În iarnă

În iarnă ogorul alb şi rece străluceşte.
Ceru-i monstruos şi singuratic.
Stăncuţa se roteşte peste iaz buimacă
Şi vânătorul din păduri soseşte.

O tăcere pe negrele vârfuri locuieşte.
Scântei grăbite dintr-o colibă fug.
Departe-alunecă o sanie cu meşteşug
Şi luna-ncet gri sus se iveşte.

Sângerează-ncet pe câmp vânatul
Şi ciorile se bălăcesc în sângele-mocirlă.
Stuful se clatină galben ca o codîrlă.
Ger, fum, un pas în gol călcatul.

Comentarii

Hans-Georg Kemper1 a interpretat textul dintr-o o perspectivă structuralistă, ca o lucrare de deconstrucţie a formelor tradiţionale de poezie şi ca o dezvoltare a unei "picturi poetice într-un stil de serie".
Textul poate fi privit ca un exemplu caracteristic pentru ceea ce Trakl descrie într-o scrisoare către prietenul său din copilărie, Erhard Buschbeck, în iulie 1910, ca "manieră trudită", ca "patru versuri, patru părţi individuale dintr-o imagine introduse într-o singură impresie".
Trakl se referă în această scrisoare la poemul său "Furtuna". El reclamă această invenţie împotriva unui presupus plagiator (Ludwig Ullmann). Cu toate acestea, "stilul" său în categoria "stilul de serial" este un lirism expresionist specific lui.
Kemper combină stilul expresionist al liniei cu "de-liricizare" (un termen aparţinând lui Oskar Walzel2, 1916) în poezia de la începutul secolului. Trakl însuşi a subliniat în lucrarea sa lirică într-o scrisoare din toamna anului 1911 că rezultatele ei erau "impersonale". El se referă în mod special la acest lucru ca rezultat al unui efort de a scăpa de "personal". Este evident că imaginile naturale joacă un rol cheie aici.
Textul prezent creează o obiectivitate detaşată de subiectul material, aşa cum a fost proiectat în noile mijloace de comunicare şi documentare ale timpului, cotidianului, fotografiei şi filmului (remarcabil "Un drum prin Viena" din 1906). Aici, principiile compoziţionale orientate spre imagine joacă un rol formativ. Kemper se referă la o referinţă informativă menţionată, de asemenea, în diverse interpretări ale poemului "În iarnă", şi anume lui Peter Bruegel cel Bătrân3. Pictura "Întoarcerea vânătorilor" din 1565, pe care Trakl a văzut-o plin de încântare în Muzeul Istoric de Artă din Viena.

NOTE

1 KEMPER, HANS GEORG – editorul volumului "Poezii de Georg Trakl" (Stuttgart 1999)
2 WALZEL, OSKAR (1864 – 1944) – profesor de literatură şi academician austriaco-german
3 PETER BREUGEL CEL BĂTRÎN (1525-1569) – cel mai important pictor flamand din secolul XVI. creator al unui stil propriu, dincolo de modelul renascentist.

poezie de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Către Lucifer

Împrumută spiritului flacăra ta, dogorîtoare deprimare;
Suspinând iese în miez de noapte capul,
Pe înverzita primăvăratică colină; unde demult
A sângerat un blând mieluţ, suferind profunda
Durere; însă urmează întunecata umbră
A răului, sau ridică umedele aripi
Spre auritul disc al soarelui şi zdruncină
Un ton de clopot spre pieptul de durere rupt,
Sălbatică speranţă; a beznei prăbuşire-nflăcărată.

Comentarii

Textul aparţine antumelor şi are două variante intitulate "Rugă". Cele trei texte care nu diferă semnificativ unele de altele, prin folosirea zonelor de cuvinte şi a imaginilor, au fost scrise la începutul anului 1914. Cu toate acestea, o comparaţie a celor trei versiuni ar putea arăta în mod clar cum textele lui Trakl câştigă substanţă.
Lucifer, "aducătorul de lumină", este o figură de o importanţă deosebită în opera lui Trakl.
Parţial la nivelul identificării personale, mai relevant însă pentru contextul literar-istoric, la nivelul unei linii tradiţionaliste provenită din romantism prin simbolismul francez.
Textul de referinţă pentru această poezie este "Cântec Occidental". Prin comparaţie, "Către Lucifer" pare o notă marginală, ca material de lucru, sau doar o parafrază. Cu privire la poezia "Către Lucifer" care a fost scrisă, probabil, la scurt timp după "Cântec Occidental", ea poate fi interpretată şi ca o încercare de radicalizare a "Cântului Occidental".
O comparaţie a celor două texte sprijină şi diviziunea operelor, conform cărora Trakl a găsit la începutul anului 1914 un nou stadiu al dezvoltării sale poetice.
De două ori, la începutul şi la sfârşitul poemului, focul este abordat, în imaginile: "împrumută spiritului flacăra" şi "a beznei prăbuşire-nflăcărată", referindu-se la căderea îngerilor şi la focul din iad. În acelaşi timp cu: "a-nsângerat un blând mieluţ", el se adresează iconografiei lui Hristos.
"Spiritul" trebuie să fie hrănit de flacără - un motiv pe care îl regăsim la sfârşitul lui 1914 în "Grodek". De aceea se poate înţelege în "Către Lucifer" o articulaţie între cele două texte remarcabile "Cântec Occidental" şi "Grodek". Un text care este caracteristic pentru dinamica internă şi consecvenţa operei lui Trakl.
Pentru Trakl însuşi, căruia textul i s-a părut neterminat şi în mod evident, pentru el, nu era suficient de semnificativ pentru a-l oferi publicării. "Rugă" a fost publicat în 1939, de către Erhard Buschbeck din cele două variante, "Către Lucifer" abia în anul în 1949.

poezie clasică de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plimbare de seară

Intru adânc în noapte
Iar vântul fuge cu mine:
Şi fermecat de raze în şoapte
Simţi ce se luptă cu tine!

O voce moartă, iubită, sunetul
Vorbeşte: săracă-i a inimii tăcere
Uită, uită ce-ţi tulbură sufletul
Viitorul fie-ţi durere!

Comentarii

Textele adunate de Trakl în 1909 conţin un număr extrem de mare de poezii, cu două strofe de câte patru versuri fiecare. Din moment ce Trakl nu intenţionase ca aceste texte să fie publicate, iar forma lor nu mai apare în lucrările ulterioare, acestea pot fi clasificate drept opere mai puţin semnificative ale tânărului poet. Cu toate acestea, "Plimbare de seară" este considerată ca fiind un exemplu succint al poeziilor sale.
Printre altele, textul se distinge prin faptul că aici găsim un indiciu important cu privire la modul în care poate fi înţeles liricul "Tu" la Trakl. Ambele strofe ale poemului de faţă arată o juxtapunere caracteristică: "Eu" şi "Tu".
De ambele dăţi "tu" este vorbitorul însuşi, adresat de o a treia persoană, în prima strofă "vânt", în a doua strofă "o voce moartă". Acest lucru devine explicit prin introducerea celor două puncte anunţând vorbirea directă.
"Cum totul pare a fi atât de bolnav", este versul pe care-l citim în poemul lui Trakl "Primăvară veselă". Aici, în "Plimbare de seară", este vocea unei iubite moarte care îi evocă vorbitorului ("sunetul... care... vorbeşte") un mesaj analogic. Legătura dintre "fie-ţi" şi "durere" găseşte în prima strofă un complement conceptual cu salutul vântului către ego: "Săracă-i a inimii tăcere". Aceasta evocă imaginile ocultismului, în special teosofia bine-cunoscută de Trakl, doctrina "vălului iluziei" existenţei lumeşti (în hinduismul "Maya") şi conceptul creştin de "a deveni", ca un proces dureros de dezvoltare.
Poetul expresionist August Stramm a publicat un poem în 1914 intitulat de asemeni "Plimbare de seară". O referinţă la textul lui Trakl nu se poate recunoaşte.

