Daţi-mi o haină

Aud un glas de înger
Străfulgerînd pămîntul
Încă puţină vreme şi Domnul va veni
Sufletul mi l-am privit îngrozit
Întrebîndu-mă
În ce veşmînt pe Domnul voi primi?...
Strigînd
Am prins s-alerg pe drumurile lumii
Daţi-mi o haină!

Şi meşterii omenirii
Ieşiră la porţi cu haine mulţime
Dar fiecare veşmînt ce mi se-ntinde
E-o falsă splendoare
Ce-ascunde o zdreanţă
Şi îngerul vestind venirea lui Isus
L-aud tot mai aproape
Doar cîţiva paşi mai are Domnul
Pîn' la mine
Zăresc printre lacrimi de nevrednicie
Minunea zilei Lui de lumină
Iar haina ce-o port
E încă din ce în ce mai murdară
Daţi-mi o haină!

Să m-ascund în suflet
Şi să mi-o ţes acolo
Dar sufletul îmi e pustiu
Şi-o haină cu care să-L întîmpin
Pe Domnul
Încă nu am, încă nu ştiu...
Prietenii-au fugit
Vrăjmaşii rîd de mine
Dar tot mai strig şi tot mai plîng
Şi tot mai sper

Cînd... iată îngerul
Acelaşi înger îmi arată
O cale către cruce şi-mi zice
Este acolo un veşmînt
Veşmîntul lui Isus
Ce n-a fost rupt
Ostaşul roman îngrozit a fugit
Şi a lăsat acolo veşmîntul Lui
Întreg
Căzut la sorţi
Ostaşul roman...

Dar cine-i ostaşul roman?...
Nu-s oare eu?...

Şi-alerg sîngerînd
Cum trebuia s-alerg la răstignirea Lui
Şi iată-mă ajuns lîngă cruce
Dar e veşmîntul Lui
Al Celui ce vine
E cel de care eu L-am dezbrăcat
Isus mi l-a lăsat aici la cruce
Şi l-a luat pe-al meu
E prea nemeritat
Şi iată crucea mă priveşte...
Şi dacă nu... unde să plec...
Şi unde să m-ascund?...

Dar îngerul îmi spune iar
Orice veşmînt pătat
Este spălat în sîngele lui Isus
Pe cruce vărsat
În sîngele Celui ce vine
Şi dezbrăcîndu-mi haina cea murdară
M-a îmbrăcat cu haina jertfei Sale
Şi lîngă cruce stau
Şi plîng de bucurie
Şi îngerul l-aud din nou
Strigînd în cele patru zări
"Încă puţină vreme
Şi Domnul va să vie!"

Iar eu
În genunchi mă ridic
Spre lacrima lumii
Strigînd bucuria salvării
Dacă mai este cineva ce caută o haină
Pentru marea întîlnire cu Domnul
Ce vine...
Să urce la cruce
Aici veşmîntul jertfei Sale
aşteaptă pe oricine

poezie de Benone Burtescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

A luat pedeapsa lumii

A murit Isus pe cruce
De ostaşii Romei răstignit
El lumina ce străluce
Şi viaţa ce-o aduce
Căci păcatul ne-a plătit

A fost dat Isus la moarte
Să plătească al nost" păcat
Vina noastră să o poarte
Cu toţii să avem parte
Sus în cerul minunat

A purtat Isus ocara
Dat la moarte — biciuit
Şi-a luat pe veci povoara
Şi pedeapsa mea amara
Pe Golgota — răstignit

Pentru mine pentru tine
Morţii Domnul s-a lăsat
Fiul Sfânt din slăvi senine
Şi-a dat viaţa pentru mine
Eu să fiu nevinovat

El păcatul ne-a plătit
A luat pedeapsa lumii
Când pe Golgot-a păşit
Şi pe cruce a murit
Ca fiul deşărtăciunii

Fără pată — fără vină
Isus viaţa Lui şi-a dat
Căci era din veci Lumină
Însă dat i-a fost să vină
Omul pentru a fi răscumpărat

Isus este Adevărul
E Viaţa şi cărarea
Oamenilor le e ţelul
Rămânând El singur felul
Să ofere îndurarea

Prin Isus doar se mai poate
Ca să ieşi biruitor
Numai El hrana ne-mparte
Până dincolo de moarte
Căci e Domnul domnilor

poezie de Ioan Daniel Bălan (26 aprilie 2019, Mănăştur)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Isus

Isus a fost în slavă
cel mai înalt străjer.
Dar, când veni să moară
mai-nalt a fost ca-n cer.
Isus a fost la Tatăl
sublimul vieţii rost.
Dar, când S-a dat ca jertfă
şi mai sublim a fost.

Isus a fost în ceruri
divinul slavei crin.
Dar, când S-a-ntins pe cruce,
a fost şi mai divin.

Căci nici un om pe lume,
nici Iuda, nici Pilat,
n-au înţeles că Domnul
de voia Lui S-a dat.

