Pamflet în izolare

Foaie verde de cicoare,
De când stau în izolare,
Am ajuns să cred, parol,
(Vă zic franc, fără ocol!)
Nu-i virus pă lumea asta,
Mai al dracu' ca nevasta!
Ziua-ntreagă? Taca-taca,
... De i s-a pocit şi moaca!
Mereu calcă, mereu spală,
Mereu mestecă prin oală,
Musai, timpul să-şi ocupe,
Îmi ia chiloţii... mi-i rupe...
Şi-apoi, să vedeţi, nebuna,
Râzând, coase, căpcăuna.
Mă trimite... să-i fac piaţa,
Îmi pune-n primejdie viaţa,
Fără mască, sau mănuşi,
Parc-ar vrea să crăp acuş.
"Tu? Nu iei nici o Corona!",
Zici c-a studiat la Sorbona.
Ea? Nu iese, că-i o doamnă!
Să n-o ţină pân' la toamnă,
Că încep să îmi fierb coliva,
De mai face mult pe diva...
Foaie verde de cicoare,
De când stau în izolare,
Am albit şi m-am trecut,
Jur! Sunt de necunoscut,
Nu pentru că stau în casă,
Sau tânjesc dup-o terasă,
Că n-am mai făcut grătare,
Sau din lipsă de plimbare.
Traiul... Traiul cu nevasta,
Asta, lume, mi-e năpasta.
Mă usuc precum tulpina,
Nici Covid-u', bată-l vina,
... Nu-mi dă daună ca ea,
Ca ea, ca nevastă-mea...

pamflet de Andreea Văduva din Blogul "Rânduri rupte din viaţă"
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pamflet în izolare. - Varianta a 2-a

Foaie verde dă cicoare,
Dă când stau în izolare,
Nu-i zi dă la Dumnezeu,
Să nu mă cert cu al meu!
După ce că stă degeaba,
Şi doar io fac toată treaba,
Comentează... "cu năduf",
Parcă mă-sa-l ţinea-n puf...
A uitat când mânca terci,
Face nazuri la ciuperci,
Şi se vaită, vai de mine!
Bă, dar nu i-ar fi ruşine?
Ziua-ntreagă dă cu bere!
De-ar amesteca cu mere,
... Cât ar fi ziua de lungă,
Ar tăcea şi-ar sta pe budă.
Dar îmi stă mie pe ţeastă,
"Nu ştii nimica, nevastă!"
Dânsul? Priceput la toate,
Dar să fac-un plod nu poate,
Doarme, sforăie ca boul,
Cu naiba să iasă "oul"?!
M-o crede-a doua fecioară,
Aşteaptă duhu', s-apară?!
Foaie verde dă cicoare,
Dă când stau în izolare,
Muşc volanul dă la şorţ!
După Covid, bag divorţ!
Ăsta e mai rău ca râia,
Nu-l înghite nici tămâia!
Aşa-a zis popa să fac,
Dacă simt miros de drac...
"- Tanţo, de când cu Covid-u',
Tămâi, până şi covrigu...
Te temi că vine chinezu',
Să-ţi "viruseze" orezu'?"
- Bărbate, -i târziu, deja,
Virusu-i în stânga mea."

poezie de Andreea Văduva din Blogul "Rânduri rupte din viaţă"
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nevasta vs coronavirus în timpul pandemiei de COVID-19, când oamenii sunt obligaţi să stea în casă, în izolare

Se lamenta un bătrânel,
În izolare, sărmănel:
Mai mare,-n viaţa mea, năpasta
Nu-i virusul, ci e nevasta;
De virus poate că-oi scăpa,
Dar sigur n-o să scap de ea;
De virus oi scăpa, ehei,
Dar n-o să scap de gura ei!

pamflet de George Budoi din Sănătatea şi boala în aforisme, epigrame, pamflete şi satire (1 aprilie 2020)
Adăugat de George Budoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Foaie verde, foaie rară

Foaie verde, foaie rară,
Am plecat străin prin ţară,
De pe malul Jiului,
Să-mi cânt jalea dorului...
Doamne, Doamne, ce destin!

Cânt cu slovele de foc,
C-am muncit şi n-am un strop,
Dar am prunci înalţi ca bradul,
Mândru sunt cum nu e altul.
Doamne, Doamne, dă-mi cuvânt!

