Cel ce Sunt

Ce este, Doamne, acolo sus, în straturile-nalte
De nu putem vedea nicicând decât prin cruda moarte?
Ce este dincolo de nori, în cerurile sfinte,
Suflete mari, suflete mici, 'nălţate din morminte?

Şi ce mister se-ascunde-n Tine, în mintea-Ţi nevăzută,
De Te-ai decis să Te cobori la lumea decăzută?
Cum ai făcut Tu, sfânt părinte, să vii taman la noi
Când ştii prea bine că suntem în suflet mai mult goi?

Cum ne-ai iubit şi ne iubeşti, crucificându-te plenar,
Pe noi, făuritori de spini, haini în inimi iar şi iar?
Cum să-nţelegem ce gândeşti şi opera-ţi măiastră
Când un mister total şi-adânc e însăşi viaţa noastră?

N-am înţeles că vii suntem, umpluţi de nemurire
N-am înţeles enigma morţii, inconştientă omenire
Nimic din tot ce-a fost şi este, din harurile sfinte,
Că astăzi Tu eşti Cel ce sunt, în veci şi mai-nainte.

poezie de Aurora Cristea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ne-ai convins...

Ne-ai convins că în păcat
E totală degradare
De aceea Te-am urmat
Cu elan şi consacrare.

Ne-ai vorbit cu grai duios
Să-nţelegem bine starea
De-a trăi cu mult folos
Să primim încununarea.

Te-am crezut de la-nceput
Când ne-ai arătat cărarea
Teama-n noi a dispărut
Când ne-ai dat încredinţarea.

Siguri că suntem salvaţi
Prin lucrarea jerfei sfinte
Nu suntem îngrijoraţi
Când bat vânturi prin incinte.

Acceptăm, iubit Isus
Darul Tău şi-a Ta rostire
Ţara Ta e făr-apus
Şi ne-o dai ca moştenire.

Ne-ai convins şi ne convingi
C-ai venit nu din genune
Ci de Sus ca să învingi
Ce-i cuprins de uscăciune.

Viaţa noastră nu e vis
Ci-i conecţie cu Cerul
Îţi mulţumim că ne-ai trimis
Răspuns, să-nlăturăm misterul.

poezie de George Cornici (8 mai 2014)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oamenii planetei

Suntem mult prea mici
În astă lume mare...
Sunt valuri prea înalte,
Când noi suntem prea scunzi...
Sunt mult prea multe lacrimi
Închise-n vieţi amare,
Suntem mult prea mici
Când ne-arătăm rotunzi...

Suntem mult prea răi
Pe o planetă bună...
Sunt oameni care mor,
Când trupul le trăieşte...
Sunt mult prea multe crime
Iar viaţa prea nebună,
Suntem mult prea reci
Când viaţa ne-ncălzeşte...

Suntem mult prea mici
Ca oameni, noi cu noi...
Sunt răni ce am uitat,
Când ele nu te uită...
Sunt mult prea multe sarcini
Şi nu-s purtate-n doi,
Suntem mult prea orbi
Când viaţa este mută...

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu
Adăugat de Adina-Cristinela Ghinescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tată Sfânt te onorez

Îţi aduc cinste — onoare Dumnezeule slăvit
Căci ne-ai dat aici viaţa — Chipul Tău ne-ai dăruit
Eu te laud şi îţi cânt în veci Doamne a Ta Fiinţă
Căci ne-ai dat lumina sfântă ne-ai dat har şi biruinţă
Mă închin o Doamne Ţie şi te laud te slăvesc
Veşnic închinare Tată — eu o iată-ţi dăruiesc
Doar prin Tine în picioare toţi stăm pe acest pământ
Tu eşti Tată Arhitectul — Proiectantul nostru Sfânt
Ne-nchinăm dar astăzi Ţie şi iată îţi mulţumim
De creaţia Ta amplă noi o Tată te slăvim
Tată drag şi scump din ceruri în veci fii glorificat
Căci Însuşi Chipul Tău Sfânt — omenirii Tu ne-ai dat
Glorie în veşnicie — Tată Sfânt te onorez
Căci de-a pururi şi-n vecie Doamne-n Tine mă încrez
Şi iată a mea fiinţă Doamne-ţi cântă şi acum
Că-n Hristos Isus Iubirea ne-ai tăiat o Tată drum

