Mă afund în letargie
Ruginit, smalțul durerii se depune-nsângerat
Picurii umple firide dintr-un gând împovărat
Plânge sufletul în mine, spasmele îmi dau fiori,
Inimioara mea, săraca, e palidă-n obrăjori.
Ascunsă în fum de neguri pe plaiuri încrâncenate
Scormonesc pulberea sorții cu degete răsfirate
Afundată-n letargie la subsolul omenirii
Însăilez vise de-o viață pe drapelul nemuririi.
Sub covor de frunze moarte zace-un suflet ostenit
Brazde-adânci de cicatrice chipul i-a schimonosit
Stratul rece de țărână-l împresoară mișelește
Zămislind întunecimea ce treptat se adâncește.
poezie de Maria-Magdalena Stan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Sufletul prin iarna eternității
Suferința mă apasă
pe firea-mi neputincioasă,
iar doru-n suflet fremătând
se-ncheagă pe lacrimi de gând.
Cu singurătatea-n noapte,
se scurg lacrimile-n șoapte,
la sfinți ducând rugăminte,
când pun sufletu-n cuvinte.
Năzuind la vremuri bune,
de la Domnul cer minune
în sperațe ruinate,
de-a fi binecuvântate.
Iarna vieții greu mă ninge
și lumina în ochi stinge,
din ramuri să rămână scrum
pe al vremelniciei drum.
Din foc recuperez scântei
și-n razele ochilor mei
le pun cu viața stinsă-n glas,
pe ele, rod de gând să-mi las.
Dar vânt rece îmi îngheață
viața-n ultima speranță,
spulberând cenușa sorții
prin eternitatea morții.
Suflet pe cărări albite
se-nalță la cete sfinte,
ducând făclie de ceară
pe a veșniciei scară.
Visul de odinioară
îl închid într-o cămară
din sufletu-mi neliniștit,
să-l scot în alt destin menit.
Din flori de soartă umbrite
strâng petale ofilite
în covoraș multicolor,
să-l duc pe Drumul Robilor.
Cu lacrimi de gând le stropesc
și-n suflet le adăpostesc,
prin a veșniciei ceață
să-mi amintească de viață.
Din speranțe ne-mplinite
zugrăvesc muză-n cuvinte
pentru poeții Cetății,
la Poarta Divinității.
Pe covor va îngenunchea
sufletul meu, Domnul să-i dea
viață și destin pe Pământ,
să-mi leg menirea de cuvânt.
2 Februarie, 2022
© Maria Filipoiu
poezie de Maria Filipoiu (2 februarie 2022)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Suflet trist de pianistă
Când doru-amar îți arde licărul din privire
Cenușa-i se depune pe sufletu-ți ostenit,
În fața omenirii joci falsul rol fără șovăire
Dar în fața sorții ești un proscris prigonit.
Din ochii triști, apatici, văpaia-ncet se stinge,
Lacrimile se prăvălesc pe pianul îndoliat,
Farmecul chipului se ofilește și se prelinge
Pe clapele albe-negre ale singurului tău aliat.
Aliat la deșertăciune, la suferință și la trădare,
Notele-i se-ngemănează în simfonii de-sfârșit,
Degetele-ți mângâie clapele reci oferind alinare
Zbuciumului lăuntric de-acorduri de jale răvășit.
Putregaiul se-așterne pe dantela ochiului îndurerat,
Pe lespedea minții se zbate chipul tău înmărmurit,
E ultima melodie dedicată creștinului ce mi-a furat
Bruma de speranță, pân' ce degetele mi-au ologit.
Sunt pianista oarbă ce mângâie clapele universului coșcovit,
Sunt pianista mută ce, de mult, solfegiile nu le-a mai rostit,
Sunt pianista oloagă ale cărei mâini de aur i-au încremenit,
Sunt pianista moartă ce pe pianul vieții în Do s-a răstignit.
poezie de Maria-Magdalena Stan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Să-ți fie bine, drag fecior
SĂ-ȚI FIE BINE, DRAG FECIOR
De când pe lume te-am adus
În casa sufletească,
Rugăciuni mi-am dus la Iisus,
Vrând să te ocrotească.
