovici din Sfârşit de Autograf (4 aprilie 2010)
Adăugat de Anna Panovici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prea mult, prea puţin

ce înseamnă oare, când îţi pui ochelarii
să-mi citeşti poezii, fireşte, nu ale tale
când îmi aduci aminte de masa din bucătărie
de cercelul meu atârnat pe acolo, pe undeva
ca o capcană de prins vise, tot aşa cred că sună cercelul
când bate vântul
când nu sunt eu
drept răspuns ţi-am citit şi eu o poezie de-a ta
cu voce tare, ciudat, cât de tare răsuna tristeţea pe acolo
ciudat, în poezia aia spuneai că o să fii fericit
te-am întrebat, şi eşti fericit
te-ai fâstâcit, ai spus da
mai târziu ai spus da, nu atunci.

poezie de Irina Lazăr
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec

Era de ziua nunţii tale,
Când viu se-aprinse chipul tău,
Deşi norocu-ţi zâmbea în cale
Şi lumea, doar iubire-n jurul tău.

Şi-n ochi o slavă luminoasă
(Oricare putea fi)
Fu tot ce pe pământ privirea-mi dureroasă
A putut-Încântare-privi.

Poate acel foc era pudoare
-Drept asta trece-ncai-
Deşi el deşteaptă o mai cumplită ardoare
În pieptul aceluia, vai,

Care, de ziua nunţii tale,
Văzu cum viu se-aprinse chipul tău,
Deşi norocu-ţi zîmbea în cale,
Şi lumea, doar iubire-n jurul tău.

poezie clasică de Edgar Allan Poe din Tamerlane and Other Poems (1827), traducere de Dan Botta
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vocea din noapte

Mergeam, târziu, prin noapte şi-ntuneric,
Spre casă, dinspre parc, prin cimitir,
Dar m-am oprit puţin ca să admir
Un monument ce îmi părea himeric.

Eram şi obosit, căci seara toată
O petrecusem cu amicii mei,
Şi ne-am distrat, am râs şi de acei
Ce ocupau o masă-alăturată,

Ei, toţi, vorbeau prea mult şi cam prea multe,
Şi de politică şi despre ţară,
Vorbeau aprins, nu doar aşa-ntr-o doară,

Şi tare, ca tot omul să-i asculte.
Deodat'-o voce ca din vremi oculte:
-Bă, n-ai să-mi dai şi mie o ţigară?

poezie satirică de Daniel Vişan-Dimitriu din Parfum... vesel
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

După o vreme (II)

După o vreme înveţi că dacă stai lângă cineva pentru că-ţi oferă un viitor bun
înseamnă că mai devreme sau mai târziu vei dori să-ţi recuperezi propriul trecut.
După o vreme înţelegi că doar cine este capabil să te iubească
aşa cum eşti, cu toate lipsurile tale, fără intenţia de a te schimba,
te poate face cu adevărat fericit.
După o vreme înveţi că dacă stai lângă cineva
doar pentru a-ţi uşura singurătatea,
vei sfârşi iremediabil prin a nu mai dori să vezi deloc acea persoană.
După o vreme înveţi că prietenii adevăraţi sunt puţini
şi că cine nu luptă pentru ei, mai devreme sau mai târziu,
se va trezi înconjurat de făţarnici.
După o vreme înveţi că vorbele spuse la mânie
continuă să-i întristeze pe ceilalţi întreaga lor viaţă.
După o vreme înveţi că toată lumea îşi poate cere scuze,
dar iertarea vine doar de la inimile mari.
După o vreme înveţi că dacă îţi jigneşti profund un prieten
se poate întâmpla ca prietenia voastră să nu mai fie niciodată aceeaşi.
După o vreme realizezi că deşi eşti fericit cu prietenii din jurul tău,
tânjeşti după cei pe care i-ai abandonat.
După o vreme înţelegi că fiecare experienţă trăită
alături de cineva este irepetabilă.
După o vreme realizezi că oricine umileşte sau dispreţuieşte
o altă fiinţă omenească va suferi curând aceeaşi umilinţă şi acelaşi dispreţ.
După o vreme înveţi să-ţi croieşti drumul astăzi,
pentru că poteca zilei de mâine nu există.
După o vreme înveţi că grăbind, îmbrâncind lucrurile să se întâmple
nu faci decât să obţii un rezultat diferit de cel pe care ţi-l doreşti.
După o vreme realizezi că mai binele nu locuieşte în viitor,
ci chiar în acest minut.
După o vreme realizezi că, exact în clipa când eşti fericit cu cei din jurul tău,
ţi-e dor de cei absenţi.
După o vreme înveţi să ierţi şi să ceri iertare,
să mărturiseşti că iubeşti, că ţi-e dor, că îţi trebuie ceva,
că ai nevoie de prieteni – pentru că în cavou
acestea toate nu au nici un înţeles şi-i deja prea târziu.
Nu lăsa nimic şi niciodată să se întâmple prea târziu.
Dar, din nefericire, numai după o vreme...

