Pacea

Nopţi şi câte zile
Până la scadenţă
Măsurate-n mile:
Milă, Excelenţă!

Omul vine, pleacă
Pietrele rămân
Râul dacă seacă,
Timpul e stăpân!

Şi-om pleca cu toţii
În ţinutu-acela
Fiii şi nepoţii
Ne-or găti nacela

Fără pulberi drumul,
Fără de întors
Fumul, poate scrumul
Dacă ni s-a tors,

Aţa pe mosor
Cânepa sau inul
Pacea dacă mor,
Pacea cu destinul!

Zile, albe file
Până la scadenţă
Mi le-nsemn. Şi mi le
cumpăn, Excelenţă!

Cu aceleaşi nopţi
Moarte provizoriu
Plâng strugurii copţi
Zarea de ivoriu

poezie de Ion Untaru din Condorul (2001)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pacea

Nopţi şi câte zile
Până la scadenţă
Măsurate-n mile:
Milă, Excelenţă!

Omul vine, pleacă
Pietrele rămân
Râul dacă seacă,
Timpul e stăpân!

Şi-om pleca cu toţii
În ţinutu-acela
Fiii şi nepoţii
Ne-or găti nacela

Fără pulberi drumul,
Fără de întors
Fumul, poate scrumul
Dacă ni s-a tors,

Aţa pe mosor
Cânepa sau inul
Pacea dacă mor,
Pacea cu destinul!

Zile, albe file
Până la scadenţă
Mi le-nsemn. Şi mi le
cumpăn, Excelenţă!

Cu aceleaşi nopţi
Moarte provizoriu
Plâng strugurii copţi
Zarea de ivoriu

poezie de Ion Untaru din Condorul (2001)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pace

Nopţi şi câte zile
Până la scadenţă
Măsurate-n mile:
Milă, Excelenţă!

Omul vine, pleacă
Pietrele rămân
Râul dacă seacă,
Timpul e stăpân!

Şi-om pleca cu toţii
În ţinutu-acela
Fiii şi nepoţii
Ne-or găti nacela;

Fără pulberi drumul,
Fără de întors
Fumul, poate scrumul
Dacă ni s-a tors,

Aţa pe mosor:
Cânepa sau inul
Pacea dacă mor,
Pacea cu destinul!

Zile, albe file
Până la scadenţă
Mi le-nsemn. Şi mi le
cumpăn, Excelenţă!

Cu aceleaşi nopţi
Moarte provizoriu
Plâng strugurii copţi
Zarea de ivoriu

poezie de Ion Untaru din Condorul (2001)
Adăugat de Ion Untaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fidelitate

Femeile au zile şi zile, nopţi şi nopţi.
Eu cred că-mi place vinul pentru că le imită,
Că strugurii, mai cruzi, mai pârguiţi, mai copţi,
Îmi dau mai multe gusturi în gura sterpezită
De-atâta poezie - singura mea iubită.

poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când îmi vine copilul acasă
Este viaţa cu mult mai frumoasă.
Doar că pleacă din nou şi rămân
Nopţi şi zile cu dorul stăpân...

catren de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce frumoasă e pacea!

Ce frumoasă e pacea!
Între noi şi vechi hotare,
Ce frumoasă-i lumea vie,
Răsfăţată de bucurii în floare,
Din vârfuri de munte,
Până jos, în vale.

Ce frumoasă e pacea!
Dacă omul bun îi sfinţeşte culmea, fără încetare,
Ce frumos e gândul omenesc!
Fără de urâciuni,
Fără întinare.

Ce frumos e înaltul, coborât în mare!
Ce frumos e omul bun, cu faţa la altare!
Ce minune mare, când soarele în pacea lui răsare,
Peste raiul verde, plin cu mărgăritare,
Sub concerte vii, de ciripitoare.

Ce frumoasă e pacea!
Cu copii voioşi alergând în soare,
Prin grădini în floare,
Lângă mame înţelepte,
Sfinţite cu răbdare.

Ce frumos e visul omenesc!
Purtător de bine, între munţi şi mare,
Ce frumos e omul, când are bun renume,
Printre ai lui semeni, pace şi încântare,
Sub mănunchi de curcubee şi vise divine.
Ce frumoasă e pacea, în apus de soare!

poezie de Valeria Mahok (22 februarie 2018)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Câte

Câte lacrimi de iubire,
Oare sunt într-un ocean?
Lacrimi de dezamăgire
Câte, sunt scurse în van?