Să primești bine în viață,
Sufletul meu nu-nceta
De-a pune rugă-n speranță,
Pentru fericirea ta.
Nu suportam să-ți văd plânsul
Și lacrimi pe obrăjori,
Că-n mine plângea sufletul
Mai rău ca ploaia din nori.
Cu brațele protectoare
Te sprijineam, să mergi drept.
Să înveți ce e onoare,
Îți sădeam gând înțelept.
Astăzi mă rog la Dumnezeu,
Cu lacrimi și suspine,
Mie să-mi dea necazul tău!
Ție să-ți fie bine!
Când dorul în suflet crește
Și tristețile mă dor,
Te-aș întreba: cum îți este
Fără mine, drag fecior?
*Dedicație fiului meu, MIHAIL-DORU, la Ziua Onomastică și Aniversară
Maria Filipoiu - poet, eseist, exeget, jurnalist UZPR
poezie de Maria Filipoiu
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nu ceda, femeie, nu ceda!
Pe acordurile unei doine de jale,
arcușul viorii sfârtecă nemilos carnea femeii,
pâna la os.
Sângele năvălește din abundență umplând cădelnița,
lichidul incandescent amestecându-se cu aghiazma sfântă
devenind astfel o licoare nobilă
izvorâtă dintr-un trup sărac, prea sărac...
Picurii rubinii cad într-un ritm cadențat
pe cearceaful alb imaculat al sufletului
ce-și așteaptă cuminte și tăcut sentința.
Doina se înalță în rotocoale
până în înaltul cerului,
vârtejuri de note ce dănțuie haotic
iau cu ele tot ce întâlnesc în cale:
doruri, sentimente confuze,
amintiri grizonate pe la frunte,
visuri îmbătate cu iluzii deșarte...
Și arcușul se zbate spasmatic în sus și-n jos
fără a ține cont de urletul de durere
al cărnii fumegânde
în care se adâncește hăul apocaliptic
al unui destin searbăd,
împroșcat cu venin încă din fragedă pruncie.
Opriți muzica!!!
Opriți urgia ce s-a abătut cu sălbăticie
asupra unui trup plăpând,
lovit din plin de vicisitudinile vieții!!!
Opriți timpul
și lăsați această făptură îndurerată
să-și odihnească sufletul o clipă,
doar o amărâtă de clipă!
Lăsați această bucată de carne mergătoare
să respire aerul libertății,
să-i vedem zâmbetul, să-i simțim fericirea
ce ar trebui să i se reverse prin fiecare por
al ființei sale!
Desfaceți-i lanțurile grele
cu care i-ați țintuit picioarele
pe tărâmul făgăduinței deșarte,
împovărând-o cu ancora universului
ce a tras-o întotdeauna
către adâncurile întunecate ale necunoscutului!
Dezrobiți-i inima încătușată
pe care i-ați amanetat-o abuziv
făcând-o sclavă pe plaiurile coșcovite ale sorții!
Auziți, gânduri tembele?
Eliberați femeia de stăpânirea diabolică
cu care ați chinuit-o încontinuu
fără pic de remușcare!
Dați-i martirei bruma de speranță,
de respect, de iubire, de-mplinire,
de izbândă, de glorie, de...
Zăbrelele coliviei au încorsetat-o
fără drept de apel,
i-au schimonosit chipul,
i-au îmbătrânit sufletul,
i-au încovoiat trupul,
i-au încercănat fiecare an de existențialitate.
Lăsați femeia să fie liberă!
Nu ceda, femeie, nu ceda!
Fii puternică așa cum te știm cu toții,
așa cum ai fost de la facerea omenirii
și cum vei fi cât lumea va dăinui!
Tu, femeie, al cincilea anotimp,
tu, care procreezi făpturi divine,
care înverzești pământurile sterpe pe care pășești,
care te pui în slujba tuturor
uitând să-ți hrănești propriul suflet,
care modelezi cu mâinile-ți de aur
frumosul nemuritor,
care plămădești din luturi rafinate
urmași ai urmașilor noștri...
