Înserare

Hei, înserare ce te furișezi
În patul meu și-n casa mea,
Tu crezi că daca te insinuezi
Te aciuezi și-n viața mea?

Te-nșeli ispită aburind a noapte
Și-a beznă frământată-n vise,
Negreala ta de mure coapte
O sorb cu buzele-mi deschise.

Te gust smerită și-n tăcere
Și când adorm mă simt purtată
Printre tărâmuri efemere
În noaptea binecuvântată.

Iar când flămândă te inspir
Eu te expir mai luminoasă,
Miroși a smirnă și a mir
Tu, neagra mea evlavioasă.

Te plâng! Tu, trista mea cernită
Ca o fantomă din genuni,
Ești veșnica nedumerită
La pragul celor două lumi.

Deci, poartă-ți straiele cernite
De văduvă, la alte porți!
La mine nu sunt nimerite,
Eu îmi port doliul doar la morți.

Dar te accept, îți știu menirea
De-a-mi fi doar binecuvântare
În patul meu, când fericirea
Mi-o iau ca pernă, la culcare.

Adorm cu tine-n gând, să știi,
Și mă petrec prin tine, boare,
Să te salut din zori de zi
Cernita mea, dulce-nserare...


17.09.2017

poezie de (17 septembrie 2017)
Adăugat de Florentina MitricăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie

Citate similare

Când...

Am fost la ea și m-a respins,
M-am simțit jalnic și învins,
Și a plecat râzând de mine,
Și nici măcar nu m-a atins,
Eram un foc aproape stins,
Orice-ar fi fost nu a fost bine.

Acasă mort de supărare,
Și-n suflet c-o durere mare,
Pun capu-n pernă să adorm,
Că veni vremea de culcare,
Și-n vis iubita mea apare,
Și-i zic că o iubesc enorm.

Și-i lumea foarte fericită,
Lângă femeia mea iubită,
Și nu mai vreau a mă trezi,
M-așteapt-o zi neliniștită,
Și-un gust de viață otrăvită,
La noapte oare ce va fi?

Deși ai ochi și multe daruri,
Pe timp de zi le dai amaruri,
Și-i difcil și să iubești...
Mai pierzi o oră, două-n baruri,
Ieși trist și de-asta te întreb,
Tu când visezi și când trăiești?

poezie de
Adăugat de Vlad BălanSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton serios

Distribuie

În patul meu

Ah, cât de frumoasă ești
Seara când mi-adormi pe pernă,
Când în somn parcă-mi zâmbești
Cu o dragoste eternă!

În cascadă vălurită
Părul tău îmi umple patul,
Blânda, draga mea iubită
Cu păr negru ca păcatul!

Din făptura ta gingașă
Un oftat ți se prelinge,
Iar un sân, pe sub cămașă,
Mai obraznic, se împinge!

Palma mea, acum căuș,
Mai c-ar vrea ca să alinte
Sânul mic și jucăuș,
Dar mai bine stă cuminte.

Știu că sunt în vis, cu tine,
De aceea te-nfiori
Și-atunci cred c-ar fi mai bine
Să te-alint pe ochișori.

Eu mă rog către toți sfinții
Și-l mai rog pe Dumnezeu
Să mă vezi cu ochii minții
Și să mă iubești mereu!

Dormi, iubito, înger blând,
Îți șoptesc și te privesc,
Mă ia somnul murmurând:
"Oare știi cât te iubesc?"

poezie de (28 august 2016)
Adăugat de Florentina MitricăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton serios

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!
Daniel Vișan-Dimitriu

Privirea ta

Îmi trec prin gânduri pașii, mi-i petrec
de la un gând la altul, zi de zi,
în obiceiul meu de a trăi,
și o voi face pân-o fi să plec.

Mă mai oprește, uneori, un vis,
din mersul printre gânduri, dar plutesc
prin alte lumi și nu, nu mă opresc,
căci sunt, la tot ce-i nou, mereu deschis

și-mi place să te văd acolo-n el,
alături, cu privirile arzând,
iubindu-mă, dansând sau surâzând.

Privirea ta... știi tu, ai tu un fel
de-a mă privi, de-a-mi fi în vis și-n gând
pe care n-aș putea să-l uit nicicând.

poezie de din Chipul iubirii
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Adina-Cristinela Ghinescu

Dependență de NOI

Mă luminez când mă gândesc la tine...
Oglinzile din jur îmi sunt străine.
Nu mă am pe mine întru sine,
Când nu ești infiltrat în mine.