NOTĂ

1 STRAMM, AUGUST ( 1874 – 1915) – poet german şi autor dramatic, considerat unul dintre primii expresionişti. A făcut parte, de asemeni, din armata germană şi a murit în timpul luptelor din Primul Război Mondial.

poezie clasică de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ungher in pădure

Castani maro. Încet păşesc bătrânii
În seara liniştită; moi se ofilesc frumoase frunze.
În cimitir glumeşte mierla cu mortu-i văr,
Angelic blondul profesor planează drumul.

În pivniţe bătrâne se învecheşte vinul clar-auriu.
Merele dulce miros. Strălucirea bucuriei nu-i departe.
În lunga seară poveşti copiii cu plăcere ascultă;
Dar blânda nebunie se şi arată des, de aur, marfă.

Albastrul curge lin de mignonele; în cameră lumini de lumânări.
Modest le-e locul bine pregătit.
La marginea pădurii-n jos însingurat alunecă destinul;
Noaptea apare, femeie-înger liniştită, pe prag.

Comentarii

Dacă vorbim de imagini neobişnuite în opera lui Trakl, textul "Ungher în pădure" trebuie neapărat amintit. Aici "păşesc bătrânii / În seara liniştită" şi "În cimitir glumeşte mierla cu mortu-i văr", aici găsim propoziţii precum "Angelic blondul profesor planează drumul" şi "Albastrul curge lin de mignonele" - doar pentru a da câteva exemple.
Poemul a fost scris în mai 1912. Trakl îşi începuse chiar atunci serviciul în Innsbruck. Poezia lui a fost pentru prima oară apreciată în mod adecvat în revista "Brenner". Tot în această lună el se întâlneşte cu editorul Ludwig von Ficker şi cu redactorii revistei.
Poezia este dedicată prietenul său din copilărie Karl Minnich chiar în momentul în care drumurile lor s-au despărţit.
Trakl a fost confirmat şi promovat ca poet de către "Contactele din Innsbruck". În acelaşi timp prietenul său Minnich şi-a luat doctoratul la Viena ca jurist devenind avocat.
Într-o scrisoare din mai 1912, poemul a fost dedicat mai întâi celuilalt prieten al lui, Erhard Buschbeck cu titlul "Umbra". Poemul pare jucăuş, are un ton melancolic, melodios.
Elipsa nominală a începutului poeziei "Castani maro" are doar o singură paralelă în opera lui Trakl şi anume versul "Copil cu păr brun / şaten", ca la începutul poeziei "Afra". De altfel se găsesc în "Afra" modele foarte asemănătoare, cum ar fi "ferestre" sau "fantome" în cea de-a doua strofă.
El numeşte o prostituată care a devenit călugăriţă, oare o apropiere de Maria Magdalena?
În poemul "Angelei" sunt abordate imagini aproape similare, astfel încât se poate prelua imaginea unei prostituate din figura acestei femei.
Paralel cu "Angelic blondul profesor planează drumul" găsim în "Angelei": "Noapte fără somn la iazul Angelei" şi "Înfăţişarea Angelei e proprie norilor". În acelaşi timp "Angelus", este interpretat a fi îngerul.

NOTĂ
1 MINNICH, KARL ( 1886 – 1964) – coleg de şcoală cu Georg Trakl începînd din 1897. Studiază dreptul la Vienna, în 1908, cînd Trakl îşi începe slujba de farmacist.

poezie de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

La mlaştină

Călător in negru vânt; lin şuşoteşte slabul stuf
În mlaştina liniştii. Pe cerul cenuşiu
Un cârd de păsări călătoare trece;
De-a curmezişul peste întunecata apă.

Agitaţie. În cocioaba dărăpănată
Se ridică-n zbor ale putreziciunii aripi;
Mesteceni infirmi suspină în vânt.

Seară în cârciumă părăsită. Rosul drum spre casă
Blânda melancolie a păscândelor turme,
Fantome de noapte: Broaşte râioase din apa argintie ies.

Comentarii

Trakl s-a aplecat în mod obsesiv asupra poeziei "La mlaştină". Există patru versiuni scrise între iulie 1913 şi mai 1914.
Iarăşi întâlnim, "călătorul", un motiv important în opera lui Georg Trakl. El este în drum spre "mlaştină" - şi această zonă, mlaştina, este caracterizată ca o "realitate saturată" cu "întunecata apă", "putreziciuni", "mesteceni infirmi" şi "broaşte râioase".
"Păscândelor turme" sugerează că acesta este unul dintre numeroasele mlaştini din apropiere de Salzburg, care se învecinează direct de terenurile agricole. În plus, Trakl a rămas în Salzburg în mai / iunie 1913 - după o lungă şedere în Innsbruck şi înainte de a se muta la Viena pentru o vreme - şi a lucrat intens la poeziile pentru prima publicaţie a cărţii "Poezii" pentru editura "Brenner" în care găsim prima versiune a poeziei "La mlaştină". Nu reiese din literatura secundară faptul că prima versiune a acestei poezii a fost probabil scrisă la Viena şi intitulată "Decembrie".
La sfârşitul primei strofe, se întâlneşte un vers ciudată, care străbate toate cele patru versiuni neschimbate: "De-a curmezişul peste întunecata apă". Certitudinea aparent magică cu care Georg Trakl se mişcă, de fapt, pe un teren necunoscut, chiar periculos, e reţinută de exemplu, de Joseph Georg Oberkofler în "Amintiri despre Georg Trakl", 1966, p. 130 şi următoarele în "O călătorie cu sania").
Acest "curmeziş" ar putea indica MERSUL "călătorul", aici, pe bârne mişcătoare, nesigure prin mlaştină, spre un loc concret pe care se află "cocioaba dărăpănată". Desigur că Trakl nu vrea să descrie o aventură prin mlaştină. Poemul tematizează o construcţie poetică de bază, pe care o cunoaştem din alte lucrări, determinate de sălbăticie, decădere, singurătate şi "Fantome de noapte". În acelaşi timp, totuşi, poezia mărturiseşte mai pregnant decât alte poezii ale lui Trakl conexiunea indisolubilă a experienţei reale cu natura şi experienţele lumeşti unde găseşte un conţinut spiritual-mitic, ca de altfel în opera lirică generală a lui Georg Trakl.

poezie de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Copilărie

Plin de fructe socul; liniştită locuia copilăria
În peşteri albastre. Pe-a trecutului cărare,
Unde-acum iarba maronie-n goană trece,
Stă pe gânduri liniştita ramură; foşnitul frunzişului
La fel, când apa albastră răsună în stânci.
Blândă tânguirea mierlei. Un cioban
Urmează mut soarele ce se rostogoleşte de pe tomnatice dealuri.
Doar o albastră clipă mi-e sufletul acum.
La marginea pădurii se-arată un animal timid şi paşnice-n
Adânc sumbru cătun bătrâne clopote se odihnesc.
Piosule, cunoşti întunecaţilor ani sensul,
Toamnă şi răcoare în singuraticele camere;
Şi-n sfinţenia albastră răsună de lumină paşi tot mai departe.
Scârţâie-ncet un geam deschis; Până la lacrimi
Se înduioşează priveliştea dărăpănatelor din deal morminte,
Memento povestitelor legende; dar câteodată sufletul se luminează,
Când el la veseli oameni se gândeşte, întunecate-aurii zile de primăvară.

