Nădăjduiesc îm muză
Îmi curgi prin vene ca o apă vie,
Tu nu ești aici aevea, doar exiști,
Iar ochii mei nu mai par atât de triști,
Deși au lăcrimat de bucurie
La întâlnirea noastră cea târzie,
Unde martor mi-a fost Universul,
Care mi-a transpus pe note versul
Și a făcut ca lumea să mi-l știe.
Nădăjduiesc în tine și am crezul,
Tu muza mea, chiar dacă ești târzie
Mă faci să scot din piatră poezie,
Pe care să mi-o înalțe vântul
Risipind-o ca ploaia pe câmpie
S-o citească cine vrea să știe...
Sibiu, 05.12.2015
sonet de Ioan Friciu din Inedita (5 decembrie 2015)
Adăugat de Ioan Friciu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- poezii despre poezie
- poezii despre vânt
- poezii despre versuri
- poezii despre tristețe
- poezii despre ploaie
- poezii despre ochi
- poezii despre existență
- poezii despre bucurie
- poezii despre Sibiu
Citate similare
Mai scriu o poezie
Când mi-este dor de tine,
În liniștea târzie,
Cu lacrimi și suspine
Mai scriu o poezie.
Sub clar de lună plină
Aș vrea să-ți simt căldura,
Dar tot ce mă alină
E ritmul și măsura.
Tânjesc să-ți aud glasul
Ce mă-ncânta odată,
S-admir cum calcă pasul
Ca rima încrucișată.
În ochiul tău șăgalnic
Să văd tot universul...
Ah, totul e zadarnic
Mi-a mai rămas doar versul.
poezie de Octavian Cocoș (5 noiembrie 2021)
Adăugat de Octavian Cocoș

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi poezii despre timp, poezii despre ritm, poezii despre lună plină sau poezii despre Lună

Doar o fantezie
Te-am regăsit, mi-ești sufletul pereche,
M-ai regăsit, sfidăm ciudate legi,
E-un straniu vis, e-o dragoste străveche?
Nu mă cunoști, și totuși mă-nțelegi.
Din stihul tău deduc: da, îți sunt dragă...
Enigma azi încerc s-o descifrez...
Ce gând bizar, ce dor ciudat ne leagă
Străinule, ce noaptea îl visez?
Plângem, simțim, trăim prin poezie,
Cântăm iubind etern pe struna sa...
Îmi ești nălucă, toană, fantezie
Ce-o plăsmuiește zilnic mintea mea.
Mi-apari în visuri, te aud prin șoapte
Uniți prin vers de-același singur țel...
Distanța tot mai tare ne desparte,
Când noi gândim, vibrăm, iubim la fel.
Ești crezul meu transpus în poezie,
Ca sufletul oglindă să-ntâlnesc,
O toană, sau o dragoste târzie?
Nu știu, dar versul meu ți-l dăruiesc!
poezie de Marilena Răghinaru
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și poezii despre visare, poezii despre iubire, poezii despre viață, poezii despre suflete pereche, poezii despre suflet, poezii despre plâns sau Ne poți propune o poezie de dragoste?

De ce-ai mai sta, când ești de mult plecat
Totuna sunt veninul și dulceața,
Chiar binele și răul par la fel,
Ești conformist și, totuși, ești rebel
Plângând, tu râzi; așa îți trece viața...
Răspunzi cu "Da!", deși ai spune "Nu!",
Rămâi pe loc, când tu dorești să fugi,
Și-oricât de sincer pari, minciuni îndrugi,
Căci, vai!, tu singur nu mai ești chiar tu.
Tu furi și-apoi, căit, tu dăruiești,
Ai vrea să urli, dar îți place mut,
Ai câștigat și, totuși, ai pierdut,
Pretinzi dreptate, deși drept nu ești!
Ești prea bogat, dar fără căpătâi,
Iubești săracii; de fapt, îi subjugi,
Ateu fiind, faci la icoane rugi,
Ai vrea să pleci din gașcă, dar rămâi...
Prea ești deștept, când proștii te-nconjoară,
Și familist, când de la dame vii,
Faci fapte bune, doar când faci prostii,
Ești înăuntru, doar când ești... afară.
Ești extremist, când vrei să fii de centru,
Tu, om de dreapta, ești de stânga - vai!,
E ca și cum în Iad ai fi în Rai,
Ești "contra", mai întâi, și apoi "pentru".
De ce-ai mai sta, când ești de mult plecat?
Nimeni nu vrea de tine să mai știe,
Doar Dumnezeu, se pare, te-a iertat
Și vrea să te redea pe tine ție!
poezie de Dumitru Sârghie din săptămânalul "Linia întâi" (9 noiembrie 2012)
Adăugat de Nicu Petria

