Ceaiul de iarnă
Mi-am lipit sufletul
De florile unui geam
Și abia atunci mi-ai apărut
Într-o lumină tulburată
De dezgheț.
Făceai un ceai de fructe,
Sau de flori,
Sau de amintiri,
Îmi era greu să-mi dau seama,
Pentru că pluteau prin aer
Urme de sentimente
Cu arome de uitări.
Puteam să bat la ușă,
Doar-doar să pot și eu gusta
Ceaiul acela ciudat,
Și trecut,
Și neîndulcit,
Cred.
Mă întreb și acum:
Ce gust ar fi avut?
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.