Melancolie

Umbre albastre. O, voi negri ochi cu duioşie
Prelung mă privesc în treacăt de amiază
Sunet de chitară blând toamna acompaniază
În grădină, dizolvat în maro leşie.

A morţii grave umbre se întind
Mâini de nimfe, la roşii sâni sug cu voioşie
Pierdute buze decăzute şi-n neagra leşie
A tânărului insolite bucle se preling.

Comentarii

Există trei versiuni ale acestei poezii, care arată o evoluţie remarcabilă a imaginilor naturii, mai presus de toate a plantelor, dintr-o lume picturală orientată spre lumea picturală a celei de-a treia versiuni, cu dominare a imaginii corpului uman. Prima versiune este intitulată "Tăcere", a doua "Melancolie". Noi ne ocupăm de varianta "Melancolie", cea din ediţia definitivată de autor.
"Negri ochi", "mâini de nimfe", "roşii sâni", "buzele decăzute" şi "bucle se preling", în cea de-a treia versiune prezentă şi concep o imagine corporală erotică care nu este legată de un singur corp ci de o relaţie difuză de corpuri diferite.
Foarte iritantă pare "leşia" care apare de două ori, odată "maro" şi odată "neagră". Importanţa asocierilor asonante sunt la Trakl bine-cunoscute. Prin urmare, suntem autorizaţi să vedem cu certitudine "leşie" prin cuvântul "duioşie" şi referinţa la "dizolvat".
Ca titlu Trakl foloseşte "Melancolie" care face referire la o tradiţie cultural-istorică, în care melancolia a fost asociată cu teoria învăţăturii medicale, astrologie şi alchimie.
O referinţă despre "Melancolie" ar putea fi "Melancolia" lui Albrecht Dürer din 1514. În acest context, este de asemenea de înţeles că enigmaticele "leşii" din această poezie se referă la procesul de purificare alchimică. De asemenea, "leşia" era o parte esenţială a băii de vindecare medievală şi de curăţare/spălare.
Când la Trakl leşia este maro sau neagră el creează o imagine opusă ce corespunde imaginii "bilei negre a ficatului", care a fost atribuită melancoliei în medicina antică.
Textul a fost adus la această formă numai la începutul lui 1913 deoarece atunci poetul a propus o a doua lecturare, definitivă/ definitivată ("Poezii") pentru Editura Kurt Wolff din Leipzig.
Poezia de faţă, din acest volum, a fost cuprinsă între poeziile "Sufletele tuturor" şi "Sufletul vieţii" ca dovadă că Trakl a văzut melancolia ca o temă centrală a sufletului.
De amintit este şi determinarea melancoliei ca "blândeţe a sufletului singuratic" în textul "Într-o veche carte de familie".

poezie clasică de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Suflet de noapte

Tăcut se ridică din neagra pădure un vânat albastru
În jos spre suflet,
Căci era noapte, paşii mei păşeau pe trepte de muşchi.

Sânge şi zgomot de arme din timpuri străvechi
Se auzea în fundul pădurii de pini.
Luna străluceşte liniştit în dărăpănate încăperi,

De întunecate otrăvuri bete, larve de argint
Aplecate peste ciobanii aţipiţi;
Căpătâi lăsându-şi tăcută în tăcerea.

Apoi deschide acela mâinile sale încete
Putrezite în somn purpuriu
Şi argintii înfloresc florile iernii

La marginea pădurii întunecate drumuri strălucesc
În oraşul de piatră;
Tot mai des cheamă bufnita beţivii în neagra melancolie.

Comentarii

Există trei versiuni ale acestei poezii, scrise probabil între martie (anul este incert) şi 10 iunie 1914. Cea de-a treia versiune a fost publicată în ediţia din iunie 1914 a revistei "Phöbus - Revistă lunară de estetică şi critică de teatru".
Textul a apărut cu puţin înainte de apariţia volumului "Sebastian în vis" (din scrisoarea datată 10 iunie 1914).
Toate cele trei versiuni sunt construite din cinci strofe a trei versuri. Strofele doi până la cinci din prima versiune rămân în mare parte intacte - s-a schimbat numai strofa cinci. Prima strofă a primei versiuni este abandonată deja în cea de-a doua versiune. Strofa a 5-a adăugată noii versiuni este puternic modificată în ultima versiune definitivă.
Prima strofă eliminată conţinea o apoziţie îndrăzneaţă extrem de "lamentabilă", cum a considerat-o însuşi autorul, deci a revenit la versul "paşii mei păşeau pe trepte de muşchi".
În cea de-a doua şi a treia variantă există la început o stâncă, care ne confruntă şi cu o apoziţie iritantă, care acum, când este pusă în prim plan, are un efect mai puternic: "un vânat albastru" şi "sufletul".
"Marginea pădurii" se regăseşte şi în ultima versiune din "Suflet de noapte", în ultima strofă, o imagine des întâlnită la Trakl.

poezie clasică de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

La mlaştină

Călător in negru vânt; lin şuşoteşte slabul stuf
În mlaştina liniştii. Pe cerul cenuşiu
Un cârd de păsări călătoare trece;
De-a curmezişul peste întunecata apă.

Agitaţie. În cocioaba dărăpănată
Se ridică-n zbor ale putreziciunii aripi;
Mesteceni infirmi suspină în vânt.

Seară în cârciumă părăsită. Rosul drum spre casă
Blânda melancolie a păscândelor turme,
Fantome de noapte: Broaşte râioase din apa argintie ies.

Comentarii

Trakl s-a aplecat în mod obsesiv asupra poeziei "La mlaştină". Există patru versiuni scrise între iulie 1913 şi mai 1914.
Iarăşi întâlnim, "călătorul", un motiv important în opera lui Georg Trakl. El este în drum spre "mlaştină" - şi această zonă, mlaştina, este caracterizată ca o "realitate saturată" cu "întunecata apă", "putreziciuni", "mesteceni infirmi" şi "broaşte râioase".
"Păscândelor turme" sugerează că acesta este unul dintre numeroasele mlaştini din apropiere de Salzburg, care se învecinează direct de terenurile agricole. În plus, Trakl a rămas în Salzburg în mai / iunie 1913 - după o lungă şedere în Innsbruck şi înainte de a se muta la Viena pentru o vreme - şi a lucrat intens la poeziile pentru prima publicaţie a cărţii "Poezii" pentru editura "Brenner" în care găsim prima versiune a poeziei "La mlaştină". Nu reiese din literatura secundară faptul că prima versiune a acestei poezii a fost probabil scrisă la Viena şi intitulată "Decembrie".
La sfârşitul primei strofe, se întâlneşte un vers ciudată, care străbate toate cele patru versiuni neschimbate: "De-a curmezişul peste întunecata apă". Certitudinea aparent magică cu care Georg Trakl se mişcă, de fapt, pe un teren necunoscut, chiar periculos, e reţinută de exemplu, de Joseph Georg Oberkofler în "Amintiri despre Georg Trakl", 1966, p. 130 şi următoarele în "O călătorie cu sania").
Acest "curmeziş" ar putea indica MERSUL "călătorul", aici, pe bârne mişcătoare, nesigure prin mlaştină, spre un loc concret pe care se află "cocioaba dărăpănată". Desigur că Trakl nu vrea să descrie o aventură prin mlaştină. Poemul tematizează o construcţie poetică de bază, pe care o cunoaştem din alte lucrări, determinate de sălbăticie, decădere, singurătate şi "Fantome de noapte". În acelaşi timp, totuşi, poezia mărturiseşte mai pregnant decât alte poezii ale lui Trakl conexiunea indisolubilă a experienţei reale cu natura şi experienţele lumeşti unde găseşte un conţinut spiritual-mitic, ca de altfel în opera lirică generală a lui Georg Trakl.

poezie de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Trompete

Sub sălcii tăiate unde copiii bruni se joacă
Şi frunzele se izgonesc, s-aud trompete. Fior de mortuar.
Steaguri stacojii se prăvălesc din doliul de arţar
Lângă secară călăreţi pe câmp, mori goale, se dezbracă.