Comentarii

"Copilărie" este cu siguranţă unul dintre cele mai puternice texte ale lui Trakl. Poetul a deschide volumul "Sebastian în vis", cu această poezie. Cine doreşte să înveţe ce este forma lirică a "ritmului liber" necesită efort şi înţelegere poetică supunând această poezie unei analize detaliate în ceea ce priveşte structura sunetului şi a metricii.
Interesant pentru această poezie este şi ceea ce i-a scris Trakl despre poezia "Bocet", lui Erhard Buschbeck1, într-o scrisoare din toamna târzie a anului 1911: "Poate mă crezi că nu mi-e uşor şi nu-mi va fi niciodată să mă subordonez necondiţionat celui care urmează să vadă adevărul pentru a-l clarifica."
Poezia "Copilărie" a fost scrisă în prima jumătate a anului 1913, probabil în iunie / iulie la Salzburg. În martie, societatea comerţulu cu fier a tatălui, a fost dizolvată cu ajutorul lui Georg Trakl. Ulterior, Trakl s-a mutat la Salzburg şi la Hohenburg la prietenul Ludwig von Ficker. La 13 iulie 1913, Trakl a călătorit la Viena ca angajat în slujba ministerului de război.
Trakl avea toate motivele să-şi amintească de zilele copilăriei, pe când erau puţini turişti şi puţine maşini în Salzburg, cu o mulţime de spaţii deschise şi grădini în mijlocul oraşului.
O copilărie a cărei imagine este nealterată de civilizaţie. Acum vorbeşte retrospectiv despre locul unde "liniştită locuia copilăria" şi despre "a trecutului cărare" ca impresii urbane complet străine.
Altfel spus, chiar imaginea unde "liniştită locuia copilăria" sau trecea un "cioban" "pe tomnatice dealuri" ceea ce nu era nimic străin Salzburgului de la sfârşitul secolului al XIX-lea.
Acest lucru este arătat în mod clar într-un tablou al lui Josef Mayburger (1814-1908), care descrie vederea oraşului vechi, Salzburg, cu-a lui cupolă la apus, probabil în jurul anului 1890, unde Trakl şi-a petrecut copilăria. O pictură care, bineînţeles, este concepută artistic şi reprezintă mai mult decât o simplă "imagine".
Dar înapoi la Trakl. Nu se poate spune neapărat că poemul aparţine direct de experienţele reale ale lui Trakl. Dar aceste experienţe, orizonturile lor, ar trebui să fie cunoscute pentru a evita o speculaţie "plutitoare", liberă, care nu ar ajunge la valoarea reală a poemului. Aceasta consta în proiectarea individuală a unei experienţe generale, cum ar fi "copilăria", în aşa fel încât se poate face o experienţă generală - acum nouă şi inteligibilă.
"Soc" nu denumeşte pur şi simplu un copac pe care Trakl l-ar fi văzut în Salzburg pe Mönchsberg, nici nu este pur şi simplu simbolul folcloric al copilăriei, fertilităţii şi naşterii – ci este ceva anume ce poate fi subînţeles de către cititor din poemul lui Trakl, din propriile experienţe, redescoperind forme noi.
Pentru a sugera cel puţin orizontul poeziei lirice occidentale în care este scris acest text, ne referim la două rânduri din celebrul "Canzone" a lui Petrarca: "Quando vede 'l pastor calare i raggi/del gran pianeta al nido ov'egli alberga" (Canzoniere).
Conrad Ferdinand Meyer (1825-1898) este un poet foarte aproape de Trakl. Ne referim mai ales la poezia "Albastrul sfânt", care se încheie cu versul "Suflete, scufundă-te de tot!".

NOTE

1 ERHARD BUSCHBECK, – (1889 – 1960) – dramaturg austriac. Studii de Istoria artei şi Arheologie la Viena. Prieten apropiat al poetului şi al surorii sale, Grete (Margareta) Trakl. Primul său studiu scris este intitulat "Georg Trakl".

poezie de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

În zăpadă

La adevăr să cugetăm -
Durere multă!
În sfârşit entuziasm
Până la moarte.

Noapte de iarnă
Curată tu ascetă!

Comentarii

Textul poate fi considerat ca o etapă preliminară, ca prima versiune a anului 1915 publicată sub titlul "Capitularea nopţii" în revista "Brenner". Chiar dacă singura imagine supravieţuitoare este "asceta" asociată cu răcoarea: (V. 5-6) "Noapte de iarnă / Curată tu ascetă!
Fără ultimele două versuri, textul ar fi găsit cu siguranţă o clasificare diferită, şi anume aforismul. Un aforism cu afirmaţii destul de simple: să gândim că adevărul aduce durere. Cei care gândesc suficient vor fi răsplătiţi cu "entuziasm", îmbogăţire spirituală care îi însoţeşte la moarte.
Versurile duble finale includ entuziasmul "În sfârşit entuziasm/Până la moarte", un conţinut religios care aşază un act de har în orizontul posibilelor interpretări. "Până la moarte" este, în plus şi un vers ambiguu citit ca - "în sfârşit entuziasm" - restricţie, în măsura în care se aminteşte că acest entuziasm este încheiat printr-o moarte inevitabilă. Totuşi, s-ar putea numi şi contrariul, şi anume o certotudine că moartea este doar una fizică, dar că "entuziasmul" se va împlini în tranziţia către o formă de existenţă post-existenţială.
Referindu-se la legătura dintre imaginea "asceta" şi sora dragă a lui Trakl, Margareta, ar fi posibilă o altă interpretare, şi anume legătura cu această soră după moarte: ideea că sora lui Trakl se adresează într-un poem, după moarte, lui Trakl. Ca o apoziţie, totuşi, "noaptea de iarnă" este chiar "asceta pură". "Răcoarea" la Trakl are adesea o conotaţie pozitivă, aceea de calmare, de oprire a durerii. Moartea, noaptea de iarnă şi existenţa monahală se suprapun în imaginea unei existenţe împlinite.
Ca poezie, textul câştigă un sens, în măsura în care acesta indică o dimensiune mai mult decât o trecere în revistă: subtextul conţinutului aforistic.

poezie clasică de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lui Novalis

În negrul pământ se odihneşte sfântul străin.
Din gura-i suavă Dumnezeu îi luă tânguirea,
Căci el plecă in timpul înfloririi.
O floare albastră
Trăieşte mai departe cântul în casa de dureri înnoptată.

Comentarii

Textele care figurează deja în multe dintre titlurile lui Trakl, ca poezii dedicate, sunt demne de remarcat ca un grup de poezii de sine stătătoare, "Angelei", "O Johanna", "Lui Lucifer", "Lui Novalis". Lor le pot fi alăturate "Cântece de rozariu", "Pentru Sora", poemul "Pruncului Elis", precum şi dedicaţia anonimă "Celor amuţiţi". Dacă luăm doar titlurile formate din prepoziţii şi nume proprii, devine clar că acest grup de poezii are un caracter special. Nici unul dintre aceste texte (parţial neterminate) nu fost propus de Trakl spre publicare. Nici una nu se referă explicit la o persoană vie, existentă. "Angela" şi "Johanna" sunt nume de femei care apar ocazional la Trakl, dar nu sunt clar desemnate.
"Lucifer" este o figură a mitologiei germane şi, evident, creştine. Numai că "Novalis"1 se referă la o persoană, la un decedat poet romantic Friedrich von Hardenberg, numit Novalis, care a murit în 1801 la vârsta de 28 de ani. Trakl scrie acest text la sfârşitul anului 1913 sau 1914, adică la vârsta de 26 sau 27 de ani. Potrivit manuscrisului, Trakl a caracterizat textul drept "Epitaf". În plus, primul vers "Trăieşte mai departe cântul în casa de dureri înnoptată " se potriveşte unui epitaf. Cine se odihneşte aici este caracterizat ca "sfântul străin", unde "străin" cheamă pe plan figurile lui Trakl care sunt proiectate în mod liric analog figurilor mântuitor-creştine sau îngerilor. Faptului că acest "sfânt străin" este un poet, Trakl îl deplânge "Din gura-i suavă Dumnezeu îi luă tânguirea".
Să ne amintim de "Torquato Tasso" al lui Goethe: "Şi când omul este tăcut în chinul său, Dumnezeu mi-a dat să spun cum sufăr". De asemenea, "el plecă in timpul înfloririi" evocă imaginea poetului, plecat prea timpuriu, într-un sens istoric, ca simbol al tuturor barzilor plecaţi înainte de vreme.
"O floare albastră" s-ar putea referi la Duminica Floriilor, aşa că iată din nou figura lui Hristos, întâlnită deja în "sfântul străin".
Apoi, este de remarcat referirea la o poezie a lui Novalis, "Lui Tieck" (care este dedicată prietenului poet romantic Ludwig Tieck2). Această poezie începe cu "Un copil plin de melancolie şi plin de loialitate / aruncat într-o ţară străină" - acolo găsim "străinul" ca posibilă matriţă poetică a lui Trakl.
Şi imaginea "În negrul pământ" are, de asemenea, o corespondenţă în textul lui Novalis: "Şi cum stă şi citeşte şi priveşte spre negrul pământ".
Şi la Novalis, anotimpul plecării, ca şi Trakl, este primăvara. Dar aici referinţele nu merg mai departe. "Copilul" lui Novalis se întoarce la "casa tatălui său", în timp ce "străinul" lui Trakl "plecă in timpul înfloririi".