N-au înţeles că Mielul
S-a dat El însuşi prins,
dar Şi-a ascuns ofranda
sub haină de învins.

Şi-astfel ne-a dat o pildă,
din gându-I nepătruns,
că fapta cea mai-naltă
e jertfa din ascuns.

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rugăciune pentru ocrotire

Tu, cinstită cruce,
lemnule preadulce,
pavăza credinţei,
arma biruinţei,
vino azi pe cale
să-ţi dau închinare
cu dreapta la frunte,
spre plete cărunte,
cu dreapta la stele
să culeg din ele,
să semăn cu vise
ogoare întinse.
Şi vino, minune,
să-ţi spun rugăciune
să o duci la Domnul,
când biruie somnul.
Tu, pom ce-nfloreşte
şi în mine creşte,
şi nu treci prin toamnă
dezbrăcat de haină,
pom ce veşnic arde,
îmbrăcat în roade,
ce-n cuiburi cunună
cântările suna,
lemn ales de Domnul
să-mi biruie somnul,
mai vino înflorit
cu nopţi de mai sfinţit,
chip de iasomie,
floare de Marie.
Tu, cinstită cruce,
lemnule preadulce,
către ceruri scară,
palmele-mi coboară
şi iarăşi se suie
prin cristice cuie.
La capăt de pătimi
ceru-i chin şi lacrimi
şi plânge Fecioară
că uscată-i vara,
şi udă pământul
şi lemnul preasfântul
îi soarbe durerea,
se-ntoarce puterea
şi care putere
ca o mângâiere
să fie cu tine
prin Domnul, creştine!
Amin.

poezie de Gavriil Stiharul
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vinerea Mare

Un înţelept
Cruce la piept
N-am cum să scap
Cruce la cap

Zilele numeri
Cruce pe umeri
Mă laşi la vatră
Cruce de piatră

Primesc însemn
Cruce de lemn
Ultim suspin
Cruce mă-nchin

Din miez de nuc
Crucea mi-o duc
Spre creator
Pe cruce mor

poezie de Ionuţ Caragea din Delirium Tremens (2006)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din înalt vine Firea Lui şi din adânc Haina Lui legată pentru totdeauna de haina celui ce îşi dezbracă acum haina sa [Coloseni 3,9]. Şi voi să dobândiţi acum din ape de la El haină care nu se învecheşte şi nici nu se strică, haină care pe cei ce o poartă îi îmbracă în veşnicie.

Sfântul Efrem Sirul în Imnele Naşterii şi Arătării Domnului (2010)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Corabia iubirii

Vâslesc, vâslesc, vâslesc şi iar vâslesc,
Căci Domnul mă-ntăreşte pe vecie
Corabia iubirii s-o urnesc
Şi Domnul s-o conducă-n veşnicie.

Încă mai sunt furtuni pe-al vieţii val,
Mai este încă fiere pe pământ,
Dar pentru mine totul mi-e egal
Căci ştiu din ce Izvor am de băut.

În orice încercări nu dau ʽnapoi,
Eu ştiu că Dumnezeu e Tatăl meu,
De-aceea azi vă-ndemn şi eu pe voi:
Nu vă lăsaţi învinşi, luptaţi mereu!

De vreţi să căpătaţi acolo sus
Un loc numai al vostru, rezervat,
Cu sufletul urmaţi-L pe Isus,
Mesia răstignit şi înviat.

Nu vă uitaţi ʽnapoi la ce eraţi,
Nu obosiţi când sunteţi la arat
Căci timpul va veni să seceraţi
Şi veţi alege numai ce-aţi lucrat.

Aleargă, frate, iute de picior,
Vâsleşte pe oceanul mântuirii
Cununa s-o primeşti biruitor
Şi să conduci corabia iubirii.

poezie de Dorel Puchea
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu am un Tată

Eu am un Tată scump în cer
Şi-un Sfânt Mijlocitor mai am,
În încercări eu nu disper
Căci nu mai sunt cel ce eram.

Isus Hristos m-a mântuit
Şi viaţa veşnică mi-a dat,
De făr'-de-legi m-a izbăvit,
În sânge haina mi-a spălat.

Cum voi putea să-I mulţumesc
Că pentru mine a murit?
Cum aş putea să-L părăsesc
Când pentru mine s-a jertfit?

Pe lemnul crucii El a plâns
Nu pentru El, ci pentru noi,
C-atât de josnici am ajuns,
La suflet şi la minte goi...

Eu, dezbrăcat de caracter,
Înconjurat de laşitate,
N-am mai avut ce să-I ofer,
Doar pizmă, ură, răutate...

Dar El, plângând cu mult amar,
Cu sângele-I curgând pe cruce,
Îndurător fără hotar
Îmi spuse-atunci cu voce dulce:

"Eu vin la tine să te iert
Iar tu cu pietre-arunci în Mine,
În gură ai veninul fiert,
Îţi fierbe sângele prin vine.

Să nu uiţi însă niciodată
Că ai un Tată scump în cer
Şi-o dragoste nestrămutată
Eu azi pe cruce îţi ofer."

