În ora iubirii mai încape o viaţă!

Are ianuarie de conjugat la trecut
o mie de vămi,
de spun că nu mai e loc de nici o poveste!
de... un păr despletit, de-o eliberare de răni
Crezând că numai
de-o singură ninsoare mai este...
sunt precum calul ce se-ncurcă-n lanţ
sau în pana căpăstrului
şi nu-i răcoreşte nimeni această arsură!
degeaba strig ca-n faţa unui pericol
Dacă nu caut ceasornicul( care să-mi schimbe)
dreapta măsură!

Se-ntâmplă ceva cu aşteptarea femeii
înainte de sfântul sfârşit...
în duminica ei de zăpadă!
pe-un cer lăuntric( de) ţi se cântă prohodul
N-ar fi trebuinţă de-un un nou ticăit,
cum viaţa de o nouă eladă?
ianuarie se conjugă la trecut mai mereu...
în ora iubirii mai încape o viaţă!
de ce n-aş cere(eu)timp,
din timpul lui Dumnezeu?
Oricine vrea sa fie iubit,
oricine vrea sa iubească...

poezie de Daniela Pârvu Dorin din Poeme noi (8 mai 2020)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragostea este cea dintâi uşă. Prin ea, poţi păşi în afara timpului. De aceea oricine vrea să fie iubit, oricine vrea să iubească. Şi nimeni nu ştie de ce este dată atâta importanţă dragostei, de ce există o tânjire atât de adâncă după dragoste. Şi, fără să o cunoşti bine, nu poţi nici să iubeşti, nici să fii iubit, întrucât dragostea este unul din cele mai profunde fenomene de pe pământ.

citat celebru din Osho
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stare covidiană

De-o vreme
toate drumurile mă cară în spate
statul pe loc parcă-mi contemplă
mersul pe jumătate...
botez un cer peste viaţa mea
în fiecare vis...
şi strig ca nebuna:
"nu-mi ajunge o viaţă
să iubesc un singur om''
aş fi obraznică
dacă aş mai cere una?
mă uit la cerul sub care trândăvim
pentru când vom fi liberi, mi-e teamă...
iubirea să nu bată pasul pe loc când ne iubim...

poezie de Daniela Pârvu Dorin (17 aprilie 2020)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu acelaşi suflet al meu, de azi...(mamei mele)

Se pare că viaţa
e un circular spectacol de acrobaţie,
pentru că nu ştie nimeni cum s-a făcut,
cum se poate naşte dintr-un copil un OM,
da, asa m-am visat! ca eram însărcinată cu mama
(deci, smulgerea ei din mine, aşa s-a petrecut!)
da, ireală senzaţie de abandon
(din moarte cum s-o mai strig, ar fi o tragedie
mai mult... că tot ce mă răneşte
stă, chiar, într-un prezent, al ei trecut...)

Se pare că nu numai viaţa e plină de măşţi şi costume,
nu-i azi, singura zi când nu mai ştii ce-ţi doreşţi,
nici timp câştigat, nu-i! mereu sa te-ntrebi:
cine pe Cine aduce pe lume,
Numai că eu, la o simplă acrobaţie visez...
ziua când mă voi naşte la termen(mama, din Tine!)
cu acelaşi suflet-al- meu, de azi... la Trapez!

poezie de Daniela Pârvu Dorin din VOLUM IN PREGATIRE, Amprente (20 aprilie 2021)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poemele cu ochii verzi

Se scutură crinii
peste tăcerea care mă scrie,
caut să te închid într-un poem
sau într-o simplă poezie
numai că tot ce frământ
e fără umbră şi doare,
dar azi
îmi eşti dator
şi complice
în cereasca-mi chemare

Lasă-mă un timp
să dispar
pentru cât mi-e de dor
vreau să-mi caut cuminte
un împrumut
exista o bancă de cuvinte!
orice cuvânt care respiră
numai în doi
mă inspiră!

