De ce să decupez morminte?

Mă mustră lutul argilos,
Că sunt un medic nemilos,
Că las să iasă din spital,
Dansând în rochie de bal,
O moarte hâdă şi hapsână,
Cu tineri şi bătrâni de mână...

Rămân cu ochii în pământ...
Când eu nu ştiu să sap mormânt,
Fac din argilă urne mici,
Să-ncapă pulberi de bunici...
De ce să decupez morminte?
Nu mai am vreme, Doamne Sfinte...

Mă lupt c-un virus ucigaş,
Eu dezarmat, el un pungaş
Neauzit şi nevăzut,
Într-un duel neprevăzut...
N-am învăţat la medicină
Şi-s copleşit, mă simt cu vină.

Aş căuta arme de foc,
Da sunt captiv, rămân pe loc,
Prin vaiete de muribunzi,
Ce mă ţintesc cu ochi rotunzi,
Cerşindu-mi zile... de-aş putea,
Le-aş da bucăţi din viaţa mea...

Nu îmi permit să plâng, nu pot,
Înăbuş lacrimi... nu-s despot,
Şi-aş cumpăra la fiecare,
Noian de zile, vise, soare...
Şi lângă zid, printre suspine,
Mă scurg neputincios pe vine.

Şi fac din luturi urne mici,
Să-ncapă pulberi de bunici...

poezie de Aurora Luchian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de Reunire

Poate că sunt şi ţări fără durere,
Unde-ar fi veşnicia să-ţi îngâni,
Dar fiindcă nu râvnesc nici o avere,
Rămân să mor aici, printre români.

Am fraţi, care m-aşteaptă-n orice vară
Pe ţărmuri de ocean, în munţi--stăpâni,
Dar fiindcă nu vreau lutul să mă doară,
Rămân să mor aici, printre români.

Fac parte dintr-un neam ce se urăşte
Şi-i binevoitor cu cei păgâni,
Dar fiindcă Dumnezeu aşa voieşte,
Rămân să mor aici, printre români.

Poate că-s doar un om de modă veche,
Visând un Ideal ce nu-l amâni,
Dar fiindcă graiul meu n-are pereche,
Rămân să mor aici, printre români.

Am clipe, când stau, supărat pe toate,
De lacrimi scris, în faţa unei pâini,
Dar fiindcă vine ziuă după noapte,
Rămân să mor aici, printre români.

Ultimul chiar de-aş fi, nu plec de-acasă,
Înconjurat de lupi, muşcat de câini,
Dar fiindcă nu ştiu moarte mai frumoasă,
Rămân să mor aici, printre români.

Şi vulturii când mi-or săpa mormântul
Lângă mioarele apusei stâni,
Să zică-atât: "Fiindcă-a iubit Cuvântul,
El a rămas, murind, printre români".

poezie de Traian Vasilcău (2018)
Adăugat de Traian Vasilcău
Comentează! | Votează! | Copiază!

De ce

De ce se storc prin cârd de gene lacrimi,
Atâta timp cât ochii contopesc
Cer şi pământ, trăiri din mii de inimi
Al căror paşi de dans slăvesc,
Cortina bucuriei...

De ce sunt ochi cu pleoapele căzute
Sub cete de-ntrebări ce vor să ardă,
Din cartea zilei, filele trecute
Şi cu-alor scrum să tatueze-o zgardă
Pe mugurii din buze...

De ce sunt ore întinate-n gânduri
Pierdute-n lava iadului mental,
Când vor minute să atingă trupuri
De îngeri rătăciţi pe orbul mal,
Din iazul veşniciei...

De ce sunt zile mute printre voci
Ce nu de mult cântau un imn carnal,
Precum minerii îngropaţi sub roci,
Dansând prin jad, la propriul festival,
În pântec de pământ...

De ce din zile se nasc nopţi stupide,
Din nopţi albastre zile rătăcite
Şi-al orei cânt dansează prin bazar...

De ce şi iar de ce, pe-acelaşi mal?

poezie de Cristian Je
Adăugat de Cristian Je
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bătrâni şi copii

Aceşti bătrâni, aceşti copii
Ar fi, dar parcă nu ar fi,
Sunt unii nord şi alţii sud
Şi lacrima nu şi-o aud.

Ca-ntr-un complot diavolesc,
Părinţii dintre ei lipsesc,
Îşi zic bunici, îşi zic nepoţi,
Străinătatea strigă-n toţi.

Aceşti copii, aceşti bătrâni
Sunt zilierii tristei pâini,
Fiorul dintre ei s-a dus
Şi rudele, cu ei nici nu-s.