Și mă apucă așa un dor de jale,
Când străzile străbat pe unde-am fost...
Și-mi simt ființa cum tremură moale,
Că tot ce-a fost, n-a fost sortit cu rost.

Și te surprind confuz și derutat...
Nu știi ce simți și nici ce vrei cu mine;
Destinul parcă este acuma plat,
Și parcă nici de NOI nu-ți mai convine...

Mă simt pierdută când nu mă iubești.
Și uneori te simt... mă ții departe!
Și-n inimă și-n minte mă gonești...
Și-atunci simt parcă mor încă o moarte...

Și totul pare șters când nu-i în doi...
Și viața fadă și fără vreun răsfăț.
Știi? Eu mult am tot luptat pentru-a fi NOI
Ca să te uit și să nu te învăț!

Raze de lună mă învelesc iar cu visare...
Și ne revăd pe NOI... iubind la fel.
Dar mai există acea iubire, oare,
Când tu lupți contra ei ca un rebel...?

Nu știu ce simte inima când tace.
Nu știu de-a fost vreun adevăr în ce ai spus;
Știu doar că sentimentele-s opace,
Când sunt captive la polul opus.

poezie de din Șoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Doamne, Tu ești totul...

Fără margini mi-este dragostea de Tine
Orișiunde-aș merge Tu ești Domnul meu
Mă-nfior și tremur când Te simt în mine
Unde ești Tu, Doamne, vreau să fiu și eu.
Nu mai pot departe să Te știu, mi-e teamă -
Viața fără Tine-i ca și cum n-ar fi -
Stele mii să moară, nu le bag în seamă
Tu ești ceru-n care iar le vei zidi.

Ce ești, Doamne sfinte, de rămân pierdută
Când Te văd pe gânduri și-n tăcere stai,
Ochii plâng cu ceață, vorba mi-este mută,
Mâinile-s întinse după Tine-n rai.

Și mă sui pe-o rază gingașă de lună
Să Te văd când, Doamne, mă aștepți în prag,
Pentru Tine, Doamne, mi-am dorit cunună
Mi-e și frică, Doamne, cât îmi ești de drag.

Doamne, Tu ești totul până peste moarte
Ai crescut în mine veșnic Dumnezeu,
Îngerii din ceruri vin și-o să mă poarte
Și cu Tine-n slavă am să fiu și eu...

Amin!

poezie de
Adăugat de anonimSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Binecuvântată-i nunta

Binecuvântată-i nunta tinerilor credincioși
Domnu-i face prin iubire fericiți și luminoși;
Binecuvântată fie nunta voastră tot așa
pe pământ și-n veșnicie să vă bucurați de ea.

Binecuvântată-i viața soților ascultători
ei rămân în Domnul una, credincioși și iubitori.
Binecuvântată fie viața voastră tot așa
pe pământ și-n veșnicie să vă bucurați de ea.

Binecuvântată-i roada soților rămași curați
fiii lor vor crește-n Domnul, credincioși adevărați;
binecuvântată fie roada voastră tot așa
pe pământ și-n veșnicie să vă bucurați de ea.

Binecuvântată-i munca soților nedespărțiți
ei, prin harul rugăciunii de nimica nu-s lipsiți;
binecuvântată fie munca voastră tot așa
pe pământ și-n veșnicie să vă bucurați de ea.

Binecuvântată-i casa celor primitori de frați
dăruind, primesc belșug - ajutând, sunt ajutați;
binecuvântată fie casa voastră tot așa
pe pământ și-n veșnicie să vă bucurați de ea.

Binecuvântată-i plata care vor primi-o Sus
soții buni, uniți în slujba și-ascultarea lui Isus;
binecuvântată fie plata voastră tot așa
pe pământ și-n veșnicie să vă bucurați de ea.

poezie de
Adăugat de MicheleflowerbombSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar două voturi până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie

Paradox

Când ești tăcut și trist și nu mai crezi în lume,
Când vrei să fugi de toate și să te-ntorci la tine,
Când nu-ți mai crește-n suflet nici rău și nici vreun bine
Și crezi că-n toate astea mai ai sau nu ce-ți spune,

Când habar n-ai ce-nseamnă astăzi mântuirea
Și-n loc de-altar cu sfinți, preferi un lac cu broaște,
Când crezi că-n orice rău doar răul se cunoaște
Și doar în moarte-ți afli, astfel, nemurirea,