Nu meritam să fim iubiţi
Ducând o viaţă de păcate,
De-aceea suntem fericiţi
Că ne-ai salvat, Sfânt Împărate.

Pe Golgota, acolo, sus
A fost iertat păcatul meu
Prin jertfa Domnului Isus
Pe lemnul crucii gros şi greu.

Smerit, vin astăzi – ca şi El –
Să-I mulţumesc o veşnicie
Căci însăşi jertfa Lui de Miel
M-a adăpat din Apa Vie.

poezie de Dorel Puchea din Seminţe de Rai
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Isus Hristos, Domnul şi Mântuitorul nostru nu doar ne-a vorbit despre dragoste, ci ne-a şi dovedit-o stând pe cruce pentru fiecare dintre noi.

aforism de Timotei Lucuş
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Urare de Crăciun

Astăzi este Sărbătoare
Sărbătoarea de Crăciun:
Voioşie foarte mare
Rod al Domnului cel Bun.

Este mare Sărbătoare
Şi-am plecat la colindat:
Să răsară "zi" cu "soare"
Aşa cum s-a arătat.

Vin colindători - copii
Astăzi să colinde-n lume:
Fiice, şi feciori, în mii
Urări "Culte" să răsune.

Tot urând azi pe la case
Isus Domnul S-a "născut"
Noi v-aducem "veşti" frumoase:
Grâul "zilei" în "sărut".

Urăm Domnului "mulţi ani"
Rodul Lui să dăinuiască
Avem nevoi mari de bani:
Pământul să ne rodească.

Este mare Sărbătoare!
Tot Pământul s-a trezit:
Oameni, şi Pământ, şi Soare
Totu-i astăzi înverzit.

În urarea Lui cea Sfântă
Coborâm şi colindăm
Urare - copii cuvântă:
Pe Domnul să-L cuvântăm.

Omăt mare iarna are
Este mare bogăţie:
Zile multe azi sub soare
Îmbătate-n veselie.

Isus Domnul S-a "născut"
Lumea "El" să mânuiască
Este cel mai scump "sărut":
Voioşi, Fiice, Fii, să-I crească.

Oamenii cu mic şi mare
Astăzi "naşterea"-I vestesc
Să răsară ca o floare
Traiul nostru românesc.

Rai e "azi" în România:
Este-n mare Sărbătoare
Domnul, este Veselia:
Este Răsărit de Soare.

Domnul Isus, Născut este
Oamenii "azi" î-L vestesc
Isus Domnul, ne iubeşte:
Bani şi Aurul ceresc.

Astăzi L-am vestit pe Domnul
Noi î-I mulţumim frumos
Isus, îşi iubeşte omul:
Isus, îi Domnul Hristos

poezie de Paul Preda Păvălache din Cartea mea de poezie, volumul I (18 noiembrie 2008)
Adăugat de Paul Preda Păvălache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crucea noastră

E importantă a mea cruce şi pururi eu mă rog,
chiar şi-n întuneric, sau când nu pot să mă-ntorc,
mi alină suferinţa să mai pot exista,
mă sfâşie durerea, dar gânduri rele nu am.
e grea a mea tristeţe şi dulce al meu chin,
mă rog în faţa ta cruce în loc întunecat, pustiu,
acolo unde nimeni nu mă poate vedea,
alung şi lacrima şi dorul, nimic nu las în urma mea.
Alungă suferinţa ce coboară peste mine
şi fug de întuneric că acolo nu e bine,
îmi fac o cruce şi alung durere şi lacrimi şi dor,
să-mi fie mie bine şi mă rog până mor.

poezie de Eugenia Calancea (14 septembrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Petru pe ape

După ce-a dat drumul la noroade Domnul Isus a urcat
Sus pe munte să se roage Tatălui Adevărat
Pe când iată ucenicii în corabie vâsleau
Căci trimişi atrunci de Domnul dioncolo ei se duceau
Dar Isus urcă pe munte să se afunde-n rugăciune
Tatălui Cel Sfânt din cer tot din inimă a-i supune
Şi pierdut în rugăcine iată noaptea cum îl prinse
Numai singur sus pe munte căci iubirea îl ajunse
Pentru Tatăl Sfânt din ceruri şi Părintele iubit
Care jos îl trimisese pentru omul cel pierdut

Dar în vremea aceasta iată ucenicii toţi pe mare
Nu-şi găseau atunci liniştea căci treceau prin încercare
S-a strârnit un vânt puternic marea era agitată
Şi veneau în şiruri valuri peste marea tulburată
Încă mai mari se făceau şi talazuri atunci grele
Se nălţau în nopatea neagră azvârlindu-se spre stele
Nu mai contenea furtuna şi nici vântul nicidecum
Ci-şi tăia prin apa mării atunci groaznicul ei drum
Pe când iată în furtună ucenicii greu luptau
Şi cu vântul şi cu marea — valurile îi loveau

