Expertiză culinară

sora mea din altă fantasmă
prigonită cu farduri
scrutează sângele în faruri
cu mii de baruri în sertare
aduci secătoare daruri
dulci ca Naum
fulgi peste hotare
balauri

un clovn se apropie de geam
cu noaptea în palmele de porţelan
fiecare deget e luna
şi cu unghia furtuna
bate în termopan

nu erau crengile de lut
nici plăgile de necusut
în serile cu ochii mari
cu razele drept ochelari
nici tu nu apăreai

umbrele nu mor niciodată
sunt zeităţi cu inimă de piatră
o citadelă împăiată
cu arterele în lampă

omenia creşte într-o vază spartă
şi nu mai există decât turbă
la mine e întreaga trudă
las din când în când
un felinar să curgă

poezie de Antonio Mihai Vanţ
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Menestrel trist

Se sparg corbii-n haina mea de plumb,
cu nori de plumb şi fum şi sare.
Magnetizate, abia curg razele solare
peste carnea putrezită de plumb.

Pattern bacovian,
geam de staniol.
Plouă în cuptor
grame de formol
şi metan.

Anestezie peste Sistemul Solar
ce-şi lasă plăgile pe Terra
şi fălcile pe schela
minţii creierului uman.

Sar cristale în gât de pelican
cu cerul gurii înnorat,
cu cerul gurii însetat
de constelaţia marelui arcan.

poezie de Antonio Mihai Vanţ
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Furtuna

Când cerul pare-a răsturna din el neantul e un semn
pe care am uitat să 'l înţeleg şi numai Dumnezeu
mi 'l poate arăta.
În faţa Lui şi 'n faţa ta nu sunt nimic, nici hierofantul,
nici preotul, nici mag sau semizeu.
Sunt doar iubirea ta.

Când în lumină umbrele din tobe răbufnesc şi mug
mai multă strălucire 'mi dai când mă iubeşti
şi simt în mine fulgerul.
Când se frământă crengile să rupă din pământ
precum tu mă alinţi şi clopote 'ngereşti aud
sunt însetat şi nesătul.

Când noaptea plânge dup' un iluzoriu trup
văd norii ce-au trecut fără picături de ploaie
iar eu de dor sunt ud.
Aş fi dorit să înţeleg ţărâna în nevoia ei de sânge,
să 'ţi dărui, dor al meu, pe piele apa în şiroaie
şi-abisul dezbrăcat şi vântul nud.

Când pentru tine însă adevărul se strânge 'n sufletul avid
aşa cum e mişcarea din nori să năpustească locul
în care ne răsare luna,
mi-e pieptul jale că nu dărui pe cât pot magia dintre flori
aşa cum vreau şi ştiu spre tine 'n zbucium să deschid
năvalnică furtuna.

poezie de Liviu Pendefunda din Ros ucis (2009)
Adăugat de Liviu Pendefunda
Comentează! | Votează! | Copiază!

O noapte bună

Pietrele sunt destine colorate
de morminte cu o singură floare
mâncată până la vioară de termite
cu dinţii soarelui povară.

Am pierdut sonetul colorat
sonet, cu sunetul dulce de praf
mai cântă-mi o lăcrămioară
trist ca liniştea de ceară.

Marginile există în fiecare braţ
spânzurat de umerii tăi goi,
ca un mănunchi de ghiocei
cristalizaţi sub vifor.
Întreaga grădină cu ramuri,
şi copilărie,
se defrişează nemilos prin
autofagie.
Spinii cresc neregulat în coloana stearpă
rezonând ritualic cu corpul surogat,
cu toracele criptat
toarce pisica lui Schrödinger.

Nu mai există coregrafi
nici lună,
nici stelele din iris.

Aş vrea să-mi revărs cugetul
peste un castel onirico-satiric,
cu podoabe în formă de peniţe
împăiate adecvat copilului,
dar întreaga grădină cu ramuri
şi copilărie
se defrişează nemilos
prin autofagie.

poezie de Antonio Mihai Vanţ
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cinetică iarna / icter de zăpadă

Idolatrizez fulgii de zăpadă
lipitori întinse haotic
peste jacheta plină cu ochi
şi guri ce mestecă ochii
în permanenţă.

Jacheta îţi aparţine
la fel şi conul de praf
la care lucram seara
când dormeau lipitorile
iar fulgii erau şi ei
mai coloraţi ca niciodată
mai cocheţi decât zorii
mai frumoşi decât norii
mai aşchii decât o ţeapă.