Nişte copii în ţarc vulgar,
Nişte bătrâni în bestiar,
Furtună i-a adus aici,
Nu-şi sunt nepoţi, nu-şi sunt bunici.

Copiii n-au ce-şi aminti,
Bătrânii nu mai nasc copii,
Imaginile lor se cern
Spre paradis şi spre infern.

Şi pân' s-ajungă la sfârşit,
Au de trăit şi de murit,
Ca vietăţile-n nisip
Ei nici nu-şi seamănă la chip.

Aşa au fost, aşa rămân,
Ce e copil, ce e bătrân
Bătrânii-n iadul propriu zis,
Copiii-n veşnic paradis.

Purtându-şi umbrele în mâini,
Ce trişti copii, fără bătrâni,
Cu ochii pătimiţi de vii,
Ce trişti bătrâni fără copii.

poezie celebră de Adrian Păunescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cel ce Sunt

Ce este, Doamne, acolo sus, în straturile-nalte
De nu putem vedea nicicând decât prin cruda moarte?
Ce este dincolo de nori, în cerurile sfinte,
Suflete mari, suflete mici, 'nălţate din morminte?

Şi ce mister se-ascunde-n Tine, în mintea-Ţi nevăzută,
De Te-ai decis să Te cobori la lumea decăzută?
Cum ai făcut Tu, sfânt părinte, să vii taman la noi
Când ştii prea bine că suntem în suflet mai mult goi?

Cum ne-ai iubit şi ne iubeşti, crucificându-te plenar,
Pe noi, făuritori de spini, haini în inimi iar şi iar?
Cum să-nţelegem ce gândeşti şi opera-ţi măiastră
Când un mister total şi-adânc e însăşi viaţa noastră?

N-am înţeles că vii suntem, umpluţi de nemurire
N-am înţeles enigma morţii, inconştientă omenire
Nimic din tot ce-a fost şi este, din harurile sfinte,
Că astăzi Tu eşti Cel ce sunt, în veci şi mai-nainte.

poezie de Aurora Cristea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pace

Nopţi şi câte zile
Până la scadenţă
Măsurate-n mile:
Milă, Excelenţă!

Omul vine, pleacă
Pietrele rămân
Râul dacă seacă,
Timpul e stăpân!

Şi-om pleca cu toţii
În ţinutu-acela
Fiii şi nepoţii
Ne-or găti nacela;

Fără pulberi drumul,
Fără de întors
Fumul, poate scrumul
Dacă ni s-a tors,

Aţa pe mosor:
Cânepa sau inul
Pacea dacă mor,
Pacea cu destinul!

Zile, albe file
Până la scadenţă
Mi le-nsemn. Şi mi le
cumpăn, Excelenţă!

Cu aceleaşi nopţi
Moarte provizoriu
Plâng strugurii copţi
Zarea de ivoriu

poezie de Ion Untaru din Condorul (2001)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pacea

Nopţi şi câte zile
Până la scadenţă
Măsurate-n mile:
Milă, Excelenţă!

Omul vine, pleacă
Pietrele rămân
Râul dacă seacă,
Timpul e stăpân!

Şi-om pleca cu toţii
În ţinutu-acela
Fiii şi nepoţii
Ne-or găti nacela

Fără pulberi drumul,
Fără de întors
Fumul, poate scrumul
Dacă ni s-a tors,

Aţa pe mosor
Cânepa sau inul
Pacea dacă mor,
Pacea cu destinul!

Zile, albe file
Până la scadenţă
Mi le-nsemn. Şi mi le
cumpăn, Excelenţă!

Cu aceleaşi nopţi
Moarte provizoriu
Plâng strugurii copţi
Zarea de ivoriu

poezie de Ion Untaru din Condorul (2001)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pacea

Nopţi şi câte zile
Până la scadenţă
Măsurate-n mile:
Milă, Excelenţă!

Omul vine, pleacă
Pietrele rămân
Râul dacă seacă,
Timpul e stăpân!

Şi-om pleca cu toţii
În ţinutu-acela
Fiii şi nepoţii
Ne-or găti nacela

Fără pulberi drumul,
Fără de întors
Fumul, poate scrumul
Dacă ni s-a tors,

Aţa pe mosor
Cânepa sau inul
Pacea dacă mor,
Pacea cu destinul!

Zile, albe file
Până la scadenţă
Mi le-nsemn. Şi mi le
cumpăn, Excelenţă!