Când te cuprinde timpul și nu mai ai ce-ți face,
Când vrei să ieși din lume și să devii sihastru,
Când a rămas din tine doar teamă și dezastru,
Și, poate, nici la tine nu te mai poți întoarce,

Când ce iubești te vede cu ochi frumoși de gheață
Și caută în tine doar adăpost vremelnic,
Când ce-i frumos la altul la tine-i doar temeinic
Și nu știi dacă Eul mai are drept la viață,

Când timpul cu oceane din ruguri se nutrește,
Iar margini țes, prin margini, adânc, nemărginirea,
Când nu mai știi ce este sau ce n-a fost iubirea,
Când altul doar de tine, prin ea, se folosește

Când vezi ce se întâmplă în ultimă instanță
Cu lumea-n care crezi, cu dorul care doare,
Când ești pierdut, când nu mai poți să ai scăpare,
Și nu mai crezi că vei spera la vreo speranță,

Când se adună-n gânduri doar dezamăgire,
Și-n fiecare vrajă descoperi o minciună,
Sau răul cel mai pur în haina cea mai bună,
Când înțelegi că-un zâmbet nu-nseamnă prețuire,

Când vezi că ziua-i ziuă și noaptea-i numai noapte,
Când te trezești din vise și intri la-ndoială,
Când treci spășit din planuri în lumea cea reală
Și nu mai iei drept bune sclipirile din șoapte,

Când ușa ți se-nchide cu vorba, nu cu cheia,
Și nu desprinzi din asta nici sensul, nici non-sensul,
Nici dacă ai vreo șansă, nici dacă-ți stâmperi mersul,
Nici de-nțelegi vreodată sau nu-nțelegi ideea,

Renunță să mai cauți, prin cenușar, scânteia,
Acceptă numai focul și lasă-n pace viața,
În fiecare noapte, contează dimineața
Și-n fiecare viață, un paradox: femeia...

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
Mihai Marica

Nu...

Nu te-am pierdut în nici o clipă petrecută fără tine!
Doar mi-ai lipsit puțin dintr-o privire în viața asta trecătoare!
Și nici nu mi-ai lipsit prea mult, doar atât cât Tu ai vrut!
Nici nu te-am așteptat prea mult, erai acolo printre gânduri!

Când îmi lipseai, te pictam într-o icoană printre îngeri!
Și-n glasul meu te auzeam doar pe tine printre timpuri!
În ochii mei doar Tu îmi străluceai luceferi în orizonturi!
Și-n nopțile fără de stele, doar Tu erai în cerul meu o Stea!

Nici timpul nu-mi era stinger, doar Tu îmi ești perechea mea în Cer!
Nici stelele nu pier, nici Tu nu pieri, ci doar revii
în zori!
Și-o altă zi ne-mbată cu roua de pe flori,
ne-aduce ziua fără nori!
Nici Tu nici Eu nu mai cerșim iubirea când apare Luna!

Nici noaptea nu ne mai desparte, nici stelele nu ne mai sunt străine!
Totul e-atât de aproape, nu ne mai pierdem printre șoapte!
Nici moartea nu alungă ce viața a născut din praf de stele!
Nici aurul nu ne rezistă Nouă, nimic nu poate pune sfârșit în noapte!

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
Constantin Triță

Când te gândești la mine

Când te gândești la mine și ți-e dor,
Din gândurile tale mă coboară,
Sărută-mă... i-atâta de ușor
Și-n așternutul moale mă doboară.

Ia-mi părul și pe perne mi-l răsfiră,
Gustă mireasma trupului de foc,
Ești ca și marea care se înșiră
Pe-o plajă goală, când își face loc.

Caut obrazul pentru... sărutare,
Pe jar pun pasiunea drept zălog,
E gura ta, cea mai fierbinte, oare!
Sau va rămâne doar un biet prolog.

Dezbracă-mă de vorbe-n mângâieri,
Deschide ușa templului când bat,
Nimic nu-i azi, așa cum a fost ieri,
Din noaptea asta, parcă-s mai bărbat.

Tine-mă strâns, căldura dă-mi-o toată,
În inimă și-n pori vreau să te simt,
Adânc pătrund în trupul tau de fată,
Ești viața mea și nu pot să te mint.

Ca și nebunii... ne iubim sălbatic,
În noaptea vieții... ceasul e oprit,
Luceafărul, pe cer, e singuratic,
Amorul... două trupuri... a unit.

Și dacă risipiți vor fi fiorii,
Iar patima să o strunim e greu,
La pieptul tău, trezit voi fi de zorii,
Ce adevărul l-au știut, mereu.