Ia-ne Tu dar mai aproape ca să fim ai Tăi copii
Să-ţi cântăm gloria sfântă Doamne chiar în veşnicii
Dumnezeule Prea Înalt eu te laud şi îţi cânt
Planul Tău şi-Nţelepciunea din al Tău veşnic Cuvânt
Prin care ne-ai dat viaţa şi în ochi ne-ai pus lumină
Părtăşia şi-nchinarea pentru veci Doamne să ţină
Slavă Ţie şi mărire Tată Sfânt şi Minunat
Căci prin Fiul Tău Isus viaţă veşnică ne-ai dat
Îmbrăcaţi în mulţumire Tată noi te lăudăm
Cinste slavă şi mărire ţi-aducem — te onorăm
Şi a noastră fiinţă Doamne pentru veci noi ţi o dăm
Ţie dar în veşnicie Sfinte Tată ne-nchinăm
Prin Isus Mântuitorul vrem să fim pururi ai Tăi
Pe veci smulşi şi-n veşnicie din lumea acelor răi
Slavă Ţie — slavă Ţie căci Tu Tată ne-ai iubit
Şi prin Fiul Tău Isus pentru veci ne-ai mântuit
10 sept. 2019 balcon Mănăştur

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Interzis la dragoste?

Motto: "Nu e nimic mai trist decât tristeţea unui om vesel."(Armando Palatio Valdes)

De ce n-am înţeles...? Îţi este interzis să mă iubeşti...
Astre, spirite divine sau cele pământeşti,
Nu m-au lăsat să te ating,
Deşi, atât de aproape, pe lângă mine
Tu treceai zâmbind...
De ce n-am înţeles că dintr-o durere
Primeşti doar migrene şi a lor avere
Iar din oceanele şi mările ce-am strâns
Sufletul se stinge cu râsete de plâns...?
De ce n-am înţeles eu că o privire,
Nu valorează decât o rătăcire
Venită pe moment neinspirat,
Şi zugrăvită-n minte să doară intenţionat...?
N-am înţeles cum muguri de iubire
Păstrează parfum neconsumat în amintire,
Oricâtă viaţă trece, sau anii se adună,
Nicicând nu poţi ascunde o dragoste nebună!
Oricât te-ndepărtezi spre a uita,
Cu-atât te-nnobilezi şi creşti odat' cu ea...
De ce n-am înţeles...? Îţi este interzis să mă iubeşti...
Poate acum, aş fi zâmbit ca tine,
Trecând pe lângă mine
Fără nimic: gol, rece şi sec... aşa ca tine,
Puteam fi oricine şi orice s-aleg!
De-aş fi-nţeles atunci, cumva... totuşi,
Să mă iubeşti, îţi este interzis...
Zadarnic încercam să îmi opresc
Dragostea curată ce a fost un vis,
Dintr-un destin ars, acum rămasă e iubirea
Chemându-ne pe-acelaşi drum slăvind regăsirea.

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Să ai ce să pierzi... (2007)
Adăugat de Adina-Cristinela Ghinescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu, Doamne, eşti totul

Tu, Doamne, eşti totul în inima mea
Pe Tine Te laud, te chem cu credinţă
Din tot ce am astăzi nimic n-aş avea
De n-ai fi Tu, Doamne, să-mi dai biruinţă.
Şi viaţa din mine şi sufletul meu,
Lumina din rugul ce-mi arde-nainte,
În toate acestea eşti Tu, Dumnezeu
În toate acestea eşti Tu, Doamne Sfinte.