Câte vise neîmplinite
Se ascund azi printre stele
Şi dorinţe infinite
Câte, oare sunt în ele?

Câte vorbe nerostite
Se găsesc oare într-un veac
Şi decizii mai greşite
Câte sunt şi nu au leac?

Câte răutăţi sunt oare
Într-un gând nevinovat,
Care la necaz apare
Câte-n gând s-au adunat?

Câte zile nesfârşite
Numără un om la care,
Viaţa este pe sfârşite
Câte, când speranţa-i moare?

Câte ceasuri trec pe noapte
Fără somn, fără odihnă
Fiindcă inima vrea fapte
Câte ceasuri fără tihnă?

Câte clipe trec în viaţă,
Fără ură şi minciună
Ce-ţi fac inima de gheaţă
Câte, nimeni n-o să spună?

Câte speranţe deşarte
Are cel care greşeşte,
De iertare s-aibă parte
Câte, dacă se căieşte?

Câte piedici îi mai pune
Unui om soarta în cale
Până când el va apune,
Câte, în zilele sale???

Câte omul pătimeşte
Într-o viaţă din trufie?
Multe şi-l nemulţumeşte
Câte, nimeni n-o să ştie!

Câte suflete sărmane
Aud vorbe jignitoare
Ce le fac reci, inumane
Câte cad jos, la picioare?

Câte zile are omul?
Câte zile are-n viaţă?
Câte frunze are pomul!?
Câte zile e speranţă!?

poezie de Georgiana Niţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O mie de nopţi

O mie de nopţi eu te-aş iubi
Şi o mie de zile dacă ar fi
Din priviri eu te voi sorbi
Şi mereu aşa va fi.

Ţi-aş da şi stelele de pe cer
La fel şi luna ţi-o ofer.
Tu eşti un iubit model
Şi drăguţ ca un bobocel.

Stăm aşa îmbrăţişaţi
De sol noi stăm fixaţi
Şi stăm unul lângă altul
Fără să luăm în calcul
Cât de târziu s-a făcut
Până şi vântul a devenit mut.

Inima îmi bate tare
Am tot feluri de emoţii bizare
Simt cum la tine în braţe mă topesc
Şi simt că tot mai mult eu te iubesc.

poezie de Petruş Ida-Andreea (1 februarie 2022)
Adăugat de Petruş Ida-Andreea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doamne, câte nopţi am dormit fără să visez şi câte zile am trăit fără să iubesc!

aforism de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

De când... până când...

De când e lumea şi pământul,
Tot de-atunci bate şi vântul.
Norii tot de-atunci se-adună,
Fulgeră, plouă şi tună.

Tot de-atunci apele curg,
De-atunci cântă cucu-n crâng,
De-atunci sunt zile şi nopţi,
Tot de-atunci sunt vii şi morţi.

Din acele prea vechi timpuri
Există ani şi anotimpuri.
De când soarele e soare,
Tot de-atunci luna răsare.

De-atunci pomii ne umbresc
Şi cu flori se-mpodobesc.
De-atunci pământul hrăneşte
Tot ce pe el vieţuieşte.

De-o veşnicie strălucesc
Stelele-n raiul ceresc.
Tot de atunci păsări zboară
Către marea Stea Polară.

Toate-acestea îşi au mersul
De când există Universul.
Şi după cum cartea ne-nvaţă,
Tot de-atunci există viaţă.

De când planeta are viaţă
Omul stă mereu în faţă.
Chiar dacă există moarte,
El are posteritate.

Va dăinui până când
Va dispărea acest pământ.
Atunci, nu vor fi zile şi nopţi,
Nu vor mai fi vii, nici morţi.