Doar tu și eu... în patul ca o floare,
Mi-e dimineața dulcele păcat,
Pe trupu -ți gol mai pun o sărutare
Și-apoi iubito, iarași, am plecat.

poezie de din Trubadur prin dragoste
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
William Shakespeare

Sonetul 43

Când ochii mi-i închid ei văd mai bine
Că ziua n-au prea multe de aflat;
Dar când adorm, în vis pornesc spre tine
Și-n beznă, vii, viu bezna o străbat.
Tu, umbră ce dai umbrelor splendoare,
Fă umbra ta aievea să-mi apară;
Când ochii orbi o văd strălucitoare,
În clar de zi va străluci mai clară.
Încântă-mi ochii, spun, că tare-aș vrea
Să-i văd pe-ai tăi în fapt de dimineață
Așa cum toată noaptea umbra ta
În somnu-mi greu privirea mi-o răsfață.
Când nu te văd, mi-e ziua noapte-ntreagă
Și noaptea-i zi când visele te-ncheagă.

sonet de din Sonete (1609)
Adăugat de Miron CostinSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee genială, exprimare superbă, ton serios

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!
cumpărăturiCartea "Othello. Othello Moor of Venice" de William Shakespeare este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar -33.00- 18.99 lei.
Diodor Firulescu

Fantomă vie, femeia

Privesc în urma-timp și te găsesc pe tine,
Steaua Polară a orânduirii vieții mele.
Ai ascultat doar prea puțin din ce-ți spuneam.
Dar nu ai vrut, sau poate nici acum nu vrei
Să îmi accepți iubirea ce mi-ai declanșat... în vis.
Acum, au mai rămas doar urmele lacrimilor uscate
Pe fața inimii ce nu-și mai găsește rostul fără tine
Căci ai luat totul de când tu ai decis să pui tăcere și-ai plecat...
Dispărând în dimineață.
Și mă întreb ce oare iți dorești?!
Care a fost motivul schimbării tale?
Mi-e dor de chipul tău senin, mi-e dor de tine,
Oare ce faci acum? Oare ți-e bine?!
Glasul tău, zâmbetul, privirea de care m-am îndrăgostit, unde sunt?
Oare ești reală? Exiști? Da! Îți simt prezența!
Și-n orice colț de lume ai fi eu tot te-aș căuta și te-aș găsi!
Eu nu voi renunța și vreau să știi că acolo unde ești,
Gândul meu te însoțește, este mereu lângă tine
În fiecare noapte tu îmi tulburi visele,
Fantomă, iluzie a dragostei.
Aș renunța la tine, dar este ca și când aș renunța la viață
Și -aș accepta o moarte prematură a iubirii mele.
Doar dacă aș muri eu, tu nu ai mai exista...
Dar eu nu am de gând... să renunț la tine...
O dată cu lăsarea serii tu prinzi viață!
Fantomă a iubirii, vie în noapte!
 

poezie de din Viața într-o călimară
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Început

Miroase-a somn
Și-a nucă-n ciocolată.
Din vorbe cresc
Iubiri molipsitoare.
Le adorm în păr
Și-n mâini retrase-n lene,
Încet.

Miroase-a zâmbet
Și-a frunză galbenă, strivită.
Din gânduri cresc
Iubiri copilăroase.
Le strâng în toamnă
Și-n ochi închiși de jenă,
Ades.

Miroase-a viață
Și-a cântec scobit de cuvinte.
Din perne cresc
Iubiri stăruitoare.
Le-adun în ironie
Și-n dor de tine aprins,
Ciudat.

Miroase-a tine
Și-a respirație pripită de aproape.
Din buze cresc
Iubiri întrebătoare.
Le-alint în gânduri
Și-n vise cu răspunsuri,
Dorite.

poezie de (11 septembrie 2012)
Adăugat de Gabriela ChișcariSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar două voturi până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
comentariiA fost scris un comentariu până acum.
Spune-ți părerea!

Noapte lucie, albastră

Când luna pe cer apare
Întunericul pălește.
Lumina zilei dispare,
Sufletul se odihnește.

Noapte lucie, albastră
Peste sat încet se lasă.
E liniște-n casa noastră
Și-n pădurea răcoroasă.

Somnul e stăpân pe toate
Câte-n cer și pe pământ.
El în fiecare noapte
Ne-apropie de Domnul Sfânt.

Îngerii din cer coboară
Să vegheze somnul dulce,
Cu vise ne împresoară
Și la pernă ne fac cruce.

