
Glossă de plângere
Ura clocotește-n suflet
Și durerea se aprinde,
Nu cunoaștem pace, zâmbet...
Cine să ne mai alinte?!
Azi inima-i tăciune, jar,
Durerea-n mine încolțește...
Nici nu te-ai întrebat măcar
Cine-i acel ce te iubește...
Ura clocotește-n suflet,
Dragostea în noi se stinge,
Piere armonie, zâmbet
Și de-o vreme-a jale ninge.
Ramuri bat, furtuna crește,
Înțolite-s, generații,
În lințoliu-ntinăciunii.
Se urăsc frații cu frații!
Și durerea se aprinde,
Pică lacrimă de jar
Și durerea se întinde
În decor autumnal.
În incest, frate cu soră
Își dau mâna pe vecie,
Se urăsc soacă cu noră,
Sfântă, maică Românie!
Nu cunoaștem pace, zâmbet,
Pe pământ sunt semne triste.
Simt al timpurilor vuiet
Clopot legilor nescrise.
Magma-n fierbere se-nalță
Diavolească arătare.
Unde ești?! Unde ești viață?
Oh, de ce, Doamne, se moare?
Cine să ne mai alinte?!
Pe pământ mai e iubire?
Prunci cerșin sufletul mamei,
Nu cunoașteți fericire.
Mame ce sorbindu-și lacrimi,
Își așteaptă pruncii-n poartă.
Tați în ale morții patimi,
Fi-veți fericiți vreodată?!
Azi inima-i tăciune, jar,
Altoi arzând, de neputință,
Icoană devenind altar,
Aceeași ne-ntinată ființă.
Prin cei ce se vor naște, trec
Bătrâni mereu înlăcrimați
Și timpul vieții și-l petrec...
Voi în picioare îi călcați.
Durerea-n mine încolțește,
În vânturi, ram mă regăsesc
Și dănțuind, luna privește,
Al vieții, îndelung, grotesc
Periplu prin anale-n care
Etern dormi zmei de ametist,
Prinși în lentile bifocale.
Oh, viața nu-i decât un vis.
Nici nu te-ai întrebat măcar,
Izvor de tainice istorii...
Tu mi-ai pus inima pe jar,
Zădărnicind nurii ninsorii.
Brazi au crescut la tâmpla mea
Și ochiu-i munte de ninsoare,
Mă doare încă ura ta
Și gândul, oh, de dor mă doare.
Cine-i acel ce te iubește?!
Cine-i acel ce m-a vândut?
Stai, adevărul cumpănește
Ș roagă-te la Duhul Sfânt!
Tu răsplătește cu iubire,
Cât în iubire ești crescut
Și dăruiește fericirea
Părinților ce te-au avut.
Cine-i acel ce te iubește?
Nici nu te-ai întrebat măcar...
Durerea-n mine încolțește.
Azi inima-i tăciune, jar.
Cine să ne mai alinte?!
Nu cunoaștem pace, zâmbet
Și durerea se aprinde,
Ura clocotește-n suflet...
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre viață
- poezii despre ninsoare
- poezii despre fericire
- poezii despre timp
- poezii despre suflet
- poezii despre sfințenie
- poezii despre moarte
- poezii despre mamă
- poezii despre cunoaștere
Citate similare

Să îmi scrii un poem
În praful vechi urmele proaspete,
Nu au nevoie de grai,
Spun ele singure, ce tu nu-mi spuneai.
Ce altă dovadă de minciună mai vrei,
Când una spui tu și alta văd ochii mei?
Eu n-am zis nimic și dacă te-aș fi întrebat,
Ai fi râs și-ai fi zis că-s copilă,
Și fără să clipești sau să fi oftat,
Mi-ai fi rostit, o altă dureroasă minciună.
Mă durea, durerea ce mi-ai trimis,
Un joc dureros de cuvinte, greu de înțeles.
Mă durea, durerea și atunci când ai spus:
O zbatere de aripi, nu vreau să te doară,
De nimic, nici măcar doar așa, într-o doară!
Mă durea, durerea la gândul tău schimbător,
Lipsit de iubire, sufletul tău plimbător,
Pe aripi de neprielnic vânt și de dor,
Aprig mă durea, durerea de tine,
Inimaginabil de tristă amăgire.
Mă doare, durerea din sufletul meu,
Dar stai liniștit, tu n-ai nicio vină,
E încercarea destinului greu,
Și-a mea fire de prea multă simțire plină.
Mă doare că nu mai suntem, de-o vreme,
Pe aceeași frecvență și lungime de undă,
Aș vrea, glasul tău din nou, să mă cheme,
Să îți cuprind în palme privirea blândă.
Mă doare, durerea năprasnic la gândul,
Că nimeni n-o să te iubească, ca mine vreodată,
Nimeni pe tine și nici eu pe altul,
Ce iubire ciudată, fără timp, fără dată.
Ce a fost, va mai fi, va să fie?
Iubire curată, iubire furată, magie?
Rămasă, ca Dante în al său Infern,
Vrăjit de Beatrice, pe vecie,
Condamnată iubirii în contumacie,
Am să te rog, să te rogi vraja să-întorni,
Să plece de la mine-n pustie.
Să ies din infern, singură nu pot,
Nu am atâta forță, ca Dante,
Dar, pot să te rog, să îmi scrii un poem,
Ca toate, să se împace cu toate.
poezie de Daniela Achim Harabagiu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre iubire
- poezii despre durere
- poezii despre vânt
- poezii despre vinovăție
- poezii despre tristețe
- poezii despre religie
- poezii despre poezie
- Ne poți propune o poezie de dragoste?

