Confesiuni (3)
așa cum sămânța se cuibărește în mână semănătorului
asemeni, în întunecimea confesionalului îmi șoptesc nerăbdarea
marginile cuvântului mă ascund, prunc în pântecele milostivei maici
și liniștit las rădăcinile să-și facă loc
lacrimile mă udă curățindu-mă
iubirea mă-încălzește ridicându-mă
și înfrunzit ies cu un semn pe fiecare umăr
aripile-mi cresc până la cer
soarele mă-întâmpină cu bucurie
vânturile mă poartă lin pe brațe
și toate cântările mi se revarsă-n suflet
mulțumesc celui ce m-a dăruit cuvântului
și cuvântului pentru că m-a primit la sânul său
din taina întunecimilor
mă ridic în cuvânt
co povara rodului meu
oare e pe măsură?
poezie de Costel Macovei
Adăugat de Cornelia Georgescu
Votează! | Copiază!
Nu este introdusă data nașterii pentru Costel Macovei. [
Nu sunt comentarii până acum. Ne-am bucura să vedem o primă impresie despre textul de mai sus.