Atunci iată deodată o nălucă au zărit
Cum aluneca pe valuri cu un chip abia zărit
Un om umblă acum pe valuri iată marea îl susţine
Deşi valurile-s mari înspre noi iată cum vine
Plini de frică ucenicii atunci iată au ţipat
Dar Isus atunci deodată înspre ei El a strigat
Îndrăzniţi şi nu vă temeţi căci Eu iată aici sânt
Doamne i-a zis Petru atunci vreau s-aud al Tău cuvânt
Dacă Tu eşti o Isuse porunceşte-mi ca să vin
Pân" la Tine peste ape să-ţi văd chipul Tău Divin
Vino Petre atunci i-a zis al nostru Mântuitor
Valurile când veneau şi talazu-ngrozitor
Însă Petru fără frică a păşit atunci pe mare
Căci privise spre Hristos şi-avea fermă-ncredinţare
Căci Domnul cel Sfânt din ceruri chiar pe valuri îl susţine
Şi deplin încredinţat nicio teamă n-avea-n sine
A păşit plin de credinţă peste ape peste valuri
Şi-a fost primul om pe ape — dincolo de idealuri
Petru a umblat pe ape aşa ca şi Domnul său
Când privi doar spre Hristos — Fiu Unic de Dumnezeu

Primul om de pe planetă apa ce l-a susţinut
Când deplin atunci în Isus ucenicu s-a-ncrezut
Dar aşa puţină vreme căci deodată şi-a luat
Privirea de la Hristos şi spre valul tulburat
A părivit Petru atunci şi groaza l-a năpădit
C-a-nceput să se scufunde şi de moarte îngrozit
A strigat atunci la Domnul — scapă-mă te rog Isus
Căci de ape Doamne iată sunt din nou acuma dus
Domnu-ndată şi-a-ntins mâna pe Petru l-a apucat
Până când ambii pe punte în corabie-au intrat

Astfel Petru cu Isus au umblat atunci pe ape
Ucenicului cel sfânt credinţa i-a fost aproape
Câtă vreme a crezut — peste valuri a păşit
A fost primul om de aici care mare-a biruit
Ţintă vie pe Hristos câtă vreme l-a avut
Apa mării ca uscatul pe Petru l-a susţinut
Şi Petru cu Domnul Isus în corabie-au păşit
Pe când iată chiar şi vântul de tot el s-a linişţtit
Şi furtuna a dispărut parcă nici n-ar mai fi fost
Căci Isus era din nou soare sfânt şi adăpost
Şi văzând schimbarea vie şi şi în ceruri şi pe mare
Au venit toţi la Isus să-i aducă închinare

Cu adevărat Fiul Lui Dumnezeu Tu eşti
Şi furtunii şi chiar mării de poţi Tu să porunceşti
Glorie dar Lui Isus — cinste slavă şi onoare
C-aduse dar tuturora dintre valuri mari salvare
Fie-i Numle slăvit şi de-a pururi lăudat
Căci El doar spre mântuirea omului dar a lucrat
Pentru Isus Tată Sfânt noi acum îţi mulţumim
Căci prin El ne-ai dat viaţa pururi fii Tăi să fim
22-10-2019 mănăştur

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea ne-a salvat

nu prin studii şi învăţătură
se nasc oameni pe pământ
ci se nasc după Scriptură
prin al Vieţii Sfânt Cuvânt

nu ştiinţa oameni face
nici măcar filozofia
ci Adevăru dacă-ţi place
îţi dă viaţa — veşnicia

a lumii învăţătură
uneori monştri crează
căutând altă alură
ea direcţia-şi gripează

nu ştiinţa e menirea
omului de pe pământ
ci sfinţenia — iubirea
voia sacră a Celui Sfânt

Evanghelia e drumul
şi astăzi spre fericire
de trăieşti aici Cuvântul
şi prin har şi prin iubire

omul doar este iubire
pentru bine şi frumos
şi nu pentru răzvlătire
împotriva Lui Hristos

căci Hristos e Creatorul
Meşterul Lui Dumnezeu
e Lumina — directorul
omului spre Tatăl Său

numai El ne dă viaţă
numai El ne dă lumină
El spre Tatăl ne înalţă
să trăim fără de vină

în Hristos şi pentru El
ferice cine trăieşte
căci al vieţii sfinte Miel
chiar pe braţe îl primeşte

doar Hristos astăzi ne cere
să fim toţi aici curaţi
nu numai doar la vedere
căci prin El am fost spălaţi

căutaţi înţelepciunea
care vine azi de sus
şi nu fiţi precum e lumea
trăiţi voia Lui Isus

nu vedeţi cum se-mplineşte
Cuvântul Acelui Sfânt
din rău lumea-n rău ţâşneşte
căci puterea i s-a frânt

puterea de curăţie
de-a trăi fără de vină
de Hristos nu vrea să ştie
nici nu vrea a Lui lumină