Cu aceleaşi nopţi
Moarte provizoriu
Plâng strugurii copţi
Zarea de ivoriu

poezie de Ion Untaru din Condorul (2001)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oamenii planetei

Suntem mult prea mici
În astă lume mare...
Sunt valuri prea înalte,
Când noi suntem prea scunzi...
Sunt mult prea multe lacrimi
Închise-n vieţi amare,
Suntem mult prea mici
Când ne-arătăm rotunzi...

Suntem mult prea răi
Pe o planetă bună...
Sunt oameni care mor,
Când trupul le trăieşte...
Sunt mult prea multe crime
Iar viaţa prea nebună,
Suntem mult prea reci
Când viaţa ne-ncălzeşte...

Suntem mult prea mici
Ca oameni, noi cu noi...
Sunt răni ce am uitat,
Când ele nu te uită...
Sunt mult prea multe sarcini
Şi nu-s purtate-n doi,
Suntem mult prea orbi
Când viaţa este mută...

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu
Adăugat de Adina-Cristinela Ghinescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gol şi lumină

De invizibile răni am inima sfâşiată
În jur totu-i gol, eu sunt îndurerată.
Un văl albastru ochii-mi acoperă,
e culoarea privirii tale care mă-mpiedică
să ved mai departe, ca odinioară, angelică.
Dar eu rămân, rămân aici,
revăd cu ochii minţii mici
imagini clare ce le-ador,
tu lângă şoldu-mi mirador
orgolios mergând alături,
cu ochi senini dându-mi săruturi.
Eu înalţând a mea privire,
profilu-ţi deseman râzând
umplându-mi inima de bucurie
şi clipe albe puse la păstrare
precum furnica pune mâncărică în ponoare.
Dar golu'acum e dens şi-ntunecat,
e rece frica ce-mi cuprinde trupul,
suflare n-am şi viaţa parcă a plecat,
cu jale şi amar modelez lutul...
Dar ce e, ce se- întâmplă?
Un glas coboară în galop pe-o rază de lumină,
şoptind duios şi totuşi ferm precum o girodină;
"Trezeşte-te, nevoie e tine mai mult ca oricând,
doi ochi albaştri te aşteaptă râzând,
cheamă iubirea din care-ai făcut o cunună
căci viaţa va merge încă departe, până la lună.
Dansând, suspinând, râzând cu gândul fecund,
parfum de speranţe şi-mpliniri respirând,
cu ochii albaştri plini de lumină,
voi doi şi-Universul mereu mână-n mână".

poezie de Doina-Maria Constantin
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţară, tu eşti Raiul meu

Mândru sunt că-s românaş,
Îmbrăcat în costumaş,
Popular, cusut cu stele,
Căci e ziua ţării mele.

Haideţi fraţilor, veniţi,
Veseli, iubitori, uniţi,
Azi în zi de sărbătoare,
Ca să facem horă mare.

Te slăvim cu inimi mici,
De copii, părinţi, bunici.
Alba Iulia sclipeşte
Când românu-şi reuneşte.

Sunt român şi mândru-s eu,
Ţară, tu, eşti Raiul meu!

poezie pentru copii de Aurora Luchian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

M-am căsătorit...

M-am căsătorit aseară, c-un luceafăr din apus!
Ochii licăreau argintul, lumilor necunoscute
Un alai de nebuloase, de comete şi-a adus,
Avea stele şi planete în coroana de pe frunte!

Şi-am privit cu gingăşie spre făptura-i ca de ceară,
M-am cutremurat la gândul, că şi eu devin o stea
Depărtarea de pământ, într-o zi poate-o să doară,
Toate-s reci! Prea mult mister! N-ar vrea oare-aici să stea?

Dar luceafăru-i etern! S-a născut pe-un alt tărâm,
N-are-n el sufletul cald, cum-e-l meu cel omenesc
Cu păreri de rău, i-am spus: unde m-ai zărit rămân!
Ce să fac eu muritoare, în castelul tău ceresc?

Nu cresc flori! Nu iese iarbă! N-ai nimic! Nici primăvară!
Ce pot ochii mei, o viaţă, decât noaptea să o vadă?
Voi ieşi din când în când şi privesc ca să apară
Stele, lună şi pe tine! Tu laşi dorul tău să cadă:

Peste mine, pulberi fine, de argint din infinit,
Şi voi şti că-ţi aminteşti de o nuntă! De-a noastră
Lângă mine, niciodată n-ai putea fi fericit,
Îţi stă bine! Astru' rece, ce răsari pe bolta albastră!