Sau ciobanii cântă noaptea şi cerbii păşesc în agonie
În al lor cerc de foc, tristeţea codrului morbid
Dansând se ridică de pe-un negru zid;
Steaguri stacojii, râset, trompete, nebunie.

Comentarii

"Trompete" este a 32-a poezie din volumul "Poezii", care a fost întocmit de Trakl în aprilie 1913. Trakl a scris o versiune anterioară a poemului în septembrie / octombrie 1912 pe care l-a trimis-o lui Erhard Buschbeck spre publicarea în ziarul "Chemarea", cu remarca "Sper că poemul nu iese prea mult din cadrul războinic al numărului "marţial" al "Chemării".
"Chemarea" a fost un jurnal publicat de Erhard Buschbeck între anii 1911-1913, care, în 1912, a dat naştere "disponibilităţii generale de război" şi a participat la incantaţiile expresioniste ale unei reînnoiri vitale a societăţii, ca de exemplu într-unul dintre textele lui Robert Müller.
Interesant este angajamentul implicit al lui Trakl, conform căruia nu îşi clasifică textul ca "războinic", ci, după cum este cazul, "potrivit". Această observaţie arată că el a respectat contextul textelor şi că a ţinut cont şi de "valoarea de piaţă" a textelor sale - după cum reiese din corespondenţa sa cu editura Kurt Wolff pentru prima sa colecţie de poezii din aprilie / mai 1913.
Potrivit acestei idei este, în primul rând, motivul principal al "trompetelor", care au în versiunea originală şi în mod clar legătură cu tactul marţial (militar).
Cu toate acestea, în versiunile ulterioare, această referire este reluată în imaginea "călăreţului", care formulează conţinutul imaginii mai generale şi se deschide până în zona medievală a lui Trakl, prezentă frecvent ca un trecut difuz.
Aceasta corespunde, de asemenea, schimbului între"alb", ca atribut al "copiilor" şi "maro".
Maro reprezintă la Trakl doar culoarea unui moment nespecificat al unei vieţi rurale, caracterizată prin motive religioase, păstori, copii - ca în poemele "Afra", "O seară de toamnă" sau "o epocă".
"Steaguri stacojii" sunt evocate de două ori, referindu-se la contexte războinice, precum şi la contextul religios. Stacojiu este culoarea cardinalilor şi, împreună cu purpuriu, dar este de asemenea culoarea "curvei Babilonului" în Apocalipsa lui Ioan. Se menţionează în capitolul 2 al Cărţii lui Iosua "cordonul stacojiu" al unei prostituate("curva Rahab") care proteja bărbaţii lui Iosua şi care a fost apoi protejată cu toate rudele sale în cucerirea Ierihonului, datorită semnul cordonului. Ierihonul, totuşi, a căzut prin sunetul trâmbiţelor.

poezie de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-un vechi arbore genealogic

Mereu te reîntorci melancolie
O, blândeţe a singuraticului suflet.
La sfârşit o zi aurie străluceşte.

Plin de umilinţă se înclină durerea răbdătorului
Sunând a blândeţe şi moale nebunie.
Priveşte! Iată se şi-ntunecă.

Se reîntoarce noaptea şi plânge-un muribund
Şi altul suferă cu el.

Tremurând sub ale nopţii stele
Se-nclină an de an tot mai adânc capul.

Comentarii

Ca şi în alte texte ale lui Trakl, melancolia, "O, blândeţe a singuraticului suflet" este în centrul poeziei "Într-un vechi arbore genealogic". Două terţine formează prima jumătate a poeziei, două versuri, a doua. Ca formă, avem un respect clar pentru ortografiile aforistice care erau comune pentru începuturilor unui jurnal.
În cea de-a doua strofă, "blândeţea" şi "nebunia" sunt încorporate într-o imagine complexă care pare să se dizolve între mişcarea sănătoasă şi consolidarea civilizaţiilor urbane în sunete, chiar lingvistic, dacă privim structura vocală a acestei stări cu dominaţia sunetelor profunde.
Culoarea poemului este definită de auriu, ceea ce confirmă conotaţia genealogiei religioase a titlului. Trakl îşi aminteşte de încercarea de a se sinucide într-o scrisoare: "Nu mai rămâne decât un sentiment de disperare sărăcită şi groaza asupra acestei existenţe haotice".
"Reîntoarcerea" este un motiv definitoriu al acestei poezii, melancolia şi noaptea sunt cele care se repetă în mod explicit. Cu toate acestea, o "eternă reîntoarcere" în sensul lui Nietzsche nu pare să fie înţeleasă, deoarece: "se-nclină an de an tot mai adânc capul", vers care poate fi interpretat ca un proces de îmbătrânire şi / sau epuizare.
"Blândeţea" menţionată în prima strofă se concretizează ca rezistenţa pacientului (la durere şi suferinţă) în următoarele versuri. Acest lucru este asociat cu aurul de culoare liniştită. Jeluirea din cea de-a treia strofă este restrânsă, şi duce la concluzia că: "altul suferă cu el".

poezie clasică de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Corbii

Peste ungherul negru se grăbesc
Cu ţipete la prânz corbii în zbor.
Umbra lor trece peste-o ciută-n zor.
Ursuzi din când în când se odihnesc.

Ce mult ei liniştea maro perturbă
În care-o glie se extaziază,
Ca o femeie ce presimte ce urmează
Şi câteodată îi auzi cum se conturbă

Când un miros de hoit simt se agită,
Spre nord se-ndreaptă cârdul deodată
În zbor, ca un cortegiu, toţi o gloată
Şi tremurând de poftă se incită.

Comentarii

Din reputaţia pe care o au corbii în literatură pare să se inspire şi această poezie. Păsările negre ale vrăjitoarelor deranjează aici: "liniştea maro perturbă ".
În poezia lui Trakl, maro este culoarea unei emoţii armonioase, în a doua strofă ea fiind legată de imaginea gliei fertile.
Cu toate acestea ambiguitatea: "Ca o femeie ce presimte ce urmează", leagă "glia fertilă" cu negri corbi, care par a fi, nu atît "deranjanţi", cît mai mult legaţi, ca străini, de purtătoarea fertilităţii şi de "imaginea mai grea", complexă a femeii, conectată în juxtapunere cu decăderea în "miros de hoit".
Chiar dacă aceştia se îndepărtează, pornind spre nord după mirosul de hoit, ei aparţin totuşi acestui loc de baştină.
Loviturile de sabie par încă a se auzi, o temă care rămâne obsesivă, un strigăt "tremurând de poftă", se complementează, cu imaginea "ca un cortegiu".
"Spre nord se-ndreaptă cârdul", aşadar nu în direcţia în care se îndreaptă în mod normal păsările migratoare, spre sud ci explorând regiunile reci.
Locul lor de plecare este "ungherul negru" care este asociat cu imaginea unei "ciute". O imagine, care este folosit în exegeza lui Trakl ca "imaginea mamei".
De asemenea, ştim că ciuta putea fi văzută pe vreme lui Trakl în Salzburg, în zona Grădinii zoologice din Hellbrunn...
Potrivit unei interpretări "profane" putem argumenta că Trakl în poezia "Peisaj" a înlocuit ciuta cu "potârniche", într-un context asemănător. In poemul "Corbii", "ciuta" stă la începutul poeziei dând astfel o greutate tipică acesteia.
Unor vizite la Hellbrunn, în martie 1900 Trakl i-a dedicat acesteia o poezie: "În Hellbrunn".
Poemul "Corbii" este scrisă în august 1909 şi în iulie 1910, în Salzburg. Pentru volumul "Poezii" unde Trakl o plasează pe primul loc.

poezie clasică de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crucifix

El este zeul, sărmanii-au îngenuncheat,
El este chinul şi oglinda-n tină,
Un palid zeu, scuipat şi profanat,
Opriţi ruşinea morţii pe colină.

