Misterul femeii nebune

O biată femeie, nebună de dor
Cu gânduri ascunse în noapte
Mai scrie-un capitol şi-ncheie uşor
Romanul... cu fapte-nefapte

Destram-al său gând cu şoapte, plângând
Când lacăt pe soare îşi pune
Speranţele vii, ucise-s pe rând
De negura vieţii, ce-acum o supune

Misterul femeii, nebune de dor
Striveşte o ultima clipă
Doar vina ce-o ai, c-ai fost spectator
Răspuns pe măsura tăcerii implică

Mă iartă, te rog, dar trage-mi cortina
Actorii (cei doi) devreme-au plecat
Închide şi uşa şi stinge-mi lumina
S-a scris cu regrete, azi, ultimul act

poezie de Iolanda Şerban
Adăugat de Ioana Manolache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cortina cade

Priviţi, plecăm cu toţii, rând pe rând
Ca nişte fluturi ce zboară doar o dată,
Cât de uşor ajungem o boare şi un gând
Iar partitura noastră se termină îndată.
Cortina cade iute şi peste-al nostru rol,
Mai fâlfâim plăpând din gene şi aripă,
Apoi, plecăm Acasă, după un lung ocol,
Iar scena vieţii, iată, dispare într-o clipă.
Rămâne scris aicea doar numele pe cruce
Şi-o amintire poate, de omul ce am fost,
Urme săpate-n inimi ce lacrima aduce,
De noi depinde totul, s-avem mereu un rost.
Suntem atât de trişti şi singuri la plecare
Doar îngerul trimis, tăcut ne-nsoţeşte,
El sufletul ni-l poartă către înalta zare,
Unde o lumină albă în ceruri îl primeşte.

poezie de Rodica Constantinescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă vei ierta că te-am iubit?

Se aud doar paşi pe caldarâm
în liniştea profundă şi deplină.
Îţi aminteşti cum ne plimbam
ţinându-ne de mână?

Azi, vântul ce-adie-uşor
stârneşte-un val sub piele...
Şi ştiu că-i primul meu fior
din marea resemnării mele.

Lăsând tăcerea să-ţi vorbească
ce încă nu ne-am spus,
îmi vei ierta vina firească
din mutul meu răspuns?

Iartă-mi talentul de-a fi spus
nimic din ce-am gândit!
Iar de n-am spus cât te-am iubit
să ştii că n-am minţit.

Perdante clipe ce n-au fost
nicicând prea-ndeajuns,
ne-au dus în toamna vieţii când
motive-s mai presus.

Tu spune-mi că mă vei ierta
şi iartă-te pe tine!
Nu-i vina ta, nu-i vina mea
şi-aşa ne-o fi mai bine.

Mă vei ierta că te-am iubit?
Iertare-ţi dau şi eu...
Ce soartă, ce destin cumplit!
Iubim, iubind păreri de rău.

Un ultim dans, un vals nebun...
'Nainte de plecare?
Să-mi pun pantofii de satin
sau pot fără sandale?

Ţi-aduci aminte când voiam
un dans şi-o ploaie-n noapte
şi să ne-ncânte Fabian
cu-Adagio sau Quedate?

Oare ţi-am spus câte au apus
în mintea mea nebună?
Mai vreau să-mi dai, ultim răspuns...
Sărut sub clar de lună.

poezie de Iolanda Şerban
Adăugat de Ioana Manolache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o noapte

am plecat femeie, într-o noapte
în noaptea cu căderi de şoapte
căram pe umeri veşnicia
la picioare,
picioare de lut
eu cel căzut
pe câte un vers, încet, pe rând
şi mai cădea câte o idee
zâmbeai firesc în taina primului sărut
da, te-am iubit femeie într-o noapte
cu dorul răstignit în gând

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apus de soare

E ultima zi, e ultima noapte
Când mai stai lângă mine.
Apoi cu dulce şoapte
Ai să-mi spui: Iubitul meu, rămâi cu bine!
E ultima zi, e ultima noaptea
Când îţi spun că te iubesc.
Aş vrea să opresc timpul
Dar, din păcate nu reuşesc.
E ultima zi, e ultima noapte
Când îţi sărut obrazul moale.
Că tu pleci departe, Zeiţa mea cu chip de floare.
E ultima zi, e ultima noapte
Când se mai leagănă frunza pe ram.
Şi eu visez mai departe, că alături te mai am.
Iată a trecut această zi şi această noapte
Şi tu te-ai dus, afară o ploaie rece cade
Şi soarele meu a apus.

poezie de Vladimir Potlog (27 septembrie 2020)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimic nu va fi cum a fost

Când noapte nu va fi niciodată
liber vreau să cânt
pe câmpii cu ciocârliile,

lumina ne va iubi.