Îmbrăcați în alb veșmânt
Ne veghează până-n zori.
Apoi urcă la Cel Sfânt,
Până dincolo de nori.

Nu știm când se odihnesc,
Fiindcă în grădina lor,
Multe suflete-ngrijesc,
Ale celor care mor.

Asfel, porunci împlinesc.
Asta e menirea lor.
Pe Dumnezeu îl slujesc,
Al lor, și-al nostru creator.

Împreună cu Isus
Multe vise împlinesc.
Ei, veghind acolo sus,
Multe, alte, plănuiesc
Pentru omul muritor,
Pentru-al lumii viitor.

poezie de (1 noiembrie 2012)
Adăugat de Dumitru DelcăSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee interesantă, exprimare frumoasă, ton serios

Distribuie
în alte limbiTextul original este scris în limba română.

Mama

Când, zilnic, mă gândesc la mama,
Răsare-n vis din veșnicii...
Ea e altarul la care mă închin
În zori, la prânz ș-adesea, în chindii...

A pus, în viața toată, temelii
Ce dăinuie și azi prin noi,
Ea e prezentă în păduri și-n vii,
Dar și-n eterna Cernă, și-n Zăvoi...

Cu-altarul ei durez eternitate,
Din zori de zi până târziu în noapte...
Biserica o reclădesc în mine,
Să mă ajute, atât la rău, cât și la bine...

poezie de din Confesiuni de-o clipă
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

* * *

sunt răvășit de tine
până la buricul degetelor mele
deși nu știu dacă exiști cu-adevărat
sau ochii mei ca două santinele
un nou dușman în preajmă - au depistat

și dimineți îneacă orașul în rutină
și mă trezesc
și nu-l pot desluși
pe-acest al treilea inutil de lângă sine
pe care-l crezi
și îl aștepți
că va veni...

și mă despart de tine
la un colț de stradă
mult mai tăcut și mai ursuz ca astă noapte
când sărutându-ți sânii te aveam de dragă
și-ți savuram extazul printre șoapte

și plec
și-n în urmă nu arunc nici o privire
cu spatele te simt în marea de văpăi
arzândă
și în tăcerea ta se curmă o iubire
anterior
citită-n ochii tăi ca o izbândă

și plec
și-n mine moare iar bărbatul
și ia cu sine chipul tău în lumi mai drepte
iar tu rămâi o simplă inventată
să mai cobori
sau să mai urci și alte trepte...

la noapte știu
că frământat de insomnie
voi reproșa tandemului meu dur de santinele
al treilea inutil, pe care încă nu se știe
de ce n-a fost simțit de degetele mele...

poezie de (7 iulie 2013)
Adăugat de Iurie OsoianuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee inteligentă, exprimare frumoasă, ton ponderat

Distribuie
comentariiAu fost scrise 2 comentarii până acum.
Participă la discuție!

Aleanuri

Iubita mea, cu trupul de vioară,
Tu, care doar în mintea mea exiști,
Eu tot visez și-n zi și-n neagră seară,
Cum îmi săruți ochii bolnavi și triști.

De te-ai născut, și undeva, prin lume
Tu mă visezi, fără să știi că-s viu,
Că sunt palpabil – și chiar port un nume –
Te rog ca să mă crezi, asta nu știu.

Ce slobode sunt zările și albastre,
Ce pline sunt de dor neîmpărtășit!
Dar noi, nu ne vom întâlni sub astre,
Și nu vom ști că, tainic, ne-am iubit.

Speranțe seci domnesc în lumea largă,
Căci împlinirile sunt doar povești...
Cum aș putea să-ți spun că îmi ești drag㠖
Când nu știu cum arăți, nici unde ești?!

Vezi, tu, iubita mea necunoscută,
Ne naștem – mari iubiri ca să râvnim...
Dar viața ni se trece grea și slut㠖
Cel mai ades, din amintiri trăim.

Căci mărăcini rodesc pe a-vieții câmpuri,
Cu vise și iluzii ne hrănim...
Se trec în goană sterpe anotimpuri
În care că suntem iubiți mințim.

Dar, în definitiv, prețul nu-i mare
Ca să visăm, cu ochii deschiși larg...
În lumea rece și plictisitoare,
Visez cum că-mi ești dragă și ți-s drag.