Am muncit Doamne, din greu,
Vai de sufleţelul meu!
Traiul nu mi-a fost uşor
Şi am suferit de dor,
De părinţii mei, de sat...

Doamne, nu mi-a fost uşor!
Lacrimi, valea satelor,
Leagăn lin, de vânt, legănat.
Prin ţărână alergam
Şi în sat ne întorceam... iar, în sat.

Mamă, când m-am ridicat
Şi-am ajuns şi eu bărbat,
Am venit din nou, acasă,
Mamă şi m-ai pus la masă
Şi copil, ţi-am lăcrimat.

Tată, tu ai fost mereu
Paza sufletului meu...
mi-ai spus: taică, eşti bărbat,
viaţa azi ţi-a demonstrat.
Fii mereu!

Poţi cu greul a lupta...
De căsuţă nu uita! De pământ...
Nu uita nici de pridvor,
Căci de tine-i locul gol
Şi flămând...

Azi, în amintirea voastră,
Tată, am plecat de-acasă,-n cimitir.
Vin să pun o lumânare,
Căci acel ce părinţi n-are,
Nu-i copil!

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce mai bard eram odată!

Foaie verde-n lung şi lată,
Vine weekendul pe dată
Să îmi spună că-i în stare
Să îmi fie sărbătoare
Şi, de vreau, pot sta în pat,
Nu hai-hui în lung şi-n lat.

Frunză verde-n doru' lelii,
Cum să stau când sâcâielii
Ce m-aşteaptă două zile
N-am ce-i face, nici cu pile,
Nici c-o vreme de năpastă,
Când e vorba de nevastă?

Foaie verde de-a de doping,
N-am ce face: merg la shoping,
Cum să dau cu oiştea-n gard?
O să uşurez din card,
Că-s doar bani şi, de-am noroc,
Mai trăiesc şi-i pun la loc.

Frunză verde (ioc) pe ram,
Doamne, ce nevastă am!
Când îi vine vreo idee,
Eu sunt pui de erbacee
Cu o frunză (ciuciu) lată
Şi, de ea, amorezată.

poezie de Daniel Vişan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Numai una!

Pe umeri pletele-i curg râu
Mlădie, ca un spic de grâu,
Cu şorţul negru prins în brâu,
O pierd din ochi de dragă.
Şi când o văd, îngălbenesc;
Şi când n-o văd, mă-mbolnăvesc,
Iar când merg alţii de-o peţesc,
Vin popi de mă dezleagă.
La vorbă-n drum, trei ceasuri trec
Ea pleacă, eu mă fac că plec,
Dar stau acolo şi-o petrec
Cu ochii cât e zarea.
Aşa cum e săracă ea,
Aş vrea s-o ştiu nevasta mea,
Dar oameni răi din lume rea
Îmi tot închid cărarea.

Şi câte vorbe-mi aud eu!
Toţi fraţii mă vorbesc de rău,
Şi tata-i supărat mereu,
Iar mama, la icoane,
Mătănii bate, ţine post;
Mă blestemă: De n-ai fi fost!
Eşti un netot! Ţi-e capul prost
Şi-ţi faci de cap, Ioane!

Îmi fac de cap? Dar las să-mi fac!
Cu traiul eu am să mă-mpac
Şi eu am să trăiesc sărac,
Muncind bătut de rele!
La fraţi eu nu cer ajutor,
Că n-am ajuns la mila lor
Şi fac ce vreau! Şi n-am să mor
De grija sorţii mele!

Mă-ngroapă fraţii mei de viu!
Legat de dânsa, eu să ştiu
Că am urâtei drag să-i fiu?
Să pot ce nu se poate?
Dar cu pământul ce să faci?
Şi ce folos de boi şi vaci?
Nevasta dacă nu ţi-o placi,
Le dai în trăsnet toate!

