Păstrăm mereu în Inimă un altar pentru jertfele noastre, pentru lacrima mamei, pentru lacrima tatei... care ne-aşteaptă mereu în pragul CASEI PĂRINTEŞTI să le luminăm sufletele cu bucuria întoarcerii noastre ACOLO, în tinda CASEI PĂRINTEŞTI!...

aforism de Constantin Anton din Mogoşeşti, Fiinţa mea, Volumul 2
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te regăseşti în inima paradisului când ai trecut pragul casei părinteşti.

citat din Camelia Opriţa
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când ai călcat pragul casei părinteşti, îţi regăseşti felul specific de a fi din nou copil.

Camelia Opriţa în eni (8 mai 2019)
Adăugat de Camelia Opriţa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oriunde-ai fi să-ţi aminteşti...

Oriunde-ai fi să-ţi aminteşti
De pragul casei părinteşti,
De luna ce intra pe geam
Cu steaua ta crescută-n ram

De codru, cu vârfurile-n cer
Ferindu-ţi sufletul de ger,
Lăsându-ţi fruntea în lumină
Sub bolta cerului senină.

Oriunde-ai fi să-ţi aminteşti
Iubirile să le sfinţeşti
C-o lacrimă de dulce dor
De dragul mamei,-a fraţilor,

De tatăl tău şi de bunici
Ce-au desenat cu-a lor opinci
Hotarul peste care treci,
Frumoasa viaţă să-ţi petreci.

Oriunde-ai fi să-ţi aminteşti
De sfaturile părinteşti,
De-a decalogului porunci,
Spre fericire, culmi să urci!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poarta casei părinteşti
nu se închide niciodată
căci tot aşteaptă
să-i treacă cineva pragul
pe lângă vântul fidel

gogyohka de Ion Cuzuioc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru ea

Pentru ea la Putna clopot bate,
Pentru ea mi-i teama de pacate,
Pentru ea e bolta mai albastra
Pentru limba, pentru limba noastra.
Dumnezeu prima oara
Cand a plans printre astre,
El a plans peste Tara
Cu lacrima limbii noastre!
Pentru ea ninsori se cern din spatii,
Pentru ea puternici sunt Carpatii,
Pentru ea e calda vatra poamei
Pentru limba, pentru limba mamei.
Pentru ea noi varuim peretii,
Pentru ea mai sunt raniti poetii,
Pentru ea cresc florile visarii
Pentru limba, pentru limba Tarii.
Dumnezeu prima oara
Cand a plans printre astre,
El a plans peste Tara
Cu lacrima limbii noastre!

poezie celebră de Grigore Vieru din Metafore albastre (10 august 1991)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

lacrima bunei -
funiile de ceapă
în tinda casei

haiku de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Au fost odată doi feciori de împărat, care au pornit să-şi încerce norocul prin lume, şi feciorii ăştia au ajuns să ducă o viaţă atât de ticăloasă şi deşartă, că n-au mai avut îndrăzneala să calce pragul casei părinteşti.

începutul de la Regina albinelor de Fraţii Grimm
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deschid uşa
casei părinteşti
şi intru
în raiul
lui Dumnezeu

gogyohka de Ion Cuzuioc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca pe o salbă
la gâtul prinţesei
admir romanţele
de dorul
casei părinteşti

gogyohka de Ion Cuzuioc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec de dor

Mi se făcuse dor de cei patru pereţi
Ai casei noastre aşezate-n drum,
Încercam să-i zidesc înapoi din nisip
Şi din mari rotocoale de fum.

Un picior al nu ştiu cui îi surpa
Şi auzeam în urmă râsul zglobiu
Ieşit chiar printre degetele groase
Care călcau alene prin pustiu.

Era un râs fioros de fiară,
Era râsul râsului şi eu mă rugam
Să nu se zguduie sub el pământul
Pe care înălţam

Din nou pentru a nu ştiu câta oară
Cu multă-ncrâncenare şi cu teamă
Pereţii casei noastre prăbuşite
Din lene şi din nebăgare de seamă.

poezie de Ileana Mălăncioiu din Linia vieţii (1982)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Flăcări în miezuri de rouă

Doamne, Doamne, Dumnezeul meu
dă-mi în fiecare rană câteo lacrimă,
din care îngerii sorb tainic, cu patimă,
din care orbii încep iarăşi să revadă,
din care erezii încep să înţeleagă,
din care nenorociţii se mângâie şi plâng
din care cei nebuni la inima lor te strâng,
din care străinii vin să toarne pe ascuns
Rugile noastre ce astăzi pentru nimeni nu-s?