şi Hristos este izvorul
de lumină şi viaţă
numai El îţi prinde dorul
şi spre Tatăl te înalţă

voi încredeţi-vă-n El
în Isus Hristos Mesia
al iubirii sfinte Miel
ce dăruie veşnicia

căci numai Hristos a supus
Eu sunt Calea şi Viaţa
celui blând celui supus
Eu îi spăl de lacrimi faţa

nimeni altul n-a-ndrăznit
despre sine să susţină
căci din cer el a venit
şi-i viaţă — şi-i lumină

n-a fost nimeni pe pământ
să vorbească ca Hristos
despre Tatăl Lui Cel Sfânt
sau de oamenii de jos

El a fost în trup de om
însă ca oamenii n-a trăit
ci a fost aici erou
căci totul a biruit

întâi a fost Dumnezeu
fără pată fără vină
legat fiind — de Tatăl Său
căci Însuşi era Lumină

Dumnezeul Creator
coborât aicea jos
în toate învingător
a fost Domnul meu Hristos

la Caiafa când a fost
El ştia atât de bine
ce n-avea şi avea rost
să vorbească despre Sine

şi ce îi înfuria
dacă El mărturiseşte
Domnul toate le ştia
tăria — ce-o stăpâneşte

şi El a primit putere
chiar acolo-n Ghetsimani
căci se avea iată-n vedere
dat să fie la duşmani

nu ostaşii l-au ucis
pe Golgota răstignit
ci iubirea l-a împins
tot păcatul să fie plătit

a plătit nelegiuirea
omului de pe pământ
căci Isus era iubirea
şi Cuvântul Celui Sfânt

şi nu cuiele pe cruce
moartea iată i-au adus
ci iubirea Lui cea dulce
l-a dat morţii pe Isus

Cel ce soarele-a creat
şi atâtea mii de stele
Universu-n lung şi-n lat
şi planetele-ntre ele

nu putea doar un cuvânt
de pe cruce să rostească
şi ostaşii în mormânt
la picioare să-i trântească

ce uşor îns-ar fi fost
de pe cruce să dispară
părăsind pământul nost"
într-o clipă planetară

însă noi eram pierduţi
nu mai era mântuire
pentru oamenii cei mulţi
cu nădejde la răpire

asta l-a ţinut pe cruce
mântuirea omenirii
voia Tatălui ne aduce
pe cărările iubirii

Domnul nostru a pătit
plata pentru fiecare
şi omul e mântuit
e salvat de la pierzare

însă numai prin credinţă
dacă crede în Hristos
are-n sine biruinţă
din pierzare este scos

preţul este infinit
e viaţa Lui Isus
Mielul Sfânt şi răstignit
după cum Tatăl a spus

poezie de Ioan Daniel Bălan (10 iulie 2018, Cluj)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

El domină Universul

A murit Învăţătorul sus pe cruce atârnat
Şi mormântul l-a primit de la omul cel bogat
Împlinindu-se cuvântul spus de vremuri prin Isaia
Ce-a văzut de mult în urmă moartea Domnului— văpaia
Sferinţelor cumplite prin care Isus va trece
Până trupul Lui ucis va vedea ţărâna rece
Iosif din Arimateea ucenic dar pe ascuns
I-a fost Domnului în viaţă ascultându-l pe Isus
El i-a oferit mormântul în care l-a aşezat
Pe Cel mort — ucis pe cruce — al vieţii împărat

Iar sabatul înfăşoară tot ce este-n Israel
Trupul Domnului rămâne în mormânt dar singurel
Sărbătoarea azi pulsează şi pe lamele de vânt
Se naşte o întrebare căci al vieţii Sfânt Cuvânt
A trecut din astă viaţă împlinind deplin Scriptura
Şi acum fără de suflare în mormânt îi e Făptura

Cine dar l-a dat la moarte şi cine l-a osândit
Numai bine în viaţă când Isus a-nfăptuit
Pe cei prinşi de duhuri rele pe atâţi i-a dezlegat
Şi-o viaţă nouă viaţă sfântă la atâţia El le-a dat

Pe cei prinşi de atâtea boli crude şi înverşunate
Isus i-a scăpat de ele şi le-a dat iar sănătate
Celor orbi le-a dat vedere muţilor le-a dat cuvânt
Pe leproşi i-a curăţat — i-a salvat cu-a Lui Cuvânt
Orice boală şi durere El Isus a vindecat
Iar pe cei săraci în braţe Domnul Însuşi i-a luat
Numai bine orişiunde Hristos Domnu-a-nfăptuit
De ce oare dar atunci a fost iată răstignit
Când atâtea mii de oameni în pustie-a săturat
Pâine peşte din belşug l-atîţi Domnu atunci le-a dat
Şi-a făcut doar numai bine pentru atâţia din popor
De ce oare condamnat a fost iată de sobor

