Cântec de dor

Mi se făcuse dor de cei patru pereţi
Ai casei noastre aşezate-n drum,
Încercam să-i zidesc înapoi din nisip
Şi din mari rotocoale de fum.

Un picior al nu ştiu cui îi surpa
Şi auzeam în urmă râsul zglobiu
Ieşit chiar printre degetele groase
Care călcau alene prin pustiu.

Era un râs fioros de fiară,
Era râsul râsului şi eu mă rugam
Să nu se zguduie sub el pământul
Pe care înălţam

Din nou pentru a nu ştiu câta oară
Cu multă-ncrâncenare şi cu teamă
Pereţii casei noastre prăbuşite
Din lene şi din nebăgare de seamă.

poezie de Ileana Mălăncioiu din Linia vieţii (1982)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pentru a nu ştiu câta oară

Pentru a nu ştiu câta oară
Am dormit într-un copac
Îmbrăcat în sânii tăi
În culorile de mac.

Pentru a nu ştiu câta oară
Ţi-am supt sânii din iubire
Pentru a nu ştiu câta oară
Înviat spre nemurie.

Pentru a nu ştiu câta oară
Am băut din vinul vechi
Fermecat de ochii tăi
Şi de stele neperechi.

Pentru a nu ştiu câta oară
Te iubesc la infinit.
Seara îngână o chitară
Cerul s-a îndrăgostit.

poezie de Lorin Cimponeriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Păstrăm mereu în Inimă un altar pentru jertfele noastre, pentru lacrima mamei, pentru lacrima tatei... care ne-aşteaptă mereu în pragul CASEI PĂRINTEŞTI să le luminăm sufletele cu bucuria întoarcerii noastre ACOLO, în tinda CASEI PĂRINTEŞTI!...

aforism de Constantin Anton din Mogoşeşti, Fiinţa mea, Volumul 2
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O iubeam pe această femeie. O iubeam pe această Mathilde. Iubeam sunetul vocii ei, umorul ei, râsul ei, felul cum vedea lumea, acel soi de fatalism al oamenilor care s-au vânturat mult. Iubeam râsul ei, curiozitatea ei, discreţie ei, coloana vertebrală, şoldurile uşor reliefate, tăcerile, blândeţea ei şi... tot restul. Totul... Totul. Mă rugam să nu poată trăi fără mine. Nu mă gândeam la consecinţele poveştii noastre. Descoperisem că viaţa e mult mai veselă dacă eşti fericit.

Anna Gavalda în O iubeam (2002)
Adăugat de Vâga Claudia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Undeva în noi

Dincolo de cer,
Dincolo de noi,
E lumina dulce
La care tot mai sper,
Să ne inunde... împreună,
Pe acelaşi drum,
Cu aceeaşi lună.
În mister coboară
A câta oară
Dorinţă închisă
În conduită exemplară,
Ascunsă, complexă şi rară
Din dor lunecos,
Unde-a fost prinsă
Astă vară...
Afară plouă cu miere,
Afară plouă cu noi...
Imagini ca dintre stele,
Se tot reflectă în ploi.
Acelaşi abis ne recheamă,
Aceeaşi lumină de stea
Şi totuşi, n-am să ţin seamă,
Pentru că ea ne-nşela.
Nu ştiu de m-ai găsit în tine,
Nu ştiu de m-aş găsi în noi...
Dragostea mea îţi aparţine
Chiar de-ai trecut-o prin noroi...

poezie de Adina-Cristinela Ghinescu din Şoptit de Dumnezeu
Adăugat de Adina-Cristinela Ghinescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Opera de arta

Ce? Mi-au mâzgălit pereţii?
Voi face din mâzgăleala lor o operă de artă
Îmi voi închide între rânduri comoara
Cum îşi închide traseul misterul pe hartă.
Şi semne?
Ce semne cred ei că pot ţine ascunse
zăcămintele lacrimilor din toc
ce-şi depun ouăle lor albastre
printre ele.
Una după alta
Zilele stau ţapene-ntre coperţi.
Cel mai greu îmi e să-i pun titlu
Să-i zic pe nume,
Ca să ştiu ce să scriu pe piatra aspră de mormânt.
Aşa numesc eu micul incubator al coperţii
Mâzgălit pentru a nu ştiu câta oară
cu o ciudată operă de artă
Pe dinăuntru
Şi afară.

poezie de Ruben Bucoiu
Adăugat de Ruben Bucoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rondel nostalgic

Din hornul casei bătrâneşti
Se-înalţă-un firicel de fum;
Descrie rotocoale cum
Ştiam din cartea de poveşti...