De aceia mi-e bine
azi te caut prin iubesc-ul
ce-l am de la tine
chiar dacă se scutură crinii,
te rog sa mă crezi:
de-o vreme-
scriu numai poeme
cu ochii verzi

poezie de Daniela Pârvu Dorin (1 iunie 2017)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când oamenii mă întreabă dacă un dumnezeu a creat universul, eu le spun că acea întrebare în sine este fără sens. Timpul nu a existat înainte de big bang, aşa că nu există timp în care dumnezeu să poată să facă universul. Este ca şi cum ai cere indicaţii pentru a ajunge la marginea Pământului; Pământul este o sferă; nu are o margine; aşa că a o căuta este un exerciţiu inutil. Fiecare dintre noi este liber să creadă ce vrea, şi este punctul meu de vedere că cea mai simplă explicaţie este că nu există nici un dumnezeu. Nimeni nu a creat universul nostru, şi nimeni nu ne dirijează destinul. Asta mă duce spre o realizare profundă; Probabil că nu există rai, şi nici viaţă după moarte. Avem doar această viaţă ca să apreciem marele design al universului, şi pentru aceasta eu sunt extrem de recunoscător.

citat clasic din Stephen Hawking
Adăugat de Catalin Popescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi singură de tot...

sfăşiată o sa plâng pe rând de toate
chiar dacă mai cred in cuvant
cu tine, eu simt c-o să-mi fac o casă frumoasă in cer
cum n-am putut pe pămant-
clipa nu mai stă rezemată-n trecut
ţin pumnii strânşi ca pe nişte pocale
prevăd c-o să cadă buchete firave de maci
pe trupul de crin fără petale...
şi abia atunci n-am să-ţi mai fiu,
câd nimic nu mă cere la schimb
când sunt strivită de flori,
şi singură de tot,
ca-ntr-o desfigurare frumoasă de nimb...
27062016

poezie de Daniela Pârvu Dorin (27 iunie 2016)
Adăugat de Daniela Parvu Daniela
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ar trebui ca fiecare om să se nască încă o dată în prima zi a lunii ianuarie. Să o ia de la capăt cu o pagină nouă. Micşorează-i sau măreşte-i lungimea frâului, după cum este cazul, dar lasă-l din nou liber în prima zi de ianuarie, cu faţa îndreptată înainte, fără să ia seama la lucrurile care au fost şi sunt trecute.

citat din Henry Ward Beecher
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ar trebui ca fiecare om să se nască încă o dată în prima zi a lunii ianuarie. S-o ia de la capăt cu o pagină nouă. Micşorează sau măreşte lungimea frâului, după cum este cazul, dar lasă-l din nou liber în prima zi de ianuarie, cu faţa îndreptată înainte, fără să iei seama la lucrurile care au fost şi sunt trecute.

citat din Henry Ward Beecher
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sonetul politicianului grăbit

Eu am trecut pe la multe partide,
La Iliescu, la Vadim... eu am fost,
Îmi caut mereu un cald adăpost,
Bat la uşa lor şi mi se deschide.

De-o funcţie mare-am vrut să-mi fac rost,
Să fiu eu acela care decide;
Zadarnic, speranţa mi se ucide!
Pentru mine n-au avut nici un post...

Poate e timpul să mă decid,
Periplul să-mi opresc în sfârşit,
Dar sunt politicianul grăbit,

Dornic cu orice preţ să mă capăt...
Spuneţi că nu mai e niciun partid?
Nu-i nimic, am s-o iau de la capăt!

sonet de Iulian Bostan din Iubirea fulgului de nea (2009)
Adăugat de Iulian Bostan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Irevocabila poveste de iarnă...

Motto: ''fiecare e un rezumat a sufletelor celorlalţi''(I. Vulpescu)

În fiecare zi, mai scriu la propria-mi carte şi mă-ndemn
cum să ies din fundăturile zilnice,
punând sub microscop, pentru tine-un poem...
ca şi cum mi-aş cere, mie, iertare
(de fiecare dată-i la fel )ca pe un ultim vis de iubire, te caut
(nu ca pe-un blestem)
ninsorile mă plâng pe dinlăuntru
pentru mult timp, scăpate-S iar din calendare...
întind mâinile... şi nu ştiu de ce umbra mea e o pasăre...
de ce copilul din inimă, nici azi, nu ştie să zboare...
remarcabilă râvnă la umbra cuvântului sfânt (dacă-ai şţi!
cu fiecare privire-n oglindă se moare
încet şi limpede, cât de limpede-i intrarea-n pământ!)
irevocabilă poveste de iarnă...
simţi pojghiţa de viaţă peste izvorul ce sunt?

poezie de Daniela Pârvu Dorin din personale, Amprente (31 decembrie 2021)
Adăugat de Daniela Pârvu Dorin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aş vrea...