Tu, femeie,
de unde mai ai puterea
să lupți curat într-o lume murdară?
poezie de Maria-Magdalena Stan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Împreună pe cărarea sorții
Când inima-mi tânjea după iubire
Și credeam că norocul m-a părăsit,
Ai apărut în viața mea ca o sclipire
Menită să-mi tresalte sufletul ponosit.
Destinul ne-a purtat în aceeași luntre
Pe apele limpezi legănându-ne ușor,
Din inima gliei către a piscului frunte
Scăldați în al dragostei foc mistuitor.
Tainele lumii le căram în desăgile grele
Sub povara lor trupul ni se încovoia,
Dar nu am renunțat nicicând la ele
Căci farmecul lor din plin ne fericea.
Și-am străbătut ani buni cărarea sorții
Mângâiați de soare sau bătuți de vânt,
Iubindu-ne cu patos și la anii bătrâneții
Îngemănați în suflet, în cuget și-n cuvânt.
poezie de Maria-Magdalena Stan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Poem în lumină
timpul se perindă și prin sufletul meu
răscolește gânduri și vise de-o viață
urmez singurul drum anevoios și greu
cel al iubirii sacre ce zilnic mă învață
să fiu un suflet bun și mereu cordial
să răspândesc extazul în univers boem
invoc demiurgul cu crez primordial
lumina să-mi aștearnă pe fiece poem.
iubirea arzătoare spre soare mă duce
să atingă veșnicia romantismului pur
înlătur cu grijă sentimente năuce
fiecare gând îl îmbrac în azur.
credința-n Dumnezeu miracole produce
îngeri mă împresoară de jur împrejur.
sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Tăcere grea
S-a stins lumina-ntre pământ și cer,
Întunecarea m-a cuprins deodată,
În viaț orice gând e efemer...
Sunt flori de soare și copaci de vată.
S-a desfrunzit polpoana unui nor
Și-n labirint de vise se rotește,
Timpii-oglinzi, de suflet, ca de-un gol,
S-au strâns... Și val de vânt ne urgisește.
Să ne cuprindă tainicii fiori?!
Să ne ascundă-n luminiși de stele?!
Ne amintim de toate uneori...
De teamă, de iubire, de durere...
S-au descarnat furtună, vuiet, clopot,
De-al vieții noastre și-al durerii ropot...
Un ruginit ceasornic peste care
S-a abătut un vânt de remușcare.
poezie de Rodica Nicoleta Ion din ROGVAIV-ul stărilor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Iarna clipelor reci
Poate că zăpada va putea să șteargă,
În adânc de clipe, toate câte dor
Și își va așterne-n strat amăgitor
Albul ne-ntinării peste lumea largă.
Nimeni n-o să vadă clipele ascunse
În adâncul rece-al stratului de nea,
Nimeni n-o s-audă clipa ce plângea
Printre rugi de frunze veșnic nerăspunse.
Poate că, sub stratul ce se va așterne,
Sufocată-n gândul unei îndoieli,
În sămânța vie-a ultimei greșeli,
Frigul va pătrunde cu-ale sale berne
Și, din întuneric, dintr-un somn de moarte,
Din pământul rece, nu vor încolți
Urmele durerii toate vor muri,
Nimeni să le știe, nimeni să le poarte.
Va veni zăpada, cu povești să cearnă
Peste-o lume-n care viața bate-n piept
Și-o așteaptă, iară, să-și reintre-n drept,
Cum a fost pe vremuri, cum n-a fost de-o iarnă.
poezie de Daniel Vișan-Dimitriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Ciuta morții
Privește o ciută! Aleargă prin neaua
Crescută la tâmple în taină... Ce har!
Mă simt o copilă, cu gânduri și vise,
Aceeași de vremuri... În trup - sanctuar-
Lumina credinței, sfioasă și pură
Precum căprioara, se-nalță tăcut...
Pătrunde-n privire abisul durerii
Și caută-n ceruri un nou început.
Se-adapă-n Iordanul trecutelor clipe,
Devine izvorul trecutului ieri
Și stâncă i-e ochiul... Și plânge... și plânge...
O vezi?! Îngenunche... Tu du-te să-i ceri
Esența... iubirea copilului-mâine...
Lumina și pacea trecutului-ieri.
Ce suflet de aur! Rănită, aleargă,
Prin sângele-clopot, pe veșnica apă.