Şi-atât eşti de mare şi-atunci când mă cerţi
Când stau cu durerea şi vina în pleoape
Şi-atâta mă mângâi şi-atâta mă ierţi
Şi-atâta-n necazuri Te simt de aproape.

Şi-atâta eşti Doamne în sufletul meu
Că nu mai încape nimica în mine
Tu, Doamne, Tu, Sfinte ce eşti Dumnezeu
Ajuta-mă, ia-mă şi du-mă la Tine!...

Amin!

poezie de Adriana Cristea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din Cuvântul Tău

Doamne, ştiu că dincolo de toate
Dincolo de ceruri şi pământ
Dincolo de tot ce nu se poate
Eşti acolo, Doamne, în Cuvânt.

Dincolo de ce-aş putea eu crede
Dincolo de ce-aş putea eu şti
Dincolo de tot ce nu se vede
Eşti doar Cuvântul şi a fi.

Din Cuvânt ni s-a născut iubirea
Din iubire s-a născut Isus
Prin Isus s-a săvârşit zidirea
Şi prin el la Tine ne-ai adus.

Astfel ai creat o-ntreagă lume
Din Cuvântul Tău de la-nceput
N-a fost chip şi nici n-a fost un nume
Dar L-ai pus în noi când ne-ai născut.

Doamne, ştiu că dincolo de toate
Dincolo de ceruri şi de hău
Dincolo de tot ce nu se poate
Este un Cuvânt, Cuvântul Tău...

poezie de Adriana Cristea (27 decembrie 2003)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tot ce-i mai de preţ în lume

Tot ce-i mai de preţ în lume,
Eşti Tu, Doamne Dumnezeu,
Ne-ai creat şi ne-ai dat viaţă,
Preamărim Numele Tău.

Ne-nchinăm smeriţi doar Ţie,
Îţi slujim neîncetat,
Eşti a noastră bucurie,
Fie-Ţi Numele lăudat.

Tu, eşti Dumnezeul care,
Prin Isus ne-ai dăruit,
Viaţă veşnică, iertare,
Doamne, fii în veci slăvit.

Eşti puterea ce ne ţine,
Călăuză pe pământ,
Doamne, ne-ai făcut mult bine,
Mare eşti, puternic, sfânt.

Cu Tine avem biruinţă,
În această lume rea,
Doar cu Tine prin credinţă,
Vom putea înainta.
Amin

poezie de Ica Dragoi (7 februarie 2017)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Scântei din divin

În noaptea ce răsare şi-n stele care pier
Se vede Luna plină, un splendid giuvaier
Un bec ce luminează pe fruntea obosită
Cu grijă şi mâhnire adesea pardosită.

Ridică-o clipă ochii spre bolta cea cerească
Nu te lăsa învins de temerea lumească
Că dincolo de lume şi dincolo de moarte
Există o altă viaţă şi nu e prea departe.

Se spune din străbuni, din vechile răstimpuri
Că duhurile noastre din mii şi mii de timpuri
Străbat tot Universul şi ne şoptesc în gând
Că vii suntem mereu şi nu murim nicicând.

Suntem fii ai Luminii şi suntem o Creaţie
Scânteie din divin în orice respiraţie
Născuţi pentru a învăţa şi pentru a iubi
Cu tot ce e frumos a ne împodobi.

Din noaptea ce răsare, din stelele ce pier
Din galaxii adânci şi pline de mister
Se vede o lumină, un astru luminos
E semnul cel mai sfânt, lumina lui Hristos

Care coboară-n suflet, senin şi delicat
Cu Dumnezeu s-avem un duh purificat
Să ne-mpăcăm pe veci, să fim nemuritori
Locuitori în Rai, etern moştenitori.

poezie de Aurora Cristea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea mea s-a stins

pentru Bianca

Lacrimi nu mai am, când te privesc zăcând neînsufleţită....
În agonii şi suferinţe te-am privit zvâcnind...
O singură dorinţă aveam a-mi fi împlinită...
Ca tu, să te mai bucuri... prin viaţă tot trăind....