Nomad să le fiu fulgilor stăpân
părintele intransigent
cum din metal se face oxigen
şi gura ta e oxigen şi larvă
şi apă şi nalbă şi rabdă
mestecând omlete dimineaţa.

Urăsc Soarele ca pe o bucată
spălăcită de tumoare
venită drept cadou
venită drept pretext
asemeni unui text
comprimat în 2 cuvinte
atrofiate.

Te fredonez până-mi crapă buzele
deşert de sunete desert
cu melci în gât
cum mergi eu cânt
scuzele.

Să iasă morţii din pământ
nimic n-opreşte al meu cânt
rostit în fulgii de zăpadă
rând pe rând când o să cadă.

poezie de Antonio Mihai Vanţ
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

O altă Magdalena

Aripi de vecernie îmi cad peste umeri
şi ochii îşi fac semnul crucii
la sânul lui Dumnezeu,
iar eu, precum un copil, cu pumnii plini de cireşe,
calc peste cioburi de icoană spartă
şi nu mă rănesc...

Atunci când lipseşti din mine, nici poemul nu-şi deschide ochii să lumineze,
iar prin sânge parcă mi-ar trece lebede somnambule
şi oasele prind să-mi înflorească
în gura uscată a tăcerii
ce muşcă din noapte...

În visele mele curg apă neatinsă,
ca o rugăciune mă preling,
o altă Magdalena la piciorele lui Iisus,
acea jumătate de măr
ţinută între palmele tale...

poezie de Magdalena Dorina Suciu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Eu nu-ţi mai spun că te iubesc vreodată
şi nici să-ţi scriu vreun rând că-mi este dor
îţi voi lăsa pe-obraz doar ploaia mea sărată
să simţi amarul vremii şi ochii mei cum mor.

N-am să mai las fiorii să-mi străpungă
nici inima, nici dragostea, nici vis
din primăveri îţi las doar sloiuri reci să curgă
să simţi din rana mea sângele ce-i stins.

N-ai să auzi când viforul va bate
chemările din mine câte-au fost
e ura un hotar ce ne desparte
şi anii aşteptării câţi au fost.

Rămâi cu bine domnule de piatră
rămâi un munte pustiit şi gol
iti iau şi curcubeu şi soare laolaltă
în lumea mea să joace un nou rol!

poezie de Loredana Nicoleta Viţelaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ninge peste ţara mea de vis

Ninge peste ţara mea de vis,
Ninge peste Moldova.
Cu fulgi mari ca floarea albă de cais,
Ninge peste Teleneşti, Chişinău, Leova.

Ninge peste păduri de brazi
Peste munţii Carpaţi.
Ninge cu fulgi jucăuşi
Peste Bucureşti, Iaşi, Cluj.

Ninge peste marea cea mare,
Peste vechile hotare
Unde Ştefan şi Mihai duşmanul l-au învins.
Ninge peste ţara mea de vis.

Ninge şi tot ninge Şi aşa de bine îmi pare,
Că visez cu ochii deschişi,
Din nou, la România mare.

poezie de Vladimir Potlog (23 noiembrie 2017)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-au rămas ochii pe geam

Ochii mei s-au săturat de mine
ca o femeie sătulă de infidelităţi
cineva le strânge şi le dă mai departe.

N-am nicio măsură-n iubire,
s-a dovedit nici în durere la fel,
nimicul din mine se-înfiripă-n pofte.

Ultima dată am cules fructele,
căzuse bruma peste livadă şi eram grăbit,
noaptea am poposit în patul imprudenţei
şi n-am simţit nicio umbră.

Prin alunecarea zilelor în colivia iernii
mi-au rămas ochii pe geam
de parcă eram într-o altă lume
fără să ştiu cum am venit
şi de ce?

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (19 ianuarie 2014)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am devenit o şoaptă

La naştere am fost un ţipăt simplu
Şi-ncet, încet am devenit cuvânt
Ca să-nteleg că dacă trece timpul
Umila şoaptă a tacerii sunt.

Ard combustibil care îmi îndreaptă
Spre altă lume cei din urmă paşi
Mai port în mine doar atât, o şoaptă
Şi bietul ei ecou sinucigaş

Ca într-o lampă, într-un sat de munte,
N-a mai rămas în mine gaz decât
Să mi se vadă ochii trişti în frunte
Şi scara ce o am de coborăt.