Săream şi mă jucam pe drum,
Copilărie, unde eşti?...
Din hornul casei bătrâneşti
Se-înalţă-un firicel de fum...

Nu are rost să-ţi iroseşti
Imaginaţia de-acum,
Iei din sertar un vechi album
Şi poţi în tihnă să priveşti...

În hornul casei bătrâneşti
Nu-i nici un firicel de fum!...

rondel de Gheorghe Gurău
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Riscul

Nu încerca să faci mai mult decât poţi, rişti să reuşeşti.
Nu încerca să-ţi trăieşti viaţa, rişti să te bucuri de ea.
Nu încerca să rişti, rişti să câştigi.
Nu te încrede să crezi numai în tine, rişti să nu mai crezi în nimic.
Nu iubi, rişti să te îndrăgosteşti.

Gravitaţie implacabilă, ireversibilă,
Unul cade, altul este împins
Cu patul armei, fumează ultima ţigară,
Ca pe un poem, în rotocoale simetrice,
Un cariu cu antene circulă prin oraş,
Străpunge pereţii inconsecvenţei noastre,
Falsii pereţi, duşumele din foi de Biblie,
Mă identific cu ultimul om,
Fericiţi cei săraci cu duhul,
Mă-nscriu voluntar.
Râsul, o explozie nucleară,
Gravitez în jurul poemelor încă nescrise,
Paralele cu mine însumi.

poezie de Boris Marian Mehr (13 ianuarie 2011)
Adăugat de Boris Marian Mehr
Comentează! | Votează! | Copiază!

Râsul femeilor

Râsul femeilor incendiază
Curţile de Injustiţie
şi mărturiile mincinoase ard
cu o strălucitoare, albă impetuozitate

Ele chicotesc în Camerele Congresului
şi obligă ferestrele să se deschidă
pentru ca discursurile mincinoase să zboare departe

Râsul femeilor alungă negura
de pe ochelarii celor împovăraţi de ani
şi-i contaminează cu gripa fericirii,
iar ei râd ca şi cum ar fi iarăşi tineri

Prizonierii ţinuţi în celule supământene
când rememorează râsul femeilor
îşi imaginează că văd lumina zilei

Râsul lor traversează apele care separă
şi care reconciliază două ţărmuri vrăjmaşe
ca nişte flăcări care duc veşti de la unul la altul

Ce fel de limbaj este acesta, râsul femeilor,
cu zbor înalt şi subversiv?
Mai înainte de lege şi de scripturi
noi am auzit râsul, am înţeles libertatea.

poezie de Lisel Mueller,1924 -,laureată a premiului Pulitzer, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Printre stropii de ploaie

sunt nume rătăcit
pe un ţărm, nu ştiu care
visare, privire, uitare
în colţuri de mare

stau, printre alge şi scoici
eu, un om fără nume
mai trece un timp, o secundă
eu scrijelesc pereţii de humă

în vale, iarba tresare
verde-crud
miros nud
de flori şi petale

am crescut în gunoaie
păşesc printre stropii de ploaie
în suflet noroaie
noaptea plânge şiroaie

plouă în mine
în zare nu'i nimeni
sunt lacrimi sau plouă
în întunericul lumii

femeia ghemuită în mine
iar ploaia bântuie iară
a câta oară
mi-e teamă şi ţip a chemare

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflul poetic

Poetule!
îţi plouă cerul cu vers
da, se scutură arbori de nori peste tine şi versuri curg şuvoi
prin crângul tău înverzit, când pe sub aurii umbrele
se clatină gălbiorii, îmbătaţi de iasomie
pe aleea ta cu felinare aprinse, când printre crengi îmbrăţişate
îţi cântă luna la cobză
prin burlanul casei tale rotunde
plouă-n neştire cu vers

tu îţi închizi ochii, îţi deschizi braţele şi
inhalezi stropii de ploaie în călimara sufletului
apoi îţi înmoi condeiul în ea şi sufli dumnezeieşte cu vers
prin crângurile noastre arămii, când pe sub umbrele de muştar
rânjesc bureţii viperei spre stârvuri
pe aleile noastre cu felinare sparte, când printre crengi încovoiate
ne urlă luna a pustiu
prin burlanele caselor noastre pătrate

poezie de Alexandra Alb Tătar
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

A câta oară?