Spre dincolo de viață
Aici, în sanctuarul acestei suferințe,
Încarcerat de lacrimi, cu veșnicia-n gând,
Te-ai avântat, tu, înger cu aripe de ceară
Și te-ai topit în iadul în flăcări, din mormânt.
Cu ochii-n lacrimi încă, privindu-ne cu sete,
Așa, ca orice mamă, purtând în suflet dor,
De dincolo de viață, încinsă-n sacre bete,
Te-ai dus să stingi în moarte lumina tuturor.
Te-ai dus, lăsând în urmă și lacrimă și taină,
Mamă și soră, fiică, doamnă și înger, stea...
Ca un quasar în lume, te-ai dus spre nemurire,
Te-ai dus ca o lumină! Te-ai dus din viața mea...
Te-ai dus precum o umbră, spre dincolo de viață
Și clopotul durerii în suflet se prelinge,
Sub pleoapa cenușie, alene, lacrimi pică...
Cu înc-o picătură, durerea mea se stinge!
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre lumină, poezii despre îngeri, poezii despre suferință sau poezii despre iad
De unde ești?
De unde ești, de unde ai apărut,
Femeie minunată cu zâmbet însorit,
Spune-mi din ce poem ai coborât,
Și de ce în suflet mi te-ai cuibărit?
Căci iată, sufletul mi l-ai umplut,
Cu mii de gânduri și speranțe,
Și inima îndrăgostită a început,
Să-mi cânte numai ode și romanțe.
Prin vene îmi curge fericirea,
Simt inima pulsând cu bucurie,
De câte ori îți întâlnesc privirea,
Sau te aud rostind câte-o dulcegărie.
De unde ești, de unde ai apărut?
Spune-mi, te rog, că nu ești doar un vis,
Că în sufletu-mi de când te-ai pogorât,
Mi-ai transformat infernu-n paradis.
poezie de Paul Aelenei din Primăvara Cuvântului (2018)
Adăugat de Diana Iordachescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre început, poezii despre zâmbet, poezii despre rai, poezii despre muzică, poezii despre inimă sau poezii despre gânduri