... Iubita mea, cu trupul de vioară,
Eu nici nu știu, măcar, de te-ai născut...
Dar nu îmi las speranțele să moar㠖
Visând la tine, mă simt renăscut.

poezie de (20 mai 2012)
Adăugat de Vladimir PotlogSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

vot: idee inteligentă, exprimare superbă, ton trist

Distribuie
comentariiAu fost scrise 2 comentarii până acum.
Participă la discuție!
Viorel Muha

Când

trupul minții încercă-n zadar și-n zbatere de gând să-nfrangă
pământul negru să-l facă-n punct de zi și-n inimă, gând-lumină
iar pe suflet alb, colb ruginit din țărână-n vers amar să pună
știu atunci că, lacrima prin vârf de condei începe încet să curgă

chiar dacă furtuna prin vânturi în vijelii de ploi strigă disperată
și simt în oase frigul dureri iubirii și-n genunchii care nu mă lasă
că apele rescriu linia vieții prin neguri și-n alergare de vis nefastă
știu că papirusuri de timp scot umilițele din inima mea și-a ta prea arsă

de suntem copil sau copilă-n amintiri din viața noastră, fiind mari încă
iar caledarul timpului cu sânge-n îngeri este scris pe ziduri de biserică
chiar dacă plâng albastru și văd că luna rade-n roșu însâgerată
știu atunci că sufletul nu arde, nu devine negru carbune, ci, încet spre cer se-nalță

când în brațe cuprind puternic dor și-l cânt amar sau trist pe-o strună
prin nopți de vis cu parfum de flori ce zboară din pomi de alei de viață
când vreau prin nor alb pe cer să agăț cordă de suflet-om pe corn de lună
gândul meu este atunci al tău și nu mai vreau în mine și-n tine-n veci, să plouă

poezie de (mai 2009)
Adăugat de Viorel MuhaSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un singur vot până acum, nu e relevant, votează!

Distribuie
Mihai Marica

Suflet stingher

Suflet stingher,
Deschide-ți inima.
Privește spre cer,
Nu toate stelele în zori pier.

Privește spre cer,
Într-un colț voi fi eu.
Martor la ceea ce ești tu,
Acolo jos pe pământ.

Chiar de pământu-i uneori mut.
Chiar de încă la tine n-ajung.
Încă te port în inimă, în gând.
Prin gând tot la tine ajung.

Prin vis te-nsoțesc,
Și-n noapte sângele-ți fierb.
Si-ți alerg prin vene,
Prin anotimpuri și vrere.

Sunt parte din tine,
Din timpul ce vine.
Din clipa ce fierbe cu tine,
În foc și-n scrieri în rime.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

Cobor și urc

Când toți ceilalți consultă ceasul,
Eu timpul mi-l măsor cu pasul,
În metri... de secunde îl parcurg,
Din zori de zi și până în amurg.

Eu somnul mi-l măsor în vise,
Ce-s după pleoapele-culise,
Și-ascund o noimă de povești,
În care simt cum mă iubești.

Dorința mi-o măsor prin fapte,
Și-n miez de zi, și-n miez de noapte.
Din toate, câte am râvnit,
Doar prea puține am reușit.

Eu gândul mi-l măsor prin riduri,
Și îl aștern pe filă-n rânduri,
Pășind pe strania mea cale –
Cobor la deal și urc la vale.

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie

O secundă ne desparte

Nu-ți feri privirea caldă, știi că văd și știi că știu
Într-o mare de tăcere îți sărut sufletul viu.
Te ascult chiar și-n tăcere, vorbele ți se preling
Nu îți cer decât o șansă îndoielile să-ți sting.

Eu te știu cum esti, iubire, m-ai atins și m-ai iubit!
Am simțit la tine-n brațe ce gust are-un răsărit.
Ești o stâncă încercată, nici furtuna nu te-nclină,
Dar, eu știu, că mă iubesti, doar mândria ți-e de vină.

Îți întind din nou o mână, înghețată de-asteptare
Uită-te în ochii mei, simte-mi inima cum doare!
Fii iar generos cu mine, strânge-mă la pieptul tău,
Am simțit, întotdeauna, că acolo-i locul meu!

Ne unește disperarea orelor ce trec prea lent
Timpul, ne exaspereaza, nu-i la dragoste atent!
Dar tu știi, vremelnic ceas, cu secunda ta rotundă,
Două suflete, ce simt, se găsesc pe-aceeasi undă

poezie de
Adăugat de Cornelia GeorgescuSemnalează o problemă/completareCitate similare
Comentează! | Votează! | Copiază!

Distribuie
♥ Cum pot ajuta?

Fani pe Facebook