Atunci viaţa se sfârşeşte,
Când pământu-ncremeneşte.
Când, în Universu-acesta mare
Va străluci un alt soare.

poezie de Dumitru Delcă (22 octombrie 2011)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tineri căsătoriţi cheltuitori

Ca vârste, cum nu sunt prea copţi
Şi nici cu minţile integre,
Toţi banii pentru zile NEGRE
Îi risipesc în ALBE nopţi.

epigramă de Mihai Haivas din Geometrie conjugală (2013)
Adăugat de Mihai Haivas
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voinicii porniră spre curtea împărătească. În ziua următoare se făcură nunţile şi apoi trei zile şi trei nopţi întreaga împărăţie răsuna de veselia oaspeţilor... Peste alte trei zile şi trei nopţi merse vestea în ţară că Ana şi-a făcut pâinea: a cules bobi, a măcinat, cernut, frământat şi a copt pâinea precum a fost zis la culesul de căpşune. Încă de trei ori câte trei zile şi de trei ori câte trei nopţi trecură şi o nouă veste merse în ţară, că Stana şi-a făcut cămaşa: a cules fire de in, le-a copt şi meliţat, a periat fuiorul, a tors firele, a ţesut pânza şi a cusut cămaşa pe trupul soţului ei, precum a fost zis la culesul de căpşune. Numai a Lăptiţei vorbă nu s-a împilinit încă. Dar toate se fac numai cu vremea.

Ioan Slavici în Doi feţi cu stea în frunte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe vremea fabulistului Esop (c. 620 - c. 560 î. Hr.), vulpile erau proaste: dacă n-ajungeau la strugurii copţi, strâmbau din nas şi plecau spunând că sunt acri. Vulpile de azi s-au deşteptat şi şi-au câştigat reputaţia de cel mai viclean animal; dacă n-ajung la strugurii copţi, pun scară...

aforism de George Budoi din Mâncarea în aforisme, epigrame, poezii, pamflete şi satire (8 septembrie 2021)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Depărtare

Câte versuri stau să cadă
De pe tâmpla-mbătrânită,
Şi din inima bolnavă
Nenţeleasă, neiubită?

Câte stele s-au stins oare
Lângă ochii-ţi plini de dor,
Şi în câtă supărare
Te-ai scăldat de dorul lor?

Câţi ai întrebat pe stradă
De copiii tăi iubiţi,
Şi te-ntrebi, când or să vadă
Ce-i iubirea în părinţi?

Câte nopţi mai ai, bătrâne,
Câte zile şi cât dor?
Cât mai poţi s-aştepţi un mâine
Cu gândul la-ltău fecior?

Câte griji mai ţi sub piele
Şi dorinţe-n palmă-ţi mică,
Câte nopţi ai să faci zile
Cu gândul la a ta fiică?

poezie de Iuliana Dinte
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

E atât de frig

că m-aş putea ascunde
între palmele tale
fără să ştiu câte zile au trecut
şi câte nopţi am strigat
să mă arunci
până la marginea lumii
ca pe un adevăr
de care te împiedici mereu

şi până la urmă
până la urmă
eu m-aş vindeca de tine
şi toată nebunia asta trăită
ar rămâne îngropată adânc
în sufletul meu
în sufletul tău
nu-i aşa
spune tu
nu-i aşa
că m-aş putea ascunde
între palmele tale
fără să-mi rosteşti numele
doar să mă guşti
şi să-ţi placă
nu-i aşa
spune tu
nu-i aşa

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să te iubesc

Nu vreau decât să te iubesc
O furtună umple valea
Un peşte râul

Te-am făcut pe măsura singurătăţii mele
Lumea întreagă să ne ascundem
Zile şi nopţi să ne înţelegem

Să nu-ţi mai citesc în ochi
Decât ceea ce gândesc despre tine
Şi de-o lume care să-ţi semene

Şi zile şi nopţi rânduite de pleoapele tale.

poezie celebră de Paul Eluard
Adăugat de angel.demon
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zile şi nopţi...

şi s-aprind de la soare, arzând
zile albe ca laptele lin
şi le sorb ca pe vremuri cu jind
când tristeţea, când caldul senin

şi fug nopţile toate la rând
şi se strâng într-un loc, la un loc
aşteptând, aşteptând, aşteptând
şi tribut şi noroc şi soroc...

şi mai stau între ele mai stau
între zile şi nopţi încă viu
şi le las să-mi mai toarne pe şleau
din paharul când plin când târziu...

poezie de Iurie Osoianu (29 aprilie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără mine

Voi pleca singură,
Fără mine,
Sluga mea cea credincioasă
De-o viaţă,
Pentru că numai eu
M-am însoţit
În drumul anevoios
Spre Eben-Ezer.

Voi pleca singură,
Fără mine,
Către Elyoenai.
Voi arde odată
Cu uleiul de măsline
Al Menorei,
Până la mistuirea
Flăcării albastre
Din al şaptelea braţ.

