Versuri scrijelite în stâncă

Ameţit între hotare, între cer şi lutul vieţii,
Sunt un zar jucat de soartă aruncat de toţi pereţii
Şi las urme, invizibil, când ating scrâşnind cu dinţii
Sentimentele, ce iarăşi, mă pun în conflict cu sfinţii.

Le zâmbesc, dar cu ruşine... am noroc că nu mă ceartă,
Mă tot mir de-a lor răbdare, mă întreb de ce mă iartă,
De n-ar face-o, m-aş retrage înapoi în văgăună,
Fără apă, fără soare, cu o inimă nebună.

Şi i-aş scrijeli pereţii cu un vârf de piatră rară,
Ca să simtă, ca şi mine, cum a fost ultima oară
Când acopeream cu gânduri urmele de supărare,
Impregnate toate-n suflet de moravuri prea uşoare.

Sap adânc, fără odihnă, spre lumina infinită,
Ca să schimb o nepăsare ce apare nedorită,
Din ceva ce-apasă chipuri adormite în suspine,
Într-un nou surâs ce poartă armoniile divine.

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Poem_fără_titlu

fără lună ceru-i o necunoscută
un xyz aruncat între timp şi spaţiu
un telefon fără ton
la care vorbim
în minutele libere
între vieţile şi morţile noastre

fără soare sunt un vers anonim
un geniu cu ecuson fără umbră
un du-te vino continuu între
două puncte licărind
pe o hartă veche din univers
unde toţi îşi caută comoara

fără tine nu am zgomot
fără zgomot nu am somn
fără somn nu pot visa
şi fără vis
fără vis acest poem nu există

poezie de Corina Gina Papouis
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Reflexie

Puteam să tac etern, era mai bine?
"Tăcerea e de aur"... însă e?
Mă las minţit de soartă şi de mine
Şi nu ajung ca să pricep de ce

Atâta oscilez între senzaţii,
Că nu mai ştiu exact cine mai sunt,
O poartă către rai, sau aberaţii,
În lumea materială, pe pământ

Mă amăgesc că binele e veşnic
Şi că mă aflu undeva în el,
Dar suflu, precum vântul într-un sfeşnic,
Uitând de sensul vieţii-n fel de fel

Dileme, frământări fără răspunsuri,
Sunt oare eu mai bun decât sunt ei?
Un ego prea răpus de neajunsuri,
Ce-şi pune întrebări fără temei

Şi cum să ştiu de fapt ce e dreptate
Când totul pare foarte relativ?
De ce sunt eu acela care poate
Să fie gândul foarte emotiv?

Mă uit în ochii mei, sunt o oglindă,
Pe care astăzi parcă nu o simt,
Când răsuflarea caldă, emotivă,
Mă face să mă văd fără să mint

E totul doar o fugă spre niciunde,
În care las în urmă tot ce strig,
Precum un praf, când versul îmi pătrunde,
Prin nuanţele de suflet care frig

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cred în liniştea deplină

Pot da vina doar pe mine, pentru cele întâmplate
Nu contează gropi şi urme, de-a lungul vieţii rămase
Nu contează că-s stropite şi plouate de-a mea viaţă
De aş şti că va fi bine, cum aş dispărea în ceaţă

M-aş duce către o zare, albastră şi înnorată,
Când de soare smălţuită, când de ploaie asudată
Nu mai vreau lacrimi să-mi cadă, nu mai am un strop de apă
De mi-ar cade de sub pleoape, aş simţi ochii că-mi crapă

Nu mai vreau nicio arsură, nu mai vreau nicio spoială
Vreau doar umbra mea ascunsă, sub luminile de ceară
Vreau tăcerea mortuară, care stinge orice boală
Vreau să uit gustul de dulce şi de orice amăreală

Pot da vina şi pe soartă, ca o scuză motivată
Învârtita mea de roată, nu-i rotundă niciodată
Învârtindu-se cu mine, fără plăcerea de viaţă
Ameţit sunt de durere, umbra mea-i neîmpăcată

Doamne, dacă priveşti vreodată, până-n sufletul meu trist
Tu mă iartă şi iar mă iartă, mă închin de-acum smerit
De eşti totul şi pământul, fă-mi un loc ascuns de vânturi
Şi de gerurile iernii şi de înnegrite gânduri

poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Urme de paşi

Urme de paşi înşirate-n zăpadă
De parcă nu ştiam cum e albul,
De parcă a fost ultima oară când ninge.

