Limba asta veche şi română

Să iei cuvântul celor ce sunt muţi
Şi sabia de limba lor s-ascuţi,
Să iei oglinda celor ce sunt orbi
Şi zborul ce-i înduplecă pe corbi,

Să scriem negru-acolo unde-s vii
Şi alb pe fruntea celor pământii,
Iar coama unei iepe în amurg
Să fluture sub norii care curg.

Să iei cuvântul meu, cuvântul tău,
Şi taie-l sub secure de călău,
Nimic, nimic, nimic să nu rămână
Din limba asta veche şi română.

Şi-apoi să iei din fraţii tăi puţin,
Să îi amesteci bine cu venin,
Cu mâinile curate, în pământ,
Să sapi o groapă fiecărui sfânt.

Să iei cuvântul celor ce sunt muţi
Şi-apoi tot c-un cuvânt să-i împrumuţi,
Să sapi o groapă lungă, iară eu
Îl voi ucide-apoi pe Dumnezeu.

poezie de Lorena Craia
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea este muzica celor surzi, priveliştea celor orbi şi cuvântul celor muţi.

aforism de Alexandra Mihalache din Între expresie şi adevăr (Cugetări şi definiţii aforistice), Lumina expresiei (1 decembrie 2016)
Adăugat de Alexandra Mihalache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvântul

Cuvântul... e un har nepreţuit.
Omul... de cuvânt s-a folosit.
Aşa a învăţat... încet, încet
Să-l pună-n rimă de poet.

Cuvintul poate fi şi înţelept,
Şi poate aduce un strop de fericire.
Cuvântul... poate fi nedrept
Sau poate înfrunta orce urgie.

CUVÂNTUL... poate fi dulce sau poate fi amar...
Depinde cum îl întâlneşti în viaţă?
CUVÂNTUL... poate ţine duşmanul la hotar
Şi prin cuvânt îl poate frige-n faţă.

Tot prin cuvânt răzbim în astă viaţă
Omul îşi varsă oful chiar tot necazul său.
Tot prin cuvânt... o glumă-i schimbă faţa,
Şi tot cuvântul îi face să simtă părerile de rău.

Cuvântul... cel de tată, fără de interes,
Ne învaţă în viaţă cum a ne purta.
Putem tot prin cuvânt scăpa de stress
Şi putem... oricare rău uita.

Ştiţi noi... avem un har şi stăpânim pământul,
E pentru că doar omul a fost cel ales,
El poate prin cuvânt să stăpânească vântul
Şi-apoi... întregul univers.

Voi... nu lăsaţi cuvântul să se piardă,
Din când în când, vă rog să vă rugaţi.
Când prin cuvânt se spun doar vorbe de ocară
Vă rog frumos să nu le ascultaţi.

E minunat cuvântul spus în poezie,
Şi mulţumesc lui Dumnezeu că ni la dat.
Tot prin cuvânt, noi câştigăm iubire
Şi vreau că să-l păstraţi cât mai curat.

Tot prin cuvânt, sau înfrăţit popoare,
Ce stăpânesc pământu-n lung şi-n lat.
Să dăruim cuvântul de onoare
Şi celor ce cuvântul l-au uitat.

Să preţuim cu adevărat cuvântul...
Să-l scriem pe o stea, îl vrem nemuritor.
Şi cei ce vor veni pe urmă
Să afle prin cuvânt, tot despre al lor popor.

poezie de Ioan Cojocariu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Celor ce scriu

Celor ce scriu mă închin, îmi sunt fraţi,
Multe oraşe sunt neasaltate,
Din turn rotiţi privirea-n zare,
O muncă fără glas, dar sufletul?
Mă închin celor care au suflet.
Celor ce cunosc frumuseţea, spaima, totul.
Nicio simţire nu-i prea departe.
Celor care îşi dezbracă pielea,
Celor ce descoperă o constelaţie,
Celor ce vor fi tulpini de trandafir,
Dar nu celor ce-şi mută ochii în spate.
"Suntem ca norii iuţi, lunecători"?
O, nu. Prin viaţă nu vom trece nerăniţi.
Iar uneori mai învăţăm ce-i moartea lupului.
"Din zori ni se şopti că pe-o corabie
Ne-om îmbarca doar tu şi eu", ce vis, ce amăgire.
Ai să laşi în urmă o operă de cinci volume,
O pagină spumoasă, un rând, o vorbă de duh,
nimic? Dar Nimicul este mare,
cine se poate pune cu Nimicul?
Între Nimic şi Dumnezeu
Este doar o diferenţă de nuanţă.