poezie clasică de Jorge Luis Borges, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu trebuia să mă întoc să văd cine era - era o voce pe care aş fi recunoscut-o oriunde - aş fi recunoscut-o şi i-aş fi răspuns indiferent dacă eram trează sau adormită... sau chiar moartă, pariez. Vocea pentru care aş trece prin foc, sau, mai puţin dramatic, aş trece prin bălţi în fiecare zi, prin ploaia rece şi neîncetată.

Stephenie Meyer în Lună nouă
Adăugat de lala
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poţi să mă pedepseşti

şi pentru ceea ce n-am făcut
dar voi face
din visurile mele
şi din teama ta
voi zidi un alt început
pe care să-l guşti
bucată cu bucată
da
poţi să mă pedepseşti
dar tot voi umbla
cu inima ta în mână
şi tot voi dormi în sângele tău
şi tot voi iubi tălpile tale
ce s-au oprit
într-o margine
a întunericului
deci
poţi să mă pedepseşti
pentru tot ceea ce n-am făcut
dar voi face
din visurile mele
şi din carnea ta
voi ridica
un alt început
crede-mă
n-am să mă opresc
până când
mâinile tale
nu vor gusta
bucată cu bucată
fericirea
pentru care
te-ai născut

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai ţii minte când luai lecţii de conducere auto? Îţi aminteşti cum ai acţionat ambreiajul prima oară? Când ţi-ai asumat responsabilitatea maşinii, când piciorul tău drept a făcut-o să se urnească din loc? Probabil că a luat-o ba la stânga, ba la dreapta, de parcă ar fi vrut să se îndrepte în toate direcţiile deodată. Este acelaşi lucru şi când îţi asumi responsabilitatea propriei tale vieţi - la început lucrurile nu merg prea lin. Mai târziu, cu antrenament, ajungi să te obişnuieşti să schimbi vitezele fără ca măcar să te gândeşti la ceea ce faci - un gest reflex. La fel şi cu responsabilitatea propriei tale vieţi: vei ajunge, în chip inevitabil, să te bucuri constatând cât de bine funcţionează mecanismul prin care îţi controlezi viaţa şi cât de uşor răspunde la comenzile tale - să te bucuri că ai devenit stăpânul propriei tale vieţi!

Colin Turner în Născut pentru succes
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vine o vreme când vrei să faci ceea ce nu ai făcut, să-ţi redobândeşti propria viaţă, dar va fi mult prea târziu.

aforism de Teodor Dume din Carte: Umbre şi cercuri. Editura: Digital Unicorn, 2018
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

O femeie - observaţi în jurul dumneavoastră - are voce frumoasă când vorbeşte cu cel pe care-l iubeşte şi voce urâtă, albă, când porunceşte servitoarei să aducă apă sau să spele vasele.

citat celebru din romanul Patul lui Procust de Camil Petrescu (1933)
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sărutul zorilor

La o margine de ape, apărută ca un vis,
Tu faci stelele să-ntrebe Universul de-i permis
Noaptea să cuprindă ziua doar atât cât somnul tău
E vegheat de Luna care s-a oprit din drumul său.

Curios, chiar Universul, sprijinit pe-un infinit,
Şi-a oprit, o clipă numai, mersul fără de sfârşit
Şi, c-o voce din eteruri, şuierând spre galaxii:
-Stelelor, în plus, o noapte, pe Pământ, de-acum, va fi.

Chipul tău, scăldat în raze, îmi apare ca un vis
Într-o noapte când Pământul, ocrotit de Paradis,
A-ncetat să se rotească, Timpul însuşi a-nlemnit,
Până când ţi-au dat sărutul zorii care... te-au trezit.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Da, e foarte frumos să vă iubiţi, dar să vă amintiţi că Dumnezeu trebuie să fie pe primul loc pentru fiecare dintre voi. Apoi iubirea după care voi şi abia în final relaţia voastră. Aşadar, mai ales la început, orice ar fi nu locuiţi împreună cel puţin 10 ani. E mai mult decât suficient să vă vedeţi la fiecare sfârşit de săptămână, dar chiar şi atunci faceţi astfel încât Prezenţa, Dumnezeu să primeze. După care, dacă doriţi, puteţi locui împreună, dar fiecare în jumătatea lui de apartament sau casă. Dar dacă doriţi să ucideţi dragostea veţi face din ea o afacere, o să vă mutaţi de la început împreună sau şi mai rău vă veţi căsători şi totul se va duce uşor, uşor de râpă fără ca măcar să bănuiţi. Pentru că mintea tare se mai grăbeşte la început să zică: "Nouă nu ni se poate întâmpla nimic. Ne iubim atât de mult!" şi din atâta "dragoste" care aduce cu ea şi bucătăria, despărţirea este inevitabilă.

citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochiţoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În palma ta era iubire

Da mamă, astăzi ştiu...
Şi-ţi mulţumesc,
Chiar dacă-i prea târziu.
Azi înţeleg de ce,
Copil fiind,
Dojana ta cu voce calmă,
Mai ridica spre mine
Din când în când...
O palmă.
Azi înţeleg
Ce nu puteai să-mi spui,
Sub teama ei,
Tu îţi doreai
S-ajung, un om la locul lui.
Azi stiu,
Ce-atunci,
În lacrima-ţi din ochi
Eu n-am văzut,
Azi ştiu
Că palma aceea
Pe tine te-a durut.
Şi ştiu,
Că unei mame nu-i stă-n fire
Să îşi rănească
Pruncul.
Da mamă, astăzi ştiu
Că-n palma aceea...
Tu îmi dădeai iubire.

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De o vreme, n-o mai fac cu înverşunare. Nici apropierea, nici pierderea. Ceea ce unora le pare a fi sfârşit sau "prea târziu" pe mine mă face să mă simt (iar) la început, mereu la început de poveste. Golul din suflet se umple cu oameni noi, cu alte istorii, cu alte feluri de "cald", la care nici măcar nu mă gândisem. Mă opresc în locuri unde stau un pic sau un pic mai mult. Cât mă lasă inima. Nu mă plictisesc, nu sunt tristă, doar uneori bate vântul ceva mai rece pe dinăuntrul meu. Şi atunci îmi imaginez că fiecare dintre noi rătăceşte insular printr-o lume cufundată preponderent în iarnă. Nu trebuie decât să ne intersectăm poveştile, căutând starea de bine. Insule calde.

Anda Docea în Camere de hotel (aprilie 2015)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cât de mult mă iubeşti?

Într-un colţ de univers,
am vrut să mă cuibăresc în braţele tale,
fiindcă ai apărut în calea mea
tocmai când mă rătăcisem
printre nişte pantere care
habar n-am ce căutau în drumul meu...
dar, când să mă apropii de tine,
am alunecat: poate de emoţie...
sau poate m-a împins cineva...
nu m-am lovit, dar
cred că m-am ridicat prea încet şi
cred că tu te grăbeai către o bisericuţă
săpată, de secole, într-o stâncă...!
Şi mai cred că acolo te aşteptau zeii,
pentru închinăciunea ta zilnică!
Apucasem să-ţi văd, doar o clipâ, faţa:
păreai trist, dar cred că erai doar îngândurat...
erai obosit, dar păreai plin de iubire...!
Te-am petrecut cu privirea, o vreme,
şi am spus încet, doar pentru mine, că,
deşi nu te cunosc, te iubesc atât de mult...
Dar erai prea departe ca să mă mai auzi!
Pe urmă nu te-am mai văzut...
Cât de rău îmi pare că
nu te-am strigat să vii înapoi...
Dacă te-aş întâlni vreodată în vis
te-aş întreba:
cât de mult m-ai iubit atunci?
Atunci când, spontan, dezimvolt
şi atât de natural,
mi-ai întins braţele ca să mă ocroteşti,
deşi, ştiai precis,
că n-o să mă poţi atinge...
că n-o să mă poţi atinge atunci...
şi... niciodată!

poezie de Iulia Mirancea (10 noiembrie 2012)
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singurul lucru care-l poate salva pe om este iubirea. Şi deşi atâta lume a susţinut această afirmaţie, este a nu fi încercat niciodată iubirea, pentru a o declara banalitate. Să-ţi vină să plângi atunci când te gândeşti la oameni, să iubeşti totul, într-un sentiment de supremă responsabilitate, să te apuce o învăluitoare melancolie când te gândeşti şi la lacrimile ce încă nu le-ai vărsat pentru oameni, iată ce înseamnă a te salva prin iubire, singurul izvor al speranţelor.

Emil Cioran în Pe culmile disperării (1934)
Adăugat de OverDose
Comentează! | Votează! | Copiază!