Unii dintre ei au spus că li-e frică de romani
Din a Lui Isus pricină s-or preface în duşmani
Şi-or veni ca să distrugă ţara-ntreagă chiar şi neamul
Asta este o acuză pentru care l-au ucis pe Domnul
Dar ce-a spus Hristos Mesia totul iată s-a împlinit
Israel atâta vreme în lume-a fost izgonit
Şi aproape două mii de ani Israel a fost exclus
Din a lui patrie sfântă după cum Domnu a spus
Căci Isus este în toate Creator şi Domn al vieţii
El domnină Universul dar şi zorii dimineţii
Mâna Lui ne-a plămădit din ţărână cu iubire
Cu Tatăl Lui Cel Prea Sfânt ca noi în neprihănire
Să trăim în ascultare viaţa noastră pe pământ
Căci am fost iubiţi în toate de al Tatălui Cuvânt

A murit Isus pe cruce plătind vina omenirii
Ca să fim salvaţi pe veci smulşi din apele pieirii
Hristos ne este salvare pe El de îl ascultăm
Evenghelia cea Sfântă Îndreptar de o avem
Căci un singur Nume este mântuirea s-o primim
E Isus Hristos Mesia fraţii Lui pe veci să fim

De ne-ncredem dar în El şi doar El ne este ţintă
Vom intra odată-n cer — cu Isus la a Sa nuntă

poezie de Ioan Daniel Bălan (7 aprilie 2018, Cluj)
Adăugat de Ioan Daniel Bălan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acum

Drag prieten care cânţi
vesel în credinţă,
fii prieten cu Isus
şi la suferinţă!
Dacă-n ceasul de temut,
vrei să fii la dreapta,
când Isus dă iar tribut,
mângâie-L cu fapta.

Dă-i acum din pâinea ta
foamea să-Şi destrame;
căci în cer în veci de veci
nu-I va mai fi foame!

Dă-I acum să bea din vas,
când e ars ce vrejul;
căci în veci de veci în cer
nu mai ai prilejul!

Dă-I acum haina ta
cât îi rupt veşmântul;
căci în cer nu-I va mai fi frig,
nu-L va bate vântul.

Dă-I acum când e bolnav
grija-nduioşată;
căci bolnav nu va mai fi
Domnul niciodată.

Ia-L în casa ta acum,
să-L aline somnul.
Azi e un sărac în drum,
dar în el e Domnul!

Azi Isus e-n mii de fraţi.
Azi îţi vrea El fapta.
Mâine toţi vom fi chemaţi.
Tu vei fi la dreapta!

Şi un glas, peste genuni,
va striga spre stele:
"Îl cunosc şi din ani buni;
şi din zile grele!"

Iată, anii trec, s-au dus.
Zilele-s ca spuma.
Fii prieten cu Isus,
nu uita, ACUMA!

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Isus-- se va-ntoarce

Cât de aproape este vremea
Cel ce vine ca să vină
El să ia în mâini puterea
Să deţină-n mână cheia
Vieţii sfinte în lumină
Să dea omului odihnă

Domnul Isus se va-ntoarce
Pe pământ ca să domnească
Să aducă iarăşi pace
Omu cu Sine să-mpace
Iar pe cei ce poartă mască
Pentru veci să-i pedepsească

Vine Mesia — Hristos
Nu să sufere amar
Ci Stăpân aicea jos
Să dea vieţii un nimb frumos
Şi-n al vieţii sfinte car
Să dispară ce-i amar

Şi Domnul la Armaghedon
El cu oastea Lui cerească
Va veni doar pentru om
El al cerurilor Domn
Pământu să-l cucerească
Stăpânirea să-nsuşească

Altă cale nu va fi
Să transforme într-un Rai
Pământu ce-l construi
Şi iar faţ-a-i dărui
Vino dar tu astăzi hai
Lui Isus să te predai

Cea mai mare luptă de sub soare
Acolo va fi purtată
Oştile nimicitoare
Vor veni din depărtare
Ca planeta cea furată
Să fie chiar apărată

Îns-al nostru Creator
Şi al vieţii pe pământ
Domnul scump al domnilor
Va veni biruitor
Şi-mplinind al Său Cuvânt
Va lupta atunci cu avânt

Oştile vor fi răpuse
Cu sabia gurii Sale
Căci noi legi vor fi aduse
Tăind vremile apuse
Căci Hristos rămâne cale
Să-i cântăm dar osanale

Nu cred Domnul pe pământ
Atunci — că El va călca
Când omul va fi înfrânt
De puterea Celui Sfânt
Ci atunci El va pleca
Ierusalimu — spre-a-l salva

Vor fi clipe atunci grele
Când o vai— Ierusalimul
Atacat de oşti rebele
Nu va şti un" să se spele
Că-l va cuceri vrăşmaşul
Gata să-i vadă apusul

Când aproape va cădea
Domnul Isus va veni
Ca pe braţe să îl ia
Căci El este slava Sa
Şi Domnu-l va izbăvi
Iar războiu-l va opri

Duşmanii toţi vor voi
Să frângă Ierusalimul
Şi atunci Domnul va păşi
Pe Muntele Măslinilor
Împlinind astfel Cuvântul
Dar — se va clătina pământul

Şi muntele la Mijloc
Atunci se va despica
Şi va fi atunci un joc
Se va face-n el un loc
Unde omul va putea
Să îşi scape viaţa sa

