Versuri descălţate

Ce stai, omule, în ruinele acestea singuratice şi plîngi?
Plîng berzele zilelor ce trec cu-o aripă neagră, cu-o aripă albă,
Plîng zilele care trec moarte,
Plîng copiii fără părinţi,
Plîng fiinţele flămînde în pădurile nopţii, fiarele, şerpii, vietăţile
crude şi blînde.

Plîng femeile înşelate, plîng bărbaţii minţiţi,
Plîng oamenii supuşi,
Plîng oamenii fără speranţe,
Plîng păsările şi vitele ucise ca să fie mîncate,
Şi-mi plîng toate multele subtimpuri pierdute,
Îmi plîng păcatele. Plîng că timpurile nu se mai întorc.
Plîng că omul se duce şi se întoarce uitîndu-se numai în pămînt,
Ca şi cum îşi caută mormîntul.
Mă plîng pe mine cel cîntat de tine.

poezie celebră de Tudor Arghezi din VERSURI - 1980 (1960)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mister

Clavirile plîng în oraş
Pe-o vreme de toamnă pustie...
Şi plopii plîng tot în oraş,
Şi-n totul e-o grea agonie.

Par casele triste castele...
Amorul, aici, a murit,
Şi poate că plîng la clavire
Fecioare cu păr despletit...

Trec singur... şi tare mi-e teamă...
Şi, unde mă aflu, nu ştiu -
Vai, plopii detună oraşul...
Clavirile plîng în pustiu...

poezie celebră de George Bacovia din Poezii - Editura Tineretului - 1966
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trăiri repetate

Şi azi mă-ntorc în mintea mea nebună
Să plîng iubiri ce s-au pierdut în ploi
Mă scutură frînturile de lună
Trăite în uitarea dintre noi

Se pierd scîntei în soarele albastru
Ce arde dulce în infernul mut
Şi plînge vicios un negru astru
Purtînd pe piept al timpurilor scut

Se tot izbesc de maluri trandafirii
Uitaţi cîndva în gloduri de-un copil
Şi-mi plîng în suflet zeii şi martirii
În amintirea dulcelui april

poezie de Natalia Popusoi (20 octombrie 2011)
Adăugat de Natalia Popusoi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubitei mele

Printre copacii morţi de vremi,
Pe stratul frunzelor căzute,
Peste cărările pierdute,
M-ai tot chemat şi mă tot chemi.
Dar azi, cînd dorul mă usucă,
Sunt osîndit numai să plîng,
Nu pot la piept să te mai strîng...
Fiind iubire-ai fost nălucă.

poezie celebră de Tudor Arghezi din Versuri (1980)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ceartă-mă, Doamne, fiindcă mă iubeşti!
Iartă-mă, Doamne, fiindcă Tată-mi eşti!
Pe Cruce urcă-mă, ca să mă frîng!
Şi-apoi învie-mă! Să nu mai plîng!

La pieptul Tău căzînd, să cînt senin:
"Că m-ai certat îţi mulţumesc! Amin".

Traian Vasilcău în facebook, 2019 (24 septembrie 2019)
Adăugat de Traian Vasilcău
Comentează! | Votează! | Copiază!

Părinţi

Ce vremuri grele a ajuns,
Întreaga omenire
Nespus de grea e viaţa de nespus
C-o sfîntă amintire.

Şi plîng copii la fereşti
Privind în drum spre casă,
Şi adormind fără poveşti,
Plîngînd ei stau la masă.

Li-e dor de mama de tăticu
Cei îndrumau mereu
Căci ambătrînit bunicu,
Bunici-i este rău.

Aşa e la tot omul
Fră un ban în buzunar
El crede că cu banii,
El scapă de amar.

poezie de Cristina Podgornîi
Adăugat de Cristina Podgornîi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-e milă

Nu mi-e milă de ajuns să iubesc viaţa făpturilor tale,
pe care le-ai facut ca să le ucizi.
Mi-e milă, omule, de tine.
Mi-e milă de copiii tăi plăpînzi.
Mi-e milă că te istoveşti muncind.
Mi-e milă de caii care cad subt povară.
Mi-e milă de cîinele pribeag.
Mi-e milă de păsările care plîng iarna în codrii îngheţaţi.
Mi-e milă de cerbi, căprioare şi iepuri ucişi de omul de
care mi-e milă.
Mi-e milă de vită blîndă, faţă-n faţă cu ucigaşul topor.
Mi-e milă de stejarul doborit din rădăcina lui.
Mi-e milă de toată carnea, de toată vlaga, de toată slăbiciunea.
Mi-e milă de tine, canalie perfidă - javră cu inima seacă şi
cu creierul murdar.
Mi-e milă şi de tine, înfumurat şi prost.