Îngenuncheaţi în faţa cărnii roşii ce împarte
Smerenia cu voi să se-mpletească,
Şi ultima-i privire noapte, moarte,
A voastre inimi reci să încălzească.

Inima-i deschisă, pământeni creştini
Spre paradisul sărăciilor ţinută
Al nopţii sale capitol de spini,
Pierdutul înger palid vă salută

Comentarii

Poemul provine din "Colecţia 1909", aleasă de Trakl însuşi după 2 august 1909, din textele sale timpurii, dar nu a fost destinată publicării. În consecinţă, Trakl nu a acceptat acest text ca parte a lucrării sale. Totuşi prezent aici, este pentru că textul defineşte mai clar geneza textelor şi imaginilor ulterioare şi oferă şi un contrast util pentru ceea ce sunt apreciate textele de maturitate ale lui Trakl. Titlul clarifică de la început zona imaginii căreia îi aparţine poezia şi care este de asemenea eficientă în cele trei catrene şi anume suferinţele lui Hristos.
Figura suferinţei este caracterizată de "Crucifix" şi se înţelege ca o "ofertă" pentru cei dezavantajaţi social, pentru identificare şi împuternicirea speranţei. Aceasta corespunde unei tradiţii creştine. Cu toate acestea, nu este clar dacă Trakl afirmă această tradiţie sau dacă rămâne doar la o distanţă critică.
"A voastre inimi reci să încălzească" poate fi citită ca o afirmaţie patetică (cu o interpretare unilaterală a mesajului creştin), dar şi ca o critică a patosului.
Pentru Trakl, speranţa nu este îndreptată în mod explicit spre depăşirea sărăciei, ci spre "Paradisul sărăciilor" - care poate fi, de asemenea, interpretată în două moduri.
În prima versiune a "Pasiunii" (nu cea definitivă citată de noi), la începutul anului 1914, citim "O, a nopţilor pios va veni, / Crist." Aceasta sugerează că Trakl în "Crucifix" nu citează în nici un caz "ruşinea morţii" cu intenţie critică, ci mai presus de toate, direcţionarea, "tendinţa spre bombastică", cu expresii precum "El este Zeul", "în faţa cărnii roşii", "A voastre inimi reci" sau "Al nopţii sale capitol de spini", de care, mai târziu, s-au distanţat poeziile de acest gen.
Imaginile acestui poem vor reveni mai târziu în lirica lui Trakl. Cu toate acestea, fără exuberanţa patetică pe care o găsim aici şi în alte texte comparabile ale expresionismului, ca în "Balada" lui Paul Zech, o reinterpretare a poeziei lui François Villon, în care poetul pare a fi "venerat şi totodată scuipat".

NOTĂ
1 ZECH, PAUL ( 1881 – 1946) – prolific scriitor german, poet, prozator. Primele lui texte au apărut în revista Der Sturm (Furtuna). Se va apropia tot mai mult de cercul scriitorilor expresionişti, cu un stil care-i va marca întreaga lirică începînd cu 1917.

poezie de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

O seară de iarnă

Când zăpada la fereastră cade,
Prelung a serii clopote răsună,
Multora le e masa pusă, bună
Şi casa-i pregătită cumsecade.

Unii care sunt de mult în hoinăreală
Vin pe la poartă pe poteci întunecate.
De aur înfloreşte pomul bun de date
Din a pământului sevă cea ideală.

Intră-năuntru hoinarule străin;
Durerea a-mpietrit tot pragul.
Strălucesc acolo cu tot dragul
Pe masă toate, pâine şi cu vin.

Comentarii

"O seară de iarnă" a fost scrisă în decembrie 1913, cu o jumătate de an înainte de izbucnirea primului război mondial, care a fost previzibil pentru cei informaţi din mediului intelectual cât şi a celor activi din rândul armatei austriece inclusiv Georg Trakl.
Trakl a trimis textul într-o primă versiune pe 13.12.1913 lui Karl Kraus1. În textul de însoţire, Trakl scrie despre "zile îngrozitoare de beţie şi melancolie criminală". Acestea au fost zilele ultimei sale încercări de a-şi găsi un loc de muncă pe care să-l fi putut îndura. Trakl a primit o decizie negativă din partea Ministerului Muncii în jurul datei de 12 decembrie. Motivele sunt legate, probabil, de perioada Crăciunului, chiar dacă motivaţia acestei respingeri nu este argumentată în mod explicit.
Zăpada cade la fereastră, un clopot de seară se aude, masa este pregătită, casa este bine ordonată, "De aur înfloreşte pomul bun de date" motivul "hoinarului" este de două ori expus (şi poate fi o referire la Perechea Sfântă) "pe masă toate, pâine şi cu vin ".
Prima versiune a poeziei descrie şi mai clar "pâinea şi vinul lui Dumnezeu".
Imaginea "pomul bun de date" leagă motivul pomului de Crăciun cu pomul vieţii în paradis. Faptul că pomul înfloreşte "Din a pământului sevă" se referă la iarnă, dar şi, în general, la un moment de "răcoare" în sensul figurativ.
Căutarea Cuplului Sfânt înainte de Crăciun este transferată "Unii care sunt de mult în hoinăreală", devenind astfel o imagine generală a "out siderismului".
Poezia se referă la oamenii care sunt "pe poteci întunecate" - şi astfel părăsim în mod clar câmpul legendei creştine.
Trakl îl numeşte pe Karl Kraus, într-un poem dedicat acestuia "Mare Preot al adevărului", "magician furios" şi "războinic".
În scrisoarea din 13.12.1913 îl caracterizează ca pe un om căruia "nu-i place să ofere altuia un exemplu". Dacă Trakl îl vede pe Kraus ca "hoinar" rămâne neclar. Trakl s-a autocaracterizat deseori astfel.

NOTE
1 KRAUS, KARL (1874 – 1936) - strălucit scriitor, dramaturg, poet, eseist, ziarist. Este socotit cel mai valoros scriitor satiric de limbă germană al secolului XX.

poezie de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Naştere

Munţi: beznă, tăcere şi zăpadă.
Roşu din pădure coboară vânătoarea;
O, privirile de muşchi, ale vânatului.

Tăcerea mamei; sub negri brazi
mâinile adormite se deschid,
Când năruită recea lună apare.

O, naşterea omului. Murmur de noapte
Albastră apă în fund de stâncă;
Suspinând îngerul căzut îşi vede chipul,

Se trezeşte albă vaga cămăruţă.
Două luni
Luminează ochii bătrânei împietrite.

Suferinţă, strigătul de durere al naşterii. Cu aripi negre
Atinge-a copilului frunte noaptea,
Zăpadă, ce cade domol din violeţii nori.