Te voi căuta prin vise, prin noian de amintire!
Memorând doar pentru mine, clipele de duioşie
Adormind cu un suspin, ca o tandră amăgire,

poezie de Elena Căruntu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-s

Nu-s nici hoţ... nebun nu sunt,
Dar iubesc, iubesc ochi verzi,
Nu-s batrân... am păr cărunt,
Vreau în tine să mă pierzi.

Nu-s tâlhar... haiduc nu sunt,
Port iubirea-n cingătoare,
Cu păr negru... fir mărunt,
Chipul trandafir în floare.

Nu-s director... nici golan,
Dar te vreau a mea stăpână,
De-aş rămâne făr-un ban,
Tot voi cere... a ta mână.

Nu-s actor... nici negustor,
Dar doresc cu-nverşunare,
Să te culc lângă izvor
Şi să te înalţ spre soare.

Nu-s beţiv... nici păcătos,
Cred în dragoste şi-n vise,
Dar iubesc tot ce-i frumos,
Chiar dacă-mi sunt... interzise.

poezie de Constantin Triţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mai las o amintire peste flori

Am şi uitat, a curs atâta vreme,
Cum arăta pe chipul tău, blândeţea.
Prin amintiri, de-aş răscoli, m-aş teme,
Şi n-am să-mi iert dac-aş găsi tristeţea.

Ai luat cu tine, mamă, neuitarea,
Ca un înscris făcut sub legământ.
Ramâne tot, când ne-a venit plecarea,
Doar ea putea să-ncapă în mormânt.

Azi vin aici... să mai aduc o floare
Şi un regret, nechibzuinţei mele.
E prea târziu, şi prea târziul doare...
Tu iartă-mă, de-acolo, dintre stele.

Doar bietul timp, durerea ne-o mai stinge,
Prin rătăciri de gânduri şi simţire,
Azi nu mai plâng... dar lacrima tot curge
Să pună peste flori o amintire.

poezie de Marin Bunget
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Camera mea e un aerodrom

pe comodă, la loc de cinste, este o fotografie format a4
chiar dacă nu îi sărut în fiecare zi, ei sunt acolo, mereu frumoşi, mereu ai mei
şi din fotografie îmi zâmbesc de fiecare dată când simt că depărtarea mă apasă
şi-aş vrea să fiu acasă, să stăm cu toţi la masă

în fiecare zi idei-vise aterizează sau decolează din camera mea
eu sunt un biet controlor de zbor care de multe ori uit să deschid fereastra
şi multe idei rămân afară, cad la pământ şi-n uitare
şi nici nu ştiu dacă e bine. dacă mă doare

sunt zile când iau fotografia-n braţe şi vorbesc cu ei
dar depărtarea nu ţine de cald şi-atunci parcă ceva mă-înţeapă-n ochi
şi ies din casă. dar afară plouă cu lacrimi şi ninge cu oftaturi
iar cerul cenuşiu se şterge cu un nor

astăzi visele mele au intrat în grevă şi-aerodromul pare-abandonat
mi-e poza foaie albă şi greul de sub pat m-aşteaptă să-înnoptez
vorbele curg în şoaptă, mi-e rece şi mi-e greu
adorm cu ei în gând, mă răsucesc, mă regăsesc, mă pierd...

poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lăsaţi-mă să plâng

(in memoriam Monica Vlăduţ Neagu)

Când vreau să plâng, lăsaţi-mă să plâng,
Există dureri ce n-au alinare;
Crâncen, dacă din dinţi şi din pumni strâng
E fiindcă mă simt fulg într-o vâltoare!

Când ne luptăm pentru victorii mici,
Gata să ne distrugem, parte-n parte,
Uităm ce puţin zăbovim pe-aici
Şi cum parşiv, pândeşte crunta moarte.

După ce legi ne selectează ea
Nu am aflat, într-un noian de veacuri;
E sigur doar că vine să ne ia,
Căci pentru moarte nu există leacuri.

Trăim haotic şi nesăbuit,
Crezându-ne-ai destinului stăpâni,
De fapt, mergem pe muchie de cuţit,
Când ne trezim. suntem deja bătrâni!

O, moarte, nemila ta mă deprimă!
De-ar exista o justiţie mare,
Care să te condamne pentru crimă
Să zaci pân-ai să mori în închisoare!

poezie de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De-aş putea...