Ori este om, de sila cui
Să-mi placă tot ce-i place lui!
Aşa om nici vlădica nu-i
Şi nu-i nici împăratul!
Să-mi cânte lumea câte vrea,
Mi-e dragă una şi-i a mea:
Decât să mă dezbar de ea,
Mai bine-aprind tot satul!

poezie celebră de George Coşbuc
Adăugat de Sagittarius
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem de dor

tu eşti visul meu de noapte
ce-mi populezi secundele nedormite,
tâmpla sprijinită pe inima ta
s-a albit de timp, iubite.
gura mea, alături de gura ta tace,
cutremurul din tine nu-mi dă pace,
ştiu tot ce nu ştii despre mine,
stau în genunchi ca-ntr-un templu pe pietre de iad
şi-mi caut în viaţă un vad,
adorm sub cerul cald al trupului tău,
mă mişc între hotare de vis ca-ntr-un hău,
te-am rupt din aer ca pe-o cicoare
şi mi-am trecut inelul prin tine,
am simtit corpul tău cum dogoare
şi mă-mpresoară ca nişte alge marine.

apoi am adormit cu tine în gând,
eram printre plopii arămiţi de toamnă,
eu m-am trezit în noapte plângând
şi tu ma strigai: să nu mai plângi, doamnă!

cu ochii orbi şi albaştri te caut prin lume,
dureroasă căutare târzie, anume,
îţi mângâi vertebrele şi ţi le număr
şi stau rezemată de propriu-ţi umăr,
te strig disperată prin codri şi vreme
şi nu-mi răspunde nimeni
şi nimeni nu vrea să mă cheme,
glasul mi se rupe sub sărutul tău de-nceput,
când luna, romantic, striga că m-ai vrut,
parcă văd torţele luminilor când se-aprindeau
în ochii tăi luciferici şi cum mai ardeau
şi eu le stingeam cu lacrime ninse
şi tu le sorbeai, cerându-se stinse.
mi-ar fi plăcut să fii o liană înflorită şi verde
să mă-mpresori, iubite, pentru a nu mă mai pierde,
să-ţi simt pe vecie lângă obrazul meu răsuflarea,
poate nu ne venea aşa de repede, tristă, uitarea.

a venit vremea când plouă afară
mi-e toamna în suflet şi-n suflet mi-e seară,
pasărea verde pe cer fără lună,
ne-aduce în suflet tristeţe, furtună.

fug prin vreme de timpul târziu
şi-aş vrea ca odată să te nasc încă viu
şi să-ţi simt răsuflarea lângă nările mele,
punându-mi în deget vreo şapte inele,
să-ţi aud glasul atârnat de stelele nopţii
cum mă strigă duios printre zăbrelele porţii...

când stau singură la margine de timp
şi cânt ca orfeu în pustiu,
tâmpla mea albă, aproape de stele,
se spală cu roua de cer azuriu...
e târziu, e târziu...

poezie de Ion Ionescu-Bucovu (20 aprilie 2011)
Adăugat de Ion Ionescu-Bucovu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când mi-e bine, când mi-e rău...

când mi-e bine, când mi-e rău,
când mi-e dor de dorul tău,
când sunt eu, când nu sunt eu,
mi se-ntâmplă mai mereu

când e soare, când e nor,
când trăiesc şi când mă mor,
când mă-nalţ, când mă cobor,
ca un fulg purtat în zbor

când nu dorm, când mai adorm,
când mă-mbăt cu cloroform,
să te uit, nu-mi e uşor,
îmi apari, dispari în zori

când mai stau, nu pot să stau,
simt parfumul tău şi-l beau,
îţi aud paşii desculţi,
eşti în mine, nu mă cruţi

când mi-e bine, când mi-e rău,
mi-ai lăsat un of al tău,
îl alung, îl chem mereu,
îl tot car, e tot mai greu

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Atenţie la şef!