Nu poate nici cuvânt, şi nici lacrimi amare,
Să stingă cea durere ce-o simt în piept arzând...
Mi-ai fost copilul dulce, ce m-alinta c-o floare,
Iar eu... fără de tine, mă văd uşor căzând...

Şi te-am iubit, cum nu se scrie-n cărţi...!
Şi mi-ai fost în suflet... tu mult m-ai alinat...!
Poate să mai treacă încă zece vieţi...
Eu nu am să te uit, copil mult adorat!

Bianca, te iubesc! Tu eşti acum plecată...
M-ai părăsit şi tu... cu mult, mult prea devreme...!
Şi trebuie s-accept soarta... deşi, neresemnată...
Primisem despre tine, atât de multe semne!

Nu pot eu fără tine! Copil celest ce-ai fost...
Sufletul mi-e spart în cioburi răsfirate...
Voi înţelege poate, că totul are-un rost...
Deşi, prin agonii plutesc acum în toate!

Mă doare şi mă probuşesc de a ta plecare...
Ai fost prea tânără, când tu m-ai părăsit...!
Acum am o nevoie aprig de-o schimbare,
Am inimă zdrobită şi suflet pustiit!

Oh, te iubesc atât! Iubesc spre veşnicie...!
Şi ne vom revedea... atunci când ceasul vine.
Tot ce-a fost dat să am, mi-a fost luat să-mi fie...
Dar ne vom întâlni... pe plaiuri verzi, divine.

Tu, suflete curat... să ştii cât te-am iubit!
N-aş fi crezut vreo clipă... să mori în locul meu...!
M-aş fi sacrificat... şi iar m-aş fi zidit...
Şi ţi-aş fi luat durerea şi tot ce ţi-a fost greu.

Şi la final am înţeles: noi nu putem alege!
Destinul este scris cu mult timp de am fi...
Acela ce iubeşte... doar bucurii culege,
Nimic din ce-ţi propui... nimic nu vei primi!

Pentru aleşii Domnului...
Dedicaţie specială pentru fiica mea, plecată prematur către cele sfinte...
R. I. P. BIANCA - 3 februarie 2000 - 22 mai 2017

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu ai plecat, iubită mamă...

Tu ai plecat, iubita noastră mamă,
Când ne spuneai, să n-aveţi teamă
Şi ne-ai lăsat cu sufletu-ntristat,
Că te-am crezut cu-adevărat!
Curaj în viaţă dacă n-ai
Cu moartea n-ai cum piept să dai!

Se stinse o lumină în panoplii de cer ;
Pe lângă luna plină căzu ca un mister!
Un suflet se înaltă spre cele veşnicii ;
De-aceea cade steaua, nu poţi că să nu ştii!
Aşa s-a întâmplat, tu însăşi să dai vamă,
Tu ai plecat iubita noastră mamă!

Curaj aveai, cât pentru o armată
Şi ne-ai crescut cu inima curată!
Iar hrana, ziua toată-ţi era doar un covrig,
Că noi să creştem mari şi să nu ştim de frig!
Aşa te-am cunoscut, noi, mamă,
Când ne spuneai, să n-aveţi teamă!

Iertare cerem, de-am greşit
Dar parcă greu ne-ai pedepsit ;
Doar ştii că fiul ţi-a plecat în cer,
Că tata să nu fie mult stingher!
Acum şi tu te-ai supărat
Şi ne-ai lăsat cu sufletu-ntristat!

În inimă ţi-ai dus durerea
Deşi era amară ca şi fierea!
Tu ţi-ai ales cărarea către cer
Şi ai avut voinţă că de fier!
Iar noi nu am făcut păcat,
Că te-am crezut cu-adevărat!

Ne-ai învăţat pe toţi să nu cedăm la greu,
Că dacă vrem, putem, ne-ajută Dumnezeu!
Dar tu se pare c-ai uitat, acum,
Când eşti pe ultimul tău drum ;
Nu poţi în lume să mai stai,
Curaj în viaţă dacă n-ai!