Aş vrea să fiu un vânt prin nuc,
Aş vrea la tine să ajung,
Prin frunzele de trandafiri
Să pun petala din trecut
În braţele noastre şi în nuc.

Aş vrea să fiu un vânt prin stele,
Să te cuprind mereu cu ele
Şi să te strâng, să te sărut
Aşa cum numai eu ştiu,
Copila mea şi-a păcii pe Pământ.

Sunt vântul ce stă mereu în Soare
Şi-alerg aşa cum sufletul mi-o cere
Şi răscolesc tot universul
Ca să ajung la tine, înger drag,
Dar misiunea mea nu s-a sfârşit
Aici, pe Pământul tău, Lumina mea,
Eşti a păcii pe care-ai creat-o pentru viitor,
Aşa cum ne-a dictat bunul Dumnezeu.

Aş vrea ca apele să le mişc
Şi să le pun în suflete pierdute,
Să se întoarcă în viaţa iubirii înot,
Să lase-n urmă ura şi dezastrul,
Căci numai cu inima curată
Păstrăm vântul din nuc şi Soare
Ce ne veghează permanent,
Trecându-ne prin gaura cheii,
Făcându-ne mai înţelepţi.

poezie de Constantina Gina Dumitrescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ly: Ce cauţi aici?
Lucian: Eu?! Ca de obicei, pe colega mea, Lia, însă tot ca de obicei, se pare că n-am noroc, pentru că ea nu-i acasă. Dar tu?
Ly: Eu?! Ah, păi, nici Mihai nu-i acasă acum şi am auzit mişcare pe aici... Credeam că-i Lia şi venisem să vorbesc cu ea.
Lucian: Îmi pare rău că te dezamăgesc. Eu nu sunt Lia.
Ly: Da; nici o problemă...
Lucian: Ştii, eu venisem să-i amintesc că luni se împlineşte exact un an de când am sosit noi aici, pe Proxima.
Ly: Serios?! A trecut deja un an?! Chiar a trecut?!
Lucian: Da. Ştiu că-ţi aminteşti acea zi, când am sosit noi aici. Era duminică, 21 ianuarie 2091. Eu nu voi uita niciodată acea zi. Iar luni va fi exact 21 ianuarie, însă 2092. Deci, a trecut totuşi un an.
Ly: Da, a trecut...

replici din romanul Proxima, Partea a-III-a: "Aventuri pe Proxima" de Cornelia Georgescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gând parfumat de măr copt

Ianuarie e o Ţară a tristeţii pentru amândoi,
povestea iernii din firimituri se trăieşte
după fiecare noapte nu mai vine o renaştere,
au trecut vremurile-n doi
când, tăcuţi, în flacăra sobei ne oglindeam
acum, când îţi scriu, mă simt ca o furnică
ce târâie după ea cuvintele în şir indian...
Gând parfumat de măr copt
mi-e năpada
adăposteşte-mă, asemenea unui copac
împarte umbra cu mine,
îmi bate inima până-n tabla casei
rânduri, rânduri cade zăpada
nu ştiu dacă nu cumva,
e-o unică mărturisire şi viaţa şi moartea...
trăindu-le... pe jumătate
dispar încet, încet, de pe retină
şi tu şi visul în care sângeram spate-n spate..

poezie de Daniela Pârvu Dorin din Volum nou, Amprente (17 ianuarie 2021)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gând parfumat de măr copt

Ianuarie e o Ţară a tristeţii pentru amândoi,
povestea iernii din firimituri se trăieşte
după fiecare noapte nu mai vine o renaştere,
au trecut vremurile-n doi
când, tăcuţi, în flacăra sobei ne oglindeam
acum, când îţi scriu, mă simt ca o furnică
ce târâie după ea cuvintele în şir indian...
Gând parfumat de măr copt
mi-e năpada
adăposteşte-mă, asemenea unui copac
împarte umbra cu mine,
îmi bate inima până-n tabla casei
rânduri, rânduri cade zăpada
nu ştiu dacă nu cumva,
e-o unică mărturisire şi viaţa şi moartea...
trăindu-le... pe jumătate
dispare încet, încet, de pe retină
şi tu şi visul în care sângeram spate-n spate..

