Un soldat...

Un soldat ţinându-se cu mâinile
de marginea unui nor...
De bocancii lui, cu mâinile încleştate
se ţine alt soldat. De bocancii lui
altul, apoi altul, apoi altul şi altul,
şi-aşa până-n miezul pământului.

Eu mă las s-alunec pe şirul lor
ca pe-o frânghie,
şi-alunecând, cataramele
centurilor lor, îmi zgârie faţa.

Şi-alunecând, îmi zgârie pieptul
şi-alunecând, alunecând, îmi sfâşâie
fâşii de carne,
şi-alunecând, alunecând rămâne din mine
numai scheletul.

Când în sfârşit ajung, mă-ntind cu tâmpla
pe o piatră.
În timp ce dorm, fâşiile smulse
se-ntorc de sus şi mă-nvelesc.
M-ajunge din urmă şi sângele pierdut,
şi durerea.

Deschid ochii, mă uit.
Coloana de soldaţi, nu se mai vede.
Probabil că vântul a-mpins-o
cu nor cu tot, în altă parte.

poezie celebră de Nichita Stănescu din Roşu vertical (1967)
Adăugat de Roxxy306
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu nu eşti un altul şi atât

dar faci la fel ca un altul şi atât
mă înveţi să îţi fiu umbră
trăieşti dimineţile cu o bucurie nebună
mă cauţi
apoi fugi
în urmă rămân câmpuri năpădite de buruieni
şi tăceri cât tot universul

mâinile tale subţiri se pierd
printre atâtea altele
drumurile se încurcă
mă întorc
îţi las un semn
cerurile se deschid
plouă
simţi şi tu
tremurăm
fiecare zidire are preţul ei
o luăm de la capăt
te vei bucura
vei mesteca încet adevărul acesta

tu nu eşti un altul şi atât
tu eşti piatră peste piatră
până vei ajunge
casa cuvintelor mele

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iluzia

din măreţia unui munte o piatră albă s-a desprins
îndrăgostită fiind de râul ce tandru mâna i-a întins

şi-alunecând spre valea largă iubindu-l sub sclipiri de soare
ea a crezut că-l însoţeşte pân-la sfârşit... până la mare

dar râul a uitat-o-ndată vrăjit de-o salcie pletoasă
întinde zâmbetul pe apă, ascunde piatra credincioasă

rămâne astfel îngropată iluzia unei iubiri
ce s-a născut în vârf de munte şi-i adormită -n amintiri

poezie de Doina Bonescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mereu e o altă lume

mereu e o altă lume prin care trec
mereu e un cer care are bal
un altul netreaz
în altul iele dansează

o fericire e un scurt popas
o amăgire reluată iar şi iar
dintr-o iluzie mereu pe ducă

pentru înalt visele mele sunt agăţate de-o stâncă
şi nu-mi văd nici mâinile
şi nici dimineaţa prin care am trecut
zburând de lângă umărul tău cald
şi câte sferturi de cuvinte mă bântuie
când se deschide amiaza desenată de copii pe trotuare
iar frunzele din mine mă urcă în clepsidră
în timp ce pietrele mă trag în jos

adun bucăţele de duminică
lungindu-le ca pe-o frânghie pe care să merg
scuturând de pe mine scamele lumii de azi.

poezie de Oana Frenţescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-ai iertat fiecare durere în parte

ca un soldat trecut prin atâtea războaie
învăţat cu gloanţele
cu sângele
cu moartea
cu mine
mi-ai iertat rănile
drumul
timpul pierdut
ca un soldat ce uită
că mâinile lui pot să culeagă albastrul
da
sunt sigură că mi-ai iertat fiecare durere în parte
fiecare zi pierdută într-o cameră rece
unde sângele meu devenise alb
unde carnea mea
se obişnuise cu gloanţele
cu moartea
cu atâtea războaie
da
m-ai iertat pentru toate
iar mâinile tale calde
vin să acopere rănile adânci
şi fiecare zi pierdută
într-o cameră rece
unde dorm numai umbre

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un om/Altul

Un om se naşte, plângându-şi venirea,
Pe cer o noua stea apare,
Un altul moare, plecând cu nemurirea,
O alta stea dispare.

Un om acceptă tot ce-l înconjoară,
Altul urăşte şi se transformă în fiară,
Un om e paşnic şi cu inima moale
Altul e războinic şi cu sufletul tare.

Un om e sărac, dar cu sufletul bogat
Altul are bani, dar cu sufletul dărâmat.
Un om e timid şi o iubeşte,
Altul e tupeist si o prosteşte.

Un om dă viaţă anilor,
Altul dă speranţă banilor
Un om prin versuri se descarcă
Altul citindu-le doar se încarcă.
Un om suferă în tăcere
Altul distruge orice bariere.

Un om are multe femei pe noapte,
Altul are o iubită pentru zilele toate.
Un om se ceartă şi protestează,
Altul doar priveşte, şi se resemnează.