Doamne, Doamne, Dumnezeul meu
dă-mi din tăcerea ta câteo şoaptă
să fac din ea miez de dor şi lacrimă,
dă-mi să se închine la cei sieşi învinşi
învingătorii ce în oglinzi proprii sunt prinşi,
dă-mi eleganţa sfinţilor martiri din care
sorbim pe-ascuns stropii de rugă şi-ndurare,
dă-mi cerul inimii senin şi poezie sufletului meu,
Rugile noastre să fie celorlalţi credinţă vie sfântă mereu?

Doamne, Doamne, Dumnezeul meu
dă-mi în supremaţia clipei în care sânt
geneza Neamului, al Ţării mele jurământ,
dă-mi din speranţa copiilor mei iubire vie,
din credinţa părinţilor mei lumină, poezie,
din recunoştinţa celor care nu mai sânt acum
setea de sfinţi din troiţele de la margini de drum
acolo unde lacrima mea este pururi mărturie
Rugile noastre în taină pe toţi pururi să-i mângâie

poezie de Constantin Anton din Simplitate şi firesc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-aş dori să-mpart lacrima cu aproapele meu: el – în rugăciune; eu – sărutându-i lacrima!

aforism de Constantin Anton din Simplitate şi firesc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Greutăţi părinteşti

În braţe l-au plimbat de mic,
Dar astăzi, când ajunse mare
Şi-n viaţă n-a făcut nimic,
Îl ţin bătrânii în spinare.

epigramă de Viorel Frîncu din Pledoarie pentru epigramă (aprilie 2007)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cuvânt de tânăr

Ne-am născut în ev de aur
şi străbunii ne-au lăsat
ţara – cel mai scump tezaur
pentru care au luptat.

Ţara noastră – e o casă,
unde toţi am învăţat
că muncind, viaţa-i frumoasă,
traiul mai îmbelşugat.

S-au jertfit mii de eroi
ca de pace s-avem parte.
Astăzi suntem la rând noi,
s-o păstrăm pe mai departe.

Noi vrem pace-n lumea-ntreagă;
Nu vrem arme, nici război.
Vrem oricine să-nţeleagă:
Pacea lumii - iubim noi.

Dar duşmani în pragul casei
de-or veni, noi vom lupta!
Şi cu preţul vieţii noastre,
Pacea o vom apăra.

poezie de Adrian Timofte din Memoria clipei,Dorohoi, 2017 (1970)
Adăugat de Adrian Timofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Părinţilor

Trec anii, şi pân-acuma tot trecură,
Se trec părinţii ce mereu tăcură.
Iar eu plâng fugind prin cruda viaţă
Având în inimă a nemuririi speranţă...
Deplâng scurgerea neoprită a timpului
Înălţând "Rugă pentru părinţi" Tatălui...

Sărmana mamă, cât voit-a,
Să-nece-n mir acea durere,
Să lumineze masa, casa
Mereu cuprinsă de tăcere....

Mereu muncid, mama zâmbea
Căci chipu-mi trist şi lacrimi pe obraz,
Era ei inimii mâhnirea
Şi neoprită grijă de necaz...

Zâmbea, să cred că-i împlinită,
Să nu-mi fac griji de inimă a sa,
Dar sufletu-mi simţea că-i necăjită,
Că mult, prea mult munceşte ea,
Sărmana mamă...

Dar tata, neobositele lui braţe...
Munceau din greu tot spre-al meu bine,
Iar eu acum, fugind prin cruda viaţă,
Câteodată, îl văd pe tatăl meu în mine...

Cum griji îşi face de copii ai săi,
Păzindu-i de păcate lumii
Ca ei să crească, inimă bucurându-i,
Să-i fie bătrâneţea, o sor-a fericirii...

Ah, de câte ori voit-am,
Să opresc timpul în loc
Să nu mai văd ce tot văzut-am
Să nu văd lacrimi părinteşti
Durerea să o dau pe foc!...