Comentarii

Într-o notă intitulată "Naştere" Trakl scrie "Plimbare cu tatăl, plimbare cu mama". În poemul cu acelaşi titlu găsim în a doua strofă "liniştea mamei".
Dacă citim nota autorului, ca ajutor pentru interpretare, putem da tatălui imaginile "Munţi", "vânătoarea" şi "vânatului", a doua imaginii mamei "Tăcerea mamei", "mâinile ","luna".
"Tatăl", conform imaginii tradiţionale, aşa ca în "hieros gamos", este deasupra ("munţii") iar imaginea ("coboară vânătoarea") mai jos, "sub negri brazi", este locul "mamei" în care "mâinile adormite se deschid".
În cea de-a treia strofă se intercalează în mod armonios "naşterea omului". Apoi aceasta este desfăşurată în trei strofe, în imagini care se află sub o temă recurentă la Trakl: "îngerul căzut".
Prima dintre aceste trei strofe şi cea de-a treia strofă a poemului, aduc o imagine cunoscută din poezia "Copilăria", "albastră apă", care se strecoară într-un mediu stâncos.
Dacă atribuim naşterii acest lucru, putem să-i atribuim femeii însărcinate următoarea: "Se trezeşte albă vaga cămăruţă".
"Bătrâna împietrită" rămâne enigmatică. Gunther Kleefeld vede, de asemenea, o imagine a mamei reprezentată prin lună (vezi Kleefeld 1985, p. 211).
În ultima strofă, din nou, procesul naşterii este rezumat în mod special la memoria vizuală, care caracterizează femeia care naşte şi naşterea (acum determinată drept "copil"); femeia prin "strigătul de durere", născutul prin "aripi negre" atingând " a copilului frunte noaptea".
Versul final al poemului indică naşterea lui Hristos. După ce s-a materializat naşterea unui "băiat", cu imaginea căderii zăpezii, este evocat timpul Crăciunului, naşterea Domnului.

poezie clasică de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Oglindă de seară

Un copil cu păr şaten. Negricioasă dogoare
Alungă un pas în umedă-nnoptare undă
În negrul-auriu al soarelui floare;
Un moale animal in roşii perne se scufundă

O umbră pe oglindă se strecoară
Şi-ncet răsare din albastre stele
O gură roşie, sigiliu misterios,
Şi negri ochi lucesc din ramuri, ele.

Al roşului arţar orbeşte
Şi zidul părăsi un trup molatec
O strălucire-albastră se sfârşeşte.
Vântul răsună peste străzi un cântec.

La geam orele veştejesc
Îndrăgostiţii. Norii se plimbă anodini
Legaţi de-nsinguraţii ce pălesc.
Privirea argintie cade pe maro grădini.

Mâinile mişcă apa-ntunecată-n răzvrătire.
Piosul spirit pârguie-n cristal.
Nespus e zborul păsării, întâlnire
Cu muribunzii; urmează-un an fatal.

Comentarii

Textul îl găsim, modificat, în prima versiune a poeziei "Afra". Justificarea pentru această modificare o găsim în primul vers şi ultimele două. Altfel cele două texte diferă considerabil atât în imagini, cât şi în formă.
În "Afra", contextul religios este explicit subliniat, iar forma de sonet dă poeziei o rigoare artistică, care nu se pretează la forma cantabilă din "Oglindă de seară".
Imaginea "Oglindă de seară" corespunde formei liric-cantabile în caracterul ei secvenţial.
Orânduirea strofelor pare destul de arbitrară, cititorul având tentaţia să schimbe ordinea versurilor. Şi încheierea, cu cea de-a cincea strofă, pare a funcţiona în mod provizoriu; în ciuda unui sfârşit suficient de concludent, poemul pare că ar putea merge mai departe.
Se poate vedea în el o formă artistică a temei oglinzii, pierzând reflecţii în infinituri suplimentare, asemenea unui caleidoscop. Dar, pe Trakl însuşi, pare să nu-l fi satisfăcut această poezie, nedându-o spre publicare.
"Oglindă de seară" arată un contrast eclatant cu "Afra" într-un singur loc: un ton religios, în ultima strofă, unde se menţionează un "spirit pios".
De altfel se întâlnesc elemente cunoscute din alte texte ale lui Trakl, imagini de seară, plante în lumina toamnei, "maro grădini ", apă, cristal, zbor de păsări, moarte, "an fatal". Toate astea par a fi aliniate, compilate, într-un mod nu prea reuşit. Şi totuşi, sunt imagini care, ele singure, caracterizează opera lui Trakl.
Afirmaţia lui Heidegger potrivit căruia lucrarea poetică a lui Trakl este o singură poezie câştigă o valabilitate deosebită în acest text.

poezie clasică de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Elis

Perfectă e tăcerea acestei zile de aur.
Sub stejari vechi
Apari tu, Elis, odihnind, cu ochi rotunzi.

Albastrul lor reflectă somnul îndrăgostiţilor.
La gura ta
Au amuţit suspinele rozacee.

Seara pescarul trase plasa grea.
Un bun păstor
Îşi mână turma la marginea pădurii.
O! cât de drepte, Elis, sunt ale tale zile.

Încet se prelinge
Pe zidurile goale liniştea albaştrilor măslini,
Se stinge unui bătrân întunecat cânt.

O barcă de aur
Se leagănă, Elis, inima ta pe cerul singuratic.

Un cântec blând sună în pieptul tău
Seara,
Căci capul se scufundă în negre perne.

Un vânat albastru
Sângerează în tufişul de spini

Un copac maro se află acolo retras;
Fructele lui albastre au căzut.

Semne şi stele
Se scufundă uşor în al serii iaz.

S-a făcut iarnă după deal.

Porumbei albaştri
Beau noaptea sudoarea îngheţată
Care curge de pe cristalina frunte a lui Elis.

Mereu se aude
Vântul lui Dumnezeu pe negri pereţi.

Comentarii

Figura lui Elis apare la Trakl în mod explicit în două poezii, pe lângă în cea de care vorbim cât şi în "Pruncului Elis". Amândouă sunt incluse în volumul "Sebastian in în vis", care a apărut abia după moartea sa. În volum poezia "Elis" urmează direct după "Pruncului Elis".
Poemul "Pruncului Elis" a fost folosit de Trakl în prima parte a poeziei "Elis", în cea de a doua variantă (în trei variante. În cea de-a treia variantă "Elis" această primă parte a fost eliminată din nou. "Pruncului Elis" a fost scris în aprilie 1913 în castelul familiei von Ficker. "Elis" a fost scrisă în mai 1913 în Salzburg. Prin urmare, "Elis" poate fi citită ca o continuare a "Pruncului Elis" în cea de-a treia variantă.
Figura lui Elis reprezintă, probabil, persoana minerului Elis Fröbom, care a trăit în secolul al XVII-lea şi a cărei poveste a lui E. T. A. Hoffmann ("Minele la Falun", 1818) şi Hugo von Hofmannsthal ("Mina din Falun", 1906) au fost prelucrate literar. Elis Fröbom murit într-n accident minier şi a fost înmormântat în ziua nunţii sale. Zeci de ani mai târziu, s-a găsit cadavrul său intact, spune legenda. Mireasa lui, care a ajuns, între timp, o femeie în vârstă, este confruntată cu el ca tânăr.
La Trakl această reminiscenţă istorică, este totuşi, greu de recunoscut. În "Elis" găsim doar motivaţia timpului de aur, în care pare că nu există nici un om pe moarte, în prima parte.
Determinările rotunjimii liniştii domină şi ziua se pare că este, "ziua de aur", în sensul unei idile convenţionale. Cea de-a doua parte aduce dominaţia serii de toamnă spre debutul iernii.
După protejata "turmă la marginea pădurii" din prima parte, este prezentată mai apoi ca "Un vânat albastru/ care /Sângerează în tufişul de spini".
Idealizarea unei stări armonice originare, adesea asumată de Trakl (şi parţial desigur schiţată), este aceeaşi cu cea a lui Gottfried Benn1 ( "O, suntem precursorii noştri originari. / O bucată dintr-o mlaştină caldă" ) şi este aici distrusă: "Un vânat albastru / Sângerează în tufişul de spini". Aici este numită în mod clar iconografia lui Hristos, conceptul de interpretare a "vânatului ca figura mântuirii" ( din literatura din jurul anului 1900, în "Imagini endogene" faţă de poezia lui Gottfried Benn) care are un alt sens în contextul iconografic: "Mielul lui Dumnezeu". Acest lucru este abordat şi în cea de-a patra strofă din textul Trakl cu: "Pe zidurile goale liniştea albaştrilor măslini".
Merită să ne gândim şi dacă Trakl cu "Elis" nu abordează ideea unei figuri mitologice în fundal, cum ar fi Helios, de exemplu. Pentru această posibilă argumentaţie stau "Elis, odihnind, cu ochi rotunzi", "zile de aur", "o barcă de aur" care se leagănă pe cerul singuratic, care se scufundă seara şi "cristalina frunte".