poezie de Daniela Pârvu Dorin din Volum nou, Amprente (13 ianuarie 2021)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gând parfumat de măr copt

Ianuarie e o Ţară a tristeţii pentru amândoi,
povestea iernii din firimituri se trăieşte
după fiecare noapte nu mai vine o renaştere,
au trecut vremurile-n doi
când, tăcuţi, în flacăra sobei ne oglindeam
acum, când îţi scriu, mă simt ca o furnică
ce târâie după ea cuvintele în şir indian...
Gând parfumat de măr copt
mi-e năpada
adăposteşte-mă, asemenea unui copac
împarte umbra cu mine,
îmi bate inima până-n tabla casei
rânduri, rânduri cade zăpada
nu ştiu dacă nu cumva,
e-o unică mărturisire şi viaţa şi moartea...
trăindu-le... pe jumătate
dispar încet, încet, de pe retină
şi tu şi visul în care sângeram spate-n spate..

poezie de Daniela Pârvu Dorin din Poezie si pandemie, Poeme de duminica (3 ianuarie 2021)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul şi eu

Clipa-i deschisă,
Dar el prea rebel,
Se vrea el stăpânul:
El şi doar El!

Mă-ntorc să-mi văd locul
De altă dat,
Îl caut cu ochii,
Dar nu-i! A plecat!

Un altul ca mine,
Precum eram eu
Ori ca şi tine,
Acum e şi el!..

Şi-acum ce-mi rămâne,
Încotro să apuc?!
Voi merge înainte:
Un nou început!

La drum caut rostul,
Înainte păşind,
Să înving vagabondul
Din mine, oricum!

Ah, timpule, timpule
Nevăzut ca oricând!
Mă ia, mă grăbeşte!
Ce timp nebun?!

Nu vrea să asculte
De mine! Doar El
Stăpân se simte!
Sunt eu mititel?

Şi-mi caut iar locul,
Al meu, de altă dat'!..
El râde şi-mi spune:
E ocupat!

Ce vreme străină,
Ce timp mişel?!
Eu sunt doar Omul,
Cine e el?

Ce vreme secundă
Şi ce timp nebun?!
El ştie de sine,
Iar eu urc în drum!

Nici nu mă întreabă:
Ce caut, ce-am vrut?!
E mândru de sine,
De necrezut!

Am vreme, mai spunem!
Acel timp grăbit
Mă învârte pe mine!..
Eu caut Un timp!

poezie de Nina Lavric
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-o să-mi promită-Apollo nemurirea

Nu-s haimana şi nici anahoret.
Orbecăiesc alchimic. Unde eşti?
Când te-oi găsi, aş vrea să mă iubeşti
Cum l-a iubit Alcesta pe Admet.

Te voi peţi, iubire, ca-n poveşti.
În car de smirnă-om trece prin brădet,
Tras de-un mistreţ şi-un leu (duet cochet?),
Ca să vestim de-ospeţe-mpărăteşti.

De-o să-mi promită-Apollo nemurirea,
Cerând, în schimb, regina mea, jertfirea
Fiinţei tale, ştiu: vei fi de-acord.

Dar ce nu ştie el, modern milord,
E că nemoartea nu-nvinge iubirea.
N-am să te las să pleci nici viu, nici mort.

sonet de Nicolae Mătcaş din Iar când cu miei va ninge prin ponoare..., Volumul II (2016)
Adăugat de Maria Hadârcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dor de mamă