E-adevărat,
În timpul Jertfei de Seară,
După atâta Arderedetot,
Despărţirea asta
Nu mai doare.

Până târziu,
Până departe,
Până la Manahat,
Voi ajunge
În sfârşit...
Singură,
Fără mine.

poezie de Daniela Reghina Onu din Paşi printre pietrele Sionului (martie 2011, Bucureşti)
Adăugat de Valentin Mesianic
Comentează! | Votează! | Copiază!

Drumul

Dacă-i o lege, vreau s-o calc,
Dacă-i un jurământ, să-l ţin,
Dacă-i o foaie, s-o îmbrac,
Dacă sunt foi, să mă abţin

Dacă eşti tu, să te susţin,
Dacă sunt alţii, să ne lase,
Dacă sunt nopţi, să dau festin,
Visând la zile glorioase

Tu-mi eşti busolă şi atlas,
Extras de cont, atac de cord,
Diavol şi iconostas,
Etern acord si dezacord

Aşa că vino şi rămâi,
Am o banchetă pentru doi,
Drumul e încurcat şi şui,
Ruta perfectă pentru noi.

poezie de Teodor Burnar (2022)
Adăugat de Teodor Burnar
Comentează! | Votează! | Copiază!

EVOLUTIE

Zile şi nopţi, nopţi şi zile
Au fost cu mine, vor mai fi
Dar clipe mari de fericire
Cine îmi va oferi?

Săptămâni şi luni, trec în zbor,
Lasă-le să treacă, plece
Chiar înconjurat de dor
Eu voi rămâne rece

Timpul se va scurge monoton
Sau poate în tempo rapid
Îmi va seca al dragostei izvor
Va dispare ce-i splendid.

Va curge râul liniştit
Şerpuind ferice
Eu voi fi mai necăjit
Nu ştiu ce voi zice!

Îmi voi împrumuta timid
Masca mulţumirii,
Mă voi încorseta în zid,
Zidul amintirii.

Peste tot ceea ce scriu
Se va lăsa uitarea,
Nu cred că va fi târziu
Să-ţi cânte nepăsarea.

Baia de Arieş 11 Februarie 1966

poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa poeziei

Am călătorit în abisul timpului!
Am urcat şi am coborât munţi.
Şi-am parcurs troieni de timp
Cu lacrimi şi surâsuri ale singurătăţii!
Am strigat plângând
Doar în crăpătura seacă a pământului,
Să fiu sigur ca nu mă aude nimeni...
Doar seceta sufletului meu.
Disperarea şi plictiseala ce au venit şi au trecut,
Călătorind prin anii mei,
Au înţeles cum stau de fapt lucrurile...
Am depăşit zile egale ale singurătăţii în doi,
Prizonieri în pacea de acasă,
Zile egale, fără gust, insipide, fără culoare, ascunse
Între suferinţa şi bucuria cea dorită!
Zile întunecoase şi nopţi albe,
Furtuni în zile însorite dar şi clipe dezolante,
Pline de aglomeraţie, înr-un vid al zilelor, goale...
Acum că tu ai apărut în viaţa mea,
Vroiam să nu te las să pleci,
Să nu te pierd, dupa atâtea căutări.
Dar tu nu vrei să mai rămâi, te-ai speriat de vorbe
Ce nici măcar în gânduri nu erau!
Privirile mele dureau...
Şi cine ştie când te voi mai auzi!
Este inutil să-ţi repet ca pentru mine eşti o stea,
Atâta timp cât tu vei crede ca eăti o rocă
Stăpână, stinsă, echivocă,
O rocă ce provine dintr-un munte.
De vrei un altfel de iubire,
Eu nu pot să mai port încă o mască şi pentru tine!
Voi fi mereu sânge şi tu vena cavă
Iubita mea ce vei trăi prin mine clipe eterne!
Până mai ieri, eu mă hrăneam şi te sorbeam pe tine.
Dar mi-ai lăsat un gust amar în suflet
Şi deci prefer dulceaţa vieţii zilelor ce curg...
Aşa că voi continua să beau din cupa cu otravă,
Vinul fericirii, dătător de moarte ce dă viaţă
Şi puteri de Prometeu,
Gândului meu, poeziei.

poezie de Diodor Firulescu din Viaţa într-o călimară
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!