Urme de noi împrăştiate alături
De parcă te-am strâns prima oară
De parcă a fost ultima oară când strâng.

Urme de tine mângâiate pe mine
De parcă nu ştiam cum sunt ochii închişi
De parcă a fost ultima oară când văd.

poezie de Alexandru Cernit
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Solitudine

În nemişcările lor, statuile respiră încât le cresc aripi
În infinit
Din pleoapa întredeschisă lacrima se prelinge
Într-o altă zi în care oglinzile transformă imaginile în hârtie -
Reflexii de zbor inert.

Atingem lumina cu degetele şi prindem chipuri

După ce somnul se duce, rămân insule de sare din lacrimi uscate
Trecem sentimentele de la unul la altul cu mişcări de perpetuum mobile
Fără să lăsăm nimic la vedere
Iar cuvintele curg pe piele ca nişte umbre.

Între prima şi ultima zi de sculptare
Primim căldura ce ne modelează,
Închizând-o în noi într-un mod unic.

Ne intoxicăm cu aer, dar îl schimbăm între noi –
Neclintirea noastră se face în linişte,
Pentru că niciodată privirile absente nu ating soclul.

Fără să îmbătrânească vreodată,
Statuile poartă în ele portrete de oameni vii.

poezie de Alice Diana Boboc
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un om intrând într-un poem

Un om intrând într-un poem
ca într-o fântână a tinereţii fără bătrâneţe şi
a vieţii fără de moarte, salută,
îşi lasă la intrare trecutul,
se uită în stânga şi în dreapta
să zărească vreun cunoscut
-degeaba-
toţi ceilalţi au ratat intrarea,
îţi caută un loc să-şi aşeze sufletul,
toate scaunele cu vedere spre veşnicie
sunt ocupate de cei mai grăbiţi,
de odinioară,
toţi pereţii sunt acoperiţi de sentimente
ca de opere avangardiste,
caută o uşă să plece înapoi,
dar uşa s-a închis deja în urma sa,
priveşte spre cer căutând
o geană de lumină
apoi se apucă să rescrie poemul...

poezie de Maria Postu (12 iunie 2015)
Adăugat de grizantema
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privind în urmă

în casa noastră primitoare
rămas–a busuiocul prins la grindă
un borcan cu flori mirositoare
pus pe masa mare de la tindă
toţi ce au fost cândva s-au dus
acolo unde nu se poate spune
în ţara unde veşnic e apus
o ţară fără lacrimi, fără nume
o lacrimă uscată pe batistă
îmi aduce aminte că au fost
şi laviţa crăpată tot mai tristă
îi aşteaptă zi de zi dar fără rost
unde, unde sunteţi dragii mei
uşa de la poartă e încuiată
în curte peste tot şi pe alei
crescut-au spinii până la poartă
din când în când doar clopotele bat
amintind că-i mare sărbătoare
şi babele puţine câte sunt în sat
se-nchină pentru-n răsărit de soare

îmbătrânesc şi ţiglele pe casă
pereţii au crăpat şi s-au urnit din loc
vecinii pleacă unul câte unul
spre casa cea de lut şi fără foc
mamă, sunt copilul tău şi-aştept la poartă
soarele e dus de mult înspre apus
te rog priveşte-n mine şi mă iartă
precum şi Tatăl Sfânt de sus
o să plec şi eu din lumea asta
durerea-n umbrele de lut să mi-o ascund
că timpul o să-mi vindece şi rănile uitate
şi tot ce-a fost şi fi-va în curând

plecăciune mamă, tată
şi tuturor pe care v-am iubit
mă duc încet că ştiu că altădată
nu voi putea păşi spre răsărit

poezie de Teodor Dume din Cineva mi-a răpit moartea (2018)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ziua când la Lidl va fi închis

el se va da jos de pe cal
pe malul unei ape*
în care eu i-aş spăla mai întâi
ceva uşor, la mână
îl voi apuca de paloş şi
îl voi trage adânc în inimă
să-i simt,
ultima zbatere firească înainte de dragoste
trasându-mi hărţi între omoplaţi

din neant trupul lui se va face
vuiet şi lavă
şi tot ce încă ascund sub acoperiş îngheţat între respiraţii
va fi topit şi ţucat fără milă
într-o totală pauză de masă

gol cu mâna pe căpăstru şi faţa îngropată în sâni
mă va certa într-o celtică impecabilă
iar eu, cu ecusoanele de student smulse
i-aş arăta unde trăiesc dragonii
şi cum îi înveţi să mănânce trifoi