În lumea unde veşnic ai să fii
Noi suntem siguri că tu ştii,
Că nu-i durere, nici lacrimă, nici chin
Şi nu vei în stare, să scoţi nici un suspin!
Acolo, o eternitate stai,
Cu moartea n-ai cum piept să dai!

Cu moartea n-ai cum piept să dai,
Curaj în viaţă dacă n-ai!
Că te-am crezut cu-adevărat
Şi ne-ai lăsat cu sufletu-ntristat,
Când ne spuneai, să n-aveţi teamă,
Tu ai plecat, iubita noastră mamă!

poezie de Gheorghe Pepelea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce putem face?

când se poartă foarte bine, există delicateţe-n Umanitate.
o anume înţelegere şi, uneori, fapte
curajoase.
dar per total este o îngrămădeală, o mocirlă cu
prea puţin conţinut.
e asemeni unui animal uriaş în somn profund şi
pe care aproape nimic nu-l poate trezi.
când este activ se remarcă îndeosebi prin brutalitate,
egoism, judecăţi injuste, crimă.

ce putem face cu aşa ceva, cu această Umanitate?

nimic.

evită chestia asta cât poţi de mult.
tratează-o aşa cum ai trata ceva otrăvitor, vicios
şi lipsit de minte.
dar fii prudent. ea a promulgat legi pentru a se proteja
de tine.
te poate ucide fără un motiv anume.
pentru a scăpa trebuie să fii ingenios.
puţini scapă.

e treaba ta să găseşti o schemă.

n-am întâlnit pe nimeni care să fi scăpat.

am întâlnit câţiva oameni mari şi
faimoşi dar nici ei n-au scăpat
pentru că ei sunt mari şi faimoşi numai în
Umanitate.

eu n-am scăpat
dar nici n-am renunţat în a încerca iar şi
iarăşi.

sper ca înainte de moarte să beneficiez de
viaţa mea.

poezie clasică de Charles Bukowski, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Minciună? Sau adevăr aprins?...

Şi totul a fost numai minciună?
Doar te-ai jucat cu mine şi atât...?!
Doreai ca între noi să nu rămână,
Decât o aventură, minus cât...?

De ce nu m-ai lăsat totuşi în pace...?
Ştiai că eşti indisponibil şi minţeai,
Ai sentimentele aşa sărace,
De numai la tine te gândeai...?!

De ce ai insistat să fii cu mine,
Şi m-ai îndrăgostit până la nori...?
Chiar n-ai simţit nimic profund în tine,
Să te gândeşti la mine până-n zori...?!

De ai ştiut că nu eşti în putere,
Să îţi schimbi viaţa, s-o iei de la-nceput...
Nu trebuia să îmi provoci durere,
Să intri-n viaţă mea cum tu ai vrut!

N-a fost corect nici drept cum ai jucat,
Eu sinceră ţi-am fost întotdeauna...!
M-ai sfâşiat când eu secretul ţi-am aflat,
Şi de atunci inima plânge ca nebuna!

Şi tot tu necontenit mă căutai...!
Deşi descoperit ai fost de mine!
De ce în pace oare nu mă lăsai,
De ce mi-ai dus inima în ruine?...

Ori egoist, ori nu ştiu ce ai fost...!
Ori parşivism a fost ascuns în tine!
Cum ai putut să-ntorci viaţa-mi pe dos,
Şi să-mi răpeşti ce nu îţi aparţine?...

Şi multe se lovesc în contradicţii...
N-am înţeles nici azi ce ai făcut...!
Ori decăzut-ai tare în perdiţii...
Ori m-ai iubit, şi nu ai ştiut...!

O joacă, un capriciu, o iubire...
Atât a fost, sau ce a fost de fapt?!
Dar ce a fost, mi-a dat nemulţumire,
Când fals trăiai rolul tău din act!

Vreau să-nţelegi impactul ce-ai lăsat!
Eu nu mai pot să fiu la fel vreodată...
N-am fost eu cea care te-a chemat,
Şi altceva ţi-am fost eu ţie toată!