Sunt ţipete şi urlete în lume
Şi tunurile trag neruşinat
Se strigă daruri şi averi şi nume,
Şi tobele de cobdamnare bat,

Iar eu din toată forfota nedreaptă
În marele vacarm al tuturor,
Încet, încet, am devenit o şoaptă
Şi îmi amân rostirea să nu mor.

Ca într-o lampă, într-un sat de munte,
N-a mai ramas în mine gaz decât
Să mi se vadă ochii trişti în frunte
Şï scara ce o am de coborât.

poezie celebră de Tatiana Stepa
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimicul din umbră

nu cere ajutorul umbrei
te va privi ca pe un nimic
şi asta pentru că
nu încerci să faci ceea
ce ştii mai bine

nu există ierburi de leac
pentru lene
iubire
blesteme şi nici pentru moarte
nu există
nici alte posibilităţi
când dorinţa devine
un cuib părăsit
de vrăbii
şi
ambele braţe îţi sunt amputate
de frică în interiorul tău creşte o umbră
singura cu ochii de piatră
ce creşte
tot creşte...

nu-i cere ajutorul
te va privi ca pe un nimic

poezie de Teodor Dume din Lacrimi de pe altarul trupului
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îngerul din vis

Eu te aştept s-apari şi-n astă seară,
Din nou, la geamul casei mele
Să te arăţi ca şi-altădată,
Frumoasa, gândurilor mele.

Nu pot s-adorm fără să văd,
Sub clar de lună chipul tău
Încununat cu mii de stele,
Eşti îngerul zilelor mele.

Ce trist stăteam pe prispa casei,
Când prima oară te-am văzut
Şi-ai apărut tu înger bun,
Sufletul să mi-l mângâi.

Când ai şopti, am tresărit,
Credeam că luna mi-a vorbit,
Să-ntorc privirea către stele
Să-mi văd surioarele mele.

Cu ele timpu-mi petreceam,
În fiecare seară.
Cu drag şi dulce le vorbeam,
Ce triste sunt zilele mele.

Nu ştiam atunci ce imi lipseşte
În sufletul meu trist,
Era privirea ce-mi sclipeşte
În fiecare vis.

Acum sunt fericit să stiu,
Că tu eşti pentru mine,
Un înger drag cu chip bălai
Ce-n suflet va ramâne.

Aştept cu nerăbdare seara,
Lumina să se-aprindă.
Pe cer din stele sclipitoare,
Şi să te-astept în tindă.

Mereu tresar când reapari,
Tot timpul mai frumoasă
Şi mă intreb cât va dura
Să fi a mea mireasă.

Aş vrea ca tu să nu mai pleci,
În zori de dimineaţă
Şă poţi să stai mereu aici,
Iubirea mea frumoasă.

Dar ştiu că asta nu se poate,
Nici când să se-mplinească
Sunt om de rând, sunt muritor,
Iar tu eşti o crăiasă.

Aş vrea să te răpesc acum,
Dar luna nu mă lasă
E sora ta cu suflet bun
Ce te-a adus în casă

De ce nici astăzi nu apari?
Oare ce-o fi cu tine?
De zile-ntregi eu nu am somn,
Ci mă gândesc la tine

Ce sa-ntâmplat? Ce ti-am făcut?
De nu mai vi la mine?
Nici azi, nici ieri n-ai apărut,
Şi sufletu-mi suspină

Mi-e dor de serile cu noi,
Ce dulce ne priveam
Şi sora lună dănţuia
Ce fericiti eram

Acum nici stele nu sclipesc,
Nici luna nu apare
Şi ceru-i trist bietul de el
Că ingerul n-apare.

În bezna noptii te aştept,
Eu nu imi pierd speranţa
Că într-o zi să te-ntâlnesc
Din nou în faţa porţii.

poezie de Loredana Visovan
Adăugat de Loredana Visovan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubito (glossă m.)

Te uită pe geam şi vezi dacă ninge,
Deschide fereastra şi adu-mi un fulg
La noapte când lampa s-o stinge,
Tot ce se-ntâmplă n-o să divulg.

Aşează suflarea caldă sub tâmplă
Până risipit mirosul m-atinge,
Nerăbdător o s-aflu ce se întâmplă,
Te uită pe geam şi vezi dacă ninge.