S-a dus... parcă plânge... Ce mâini tremurânde!
Ce taină ascunsă în gânduri plăpânde...
Copilul din mine o caută-n ceață...
Stihie în vise mereu tremurânde,
O ciută, la tâmple, prin albă ninsoare,
Se naște și moare-ntr-o altă viață.
Căci viața aceasta e crudă și hoață,
Căci viața aceasta ne-nșală, ne doare...
poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Suflet rănit...
O insulă pustie
E sufletul meu,
Te invit să te plimbi
Atunci când dai de greu.
Urcă-te în luntre
Pe valuri navighează,
Și vezi ce ascunde
Liniștea ce m-apasă.
O liniște profundă
Și prea pătrunzătoare,
Întunericul te-afundă
Nu e loc pentru soare.
Te pierzi în umbra nopții
Și în a ei răcoare,
Pe cărările sorții
Nu găsești alinare.
Îți place ce-ai făcut
Cu sufletul meu?
Nu sta așa tăcut,
De vină nu sunt eu.
Când ai plecat grăbit
Pe mări îndepărtate,
Tu oare te-ai gândit
Ce ai lăsat în spate?
Acum pari obosit
Profund îndurerat,
Și plângi necontenit
Și ochii ți-au secat...
Poți să te duci, străine,
Oriunde vrei acum,
Nu-mi mai pasă de tine
Sufletul mi-e imun.
poezie de Maria-Magdalena Stan din Nu-mi frângeți aripile de copil!
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Iar toamnă
Te prind toamnă în palmele mele,
Culoarea ta ruginie în suflet mi-a intrat,
Prin frunze moarte îmi caut veșnicie,
Din zborul unui gând eu astăzi te-am luat!
Cu pași plini de iubire, spre tine mă îndrept,
În fiecare an tu mă cuprinzi cu-a tale vise,
Tot ce-mi oferi e viața, am înteles!
În tine, sunt toate nopțile de dragoste promise.
Te scuturi de speranțe și le oferi în dar,
Celor nostalgici, plini de dăruire.
Prin liniștea și puritatea ce-o trăiești,
Aduci în jurul tău doar iubire!
Acoperă-mă toamnă cu parfumul tău,
Îmbracă-mă în covor de frunze ruginii,
Plouă peste mine magia ta,
Lasă-te descoperită de oamenii cu suflete vii!
poezie de Liliana Andrei (2 octombrie 2015)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!
Sunt...
Sunt nisipul din clepsidră
Timpul ți-l încetinesc
Și cu capete de hidră
Nemurirea ți-o hrănesc.
Sunt buchet de sentimente
Ce te-mbrac în nostalgii
Asmuțind iubiri latente
Spre hătișul inimii.
Sunt umbra ce se desprinde
Dintr-un trup de matelot
Stârpind gânduri suferinde
Brăzdând valurile-not.
Sunt condeiul ce-nsăilează
Pe al sorții pergament
Slove ce-ordonat dansează
Pe muchii de testament.
poezie de Maria-Magdalena Stan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Problemele vieții își au rezolvarea în suflet. Cine nu găsește răspunsuri în propriul suflet să caute în sufletul mamei. Prin el vorbește Învățătorul omenirii. Maria Filipoiu / despre mamă
citat din Maria Filipoiu (8 martie 2016)
Adăugat de maria.filipoiu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Și timpul plânge despărțirea noastră
Secundele sunt înghețate pe cadran
Tic-tac-uri mute te-așteaptă la fereastră
Sclave-n reduta dorului suveran.
catren de Maria-Magdalena Stan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Dintotdeauna
PLÂNGE în sufletul meu
Naiul Zamfirului
Picurând balade
De Porumbești
Și de mesteri mari
Ce numai într-un loc
Pe plaiuri românești
Cu calfe și zidari
Găsitu-și-au soroc.
CÂNTĂ doinele toate
Prin fluiere străvechi
Catalizând înalte
Perpetuări perechi
În spații-nnobilate
Cu vieți trăite-n plin
De oameni care-n moarte
Mai pot zâmbi senin.
