* * *

pare a fi soare acum în Bucureşti
ceaţa de pe ochi nu mă părăseşte nici o clipă
îl văd. mă bucur. frigul fuge în elemenţii claoriferului vechi
e mai bun. păstrează camera caldă. oasele tot dor
articulaţiile mă înjură ritmat. pulsează ceva acolo apoi
răsucirea vine firesc şi ignetul altei vârste se porneşte voios
râd şi ascult mieunatul lui Kiki
mieunatul negru al jocului de-a stăpâna şi pisica
în fond, povestea continuă dincolo de tăcerile drumului
pe care calc apăsat aşteptând ca nimicul
nimicului să se întâmple

e soare în Bucureşti
un soare ştirb cu accente de soare cu dinţi

prezentul scoate la iveală mulţi curajoşi care-şi pun dinţi falşi
numai pentru estetica socialului

cum spunea soţul meu aseară:
am un tigru negru pe frigider care miorlăie
am un tigru pe...

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lui Soare Z. Soare, director de scenă la Teatrul Naţional din Bucureşti

Naţionalul are,
Vai, o soartă sumbră!
Căci de când e soare
A intrat în umbră...

epigramă de Dion Mardan din Epigrame şi epigramişti (1973)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploaia cu Soare

Ţi-ai luat inima în dinţi
şi
mi-ai zis eliberată de orice pudoare...
I-aţi inima în dinţi
fiindcă îţi plouă în gură
iar la mine e Soare!

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Precauţie conjugală (anapestic)

Când soţia ta pare
Ca şi ruptă din soare,
Nicidecum să te-alinţi...
Poate-i soare... cu dinţi!

epigramă de Mihai Haivas din Epigrame mihăilene (2020)
Adăugat de Mihai Haivas
Comentează! | Votează! | Copiază!

Precauţie conjugală (anapest)

Când soţia îţi pare
C-ar fi ruptă din soare,
Nicidecum să te-alinţi...
Poate-i soare... cu dinţi!

epigramă de Mihai Haivas din Cartea Epigrame mihăilene
Adăugat de Mihai Haivas
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

când te-ai născut era soare
când ai venit acasă
a nins
când ai plecat
înserarea îşi întindea braţele
să mă spânzure pe eşafodul singurătăţii

atât să rămână din povestea ta, copile?

atât mi-a rămas din galopul nebun al inimii tale
din bucuria bătătilor tale în porţile uterului?
atât mi-a rămas să aştept
din toată acea nebunie a fericirii de a fi mamă?

absurd îmi pare totul acum şi totuşi
merg mai departe către niciunde
zâmbind amintirilor

când nu mai eşti
nimicul îşi întinde
odată cu înserarea
braţele
să mă declare
absolutul vinovat al neputinţei umane

pot accepta
la suprafaţa formei în care mă agit inutil

dincolo de formă
rămân acelaşi tropot de neputinţă
în durere

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-mi pot imagina

florile de soare fără culoarea galben
cum nu-mi pot imagina
frumuseţea fără invidie
şi pizma fără motiv
ascult o respiraţie sacadată
arborii mei au obosit
recunosc de la distanţă tristeţea
seamănă cu florile de soare
lipsite de petale

am luat cu mine o cutie de acuarele
câmpul nu s-a supus
nici eu
ştiam că deunăzi vei renunţa
impertinenţa mea te-a scos din sărite
miorlăie grozav pisicile în curtea blocului
din cinci, trei cu siguranţă au căzut în picioare
eu nu
mi-am julit un pic genunchii
acum sunt bine
stau pe coate
şi număr gândacii de pe marginea pervazului
deschid mai des fereastra

am cumpărat panglici roz
leg cu ea viaţa
asta ca să nu spui
că n-am făcut nicio schimbare
în fond fără galben nu pot fi florile de soare
cum fără soare nu poate fi lumina
cum fără lumină...

ce-ar fi să nu mai trăim degeaba?

poezie de Ana Sofian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toate aspiră către soare

O pasăre în colivie
Nu mai poate ca să zboare.
Mai mult moartă decât vie
Nu mai caută spre soare.

O floare fără lumină
Se veştejeşte şi moare.
Nu mai poate să-şi revină
Dacă-i lipsită de soare.