Foaie verde, floare, floare,
Şeful nostru cap nu are.
Nu-i un lucru de mirare
Ce dă semne de-ntrebare!
Constatăm, e clar, corect...
Păi la ce să mă aştept?!
Şi ca el atâţia sunt,
Doamne, pe acest pământ!
Şi de-l au e tot un drac,
Că nu au nimic în cap,
Deci e lipsă sub căciulă,
Dar pe ei îi doare-n... gură.
La şefii cei mai de soi,
De-ăia, cam ca pe la noi,
Iei un ban şi îţi cer rest,
Că-i prea mult... Aţi înţeles?!
Fiindcă după mintea lor,
Tragi – un bou de rând, în gol.
Şi ei boi sunt, dar de viţă,
La petreceri se fac criţă...
Să-i vedeţi pe cei stilaţi!
De ei să nu vă miraţi!
Îmbrăcaţi la patru ace,
Dau din cap, mai bine-ar tace.
Li-i sărac vocabularul,
Ştiu doar lira şi dolarul.
Euro şi leul greu.
Îi visează tot mereu.
Puşi la teste de cultură,
Dumnealor o iau în... mână,
O freacă şi-o încălzesc,
Dar nimic nu dovedesc.
Măi, eu zic de testu-n sine,
Nu gândiţi şi voi ca mine!
De hârtie zic, fireşte,
De-altele, Doamne fereşte!
Mergeţi voi şi socotiţi,
Altfel, liberi o să fiţi,
Fără jobb, fără parale...
Vă trimite la plimbare.
Au abacul pe birou...
...........................................
Dovedind că este bou,
Bou cu facultăţi de soi,
Trece iute pe la noi.
Rage, dar nu pe imaş,
Că e bou... de la oraş.
Petrece la greci sejurul,
La noi se uită cu...
Ce mai! Una peste alta,
Boul nostru-i şef... Şi gata!
Prost să fii, noroc că eşti!
Şefule, să ne trăieşti!
.....................................
Să facă economie,
Sunt ca umbra – o hârtie.
Cad în cur precum bobocul
Şi alt şef le ţine locul.
Foaie verde de dudău,
Doamne, bine-i să fi bou!
Leafa vine, timpul trece,
Cum să-i vină să mai plece?!
Are scaun cu spătar
Şi e-un bou fenomenal.
Lasă prostul să muncească!
El e şef... să lenevească...

pamflet de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Detaşare absolută

Stau şi privesc
Cum lumea se frământă
Cum toţi sunt trişti şi fără chef trudesc
Cum astăzi şi speranţa pare frântă...
Stau şi privesc.

Stau şi privesc
Cum unii mor de foame
Cum alţii tot mai mult se îmbogăţesc
Cum pe Pământ sunt mii şi mii de drame...
Stau şi privesc.

Stau şi privesc
Cum încă sunt războaie
Cum inimile încet se împietresc
Cum nici iubirea nu le mai înmoaie...
Stau şi privesc.

Stau şi privesc
Cum ne-avântăm spre stele
Cum sume mari de bani se cheltuiesc
Cum unii au ajuns doar os şi piele...
Stau şi privesc.

Stau şi privesc
Cum mulţi se nasc şi mor
Cum alţii fără niciun rost trăiesc
Cum viaţa trece iute ca un nor...
Stau şi privesc.

poezie de Octavian Cocoş (1 august 2020)
Adăugat de Octavian Cocoş
Comentează! | Votează! | Copiază!

Foaie verde foi de nuc

Foaie verde foi de nuc
Timpule, unde mă duc?
Că multe m-au părăsit,
De când am îmbătrânit
Şi m-am lăsat de iubit,
Obrajii mi sau lăsat,
Mă privesc doar cu oftat.

Că dragostea-i floare sfântă,
Când o ai nu-i preţuită,
Iar când ea te părăseşte
Vezi cum viaţa se ofileşte
Şi urâtul te-nveleşte,
Dragostea nepreţuită
Este o viaţă pierdută.

Dă Doamne, la om mult bine,
Suferinţe mai puţine,
Dă-i minte şi sănătate,
Dragoste şi bunătate,
Averea cei bună în toate,
Că viaţa este prea scurtă
Fă, să nu-i fie urâtă.

Foaie verde foi de nuc,
Toate vin şi-aşa se duc,
Dar omul ce are minte
Preţuieşte dinainte
Şi nu lasă la întâmplare
Dragostea cei lucru mare,
Căci viaţa fără ea
Îi urâtă ca moartea.

poezie de Valeria Mahok (11 februarie 2016)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

A mai trecut...