De ce nu te-ai uitat atent la mine?...
N-ai remarcat că eu sunt altceva?!...
Nu ai văzut structurile-mi divine,
N-ai sesizat nimic?! Orice! Ceva!!!

Fost-ai aşa de orb la mine oare...
De n-ai văzut cât pot şi ce sunt eu?!
Trebuia să mă iubeşti tare,
Să mă ţii lângă tine tot mereu!

Şi la final perplexă m-ai lăsat!
Lovit-ai crunt în inimă şi cuget...
Cum ai făcut, mult m-a îndurerat,
În cioburi ai lăsat un suflet...!

Minciună?!... Sau adevăr aprins?...
Ce-a fost în inima-ţi vicleană?
Doar te-ai jucat până ai fost prins?
Şi n-ai gândit că mi-ai lăsat o rană!...

Ce-a fost, s-a dus... dar pentru mine-i viu!
Nu pot uita şi merge mai departe...
Sufletul rănit, plânge în pustiu,
Şi toate rănile mi le adun în carte...

De n-ai iubit defel, doar te-ai jucat,
Mă rog să suferi mult... aşa ca mine!
Nu pot să iert mai mult de am iertat,
Să mă distrugi atunci când îţi convine...!

Şi înţelege că nu ai fost corect!...
Şi nici iertare n-ai învăţat a cere!
Schimbă-ţi caracterul mult infect,
Şi inima amară ca o fiere...

Lumina să se-abată asupra ta...!
Să înţelegi că viaţa nu-i o joacă...
Nu-ţi bate joc în viaţă... treaba ta!
Dar roata se întoarce ca o placă!

Şi să înveţi iubirea şi iertarea...
Să le oferi cu suflet luminat,
Ascultă-ţi din inimă mereu chemarea,
Că să trăieşti cinstit, corect, salvat!

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu n-am ştiut

N-am fost stăpân pe inima ta,
Am practicat stăpânirea de sine,
Stăpânul ţi-a fost altcineva,
Chiar şi-atunci când erai lângă mine.

N-am vrut să îţi arăt că ştiu,
Am vrut să ştii că te iubesc,
Şi-ai înţeles într-un târziu,
Că despărţitul e firesc..

A fost mai mult greşeala mea,
Nu te-ai ferit, eu n-am ştiut
Că dragostea n-are cum creşte,
Când nici n-a început...

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Andrei Vlad Balan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prin voia Sa

Pe noi ne-a cununat chiar Cerul
Pe o alee undeva
Şi ne-a fost cler însuşi Eterul,
Vibrând în jur muzica Sa.

Nuntaşi ne-au fost bătrâni copacii,
Care din frunze ne cântau,
Eram doar tu şi eu... şi macii
Şi toate-n jur aplaudau.

Nici noi n-am înţeles prea bine
Acel moment când Dumnezeu,
Mi te-a adus în dar, pe tine,
Să fii la pieptul meu mereu.

Dar ne-am simţit în 'cele clipe
Altundeva, parcă în Rai,
Purtaţi de îngeri pe aripe,
Acum te am şi tu mă ai.

Pe noi ne-a cununat chiar Cerul,
Prin voia Lui să fim mereu,
N-am înţeles atunci misterul
Dar iată... suntem tu şi eu.

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragostea este singura religie, singurul Dumnezeu, singurul mister care trebuie să fie trăit, înţeles. Când ai înţeles dragostea, i-ai înţeles pe toţi înţelepţii şi pe toţi misticii din lume. Nu este deloc dificil. Este la fel de simplu ca bătăile tale de inimă sau ca respiraţia. Vine de la tine, nu îţi este dată de societate

Osho în Când iubeşti
Adăugat de Loredana Dumitrescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cărarea

Doamne Te caut mereu
undeva acolo-n cer
şi de n-am să te găsesc,
Doamne Sfinte, simt că pier.

Căci nimic nu are rost
în astă lume muritoare
dacă nu putem umbla
pe îngusta Ta cărare.