Sunt zile de iarnă, de ger şi de vânt,
Mantaua zăpezii nu pot s-o smulg,
Rămâi lângă mine să-mbrac în cuvânt,
Deschide fereastra şi adu-mi un fulg.

Bate la geam un ram tânăr de măr,
Lipită de mine când pielea se-ncinge
Îmi pui şoapte cu gura pe umăr,
La noapte când lampa s-o stinge.

Din tot ce absorbi naşti nesfârşitul
Plăcerea luminii când raze o mulg,
În tine-i lumea, în tine-i iubitul,
Tot ce se-ntâmplă n-o să divulg.

Tot ce se-ntâmplă n-o să divulg,
La noapte când lampa s-o stinge
Deschide fereastra şi adu-mi un fulg,
Te uită pe geam şi vezi dacă ninge.

Iubito (glossă m.)

N-am să te iubesc când plâng arinii
În serile cu macii somnoroşi,
Prin zile când lacrimi varsă crinii
Şi ochii înoată-n verde, frumoşi.

Am să te iubesc mai pe-ndelete
Când noaptea e-n patima ruginii,
Şi stele-ţi coboară lin în plete,
N-am să te iubesc când plâng arinii

Mereu o să îţi spun ce n-am mai spus,
Poeme dulci cu soare-n chiparoşi
Într-un crepuscul roşu la apus
În serile cu macii somnoroşi.

În grădinile cu mere în pârg,
Fără să înfrunţi rana ruşinii
În braţe o să te cuprind cu sârg,
Prin zile când lacrimi varsă crinii.

Tu nu ştii, ai buzele cărnoase
Iar nurii copţi atât de drăgăstoşi
De-a pururi vara-mi pătrunde-n oase,
Şi ochii înoată-n verde, frumoşi.
Şi ochii înoată-n verde frumoşi
Prin zile când lacrimi varsă crinii
În serile cu macii somnoroşi,
N-am să te iubesc când plâng arinii.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Luna la fereastră

Din nou e o oră cam târzie,
Luna poveşti vrea să-mi spună.
Când eu scriu de zor o poezie,
Iar ea... peste lume-i stăpână.

Se-apropie de geam, timid,
La fel ca-n fiecare noapte
Şi repede îi mai deschid
Când plină de emoţii bate.

poezie de Alina-Georgiana Drosu (26 august 2016)
Adăugat de Alina-Georgiana Drosu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubirea după geamul termopan

Iubirea după geamul termopan...
E ca şi cum - cerul cu vată-i în urechi,
E ca şi cum - să n-ai nici un duşman:
Nici unul nou, nici unul vechi...

Iubirea după geamul termopan...
O schimb pe-un strop de libertate -
Cum să auzi că e sfârşit de an,
Şi cui să strig că am avut dreptate.

Iubirea după geamul termopan...
Un vacuum sau poate-o şmecherie?
Sau pieptu-ţi e un deal viran,
Castelul dorului - doar o fantezie...

Iubirea după geamul termopan...
E ca şi cum eşti fără ţară,
E ca şi cum un sâmbure-n bostan
Idee n-are ce se-ntâmplă-afară...

Iubirea după geamul termopan...

poezie de Renata Verejanu din Iubirea pe toate le vede
Adăugat de Alina Dragancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Călătorind prin ramuri

În nod mi-s mâinile legate,
le-am desfăcut de-atâtea ori
în fiecare miez de noapte,
când te priveam ispititor.

Tulburătoare inocenţă,
surâs blajin, îmbătător,
mă înăbuşeam într-o demenţă...
Nu mai eram un muritor.

Dar timpul zboară peste noi
într-un aeroplan fantastic,
pluteam deasupra, doar noi doi
două suflete de plastic.

Mai sunt şi acum câteva cioburi,
rânjesc, păşind, fără să simt;
mi-am însumat atâtea moduri
să-ţi spun cât de mult te-am iubit.

poezie de Antonio Mihai Vanţ
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu...

Nu te-am pierdut în nici o clipă petrecută fără tine!
Doar mi-ai lipsit puţin dintr-o privire în viaţa asta trecătoare!
Şi nici nu mi-ai lipsit prea mult, doar atât cât Tu ai vrut!
Nici nu te-am aşteptat prea mult, erai acolo printre gânduri!

Când îmi lipseai, te pictam într-o icoană printre îngeri!
Şi-n glasul meu te auzeam doar pe tine printre timpuri!
În ochii mei doar Tu îmi străluceai luceferi în orizonturi!
Şi-n nopţile fără de stele, doar Tu erai în cerul meu o Stea!