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gol

Dă foşnet frunza măruntă,
Umbra e rece-n pădurea sonoră -
O mirare tăcută, poate cruntă,
O ameţire de toamnă, de-o horă.

Un haos vrea să mă ducă
De unic uitînd, şi de număr -
Un foşnet uscat mă usucă,
Pe-un arbore plîng ca pe-un umăr.

Şi sfîrîie-o ploaie uşoară -
Caverna de-odinioară...
Şi zarea-ntunecată...

poezie celebră de George Bacovia
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stele se sting

Mor toamnele
În orele nocturnului amor
Zac frunzele
În sîngele strivitului fior.

Trec orele de plînsul
Ploilor ce dor
Rod clipele din visul
Trăirilor de dor.

Şi crengile îşi cern
Corola în adins
Şi toamnele-şi aştern
Trăiri de neatins.

Morminte plîng
Cu lacrimi de tragic şi fatal,
Zile se frîng
De vise din praful planetar.

Toamne se string
Din crengi croite ancestral,
Stele se sting
Pierzîndu-şi urma-n gol banal.

poezie de Alexandrina Vlas
Adăugat de Vlas Alexandrina
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şah

O Iliadă într-un joc de şah!
S-animă lemnele, lemne cad morman!
Un cal de lemn - parşivul cal troian! -
Anunţă în Cetate sumbrul crah!

Cel mai cumplit e un pion duşman
Ameninţîndu-l pe maharajah!
Cad piesele în trap fugos, ca-n Bach!
Cedează Doamna - pentru Suveran!

O! Cît voit-am ca s-o domin, o,
Partida decisivă dînd asaltul,
Dar scris e ca-n Războiul - Domino
Să rîd c-un ochi, să plîng cu celălaltul!

Decad, apoi, armiile făloase,
În săculeţul lor, cu-n son de oase!

poezie de Tudor George din almanahul "Planeta Şah" (1985)
Adăugat de Mihai Enachi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cantilenă

Trăindu-şi zilele şi anii,
Pier prietenii, pe rînd, ca şi duşmanii,
La fel, şi legea ta nu cruţă.
I-ai încărcat de-a valma-ntr-o căruţă
Cu calul orb, bolnavi de boala vieţii
Şi proştii şi isteţii.

Le-ai dat şi-un gust de grea eternitate
Că-au fost ori buni, ori negri de păcate.
La fel, totuna ţi-e, şi viaţa şi neviaţa.

Începe noaptea. Unde-i dimineaţa?
E frig în suflet, sufletu-i sărac
Şi nu pot şti cu ce să-l mai îmbrac.
Mi-e mintea îngheţată.
Am fost cîndva şi n-am fost niciodată?
Măritule, blajinule, tu poţi
Să mi-i ucizi în parte, ca eu să-i plîng pe toţi.

poezie celebră de Tudor Arghezi
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi nu vrei

e adevărat
că după ce-am făcut analize
de mi-a căutat venele
şi-n albie de porci
am aterizat la terasă
şi am ras
cu ajutorul prietenului meu
nicu
vreo cinci sute de whisky
asta pînă să ajung să halesc o tavă de prăjituri

evident că ai să-mi spui că mă plîng
de faptul că sînt singur
că nu mă iubeşti
şi alte alea

dar realitatea e că eu sînt orfeu
şi-am fost trimis
pe pămîntul ăsta de rahat
să am grijă de tine
chiar dacă tu nu vrei

poezie de Dan Iancu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Revelaţie

cad din copaci lacrimi de gheaţă
plîng atinşi de vremea glaciară
dar soarele gliei sparge norii de ceaţă
primăvara blândă se întoarce în ţară.

raze prietenoase le mângâie obrazul
muguri de speranţă să râdă pe ramuri
printre rădăcini să se scurgă necazul
să înceapă frenezia printre neamuri.

curând vor înflori mândre magnolii
vor încununa mirajul din grădină
nu vom mai simţii a iernii orgolii
timpul va fi dulce ca o amandină.

primăvara va avea noi portofolii
să preschimbe viaţa cu prosperă lumină.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mare agitată

Nici peştii nu mai tac din gură
Pe plajă lîngă Eforie:
E o cumplită gălăgie,
Îi vezi pe mal, pe geamandură...