Ne desprindem tot mai greu
de plăcerile deşarte
şi ne temem tot mai mult
de pretinsa noastră moarte.

poezie de Titina Nica Ţene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La cină

Luând acum din pâine, luând acum din vin
Ne amintim cum Fiul răbdat-a cruntul chin
Cum s-a jertfit pe cruce să scoată din neant
Făptura păcătoasă; să-i dea un trai vibrant.

Luând acum din pâine convinşi suntem deplin
C-a existat un plan măreţ, sfânt şi divin
Că-n dragostea de Tată cuprinşi am fost şi noi
Că doar prin Har avem acces la viaţa de apoi.

Servind din rodul viţei din nou azi ne gândim
Că-n sângele jertfirii cu toţi ne curăţim
Că s-a vărsat la cruce din trupul unui sfânt
Spre a croi un drum spre noul legământ.

Părtaşi fiind la Cină întindem mâini curate
Şi iar ne-nfiorăm de rănile-ndurate
Şi iar ne minunăm ce-adânc-a fost iubirea
Ce mult a plătit Fiul s-aducă ispăşirea,

El a plătit cu viaţa, s-a dăruit pe Sine
A părăsit splendoarea din zările senine
Să scape omenirea de lanţul lui Satan
Să ne conducă-n slava din veşnicul liman.

Luaţi, acum, serviţi din taina păcii sfinte
Şi-i mulţumiţi din nou cerescului Părinte
El vrea să fiţi ai Lui şi-acum şi-Acolo Sus
Să fţi pe veci cu sfinţi în Ţara făr-apus.

Iubitul nostru Domn ţi-aducem mulţumire!
Că parte ne-ai făcut de Cer şi nemurire
Ne-ai cucerit prin moarte şi ne-ai răscumpărat
Eşti în eternitate al nostru Împărat!

Luând acum din pâine, luând acum din vin
Ţi-aducem, O, Isuse, parfumul ce-i în crin
Şi te urmăm cu drag; ştim unde ne vei duce:
În loc cu sărbători, în părtăşia-Ţi dulce.

poezie de George Cornici din Eterna iubire (2 iulie 2006)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

La ceas de sărbătoare

Azi am mai prins un trandafir
În buchetul drag al vieţii mele
Şi mulţumind lui Dumnezeu
De darul de el hărăzit,
De puiul drag ce mi-la dăruit,

Acum, la ceas de sărbătoare, nu îţi cer palate sau averi,
Mai dă-mi vreo câţiva ani puteri
Sau lasă-mă aşa cum sunt
Să-mi văd cu drag puiul crescând
Şi din iubirea mea de mamă
Dându-i un sfat de bună seamă

M-ai înzestrat, Doamne, pe lume
Cu dar, talent, dar şi cu supărarea
În viaţa mea mi-ai dat o alinare
Şi lângă mine am cea mai scumpă floare
În viaţa asta nimic nu îţi mai cer
N-am să dezleg acest mister
M-ai înzestrat cu daruri sfinte
Mândria mea pe lumea asta este că sunt părinte

Pe ale vieţii spumegate valuri
Ce ne trezim prea obosiţi la mal
Şi nu vedem că marea noastră
Îşi spumegă grăbit ultimul val
Pământul tot e plin de alge
Vaporul îşi trage negrele catarge

Şi ne trezim în iureşul furtunii
Albit de sărurile uitării
Într-un carnagiu infernal
Trecuţi de jumătatea vieţii
Ne îndreptăm spre anii duri ai bătrâneţii
Nostalgic ne amintim de tot ce-a fost
Cum trece timpul, nu ai habar
Şi ne trezim pe puntea vieţii,
Fiind cel mai singuratic marinar.

poezie de Livia Mătuşa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strigăt către Dumnezeu

Doamne, noi, câţi mergem la biserici?
Câţi suntem, Iisuse Sfânt, cuminţi?!
Câţi din pruncii noştri sunt nevrednici
Şi-s pe calea vrajbei rătăciţi?!