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre prostie, poezii despre sinceritate, poezii despre râs, poezii despre religie, poezii despre minciună, poezii despre inteligență sau poezii despre iertare
Poezie, poezie
Poezie, poezie,
Deși sunt femei o mie
Eu îți dau iubirea ție
Ca pe o bijuterie.
Poezie, poezie,
Ești frumoasă și zglobie
Te sărut cu bucurie,
Cea mai bună terapie!
Poezie, poezie,
Este limpede, se știe
Am face-o mare prostie
Să nu fim soț și soție.
Poezie, poezie,
Nu ne leagă o hârtie,
Când iubești cu-așa tărie
Ești unit pe veșnicie.
poezie de Octavian Cocoș (29 august 2020)
Adăugat de Octavian Cocoș

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sărut, poezii despre soție, poezii despre hârtie, poezii despre frumusețe, poezii despre femei sau poezii despre căsătorie

Și ce dacă?!
Picuri reci și grei îmi spală
Ochii-ntunecați și triști...
Adevăr e, ori mă-nșală
Însuși gândul, că exiști?!
Pe cărări bătătorite,
O, ce imn biruitor
Trece... Unde ești, iubite?!
Nu faci parte din decor?!
Tu ești ramul ce se-apleacă?!
Ce îmi cade la picioare?!
Dulce rugă! Și ce dacă?
Sufletul din nou mă doare...
Tu ești frunza care plânge
Și-n caleașcă ancestrală
Se înalță spre apusul
Unei alte lumi de ceară?!
Tu ești vântul?! Și ce dacă
Îmi șoptești iubirea ta?!
Ești hoinar al lumii tale...
Și ce dacă vei pleca?!
poezie de Rodica Nicoleta Ion din Culorile sufletului
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre picioare, poezii despre gânduri sau poezii despre frunze
Despre frunză
Oare frunza se gândește
când e mică și când crește,
ce rol are ea de-i verde
și de unde se hrănește?
Oare stând prinsă de-o creangă
câte-o dată se întreabă,
dacă timpul ce-l petrece
e doar cald și când e rece?
Oare frunza are simțuri
și se sperie de vânturi,
știe frunza când e noapte
și de ce plouă în rate?
Știe frunza sau nu știe
când e vremea ei târzie,
când e toamnă, oare știe
și bătrână și pustie?
Știe frunza când e ruptă
și când moare ca o frunză,
când căzută ruginită
e călcată și e frântă?
Sau când doare poate știe
sau când vântul o adie,
sau când este ruginie,
știe frunza... cine știe?
poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre verde, poezii despre toamnă, poezii despre sperieturi, poezii despre simțuri sau poezii despre noapte
Ești așa departe...
pe cine să iubesc, poate pe tine,
dar nu te înțeleg, chiar de îți scriu în rime,
încearcă tu puțin, prin vorbe nerimate,
să îmi explici de ce, sunt singur peste noapte
tu ești aici dar simt, că-mi ești așa departe,
îți simt în infinit, un gând în altă parte,
sunt singur și în doi, mă simt străin în casă,
ce este între noi, nu-i dragostea aleasă
e ora prea târzie, să ne-amăgim în salturi,
degeaba-n poezie, eu te îmbrac în daruri,
degeaba ne privim, ai ochii plini de gheață,
cred că noi doi simțim că stăm legați c-o ață
nu te întrebi de ce, tăcut ne este patul,
dormim cu ochi deschiși și ne rugăm la Naltul,
te-aud ce greu respiri, te depărtezi de mine,
ți-e frică să te-ating, te tragi mereu spre tine
încerc să te mângâi, să te întreb o vorbă,
îmi spui că e târziu și chemi o noapte oarbă,
te faci că dormi dar știu, că stai doar nemișcată,
adormi într-un târziu, ești rece ca o piatră
e noapte și-i târziu, eu te păzesc de toate,
privesc dar nu te văd, prin umbre colorate,
văd nuanțele de gri și negrul ce împarte,
un loc de amăgiri și vise sfărâmate
poezie de Radu Mihăilescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre somn, poezii despre tăcere, poezii despre negru sau poezii despre infinit
Dragoste la prima vedere
Pe cărarea veche
Trec câte o dată
Cu speranța vagă
De-a te întâlni
Ne cunoaștem parcă
De o viață întreagă
Neavând puterea
De a ne vorbi.
Prin albastrul moale,
Liniștea se adună
Și prin diafanul
De apus vegheat
Ochii tăi de aur,
Ochi de zână bună
Când aprind în mine
Un ecou ciudat.
Dragoste la prima vedere,
Cine-ar fi crezut?
Să iubesc cu atâta putere,
Ca la început.
Că mi-a fost târzie
Întâlnirea în vreme
Și târzie clipa
De-a ne fi văzut,
Pe cărarea veche
La răscruci de vânturi
Numai timpul știe
Ce e de făcut.
Amintirea vie
Mai trăiește încă
Aș da ani din viață să te regăsesc
Ne cunoaștem parcă
De o veșnicie,
De o veșnicie
Parcă te iubesc.
N-o să afle nimeni
Poate niciodată
Poate niciodată
N-am să te-ntâlnesc.
Aș da ani din viață
Să te am alături,
Să îți simt făptura,
Să-ți spun te iubesc.
cântec interpretat de Ilie Micolov, muzica de Ilie Micolov
Adăugat de Simona Enache