Nici timpul nu-mi era stinger, doar Tu îmi eşti perechea mea în Cer!
Nici stelele nu pier, nici Tu nu pieri, ci doar revii
în zori!
Şi-o altă zi ne-mbată cu roua de pe flori,
ne-aduce ziua fără nori!
Nici Tu nici Eu nu mai cerşim iubirea când apare Luna!

Nici noaptea nu ne mai desparte, nici stelele nu ne mai sunt străine!
Totul e-atât de aproape, nu ne mai pierdem printre şoapte!
Nici moartea nu alungă ce viaţa a născut din praf de stele!
Nici aurul nu ne rezistă Nouă, nimic nu poate pune sfârşit în noapte!

poezie de Mihai Marica
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea aceea...

Noaptea aceea - noapte toridă de vară,
nici-o adiere, nici un zgomot afară...
Pereţii curbaţi, adunaţi în oglindă,
voiau în ghiocul lor să mă prindă,
iar umbrele nopţii, plutind prin odaie,
rupeau din oglindă bucăţi să mă taie.
Din larg auzeam o sirenă cum plânge,
iar cartea deschisă, cu buchii nătânge,
rămasă citită cândva jumătate,
ploua peste mine cu oaze turbate,
când razele lunii, prin uşa crăpată,
la margini de vis mă duceau dintr-odată.

Curgeau palmierii, cu umbrele-n apă,
prin vechi amintiri ce păreau că îmi scapă,
lăsând doar mistere jucând, nevăzute,
prin doruri ascunse sub brâu de redute,
dar tu apăreai din neant, dintr-odată,
pe-o umbră de karmă, plutind ca o pată.
Venea din văzduh o dorinţă nebună –
s-alerg după tine pe raze de lună,
dar zorii, venind prea curând la fereastră,
plecai, mai departe, cadână măiastră,
iar dorul, rămas lângă uşa crăpată,
şoptea că n-o să mai vii niciodată.

poezie de Corneliu Neagu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O spun deschis...

Te aştept să vii cu mersul graţios,
Spre mine zâmbitoare şi splendidă,
Totul mi se pare enorm de grandios,
Fiinţă de gheaţă ce rămâi candidă.

Te ascult în nopţile târzii de insomnie
Spunându-mi cuvinte dulci, de miere,
Reintru pentru clipe în farmec şi în reverie
Iar gândul mai aproape mi te cere.

Te văd întruchipată în tot ce e frumos,
În fulgi de nea, în mari poeme,
Iar sângele în vene tresaltă furtunos,
Când oare gândul va înceta ca să te cheme?

Nimic nu se va pierde din tot ce-a fost,
Doar tu ai fi putut să schimbi ceva.
Dar nu văd vreun oarecare rost
Şi nici motive pentru a te îndepărta.

poezie de Mihai Leonte (20 ianuarie 1966)
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nici o veste despre tine

Oare minte mă mai ţii
Când ţi-s clipele pustii?
Când în geamuri bate luna
Sau le zgâlţâie furtuna?

Când ninsoarea scaldă firea
Tot aprinsă ţi-e privirea
Şi în amintiri zâmbeşti
Spre minuni dumnezeieşti?

Într-adins, cătându-ţi locul,
Oare te-a găsit norocul?
Sau pierdută-n dimineţi
Te mai plimbi printre tristeţi?

Te întreb, fiindcă, vezi bine,
Nu-i vreo veste despre tine
Nici în rugul înserării –
Nici în albăstreala zării.

Şi-n zadar şopteşte vântul,
Fiindcă nu-i pricep cuvântul
Iar în poleiala lunii
Văd doar semnele minciunii.

... Oare minte mă mai ţii
Că mai sunt printre cei vii,
Şi, abătut, sub anii răi,
Mai visez la ochii tăi?

Mă întreb, mă tot întreb
Şi-ndoieli în mine fierb:
Ţi-o fi rău, sau ţi-o fi bine? –
Nici o veste despre tine...

poezie de Boris Ioachim
Adăugat de Boris Ioachim
Comentează! | Votează! | Copiază!

E ca atunci când conduci noaptea. Nu vezi drumul înainte decât pe porţiunea luminată de faruri, dar ele îţi vor lumina întreaga călătorie.

citat din E.L. Doctorow
Adăugat de Silvia Bratu
Comentează! | Votează! | Copiază!