NOTE

1 TIECK, LUDWIG (1773 – 1853) – poet şi dramaturg romantic german, traducător şi critic. Sfătuitor şi prieten al poeţilor romantici. Influenţă asupra Tanhauser-ului lui Richard Wagner.

poezie de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul lui Kaspar Hauser

El iubi soarele, care violet coborî din deal,
Căile pădurii, cântul păsării negre
Şi bucuria verdelui.

Grav îi era locul sub umbra copacului
Şi curata înfăţişarea.
Dumnezeu vorbi blândei sale inimi cu o flacără:
O, Omule!

Linişte găsiră paşii seara spre oraş;
Jalea întunecatei sale guri:
Vreau să devin un călăreţ.

Dar îl urmară animale şi tufişuri,
Casă şi grădini amurgite a oamenilor albi
Îl căută şi ucigaşul.

Primăvara şi vara şi frumoasa toamnă
Al Celui Drept, pasu-i în surdină
Spre camera întunecată a celui visător.
Noaptea, cu a lui stea, rămase singur;

Văzu că-n ramuri goale căzu zăpada
Şi-n întunecatul hol umbra ucigaşului.

Argintiu capul celui nenăscut se înclină.

Comentarii

Kaspar Hauser (n. 30 aprilie 1812 - d. 17 decembrie 1833) a fost un tânăr german care a afirmat că şi-a petrecut copilăria în izolare totală într-o celulă întunecată. Afirmaţiile lui Hauser, precum şi moartea sa prin înjunghiere, au stârnit multe dezbateri şi controverse. În epocă au fost propuse teorii care îl legau de marele ducat al Casei de Baden. Aceste teorii au fost de mult infirmate de istorici. (Notă enciclopedică).
Poezia este dedicată unei femei, Bessie Loos. Ea era dansatoare de origine engleză şi soţie a arhitectului Adolf Loos, căruia Trakl îi ceruse să accepte această dedicaţie.
În august 1913, Trakl a efectuat o excursie la Veneţia împreună cu Karl Kraus şi cuplul Loos.
Într-o scrisoare către Ludwig von Ficker, poezia a apărut pentru prima oară în revista "Brenner" în noiembrie 1913. Trakl înmânează cererea dedicaţiei, mai degrabă rezervată, lui von Ficker, reamintind totuşi într-un mesaj din 17.11.1913 din nou această dedicaţie, deoarece el predase deja poezia lui Adolf Loos. Chiar şi textul în sine a fost subiectul mai multor mesaje către Ludwig von Ficker, în care Trakl a propus diverse schimbări în text.
Printre altele, Trakl a vrut să schimbe "definitiv" ultimul vers în "Unui nenăscut se înclină capul roşu al străinului". Nu este clar în ce împrejurări Trakl a retras această schimbare, despre care Ficker pomeneşte în "Amintiri despre Georg Trakl" în 1926.
Poemul a fost scris în octombrie 1913, când Trakl a fost oaspetele familiei von Ficker în Innsbruck.
Lucrarea cu privire la "Cântecul lui Kaspar Hauser" şi astfel şi din punctul de vedere al zilei de azi (şi probabil şi pentru von Ficker), dorinţa de corectură pare iritantă. Nu trebuie uitat faptul că poezia se încadrează într-o perioadă de escaladare a problemelor psihic-emoţionale ale autorului.
Prima mărturie a acestui lucru este o scrisoare a lui Ludwig von Ficker către Trakl din data de 8 februarie 1913, în care subliniază cu prudenţă "povara condiţiilor pe care le-aţi găsit acasă". La 13 martie 1913, Trakl i-a scris lui von Ficker despre soarta prietenului său, Karl Borromaeus Heinrich (încercare de sinucidere), despre un "sentiment de disperare şi groază sălbatică despre această existenţă haotică". De asemenea, în această perioadă se agravează problemele financiare, care se concretizează în mai multe petiţii către Erhard Buschbeck şi Ficker.
Desigur că aceste referinţe biografice nu pot "explica" poezia. Ele pot doar sublinia un indiciu pe care Trakl însuşi îl descria într-o scrisoare către prietenul său, Erhard Buschbeck, pe 21 aprilie 1912: "La urma urmelor voi rămâne întotdeauna un Kaspar Hauser sărac".
Figura lui Kaspar Hauser a fost pentru Trakl un "mediu de auto-întâlnire", aşa cum scrie Theo Buck (germanist, n.1930) într-un eseu pe marginea temei Kaspar Hauser.
Evident, privit în termeni istorici a literaturii, întâlnim relaţia cu alţi autori care au tratat acest subiect înainte de Trakl. În special, ar trebui să fie menţionat ca punct de referinţă "Gaspar Hauser chante" din 1873 al lui Paul Verlaine, despre care Trakl a ştiut cu siguranţă.

NOTE

1 VERLAINE, PAUL (1844 – 1896) – poet francez simbolist, considerat de poeţii simbolişti francezi drept şef al mişcării. "Poet blestemat", a trăit o viaţă de boem. Lirică a sentimentelor intime. Prietenie homofilă cu poetul Arthur Rimbaud.

poezie de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Melancolie

Umbre albastre. O, voi negri ochi cu duioşie
Prelung mă privesc în treacăt de amiază
Sunet de chitară blând toamna acompaniază
În grădină, dizolvat în maro leşie.

A morţii grave umbre se întind
Mâini de nimfe, la roşii sâni sug cu voioşie
Pierdute buze decăzute şi-n neagra leşie
A tânărului insolite bucle se preling.

Comentarii

Există trei versiuni ale acestei poezii, care arată o evoluţie remarcabilă a imaginilor naturii, mai presus de toate a plantelor, dintr-o lume picturală orientată spre lumea picturală a celei de-a treia versiuni, cu dominare a imaginii corpului uman. Prima versiune este intitulată "Tăcere", a doua "Melancolie". Noi ne ocupăm de varianta "Melancolie", cea din ediţia definitivată de autor.
"Negri ochi", "mâini de nimfe", "roşii sâni", "buzele decăzute" şi "bucle se preling", în cea de-a treia versiune prezentă şi concep o imagine corporală erotică care nu este legată de un singur corp ci de o relaţie difuză de corpuri diferite.
Foarte iritantă pare "leşia" care apare de două ori, odată "maro" şi odată "neagră". Importanţa asocierilor asonante sunt la Trakl bine-cunoscute. Prin urmare, suntem autorizaţi să vedem cu certitudine "leşie" prin cuvântul "duioşie" şi referinţa la "dizolvat".
Ca titlu Trakl foloseşte "Melancolie" care face referire la o tradiţie cultural-istorică, în care melancolia a fost asociată cu teoria învăţăturii medicale, astrologie şi alchimie.
O referinţă despre "Melancolie" ar putea fi "Melancolia" lui Albrecht Dürer din 1514. În acest context, este de asemenea de înţeles că enigmaticele "leşii" din această poezie se referă la procesul de purificare alchimică. De asemenea, "leşia" era o parte esenţială a băii de vindecare medievală şi de curăţare/spălare.
Când la Trakl leşia este maro sau neagră el creează o imagine opusă ce corespunde imaginii "bilei negre a ficatului", care a fost atribuită melancoliei în medicina antică.
Textul a fost adus la această formă numai la începutul lui 1913 deoarece atunci poetul a propus o a doua lecturare, definitivă/ definitivată ("Poezii") pentru Editura Kurt Wolff din Leipzig.
Poezia de faţă, din acest volum, a fost cuprinsă între poeziile "Sufletele tuturor" şi "Sufletul vieţii" ca dovadă că Trakl a văzut melancolia ca o temă centrală a sufletului.
De amintit este şi determinarea melancoliei ca "blândeţe a sufletului singuratic" în textul "Într-o veche carte de familie".

poezie clasică de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

O seară de iarnă

Când zăpada la fereastră cade,
Prelung a serii clopote răsună,
Multora le e masa pusă, bună
Şi casa-i pregătită cumsecade.