Un om ascultă cu urechea,
Altul citeşte cu sufletul,
Astfel plângându-şi perechea
Amintindu-şi trecutul.

poezie de Miron Iustin (22 octombrie 2015)
Adăugat de Miron Iustin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Bate întotdeauna alt clopot

Bate întotdeauna alt clopot,
genunchii mei stau în altă biserică
şi-n altă vreme.
Peste mine doarme alt înger.
Eu mă ridic de sub aripa lui şi spun:
- Du-te, du-te, nu vezi că eşti altul?
El îmi răspunde:
- Lasă-mă, mai lasă-mă puţin,
mi-e foarte somn,
mai lasă-mă puţin...
De ce te uiţi, că eşti şi tu altul!

poezie celebră de Nichita Stănescu
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cine altul...

aud dimineaţa un cor de păsări
cu aripile frânte
sau poate
noaptea sângerează pe
pervazul ferestrei lăsată
interdeschisă în aşteptarea umbrelor

cine altul decât mine aude
durerea cum trece
prin lumină ca
un fulger
rostogolindu-se sub zid
în căutarea a ceea ce am fost

tăcut ca o umbră
nelocuită de nimeni
mă afund în mine şi aştept

cine altul...

poezie de Teodor Dume din Temniţa de sub rană (2017)
Adăugat de Teodor Dume
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cel mai mare ...?

Pe drum, prin Galileea, o zarvă s-a iscat,
Dreptul celui mai mare şi l-au revendicat
Pe rând toţi ucenicii urmându-L pe Isus,
Vedeau în ei un merit să fie mai presus.

Unul, cu multă carte, se vede mai cu vază,
Altul a fost întâiul ce-n Via Lui lucrează,
Unul s-ar vrea mai mare c-ar fi cel mai iubit,
Altul ar vrea cinstirea că-ntâiul a albit.

Unu-i pescar de seamă şi el aduce hrană,
Altu-şi vrea naţiunea să fie suverană
Şi-i mai zelos ca alţii, e mai neînfricat,
Altul mai mult ca fraţii din ce-a avut a dat.

Unul că ştie Legea, Prorocii şi Psaltirea,
Altul că-n mai buni termeni ar fi cu stăpânirea,
Iar cel ce ţine punga mai sus ca toţi se vede
Isus, cu siguranţă, în el mai mult se-ncrede.

Apoi Isus le spuse, ştiind de răfuială,
Că în Împărăţie e-o altă rânduială:
Acela ce-şi doreşte a fi conducător
Va trebui să-nceapă să fie slujitor!

Şi-acela care-aşteaptă să fie pus la cârmă
Chiar dacă are merit, să stea smerit la urmă!
La fel cum însuşi Fiul venit-a să slujească
Şi-acel ce vrea mărirea pe alţii să-ngrijească!

poezie de Olivia Pocol din volumul de versuri Înţelesuri (28 august 2019)
Adăugat de Olivia Pocol
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu

Fibrele foarte mici ale sufletului s-au rupt într-o după-amiază,
când nu am mai vorbit.
Dar el a lucrat în ascuns, zile şi nopţi,
până când a unit capătul din dreapta cu cel din stânga lui,
cum unesc copiii beţele de chibrit.

Apoi a venit altul şi a dat cu piciorul
(vrând poate să ţi se vâre în suflet întâi cu picioarele)
şi microfibrele din dreapta s-au tras înspre cele din stânga
(dacă sufletul are într-adevăr o dreaptă şi o stângă a sa)
şi a devenit mai tare ca pânza de păianjen
pe care, în sfârşit, se puteau legăna elefanţii.

Apoi altul şi altul şi tot aşa...
până când sufletul a căpătat muşchi tari ca piatra.
Au venit inginerii şi au zis, ciocănind în el:
"Ia uite ce inimă de piatră, din ea putem face un pod
un pod de piatră care nu se va mai dărâma în veci,
şi aşa s-au născut ai noştri copii.

Dar jos de tot, mai jos decât josul
(înlăuntrul fiecărei fibre adică, asta dacă sufletul are un jos şi un sus al lui)
eram eu care urmăream un fluture zilnic până la râu
ca să învăţ să te ating
fără să te întrerup
când îţi priveşti fiul sărind dintr-un picior în altul
aruncând înainte pietricica din capul unghiului
pe care ţi-am făcut-o cadou prima dată, când te răstigneam
şi amândoi ne priveam în tăcere.

poezie de Dorin Cozan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când curentul electric se repede dintr-un loc în altul, numai o parte a lui merge pe firele văzute; o altă parte străbate prin ascunsul pământului. Tot aşa, în lumea inteligenţei cuvântul pronunţat este numai un fragment al raportului dintre om şi om; restul se stabileşte pe tăcute.

aforism celebru de Titu Maiorescu
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Însemnarea

Ei îşi băgau mâinile în ochii cailor
le răsuceau inimile
iar porţile ierbii
se închideau sub spatele nostru.
Apoi ne însemnau potcoavele cu stele bătrâne
şi sterpe şi ne puneau să ne privim unul
pe altul şi să ne spunem
Stăpâne!...