Domnu acolo se va-ntoarce
Să intre-n Ierusalim
Să aducă iarăşi pace
Pe oameni să îi împace
Să trăiască pe deplin
Prin Hristos — Domnul Divin

Atunci Domnul va răpune
Vrăşmaşii neprihănirii
Şi va-ncepe o nouă lume
Prin pace şi rugăciune
Va dispare răul firii
Şi sabia răzvlătirii

Tot pământu va fi un Rai
Căci Domnu-l va transforma
Va fi un loc scump ca să stai
Viaţa sfântă să o ai
Şi omul va asculta
De Hristos şi legea Sa

Atunci omul fericit
Va umbla pe acest pământ
Căci Isus Prinţul iubit
Va fi aici necontenit
Şi omul a Lui Cuvânt
Îl va trăi — prin el sfânt
25-01-2020 mănăştur

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu eşti Domnul meu

Eşti ruga purtată pe aripi de vânt
Eşti soare în ceruri şi jos pe pământ
Eşti pâinea vieţii, eşti pâinea de sus
Ce Tatăl ne-a dat-o prin Tine, Isus.
Când sufletul plânge zdrobit şi înfrânt
O rugă se-nalţă şi zboară pe vânt
Tu vii lângă mine mă treci peste hău
Durerea mi-o poartă doar umărul Tău.

Eşti inima toată, eşti viaţa din ea
Tu, Doamne Isuse, eşti dragostea mea,
Mă du lângă Tine în cerul Tău sfânt
Acolo mi-e casa, nu jos pe pământ.

Tu eşti Domnul meu
Tu eşti Dumnezeu
Cu Tine să zbor spre cer e uşor
Îmi dai mâna Ta
Mă sprijini cu ea
De veghe mereu
Eşti Tu, Domnul meu.

Tu eşti Doamne sfânt
Stăpân pe pământ
La Tatăl ceresc
Cu Tine-ndrăznesc
Pe drumul cel lung
Cu Tine ajung
Eşti Tu, Domnul meu
Isus Dumnezeu...

poezie de Adriana Cristea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Încă plouă

Nu mai conteneşte ploaia - - -
Neagră ca lumea omului, ca viaţa care se duce - - -
Oarbă ca cele o mie nouă sute şi patruzeci de cuie
Bătute pe cruce.

Nu mai conteneşte ploaia
Sunând ca pulsul inimii care bate-n ritmul ciocanului de pe Golgota,
Ca picioarele fariseilor necontenind forfota

Deasupra Mormântului:
Nu mai conteneşte ploaia

Pe Câmpul Sângelui unde răsar speranţe mici şi unde creierul hain
Işi hrăneşte lăcomia – acel vierme asemănător sprâncenei lui Cain.

Nu mai conteneşte ploaia
La picioarele Omului în Suferinţă, răstignit pe Cruce.
Hristoase, crucificat în fiecare zi, în fiecare noapte, ai milă de noi - - -
Cei Căzuţi şi cei, precum Lazăr, plini de bube, de noroi:
Lăsată-n Ploaie rana infectată pare aur şi la fel străluce.

Nu mai conteneşte ploaia - - -
Incă mai curge Sânge din Coasta rănită-a Omului în Suferinţă:
El poartă-n Inimă toate rănile lumii --- ale luminii scăzând în fiinţă,
Ultimul licăr al scânteii înainte de-a-înceta să existe
In sufletul care nu se mai înţelege pe sine, rănile beznei nepăsătoare şi triste,
Rănile ursului căzut în capcană - - -
Ale ursului orb care geme sub loviturilor îngrijitorilor, ţepuşe şi bice
Căzând peste carnea care nu se poate apăra... lacrimile iepurelui lovit de alice.

Nu mai conteneşte ploaia - - -
Apoi - - - O, zile, ridicaţi-mă sus la Domnul: cine mă ţine aici, jos? - - -
Iată, priveşte pe crugul ceresc şuvoaiele prin care curge sângele lui Hristos:
Se prelinge de pe fruntea Celui pironit pe crucea de lemn
Până departe la însetata inimă muribundă
In care ard toate focurile pământului - - - sânge coclit de durere şi chin,
Intunecat precum a Cezarilor cunună de dafin.

Apoi, vocea Acelui care a avut inima omenească răzbate prin ploi,
A Celui care a fost odată prunc culcat printre animale în ieslea din Betleem - - -
"Încă vă iubesc, încă vă dăruiesc lumină curată, Sângele meu pentru voi."

poezie clasică de Edith Sitwell, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zidiţi-vă casa...

Acum stai alături de-o blânda făptură
Sădită de Domnul în inima ta,
Iubeşte-o îţi zice şi Sfânta Scriptură
Cum Isus iubit-a Biserica Sa.
Veghează asupra-i cu dragoste multă
Hrăneşte-o, -ngrijeşte-o şi nu-i face rău
Ea-ţi este supusă, în toate te-ascultă
Şi trupul ei gingaş e chiar trupul tău.