NOTĂ

1 BENN, GOTTFRIED (1886 – 1956) – faimos poet şi esist german, medic. A fost nominalizat pentru Premiul Nobel pentru Literatură de cinci ori. A fost onorat cu Premiul Georg Buchner în 1951. A avut o mare influenţă asupra poeziei germane atît înainte de Primul Război Mondial (ca poet expresionist) cît şi după Al Doilea Război Mondial.

poezie de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zefir

Jeluire oarbă-n vânt, extravagante zile de iarnă,
Copilărie, încet ecoul paşilor la gardul negru dispare,
Clopote prelungi de seară.
În linişte se-aşterne noaptea albă,

În vise violete se prefac durerile şi pacostea
Pietrificatei vieţi,
Nu va renunţa nicicând la ghimpii corpului în putrefacţie.

Adânc în somnolenţă suspină anxiosul suflet,

Adânc vântul în copacii rupţi,
Şi se clatină făptura jeluitoare
A mamei prin pădurea solitară,

Acest doliu tăcut; nopţi
Pline de lacrimi, îngerii înflăcăraţi.
Argintiu se sfărâmă de-un perete gol un schelet de copil.

Comentarii

Încă o dată, ne confruntăm cu un fenomen concret din realitatea imediată a vieţii lui Trakl. Aici vorbeşte despre fenomenul natural zefir (o boare caldă), care apare frecvent la Salzburg şi mai ales la Innsbruck. Textul a fost probabil scris la începutul anului 1914 la Innsbruck.
Fiind o imagine a naturii "zefirul" aparţine în contextul "furtunii" şi a "viscolului".
La Trakl, zefirul este asociat cu imagini ale tăcerii. Doar "vântul în copacii rupţi" indică contextul natural real. În rest, textul vorbeşte despre tânguire lentă, durere, tăcere - adică de un conţinut cultural-uman.
Este iarnă, pentru că zefir înseamnă, în acest context, dezgheţ. "Noaptea albă" transformă "durerile şi pacostea / pietrificatei vieţi" "în vise violete" şi lasă corpurile, care se află în putrefacţie, să simtă totuşi durerea, rezolvând aceasta prin pietrificare.
"Anxiosul suflet " suspină, trezit de zefir. Acesta e clar definit în versul central al poemului, despărţind clar-simetric poemul în două părţi.
În cea de-a doua parte a poeziei vedem "imaginea oglindă", ca o tematizare a imaginilor de vis, ea are un înţeles inteligibil.
Sufletul - trezit doar pe jumătate – o vede acum pe mama, vede îngerii, vede un "schelet de copil" care se sfărâmă şi odată cu el partea ascunsă a ceea ce este sugerat în prima parte a poemului drept "copilărie". În ciuda "Jeluirii oarbe (lamentării)" din prima strofă, prima parte a poemului deschide posibilitatea de mântuire a "sufletului" de "corpul în putrefacţie".
În cea de-a doua parte, această speranţă este complet distrusă. Mama apare ca "făptura jeluitoare", îngerii sunt desemnaţi cu atribute ale iadului, "înflăcăraţi". Totuşi scheletul se sfărâmă "argintiu", ceea ce indică o vagă posibilitate de eliberare a sufletului.
Într-o combinaţie caracteristică de culoare şi sunet, argintul este probabil legat de o caracteristică didactico-teosofică. Astfel corpul uman poate fi asemănat cu o harpă, pe care sunt întinse două corzi: una din intestin "animal", a doua spirituală din argint.

poezie de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Peisaj

Seară de septembrie; trist răsună neagra chemarea ciobanilor
Prin amurgitul sat; în fierărie foc scânteiază.
Un cal negru se înalţă cu putere;
Zambilele ademenesc servitoarele
Se reped după pasiunea nărilor violete.
Încet îngheaţă la marginea pădurii mugetul ciutei
Şi galbenele flori ale toamnei
Se-nclină tăcute peste faţa albastră a iazului.
În roşie flacără arsese un copac; fâlfâiau cu
feţe-ntunecate liliecii.

Comentarii

O poezie simplă, un titlu simplu, aşa pare. Titlul aparţine, de fapt, unei alte zone de artă. Picturile de acest tip, destul de nepretenţioase, din jurul anului 1900, purtau titlul de "Peisaj". Limbajul lui Trakl este foarte aproape de pictură.
De asemenea, izbitoare este poziţia remarcabilă a cuvintelor faţă de culorile din textele sale. În textul prezent se întâlnesc culorile: negru, cea a zambilelor, violet, galben, albastru şi roşu.
Încălcarea limitelor genului artistic a fost program al expresionismului, în care acesta a moştenit romantismul. Legat de aceasta este disiparea limitelor dintre simţuri, cultivate mai presus de toate de simbolismul francez.
Sinestezia este adesea găsită în lucrările lui Trakl, aici în text este clar numai una, "trist răsună neagra chemarea ciobanilor". Dar într-un sens mai larg, citit sinestezic, expresii precum "Zambilele ademenesc", "Încet îngheaţă... mugetul", "galbenele flori... Se-nclină tăcute" sau "fâlfâiau cu / feţe-ntunecate liliecii".
Tonul laconic al titlului este continuat în primul vers cu indicarea anului şi a orelor din zi: "seară din septembrie". Apoi, trebuie să acceptăm şi următorul mesaj: "răsună neagra chemarea ciobanilor / Prin amurgitul sat".
Suntem prinşi în "capcana", tonului Traklian, care se prezintă simplu ca o "imagine de peisaj" care trebuie acceptată ca atare.
Chiar dacă arată monstruozităţi ale căror sensuri nu le înţelegem şi care, luate "figurativ", anticipează deja suprarealismul picturii. Exact aici avem două imagini "pictate" (care cuprind un nivel zgomotos), în versurile 1-4 imaginea de potcovire a unui cal, în versurile 5-8 o imagine a naturii în jurul marginii pădurii şi a iazului. Ne-am putea imagina cele două într-o relaţie de prim-plan şi de fundal - prin care tendinţa este evidentă de se stabiliza în mod egal într-o zonă. O comparaţie cu prima versiune a poemului arată foarte clar cum Trakl a elaborat acest aranjament figurativ dublu.
Poemul ascunde o surpriză, o enigmă greu de rezolvat. "În roşie flacără arsese un copac" - o propoziţie trecută părăseşte suprafaţa imaginii şi ne spune o poveste al cărei rezultat trebuie să fie văzut ca imagine. Dar ce poveste?

poezie de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o grădină veche

Miros de iarbă în maroul verde
Se clatină uşor pe iazul plin de viaţă,
Păşunile-s înfăşurate-n ceaţă
Şi fluturele pe câmpii se pierde.

Terasa părăsită stă la soare,
Peştii de aur strălucesc în apă,
Norii plutesc pe-a dealurilor pleoapă,
Străinii pleacă-ncet în depărtare.

Lucesc frunzele căci tinerele fete
Trecură-n zori şi ele pe aici
Iar râsul lor rămas-a-n frunze mici,
Un faun dansează auriu pe îndelete.