Unii care sunt de mult în hoinăreală
Vin pe la poartă pe poteci întunecate.
De aur înfloreşte pomul bun de date
Din a pământului sevă cea ideală.

Intră-năuntru hoinarule străin;
Durerea a-mpietrit tot pragul.
Strălucesc acolo cu tot dragul
Pe masă toate, pâine şi cu vin.

Comentarii

"O seară de iarnă" a fost scrisă în decembrie 1913, cu o jumătate de an înainte de izbucnirea primului război mondial, care a fost previzibil pentru cei informaţi din mediului intelectual cât şi a celor activi din rândul armatei austriece inclusiv Georg Trakl.
Trakl a trimis textul într-o primă versiune pe 13.12.1913 lui Karl Kraus1. În textul de însoţire, Trakl scrie despre "zile îngrozitoare de beţie şi melancolie criminală". Acestea au fost zilele ultimei sale încercări de a-şi găsi un loc de muncă pe care să-l fi putut îndura. Trakl a primit o decizie negativă din partea Ministerului Muncii în jurul datei de 12 decembrie. Motivele sunt legate, probabil, de perioada Crăciunului, chiar dacă motivaţia acestei respingeri nu este argumentată în mod explicit.
Zăpada cade la fereastră, un clopot de seară se aude, masa este pregătită, casa este bine ordonată, "De aur înfloreşte pomul bun de date" motivul "hoinarului" este de două ori expus (şi poate fi o referire la Perechea Sfântă) "pe masă toate, pâine şi cu vin ".
Prima versiune a poeziei descrie şi mai clar "pâinea şi vinul lui Dumnezeu".
Imaginea "pomul bun de date" leagă motivul pomului de Crăciun cu pomul vieţii în paradis. Faptul că pomul înfloreşte "Din a pământului sevă" se referă la iarnă, dar şi, în general, la un moment de "răcoare" în sensul figurativ.
Căutarea Cuplului Sfânt înainte de Crăciun este transferată "Unii care sunt de mult în hoinăreală", devenind astfel o imagine generală a "out siderismului".
Poezia se referă la oamenii care sunt "pe poteci întunecate" - şi astfel părăsim în mod clar câmpul legendei creştine.
Trakl îl numeşte pe Karl Kraus, într-un poem dedicat acestuia "Mare Preot al adevărului", "magician furios" şi "războinic".
În scrisoarea din 13.12.1913 îl caracterizează ca pe un om căruia "nu-i place să ofere altuia un exemplu". Dacă Trakl îl vede pe Kraus ca "hoinar" rămâne neclar. Trakl s-a autocaracterizat deseori astfel.

NOTE
1 KRAUS, KARL (1874 – 1936) - strălucit scriitor, dramaturg, poet, eseist, ziarist. Este socotit cel mai valoros scriitor satiric de limbă germană al secolului XX.

poezie de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hohenburg

În casă nu e nimeni. Toamnă în camere;
Sonata strălucirii lunii
Şi trezirea de la marginea pădurii.

Întotdeauna gândeşti la chipul alb al omului
Departe de a timpului furie;
Peste un vis se-ntinde ramura verde,

Cruce şi seară;
Sunetul îşi învăluie cu braţele violete steaua
Care se urcă spre ferestrele nelocuite.

Deci tremură străinu-n întuneric,
Care-şi ridică în tăcere peste fiinţa umană pleoapele,
E depărtarea; argintia voce a vântului pe hol.

Comentarii

Titlul se referă la Villa Hohenburg de lângă Innsbruck care i-a aparţinut lui Rudolf von Ficker - frate al prietenului lui Trakl, Ludwig von Ficker. Acesta a preluat vila de la tatăl lor, Julius von Ficker, care a predat istoria la Bonn, apoi a acceptat o chemare la Innsbruck, iar în 1885 a fost ridicat la rag nobiliar.
În Vila Hohenburg, numit şi Castelul Hohenburg, Trakl a fost, probabil, în 1913 de mai multe ori ca oaspete. Textul a fost scris în septembrie / octombrie 1913 la Innsbruck.
O referire autobiografică poate fi acceptată. Este bine cunoscut faptul că Trakl a petrecut mai mult timp în natură, înnoptând sub cerul liber, mai ales după mari beţii şi destrăbălări. Astfel, "trezirea de la marginea pădurii" poate fi luată ad litteram. De asemenea, "Sonata... lunii" poate fi legată de contextul biografic, deoarece Rudolf von Ficker era un istoric al muzicii. Desigur, conţinutul primei strofe nu are acoperirea corespunzătoare.
Imaginile centrale, "toamna" şi "timpul", indică regulile de timp atât de frecvente la Trakl.
"În casă nu e nimeni", imagine pe care o cunoaştem din opera lui Trakl, în alte forme de parafrazare, cum ar fi "camerele abandonate" sau "camerele singuratice".
Imaginile următoarelor strofe părăsesc complet contextul Vilei Hohenburg, în care se re- găsesc modele inconfundabile ale operei lui Trakl, cum ar fi "chipul alb al omului " sau "cruce şi seară". Doar ultimul vers al poeziei ne readuce în contextul titlului: "argintia voce a vântului pe hol". "Sebastian în vis" cunoaşte "vocea de argint a stelelor".
Titlul poeziei este doar un tribut adus unei gazde primitoare, familiei Ficker atât de importantă pentru Trakl? Sau numirea unui loc care l-a făcut să trăiască o experienţă în mod special? Rilke la Castelul Duino sună ca o analogie literar-istorică, nu ca o referinţă posibilă la Trakl.

poezie clasică de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

În Est

Sălbaticelor orgi furtunilor de iarnă
Se-aseamănă cu a poporului mânie,
Undele violete ale bătăliei,
Desfrunzite stele.

Cu sprâncene sparte, braţe argintii
Flutură muribunzilor soldaţi noaptea.
În umbra tomnaticului frasin
Suspină spiritele celor măcelăriţi.

Spinoasă sălbăticie oraşul înconjoară.
De pe trepte sângerânde alungă luna
Îngrozitele femei.
Lupi sălbatici au pătruns prin poartă.

Comentarii

După părerea lui Ludwig von Ficker, poemul a fost scris în august 1914, probabil încă în Innsbruck. Trakl a plecat la Innsbruck pe 24 august cu un transport militar de la Innsbruck pentru luptele din primul război mondial. Ficker a publicat poezia după moartea lui Trakl în "Brenner", Anuarul 1915, publicat în primăvară, sub "Georg Trakl: Ultimele poezii". Şi aceasta cu precizarea "august 1914".
Textul sugerează că Trakl a trăit şi prelucrat literar experienţele sale de război.
Totuşi Trakl a fost confruntat direct cu luptele de la începutul lunii septembrie (Grodek 06.-11.09.1914). Oare Ficker să fi datat textul august 1914, pentru a susţine mitul despre viziunile lui Trakl?
Dacă ne uităm la poemul complet, despărţit de referinţele biografice posibile, construcţia contextului menţionat în text "război" ("luptă", "soldaţi") cade ca destinaţia geografică "în Est". Pe 6 august, împăratul Wilhelm al II-lea a ţinut în Berlin discursul său "Pentru poporul german" despre ostilitatea "Estului şi Vestului". După declaraţia de război a Austro-Ungariei Serbiei, Reich-ul german a declarat război Rusiei. "Inamicul" a fost văzut, din punctul de vedere al Germaniei, atât din Est cât şi în Vest, iar din punctul de vedere al Austriei a dominat "Estul".
În acest context, poemul pare "ciudat generalizat", nepolitic în apelul patetic al imaginilor naturii ("furtuni de iarnă") şi imaginile de război mitologice ("a poporului mânie").
Dacă primele trei versuri încep cu referiri concrete, cum ar fi "bătălii" şi "soldaţii", a patra şi cea finală se transformă în imagini care lasă în urmă fiecare context istoric, social şi politic. "Oraşul" este înconjurat de "Spinoasă sălbăticie", "luna" alungă "Îngrozitele femei" şi "lupi sălbatici", nu soldaţii "au pătruns prin poartă". Cu toate acestea, circumstanţele particulare pentru crearea poemului relativizează astfel de posibile interpretări critice.
De asemenea, o imagine ca "Lupi sălbatici" ar fi rezistat cu greu în faţa propriei viziuni critice a lui Trakl asupra producţiilor sale. Dar pentru o astfel de viziune lui Trakl nu i-a mai rămas timp. De asemenea, ar trebui să respectăm încercarea de a descrie natura groaznică a războiului în imagini care scapă de pericolul unei înţelegeri premature.
Abilitatea cu care se realizează acest lucru este demonstrată de apoziţia "Desfrunzite stele" cu "bătălia" pe care trebuie să o înţelegem şi ca un atribut genitival pentru "bătălie" ("Undele violete ale bătăliei, / Desfrunzite stele").

poezie de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea

Noaptea

Albastrul ochilor mei s-a stins în noaptea asta,
Aurul roşu al inimii mele. O! cât de liniştită ardea lumina.
Mantaua ta albastră îmbrăţişă pe cel ce se scufunda;
Gura ta roşie pecetlui înnebunirea prietenului.