şi trasă de păr îi voi rupe
ţara şi scutul în două
îi voi astupa gura şi hăurile
cu mine
şi apoi îl voi ruga să îmi cureţe o portocală
şi să spună ceva

lumea va sta la coadă degeaba
printre lăzile goale de pâine
doar un cal maro
pe malul unei ape**
va privi în jos
de ruşine

*River Barrow
**River Thames

poezie de Corina Gina Papouis
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primăvara

umbră
a trecutului
netrecută
orbecăire
prin viaţă
picături de lumină
pe pereţii de întuneric
linişte
în nelinişte
doar frunza îşi
aruncă verdele
peste privirea obosită
primăvara îşi leapădă
culorile
întunericul orb
izbindu-se
de ziduri de lumină
aştept fără să ştiu ce
făra să ştiu
de ce
stropi de soare pe
fereastră
plouă cu gânduri
îngândurată
culeg flori şi
le presez
între pereţii sufletului
cufundată în mine
privesc
dansul culorilor
beţia primăverii.

poezie de Stela Cioban
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Privind în urmă...

În casa noastră primitoare
rămas–a busuiocul prins la grindă
un borcan cu flori mirositoare
pus pe masa mare de la tindă

toti ce au fost cândva s-au dus
acolo unde nu se poate spune
în şara unde veşnic e apus
o ţară fără lacrimi, fără nume

o lacrimă uscată pe batistă
îmi aduce aminte că au fost
şi laviţa crăpată tot mai tristă
îi aşteaptă zi de zi dar fără rost

unde, unde sunteţi dragii mei
uşa de la poartă e încuiată
în curte peste tot şi pe alei
crescut-au spinii până la poartă

din când în când doar clopotele bat
amintind că-i mare sărbătoare
şi babele puţine câte sunt
se-nchină pentru-n răsărit de soare

îmbătrânesc şi ţiglele pe casă
pereţii au crăpat şi s-au urnit din loc
vecinii pleacă unul câte unul
spre casa cea de lut şi fără foc

mamă, sunt copilul tău şi-a ştept la poartă
soarele e dus de mult înspre apus
te rog, priveşte-n mine şi mă iartă
precum şi Tatăl Sfânt de sus
o să plec şi eu din lumea asta
durerea-n umbrele de lut să mi-o ascund
că timpul o să-mi vindece şi rănile uitate
şi tot ce-a fost şi fi-va în curând

plecăciune mamă, tată
şi tuturor pe care v-am iubit
mă duc încet că ştiu că altădată
nu voi putea păşi spre răsărit

poezie de Teodor Dume din Cineva mi-a răpit moartea
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce frumoasă e pacea!

Ce frumoasă e pacea!
Între noi şi vechi hotare,
Ce frumoasă-i lumea vie,
Răsfăţată de bucurii în floare,
Din vârfuri de munte,
Până jos, în vale.

Ce frumoasă e pacea!
Dacă omul bun îi sfinţeşte culmea, fără încetare,
Ce frumos e gândul omenesc!
Fără de urâciuni,
Fără întinare.

Ce frumos e înaltul, coborât în mare!
Ce frumos e omul bun, cu faţa la altare!
Ce minune mare, când soarele în pacea lui răsare,
Peste raiul verde, plin cu mărgăritare,
Sub concerte vii, de ciripitoare.

Ce frumoasă e pacea!
Cu copii voioşi alergând în soare,
Prin grădini în floare,
Lângă mame înţelepte,
Sfinţite cu răbdare.