Un strat de răcoare subţire,
o umbră trecătoare
mă înveleşte-n mătase,

uşor voi deveni un gând.

Nimic nu va fi cum a fost
cu noduri în trunchi,
îndrăgostit de frunze
pe ramuri răsucite de vânt.

Cu seve de lemn înlemnite
stavilă voi pune nimicului

şi smerit voi intra-n cuvânt
cu scris dureros,

noaptea în mine nu se mai naşte,
lumina mi se urcă pe umeri.

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Romanţa unui nou răsărit al iubirii

În orizontul imaginar
Al vieţii
Va fi mereu
Un nou răsărit,
Va fi mereu
În suflet
Un cântec să-l amintească.

Din fiecare zi ce trece
Din nou se naşte alta,
Deci să începem
Să trăim(dragostea)viaţa
cu fiecare rasarit de soare.

Îm apus de soare
Şi-n fiecare zori,
Privighetorile cântă,
Crini înfloresc,

Cerul e albastru
Şi limpede izvorul.
Tandră şi strălucitoare este luna
Într-o noapte de iarnă,

Confudându-se cu ochii tăi
Când se uită-n depărtare
Şi cu stelele
Ca lumina ochilor tăi
În fiecare rasarit de soare.

Păreau doi luceferi
Coborâţi din ceruri
Care vin să aibă
Dragostea ce-o simt pentru tine
Femeie uimitoare.

Într-o noapte de iarnă,
Intr-un nou răsărit de soare.

Acesta este noul răsărit
Splendoarea trecută
A vieţii
Cr lasă prieteni...
Şi dragostea să plece.

Este ca o reîntoarcere
Spre început
Ce se simte ca briza uscată
Pe drumurile
Sufletului meu singuratic

Ai plecat femeie uimitoare.
Acesta-i noul răsărit de soare
În zilele noastre
Ca doi luceferi
Coborâţi din ceruri.

Care vin să vadă
Iubirea ce-o simt pentru tine,
Femeie uimitoare
În fiecare răsărit de soare.

poezie de Enrique Antonio Sanchez Liranzo (2016), traducere de Ioan Friciu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În lupta vieţii: arma femeii e misterul care aprinde imaginaţiile şi puterea femeii e enigma care sfidează ambiţiile.

Şerban Milcoveanu în Ce e nou în femeie? (1995)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am lăcrimat în miez de noapte

E prea târziu
ca-n gândul tău mlădiu
să mai trezesc, cumva, doar şoapte,
dar pun pariu,
pe ce? nici nu mai ştiu
şi lăcrimez în miez de noapte.

La geamul tău
se strâng păreri de rău,
miros de grâu şi gutui coapte,
mă simt ca-n hău,
lipsit de gândul tău,
şi lăcrimez în miez de noapte.

Nu te-nţeleg,
parcă nu-s om întreg
şi vina dau pe vântu-n şoapte,
nu ştiu s-aleg,
misterul să-ţi dezleg
şi lăcrimez în miez de noapte.

Îmi este dor
de-un gând cutezător
când ne-ndulceam cu mure coapte,
eu visător,
tu pasăre în zbor,
să lăcrimez în miez de noapte.

Deja-i târziu,
în gândul meu pustiu
nu mai găsesc nici fapte,
dar pun pariu
pe ce? acuma ştiu
să lăcrimez în miez de noapte!

poezie de Petre Prioteasa
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ultimul tren

Ultimul tren fluieră-n gară,
Ultimul tren, ultima seară...
Ploi adormite cad peste noi,
Gânduri se-adună, curg în şuvoi.

Ultima scară foşneşte uşor.
Trenul porneşte, peronul e gol.
Eu am rămas, jos, fără glas...
Ploaia îmi şterge ultimul pas.

poezie de Doina Bonescu din Va veni o zi
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Azi

Şoapte de gând
Te- mbată pe rând,
Poveşti...,
De ieri şi de mâine
De- acolo şi de-atunci.
O zi e, mereu!