A câta oară viaţa lui Cristos
aşterne iarăşi flori în ramuri vechi
şi cântă rândunelele perechi?
Iar tu rămâi tot mort, tot neguros.
A câta oară slava lui Isus
aduce iar zambile şi cicori,
un rai ce-mparte veşnic iar fiori?
Iar tu rămâi tot crunt, tot nesupus.
A câta oară spunem: A-nviat!
Şi Cel ce-i viu, în zbor de ciocârlii,
te-aşteaptă iar între ai Lui să vii?
Iar tu, tot sub povara de păcat.
A câta oară, în lumini de gând,
El vine iar, ca vântul printre brazi?
Şi tu nu strigi: Rabuni! şi nu cazi
ca să-I cuprinzi picioarele plângând.
A câta oară, seara spre amurg,
tu vezi către Emaus un străin,
un om ciudat, cu chip de lacrimi plin.
Şi tu ştii pentru cine I se scurg.
A câta oară în cămara ta,
prin uşa ferecată cu zăvor,
străbate iar divinul Salvator?
Şi tu măcar nici nu-L întrebi ce vrea?
A câta oară, ca să-ţi dea dovezi,
te-ndeamnă iarăşi: Nu fi ne-nţelept,
ci puneţi mâna-n rana Mea în piept!...
Iar tu ţi-astupi şi ochii să nu vezi.
A câta oară El te-aşteaptă blând,
cu pâini şi peşti ca pe un ucenic?
Iar tu iei hrana şi nu spui nimic.
Cât vrei să te mai rabde? Până când?
A câta oară, ziua, spre Damasc,
se-arată o lumină-n jurul tău?
Iar tu alergi mai crâncen şi mai rău
să-i strângi ciorchinii şi să-i storci în teasc.
Nu înţelegi că, totuşi, într-o zi,
Îl vei vedea... când va zbura spre Cer?
Şi noi vom fi cu El... iar tu stingher.
O, vino astăzi, nu mai zăbovi.

poezie clasică de Costache Ioanid
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dac-ar fi fost să trec printr-o pădure cu lupi ca să ajung până la tine, aş fi ajuns cu zdrenţele tinereţii mele sfâşiate, dându-ţi ultima ei picătură. De ar fi fost să trec prin ierburi cu şerpi ca să ajung până la tine, cu tălpile goale aş fi călcat pe şuierul morţii mele, aducându-ţi-o să-i închizi ochii. Dar la poarta casei tale veghează dragostea - şi mi-am tras paşii înapoi ca la ieşirea cu icoana din biserică. Cânt răguşit pe sub ferestrele casei tale, cum cântă copiii italieni pe străzile oraşelor noastre, în mizeria frumuseţii lor cu ochi mediteranieni. Cânt cu mâna întinsă sub cer, ca odinioară cei neîmpăcaţi la răspântii de drum: Ascultaţi, voi toţi, bucuria şi durerea mea.

citat celebru din romanul Lorelei de Ionel Teodoreanu
Adăugat de Mirella
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plouă cu lene

Casa răsuflă uşor,
ploaia cerută de florile suferinde a răcorit ţigla veche cu mici crăpături, ce îngăduie stropii mai curioşi să invadeze podul casei unde-mi ascund grijile.

Cu toţii am vrea să culegem lauri,
doar de am scăpa din cuşca lenei, mai ales sâmbetele.

Scufundată printre cearşafurile plictisite mă văd printre flamuri zburând cu un zâmbet glorios,
dar apoi cad în ghimpii realităţii ce mă înţeapă mereu în acelaşi loc.

Liniştea mă ridică pe vârfuri şi ascult pasărea din priviri,
atunci când nu clipesc simt cum zboară înapoi la mine.

Eternitatea mă ţine de un picior şi nu pot păşi pe calea pietruită,
doar glasul meu atinge pereţii fericirii iar notele pure se-ntorc spre suflet în ecou.

poezie de Cuth Hajnalka
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Secunda amintirilor rotunde...

Au dat în pârg cireşele de mai,
(A câta oară într-o veşnicie?)
A câta oară, am strigat: mai stai?
Şi ţi-ai închis răspunsu-n cochilie.

Pe ţărmul mării, valul şterge paşi,
(A câta oară, într-o vară oarbă?)
Puteai măcar o urmă să mai laşi,
Pe care fluxul mării să n-o soarbă.

Şi teii îşi aşteaptă strai de flori,
Precum miresele în noaptea nunţii;
Tu m-ai lăsat în prag de sărbători
Cu întrebări pe ridurile frunţii.

Au înflorit şi macii pe câmpii,
Însângeraţi de-atâta aşteptare;
Eu te aştept şi ştiu că n-ai să vii,
Dar te îmbrac în vară şi iertare.