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre început, poezii despre vorbire, poezii despre dragoste la prima vedere, poezii despre declarații de dragoste sau poezii despre cunoaștere

Nu exist!
Azi m-am pierdut în clipa de apoi
Și m-am temut ca să mai ies din ea
Am vrut doar să m-ascund de pasul tău
Ce-l așteptam mereu
deși nu mă dorea...
Am înțeles ce-am refuzat să cred
C-ai fost făcut doar să împarți durere
Nici de cuvânt nevoie nu aveai
Erau destule ce urlau
în a ta tăcere..
Și m-am ascuns de lumea ce nu știe
De ce curg lacrimi azi din versul meu...
Mi-e sufletul bucata de hârtie
Din care tu ai rupt
fâșii, mereu...
Nici chiar cerneala nu mai e aceeași
Iar mâna-mi nu mai scrie azi, nimic.
Otrava ta mi-a luat de tot puterea,
Când încercam de jos
să mă ridic...
Dar să nu crezi că eu voi fi pierdută
Doar am să plâng puțin și... am să plec.
Nu știu nici când... nici unde, dar voi face
O punte peste lacrimi,
și-am să trec...
Ce milă-mi este când mă uit la tine
Căci ochii tăi nimic chiar nu îmi spun...
Și n-ai să ai nicicând curaj destul
Să mă păstrezi așa
cum eu m-adun...
Ce liniște mă soarbe fără voie
Și tot aleargă prin albastru-mi trist
A fost ce-a fost, sau ce-o fi vrut să fie...
Oricum, ce mai contează?
Nu exist!
poezie de Mariana Eftimie Kabbout
Adăugat de Mariana Eftimie Kabbout

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre frică

Mi-a fost dor de toamnă
Mi-a fost dor de toamnă;
De frunza ruginie,
De struguri copți din vie,
Mi-a fost dor de ploaia
Care cade pe caldarâmuri
Și de păsările care se duc rânduri, rânduri.
Mi-a fost dor de tine, iubirea mea
De mult uitată,
Și de nucul falnic care la poartă mă așteaptă.
Mi-a fost dor de tine, toamnă aurie, ca să pot așterne versuri
Nostalgice pe hârtie.
poezie de Vladimir Potlog (18 octombrie 2014)
Adăugat de Vladimir Potlog

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre uitare, poezii despre struguri sau poezii despre păsări