A mai trecut, cu greu, o zi
în care gerul se-mblânzi,
nu mai fu aspru precum ieri
când n-aveai milă cui să ceri,
în casă stam baricadat
şi o ţineam tot în oftat,
în sobă jarul se stingea
şi hornul parcă nu trăgea,
afară tot ningea, ningea,
fiori de viscol trimitea!
În ziua asta rece, tristă,
eu stau cu nasul în batistă,
mă mâniez că n-am căldură
şi mi-e că fac temperatură,
mi-e groază de medicamente,
să încep iar cu tratamente,
bani cheltuiţi pe chimicale
cu internare prin spitale.
Aş vrea să fie primăvară
când flori şi iarbă să răsară,
iar de emoţie să-asud
tot admirând un verde crud
pe-ntreaga, necuprinsa glie,
tărâm sfinţit de ciocârlie,
mi-e dor să văd berze în zbor,
albinele la stupul lor,
de duduitul de tractor,
de aerul de prânz mi-e dor.
Dar mă usuc şi simt că mor,
zăpezii nu îi pun zăpor,
mă-aşez pe pernă liniştit,
s-o împlini ce-i de-mplinit,
s-adorm, cer iernii amânare,
precum e ursu-n hibernare.
Şi dacă mai am de trăit
mă va găsi cel hărăzit
că de trăiesc sau, poate, mor,
nimic nu e întâmplător!

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Măicuţei cu ochii de cicoare (sonet)

MĂICUŢEI CU OCHII DE CICOARE
(sonet manei iubitoare)

Măicuţa mea cu ochii de cicoare,
Plecată să îmi zideşti casă în Rai,
Te rog, prin vise, o veste să îmi dai,
Să ştiu că mă aştepţi la o zi mare!

Aş vrea să-mi spui cum e pe-al cerului plai,
Ce griji te frământă şi ce te doare?
Te aştept mereu, că-n suflet mă doare
De când în lumea celor drepţi plecat-ai!

Mi-au albit tâmplele de aşteptare,
Să-ţi mai văd chipul blajin şi să-ţi sărut
Mâinile de măicuţă iubitoare!

Nicicând n-am uitat cât de greu m-ai crescut
Şi spune-mi că vii, să-ţi cad la picioare,
Chiar pentru o clipă, ce-o aştept demult!

Maria Filipoiu

sonet de Maria Filipoiu (februarie 2022)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

... Nici o stea

Cat am dat tot mai vreau sa dau
Cat am luat tot mai vreau sa iau
Sa-nteleg lumea cum e ea
Si vreau sa ma apropii de-o stea
Viata e ca un cerc inchis
Pana-acum nu l-am deschis
De trecut nu-mi pare rau
Si stau si fac tot ce vreau eu
Dar nici azi n-am atins nici o stea
Cat as vrea sa pot sa-aleg mereu
Drumul bun oricat de greu
Nu-mi pasa eu pot sa astept

Vreau sa am steua mea
Vreau sa ajung la ea
Caci eu
N-am atins... nici o stea

Caii bat praful pe poteci
Eu nu vreau, nu vreau sa pleci
Ca licoarea prin mine sa treci
Sa stai sa faci tot ce-ti doresi
Si-apoi sa atingem o stea
Cat as vrea sa pot sa-aleg mereu
Gandul bun din tot ce-i rau
Nu-mi pasa eu pot sa astept
R: Vreau sa am steaua mea
Vreau sa fii steaua mea
Caci eu
N-am atis... nici o stea

cântec interpretat de Laura Stoica, muzica de Laura stoica, versuri de Laura Stoica din ... Nici o stea (1997)
Adăugat de marius aldea
Comentează! | Votează! | Copiază!

De... foaie verde

Foaie verde de dolari
strânşi pe timpuri chinuite,
-lepădaţi, că-s alţi mai mari-
din hoţii de... "învechite"...

... de fabrici, sonde, uzine
CAP-uri, cooperative,
rafinări de stil... benzine,
şpăgărăi, TV de "dive".

Din salarii de o mie,
unii-au strâns mai mult ca Statul;
"vrednici" şi-au făcut moşie
cu piscină şi Palatul!

Stau cu fundurile pe fonduri,
căscând în amiaza mare,
vânzându-şi între ei "bonduri";
senatori, parlamentare!

Nu mai fac asfalt, că-i tare
şi ne-ncinge căpăţâna,
ne zdreleşte la picioare;
"Las-aşa, cum e ţărâna!".

În ani, de două decade,
s-a umplut ţara de domni;
moşieri, fisc ce te rade...
Vitregiţi de neuroni!!!