Comentarii

Poezia "Noaptea", apare într-o formă scurtă, pregnantă, asemeni unui program în care întunericul este luat drept pretext pentru a scoate la iveală o lume colorată.
Albastru şi roşu apar de două ori, aurul o dată şi acestea toate doar în patru versuri. Trakl însuşi i-a scris pe data de 7 mai 1913 lui Ludwig von Ficker1 că această poezie îi este "mai presus de toate dragă" lui.
Cititorul poate sta în faţa acestui text total dezarmat. Un "păcat originar" pare a fi creat prin căderea de la albastru spre roşu. Albastrul ochilor, o lume a spiritului s-a stins şi o gură roşie pecetluieşte această stingere. Asta ar putea fi o primă parafrazare, dar "Albastrul ochilor mei" este indisolubil legat de "Aurul roşu al inimii mele". Gura roşie este la rândul ei supusă mantiei albastre, asemenea mantiei Fecioarei Maria. Ambele "zone", cea a eului şi cea a celeilalte persoane, au în roşu şi albastru aceiaşi valenţă. Totuşi pare o apoziţie "Albastrul ochilor mei" şi "Aurul roşu al inimii mele" care""s-a stins în noaptea asta".
Tocmai în poezia asta putem reflecta împreună cu Goethe2 că "Noaptea" face clar faptul că ar trebui să fim atenţi să atribuim lucrării lui Trakl o anumită culoare ca fiind în mod special "caracteristică" lui. Mai ales în această poezie putem lua interpretarea lui Goethe despre "Teoria culorilor" şi anume "Tocmai din reflecţia culorilor primim viaţa" (Faust I). Este o întreagă cosmologie întinsă ca o pânză peste acest triunghi: Roşu, albastru şi aur(iu) ceea ce ne întâmpină în creaţia lui Trakl. Aici, în acest context, aurul este explicit numit "Aurul roşu" ceea ce ne dă senzaţia unei culori complementare: galben-roşu-auriu şi albastru...
Deci, putem vedea deja din acest scurt text că lumea culorilor lui Trakl nu poate fi simplificată sau adusă în mod direct la un numitor comun. Teoria culorilor lui Goethe poate fi folosită pentru interpretare!

NOTE

1 FICKER, LUDWIG VON (1880 – 1967) – scriitor şi editor. Georg Trakl i-a dedicat poemul "Cîntecul unei păsări mute". Ficker a fost ultima persoană care l-a vizitat pe Trakl, înainte de moartea acestuia, în Cracovia, la spitalul Garrison, de unde acesta îi scrisese ultimele scrisori.
2 GOETHE, JOHANN WOLFGANG (1782 – 1832) – poet german, gânditor, una dintre cele mai strălucite personalităţi a culturii universale.

poezie de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-o grădină veche

Miros de iarbă în maroul verde
Se clatină uşor pe iazul plin de viaţă,
Păşunile-s înfăşurate-n ceaţă
Şi fluturele pe câmpii se pierde.

Terasa părăsită stă la soare,
Peştii de aur strălucesc în apă,
Norii plutesc pe-a dealurilor pleoapă,
Străinii pleacă-ncet în depărtare.

Lucesc frunzele căci tinerele fete
Trecură-n zori şi ele pe aici
Iar râsul lor rămas-a-n frunze mici,
Un faun dansează auriu pe îndelete.

Comentarii

Textul este clar şi cuprinde ceea ce anunţă titlul. Este descrisă o grădină veche, cu iarbă, iazuri, aur, câmpii, fluturi, o terasă, deal, străini, dansul unui faun - nu grădina părintească din Pfeifergasse unde locuise, ci o grădină publică. Această grădină este cunoscută din opera lui Trakl, este grădina "Mirabell" în apropiere de Salzburg, care revine şi în "Muzică în Mirabell" şi apare şi acolo ca "grădină veche". Şi aici ne întâmpină din nou mirosul de iarbă, care joacă un rol deosebit la Trakl, asociat cu "grădina" (aşa cum citim şi aici) sau "feminin" (în "transformare", şi acest parfum face ca poemul, dintr-n simplu pastel să devină o pictură impresionistă. Cu toate acestea, chiar şi o primă privire asupra imaginii "crinilor de apă" ai lui Monet, arată diferenţa stilistică, în primul rând mediul descris.
Pentru Trakl, această grădină are o semnificaţie deosebită ca un loc al întâlnirilor avute acolo. Există şi o "acţiune", chiar dacă acest lucru este indicat în primul rând de locaţia "într-o grădină veche". "Străinii pleacă-ncet în depărtare" câştigă în această acţiune o greutate deosebită. "Trecură-n zori şi ele" ("tinerele fete") aici, acum "Străinii pleacă-ncet în depărtare". Două indicii s-ar putea referi la o dramă, dar sunt, de asemenea, de înţeles ca o simplă afirmaţie a faptelor şi diferenţa dispare aici. Chiar şi prima strofă descrie această tensiune deosebită între facticitatea presupus inofensivă şi indiciul unei drame.
Verdele este maro, "iarbă în maroul verde", "păşunile" sunt "înfăşurate-n ceaţă", (voaluri albe) "fluturele pe câmpii se pierde". Un paznic al parcului ar putea apărea în acest peisaj, dar şi un demon ("faun").

poezie clasică de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noaptea

NOAPTEA

Albastrul ochilor mei s-a stins în noaptea asta,
Aurul roşu al inimii mele. O! cât de liniştită ardea lumina.
Mantaua ta albastră îmbrăţişă pe cel ce se scufunda;
Gura ta roşie pecetlui înnebunirea prietenului.

Trad. Christian W. Schenk

Comentariu

Poezia "Noaptea", apare într-o formă scurtă, pregnantă, asemeni unui program în care întunericul este luat drept pretext pentru a scoate la iveală o lume colorată.
Albastru şi roşu apar de două ori, aurul o dată şi acestea toate doar în patru versuri. Trakl însuşi i-a scris pe data de 7 mai 1913 lui Ludwig von Ficker1 că această poezie îi este "mai presus de toate dragă" lui.
Cititorul poate sta în faţa acestui text total dezarmat. Un "păcat originar" pare a fi creat prin căderea de la albastru spre roşu. Albastrul ochilor, o lume a spiritului s-a stins şi o gură roşie pecetluieşte această stingere. Asta ar putea fi o primă parafrazare, dar "Albastrul ochilor mei" este indisolubil legat de "Aurul roşu al inimii mele". Gura roşie este la rândul ei supusă mantiei albastre, asemenea mantiei Fecioarei Maria. Ambele "zone", cea a eului şi cea a celeilalte persoane, au în roşu şi albastru aceiaşi valenţă. Totuşi pare o apoziţie "Albastrul ochilor mei" şi "Aurul roşu al inimii mele" care""s-a stins în noaptea asta".
Tocmai în poezia asta putem reflecta împreună cu Goethe2 că "Noaptea" face clar faptul că ar trebui să fim atenţi să atribuim lucrării lui Trakl o anumită culoare ca fiind în mod special "caracteristică" lui. Mai ales în această poezie putem lua interpretarea lui Goethe despre "Teoria culorilor" şi anume "Tocmai din reflecţia culorilor primim viaţa" (Faust I). Este o întreagă cosmologie întinsă ca o pânză peste acest triunghi: Roşu, albastru şi aur(iu) ceea ce ne întâmpină în creaţia lui Trakl. Aici, în acest context, aurul este explicit numit "Aurul roşu" ceea ce ne dă senzaţia unei culori complementare: galben-roşu-auriu şi albastru...
Deci, putem vedea deja din acest scurt text că lumea culorilor lui Trakl nu poate fi simplificată sau adusă în mod direct la un numitor comun. Teoria culorilor lui Goethe poate fi folosită pentru interpretare!
Comentariu: Christian W. Schenk