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Calendare irosite

nişte calendare prăfuite
mă fac să mă întreb,
anual,
dacă n-ar fi trebuit să rămânem împreună
în povestea aceea sofisticată
de dragoste,

acum mi se pare o prostie,
dar bocancii tăi preferaţi
cu care am intrat în viaţa ta
mă mai poartă involuntar
prin locurile pe unde ne agăţam
unul de altul
să nu ne-o ia destinul înainte.

nu ştiu cine a oprit neuitarea
unui orologiu
în care ne ascunsesem o vreme,
vântul, oamenii,
ploile cu piatră,

totuşi am să mai hălăduiesc
prin câteva calendare,
irosind ani de
neiubire,
apoi am să o iau spre casă,
să-mi număr cu aproximaţie
trosniturile încheieturilor
şi zilele păcătoase
care mi-au mai
rămas.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Podul de piatră

Podul de piatră
S-a dărâmat.
A venit apa
Şi l-a luat.

Vom face altul
Pe râu în jos,
Altul mai trainic
Şi mai frumos.

poezie de autor necunoscut/anonim
Adăugat de Camelia Opriţa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Unul a mâncat ciuperci, l-a dat unul dracu', apoi a murit. Altul a mâncat ciuperci, l-a blestemat altul, apoi a murit. Târziu şi-a dat lumea seama că unele ciuperci sunt otrăvitoare.

aforism de Cristinel Mortici (10 ianuarie 2016)
Adăugat de Cristinel Mortici
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochii tăi

Cu ochii lacomi de iubire,
Privesc cum pe sub geamul meu treci,
Inima mi-e plină de fericire,
Chiar dacă paşii tăi sunt reci,

Ştiu că pe altul îl iubeşti,
Ştiu că pe altul îl săruţi,
Şi de pe alte buze
Cuvinte de dragoste vrei să asculţi.

Dar nu o să uit niciodată
Clipa în care la mine ai venit
Şi ochii tăi de înger
Cu ochii mei s-au întâlnit!

poezie de Vladimir Potlog (27 iunie 2013)
Adăugat de Vladimir Potlog
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eu credeam că "puii" din sală au o apetenţă pentru personajele spectaculoase, chiar şi pentru cele negative. Jucând o bunică nu mă aşteptam la un gest de tandreţe din partea lor. La ultimul spectacol, puţin şi din spirit de imitaţie, a venit un copil şi l-am sărutat pe creştet, apoi a mai apărut un altul, apoi un altul. Au venit vreo zece să le dau un fel de binecuvântare "bunicească" şi mi-a făcut plăcere că au găsit această apropiere.

citat din Alexandrina Halic
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

De la brutărie

Pe stradâ două sicrie duc un mort.
Îl duc de la un cimitir la altul.
Crucile stau pe marginea străzii
în drumul lor
de la un mort la altul...
Eu vin de la brutărie.
Îmi fac provizii de pâine
de la o gură la alta...

poezie de Alin Ghiorghieş
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Secretele vieţii amoroase

În dragoste sunt numai două căi:
unul este iubit, altul iubeşte,
balsam ia unul, celălalt bătăi,
unul ia tot iar altul dăruieşte.

Acoperă-ţi obrazul când e pară,
ce ai în piept, nu spune mai departe!
De-i dai amantului cuţitul, el omoară
de ştie că-l iubeşti, îşi face parte...

poezie de Bertolt Brecht, traducere de Dan Dănilă
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când curentul electric se transmite dintr-un loc în altul, numai o parte a lui merge pe firele văzute de metal; o altă parte, tot aşa de esenţială, străbate în ascuns prin pătura umedă a pământului. Tot aşa, în lumea inteligenţei cuvântul zis este numai un fragment al raportului ce se stabileşte între suflet şi suflet; restul se acordă pe tăcute şi formează ascunsa armonie a simţurilor omeneşti.

citat celebru din Titu Maiorescu
Adăugat de Avramescu Norvegia Elena
Comentează! | Votează! | Copiază!

Liniştea furtunii

Era o linişte deplină pe-atunci
şi-mi auzeam fricile ţipând;
Era un ţipăt ca de prunci.
Şi dintr-odată mă cuprinde-un gând,
apoi altul, apoi mai multe, apoi mă pierd...
Hoarde de gânduri galopante
îmi tropăiau instant în craniu
şi inima mea temătoare
se prefăcea în ţărână sub copitele lor.
Tot cerul acela plin de nori
se sprijinea pe umerii mei
şi din când în când îmi tuna în timpane,
revărsând peste mine topitura lichidă
a unui vechi talisman de aur.
Şi curgea lava pământului,
curgea peste mine,
erodând şanţuri adânci pe trupul meu,
dizolva treptat bucăţi de viaţă din mine.
Şi iarăşi, subtil, trăsneşte a linişte în juru-mi.

poezie de Florin Armangic
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!