O femeie iubitoare
Cu o gloată de copii,
Îi scoate pe toţi la soare,
Să le facă bucurii.

Oricare vieţuitoare,
Fie plantă, sau ce-o fi,
Toate-aspiră către soare,
Să rămână mereu vii.

Tot ce trăieşte şi creşte
Are nevoie de soare.
Dacă soarele lipseşte
Nu este continuare.

Cât soarele continuă
Să încălzească pământul,
Viaţa e perpetuă,
Cum Dumnezeu ne e Sfântul.

poezie de Dumitru Delcă (ianuarie 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis de soare

tu ma imbratisezi precum
soarele
soare plutind in apele
norilor
tu esti soarele care rasare
pe cerul vietii mele
tu esti rupt din soare
si lipit de inima mea
tu esti soarele care-mi
bate la fereastra in fiecare
dimineata
pasarea galbena cu pene
de soare
strabate vazduhul
vis galben
soare de aur
aur de soare
vis.

poezie de Stela Cioban
Adăugat de Stela Cioban
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soare, soare, frăţioare

Soare, soare, frăţioare,
Hai, dă drumul la izvoare,
Scoate iarba din ţărână,
Spune păsării să vină!

– Pe izvor l-am slobozit,
Pe ogor l-am înverzit,
Păsărele vin zglobii...
Ce porunci mai am, copii?!

poezie pentru copii de Grigore Vieru
Adăugat de MG
Comentează! | Votează! | Copiază!

întrebări fără răspuns

Un crin galben, altul alb, or fi fraţi sau intâmplare
Răsăriţi intr-o grădină inundată cu mult soare?

Un om alb si altul negru despărţiţi printr-o culoare
Semn divin pune amprenta.... de ce oare?

Suflet bun si suflet rău, nici nu sti in care zace
Gând malefic se imbracă si-n petale si in ace?

După noapte vine zi.... după ploaie vine soare,
După viaţă ce-o mai fi.... si rămân cu o-ntrebare?

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Extras dintr-un discurs al lui Malcom X

Când sunt abia născut, sunt negru –
Când cresc adult, sunt negru –
Când stau la soare, sunt negru –
Când sunt speriat, sunt negru –
Când sunt bolnav, sunt negru –
Iar când mor, sunt negru.
Dar tu, prietenul meu alb,
Când te naşti, eşti roz –
Când creşti adult, eşti alb –
Când stai la soare, eşti roşu –
Când răceşti, eşti vânăt –
Când te sperii, eşti galben –
Când eşti bolnav, eşti verde –
Când mori, eşti cenuşiu –
Iar tu-îmi spui mie coloratule?

poezie de Malcom X, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Punctul Negru

Orcine fix priveşte în soare crede-apoi,
Jucându-i persistentă, că vede cu-ochii goi
În jurul său, prin aer o pată cam lividă.

Tot astfel, tânăr încă, pe-atunci mai îndrăzneţ,
Spre glorie, o clipă, uitatu-m-am semeţ:
Un negru punct rămas-a-n privirea mea avidă.

De-atunci, ca semn de doliu în toate-amestecat,
Ah, pretutindeni unde cu ochii mai răzbat,
Această pată neagră o văd cum tot apare!

Ce, pururi? Între mine şi fericirea mea!
Doar vulturul - vai nouă, nenorociţi deja! -
Nepedepsit contemplă şi Glorie şi Soare.

poezie clasică de Gerard de Nerval
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

o primă ninsoare aştept
pentru ca
la capătul aleii de cruci
să aşez într-un vârf de culoare
coroniţa de brad
ochii lor nu vor mai clipi
zâmbetul nu se va mai aşterne de chip

în cenuşa zilei
cerul va crăpa pentru o secundă
a răsărit de soare
apoi totul va tăcea
ca într-o poveste terminată demult
un vag freamăt
în membrele obosite ale orbului
într-o oarecare zi
de duminică

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cioara – două legende

I

Negru era cel fără ochi;
Negru era conţinutul limbii;
Neagră era inima;
Negru, ficatul, negri – plămânii
Incapabili să absoarbă lumina;
Negru, sângele în tunelele lui întunecoase,
Negre, maţele împachetate în cuptorul lor;
Negri erau de asemenea muşchii
Care zvâcneau să iasă la lumină;
Negri, nervii – negru, creierul
În temniţa viziunilor ;
Negru mai era sufletul, bulboană imensă
A plânsului care, sondând, nu-şi poate
Defini propriul soare.