Ce frumos e visul omenesc!
Purtător de bine, între munţi şi mare,
Ce frumos e omul, când are bun renume,
Printre ai lui semeni, pace şi încântare,
Sub mănunchi de curcubee şi vise divine.
Ce frumoasă e pacea, în apus de soare!

poezie de Valeria Mahok (22 februarie 2018)
Adăugat de Valeria Mahok
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chemare

sunt nume rătăcit
pe un ţărm fără nume
visare, privire, uitare
în colţuri de mare

stau, între alge şi scoici
eu, un om fără nume
mai trece un timp, o secundă
eu zac pe pereţii de humă

în vale, iarba tresare
verde-crud
miros nud
de flori şi petale

am crescut în gunoaie
păşesc printre stropii de ploaie
în suflet noroaie
noaptea plânge şiroaie

plouă în mine
în zare nu'i nimeni
sunt lacrimi sau plouă
în întunericul lumii

femeia ghemuită în mine
iar ploaia bântuie iară
a câta oară
mi-e teamă şi ţip a chemare

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar întrebări

nu ni se mai întâmplă
demult ceva esenţial
doar sufocări de viaţă
prea mărginită,
doar întrebări
şi sfâşieri ancestrale,
opţiuni între supunere
şi indignare,
între dezvăluiri
şi tăceri subsidiare,
promiscuităţi sufocante,
nevoi vitale de singurătate
vreau o cameră separată, Doamne
de nebunia acestei lumi larvare
şi debusolate,
apăsări care-mpiedică avânturi,
şi gânduri în spirală,
mii de gânduri,
doar cuvintele au grijă de mine
să nu mor banal,
pe o asemenea secetă,
la un asemenea bal-mascat
chipuri fără sâmbure de lumină
mi se prind de obosita retină,
anonimi stupizi se-aşează-n vârf
cumpără demnităţi
totu-i la schimb
nebuni dezacordaţi
plimbă neîncetat pe alei
un carusel de oglinzi,
limbi de ceasuri de plumb
peste vieţile noastre curg.

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar întrebări

nu ni se mai întâmplă
demult ceva esenţial
doar sufocări de viaţă
prea mărginită,
doar întrebări
şi sfâşieri ancestrale,
opţiuni între supunere
şi indignare,
între dezvăluiri
şi tăceri subsidiare,
promiscuităţi sufocante,
nevoi vitale de singurătate
vreau o cameră separată, Doamne
de nebunia acestei lumi larvare
şi debusolate,
apăsări care-mpiedică avânturi,
şi gânduri în spirală,
mii de gânduri,
doar cuvintele au grijă de mine
să nu mor banal,
pe o asemenea secetă,
la un asemenea bal-mascat
chipuri fără sâmbure de lumină
mi se prind de obosita retină,
anonimi stupizi se-aşează-n vârf
cumpără demnităţi
totu-i la schimb
nebuni dezacordaţi
plimbă neîncetat pe alei
un carusel de oglinzi,
limbi de ceasuri de plumb
peste vieţile noastre curg.

poezie de Mariana Didu
Adăugat de Mariana Didu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe ţărm

nu am să vin
nu am să chem
nu am să tulbur
cu visarea aşteptarea
între mine şi timp
a rămas un suflet în rugă
lumina s-a retras între ochiuri de apă
cerul s-a ascuns în priviri
şi raza s-a închis peste pleoape
sunt pescăruş unit cu marea
şi zborul meu este chemarea
taine şi visări în urma umbrelor
în care trec şi mă petrec
să mă unesc cu zarea
m-am născut dintr-un mugur
sunt coajă a vieţii trecătoare
mă ard pereţii lumii
sunt foc de aripi albe peste ape
mai ţes o pânză'n noaptea în care a ţipat cocorul
şi întreb...
a poposit odată aici un om
mă cheamă orizontul şi timpul a murit
uneori desenez gânduri printre aste
renasc în roua zorilor de ziuă nouă
în dansul nefiresc al picăturilor de ploaie
a mai trecut un nor
târziu apare câte un semn
mai trec ani şi tăceri, se agaţă dureri
de cruci răsturnate pe drum
se ascunde cântecul în mine
ei, un drumeţ necunoscut
au spus a doua zi bătrânii
el a bătut odată în poartă şi a plecat apoi pe drumul sorţii
trec paşi de lut pe drum
nu e nimeni acum
şi marea curge şi curge în zare

poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jocul patimilor

Nu-ţi cer nimic, deşi nu am prea multe,
Dar dacă vrei ceva, am să îţi dau,
Nu am pe nimeni altul să asculte,
Tăcerea foarte crudă-n care stau.

Am risipit iubiri prin constelaţii,
Ca un tâlhar de inimi nesupus
Nici unei legi născută-n aberaţii,
De către cei ce au căzut de sus.