De-aş putea să rup din cer doar un petec de albastru
Aş croi din el umbrelă pentru sufletu-mi sihastru
Să îl apăr de ninsori şi de ploile târzii
Dar n-am aripi ca să urc peste norii plumburii

De-aş putea să rup de sus doar o rază aurie
Aş picta cu ea un soare să mi-l pun la pălărie,
Sufletul să-l încălzească când îmi plouă şi îmi ninge
Dar n-am scară să mă sui, soarele nu-l pot atinge

De-aş putea să fac din ochi un izvor cu apă lină
Mi-aş spăla sufletu-n el de păcate şi de tină
Poate vede şi el Raiul, c-am oftat şi am tot plâns,
Însă lacrimi nu mai curg şi poate n-au fost de-ajuns...

De-aş putea aş fura focul de la însuşi Prometeu
Şi-aş aprinde c-o scânteie o iubire-n pieptul meu
Pentru tine care ştii să provoci ca o ispită
De n-aş şti că toamna cerne sentimentele prin sită...

poezie de Ioana Gărgălie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am plecat de lângă tine

Am plecat de lângă tine,
Nu ştiu încotro mă-ndrept,
Haide, vino după mine
Şi nu mă lăsa să mă pierd.

În perdeaua deas-a nopţii
Cerul nu s-a mai deschis.
Rătăcesc pe drumul vieţii
Şi mă scufund într-un abis.

Numai ochii tăi albaştri
Ar putea să mă găsească,
Cănd îţi vor spune sihaştri
Că s-a deschis bolta cerească.

Să vi să-mi intinzi o mână
Dacă ştii că mă iubesti,
Că-mi plâng ochii şi suspină,
Numele când îmi rostesti.

N-am să plec de lângă tine,
Două vieţi de-aş mai trăi,
Fiindc-am rătăcit prin lume
Visând mereu la ochii tăi.

poezie de Gheorghe Deniştean (19 martie 2017)
Adăugat de Denygigi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Carpe diem

Înghit bucăţi mari de viaţă,
Fară să mestec, fără a digera,
Fericirea vine mâncând.

Lacrimi amestecate cu tăcere, singurătate
Şi bucăţi mici de iubire prin aluatul compact
Se strecoară cu gust însorit de limonadă
Muzica şi efectele sale.

Printre dureri cotidiene.

Îmi amintesc în fiecare zi să număr petele de lumină
şi diferitele mirosuri ale albastrului de Voroneţ.
Îmi amintesc că lumea e făcută din protoni şi neutroni
Lucruri insignifiante ne ţin cu suflare.

Fericire are gust amărui şi printre lucrurile mici
fel ca pe Calea infinită, lactee

Înfulec viaţa fără zahăr şi aditivi.
Fără să presar deasupra cuvinte frumoase sau busuioc

Sărbătorile nu sunt pentru post ci pentru
oferte de iubit neîntemeiate.
Sărbătoresc cu exces de libertate
Sărbătoresc în culori
zilele sunt un dar dureros

poezie de Codruţa Corbei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dale în timp

Am scris pe o dală seninul de ieri,
pe alta un drum pentru mâine,
cioplesc vânt ce trece în calde-adieri,
dar am şi cu vreme de câine.

Sunt dale de timp, uneori mai pustiu,
uitate pe-alei de-ntuneric,
iar altele-ascund, sub un strat străveziu,
un râs prefăcut sau isteric.

Mai sunt şi bucăţi ce doriseră-a fi
esenţele dure din munte,
sau pulberi de stele, dar pot ele-a şti
de-s mari, ori sunt visuri mărunte?

Sunt dale mai vechi, sau mai noi, şi îmi sunt
doar zile cu care, pe rând, mă confrunt.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De trei zile-s nebună-ntre lumi

De trei zile-ntre lumi
Eu culeg vocea ta albăstruie,
Şi-aş zidi un spital de nebuni,
Dar n-am lemne şi nu am nici cuie.

De trei zile mă rog la apus,
Din aripa lui să îmi dea vreo trei fulgi,
Căci nu ştiu pe ai mei unde i-am pus
Şi nu ştiu, când mă vezi de ce fugi?

De trei zile zidesc un altar
Şi dărâm o biserică-apoi,
Că de mult nu mai am eu habar,
Cât rai şi cât iad se ascunde în noi.

De trei nopţi privesc la o stea,
Sunt nebună, şi nu-mi vine-a crede,
Cum din ochi îmi curge culoarea,
Picurând peste lume doar verde.

De-o veşnicie pictez o zi şi o noapte,
Să îţi fiu numai ţie aleasă,
Căci mă asemăn prea mult cu o moarte
Şi-am să-i fiu numai nopţii mireasă!

poezie de Iuliana Dinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!