NOTE

1 FICKER, LUDWIG VON (1880 – 1967) – scriitor şi editor. Georg Trakl i-a dedicat poemul "Cîntecul unei păsări mute". Ficker a fost ultima persoană care l-a vizitat pe Trakl, înainte de moartea acestuia, în Cracovia, la spitalul Garrison, de unde acesta îi scrisese ultimele scrisori.
2 GOETHE, JOHANN WOLFGANG (1782 – 1832) – poet german, gânditor, una dintre cele mai strălucite personalităţi a culturii universale.

poezie clasică de Georg Trakl din Poezii (7 mai 1913), traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Andrei Pop
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cântecul profund

Din noaptea-adâncă am fost eliberat.
În nemurire sufletu-mi s-a tot mirat,
Şi asculta prin timp şi loc, mişcat,
Al veşniciei cânt îndurerat.
Nici zi nici chef, nici noapte înfierat
E-al veşniciei cânt îndurerat,
De când eu veşnicia o ascult înfrigurat
Nu simt plăcerea sau durerea disperat.

Comentarii

Acest text timpuriu din "Colecţia 1909" are o importanţă redusă din punct de vedere literar, dar este relevant din punct de vedere biografic şi istoric în măsura în care atestă preocuparea lui Trakl pentru Friedrich Nietzsche1 şi importanţa confesiunilor mistico-religioase de la începutul mileniului.
Zarathustra2 lui Nietzsche cunoaşte "Cântecul beat". Atât imaginile, cât şi stilul lingvistic al textului lui Trakl amintesc clar de lucrarea lui Nietzsche despre reîntoarcerea pentru "al veşniciei cânt îndurerat". Nu numai titlul, ci şi primul vers al scurtului text al lui Trakl: "Din noaptea-adâncă am fost eliberat" (citează aproape literal "Cântecul reîntoarcerii" din "Cântecul beat" al Zarathustrei. Acolo şi Nietsche spune: "dintr-un vis profund sunt treaz".
La Nietzsche, "chef" şi "înfierare" sunt juxtapuse, iar la Trakl este "chef şi îndurerare". Dar la Nietzsche, "dorinţa doreşte" "eternitate", în timp ce Trakl stabileşte experienţa veşniciei - scriind în spiritul lui Nietzsche - dincolo de plăcere şi de suferinţă.
Faptul că modernismul din prima jumătate a secolului XX a abordat intens teoriile şi practicile parapsihologice, mistice, teosofice şi alchimice este bine cunoscut. Lucrările lui Gunther Kleefeld 2009, "Misterele transfigurării" şi "Patrimoniul ocult în poezia lui Georg Trakl" sunt exemplare!
Într-un aforism din 1914, Trakl vorbeşte despre "sentimentul momentului morţii ca înfiinţare". El spune: "Toţi oamenii sunt vrednici de iubire, trezindu-te simţi amărăciunea lumii, în care-i toată vina noastră nerezolvată; poemul tău e o ispăşire imperfectă". În el găseşte o formulă matură a ceea ce este deja menţionat în "Cântecul profund", experienţa unui "unio mystica" într-o stare de a fi înţeleasă ca fiind pur spirituală.
În Aforismul din 1914, "Trezirea" este numele dat întoarcerii în lumea practică a suferinţei, iar în poezia tinereţii trezirea, dacă înţelegem eliberarea "chiar din noapte", la fel ca o tranziţie către o stare epuizată şi neconvingătoare.

NOTE

1 NIETZSCHE, FRIEDERICH ( 1844 – 1900) – cel mai important filosof din secolul XIX, cu o mare influenţă asupra gândirii filosofice care i-a urmat.
2 ZARATHUSTRA – profet, coordonator al religiei din vechiul Iran. Zeu, sau personaj istoric zeificat, a instituit casta sacerdotală a magilor iniţiaţi.

poezie de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Corbii

Peste ungherul negru se grăbesc
Cu ţipete la prânz corbii în zbor.
Umbra lor trece peste-o ciută-n zor.
Ursuzi din când în când se odihnesc.

Ce mult ei liniştea maro perturbă
În care-o glie se extaziază,
Ca o femeie ce presimte ce urmează
Şi câteodată îi auzi cum se conturbă

Când un miros de hoit simt se agită,
Spre nord se-ndreaptă cârdul deodată
În zbor, ca un cortegiu, toţi o gloată
Şi tremurând de poftă se incită.

Comentarii

Din reputaţia pe care o au corbii în literatură pare să se inspire şi această poezie. Păsările negre ale vrăjitoarelor deranjează aici: "liniştea maro perturbă ".
În poezia lui Trakl, maro este culoarea unei emoţii armonioase, în a doua strofă ea fiind legată de imaginea gliei fertile.
Cu toate acestea ambiguitatea: "Ca o femeie ce presimte ce urmează", leagă "glia fertilă" cu negri corbi, care par a fi, nu atît "deranjanţi", cît mai mult legaţi, ca străini, de purtătoarea fertilităţii şi de "imaginea mai grea", complexă a femeii, conectată în juxtapunere cu decăderea în "miros de hoit".
Chiar dacă aceştia se îndepărtează, pornind spre nord după mirosul de hoit, ei aparţin totuşi acestui loc de baştină.
Loviturile de sabie par încă a se auzi, o temă care rămâne obsesivă, un strigăt "tremurând de poftă", se complementează, cu imaginea "ca un cortegiu".
"Spre nord se-ndreaptă cârdul", aşadar nu în direcţia în care se îndreaptă în mod normal păsările migratoare, spre sud ci explorând regiunile reci.
Locul lor de plecare este "ungherul negru" care este asociat cu imaginea unei "ciute". O imagine, care este folosit în exegeza lui Trakl ca "imaginea mamei".
De asemenea, ştim că ciuta putea fi văzută pe vreme lui Trakl în Salzburg, în zona Grădinii zoologice din Hellbrunn...
Potrivit unei interpretări "profane" putem argumenta că Trakl în poezia "Peisaj" a înlocuit ciuta cu "potârniche", într-un context asemănător. In poemul "Corbii", "ciuta" stă la începutul poeziei dând astfel o greutate tipică acesteia.
Unor vizite la Hellbrunn, în martie 1900 Trakl i-a dedicat acesteia o poezie: "În Hellbrunn".
Poemul "Corbii" este scrisă în august 1909 şi în iulie 1910, în Salzburg. Pentru volumul "Poezii" unde Trakl o plasează pe primul loc.

poezie clasică de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unei trecătoare

Aşa în trecere eu am văzut
O-nfăţişare dureroasă ce-a căzut,
Ea îmi păru cu mine rudă
De Dumnezeu adusă -
Dar a trecut şi-a dispărut.

Aşa în trecere eu am văzut
O-nfăţişare dureroasă ce-a căzut,
Şi m-a lăsat înmărmurit,
De parc-aş fi recunoscut
Iubita ceea din trecut
De-ar fi aici, dar a tăcut.

