
Virusache
Pe Terasa "La sifoane"
Stăm cu toții, bot în bot,
Fără frică de COROANE,
Că salutu-i "cot în cot"!
epigramă de Grigore Tunșanu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Frică avem cu toții. Deosebirea stă în întrebarea: de ce ne este frică?
citat din Frank Thiess
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
Noi stăm cu toții în aceeași barcă.
proverbe suedeze
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
Tușește fără frică
Mai rămăseseși, Aelia, cu patru dinți în gură,
Dar ai tușit o dată, și doi din ei căzură;
Tușind a doua oară, alți doi simțiși că-ți pică.
De-acum n-ai nicio grijă: tușește fără frică!
epigramă de Marțial din Epigrame (1961), traducere de Tudor Măinescu
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Suntem cu toții banali. Suntem cu toții plictisitori. Suntem cu toții spectaculoși. Suntem cu toții îndrăzneți. Suntem cu toții timizi. Suntem cu toții eroi. Suntem cu toții neajutorați. Depinde doar despre ce zi discutăm.
citat din Brad Meltzer
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Unui șef de ziua lui
Vrei cadouri de valoare,
Ba mai vrei și câte-o floare;
Noi am vrea, cu toții, coane,
Să-ți aducem doar... coroane!
epigramă de George Budoi din Epigrame (26 octombrie 2010)
Adăugat de George Budoi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Lui Dimitrie Cantemir, care afirma că moldovenii nu se prea trag la carte
C-ai noștri nu se trag la carte,
Ai spus, fără să ai dreptate:
Prin baruri - am văzut cu toții -
Se-nghesuie, ades, netoții!
epigramă de Grigore Drăgan din arhiva personală a lui Gheorghe Culicovschi (2006)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Azorică fără frică (poezie pentru copii)
Azorică fără frică
A văzut el o pisică:
Mâța, stă și mieuna
Toată lumea enerva.
Poate îi era fomică:
Minte proastă de pisică;
Poate mâncărica ei
A-nhățat-o un grivei.
Azorică fără frică
A fugit după pisică:
Pisica s-a speriat
Și în pom s-a cocoțat.
Cocoțata, speriata
A văzut că e lătrată
Lătrată de Azorică
De cățelul, fără frică!
Ce să facă o pisică
Lui cățelul, Azorică?
Din pom, de va coborî
Câine... o va omorî!
Dar pisica, are gheare:
Ființă miolăitoare,
De atâta miorlăit:
Toată lumea a trezit!
Stăpânul, când a văzut
Azorică, ce-a făcut:
A venit să își salveze
Pisicuța-i... siameze!
Siameza, curajoasă:
Pisică foarte frumoasă;
Ghearele, și-a ascuțit
Și cățelul... l-a lovit!
Și să vezi ce scheunat
Pisica: l-a zgâriat;
Și să-l vezi pe Azorică:
Ce mai fuge de pisică!
Asta e, de nu gândești:
Uneori, o mai pățești,
O fi ea, pisică mică
Dar se apără de frică.
***
Azorică fără frică
Are frică de pisică:
Acum este puturos
Și de pisică... fricos!
poezie pentru copii de Paul Preda Păvălache din Cartea mea de poezie, volumul I (2008)
Adăugat de Paul Preda Păvălache

Comentează! | Votează! | Copiază!
O mie de nopți
O mie de nopți eu te-aș iubi
Și o mie de zile dacă ar fi
Din priviri eu te voi sorbi
Și mereu așa va fi.
Ți-aș da și stelele de pe cer
La fel și luna ți-o ofer.
Tu ești un iubit model
Și drăguț ca un bobocel.
Stăm așa îmbrățișați
De sol noi stăm fixați
Și stăm unul lângă altul
Fără să luăm în calcul
Cât de târziu s-a făcut
Până și vântul a devenit mut.
Inima îmi bate tare
Am tot feluri de emoții bizare
Simt cum la tine în brațe mă topesc
Și simt că tot mai mult eu te iubesc.
poezie de Petruș Ida-Andreea (1 februarie 2022)
Adăugat de Petruș Ida-Andreea

Comentează! | Votează! | Copiază!