Comentarii

Textul este clar şi cuprinde ceea ce anunţă titlul. Este descrisă o grădină veche, cu iarbă, iazuri, aur, câmpii, fluturi, o terasă, deal, străini, dansul unui faun - nu grădina părintească din Pfeifergasse unde locuise, ci o grădină publică. Această grădină este cunoscută din opera lui Trakl, este grădina "Mirabell" în apropiere de Salzburg, care revine şi în "Muzică în Mirabell" şi apare şi acolo ca "grădină veche". Şi aici ne întâmpină din nou mirosul de iarbă, care joacă un rol deosebit la Trakl, asociat cu "grădina" (aşa cum citim şi aici) sau "feminin" (în "transformare", şi acest parfum face ca poemul, dintr-n simplu pastel să devină o pictură impresionistă. Cu toate acestea, chiar şi o primă privire asupra imaginii "crinilor de apă" ai lui Monet, arată diferenţa stilistică, în primul rând mediul descris.
Pentru Trakl, această grădină are o semnificaţie deosebită ca un loc al întâlnirilor avute acolo. Există şi o "acţiune", chiar dacă acest lucru este indicat în primul rând de locaţia "într-o grădină veche". "Străinii pleacă-ncet în depărtare" câştigă în această acţiune o greutate deosebită. "Trecură-n zori şi ele" ("tinerele fete") aici, acum "Străinii pleacă-ncet în depărtare". Două indicii s-ar putea referi la o dramă, dar sunt, de asemenea, de înţeles ca o simplă afirmaţie a faptelor şi diferenţa dispare aici. Chiar şi prima strofă descrie această tensiune deosebită între facticitatea presupus inofensivă şi indiciul unei drame.
Verdele este maro, "iarbă în maroul verde", "păşunile" sunt "înfăşurate-n ceaţă", (voaluri albe) "fluturele pe câmpii se pierde". Un paznic al parcului ar putea apărea în acest peisaj, dar şi un demon ("faun").

poezie clasică de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

În iarnă

În iarnă ogorul alb şi rece străluceşte.
Ceru-i monstruos şi singuratic.
Stăncuţa se roteşte peste iaz buimacă
Şi vânătorul din păduri soseşte.

O tăcere pe negrele vârfuri locuieşte.
Scântei grăbite dintr-o colibă fug.
Departe-alunecă o sanie cu meşteşug
Şi luna-ncet gri sus se iveşte.

Sângerează-ncet pe câmp vânatul
Şi ciorile se bălăcesc în sângele-mocirlă.
Stuful se clatină galben ca o codîrlă.
Ger, fum, un pas în gol călcatul.

Comentarii

Hans-Georg Kemper1 a interpretat textul dintr-o o perspectivă structuralistă, ca o lucrare de deconstrucţie a formelor tradiţionale de poezie şi ca o dezvoltare a unei "picturi poetice într-un stil de serie".
Textul poate fi privit ca un exemplu caracteristic pentru ceea ce Trakl descrie într-o scrisoare către prietenul său din copilărie, Erhard Buschbeck, în iulie 1910, ca "manieră trudită", ca "patru versuri, patru părţi individuale dintr-o imagine introduse într-o singură impresie".
Trakl se referă în această scrisoare la poemul său "Furtuna". El reclamă această invenţie împotriva unui presupus plagiator (Ludwig Ullmann). Cu toate acestea, "stilul" său în categoria "stilul de serial" este un lirism expresionist specific lui.
Kemper combină stilul expresionist al liniei cu "de-liricizare" (un termen aparţinând lui Oskar Walzel2, 1916) în poezia de la începutul secolului. Trakl însuşi a subliniat în lucrarea sa lirică într-o scrisoare din toamna anului 1911 că rezultatele ei erau "impersonale". El se referă în mod special la acest lucru ca rezultat al unui efort de a scăpa de "personal". Este evident că imaginile naturale joacă un rol cheie aici.
Textul prezent creează o obiectivitate detaşată de subiectul material, aşa cum a fost proiectat în noile mijloace de comunicare şi documentare ale timpului, cotidianului, fotografiei şi filmului (remarcabil "Un drum prin Viena" din 1906). Aici, principiile compoziţionale orientate spre imagine joacă un rol formativ. Kemper se referă la o referinţă informativă menţionată, de asemenea, în diverse interpretări ale poemului "În iarnă", şi anume lui Peter Bruegel cel Bătrân3. Pictura "Întoarcerea vânătorilor" din 1565, pe care Trakl a văzut-o plin de încântare în Muzeul Istoric de Artă din Viena.

NOTE

1 KEMPER, HANS GEORG – editorul volumului "Poezii de Georg Trakl" (Stuttgart 1999)
2 WALZEL, OSKAR (1864 – 1944) – profesor de literatură şi academician austriaco-german
3 PETER BREUGEL CEL BĂTRÎN (1525-1569) – cel mai important pictor flamand din secolul XVI. creator al unui stil propriu, dincolo de modelul renascentist.

poezie de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

In Veneţia

Linişte-n camera nocturnă
Sfeşnicul pâlpâie argintiu
În faţa respiraţiei cântânde
A singuraticului;
Magici nori de violet.

Negru roi de muşte
Întunecă împietrita cameră
Şi se holbează în plină agonie
La auritul căpătâi al zilei
Fără adăpost.

Marea înnoptează nemişcată.
Steaua şi călătoria neagră
Se pierd în canal.
Copile, zâmbetul tău bolnav
Mă urmări tăcut în somn.

Comentarii

În august 1913 (16 august până la sfârşitul lunii august), Trakl a vizitat împreună cu Karl Kraus, Peter Altenberg, Adolf Loos şi partenerul său, Bessie Bruce, Veneţia. Prietenul şi mentorul său Ludig von Ficker împreună cu soţia lui, Cissi, s-au alăturat ulterior grupului. O fotografie din această călătorie este bine cunoscută, arătându-l pe Trakl purtând un costum de baie la ştrandul Lido. Textul se bazează, fără îndoială, pe experienţele concrete ale călătorului, dar nu este concret dovedită decât pe data de 6 martie 1914.
Forma clară cu trei strofe de câte cinci versuri sunt în contrast puternic cu secvenţa aproape hectică a imaginilor, care au caracterul unui inventar şi par a fi luate la întâmplare dintr-o intuiţie concretă. Doar relaţia interior-exterior creează o ordine vizuală. În prima strofă suntem în "camera nocturnă".
În a doua strofă, acest spaţiu este deranjat de un "negru roi de muşte" şi amintirea "La auritul căpătâi al zilei" - înseamnă o prăbuşire în sine a "exteriorului".
În cea de-a treia strofă domină doar acel "afară", în mod concret ca "mare" şi "canal", dar şi în sensul difuz "social" ca un "copil" cu un "zâmbet... bolnav". Întrebarea dacă acest copil este un copil concret care aparţine spaţiului real al "mării" şi "canalului", sau este doar o formă a unei imaginaţii mai generale, care apare la Trakl în alte poezii şi rămâne deschisă, ca şi celelalte două imagini exterioare, în special cea a "Canalul"-ui, pe care o cunoaştem şi din poeziile anterioare ale lui Trakl, cum ar fi "Apus de iarnă" sau "Psalm". Determinante sun culorile: negru, argint, violet şi aur. Astfel, avem culorile centrale care caracterizează Veneţia istorică, negrul gondolelor şi culorile "bizantine" de aur şi argint, Bazilica Sf. Marcu şi Palatul Dogilor.
"Auritul căpătâi al zilei" este aici, în acest context apusul (sau zorii zilei) peste mare, se întâlneşte şi în "Primăvara sufletului" care pare mai degrabă a fi răsăritul.

poezie clasică de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Către Lucifer

Împrumută spiritului flacăra ta, dogorîtoare deprimare;
Suspinând iese în miez de noapte capul,
Pe înverzita primăvăratică colină; unde demult
A sângerat un blând mieluţ, suferind profunda
Durere; însă urmează întunecata umbră
A răului, sau ridică umedele aripi
Spre auritul disc al soarelui şi zdruncină
Un ton de clopot spre pieptul de durere rupt,
Sălbatică speranţă; a beznei prăbuşire-nflăcărată.