RÂDE Soarele unic
Când mangâie Carpații
De-a stânga și de-a dreapta
Reâmpăcând toți frații
De-un sânge, de-o credință
Spre fapte vitejești
În unică voință
De fii Brâncovenești.
SALTĂ crâmpei de vise
Născute din iubire
Procedurale moduri
Sperând în nemurire.
Pe deal,"opinca"simplă
Fierbând fasolea-n vatră
Cu Dumnezeu în suflet
Mai inventeaz-o roată.
poezie de Dan Mitrache
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Nimic nu las în "voia sorții"
Nimic nu las în "voia sorții"
Căci sunt nemuritor
Și-n mine ia mereu proporții
Un Chip divin, de Creator...
Sfidez întunecimea morții,
Lumin spre veci biruitor
Și Domnul îmi întinde sorții
Ca unui fiu moștenitor
poezie de Ioan Hapca
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
De tine n-o să-mi fie dor
Lasă-mi toamnă în grădină stratul plin de floare-albastră,
Lasă-mi pomii plini de frunze să-i privesc de la fereastră!
Nu mă răscoli prin suflet cu alai de brume reci,
Nu-ți trimite herghelia vânturilor pe poteci!
Lasă-mi toamnă zarea clară, n-o împovăra cu nori,
Lasă-mi aurul din soare să mă-ntâmpine în zori!
Ia aminte ce îți spun, foarte limpede-ți declar:
Pe la mine, toamnă rece, vino foarte, foarte rar!
Uită astăzi calendarul, nu-l mai umple de tristețe
Și mă uită și pe mine undeva, în tinerețe!
Pleacă singură-n vacanță, odihnește-te o vreme,
Să te-ntorci, dar numai dacă dorul meu o să te cheme!
poezie de Mariana Dobrin din Raiul cuvintelor
Adăugat de Mariana Dobrin
Comentează! | Votează! | Copiază!
Taci și ascultă...
Taci și ascultă marea
Nu-i tulbura chemarea,
Multe iubiri nebănuite
Adâncurile-i le-nghite.
Taci și ascultă vântul
Urletu-ți freamătă gândul,
Prin plete-ți flutură cu nesaț
Te cuprinde cu-al său braț.
Taci și ascultă ploaia
Ce-ți biciuiește odaia
Sufletului ostenit de dor
Pe meleagul sorții călător.
Taci și ascultă pământul
Din care ne facem veșmântul
Când drumeția se va termina
Și spre alte lumi vom naviga.
Taci, nu murdări cu cuvinte
Secrete ferecate-n morminte,
Trăiește curat într-o lume murdară,
Grăiește dulce deși viața-i amară!
poezie de Maria-Magdalena Stan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Păstrez în minte...
păstrez în minte chipul tău
păstrez și rujul tău
pe buze
arome rare simt
în nări
și retrăiesc zile apuse
când pielea ți-o ating
cu gândul
furnicături se adună-n corp
un strigăt mut mă cheamă-n
neguri
te-aș lua cu mine... și-aș lua tot
bine ori rău de-o fi cu noi
în doi
e totuși altceva
vom râde plânge și împărți
câte un pic...
că tolba-i grea
sau chiar mai mult
din ce-a strâns soarta
pentru un suflet de creștin
să nu ne pese când putința
va fi o cifră-n...
buletin.
poezie de Gabriel Stănciulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Surâsul
e noapte
o lume însingurată și tristă
viața și moartea
două cuvinte aruncate pe o tablă
renaștem mereu din cenușă și zoaie
chipuri de ceară
legănăm fără vlagă vise ucise
în noaptea ce curge prin noi
zeul își întoarce privirea
noi ne-am născut din tenebrele lumii
din noapte în piatră
aspri și palizi ca piatra
biete făpturi ale sorții
azvârlite pe o tablă
la o masă cu morții
e noapte
o lume însingurată
o casă cu pereții scorojiți printre veacuri uitate
în curtea durerii un copac și o casă
vântul plânge în frunze
frunzele cântă o poveste
la margini de mare, o biserică, cu turle crăpate
pe crengi, o casă
o casă cu pereții albi printre neguri
rezemat de cer, un pat
în pat, un prunc
surâde,
în palme ține acoperișul lumii
poezie de Viorel Birtu Pîrăianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!