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Greşelile soţiilor, copiilor, ale servitorilor, ale celor slabi, ale celor săraci şi ale celor neştiutori sunt greşeala soţilor, a părinţilor, a stăpânilor, a celor tari, a celor bogaţi şi a celor învăţaţi.

citat celebru din Victor Hugo
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

La început de cuvânt...

La început a fost cuvântul, fără de formă, o idee
Cristalizată-n interjecţii ce defineau prima scânteie,
Şi mici scântei extrapolate în doruri, vise, în imagini
Au conturat cuvinte varii în cartea cu-nsorite pagini,

O simfonie de culoare, la începutul de cuvânt,
Era cuvântul celor care au germinat pe-acest pământ.
Crescând, o mare de senzaţii au generat o rapsodie,
Fragment din epopeea lumii, cântând a vieţii... poezie.

poezie de Dan Mitrache
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvânt

Curajul unei mângâieri,
Epistola unei dureri,
Căldura zilelor mai reci,
Răcoare-n arşiţe, de pleci

Cuvântul zilei viitoare,
Sămânţă de lumină-n soare,
Un fluture multicolor,
Spectaculos puseu de dor

Cuvântul meu, cuvântul tău
Salvate într-o zi din hău,
Dueluri de figuri de stil
Frângând otave de ostil

Cuvânt cu-n strop de erezie,
Umil servant în... poezie!

poezie de Dan Mitrache
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O lume se sprijină pe patru lucruri: învăţătura celor înţelepţi, dreptatea celor mari, rugăciunile celor credincioşi şi dârzenia celor bravi. Dar toate astea nu înseamnă nimic fără un conducător care cunoaşte arta guvernării.

Frank Herbert în Dune
Adăugat de Bogdana Botez
Comentează! | Votează! | Copiază!

Amintirile din mintea noastră sunt mult mai puţin organizate comparativ cu un calculator. Cuvântul scris pe pagina unei cărţi vs. cuvântul scris pe marginile paginilor unei cărţi. În cel de-al doilea caz, poţi rupe câteva pagini, şi cuvântul încă se poate citi. Creierul lucrează în acelaşi mod.

autor necunoscut/anonim
Adăugat de Sinziana Mihalache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu un cuvânt

"A fost atâta chiu şi cânt,
Cum nu s-a pomenit cuvânt",
Dar câţi martiri pentr-un cuvânt?
Ce guri ar mai fi mute?
Au cuvintele şi umbre.
Cuvântul – fruct oprit.
Cuvinte – păsări trecătoare.
Cuvântul e ca orbul, nu ştie unde nimereşte.
Un pumn de aur în cuvânt.
I-a fost dat cuvântului să fie scris.
De cuvinte nu te speli.
Există cuvinte ca nodul gordian.
Bate cuvântul în piuă, tot degeaba.
Cuvântul deschide, cuvântul închide.
Cad fără şir cuvinte, necunoscute, omeneşti.
Cuvântul nu simte nici durere, nici milă.
Cuvântul se citeşte lângă lampa amintirilor.
A bon entendeur, salut!

poezie de Boris Marian Mehr
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fără supărare

Lacrimi ale ochilor, dureri ale năpăstuiţilor,
Nenorociri neluate-n seamă şi plânset fără de culoare.
Nu vrea nimic, nimic nu cere, deşi nu e nepăsător,
Şi e mâhnit dacă e liber, mâhnit când e în închisoare.

Amară-i vremea; noaptea e-atât de neagră
Că nu te-înduri să scoţi un orb pe stradă
Cei tari se odihnesc; neputincioşii
Stăpâni sunt pe putere.
Lângă-al reginei scaun stă regele-n picioare.

Surâsuri şi suspine, blesteme, putrezesc
În gura celor muţi, în ochii celor laşi.
Nu vă atingeţi! Totu-i aprins şi totul arde!
Mâinile
Le-aveţi făcute pentru buzunare,
Şi pentru frunţi.

*

O umbră...
Nefericirea lumii-ntregi...
Deasupra ei iubirea mea
Ca o sălbăticiune crudă,
Goală.

poezie celebră de Paul Eluard, traducere de Virgil Teodorescu
Adăugat de angel.demon
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvântul

CUVÂNTUL

"La început era Cuvântul, şi Cuvântul era cu Dumnezeu,
şi Dumnezeu era Cuvântul". (Sfânta Evanghelie dupa Ioan)

Cuvântul este gând care a fost rostit,
iar gândul exprimat devine mai energic,
când din plămada lui mentală şi-a croit
veşmânt sonor vibrând cu altele stigmergic.
Prin magice vibraţii ele ne transmit
tumultul sentimentelor ce ne frământă
în câmpul existenţial nemărginit
clădit prin truda grea a celor ce cuvântă.