Fac crize lungi de isterie,
Se plîng că au o viaţă dură...
Nici peştii nu mai tac din gură
Pe plajă lîngă Eforie.

Chiar dacă eşti atent te fură,
Sirene-ţi dau pe veresie,
În port e o harabaură
De la balenă la hamsie...

Nici peştii nu mai tac din gură!

rondel de Valentin David
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zburătorul

Vezi, mamă, ce mă doare! şi pieptul mi se bate,
Mulţimi de vineţele pe sîni mi se ivesc;
Un foc s-aprinde-n mine, răcori mă iau la spate,
Îmi ard buzele, mamă, obrajii-mi se pălesc!

Ah! inima-mi zvîcneşte!... şi zboară de la mine!
Îmi cere... nu-ş ce-mi cere! şi nu ştiu ce i-aş da;
Şi cald, şi rece, uite, că-mi furnică prin vine;
Îm braţe n-am nimica şi parcă am ceva.

Că uite, mă vezi, mamă? aşa se-ncrucişează,
Şi nici nu prinz de veste cînd singură mă strîng,
Şi tremur de nesaţiu, şi ochii-mi învăpăiază,
Pornesc dintr-înşii lacrămi şi plîng, măicuţă, plîng.

Ia pune mîna, mamă, -pe frunte, ce sudoare!
Obrajii... unul arde, şi altul mi-a răcit!
Un nod colea m-apucă, ici coasta rău mă doare;
În trup o piroteală de tot m-a stăpînit.

Oar' ce să fie asta! Întreabă pe bunica:
O şti vrun leac ea doară... o fi vrun zburător!
Ori aide l-alde baba Comana, ori Sorica,
Ori du-te la moş popa, ori mergi la vrăjitor.

Şi unul să se roage că poate mă dezleagă;
Mătuşele cu bobii fac multe şi desfac;
Şi vrăjitorul ala şi apele încheagă;
Aleargă la ei, mamă, că doar mi-o da de leac.

De cum se face ziuă şi scot mînzat-afară
Ş-o mîi pe potecuţă la iarbă colea-n crîng,
Vezi, cîtu-i ziuliţa, şi zi acum de vară,
Un dor nespus m-apucă şi plîng, măicuţă, plîng.

Brînduşa paşte iarbă la umbră lîngă mine,
La rîuleţ s-adapă, pe maluri pribegind;
Zău, nu ştiu cînd se duce!, că mă trezesc cînd vine,
Şi simţ că mişcă tufa, auz crîngul trosnind.

Atunci inima-mi bate şi sai ca din visare.
Şi parc-aştept... pe cine? şi pare c-a sosit.
Acest fel toată viaţa-mi e lungă aşteptare,
Şi nu soseşte nimeni!... Ce chin nesuferit!
În arşiţa căldurei, cînd vîntuleţu-adie,
Cînd plopul a sa frunză o tremulă uşor
Şi-n tot crîngul o şoptă s-ardică şi-l învie,
Eu parcă-mi auz scrisul pe sus cu vîntu-n zbor;

Şi cînd îmi mişcă ţopul, cosiţa se ridică,
Mă sperii, dar îmi place- prin vine un fior
Îmi fulgeră şi-mi zice: «Deşteaptă-te Florică
Sunt eu, viu să te mîngîi...» Dar e un vînt uşor!

Oar' ce să fie asta? –Întreabă pe bunica:
O şti vrun leac ea doară... o fi vrun zburător;
Ori aide l-alde baba Comana ori Sorica,
Ori du-te la moş popa, ori mergi la vrăjitor.”

Aşa plîngea Florica şi, biet, îşi spunea dorul
Pe prispă lîngă mă-sa, ş-obida o-neca;
Junicea-n bătătură mugea, căta oborul,
Şi mă-sa sta pe gînduri, şi fata suspina.

Era în murgul serii şi soarele sfinţise;
A puţurilor cumpeni ţipînd parcă chema
A satului cireadă, ce greu, mereu sosise,
Şi vitele muginde la zgheab întins păştea.