Câţi postim şi câţi vom lua aminte
Când atâtea semne ne trimiţi?
Peste tot se fură şi se minte
Fraţi pe fraţi se vând pentru arginţi.

Crima este literă de lege
Pe tărâmul nostru pământean,
Ne supunem silnicei pedepse
Şi-avem, Doamne, suflet de samsar.

Legi meschine azi ne ţin în hamuri,
Ne lovesc adeseori furtuni
Vin războaie şi se trec în valuri
Peste faţa hâdă-a astei lumi.

E violul parcă de o vreme
Lecţie de profesionalism.
Trăim, Doamne Sfinte, vremuri grele,
Devenim dovadă de cinism...

Doar asceţii se mai roagă, Tată,
Pentru pruncii noştri nenăscuţi
Şi postesc cu pâine şi cu apă...
Tu le vezi pe toate şi Te uiţi.

Boli cumplite ne sădesc în moarte,
Pierdem fiinţe dragi, prieteni, fraţi,
E iubirea astăzi, prea departe,
Diavolului îi suntem argaţi.

Este sărăcie, frig şi foame,
Câţi mai dăm o mână de-ajutor
Celor ce dorm astăzi prin canale?
Mulţi răspund: doar ei cu moartea lor.

Dar Tu ştii de-a fiecărui soartă,
Ştii de boli, orbire, suferinţă...
Vei veni să mântuieşti odată
Lumea ce se pleacă-n pocăinţă.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tată, Ţie mă închin

Tată Sfânt îţi mulţumesc
pentru planul Tău cel Sfânt
prin care şi eu trăiesc
rezemat de-al Tău Cuvânt

ţi-aduc astăzi mulţumiri
Dumnezeule Prea Înalt
pentru a Tale împliniri
din Cuvântul Tău curat

Ţie Tată mă închin
şi ţi-aduc în veci onoare
căci prin Fiul Tău Divin
ne oferi pururi salvare

Tu Doamne-ai planificat
viaţa asta pe pământ
şi un suflet viu ne-ai dat
să trăim al Tău Cuvânt

Tată Tu ai conceput
planu acestui Univers
cu viaţa — al lui avut
şi vederi şi ochi şi mers

din nimic totu-ai creat
dând la toate-nfăţişare
lucruri ce le-ai aşezat
pe-a creaţiei cărare

de unde să te inspiri
nicio sursă n-ai avut
ci toate-au fost plăsmuiri
după cum ai conceput

Tu o Doamne ai creat
forme vii şi-nfăţişare
la toate faţă le-ai dat
în a Ta planificare

geniu este prea puţin
ca lucrarea să-ţi descrie
ci doar Dumnezeul viu
Cel ce e din veşnicie

numai Tu eşti Creatorul
prin Isus — El Fiul Tău
ce ne amplifică azi dorul
Tată drag şi Dumnezeu

ia-ne-n tainele Scripturii
şi ne fă să te-ascultăm
să dăm curs învăţăturii
şi inima să ţi-o dăm

Tată scump şi drag din cer
împleteşte-ne-n iubirea
celor care-n veci nu pier
căci trăiesc neprihănirea

fă-ne Doamne Tată Sfânt
Cuvântu să-ţi împlinim
viaţa-ntreagă pe pământ
pururea să te iubim

căci suntem pe veci ai Tăi
după chipul Tău creaţi
vrem din lumea celor răi
pentru veci să fim luaţi

dă-ne Tu credinţa vie
cum voieşti dar să trăim
să-ţi cântăm în veşnicie
Numele să ţi-l mărim

Dumnezeule Prea Înalt
noi acum te onorăm
căci iubirea Ta ne-ai dat
şi Ţie noi ne predăm

glorie cinste onoare
pururea o Tată Sfânt
pentru veşnica-ţi lucrare
şi al Tău iubit Cuvânt

poezie de Ioan Daniel Bălan (24 decembrie 2018, Mănăştur)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!