II

Negru este capul vidrei, ridicat.
Neagră este stânca, plonjând în spuma apelor;
Neagră este mânia adăpostită în patul sângelui.

Negru este pământul, dacă scurmi doi centimetri,
Un ou al întunecimii,
Unde soarele şi luna îşi alternează anotimpurile

Pentru a cloci o cioară, un curcubeu întunecat,
Arcuit în vacuum,
Marcând o imensitate goală,
Dar, totodată, în zbor.

poezie de Ted Hughes, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de Petru Dimofte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu eşti o soare

Eşti atât de sclipitoare,
Încât mintea mea orbeşte
Când la tine se gândeşte,
Ca un ochi privind un soare.

Eşti atât de orbitoare,
Încât, dacă n-ar fi soare,
I-ai fi înlocuitoare
Şi n-ar fi nicio schimbare

Pentru lume. Pentru mine
Ar fi, soare, mult mai bine.

poezie de Marius Robu (10 mai 2021)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Soare în decembrie

Admirată şi aplaudată
La scenă deschisă
De sărbători
Pufoasă şi uşoară
Cu dorinţa de iarnă lungă
Această zăpadă
Mă cuprinde în braţele ei
Şoptindu-mi în vis
- Când brânduşele
Vor râde în soare
Noi ne vom topi împreună
Eu într-un râu
Tu în lacrimile
Celor care te iubesc.
..................................
Deschid ochii
Scutur visul
Brânduşele au dispărut
Zăpada s-a făcut nevăzută
Ochii mei te caută
Cu disperare
Îţi simt îmbrăţişarea caldă
Afară e soare...
Soare în decembrie!

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimic nou sub soare

Bruneta asta, crud aromitoare,
Mi-a spus discret:"Eu n-am nimic sub soare..."
Şi m-am convins că mi-o spunea cu rost:
Ce-avea mai scump, era la... adăpost.

epigramă de Charles-Francois Panard, traducere de Aurel Iordache
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Marţi e la fel

cum e luni cu soare
şi picuri de ploaie pictaţi
de poetul plictisit
de culoarea oraşului
care stă la intrarea-n voroneţ
obraznic şi vechi
marţi e la fel cum e felia
de soare aburind după nori
vine uitând de ce a venit

poezie de Vasile Culidiuc
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vremea din capitală

În februarie, cald şi bine
Soare peste Bucureşti
De zici că vara vine
Oriunde în jur priveşti.

Toamna nu mai este toamnă,
Deşi frunzele au căzut...
Primăvara e cam iarnă
În aprilie, ninsoare am văzut.

Vara a rămas vară,
Dar n-ar fi culmea oare
Când ieşim afară
Să vedem ninsoare?

Cu vremea din capitală
Nu prea ştii ce să faci
Ea te cam bagă în boală,
Aşadar, cum te îmbraci?

Acum e soare pe Cer
Mai târziu, vânt, ploaie.
Mâine frig şi ger
Poimâine, vreme de baie!

poezie de Alina-Georgiana Drosu (15 februarie 2016)
Adăugat de Alina-Georgiana Drosu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Neprelucrat(ă)

ninge ninge şi ninge cu plumb peste tot ramul de orbi
mirul nu mai atinge culorile
trei sunt din care se nasc toate
cineva spunea că ordinea corectă ar fi alta
îi dau dreptate pentru că
de la credinţă porneşte totul
apoi se rătăceşte fiecare literă
se ajunge la un ă prelungit până în oase
aşa, ca gerul, lacrima sau
ploaia îngheţată prin metaforele prezentului
ca o ură aninată din greşeală în brad
pentru că orbul o confundă mereu cu un con

oare ce are ura cu înţelepciunea?

pinul râde şi mai lasă un strop de esenţă în cameră
îşi scutură toate conurile umbrite de un azi în care
ca un ganglion înfumurat mă umflu o clipă şi mă culc la loc

neprelucrat(ă)

poezie de Anne Marie Bejliu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!