Muza cea de marți
Muza mea de astăzi, muza cea de marți,
Mi-a venit de printre ceasurile rele
Care îți frământă gândul: "Cum te-mparți
Între sânziene și un dans cu... iele?"
Primele sunt blânde, ultimele - nu!
Dar, că sunt aceleași, toată lumea știe,
Chiar și eu, căci uite: una mă avu
Azi, la prima oră, în bucătărie.
"Ce mai loc!" veți spune. Asta-i! ce să fac
Dacă am stropit-o cu cafea fierbinte?
Nu dau amănunte și... mai bine tac,
Să mă creadă muza (mai ales) cuminte.
A rămas, nebuna. Cum să te desparți
De o bunăciune? (Muza cea de marți).
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre prezent, poezii despre dans, poezii despre ceas, poezii despre cafea, poezii despre Iele sau poezii despre Drăgaica
Când te simți pierdut, privește în jurul tău. Îndoiește-te că ce vezi e adevărat, și șterge toul, să-ți rămână apoi o singură certitudine: că tu exiști. Exiști pentru că ai un trup, trupul tău. Ești chiar tu! Trupul tău e tot spațiul pe care l-ai străbătut ca să ajungi unde ești, e și timpul care a făcut din tine ceea ce ești acum, timpul pe care tu îl porți scris în tine, ale cărui cicatrici sunt amintirile tale, iar amintirile sunt gânduri; și gândurile ești tu...
citat din Paul Auster
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre gânduri, citate despre timp, citate despre spațiu și timp, citate despre existență, citate despre amintiri sau citate despre adevăr

Omul care m-a marcat pe viață a fost profesorul meu din Institut, Mihai Popescu. El mi-a făcut la un moment dat următoarea teorie: "Dacă Dumnezeu, sau natura, sau în cine te crezi tu, ți-a dat posibilitatea să faci o adunare de oameni să te asculte, atât de concentrat încât să uite pentru două ore de ei înșiși, ești obligat să faci meseria asta, indiferent de sacrificiul pe care ți l-ar cere.".
citat din Amza Pellea
Adăugat de Micheleflowerbomb

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi și următoarele:
- citate despre viață
- citate despre sacrificiu
- citate despre religie
- citate despre profesori
- citate despre posibilitate
- citate despre natură
- citate despre meserii
- citate despre educație
- citate despre Mihail

* * *
ești atât de frumos
când râzi nonșalant
ca o ninsoare cu chip de copil
într-o lume mai puțin definită
din niciun anotimp știut
de mine de tine și alții
iar zâmbetul tău pleacă
din colțul stâng al gurii
spre lumea dinafară
omule
ninsoare târzie
peste câmpuri cu maci
albite de galben
ești incredibil de real
atât de viu și frumos
omule
ninsoare târzie
în lanuri de ceață
poezie de Viorica Iliescu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zâmbet, poezii despre ninsoare, poezii despre gură, poezii despre galben, poezii despre copilărie, poezii despre anotimpuri sau poezii despre alb
Muza rătăcitoare
Ce-i mai de preț și-mi mângâie simțirea,
E muza mea mereu rătăcitoare
Purtând un nume de albastră floare
Ce-o caut prin grădini doar cu privirea.
Ea mi-a adus idei încântătoare
Și mi-a cerut s- așez în vers iubirea,
Să răsădesc în inimi fericirea
Și să mai scriu cât voi trăi sub Soare...
Am s-o invoc și va veni la mine,
Ce-mi va spune, voi scrie pe hârtie;
Nesomnul meu va naște poezie.
Am s- o invoc și dincolo de moarte,
Altminteri mi se rupe pana-n mână
Că nu doresc ca muză altă zână!
sonet de Ioan Friciu (2017)
Adăugat de Ioan Friciu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre naștere, poezii despre inimă, poezii despre idei sau poezii despre flori

Tristă floare
Dacă nu mor, cui rămâi?
Dacă mor, a nimănui.
Viu de ce să fiu aș vrea,
Dacă nu te pot avea?
Mort de ce să vreau să fiu,
Dacă mort înseamnă viu,
Iar viu se traduce prin:
Fără tine? Ca un crin
Rupt de vânt, nepăsător
Dacă mă usuc și mor
Într-o zi sau, într-o glastră,
Pus de tine la fereastră,
Deși nu sunt viu, să par,
Cât mai am apă-n pahar...
Versul meu, ce tristă artă,
Vas viu la o floare moartă
Care pică pe-o hârtie,
Dorul tău când o adie,
Mâna mea ce-n tremur scrie,
Frunză-n moarte, frunză-n vie
Literă cu literă
De aripi se scutură
Ca petalele, pe rând,
Până cine știe când...
Chiar această poezie
Poate ultima să fie.
poezie de Marius Robu din Suflet la troc (7 aprilie 2015)
Adăugat de Marius Robu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre traducere, poezii despre mâini sau poezii despre dor