Glossă iloriană
Iloriene, lumea se împarte
În viață, în iubire și în moarte,
În viers și cânt, istorii și lumină,
În taină, în durere și în tină.
Ți-e vocea clopot, dangătul de șoapte,
Ți-e sufletul amnar și libertate,
Înger pe ceruri rătăcind în vers,
Nectar din stele-n noapte ai cules.
Iloriene, lumea se împarte
În lupta pentru viață și în moarte.
Tu ai călcat în medii de lumină
Și ai găsit în poezie tihnă...
Tu ai luptat cu boala și durerea
Și ai găsit în versuri mângâierea.
Mormântul ti-este gol de tine azi,
Căci versu-ți este cumpănă de brazi.
În viers și cânt, istorii și lumină,
Îmbujorat de voal de crinolină,
Precum un clopot ți-a vuit nuntirea
Te-a înfiat etern nemărginirea.
Și-ți curg la cruce flori de liliac,
Din plânsul cast, din neamul geto-dac.
Sărut de rouă peste sângeri ploi
De tine azi, suntem în suflet goi.
În viață, în iubire și în moarte
Te-ai întrupat. Și-acum, sobor de șoapte,
Vibrezi în suflet un izvor de viață
Și-n râuri lacrimi curg, tot curg pe față.
Ni-i sărăcit și sufletul! Din vers,
Nectar de fericire am cules.
Tu i lăsat în noi, în fiecare,
O floare-nmugurind... o sărbătoare.
În taină, în durere și în tină,
Luceafăr ești, ești vers, poem, lumină.
Prin tine suie, înger, răsăritul,
Tu ești izvorul și nemărginitul,
Speranța și istoria iubirii
De semeni... Tu ești calea fericirii,
Tu-nmugurești în noi, din neuitare,
Apusul, doar prin ochiul tău ne doare.
Ți-e vocea clopot, dangătul de șoapte...
Plecarea-ți doare... plâng de dor în noapte,
E Vâlcea-n doliu, lacrimă-i pământul,
Căci ți-ai călcat prin moarte jurământul.
Când ne vorbeai de-o bucurie simplă,
Un înger ne-atingea cu o aripă
Scăldată-n rouă, -n lacrimă de stele...
De ce-ai plecat de printre noi, vâlcene?!
Ți-e sufletul amnar și libertate.
Azi poposesc din gândurile toate
Și te culeg din mine ca pe-o floare.
Tu nu poți știi vreodată cum se moare!
Trăiești prin noi poveste și poem
Și te așezi pe crucea ta de lemn,
Pictezi lumina-n pulbere de stele
Și plângi prin noi de-acum, Iloriene.
Îngeri pe ceruri, rătăcind în vers,
Avem de-acum același univers...
Tu ești Luceafăr, eu sunt un quasar,
Suntem mereu împodobiți cu har,
Tu ești o stea, te-ai frânt din Duhul Sfânt,
Eu încă-mi duc osânda pe pământ,
Eu lacrimă-s, tu un ocean de stele,
Cicatrizând sălbatica-mi durere.
Nectar din stele-n noapte ai cules...
Cât noi aici ne bucurăm de vers
Tu plângi în cer și rătăcești în zare
Sub clopotul de nerostită jale.
Întoarce-te pe pământene căi!
Iloriene, vino iar la noi!
Precum Iisus pe moarte ai călcat,
Dar azi, în taină, oh, te-ai depărtat...
Nectar din stele-n noapte ai cules
Înger, pe ceruri, rătăcind în vers.
Ți-e sufletul amnar și libertate,
Ți-e vocea clopot, dangătul de șoapte,
În taină, în durere și în tină,
În viers și cânt, istorii și lumină.
În viață, în iubire și în moarte
Iloriene, lumea se împarte...
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre plâns, poezii despre versuri sau poezii despre flori
Noi
O voce dulce mi-a spus:
« Te-ai întrebat, adeseori
Cine sunt eu, cine ești tu?!
Eu sunt soarele ce lucește vesel,
Eu sunt spiritul ce întreține viața,
Eu sunt curcubeul-arc peste zări,
Eu sunt Tu, Tu ești EU,
Eu și Tu suntem Noi.
Eu sunt adierea vântului,
Și strălucirea stelei, eu sunt...
Sunt șoapta izvorului sub clar de lună.
Eu sunt iubirea Mamei Pământ,
Și dragostea Tatălui ceresc, eu sunt...
Eu sunt Tu, Tu ești Eu...
Eu și Tu suntem Noi.
Sunt ploaia ce hrănește Pământul,
Și focul ce-aprinde inima rece...
Focul dragostei, eu sunt.
Dragul meu copil,
De-atâtea ori te-ai întrebat...
De ce? când? și cum?
Ți-au rămas întrebări făr'de răspuns,
Și întrebări nepuse încă...
Nu-ți fie frică să întrebi:
" Nimeni nu se naște învățat
Și, cât trăiește, omu'învață!"
Pentru că învățători și elevi vom fi mereu.
Eu sunt Tu, Tu ești Eu...
Eu și Tu suntem Noi.
Încarcă-ți inima cu bucurie și iubire...
Șoimul viteaz se-nalță-n tării
Fără a se întreba, de ce și cum...
Când visele sunt mai multe decât stele în cer.
Eu sunt Tu, Tu ești Eu,
Eu și Tu suntem Noi...
Pentru totdeauna. Și toate astea sunt parte...
Din planul miraculos al lui Dumnezeu!"
poezie de Floarea Carbune (22 noiembrie 1948)
Adăugat de Adina M. Neghirla

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre învățătură, poezii despre învățători, poezii despre voce sau poezii despre visare