Comentarii

Textul aparţine antumelor şi are două variante intitulate "Rugă". Cele trei texte care nu diferă semnificativ unele de altele, prin folosirea zonelor de cuvinte şi a imaginilor, au fost scrise la începutul anului 1914. Cu toate acestea, o comparaţie a celor trei versiuni ar putea arăta în mod clar cum textele lui Trakl câştigă substanţă.
Lucifer, "aducătorul de lumină", este o figură de o importanţă deosebită în opera lui Trakl.
Parţial la nivelul identificării personale, mai relevant însă pentru contextul literar-istoric, la nivelul unei linii tradiţionaliste provenită din romantism prin simbolismul francez.
Textul de referinţă pentru această poezie este "Cântec Occidental". Prin comparaţie, "Către Lucifer" pare o notă marginală, ca material de lucru, sau doar o parafrază. Cu privire la poezia "Către Lucifer" care a fost scrisă, probabil, la scurt timp după "Cântec Occidental", ea poate fi interpretată şi ca o încercare de radicalizare a "Cântului Occidental".
O comparaţie a celor două texte sprijină şi diviziunea operelor, conform cărora Trakl a găsit la începutul anului 1914 un nou stadiu al dezvoltării sale poetice.
De două ori, la începutul şi la sfârşitul poemului, focul este abordat, în imaginile: "împrumută spiritului flacăra" şi "a beznei prăbuşire-nflăcărată", referindu-se la căderea îngerilor şi la focul din iad. În acelaşi timp cu: "a-nsângerat un blând mieluţ", el se adresează iconografiei lui Hristos.
"Spiritul" trebuie să fie hrănit de flacără - un motiv pe care îl regăsim la sfârşitul lui 1914 în "Grodek". De aceea se poate înţelege în "Către Lucifer" o articulaţie între cele două texte remarcabile "Cântec Occidental" şi "Grodek". Un text care este caracteristic pentru dinamica internă şi consecvenţa operei lui Trakl.
Pentru Trakl însuşi, căruia textul i s-a părut neterminat şi în mod evident, pentru el, nu era suficient de semnificativ pentru a-l oferi publicării. "Rugă" a fost publicat în 1939, de către Erhard Buschbeck din cele două variante, "Către Lucifer" abia în anul în 1949.

poezie clasică de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe Mönchsberg (Pe dealul Călugărului)

Unde umbra ulmilor tomnatici pe cărări tocite cade,
Departe de colibele pline de frunze ciobani dormind,
Mereu urmează frigul întunecata siluetă a călătorului

Peste osificatul podeţ, glasul de zambile ale tânărului,
Încet povestind legendele uitate ale pădurii,
Mai blând un sălbatic vaiet bolnav al fratelui.

Deci atinge un verde sărac genunchii străinului,
Fosilizatul căpătâi;
Mai aproape susură albastrul izvor al tânguirii femeilor.

Comentarii

Mönchsberg (cel mai înalt punct la 508 m deasupra nivelului mării) este un deal din Salzburg (Austria), care formează panorama oraşului cu spatele său alungit.
Mönchsberg a fost numit după călugării din mănăstirea benedictină Sf. Petru.
O poezie iritantă, scrisă în septembrie / octombrie 1913, care pare destul de clară în titlu, care numeşte un loc, care este în mod clar de înţeles, Mönchsberg lângă Salzburg unde Trakl a poposit des. Dar tocmai în contextul acestei concreteţi, Trakl ne confruntă cu o mulţime de enigme care sunt greu de interpretat. Limbajul devine tensionat la maxim, înţelesurile încep să plutească acolo unde se arată mai subtil.
Să luăm, de exemplu, al treilea vers al celei de-a doua strofe: "Mai blând un sălbatic vaiet bolnav al fratelui". Avem de a face aici cu o elipsă: "Mai blând un sălbatic..."? Sau cu o elipsă a lui "încet povestind..." – referindu-se la verbul versului dinainte? Sau chiar de la "Mai blând... urmează frigul întunecata siluetă..." – referindu-se indirect la verbul celui de-al treilea vers din prima strofă (urmează)?
Cum apare aici concreteţea în domeniul imaginilor? "Umbra ulmilor tomnatici ", precum şi "cărări tocite" ar putea corespunde realităţii din Salzburg pe Mönchsberg. Dar cum rămâne cu "colibele pline de frunze"? Ele amintesc de Sukkot, sărbătoarea Corturilor, ca loc de pelerinaj de toamnă în cultul evreiesc. Sau este o experienţă concretă cu păstorii, care au existat la sfârşitul secolului al XIX-lea pe Mönchsberg?
Ne ajută oare cu "osificatul podeţ" în desfăşurarea interpretării? Pe Mönchsberg a existat un cimitir evreiesc în secolele al XIV-lea şi al XV-lea. Mai probabil, însă, este o referire la Mormântul lui Petru, care are o semnificaţie deosebită în opera lui Trakl (de exemplu, în "Copilăria"). Cu "glasul de zambile ale tânărului" ajungem într-o zonă picturală complet diferită, care este menţionată în poezia "Pruncului Elis", segregarea de gen şi androginia. "Prunc" şi "Frate" se combină cu imaginea vieţii monahale, care nu este asociată doar la Trakl cu zona "legendelor uitate". La fel ca Elis, "Pruncul" este acum definit prin mitul antic al lui Hyakinthos.
Poemul părăseşte, în final, spaţiul concret al topografiei Salzburgului, când în a treia strofă se află în prim plan aparenţa fizică a "Călătorului" menţionat în prima strofă, "genunchii" şi "fosilizatul căpătâi". Acum el este numit "străin" şi încercând să facem o paralelă cu poemul "Lui Novalis", îl putem denumi "poet".
"Albastrul izvor", pe care îl cunoaştem din poezia "Pruncului Elis" şi "Copilăria", aduce aici "Tânguirea femeilor" mai aproape de urechea "călătorului", a "străinului". Aceasta este ceea ce duce spre producţia de mistere a lui Trakl, "tânguirea femeilor"? O veche "suspiciune" orientată biografic a interpretării operei sale!

poezie de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Apus

În curte, vrăjiţi de lăptosul amurg bolnavii vin,
Prin brunele de toamnă firavi şi moi pătrund.
Timpuri de aur tânjesc ochii de vacs rotund,
Împliniţi de visări, de linişte şi vin.

Neputinţa lor se închide în stafii meschin.
Stele răspândesc tristeţea albă-n străfund.
În gri plin de-amăgiri sunete de clopot pătrund,
Priveşte cum groaznic se risipesc deplin.

Siluete batjocoritoare fără formă-ngenunchează
Şi flutură pe-ncrucişate negrele poteci.
O! Umbre de doliu pe ziduri se aşază.

Iar celelalte evadează prin negrele arcade;
Şi înnoptări din roşii-nfiorări pătează
Vântul de stele, asemeni furioaselor menade.