Şi exprimând cuvintele redefineşti
o atitudine prin care se consacră
avutul moştenit prin genele fireşti,
curgând necontenit prin tine ca o apă.
Iar mintea, reclădită-n spaţiul cerebral,
prin gândurile exprimate se transformă
remodelând în universul ancestral
destinul ancorat pe noua sa platformă.

Iar magica platformă zilnic a crescut
din miticul aport al celor ce-şi lăsară,
din moşi-strămoşi, avutul lor necunoscut,
prin ADN-ul unic, care ne separă.
Astfel, cuvintele pe care le rostim
ne vor marca, cu-ncărcătura lor străbună,
având puteri pe care-abia le bănuim,
trecând prin noi necontenit ca o furtună.

Se-adaugă mereu la falnicul destin
cu energii mentale care ne pot face
pe scara Eului să câştigăm deplin,
sau azvârliţi să fim în negura vorace.
De-aceea, înainte de a fi rostit,
cuvântul să ne fie templu de-nchinare,
căci, de l-am spus, ajunge-n spaţiul infinit
putând avea, în el, puteri devastatoare.

poezie de Corneliu Neagu din Cunoaşterea de sine
Adăugat de ugalen
Comentează! | Votează! | Copiază!

cuvânt

Cuvântul pare lucru de nimic. Ce-i un cuvânt? Silabe, sunete ce adesea ies dintre buze, dar cu greu intră în urechi şi numai când pornesc din inimă întâlnesc inimile. E lucru de nimic, mărunt, scurt, o răsuflare, o adiere, un sunet care se duce şi vine, pe care-l ia vântul. Şi totuşi, cuvântul Împărăţiei e ca Plămada: de cade-n făină bună, făină curată, fără măzăriche, dospeşte şi creşte. E ca sămânţa câmpului care, sub brazdă, încolţeşte răbdătoare ca pământul care-o ascunde, iar când vine primăvara înverzeşte, se înfiripă şi numai ce dă-n vară, iată gata culesul. Cuvântul este o taină sfântă care nu trebuie administrată decât cu o extremă delicateţe.

definiţie de Jose Ortega y Gasset în Revolta maselor
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Limba română

Timp care curge, timp ce purcede
În urmă-ne multe n-or să rămână,
Dar niciodată nu se va pierde
Doamna frumoasă, limba română.

S-or duce zilele, iubiri fără margini
Vor trece sub marea uitare stăpână,
Dar niciodată n-o cădea în paragini
Doamna românilor, limba română.

Cuvântul ei dulce ne este nume
Glasul ei cântec mereu ne adună,
Bunii şi răii nu au pe nume
Mai sfânt decât ea, decât limba română.

Pământu-acesta cât ne rămase,
Munţii cu vulturi, marea cu spumă
Stau sub lumina ce arde în case
La fiecare, limba română.

Făcuţi dintr-un sânge străvechi precum vinul
Din boare şi rouă şi din furtună,
În ea ne rostim bucuria şi chinul,
În prea iertătoarea limbă română.

În ea se botează şi viii şi morţii,
În ea se şopteşte sub clarul de lună,
Au dus-o pe buze şi domnii şi hoţii
Trăind de milenii în limba română.

Iar timpul tot curge şi curge-va veşnic
Şi sufletu-mi tainic mereu se cunună
În fiece toamnă, sub stelele sfeşnic,
Cu blânda mireasă, limba română.

poezie de Mihai Duţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Gata...

Neîntreruptă patrie
a urmei de bici şi a ridicării de glas —
şi a celor ce spun că la început a fost cuvântul, şi a celor ce nu spun nimic,
patrie fătată în zodia botniţei şi hrănită de ugerul spitalelor de nebuni,
patrie din spatele unui zid
şi
patrie însămânţată la coada ochiului de către cele ce s-au întâmplat prea devreme sau prea târziu,
patrie din capul locului,
patrie a tuturor celor ce vor fi uitate: a lucrurilor care nu înseamnă nimic şi a celor ce rămân neschimbate… Neîntreruptă patrie
a şirului indian şi a rostogolirii pe scări —
şi a harului de a fi exact în acelaşi moment, şi a vorbei de duh, şi a duhului cu pasul ferm printre plăsmuite norduri şi icoane abrupte,
patrie ascunsă în sfiala tâmplei
şi
patrie căzută din cerul gurii în groapa cu lei…
Neîntreruptă patrie
a numelui meu, a pragurilor şi-a cheremului —
a celor ce-au ajuns cu o clipă mai târziu şi a celor ce redau cu lux de amănunte nodul din gât,
patrie a iniţialelor şi a caprei de pod, şi a straiului sobru de papagal al poeţilor odihniţi,
patrie a oricărui fel de poeţi
şi
patrie a scuipătorilor şi-a visătorilor în lanţuri, şi a tuturor celor ce-şi câştigă pâinea visând…
O! neîntreruptă patrie a acestei Lumi Împăiate,
Gata, mută-ţi fundul cât colo…! —
Eu mă retrag în colivia mea,
cu toţi dumnezeii mei şi cu toate lichelele mele.