Noi muncim cel mai puţin;
primii-n productivitate
la făcut ţuică şi vin...
Cei mai mulţi, cu mâini la spate!

Talentaţi peste măsură,
inventăm taxe şi dări
-pleonasme de anvengură-
cu folos, pentru prădări!

Avem soluţii la bine;
s-omorâm cât mai mulţi câini,
lătrând noi fără ruşine,
turbaţi... cu mănuşi pe mâini!

Europei, la vecini, cerem
să ne dea şi nouă;
c-au prea mult şi de-s prea fini
le dăm rromi, să-i ia de... ouă...

... Nu de ciori - să-şi coloreze
neamul, le iubind prea mult-
să-i umple de coafeze
la tapat... cu furtul cult!?!

Trei poliţii avem pe stradă
şi parajudecători
ne-au golit de prin ogradă;
mâini în sac, cu spărgători!

Avem şcoli şi prin cătune
-d-alea-nalte, nu primare-
că primarii-s de renume
avocaţi... fără cătare!

La muncă nu mai e zor.
Ne uităm la ziarişti
la horă-n televizor;
numai ei, nu alţi... artişti!

Aa..., avem şi cognitive
de viaţă; soliste... mute,
botoxflate, foarte dive
în iarbă... d-etno ştiute!

La ce suntem buni, măi vere,
e că suntem scumpi la toate...
case, şpăgi... Nu, la vedere!...
Nu pe dat!... Suntem pe luate!

Multe-ar fi de învăţat,
dar oricum nu-i mare brânză
căci de spus şi de cântat...
n-avem pomi şi-atâta frunză!

Foaie verde, la a plăti
taxe, statul cu tupeul,
buni suntem de când copii...
ne jucam frunze... de-a leul!

Puneţi tot mereu în frunte
venetici să vă dezmierde!
Vot le daţi, din mare-n munte!...
Iară ei... Bani, foaie verde!?!

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (11 iunie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Haiducul lui Peşte

Foaie verde sălcioară
m-am născut colea la ţară
într-o joi de primăvară

Şi-am zis verde de năut
de ce naiba m-am născut
plânge-un clopot surdomut

Dau să mă ridic din pat
facebooku-însă-i blocat
cum dracu să fiu bărbat

Foaie verde foaie lată
mândra mea însă-i bărbată
cum Doamne să fie fată

Şi-am pus mâna pe topor
îmi spuneam aşa de zor
că sunt copil din popor

Restu-i dragă cum se ştie
pretutindeni bucurie
dar-ar boala-n ea de vie

poezie de Costel Zăgan din Doine de (s)pus la rană (2016)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Foaie verde de stejar (Doină românească)

Foaie verde de stejar!
Bade-al meu s-a dus pe vale.
Mult am râs de-al său amar,
C-a plecat de dor şi jale.

Foc şi pară mă-ndrăgea
De iubire-i spunea cântul.
Să-l asculte cine-mi sta?
Că ofta parcă şi vântul.

De durerea-i nu-mi păsa,
Şi când el cu jale-adâncă
Dragostea îşi blestema,
Eu rupeam la flori în luncă.

Focu-i însă nu s-a stins.
Să mă uite calea-mparte!
Şi-acum doru-i m-a cuprins,
Văleu mie! că-i departe.

Biata inimă nătângă!
La picioare poa' să-ţi moară
Sufletul fără să-ţi frângă:
Drag ţi-e cel departe doară!
Foaie verde de stejar!
De se-ntoarce bade-al meu,
Am să râd de-al său amar.
De-o pleca, mi-e plânsul greu!

poezie celebră de Iulia Hasdeu, traducere de Monica Pillat
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aş vrea

S-a rupt peniţa, e târziu...
Încerc, dar nu mai pot să scriu.
Nici gândurile nu mă iartă.
Stau, mute, la a vieţii poartă.

Privesc la firul verde, mic,
Şi-aş vrea o strofă să-i dedic,
Dar mâna-mi cade-ncet în poală
Şi coala-i albă, şi e goală...

Privesc în jos, privesc în gol
Şi simt cum doru-mi dă ocol
Şi-apoi mă -nchide într-o cuşcă
Şi-ncet şi-adânc din mine muşcă...