Fascinație
A fost un vălmășag de bal
Cu sunete melodioase
De violină și țimbal
Când toate mi-au părut frumoase.
Eram atât de tulburată
De-aceea veselie plină
Și-mi părea că ființa-mi toată
Plutea ca pe o apă lină.
Atunci te-am cunoscut pe tine
Zărindu-te mi-a fost chiar teamă
Un zeu care privea spre mine
Stând nemișcat, dar totuși cheamă.
Și m-am apropiat sedusă
De ochii tăi, de gura ta
De parcă aș fi fost adusă
De-un nor ce tainic mă purta.
Eu nu făceam deosebire
Dintre un frate și-un străin,
Dar seara-aceea din iubire
Făcu icoană să mă-nchin!
De atunci ești pentru mine
Inimă, suflet și viață
Luceafăr nopților senine
Și zvon de clară dimineață.
Iar pentru ca lumea să știe
Aș vrea iubitul meu să plâng
Și chiar mai mult de-o veșnicie
Cu drag la pieptu-mi să te strâng.
Și nu vei scri o epopee
Să spui din sufletu-ți curat
Că draga ta, deși femeie
Iubește cu adevărat.
poezie de Gheorghe Ionescu din Picături de rouă (2005)
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre sunet, poezii despre seducție sau poezii despre icoane

Șoapte
Pentru că ești, pentru că sunt,
Tu un alint, eu un cuvânt,
Eu mângâiere, tu suspin,
Deși te am, pare puțin
N-am să mă satur să exiști,
Sărut să-ți dau când ochii-s triști,
Aș vrea să nu-i mai văd așa,
Acum când ești femeia mea
Foarte sensibilă mereu,
Plângi și la bine... și la greu,
Dar cât ador ceea ce ești,
Iubirea ce mi-o dăruiești
Știi?... câteodată sunt gelos,
În jurul tău totu-i frumos,
Ai tu ceva fermecător,
Mă faci mai bun, mă faci să zbor
Prind aripi și mă-nalț mai sus,
Devin luceafăr la apus,
Ca de acolo să-ți șoptesc,
Femeie dulce... te iubesc
poezie de Adi Conțu
Adăugat de Cornelia Georgescu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe poezii despre zbor sau poezii despre gelozie
Thorsen: I-am mulțumit și mi-a numit trei orificii unde să-mi bag mulțumirile. Mi-a spus, "Dă mai departe". Să faci bine la alți trei oameni. Doar atât.
Chris: Așadar, este un lucru care se dă mai departe. Stai așa. Tu și viața ta nenorocită sunteți un lanț de hai să facem bine, un fel de dans conga de-al maicii Tereza? E un pic cam New Age pentru tine, nu? Ești vreun tibetan? Sau faci parte dintr-o sectă?
replici din filmul artistic Dă mai departe!
Adăugat de Liliana Ștefan

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre mulțumire sau citate despre dans
Libertatea începe cu tine, deci fii tu primul care o recunoaște dizolvându-se în ea. A. M: E tragic și până ce mulțimile nu realizează drama, tragedia continuă. I: Mă rog să le dea înțelepciune! A. M: E prea multă frică la mijloc și exact din acest punct începe legiferarea absurdului. I: Cum și cine le va anula frica? Doar un Moș, Ion Roata... A. M: Gândul și frica sunt una; gândim, presupunem pentru că ne frică de infinitul necunoscut sau viața veșnică pe care o suntem. Credem gândul care poate să existe doar prin corp și de aici frica, înțelegi? Dacă am putea vedea că suntem viața și nu corpul de vis pe care gândul ne spune că îl suntem și care frica lui ar vrea să-l salveze, atunci legile acestei lumi ar fi de prisos. A. M: Până să ajungă oamenii să vadă așa... Iar acum chiar că-s orbi bine! A. M: Asta e capcana pe care ne-o întinde mereu și mereu gândul: "Devenirea"! Dar de ce "până", căci viața veșnică pe care o suntem este chiar aici. Dacă nu atingi nici un gând chiar acum, chiar aici, viața pe care o ești rămâne liberă de persoana care pare că o ești. Acum tu unde ești, nu ești Aici? Toți suntem Aici, iar Dumnezeul nostru gândul ne trimite "acolo", în fricile lui, înțelegi?
citat din Atmaji Maharaj
Adăugat de George Aurelian Stochițoiu

Comentează! | Votează! | Copiază!
Vezi mai multe citate despre frică, citate despre tragedie, citate despre libertate, citate despre corp, citate despre înțelepciune, citate despre salvare sau citate despre legi