Dar altele-adăpate trăgea în bătătură,
În gemete de mumă viţeii lor striga;
Vibra al serii aer de tauri grea murmură;
Zglobii sărind viţeii la uger alerga.

S-astîmpără ăst zgomot, şi-a laptelui fîntînă
Începe să s-auză ca şoaptă în susur,
Cînd ugerul se lasă subt fecioreasca mînă
Şi prunca viţeluşă tot tremură-mprejur.

poezie de Ion Heliade Rădulescu
Adăugat de Adelina V
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cîntecul ploaiei

Plouă, plouă,
Plouă cît poate să plouă.
Cu ploaia ce cade, m-apasă
Durerea cea veche, cea nouă...
Afară e trist ca şi-n casă, -
Plouă, plouă.

Plouă, plouă... -
Plouă cît poate să plouă...
Zadarnic vor cîntece clare
Ca florile umezi de rouă
Cei vecinic scutiţi de-ntristare... -
Plouă, plouă.

Plouă, plouă,
Plouă cît poate să plouă...
Fiinţa mea şi simţirea
Sufăr şi plîng amîndouă...
Viaţa-şi urmează-ndîrjirea...
Plouă, plouă.

Plouă, plouă,
Plouă cît poate să plouă...
Rapănă-n geamuri ca-n tobe...
Spintecă inima-n două
Cîntecul ploaiei de cobe... -
Plouă, plouă... -

poezie celebră de Alexandru Macedonski
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

La acest ziar

Săraca hârtie, unde mă duc.
Ceea ce simt mai bine în mine,
Nu ştii durerea pe care îndrăznesc;
Să-ţi încredinţez când vorbesc cu tine.

Pentru că şi tu mă vezi, ca lumea,
Partea senină şi privirea tristă:
Nu cunoşti rana profundă.
Care încet, încet, e-n inima mea.

Sunt rele pe care nu le poţi scrie,
Că nici măcar nu poţi spune jos;
Şi aceştia sunt cei care-l provoacă pe martir.
Şi că lumea, din păcate! Nu-i i-a.

Poţi să te plângi, o, filelor mele de hârtie,
Doar tăcute încrezătore, de durerea mea,
Pentru că nu este mai crud
Ce să zâmbesc, în timp ce sufocant plîng!

poezie celebră de Iulia Hasdeu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Alt destin

Pierdut în noaptea înstelată,
Paşesc, pe Calea cea Lactee,
Spre o planetă-ndepărtată
Cu tine-n gînd mergînd, femeie.

Se pierde Terra-n întuneric,
Şi tot mai mică mi se pare;
Un punct strălucitor şi sferic,
Care apoi de-antreg dispare.

Şi nu-i rachetă să m-adaste,
Nu-i meteor pe vreo orbită,
Ci doar întinderi reci si vaste,
Şi linişte nemărginită.

Fugit-am de meschina-mi lume,
Himere-mi plîng abandonate,
Şi nu mi s-o mai şti de nume
În veşnica imensitate.

Sunt un proscris pe care-l poartă
Un nencetat, puternic stimul,
De-aşi încropi o nouă soartă
Şi-un alt destin mai bun ca primul.

Şi doar o jale am eu, poate,
Altfel, mi-ar fi cu totul bine;
Iubito-am renunţat la toate,
Iar tu ai renunţat la mine.

poezie de Ionel Adrian Gugea (11 decembrie 2008)
Adăugat de cocor2
Comentează! | Votează! | Copiază!

Litere

cînd între ochii noştri e pace
atunci îţi scriu despre toată iubirea care circulă prin lume
nomadă şi sălbatică
blîndă şi suavă
cu venele albăstrii ieşite din carne, străvezii,
precum vinele pietrei sînt literele mele
şi privirea meu le înhaţă şi le gustă parfumul de must negru
cu tine învăţ să uit anii istorici dintre parantezele drepte
versurile ciuntite de traducători
după placul inimii
ocolind cu lumina ochilor greşelile semantice
un gînd ne sapă în pupilă dincolo de timp
şi sădeşte brădet unde pămîntul alunecă
eu am învăţat să nu mai plîng
iar tu să-mi aşezi ştergarul ud pe pleoape
fapt pentru care îţi mulţumesc fiindcă
e mai frumos aşa cum se cuvine

poezie de Cristina-Monica Moldoveanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Daţi-mi o haină

Aud un glas de înger
Străfulgerînd pămîntul
Încă puţină vreme şi Domnul va veni
Sufletul mi l-am privit îngrozit
Întrebîndu-mă
În ce veşmînt pe Domnul voi primi?...
Strigînd
Am prins s-alerg pe drumurile lumii
Daţi-mi o haină!