Îmi stau cuvintele în gât,
Prin suflet mi s-au tot târât
Şi-ar vrea să le ofer o scară
Să urce-n vârf de primăvară...

poezie de Lidia Iustina Terecoasă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În faţa mării

Cum seamăn eu cu tine, mare,
La fel, mereu neliniştit,
Închis din patru părţi de timpul,
Din care nu e de ieşit.

Mă zbat adânc, fără cruţare,
Mă trag în mine, mă-nvrăjbesc,
Dar oricât aş lovi de tare
Degeaba ţărmii mi-i lovesc.

E-o luptă fără-asemănare,
Sunt malurile prea de fier.
Nici eu nu-s mulţumit, ca tine,
Doar cu bucata mea de cer.

Izbesc mereu, mereu mai aprig
Şi fără să îngenunchez,
Dar nu pot, nu, ieşi din vremea
În care-ncep să-nnegurez.

Mi-e dorul inima şi gândul
Tot răni, la zbatere proscris,
Dar încă lupt să nu stau numai
În ţărmurile mele-nchis.

Izbesc, izbesc întotdeauna
Ca tine, tot mereu la fel.
Şi mie timpul mi-a pus maluri
Şi nu pot să mai ies din el...

poezie celebră de Virgil Carianopol din Inedite (1978)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Despre viaţă

Despre viaţă-am scris în proză
Că nu-i gri şi nici nu-i roză.
În versuri, precum se vede,
Am să scriu că este verde.
Viaţa atunci este bună,
Când o trăieşti cu măsură.
Traiul bun să nu-ţi lipsească,
Dar nici să îţi prisosească.
Viaţa este mai frumoasă
Când ai mintea sănătoasă.
Când pui ordine în toate,
Când în viaţă curge lapte.
Ca s-o trăieşti cu plăcere,
Trudeşte, să ai şi miere.
Atunci toată lumea vede
Că viaţa ta este verde.
Verdele-ţi dă sănătate
Şi multă prosperitate.

poezie de Dumitru Delcă (1 august 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa e un bal mascat

În viaţa noastră, oameni ni se spune,
Dar timpul ne transformă într-o mască,
Ce-o afişezi pe chip, când ieşi în lume
Şi joci un rol de dur sau gură cască.

Vecina mea e-o mască reuşită
Şi mă holbez din când în când la ea,
Pe mulţi bărbaţi îi bagă în ispită,
Dar masca mea de om fidel n-o vrea!

Nevasta mea e omul ce pozează
În masca ei, de-o viaţă, a cinstită
Şi-acum vecinul, aprig, o tratează...
Eu tac, e medic-şef, iar ea-i răcită!

Sunt împlinit, căci stăm cu mama-soacră,
Nu poartă masca ei de poamă acră,
E-o doamnă, pentru noi ea se consacră,
Dar pentru ea, doar fiică-sa e sacră.

De şeful meu mă minunez mereu,
E responsabil, are măşti la greu,
Colegii îi sunt prieteni, chiar şi eu,
Dar bonus, la chenzină, n-am un leu.

Cu-acei ce au biroul lângă mine
Îşi pune masca lui de cumpătare,
La mine, însă-atuncea când mai vine,
Cu masca lui mă bagă în teroare.

O viaţă-am căutat şi eu o mască,
Să-mi fie bună-n orice-mprejurare,
M-am săturat de rol de gură cască,
De tolerant, de prost şi de frustrare!

M-am învârtit să-mi fac o mască dură,
S-o port mereu, dar am îmbătrânit,
Nevasta-mea, c-o gură cât o şură,
M-a luat la zor şi-atunci m-am potolit.

Te-nvârţi în lume şi-ţi încerci norocul
Cu măştile ce tu le zămisleşti
În funcţie de fire şi de locul
Pe care-l calci şi-aşa îmbătrâneşti!

Şi vine vremea când Destinul strigă:
‒ Jos masca, frate! Ce-ai făcut în viaţă?
Şi-atunci Divinitatea te obligă,
Să spui de-ai fost un om sau o paiaţă.

poezie de Mirela Grigore din Un râs asumat
Adăugat de Mirela Grigore
Comentează! | Votează! | Copiază!