Numai iubirea
Pe lumea asta poți avea tot ce dorești.
Dacă ești trist, iubire nu găsești.
Nu ai nimic de n-o să ai iubire
Și-n suflet acel strop de fericire.
În viață de n-ai spus la cineva
Un sincer te iubesc, nu vei avea
Lumină-n suflet și în gânduri pace
Și-atunci în tină sufletul va zace.
Iubirea cere sacrificii, plâns.
E-un drum până la stele, nu-i apus...
..................................................
Deschide-ți sufletul. Ea-i ca o carte
Cu litere rotunde, argintate.
Iubirea n-are granițe, nu-i joc,
Treci prin iubire, poți să treci prin foc.
Să nu trăiești în viață doar mințind,
Ci doar cu vorbe calde de alint!
Spune-i cuvântul te iubesc
Acelui ce te prețuiește și lasă urme de sărut,
Când inima-nflorește!
.....................................................................................................
Iubirea-i munte! Nu îl urci ușor.
L-atinge numai pasărea în zbor.
Cuvântul dor prea crunt însângerează
Când nici lumina-n gând nu mai veghează.
Doar inima ți-e ghid, opaiț și veghe.
Iubește în tăcere! Iubirea nu se pierde.
Chiar dacă-i la piciare, sfărâmată,
Chiar dacă e în lacrimi înecată...
În lume astăzi multe s-au schimbat,
Nici nu iubim, de-un timp, cu-adevărat,
N-avem respect, n-avem nici sentimente
Și verbele ni-s reci și inerente...
Doar internetul naște-n noi idile
Și devenim mai secetoși din fire,
Nici armonie-n suflete nu e,
Nici liniște, nici vis, nici dragoste.
Mulți, tot mai mulți copii cer mângâiere.
Străini, gândesc la Domnul și plâng privind la stele,
Durerea lor mereu colindă zarea,
Părinții lor colindă depărtarea.
Mamele parcă și-au pierdut iubirea,
Căci și-au vândut pe bani nemărginirea.
Părinții sunt bătuți, zac prin azile,
Nu e respect și nu e nici iubire.
Nici viață nu-i în trupul fără vlagă
A celor ce-au luptat o viață-ntreagă
Să-și crească pruncii. Doamne, unde ești?!
De ce poporul nu îți mai iubești?!
Azi fiicele rămân indiferente,
Nu mai există pure sentimente.
Deschideți inimi, lacăte de lemn,
Și izgoniți durerea din infern!
Singurătatea e blestemul care
Întunecă a omenirii zare.
Nu vă mai cramponați de inhibiții,
Pentru iubire faceți sacrificii!
(poem scris de ziua îndrăgostiților)
poezie de Livia Mătușa
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zbor, poezii despre trup și suflet, poezii despre întuneric sau poezii despre verb

La mulți ani, Femeie!
Ești maică născătoare de răsărit divin,
Ești reazem neclintit în clipa dureroasă,
Ești blândă mângâiere șoptind cu glas blajin:
,, Ce faci? Te-am așteptat! Bine-ai venit acasă!"
Ești piatra ce zidește a vieții temelie,
Ești suflet mistuit de grija tuturor,
Ești înger iubitor, izvor de armonie,
Ești brațul ce alină c-un zâmbet protector.
Ești candelă arzând foc sacru-al nemuririi,
Ești lacrima trăind mâhnirea, bucuria,
Ești inima vibrând, clădind altar iubirii,
Ești slova ne-ntinată ce naște poezia.
Ești mamă, fiică, soră, soție sau mireasă,
Ești gingașă făptură, ești stâncă și ești zeie,
A florilor iubită, a Soarelui aleasă
În zi de sărbătoare. Să ne trăiești, Femeie!
poezie de Marilena Răghinaru
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre naștere, poezii despre sărbători sau poezii despre stânci

La mulți ani, Femeie!
Ești maică născătoare de răsărit divin,
Ești reazem neclintit în clipa dureroasă,
Ești blândă mângâiere șoptind cu glas blajin:
,, Ce faci? Te-am așteptat! Bine-ai venit acasă!"
Ești piatra ce zidește a vieții temelie,
Ești suflet mistuit de grija tuturor,
Ești înger iubitor, izvor de armonie,
Ești brațul ce alină c-un zâmbet protector.
Ești candelă arzând foc sacru-al nemuririi,
Ești lacrima trăind mâhnirea, bucuria,
Ești inima vibrând, clădind altar iubirii,
Ești slova ne-ntinată ce naște poezia.
Ești mamă, fiică, soră, soție sau mireasă,
Ești gingașă făptură, ești stâncă și ești zeie,
A florilor iubită, a Soarelui aleasă
În zi de sărbătoare. Să ne trăiești, Femeie!
poezie de Marilena Răghinaru
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!