Fuga anului 2021
Guvernul iar ne bagă la cutie -
Cuminți să stăm un an, sau poate - o mie...
Să nu ieșim din casă prea curând
Și s-alergăm cu toții... doar în gând!
epigramă de Carmen Cristina Ștefănescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Boală la modă
De când cu toții stăm închiși la bloc,
Depresia, cum ți-o tratezi, vecine?
Îți jur că eu nu o tratez deloc,
Că-i foarte sănătoasă și e bine!
epigramă de Carmen Cristina Ștefănescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără lacrimi
Ploua când am plecat
Stropi mari și repezi
Acopereau cerul
Și gândurile mele
Ploua la terasa
Dezgolită de vânt
În geamul cabanei
Din lemn
Peste râu aducând
O undă de tristețe
O despărțire
În ploaie
Fără lacrimi
Pentru noi plângea
Ploaia.
poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Relaxare
Noi stăm la soare și ne relaxăm,
De munca asta nu ne este frică...
Și chiar și atunci când trebui' să lucrăm
Luăm pauză de lucru... cât mai mică!
epigramă de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
"Deșteaptă-te române" - Imnul care mobilizează
Iată ce-i de precizat,
Ca să nu mai stăm cu frică:
Mulți români s-au deșteptat
Și vor face treabă... mică!
calambur epigramatic de Gigi Burlacu (2013)
Adăugat de gigi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Credința nu se poate manifesta într-o persoană fără a fi însoțită de frică, pentru că egoismul înclină doar către frică.
în Talmud, Shabbat
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!

Blocul părintesc
Mă-ntorc, cu drag, la blocul părintesc,
Pe care, doamne, cât îl mai iubesc,
Căci poartă în ferestre și-n pereți,
Crâmpeie ale primei tinereți...
Pășesc încet, cu suflet îndoit,
Și văd că blocu-i mai părăginit...
Privesc năuc și n-o să mai urc sus...
Sărmanii mei părinți, la cer s-au dus...
Azi în apartament trăiesc străini,
Și nu îi mai cunosc nici pe vecini...
La ușă stă de pază-un interfon,
Și văd că s-a închis câte-un balcon...
Vad că terasa veche, ciuruită,
A fost și ea, cândva, înlocuită...
Puieții firavi, puși de locatari,
Au trunchiuri groase și coroane mari...
Revăd, cu ochii minții, un dram de tinerețe,
Ce-mi picură, în suflet, o undă de tristețe...
Fac, apoi, cale-ntoarsă cu călcătură rară,
Și duc, mijind sub pleoape, o lacrimă amară...
poezie de Eugen Ilișiu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

Să credem cu toții-n minunile lumii
să credem cu toții-n minunile lumii
în prime majore, în nunți fastuoase
în jocuri cu cifre mereu norocoase
pomana din ceruri să cadă, să cadă
să facă nebunii cu regii rocadă
să plângă degeaba preasfânta icoană
când frica de viață ne pune pe goană
când moartea ne-arată o singură cale:
spre cruce se merge-n picioarele goale
și stăm picior peste picior
genunchii-s slabi și tot ne dor
și stăm cu pumnii strânși în sus
admonestându-l pe Iisus
să credem cu toții-n minunile lumii
în filme science-fiction, în trucuri frumoase
în prima iubire cu hainele scoase
să aibă și orbul minunea: să vadă
și-apoi să se-arunce cu ochii la pradă
și totuși să facem de dragul de-a face
războaie cu morți odihnindu-se-n pace
să știm că pe lumea cealaltă cu toții
vom fi copleșiti de iertări și emoții
și stăm picior peste picior
genunchii-s slabi și tot ne dor
și stăm cu pumnii strânși în sus
admonestându-l pe Iisus
poezie de Ionuț Caragea din Negru sacerdot (2008)
Adăugat de Ionuț Caragea

Comentează! | Votează! | Copiază!

Un regret
Îmbătrânesc și-mi este frică
Un sentiment trăit cu toții
Că pensia nu se ridică
La cât și-ar fi dorit nepoții.
epigramă de Stelică Romaniuc
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Adevăr amar
Venim cu toții de la Râm,
Viața nu-i deloc ușoară:
Că nu noi timpul omorâm,
Timpul, pe noi, ne omoară!
epigramă de Grigore Drăgan din arhiva personală a lui Gheorghe Culicovschi (2006)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!
Stăm
stăm și privim atent
ciocnirea a două nebuloase
într-o primăvară mistică
poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Libertatea cuvântului
Pe guvernanți de îndrăznești,
Să-i critici, rău poți s-o pățești!
Fă ciocul mic, ca să nu tremuri,
De frică iarăși, ca pe vremuri.
epigramă de Grigore Mariniuc din O, tempora! O, mores!, Tema "Ce timpuri / vremuri! Ce moravuri / năravuri!", epigramă selecționată dintre cele primite (2011)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi

Comentează! | Votează! | Copiază!