Comentarii

"Unei trecătoare" este o poezie mai puţin cunoscută a lui Georg Trakl, care nu a fost autorizată de el şi nici nu a fost introdusă în vreuna dintre cele două cărţi ale sale ("Poezii" şi "Sebastian în vis") cu toate că a apărut, totuşi, în 1909 în "Neuen Wiener Journal" nr. 5744 şi în nr. 242 din revista "Salzburger Volksblatt".
Trakl creează aici tema unei întâlniri întâmplătoare cu o persoană care este apoi stilizată o iubire inaccesibilă.
Spre deosebire de Petrarca, cel care a dezvoltat această temă ca model pentru literatura europeană în "Canzoniere", Trakl rămîne la o întâlnire care se încheie la timpul trecut şi relativizând în subjonctivul "de parcă". Această clasificare este întărită în mod semantic de definiţia "din trecut" şi de încălcarea trecutului simplu al întâlnirii prin recurgerea la "Iubita ceea din trecut / De-ar fi aici, dar a tăcut".
Motivul creştin sună la Trakl atunci când caracterizează "trecătoarea" ca pe "o înfăţişare dureroasă". Ne putem gândi la Gretchen (Margareta) în ruga către Maria, din Faust I: "Oh, tu înfăţişare dureroasă, apleacă-te asupra suferinţei mele!" Legătura religioasă este întărită de expresia "Ea îmi păru cu mine rudă / De Dumnezeu adusă". Dar mântuirea nu este realizată, presupusul salvator "a trecut şi a dispărut".
Cu siguranţă Trakl preia acest text din "A une passante" al lui Baudelaire din 1860, dar, în afară de titlu, la Trakl găsim prea puţin din poezia lui Baudelaire. Surprinzătoare, totuşi, este revenirea "douleur majestueuse" a lui Baudelaire în "O-nfăţişare dureroasă" - cu o schimbare clară a sensului de la sublimitate la supunere. La Baudelaire apariţia e "main fastueuse", la Trakl ea este doar o înfăţişare şi un trecut. Baudelaire alege forma sonetului şi, din punct de vedere al conţinutului, ea este modelul lui Petrarca, al designului poetic şi al unei relaţii neîmplinite (ca imagine centrală fiind ochii femeii).
Prin simplificarea biografiei s-ar putea ţine cont de faptul că numele mamei lui Trakl a fost Maria, guvernanta lui se numea Marie şi sora sa favorită se numea Margareta.
Trebuie remarcat faptul că romanul lui Wilhelm Jensen (1837 – 1911), "Gradiva", care a apărut pentru prima dată în "Neue Freie Presse" la Viena, în iulie 1902, a fost bine cunoscut în Austria având o temă asemănătoare - mai ales după interpretarea psihanalitică a textului de către Freud în 1907. Eseul despre interpretarea viselor abordează în romanul lui Jensen şi subordonează o tendinţă incestuoasă a scriitorului (Jensen) cu sora lui ( o interpretare fără substrat real). Trakl a cunoscut atât textul lui Freud1 cât şi romanul lui Jensen.

NOTĂ

1 FREUD, SIGMUND ( 1856 -1939) – medic neuropsihiatru, fondator al şcolii psihologice de psihanaliză. Lucrări de profil ce introduc noi termeni.

poezie de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Într-un vechi arbore genealogic

Mereu te reîntorci melancolie
O, blândeţe a singuraticului suflet.
La sfârşit o zi aurie străluceşte.

Plin de umilinţă se înclină durerea răbdătorului
Sunând a blândeţe şi moale nebunie.
Priveşte! Iată se şi-ntunecă.

Se reîntoarce noaptea şi plânge-un muribund
Şi altul suferă cu el.

Tremurând sub ale nopţii stele
Se-nclină an de an tot mai adânc capul.

Comentarii

Ca şi în alte texte ale lui Trakl, melancolia, "O, blândeţe a singuraticului suflet" este în centrul poeziei "Într-un vechi arbore genealogic". Două terţine formează prima jumătate a poeziei, două versuri, a doua. Ca formă, avem un respect clar pentru ortografiile aforistice care erau comune pentru începuturilor unui jurnal.
În cea de-a doua strofă, "blândeţea" şi "nebunia" sunt încorporate într-o imagine complexă care pare să se dizolve între mişcarea sănătoasă şi consolidarea civilizaţiilor urbane în sunete, chiar lingvistic, dacă privim structura vocală a acestei stări cu dominaţia sunetelor profunde.
Culoarea poemului este definită de auriu, ceea ce confirmă conotaţia genealogiei religioase a titlului. Trakl îşi aminteşte de încercarea de a se sinucide într-o scrisoare: "Nu mai rămâne decât un sentiment de disperare sărăcită şi groaza asupra acestei existenţe haotice".
"Reîntoarcerea" este un motiv definitoriu al acestei poezii, melancolia şi noaptea sunt cele care se repetă în mod explicit. Cu toate acestea, o "eternă reîntoarcere" în sensul lui Nietzsche nu pare să fie înţeleasă, deoarece: "se-nclină an de an tot mai adânc capul", vers care poate fi interpretat ca un proces de îmbătrânire şi / sau epuizare.
"Blândeţea" menţionată în prima strofă se concretizează ca rezistenţa pacientului (la durere şi suferinţă) în următoarele versuri. Acest lucru este asociat cu aurul de culoare liniştită. Jeluirea din cea de-a treia strofă este restrânsă, şi duce la concluzia că: "altul suferă cu el".

poezie clasică de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!

Crucifix

El este zeul, sărmanii-au îngenuncheat,
El este chinul şi oglinda-n tină,
Un palid zeu, scuipat şi profanat,
Opriţi ruşinea morţii pe colină.

Îngenuncheaţi în faţa cărnii roşii ce împarte
Smerenia cu voi să se-mpletească,
Şi ultima-i privire noapte, moarte,
A voastre inimi reci să încălzească.

Inima-i deschisă, pământeni creştini
Spre paradisul sărăciilor ţinută
Al nopţii sale capitol de spini,
Pierdutul înger palid vă salută

Comentarii

Poemul provine din "Colecţia 1909", aleasă de Trakl însuşi după 2 august 1909, din textele sale timpurii, dar nu a fost destinată publicării. În consecinţă, Trakl nu a acceptat acest text ca parte a lucrării sale. Totuşi prezent aici, este pentru că textul defineşte mai clar geneza textelor şi imaginilor ulterioare şi oferă şi un contrast util pentru ceea ce sunt apreciate textele de maturitate ale lui Trakl. Titlul clarifică de la început zona imaginii căreia îi aparţine poezia şi care este de asemenea eficientă în cele trei catrene şi anume suferinţele lui Hristos.
Figura suferinţei este caracterizată de "Crucifix" şi se înţelege ca o "ofertă" pentru cei dezavantajaţi social, pentru identificare şi împuternicirea speranţei. Aceasta corespunde unei tradiţii creştine. Cu toate acestea, nu este clar dacă Trakl afirmă această tradiţie sau dacă rămâne doar la o distanţă critică.
"A voastre inimi reci să încălzească" poate fi citită ca o afirmaţie patetică (cu o interpretare unilaterală a mesajului creştin), dar şi ca o critică a patosului.
Pentru Trakl, speranţa nu este îndreptată în mod explicit spre depăşirea sărăciei, ci spre "Paradisul sărăciilor" - care poate fi, de asemenea, interpretată în două moduri.
În prima versiune a "Pasiunii" (nu cea definitivă citată de noi), la începutul anului 1914, citim "O, a nopţilor pios va veni, / Crist." Aceasta sugerează că Trakl în "Crucifix" nu citează în nici un caz "ruşinea morţii" cu intenţie critică, ci mai presus de toate, direcţionarea, "tendinţa spre bombastică", cu expresii precum "El este Zeul", "în faţa cărnii roşii", "A voastre inimi reci" sau "Al nopţii sale capitol de spini", de care, mai târziu, s-au distanţat poeziile de acest gen.
Imaginile acestui poem vor reveni mai târziu în lirica lui Trakl. Cu toate acestea, fără exuberanţa patetică pe care o găsim aici şi în alte texte comparabile ale expresionismului, ca în "Balada" lui Paul Zech, o reinterpretare a poeziei lui François Villon, în care poetul pare a fi "venerat şi totodată scuipat".

NOTĂ
1 ZECH, PAUL ( 1881 – 1946) – prolific scriitor german, poet, prozator. Primele lui texte au apărut în revista Der Sturm (Furtuna). Se va apropia tot mai mult de cercul scriitorilor expresionişti, cu un stil care-i va marca întreaga lirică începînd cu 1917.

poezie de Georg Trakl din Versuri - traducere, prefaţă şi comentarii de Christian W. Schenk, traducere de Christian W. Schenk
Adăugat de Hyperion
Comentează! | Votează! | Copiază!