La mulți ani, Femeie!
Ești maică născătoare de răsărit divin,
Ești reazem neclintit în clipa dureroasă,
Ești blândă mângâiere șoptind cu glas blajin:
,, Ce faci? Te-am așteptat! Bine-ai venit acasă!"
Ești piatra ce zidește a vieții temelie,
Ești suflet mistuit de grija tuturor,
Ești înger iubitor, izvor de armonie,
Ești brațul ce alină c-un zâmbet protector.
Ești candelă arzând foc sacru-al nemuririi,
Ești lacrima trăind mâhnirea, bucuria,
Ești inima vibrând, clădind altar iubirii,
Ești slova ne-ntinată ce naște poezia.
Ești mamă, fiică, soră, soție sau mireasă,
Ești gingașă făptură, ești stâncă și ești zeie,
A florilor iubită, a Soarelui aleasă
În zi de sărbătoare. Să ne trăiești, Femeie!
poezie de Marilena Răghinaru
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Tu ești Domnul meu
Ești ruga purtată pe aripi de vânt
Ești soare în ceruri și jos pe pământ
Ești pâinea vieții, ești pâinea de sus
Ce Tatăl ne-a dat-o prin Tine, Isus.
Când sufletul plânge zdrobit și înfrânt
O rugă se-nalță și zboară pe vânt
Tu vii lângă mine mă treci peste hău
Durerea mi-o poartă doar umărul Tău.
Ești inima toată, ești viața din ea
Tu, Doamne Isuse, ești dragostea mea,
Mă du lângă Tine în cerul Tău sfânt
Acolo mi-e casa, nu jos pe pământ.
Tu ești Domnul meu
Tu ești Dumnezeu
Cu Tine să zbor spre cer e ușor
Îmi dai mâna Ta
Mă sprijini cu ea
De veghe mereu
Ești Tu, Domnul meu.
Tu ești Doamne sfânt
Stăpân pe pământ
La Tatăl ceresc
Cu Tine-ndrăznesc
Pe drumul cel lung
Cu Tine ajung
Ești Tu, Domnul meu
Isus Dumnezeu...
poezie de Adriana Cristea
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre înfrângere, poezii despre sfinți sau poezii despre pâine

Mai stai un zâmbet
să adun surcelele astea de umbre
de pe chipul anotimpului rece
să dau deoparte falduri de nostalgii
lăsând clipa să-mi ciugulească din palmă
pe linia vieții mi-au crescut sălcii
vântul le doare prin ramuri
gonesc tăcerile pe prundul râului secat
mai stai un zâmbet cu mine viață
să pun la grindă câteva cuvinte
călăuzitoare și dulci ca atunci când
poftești și ți se dă dintr-un suflet primenit
roade-ți unghiile pentru câte duci și zaci
dar fii încrezătoare măcar cât să treci pragul
pune-ți voaluri și pene și perle fii o doamnă viață
când duci cu tine copilul cărunt și-adus de spate
încă neastâmpărat
poezie de Ottilia Ardeleanu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre încredere, poezii despre tăcere, poezii despre râuri, poezii despre păr cărunt sau poezii despre perle