Plânge sufletu-mi de nemurire
Cu gândul la rădăcini – ale lui,
Cu gândul acasă, la fericire
În faţa casei, la umbra nucului...

De ce dat-ai Doamne Sfinte,
Aripi imense timpului,
Să treacă suflet de Părinte
Intransigent zburând în calea lui???

De ce luat-ai Doamne,
Tinereţea, sfânta tinereţe-a lor?
De ce încărunţit-ai părul?
Când îngerii cântă în cor
Despre-a lor frânte inimi
Ce vor mereu să bată,
De dorul dragostei, a fiilor,
Ce prea puţin prin depărtări s-arată...

Trece viaţa-mi mult prea scurtă,
Eu fug prin ea, printre străini,
Pe frunte obosita mamei mâini
Mă-ntoarce-acasă, la casa-mbătrânită...

Întors acasă prea arare
Din depărtatul drum al sorţii,
Văd nucul de la poartă, şi-o cărare
Spre prispa casei, unde aşteaptă sfinţii...

Multe grele întâlni-voi
Peste multe mări zbura-voi,
Dar gândul, inimei îi pasă,
Că toate drumurile duc acasă,
La părinţi...

poezie de Paladi Anatolie din Poezii (19 ianuarie 2012)
Adăugat de Paladi Anatolie
Comentează! | Votează! | Copiază!

Haiku

lacrima mamei -
în tinda bisericii
un copil plângând

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec pierdut

în ochii tăi s-au înecat corăbii.
piraţii au urcat la cer... poveşti!
în ochii tăi, ca într-un cuib de vrăbii
plânge sageacul casei părinteşti!

în ochii tăi e toamna la extremă,
cu stele-aruncă-n tot ce e lumesc.
în ochii tăi, boboci de crizantemă
de-a stânga şi de-a dreapta înfloresc.

în ochii tăi pierduţi sunt trecătorii.
cătând pentru tristeţe panaceu,
imaculată - fiică a ninsorii,
în ochii tăi mă pierd ades' şi eu.

poezie de Dana Ene
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrima din spatele cozii ochiului spectatorului sau telespectatorului nostru este o adevărată binecuvântare pentru îndeletnicirea noastră... Lacrima este sfântă, întotdeauna, fie că e de râs, fie că e de plâns... Emoţia este cea mai transmisibilă... cheia îndeletnicirii noastre este emoţia...

citat clasic din emisiunea Ieri, azi, mâine de Mircea Albulescu (TVR)
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dincolo de uşa interzisă clocoteşte viaţa morală a fiecăruia dintre noi. În odaia aceasta, în care nimeni nu poate pătrunde fără voia noastră şi a cărei uşă rămâne pentru ceilalţi cel mai adesea închisă, se desfăşoara drama fiecărei vieţi. Acolo au loc complezentele noastre cu noi, acolo îşi au sălaşul duplicităţile noastre, de acolo ne procurăm scuzele pentru tot ceea ce facem. Însă tot de acolo apare şi creşte dezgustul de noi, acolo cad măştile pe care îndeobşte le purtam, acolo are loc suplicierea noastră, judecata noastră şi, în sfârşit, tot de acolo obţinem un nou termen de graţie pentru a putea parcurge o altă bucată din drumul pe care-l mai avem în faţă.

Gabriel Liiceanu în Uşa interzisă (2002)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Flori de gheaţă

există câte un anotimp pentru toate
pentru a ne desfăta naivi cu lanurile de blândeţe din privirea mamei
fără să ne imaginăm cât de multe tranşee ne aşteaptă dincolo de proximitatea lor
pentru a ne juca de-a v-aţi ascunselea cu fericirea
pierzând mai mereu
pentru a ne calibra paşii către cruce
pentru a încerca în zadar să dobândim
imponderabilitatea păsărilor

pentru a privi în noi înşine ca într-un jurnal morbid de ştiri
pentru ca mai târziu sau mai devreme să fim năuciţi
de cât de multe adevăruri
pot fi muşamalizate de retină

şi o tăcere care dizolvă tot ceea ce cunoaştem există
pentru care noi oamenii şi anotimpurile vieţilor noastre
nu suntem decât îngrăşământ natural
pentru florile de gheaţă
de la ferestrele veşniciei

poezie de Gabriel Petru Băeţan
Adăugat de Gabriel Petru Băeţan
Comentează! | Votează! | Copiază!