Şi meşterii omenirii
Ieşiră la porţi cu haine mulţime
Dar fiecare veşmînt ce mi se-ntinde
E-o falsă splendoare
Ce-ascunde o zdreanţă
Şi îngerul vestind venirea lui Isus
L-aud tot mai aproape
Doar cîţiva paşi mai are Domnul
Pîn' la mine
Zăresc printre lacrimi de nevrednicie
Minunea zilei Lui de lumină
Iar haina ce-o port
E încă din ce în ce mai murdară
Daţi-mi o haină!

Să m-ascund în suflet
Şi să mi-o ţes acolo
Dar sufletul îmi e pustiu
Şi-o haină cu care să-L întîmpin
Pe Domnul
Încă nu am, încă nu ştiu...
Prietenii-au fugit
Vrăjmaşii rîd de mine
Dar tot mai strig şi tot mai plîng
Şi tot mai sper

Cînd... iată îngerul
Acelaşi înger îmi arată
O cale către cruce şi-mi zice
Este acolo un veşmînt
Veşmîntul lui Isus
Ce n-a fost rupt
Ostaşul roman îngrozit a fugit
Şi a lăsat acolo veşmîntul Lui
Întreg
Căzut la sorţi
Ostaşul roman...

Dar cine-i ostaşul roman?...
Nu-s oare eu?...

Şi-alerg sîngerînd
Cum trebuia s-alerg la răstignirea Lui
Şi iată-mă ajuns lîngă cruce
Dar e veşmîntul Lui
Al Celui ce vine
E cel de care eu L-am dezbrăcat
Isus mi l-a lăsat aici la cruce
Şi l-a luat pe-al meu
E prea nemeritat
Şi iată crucea mă priveşte...
Şi dacă nu... unde să plec...
Şi unde să m-ascund?...

Dar îngerul îmi spune iar
Orice veşmînt pătat
Este spălat în sîngele lui Isus
Pe cruce vărsat
În sîngele Celui ce vine
Şi dezbrăcîndu-mi haina cea murdară
M-a îmbrăcat cu haina jertfei Sale
Şi lîngă cruce stau
Şi plîng de bucurie
Şi îngerul l-aud din nou
Strigînd în cele patru zări
"Încă puţină vreme
Şi Domnul va să vie!"

Iar eu
În genunchi mă ridic
Spre lacrima lumii
Strigînd bucuria salvării
Dacă mai este cineva ce caută o haină
Pentru marea întîlnire cu Domnul
Ce vine...
Să urce la cruce
Aici veşmîntul jertfei Sale
aşteaptă pe oricine

poezie de Benone Burtescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Replică la poezia "Poem în exil" de Violetta Petre

Tu eşti o umbră fără nume
Şi încărcată de tenebre,
Dar toate umbrele din lume,
Nu-s albe, ci doar gri sau negre.

Nici cerul nu te mai atinge,
Dar pe pământ provoci furori,
Si chiar de plouă, tună, ninge
Tu eşti mereu cu capu-n nori!

Cînd vântul bate, crud, afară,
Nu taci, chiar dacă e răcoare
Se plîng vecinii de pe scară
Că râzi şi că vorbeşti cam tare!

O stea îşi ţese-a sa văpaie,
Inundă seara cu lumini,
Dar apa n-ai închis în baie
Şi sunt probleme la vecini...

Căţelul ţine lumea trează,
Dar umple-n tine-un mare gol:
Cum n-are pomi, se uşurează,
Mai nou, pe ficusul din hol.

Te plimbi cam tristă pe faleză,
Priveşti la marea furioasă,
Şi culmea, ca o antiteză,
Nu-ţi vine să mai mergi acasă.

Te-aş invita să vii la mine,
Dar fără urmă de umor,
Am auzit că spargi vitrine
Si sforăi noaptea-ngrozitor!

poezie de Valentin David
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!