Glossă de strămoși și de istorii
Se sting în istorii făclii strămoșești,
Se sting în istorii lumini și iubire,
Ni-i țara un munte de foc de privești,
Ne plânge esența-ntru veci pomenire.
Ne pleacă copiii, pământul e sterp!
Rodesc mărăcinii și corbii se-arată
Un doliu zburând pe sub care mai trec,
Cu pașii înceți, doar bătrâni câteodată.
Se sting în istorii făclii strămoșești...
Nici lacrimă nu-i să rodească-n cenușă
Și îngerii trec, ca un vis, din povești,
Îngenunche și plâng și așteaptă la ușă.
La porți se aud, prin furtuni trecători,
Doar câinii uitați, prinși în lanțuri sinistre.
Mai vin din trecut, ca un vis uneori,
De lut dezgoliți, paznici ușii deschise.
Se sting în istorii lumini și iubire,
Iubire se semeni, de datini și port,
Se sting ca un clopot, negăsind mântuire,
Se sting și bătrânii și pruncii, socot.
Un vuiet de doruri... Și dorul vuiește!
Făclii, în furtună, bătrânii clădesc...
Sub cerul de foc, azi, o altă poveste.
Și sună a jale un fluier de soc.
Ni-i țara un munte de foc de privești
Și arde sub pleoape de plumb lăcrimare,
Strămoșii,-n osoare, frământă povești
Și dorul, de doruri, adesea ne doare.
Pământul acesta a fost blestemat!
Ce gust cianotic de lacrimi amare!
Și frații și pruncii departe-au plecat...
Doar lacrimi și moarte-ntâlnești prin spitale...
Ne plânge esența-ntru veci pomenire,
Ni-i lacrima mir și ni-i plânsul ocean,
Tămâie și stele mai ard în privire...
Ni-i traiul anost... și mizer... și banal...
Zadarnic în zări creștinească chemare,
Zadarnic strămoșii ne cheamă-napoi.
În suflet o rană deschisă-i... Și doare!
Se pierd în apusuri uitații eroi.
Ne pleacă copiii! Pământul e sterp!
Ni-i frântă din munți rădăcina iubirii,
Strămoșii grăbiți călători încă trec...
De plâns, sângerează în ochi, trandafirii.
E dorul de țară o floare de colț!
Iubește, române, a nației urmă!
Iubește-ți strămoșii, iubește frumos!
Tu, rod de iubire pentru țară adună!
Rodesc mărăcinii și corbii se-arată...
Pliviți trec bătrânii sângerâne poteci
Și larima sapă... și dorul, în piatră.
Mormintele-s albe, întunecate și reci.
Cenușa se-nvârte în cercuri-tornadă
Și scurmă săgețile-fulger în răni,
Voi prunci și părinți, ați murit viața toată,
La tâmple aveți, din istorii, nămeți de cuvinte-ninsori.
Un doliu zburând pe sub care mai trec
Plângând, umbre stranii - uitații strămoși,
Ca mâine, ca ei, chiar și eu am să plec,
Un înger strivit de-ai durerii coloși.
Mi-e aripa frântă și gândul beteag
Mă macină plânsul și dorul de țară,
Săracă și tristă, ca un val mă retrag...
Vă las, dragii mei în furtuna de-afară!
Cu pașii înceți, doar bătrâni, câteodată,
Sfârșiți de povara ce de vremuri o duc,
Mai trec prin genune, prin gânduri, prin sloată,
Îi sfarmă durerea și lama de plug.
În noaptea uitării, un vis poposesc.
E noapte în ei și în viață e noapte
Și n-a mai rămas nici un semn românesc.
Cu pașii înceți, doar bătrâni câteodată
Un doliu zburând, în tăcere, mai trec,
Rodesc mărăcinii și corbii se-arată,
Ne pleacă copiii, pământul e sterp!
Ne plânge esența-ntru veci pomenire,
Ni-i țara un munte de foc, de privești,
Se sting în istorii lumini și iubire,
Se sting în istorii, făclii strămoșești...
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Cartea glosselor
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre copilărie, poezii despre noapte, poezii despre munți sau poezii despre dor

Fiul Luminii
Își rătăcise drumul și-acum nu mai știa
Nici unde-i este casa, părinții, cine-i el,
De ce-i atât de singur și cine e acel
De vină pentru toate și unde l-ar afla.
Iar Timpul ce-l uitase prin anii de lumină
Parcurși la întâmplare prin marele neant,
Privea, arar, intrusul, c-un zâmbet arogant,
Și-i răspundea la toate c-o liniște deplină.
Plutea prin nemurire, prin lumea dintre stele,
Și învăța atâtea cât nimeni n-a cuprins,
Dar ce conta că-i liber, că e de neatins,
Pe-un taler ce-i deasupra singurătății grele?
A căutat milenii răspunsul la-ntrebare
Și a găsit fragmente, le-a cântărit, le-a șters,
S-a întrebat pe sine, în propriu-i univers,
Și-a întrebat Lumina ca ultimă-ncercare.
A înțeles că este, din vremuri vechi, un zeu,
Lumină din Lumină, o parte din Cuvânt
Pierdută-atâta vreme din rostu-i pe Pământ...
Și-a coborât îndată, ascuns în curcubeu.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre stele, poezii despre singurătate, poezii despre cuvinte sau poezii despre curcubeu
Acela pe care nici o naștere nu-l poate atinge, oare îl poate ucide vreo moarte? Există în noi ceva misterios și etern, acela care îl descoperă va înmormânta pe vecie moartea, chiar în inima vieții veșnice! Află cine ești tu și viața veșnică va veni la tine întru eternitate! Un vis se naște și piere în inima nopții, oare chiar a murit? Iar în acel vis, nu te-ai îndoit de faptul că erai un cerb vânat de un vânător, ai fost împușcat și tocmai te-ai trezit din vis.
citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre vânătoare, citate despre viață, citate despre naștere, citate despre noapte, citate despre inimă sau citate despre existență
Iisus Hristos: Nu socotiți că am venit să aduc pace pe pământ; n-am venit să aduc pace, ci sabie. Căci am venit să despart pe fiu de tatăl său, pe fiică de mama sa, pe noră de soacra sa. Și dușmanii omului vor fi casnicii lui. Cel ce iubește pe tată ori pe mamă mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine; cel ce iubește pe fiu ori pe fiică mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine. Și cel ce nu-și ia crucea și nu-Mi urmează Mie nu este vrednic de Mine. Cine ține la sufletul lui îl va pierde, iar cine-și pierde sufletul lui pentru Mine îl va găsi. Cine vă primește pe voi pe Mine Mă primește, și cine Mă primește pe Mine primește pe Cel ce M-a trimis pe Mine.
replică din Sfânta Evanghelie după Matei, Chemarea apostolilor și trimiterea lor la propovăduire. - 10:34-40 de Sfântul Matei
Adăugat de Lucian Velea