Comentarii

Scrisă la sfârşitul lunii septembrie, începutul lui octombrie 1912, probabil în Innsbruck. Experienţa lui Trakl în spitalul garnizoanei din Innsbruck, unde a efectuat un serviciu de voluntariat în farmacie până la 30 septembrie, ar putea sta în spatele imaginii călăuzitoare: "bolnavii firavi şi moi".
Această imagine este dezvăluită în continuare în "neputinţa", "groaznic", "siluete batjocoritoare fără formă", "umbre de doliu" şi "asemeni furioaselor menade". Ca "siluete batjocoritoare", se ascund, se târăsc bolnavii (dacă ecuaţia cu "siluete batjocoritoare" este valabilă) pe "poteci" care urmează o formă de cruce evocând în mod clar imaginea creştină a suferinţei.
În prima strofă, pacienţii sunt "lăptoşi", visează vremuri de aur adesea evocate la Trakl, o armonie paradisiacă fericită care trebuie înţeleasă ca fiind "linişte şi vin".
În cea de-a doua strofă, punctul de cotitură este starea actuală şi apare drept "neputinţa", iar cei afectaţi ca fiind "groaznici" - acesta se referă mai degrabă la el însuşi decât la un posibil efect al fricii celorlalţi. Acest lucru este confirmat de faptul că aceştia "groaznic se risipesc deplin" - deci sunt şi mai înfricoşaţi.
Această tendinţă duală se desfăşoară în cele două din următoarele terţine.
În prima se târăsc între pereţi "siluete" ca fiind "batjocoritoare" şi - în cuvintele formulate de Trakl - "pe-ncrucişate negrele poteci".
"Ceilalţi" evadează pe sub "negre arcade", (pentru care Innsbruck este faimos - cartea poştală istorică arată turnul cu arcade şi farmacia din timpul lui Trakl), şi se petrece o întorsătură totală a lucrurilor, asemenea îngerilor căzuţi care în "roşii-nfiorări" sunt "asemeni furioaselor menade". Cu aceasta, doar acum, poemul părăseşte cu fermitate zona imaginii unui spital.
Şi în cele din urmă textul îşi câştigă puterea explozivă, care se confruntă ferm cu concepţiile noastre moderne deespre boală, cu noţiunile religioase şi superstiţioase de cădere, blestem şi pedeapsă. Mai mult decât atât, cu miturile antice despre dubla faţă a zeului vinului Dionysos, pe care Trakl îl atrage tensionat tocmai între "visări, de linişte şi vin" la începutul poemului şi "furioaselor menade" la sfârşitul poemului!

poezie clasică de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plimbare de seară

Intru adânc în noapte
Iar vântul fuge cu mine:
Şi fermecat de raze în şoapte
Simţi ce se luptă cu tine!

O voce moartă, iubită, sunetul
Vorbeşte: săracă-i a inimii tăcere
Uită, uită ce-ţi tulbură sufletul
Viitorul fie-ţi durere!

Comentarii

Textele adunate de Trakl în 1909 conţin un număr extrem de mare de poezii, cu două strofe de câte patru versuri fiecare. Din moment ce Trakl nu intenţionase ca aceste texte să fie publicate, iar forma lor nu mai apare în lucrările ulterioare, acestea pot fi clasificate drept opere mai puţin semnificative ale tânărului poet. Cu toate acestea, "Plimbare de seară" este considerată ca fiind un exemplu succint al poeziilor sale.
Printre altele, textul se distinge prin faptul că aici găsim un indiciu important cu privire la modul în care poate fi înţeles liricul "Tu" la Trakl. Ambele strofe ale poemului de faţă arată o juxtapunere caracteristică: "Eu" şi "Tu".
De ambele dăţi "tu" este vorbitorul însuşi, adresat de o a treia persoană, în prima strofă "vânt", în a doua strofă "o voce moartă". Acest lucru devine explicit prin introducerea celor două puncte anunţând vorbirea directă.
"Cum totul pare a fi atât de bolnav", este versul pe care-l citim în poemul lui Trakl "Primăvară veselă". Aici, în "Plimbare de seară", este vocea unei iubite moarte care îi evocă vorbitorului ("sunetul... care... vorbeşte") un mesaj analogic. Legătura dintre "fie-ţi" şi "durere" găseşte în prima strofă un complement conceptual cu salutul vântului către ego: "Săracă-i a inimii tăcere". Aceasta evocă imaginile ocultismului, în special teosofia bine-cunoscută de Trakl, doctrina "vălului iluziei" existenţei lumeşti (în hinduismul "Maya") şi conceptul creştin de "a deveni", ca un proces dureros de dezvoltare.
Poetul expresionist August Stramm a publicat un poem în 1914 intitulat de asemeni "Plimbare de seară". O referinţă la textul lui Trakl nu se poate recunoaşte.

NOTĂ

1 STRAMM, AUGUST ( 1874 – 1915) – poet german şi autor dramatic, considerat unul dintre primii expresionişti. A făcut parte, de asemeni, din armata germană şi a murit în timpul luptelor din Primul Război Mondial.

poezie clasică de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamnă încântată

Amarnic se sfârşeşte anul
Cu auriul vin şi fructe de grădină
Pădurile tăcute-şi ţin aleanul
Şi-s singurii tovarăşi fără vină.

Ţăranu-şi spune: Este bine.
Voi clopote de seară lungi şi liniştite
Mai daţi curaj celor creştine.
Salut un stol de păsări obosite.

E anotimpul dragostei suave.
Pe-albastrul râu în jos o barcă
Se-nşiruire imaginii grozave -
Tăcută-n linişte se duce parcă.

Comentarii

Unul dintre poemele "frumoase" ale lui Trakl, dominat de imagini armonioase, uneori exuberant de solemne şi de un limbaj pozitiv. Structura formală creează un ton melodic popular în trei strofe, fiecare cu patru versuri în rimă încrucişată. Deja titlul dă un motiv de încântare, cu o imagine pozitivă a toamnei care, de obicei la Trakl, indică întunecarea, decăderea şi ruina.
Venirea toamnei este "încântată" acum - ceea ce, de asemenea, indică faptul că este, probabil, doar artificial înfrumuseţată. O asemenea interpretare îndepărtată ne conduce la penultimul vers al poemului, în care observăm un ton ambiguu: "Se-nşiruire imaginii grozave" - care poate fi înţeles ironic, dar cu siguranţă şi afirmativ.
În ultimul vers, această transfigurare a toamnei se termină cu "tăcere şi linişte" ("Tăcută-n linişte se duce parcă"). Aici trebuie amintit şi faptul că această ambiguitate este potrivită şi fenomenelor naturale ale sezonul de toamnă.
Imaginile naturale ale toamnei se caracterizează odată prin splendoarea culorilor, a fructelor coapte, a momentelor magice de toamnă în după-amiaza însorită sau la apusul soarelui - pe de altă parte, de asemenea, printr-o răceală umedă, tonuri întunecate şi tulburi în lumina soarelui slăbită, cu precipitaţii frecvente.
Trakl părăseşte zona naturală destul de explicit, declarând toamna ca "anotimpul dragostei suave". În mijlocul strofei este abordat chiar şi "curajul celor creştine" ca şi curajul obligaţiilor pe care "ţăranul" le are toamna. Dovada unei stări de siguranţă şi securitate care urmează toamna, o stare de infinită mulţumită este formulată în afirmaţia ţăranului: "Este bine".
Poate, pentru a înţelege mai bine acest text este de asemenea instructivă o privire asupra celor două poezii intitulate "Toamna" şi "Toamnă"a lui Friedrich Hölderlin.
Acestea ultime se numără printre cele mai recente poezii ale lui Hölderlin, scrise în ultimii ani ai vieţii sale ca poet care de zeci de ani a fost îngrijit ca fiind "incurabil". Trakl a încheiat textul de mai sus în septembrie 1912. Referirea la textele lui Hölderlin este evidentă!

NOTĂ
1 HOLDERLIN, FRIEDERICH ( 1770 – 1843) – poet german, unul dintre cei mai importanţi reprezentanţi ai romantismului în literatura europeană. Considerat, după Goethe şi Schiller, cel mai mare poet elegiac al lşiteraturii germane.

poezie de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!