poezie de Ancelin Roseti din Împăierea lumii (2004)
Adăugat de Mihaela Rotaru
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvântul

Cu-o vorbă caldă şi suavă,
Poţi ridica, un om în slavă;
Şi tot de-acolo, c-un cuvânt,
Poţi da cu dânsul de pământ!

epigramă de Alexandru Clenciu din ziarul "Amprenta" (aprilie 2000)
Adăugat de Ica Ungureanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

La început a fost Cuvântul

La început a fost Cuvântul. Şi Cuvântul era la Dumnezeu,
însemna Cuvântul Domnului, acel cuvânt a fost Creaţia.
Dar de-a lungul veacurilor de cultură umană cuvântul
a luat alte înţelesuri, atât laice, cât şi religioase.

A avea cuvântul a ajuns sinonim cu autoritatea supremă,
cu prestigiul, cu incredibila şi uneori periculoasa persuasiune,
cu a avea Ora de Maximă Audienţă, o emisiune TV,
cu a avea darul de-a trăncăni, eventual folosind mai multe limbi.

Cuvântul zboară prin spaţiu, ricoşează din sateliţi,
mai aproape de noi decât a fost vreodată de cerurile
de unde se crede că a coborât.

Dar, după părerea mea şi-a celor ca mine,
cea mai mare transformare s-a produs cu mult timp în urmă,
atunci când el a fost pentru prima dată încrustat în piatră
sau trasat pe papirus, când sunetul s-a materializat pentru privire,
din a fi auzit, în a fi citit prin semne, apoi prin text;
şi a călătorit prin timp de la manuscris la Gutenberg.

Pentru că aceasta este povestea genezei scriitorului.
E povestea care a SCRIS-o pe ea sau l-a SCRIS el întru fiinţă.

poezie de Nadine Gordimer din Scris şi Fiinţă, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când am făcut Springtime, românii ştiau foarte mult despre kebabul turcesc. Ca să fac diferenţa între artele culinare arabe şi turceşti, am hotărât să schimb cuvântul "kebab" cu "şaorma", cuvânt arăbesc care nu exista în limba română. Şi mă bucur că am putut să adaug un cuvânt în limba română. La început românii nu îl puteau citi, iar acum a ajuns un cuvânt superfolosit. Acum văd că şi turcii din România au început să-l folosească.

Mohammad Murad în Business Magazin (2012)
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvântul şi femeia

A fost numit, cândva,-începutul
Şi el era la Dumnezeu,
Acuma bine ştiu şi eu
Că doar la Ea e, azi cuvântul!

epigramă de Mircea Micle (15 ianuarie 2007)
Adăugat de Mircea Micle
Comentează! | Votează! | Copiază!

Limba română

Limba română este patria mea
A zis poetul demult cândva.
Limba română e sufletul meu
Zic acuma cu mândrie eu!

Limba română e dor nemuritor
A zis pământul pe care trăieşte al meu popor.
Limba română este a doua mamă a mea
A zis un copil cu ochi ca de stea.

Limba română e dulce şi frumoasă
A zis un bătrân care stătea singur la un colţ de masă.
Limba română e tot ce v-am dat eu mai sfânt.
A zis domnul cu glasul lui curat şi blând.

poezie de Vladimir Potlog (29 august 2020)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Icoană

mai lasă-mi un cuvânt viu
dacă păsările îţi dorm
sub rădăcini de piatră

celor ce aud
plânsul tăcerii
dă-le paharul adânc
să-l umple
de zbor

celor ce văd
piatra din lună
dă-le timpanul mai larg
să-l umple
de foc

celor ce simt pământul
cum se adânceşte în trup
dă-le pentru o zi
vârful de stâncă
să le fie coroană

celor ce gustă
din sângele fânului cosit
dă-le tălpi străine
să înveţe plângând
limba ierbii necoapte

şi-atâtea lacrimi să fie
să nu mai încapă
în niciun cuvânt

poezie de Marian Hotca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!