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre mamă, citate despre creștinism, citate despre Iisus Hristos, citate despre tată, citate despre suflet, citate despre soacre, citate despre pace, citate despre iubire sau citate despre dușmănie

O lacrimă fierbinte
Trezindu-mă cu chipul nins, în zori,
Încununată-n suflet de fiori,
Plecai pe drumul greu, stropit de ploaie,
S-ajung la mama care-și plânge pruncul în odaie.
Era bolnavă și slăbită de puteri,
C-o inimă zdrobită de dureri,
La Domnul se ruga-n lacrimi amare.
Cu ce-a greșit, blânda măicuță, oare?!
Atunci, în starea ei de neputință,
Văzu salvarea-n pace și credință.
Plângea măicuța lacrimă și jale,
Strigând la sfinți, la Domnul, la icoane.
Cu ochii goi și ațintiți spre cer,
Cerea un strop de pace din eter.
Pe lume, Doamne, am avut fecior,
Cu chipul sfânt, cu voce de izvor,
Suflet curat... cu dragoste de mamă.
L-ai luat, lăsându-mi lacrimă amară.
Oh, Doamne Sfinte, ce greșeală, da.
mi-ai luat lumina, pacea, dragostea...
Privesc în ochii mamei și îi citesc durerea.
Doamne, i-ai luat iubirea și puterea.
Și-ar da tot ce a strâns pe-acest pământ,
Să-i mai ajungă-odată la mormânt.
Dar n-are cum, puterea n-o mai lasă,
Stă țintuită într-un pat, acasă.
Văzând din ușa casei ei, durerea,
Parcă și mie mi s-a luat puterea.
Cu ochii-n lacrimi, parte-i sunt la dramă,
Că și eu, Doamne, pe pământ sunt mamă.
De suferință nu mai am cuvinte...
Asta înseamnă să rămâi părinte.
Lacrimi fierbinți la cimitir se varsă...
Mama, în gânduri, îl întoarce-acasă.
poezie de Livia Mătușa
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre pace sau poezii despre greșeli

Iubita mea
Ești răsăritul meu de soare
Ce-mi încălzește sufletul.
Cea mai strălucitoare stea
Ce îmi aduce cerul mai aproape.
Doream să te cunosc, când încă te visam
Acum însă, nici nu mai știu ce ești...
Ești timpul... ești gândul meu matur...
Sau ești dorința copilului din mine!
Știu cine ești!
Ești calea ce-o urmez orbește
Ești ființa de care am nevoie.
Când mi-am jurat ca nu mai vreau iubire
Tu mi-ai zâmbit și ai știut ca să mă schimbi
Ai depășit chiar orice bariere.
M-ai cucerit cu vorbe dulci ca mierea,
Nu cu amarul frunzei de pelin!
Mi-aprinzi gândirea și focul dragostei
Se aprinde în al meu suflet
Când mă gândesc la tine.
Ești viața însăți...
Dar ce spun... ești nemurirea!
Tu ești icoana sfântă
Ce-mi luminează noaptea
Și ziua îmi încântă gândul și privirea.
Ești mai presus de toate
Ești dor, ești bucurie, destin și nemurire
Un înger ce până ieri,
Îl întâlneam decât în rugăciuni
Și totul e real, nu este vis
Eu lângă tine, mă simt în paradis.
De asta te iubesc,
Femeie cu suflet tandru,
Înger cu suflet blând
Ești tot ce mi-am dorit.
Doar tu ai dat aripi speranței
Și șansă unei vieți... în doi!
poezie de Diodor Firulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre dorințe sau poezii despre trecut