De fapt, chiar dacă nu îmi ceri nimica,
Eu tot am să-ţi ofer şi ce nu am
Şi-am să refuz să mă cuprindă frica,
De-a pierde înc-o dată tot ce-aveam.

Între noi doi se joacă o partidă,
Fără învins, fără câştigător,
E doar un joc al vieţii, ce perfidă,
Mă ameţeşte groaznic până mor.

Nu mai zâmbi, te rog, cu ochii-n lacrimi
Degeaba suferi tu dacă nu simt,
Sunt prea vândut de soartă unor patimi,
De care nu mai ştiu să mă dezmint.

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oftatul

din marea de cuvinte fără sens
şi fără pic respectuos de fantezie
o piatră pescuiesc de temelie
şi-o culc pe malu-i ca o pâclă - dens
apoi din vârf de munte coerent
şi conştient de vaga-i măreţie
mai smulg o piatră care cine ştie
cum a ajuns acolo sus, prin ce curent
am două pietre şi un mal cam turbulent
mai am nisipuri radiind a veşnicie
pe care valuri de materii cenuşie
şi fără urme, se preling strident
şi în sfârşit din piatră, mal, nisipul lent
materia mai mult ca cenuşie
şi-ncă ceva dispus să nu mai fie
scot un oftat adânc şi virulent...

poezie de Iurie Osoianu (28 iunie 2017)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

În "Marea uitării"

Ne-ntoarcem 'napoi,
Scotocind în "Mare",
Marea uitării, de noi,
Între trei hotare;
Astăzi, ieri şi ziua de-apoi,
Pierdută-n uitare.

Privim spre nevoi
Ce-aduc întristare
Şi dăm înapoi
Gunoiul din "Mare",
Amarul din noi
Însemnând neuitare...

Deodată apare,
Viaţa de-apoi
Fără hotare sau înapoi
Şi-n "Marea" uitare
Vedem doar că noi
Trecut-am hotare

Uitând de nevoi
Ce covârşitoare
Strigau –"Înapoi,
Mai este îndurare,
Şi "Azi" pentru voi,
Şi Har şi iertare!"

Ioan Hapca
10/01/2020 -Zaragoza

poezie de Ioan Hapca din volumul de versuri Reflexii
Adăugat de Marin Oprescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe boltă când apare luna

Când noaptea-i cu lună
Iubita-ţi jură-n fraze parfumate
Iubirea-i nebună
Dar minte cum minţiră toate celelalte
Minciună, minciună
De n-ai fi tu iubirea n-ar avea cuvânt
Tu eşti durerea
Eşti mângâierea
Tu farmeci totul pe pământ.

Pe boltă când apare luna
Printre şoapte, când e noapte
Atunci apare şi minciuna
Cu cununa ei de vis.

Şi-atunci zefir
Şi trandafiri
De fermecatele iubiri
Viaţa fără de minciună
N-ar mai fi un paradis.

Minciună, minciună
Tu dai iluzii dulci ca şi morfina
Minciună, minciună
Tu eşti otrava, eşti plăcerea, eşti lumina
Minciună, minciună
Prin tine farmecul vieţii îl simţim
Şi tot prin tine,
În nopţi senine
Visăm, iubim şi suferim.

Pe boltă când apare luna
Printre şoapte, când e noapte
Atunci apare şi minciuna
Cu cununa ei de vis.

Şi-atunci zefir
Şi trandafiri
De fermecatele iubiri
Viaţa fără de minciună
N-ar mai fi un paradis.

cântec interpretat de Cristian Vasile
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timpul îşi scutură secundele pe la uşa sufletului meu... Şi nu sunt singură... Sunt un punct mobil, licurind ca o stea, pe cerul lipsit de senin al vârstei a treia. Şi iată cum pereţii camerei mele îmi dau deodată strania senzaţie de sufocare, dar şi de siguranţă în acelaşi timp, de rece, dar şi de odihnă, de lumină, dar şi de tăcere... Mă plimb fără sens prin camera goală, vorbind cu mine însămi despre toţi, despre toate. Zâmbesc, îmi amintesc de bătrânii nevrotici şi îmi imaginez că nu sunt departe de povestea lor.

Rodica Nicoleta Ion în Dialog cu fericirea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!