Porniţi, deci, de mână uniţi pe vecie
Şi unde e unul să fie-amândoi,
Ce Domnul uneşte aici o să fie
Unit şi în ceruri şi-n viaţa de-apoi.

Te luptă cum Iacov c-un înger anume
O noapte întreagă luptat-a din greu
Şi-n zorii de ziuă aprinşi peste lume
Binecuvântare i-a dat Dumnezeu.

Trăiţi, deci, cu Domnul în dragoste-adâncă
Iubiţi-vă-n Domnul, pe El să-L urmaţi,
Ziditi-vă casa cu Domnul pe stâncă
Şi-n casă cu Domnul la masă să staţi!

Amin!

poezie de Adriana Cristea
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

De cînd îl iubesc pe Isus

De cînd îl iubesc pe Isus,
mai 'nalt mi se pare înaltul,
cărările urcă mai sus
şi soarele-i altul!
De cînd îl iubesc pe Isus,
bujorii mai roşii se-arată,
iar stele cum ies în apus,
n-au fost niciodată.

De cînd îl iubesc pe Isus,
as vrea să-L ador ca Debora,
un cîntec, pe aripi adus,
ducînd tuturora.

Ca Iacov o scară aş vrea,
spre nouri de albe răsfrîngeri,
să urc tot pămîntul pe ea,
în murmur de îngeri.

De cînd îl iubesc pe Isus,
mi-e drag să văd oameni cum cîntă,
cu lacrimi de freamăt nespus,
pe cartea cea sfîntă.

Şi-aş vrea, cît cu dorul cuprind,
cînd n-or mai fi arcuri şi suliţi,
s-aud lumea-ntreagă vorbind
de Domnul pe uliţi...

poezie celebră de Costache Ioanid
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Israel şi Adevărul

Lui Israel i s-a pus
În faţă ca el s-aleagă
Un hoţ mare şi Isus
Care fiinţă-i e mai dragă

Atunci el plin de-ngâmfare
Hoţul iată l-a ales
Căci n-a vrut în ascultare
Să îşi ţeasă a lui mers

Şi cu hoţul a rămas
Pe Isus dându-l la moarte
Şi-a înscris al vieţii pas
Doar pe valuri tulburate

Cel mai scump dintre popoare
Mai ales — mai minunat
Şi-a ţesut a lui pierzare
Pe Hristos l-a condamnat

El Israelul iubit
Cel mai înţelept popor
Pe Isus l-a răstignit
Însuşi după placul lor

Preoţii cei mai de seamă
Pe Hristos l-au condamnat
Şi sentinţa lor umană
Prin Pilat au aplicat

Moartea crudă — răstignirea
Adevărului curat
Celui care e iubirea
Şi e sfânt — nevinovat

Hristos dacă va trăi
Vor veni atunci romanii
Pe noi ne va nimici
Căci noi îi vom fi duşmanii

Iată dar că Israel
Pe Hristos l-a condamnat
El să scape — numai el
Morţii Isus a fost dat

Şi prin moartea Lui Hristos
Au crezut că au salvarea
Dar văzură tot pe dos
Au primit doar condamnarea

Creatorul răstignit
A murit apoi pe cruce
Căci păcatul ne-a plătit
El lumina ce străluce

Singurul fără păcat
Fără umbră de greşală
La moartea-a fost condamnat
De fiinţa noastră goală

De lumină şi dreptate
Însă plină doar de ură
Isus a fost dat la moarte
Însă doar după Scriptură

Pentru noi Domnu-a murit
Pentru toată omenirea
Căci păcatu-ntreg plătit
Trebuia — şi-ntreagă firea

Noi suntem cei vinovaţi
Noi — întreagă omenirea
Şi am fost doar morţii daţi
Pentru veci s-avem pieirea

Israel a căutat
Să scape de deportare
Să nu fie alungat
Izgonit în depărtare

Dar iată de ce-a fugit
Peste asta el a dat
Căci apoi s-a răzvlătit
Şi romanii-au atacat

A rămas Ierusalimul
Mai pe urmă asediat
L-a înconjurat vrăşmaşul
Cu care el a luptat

Şi-a căzut oraşu-ntreg
Cum Hristos a prorocit
Şi-atâţia cum nu-nţelg
A fost iată nimicit

Două mii de ani aproape
Israel doar fără ţară
A sorbit a lumii ape
Trecând prin foc şi prin pară

Vine vremea când Hristos
Din nou îl va ridica
Ca poporul glorios
Cinste care îi va da

Căci Mesia aşteptat
Va veni a doua oară
Israel fiind curat
Locuind în a lui ţară

Domnul îl va curăţa
Prin furtuni şi valuri grele
De el grijă va avea
Ca luceafăr între stele

Atunci va fi bucuria
Ca o mană-n Israel
Căci Domn le va fi Mesia
Din Ber-Şeba la Betel
18-mai 2018 cluj

poezie de Ioan Daniel Bălan
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!