Trec anii-n zbor
Şi timpul în neştire trece
Însă numai un singur dor
Cu viaţa timpul şi-l petrece.
Mi-e dor de tine, mamă dragă,
Mi-e tare dor; Ce mult mi-e dor!
Aş vrea să ştie o lume-ntreagă,
Că fără tine pot să mor!
Dar viaţa merge înainte,
Iar timpul zboară fără habar
Şi de ţi-ai pierdut dragul părinte
Inima-ţi plânge în zadar.
Căci nimeni înapoi n-aduce
O fiinţă a cărei vieţi s-a stins;
Degeaba sufletul îmi plânge,
Pierdută ai fost, oricât am plâns.
De atunci mult timp a mai trecut
Şi a fost mai mult un timp pierdut.
De atunci lacrimile s-au uscat,
Dar dorul tot n-a încetat.
Căci toată viaţa dor îmi va fi,
Cât pe Pământ eu voi trăi.
Mereu eu numai tristă sunt,
Dar oamenii-s nepăsători;
De toţi ar fi nemuritori,
Ce-ar mai fi viaţa pe Pământ?!
Dar tu te-ai dus înaintea lor
Şi m-ai lăsat c-un singur dor.
Şi acuma orice veselie
E ca şi cum n-ar exista;
Nimic nu-mi mai place mie,
Decât doar amintirea ta...
În mintea mea tu eşti tot vie
Şi vei trăi o veşnicie!
Aceasta-i unica bucurie
Ce poate să-mi mai placă mie.
Mi se întâmplă foarte rar
Un zâmbet şters să mai schiţez,
Mi se întâmplă mie, dar,
Mai mult nu pot să-mi imaginez.
Nici nu pot să râd voios,
Nu am puterea să o fac,
Din când în când zâmbesc frumos,
Însă numai când mă prefac.
De nimeni nu sunt înţeleasă,
Poate că le par prea voioasă;
Ei nu ştiu ce-n suflet se ascunde,
Căci nimeni în suflet nu pătrunde...
Doar tu adânc mi l-ai străpuns
Şi-n inima mea ai pătruns.
Eu nu sunt singura din lume
Ce a pierdut pe cineva
Şi nu-i de ajuns un singur nume
Izvorul vieţii a-l seca.
Mai sunt mulţi care-mi sunt aproape
Şi unii chiar mă înţeleg,
Dar numai tu ai fost tot ce se poate
Chema mai bun, mai înţelept.
De lângă mine ai plecat
Dar, mamă, eu nu te-am uitat!
Eu mă gândesc mereu la tine,
Tu eşti mereu doar lângă mine...

poezie de Cornelia Georgescu din Tăcere... (2006)
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Al vieţii poem

Voi face un pod între mine şi mine
pentru cât nu m-am iubit
dar nimeni nu trebuie să ştie,
cum nimeni nu trebuie să vadă
umbra mea din ultima mea zi pe pământ!
îmi va mai trebui o singură zăpadă
să-i scriu vieţii un poem desăvârşit...
când nişte scări voi urca...
voi coborî o mie de scări
ori voi sări câte două, întristată!
Să nu pot muri s-ar putea!
dar dacă alerg pe-un câmp de lavandă?
numai poezia să nu-nchidă ochii înaintea mea
poate aşa-mi va creşte un cord în partea dreaptă!
voi trece încet... ca-ntr-un regal
peste curbura de ramuri numită arcadă...
până dincolo... din-co-lo...
infinit mai pierdută în abis
va ninge cernit şi voi pleca împăcată
c-am terminat al vieţii poem,
cu două inimi scris!
Nemaiştiind care din ele
va-ncepe pe-un rug sa ardă...

poezie de Daniela Pârvu Dorin din Poeme noi, Amprente
Adăugat de Daniela Pârvu Dorin
Comentează! | Votează! | Copiază!

N-am timp

Dumnezeu ştie. nu am timp de fleacuri. luaţi dragostea din calea mea
lăsaţi-mă să-mi văd de treabă. atât multă treabă. aş putea să vă răspund dar nu am timp
viaţa asta e atât de scurtă şi am atâtea de făcut.

învăţ. acumulez. atât de multe de învăţat. şi atât de puţin timp.
viaţa trece pe lângă mine. nu se întreabă dacă eu văd ce e în jur, dacă am timp să observ
şi sincer nu am timp nici să privesc cerul, nici ce e în jur. alerg către destinaţie

acum am timp. ştiu atât de multe şi am uitat atât de multe încât mă întreb dacă a meritat
aş vrea să ştiu cum arată un răsărit în plină iarnă dar nu mai există o altă iarnă pentru mine.
aş vrea să strivesc un fir de iarbă între dinţi să-i simt gustul, dar nu va mai fi o nouă primăvară

acum am timp şi pentru mine şi pentru alţii. mai bine zis am timp să mor
viaţa a trecut pe lângă mine luând cu ea răsărituri şi apusuri, gusturi, mirosuri, atingeri pierdute
am atât de multe de spus şi atât de puţine întrebări. acum am timp. degeaba.

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!