Azi poartă, pe rând,
Şapte nume venite din gând.
De nu-i azi, e visare.
De-i ieri, ori de-i mâine,
Şoapte de gând
Te-mbată pe rând.
Nu-i zi ca azi.
Tu eşti, azi.

Rămâi ca acum,
În acum- ul lui azi.
Ca azi nu va mai fi un alt azi,
Ca azi nu va mai fi un alt tu,
Ca să fii.

Azi pierdut în ieri, ori în mâine,
Şoapte de gând
Te- mbată pe rând,
Eşti gând,
Ori aici şi acum
E doar azi.
Rămâi tăcut ca ziua de azi.

poezie de Florin Dragoş Minculescu din Cine nu Eşti (2016)
Adăugat de Florin Dragos Minculescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina

Lumina ce-o simt
năvălindu-mi în piept când te văd,
oare nu e un strop din lumina
creată în ziua dintâi
din lumina aceea-nsetată adânc de
vieaţă?
Nimicul zăcea-n agonie
când singur plutea-n întuneric şi dat-a
un semn Nepătrunsul.
"Să fie lumină!"
O mare
şi-un vifor nebun de lumină
făcutu-s-a-n clipă:
o sete era de păcate, de doruri
de-avânturi, de patimi,
o sete de lume şi soare.

Dar unde-a pierit orbitoarea
lumină de-atunci-cine ştie?

Lumina ce-o simt năvălindu-mi
în piept când te văd-minunato,
e poate că ultimul strop
din lumina creată în ziua dintâi.

poezie celebră de Lucian Blaga din Poemele luminii (1919)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Căutări

am adunat nopţile fără de tine
le-am oferit pe rând câte-o scânteie
din calea lactee
apoi am plecat cu ele
pe promontoriu
scrutând oceanul de dor
lumina lor
baleia talazul
pulveriza necazul
căuta dimineţile cu soare
din depărtare
să se-ncălzească
să împlinească
briza mirosea a parfum de femeie
în vacarmul nerostitelor şoapte
pe ţărm
un val rostogolea nisipul de secunde
în laguna albastră
privirile zburau libere
tandem pe gând în vântul tăios
iar undeva
mai sus
ţipa un albatros

poezie de Dan Mitrache
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Riscul de-a fi tată(l)

Este o minune bucură-te Cât mai
ai timp Aş vrea în romanul vieţii O
pagină a bărbaţilor Unde să putem
vorbi sau tăcea în voie Tot despre
femei imposibila problemă a condi
ţiei umane Paradox familiar(l) Am
în faţa ochilor ce-mi doresc Şi totuşi
Sub fusta femeii nu încape decât un
bărbat îndrăgostit Ceilalţi sunt cumnaţii
tăcerii Apropo Ai văzut cât poate ridica
o femeie Tone de frumuseţe

Costel Zăgan, EREZII DE-O CLIPĂ II

poezie de Costel Zăgan din Erezii de-o clipă II (2018)
Adăugat de Costel Zăgan
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ţi-aud umbra...

dintr-o parte într-o parte
caut un loc să mă aşez,
să-mi frâng dorurile toate,
să adorm şi să visez

să visez că nu mai plouă,
să visez doar răsărit,
să visez doar stropi de rouă
peste cimpul înflorit

să visez ca altă dată
florile în jurul meu,
să visez ochii-ţi de fată,
genele şi părul tău

dintr-o noapte într-o noapte
îmi trec zilele grăbit,
ţi-aud şoaptele plecate,
prea mult ele m-au iubit

ţi-aud umbra vinovată,
vinovat mi-e gândul meu
împreună dintr-o dată,
ne privim dar sunt doar eu

dintr-un gând care te caută
storc atâtea amintiri,
lăcrămioarele te iartă
când mi-apar pe sub priviri

dintr-o clipă într-o clipă
iernile îmi bat la geam,
toamnele ce-mi stau pe prispă
mai fac flori două pe-un ram

una este pentru tine,
una este viaţa mea,
ofilită se mai ţine
agăţată de-a ta stea

se deschide doar în noapte
când te vede strălucind,
soarbe razele vărsate
şi visează gungurind

dintr-o parte înc-o noapte,
dintr-o clipă într-un gând,
te mai caut rostindu-ţi şoapte,
eu le-aud, eu îmi răspund