Sunt tristă
Sunt tristă în sufletul meu...
Chiar dacă vă zâbesc,
Nu sunt eu.
Durerea doare,
Se strânge inima-n piept,
Sunt o furtună,
Plâng și aștept...
Multă iubire regret...
Se sting irișii, caută spre început,
Lacrima curge tăcut,
Somn ușor!
Port în suflet atâta iubire
Că nu pt să uit,
Nici cine sunt eu...
Scormonesc după iertare,
Căci am iubit fără hotar,
Inima doare și plânge...
Dar e-n zadar!
Amnar îmi e sufletul,
Dar mulți l-au pus să ardă pe jar...
poezie de Rodica Nicoleta Ion din ROGVAIV-ul stărilor
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre somn sau poezii despre iertare

Durerea ta...
Durerea ta mă doare și pe mine,
Ești steaua ce îmi luminează zarea,
Ești sângele în pulberi de rubine,
Ești valul ce mângâie marea.
Durerea ta îngenunchează visul,
Crezul că˗ntr˗o lacrimă sunt două
Inimi care netezesc abisul
Unei primăveri sub cer de rouă.
Durerea ta mă˗ngână în tăcere,
Trec îngeri printre noi și sunt uimiți
Văzând cum zac în veșnică˗ntristare
Fiul iubit și ambii lui părinți.
Durerea ta˗i coloana vertebrală
Zdruncinată˗adânc în împlinire,
Când remușcarea este cerebrală
Speranțele visează eterna ostoire.
Durerea ta mă doare și pe mine
Îți spun deschis și nu greșescː
Îndreaptă˗te rapid, fii sănătos și bine,
La brațul tău vreau să mai dăinuiesc!
poezie de Marin Moscu
Adăugat de anonim

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre viteză, poezii despre sănătate, poezii despre sânge, poezii despre rouă sau poezii despre prăpăstii

Adio
De-aș trăi cât lumea-ntreagă,
Gândul meu la tine, dragă,
Vecinic, vecinic va zbura,
Ș-orice e mai sfânt în mine,
Dulce înger! pentru tine,
Pentru tine-l voi păstra.
Cea mai blândă-a mea gândire,
Cea mai gingașă simțire,
Cel mai falnic dor al meu
Ție numai, numai ție
Le închin pentru vecie
Ca la însuși Dumnezeu!
Tu, ființă de slăvire!
C-un cuvânt, cu o zâmbire,
Cu un dulce sărutat!
Mi-ai dat suflet, mi-ai dat viață,
Și a raiului dulceață
Tu în sânu-mi ai vărsat!
Tu mi-ai dat cu-a ta iubire
Acea naltă fericire,
Acel simt dumnezeiesc
Ce puternic ne supune
Și ne-naltă de ne pune
Sus, pe tronul îngeresc!
Tu, Eleno!... dar, vai mie!
Într-o noapte de urgie
Cerul crud ne-a despărțit!
Tu te-ai dus, te-ai dus, iubită...
Fericirea-mi nesfârșită
Într-o clipă s-a sfârșit!
Așa-i soarta! așa-n lume
Tot ce poartă-un dulce nume,
Tot ce-i falnic și frumos
Curând trece, curând moare,
Ca un cântec, ca o floare,
Ca un fulger luminos!
Steaua vine, steaua piere!
Astfel dulcea-mi mângâiere
A pierit de pe pământ;
A pierit, s-a dus cu tine
În locașul de lumine...
Și eu plâng pe-al tău mormânt!
Singur, singur cu-a mea jale,
Rătăcit pe-a vieții cale,
Ca un orb nenorocit,
Viața-mi scade, jalea-mi crește,
Ș-al meu dor în veci s-oprește
Pe mormântul tău iubit!
Adio! pe-aceste maluri
De-ale Bosforului valuri
Îngânate lin, ușor,
Te las, înger de iubire!
Cu a vieții-mi fericire,
Cu-al meu suflet plin de dor!
poezie celebră de Vasile Alecsandri
Adăugat de Adelydda

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sărut