Au dat în pârg cireşele de mai
Şi să le gust, mi-ar întregi amarul;
Că, ai uitat, nebun, cum mă strigai
Şi ce bogat ţi-era vocabularul!

Azi, doar tăcerea înfloreşte-n noi,
Ca o pedeapsă-a nopţilor flămânde
Şi-aş vrea doar o secundă înapoi,
Secunda amintirilor rotunde...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În ce mă priveşte, când apune soarele mă gândesc: A mai trecut o zi. Încă o zi în care n-am făcut nimic. Iar când răsare soarele, nu ştiu încotro să apuc, pe ce drum trebuie să merg, unde vreau să ajung. Eram sigură că fericirea există undeva, dincolo de zidurile casei noastre. Că într-o zi voi pune mâna pe ea, aşa cum pui mâna pe o ceaşcă sau pe scoarţa unui copac. Că dragostea este supremul miracol...

citat celebru din romanul Cartea Mironei de Cella Serghi
Adăugat de Emilia Nedelcoff
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântec (7)

Inima se vărsa printre coaste,
sufletul cădea în fluturare.
Se ţineau de inelare, mîinile noastre,
într-o veche, grea înserare.
Eu mă rugam la umărul tău,
mă rugam cu un fel de cuvinte albastre.
Mă rugam astfel, mereu,
pînă se-năspreau secundele noastre.
Tu erai piatra, tu erai norul,
tu erai vulturul, tu erai ora
din care-şi curmau asupră-ne zborul
secundele dîndu-se tuturora.
Astfel ne trecea viaţa, astfel muream,
deveneam transparenţi, de gheaţă.
Priveliştea lumii trecea ca prin geam
prin lipsa noastră verticală de viaţă.
Numai păsările lovindu-se, foarte mirate,
în noi îşi vărsau zborul.
Eu mă rugam în cuvinte ciudate.
Tu erai piatra, tu erai norul.

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Singură în sala întunecată

Singură în sala întunecată
Marele spectacol e doar pentru mine
Pe scenă sunt toate stelele lumii
Dar lumina lor nu mai vine.

A fost oprită de nu ştiu cine
Şi nu ştiu de ce şi nu ştiu până când
Şi în sala pustie în care stau
Se aud stelele plângând.

Nu ţipa, mi s-a spus, să nu faci panică
Lucrurile trebuie luate aşa cum sunt
Şi eu nu ţip si nu încerc să fug
Eu intru liniştită în pământ.

poezie de Ileana Mălăncioiu
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

În cele din urmă toţi suntem în căutarea casei noastre, acel loc căruia în aparţinem.

citat din Masiela Lusha
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Visul din vis

M-am furişat
În sufletul tău, odată,
Când ai uitat ochii deschişi...
Am păşit temător,
Cu mare grijă,
Să nu-ţi scutur
Rimelul de pe gene...
Apoi am coborât,
Sau am urcat, nu ştiu,
Căci era pre multă lumină
Şi eu pluteam,
Şi era cald şi bine...
Oriunde priveam
Erau oglinzi infinite,
În care mă reflectam, eu,
Deşi erai tu...
Şi nu ştiu
Dacă eram treaz,
Sau mai degrabă visam,
Aşa că m-am aşezat
Pe prispa casei tale,
Care era aidoma
Cu prispa casei mele,
Şi am adormit în vis,
Şi am visat în vis,
Iar tu erai peste tot,
Învăluind cu tine
Sufletul tău,
În care eu am intrat,
Doar aşa, pentru că ai uitat
Odată
Ochii deschişi...

poezie de Eugen Ilişiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe prispa casei, copilaşul numai în cămăşuţă, cu capul gol, urmăreşte de mult jocul stolului de paseri, printre care se află şi cei trei pui ai lui, din cuibul de humă de sub streaşină. Îi căpătase dar de la mămuca lui. De câte ori era neastâmpărat, mămuca îi zicea: "Fii cuminte, dacă vrei să-ţi dau puii când or creşte mari!" Şi el a fost cuminte, puii au crescut mari, dar în urmă au zburat! El îi văzuse cum au ieşit zilele trecute de s-au jucat prin aer, dar parcă niciodată nu zburaseră mai mult ca astăzi. Şi-şi cunoaşte el destul de bine puii: sunt cei de la mijlocul şurii din dreapta, trei, unul lângă altul, sau cei de lângă aceştia, dacă n-or fi chiar cei de la capăt. Toţi parcă seamănă unii cu alţii, şi-s aşa de sus, aşa de sus!...

Emil Gârleanu în Din lumea celor care nu cuvântă, Puişorii
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!