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

(A)tras

pedepseşte-mă, Doamne
pentru toate faptele mele
şi iartă gânduri paupere
ce canonesc ne/glăsuirile
aşa precum
(ades)tăinuirile inimii
mi-au poruncit
dorurile
tainele
invocările
ploile
răspândirile

poezie de Iolanda Şerban
Adăugat de Ioana Manolache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Versuri scrijelite în stâncă

Ameţit între hotare, între cer şi lutul vieţii,
Sunt un zar jucat de soartă aruncat de toţi pereţii
Şi las urme, invizibil, când ating scrâşnind cu dinţii
Sentimentele, ce iarăşi, mă pun în conflict cu sfinţii.

Le zâmbesc, dar cu ruşine... am noroc că nu mă ceartă,
Mă tot mir de-a lor răbdare, mă întreb de ce mă iartă,
De n-ar face-o, m-aş retrage înapoi în văgăună,
Fără apă, fără soare, cu o inimă nebună.

Şi i-aş scrijeli pereţii cu un vârf de piatră rară,
Ca să simtă, ca şi mine, cum a fost ultima oară
Când acopeream cu gânduri urmele de supărare,
Impregnate toate-n suflet de moravuri prea uşoare.

Sap adânc, fără odihnă, spre lumina infinită,
Ca să schimb o nepăsare ce apare nedorită,
Din ceva ce-apasă chipuri adormite în suspine,
Într-un nou surâs ce poartă armoniile divine.

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lui Alexandru Deal pentru romanul "Laşii"

Aievea văd mirajul de cerneală
Al temerarilor în care vrei să crezi.
C-ai scris romanul este-o îndrăzneală,
Dar ce curaj sublim să-l şi semnezi!

epigramă de Laurenţiu Cerneţ din Printre epigramiştii olteni (2008)
Adăugat de Gheorghe Culicovschi
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când zilele-s nebune şi fug doar după bani, îţi aminteşti de-o clipă, ce-o aştepţi de ani şi ani, prin Universul ăsta de praf şi bolovani - o clipă cu puterea de-a ţine loc de ani!

citat din Octav Bibere
Adăugat de Kitzy Bush
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simfonie albă

Îmi ninge iar
a sărbători creştine
îmi ninge-a amintiri
şi a veniri pe lume
îmi ningi cu gingăşie
capitol de'nceput
alunec în remember
copilul meu născut.

Te-am zămislit fărâmă
de dragoste 'mplinită
mi te-a-nvelit zăpada
în alba ei hlamidă
eşti bulgărul lumină
dintr-un destin purtat
un adevăr-esenţă
atât de important.

Eşti raţiunea mea
şi sensul meu de-a fi
eşti tomul vieţii mele
poem de zi cu zi
eşti nota optimistă
când totu'n jur decade
eşti cauza voinţei
şi'n gând îmi faci arcade.

Pe chipul tău izvor
e-o frunte de zăpadă
şi buzele-s cireşe
duioasa mea plămadă
iar irişii-ţi căprui
frumoase ferăstrui
sunt râs de clopoţel
pe-un suflet şipoţel.

Eşti dalbă simfonie
mă bucur c-ai venit
şi-ţi scriu alegorie
cu rime de argint...

Fiicei mele, Diana-Ioana (decembrie 2011)

poezie de Iolanda Şerban
Adăugat de Ioana Manolache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aşteptări târzii

Te-aştept în gara unde ieri,
Printre bagaje, trenuri goale,
Tu ai plecat spre nicăieri,
Eu rătăcind prin lumi duale.

Am scris pe suflet cu uitare
Zi după zi, rând peste rând,
De stau ticsite acum sertare,
Nu te găsesc măcar în gând.

De ce te-aştept? Să-ţi spun atât:
De te-am iubit, azi a murit,
Ai fost de îndoieli înfrânt!
Ce vreau să-mi spui? Că ai greşit!

Deşi nu cred c-ai să mai vii,
Să-ţi recunoşti atâtea vini,
Când mai sosesc trenuri târzii
Mai sper să fii, printre străini!

poezie de Angelina Nădejde (2 iulie 2013)
Adăugat de Angelina Nădejde
Comentează! | Votează! | Copiază!