Natura căzută

Soarele geme-n aerul senin şi cald,
florile de cais încearcă din nou să dea în floare,
şi prunele neculese se usucă pe ram,
iar tu simţi căldură-n inima plină de viaţă.
Frunzele cad, zilele scad şi ele,
iar zeiţa toamnei îşi pune mantaua pe pământ,
în timp ce tu te rogi Domnului,
s-aducă apa necesară pentru plantele noastre.
Orele zilei sunt mai puţine decât ale nopţii
şi vânturile reci din nord încep să cânte,
dar soarele încă îşi pune amprenta pe puterea naturii.
Nu vrem primăvară fără recoltă,
pentru că nu există viaţa fără moarte.
Doamne binecuvinteză natura căzută
şi dune-n călătoria de pe meleagurile iernii
împreună cu zeiţa imaculată a zăpezii.

poezie de Eugenia Calancea (12 noiembrie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Motivul meu pentru viaţă

Dacă cutreier prin adâncul inimii mele
văd multe probleme,
mă întreb cum am rezistat
la atâtea tăieturi
şi nu m-am plâns.
Am rezistat şi mai lupt încă,
oricum viaţa mea este
fără sens şi fără diversitate
care nu interesează
prea multe persoane.
Eu vreau să visez,
că va fi bine
să-mi ascund gândurile
să-mi ascund lacrimile
şi să râd, să mă bucur
de zilele senine şi fericite
atât de puţine din câte au fost.
În cazul în care soarele meu...
va mai străluci încă
tu vreau să-mi dai căldură,
tu să mă faci să râd,
că tu eşti soarele meu...
Cum aud vocea ta
inima mea zboară în rai.
Da, tu eşti şi
cerul meu plin de stele.

poezie de Eugenia Calancea (9 iunie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Renaşte natura

Vin brize calde purtate de vânt
Şi apa intră în pământ,
Mă păcăleşti tu primăvară
Că sunt muguri din nou afară.

Ciripesc păsări în grădină
Stau şi ascult în surdină,
Florile sunt în reînviere
Şi vor ieşi în premiere.

Inima mea vrea primăvară,
Dar trebuie să fie şi flori afară,
Razele soarelui vin prin geam
Şi trec uşor printr-un ram.

Iese la iveală un suflet îngheţat,
E un ghiocel ce a renunţat
Şi cred că încă îi este frică
Pentru că are încă inima mică.

Mă rog de tine primăvară
Să fie frumos afară,
Să renaşti din nou natura,
Să vină din nou aventura.

poezie de Eugenia Calancea (23 ianuarie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Între frunze cărămizii...

Ies la plimbare pe la prânz,
când soarele străluceşte,
m-aşez pe bancă şi privesc
la frunzele de aur care cad
în bătaia vântului destul de puternic.
Le văd plutind fără destinaţie
mi-e milă de ele, ca de viaţa oamenilor.
Inima omului e ca rochiţa fetiţei sărace,
o coşi de multe ori, iar ea devine
şi mai puternică,
dar numai ea îţi dă fericirea
şi bucuria de-a trăi.
Inima simte îmbrăţişarea
caldă a naturii între frunzele
cărămizii şi aerul de lemn
cu ploaie fină ce alungă soarele pentru moment,
ce revine apoi râzând slab.
Stau şi ascult vocea frunzelor,
privesc înclinaţia copacilor
ş-ascult cântecele tradiţionale,
muzica şi poveştile păsărilor zgribulite,
ce-ţi fac inima să vibreze spontan.
Asta e magia unei zile de toamnă,
care adună vise în adâncul sufletului.

poezie de Eugenia Calancea (15 noiembrie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cestite Baba Marte

A venit luna Martie!
Îmi dăruieşte ca mărţişor
Miracolul topirii zăpezii.

Mă cheamă prin poieni,
Îmi arată Învierea naturii,
Şi Îmi spune, prin adierea zefirului:
-„Culege florile mele, simte aroma mugurilor şi lăstarilor!”...
Şi vin acasă cu poalele pline de brânduşe.

Mi-aş face căsuţa-n poiană.
Să mă trezească privighetorile,
Să-mi intre În nări aerul curat şi plin de miresme,
Să mă-mbăt, de parfumul pomilor Înfloriţi.

Îţi mulţumesc Primăvară,
pentru toate bucuriile,
soarele strălucitor
Şi cerul fără nor!

Îţi mulţumesc Doamne pentru primăvară!

poezie de Crăiţa Moroieni
Adăugat de Crăiţa Moroieni
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sfaturi utile

Viaţa este darul desăvârşit dat de Dumnezeu,
bucură-te pentru viaţă!
Soarele este lumina lui Dumnezeu,
bucură-te de căldura şi lumina lui!
Stelele sunt ochii lui Dumnezeu,
bucură-te de strălucirea stelelor!
Natura este creaţia lui Dumnezeu,
bucură-te de binefacerile naturii!
Aerul este suflul prin care Dumnezeu ţi-a dat viaţă,
bucură-te de aerul pe care îl respiri!
Râul este cristelniţa în care Dumnezeu a botezat omul,
bucură-te de susurul apelor! Apa îţi potoleşte setea.
Răcoarea codrilor este adierea prin care Dumnezeu ţi-a dat mişcarea,
bucură-te de răcoarea codrilor!
Dumnezeu ţi-a dat lumina zilei ca să ta orientezi în viaţă,
bucură-te de lumina zilei!
Dumnezeu ţi-a dat liniştea nopţii,
bucură-te de liniştea nopţii! Ea îţi odihneşte sufletul.
Bucură-te de toate în puţinul timp pe care îl petreci pe pământ!
Numai astfel vei pute sune că trăieşti.

poezie de Dumitru Delcă (ianuarie 2016)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zeiţa Dreptate, zeiţa Cumpătare, zeiţa Mnemosine, zeiţa Sophia şi alţi zei şi zeiţe au fost izgoniţi nu doar din cer, ci şi chiar de pe pământ: iar în locul lor, în măreţe palate ridicate de Providenţă pentru a le fi lăcaş, aflăm acum delfini, capre, corbi, şerpi şi alte scârnăveli, prostii, mofturi şi uşurătăţi.

Giordano Bruno în Opere italiene, vol IV, 57
Adăugat de Daniel
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zeiţa nu e sânge sau culoare; ea nu-i decât adierea invizibilă care risipeşte ceaţa. La asta şi slujeşte, de altfel, ceaţa: fără ea, Zeiţa n-ar fi în stare să dezvăluie că lucrurile pot fi şi altfel decât spectrale. De aceea, se spune, e şi bine să suferi, căci altminteri Zeiţa n-ar putea arăta că există o limită a suferinţei. De aceea, se pare, şi Răul există, Răul fiind perspectiva spectrală, suferinţa şi multe alte lucruri de care Zeiţa are nevoie spre a se manifesta. Căci fără de Rău, Zeiţa ar fi diferită sau n-ar mai fi. Dar, iarăşi, cine oare ar putea preciza ce înseamnă "diferită", de vreme ce nimeni n-ar putea spune ce anume este Ea în realitate? Ceaţă şi adiere sunt numai nişte metafore.

Ioan Petru Culianu în Pergamentul diafan
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să pot să te respir prin mine

Dacă ţi-aş spune că te iubesc
şi aş ruga frunzele să mai aştepte
şi ţi-aş atinge părul cu mâinile disperate,
aşa, să simt mirosul tău prin adierile toamnei,
să simţi întârzierile din mine,
m-ai crede fără să eziţi?
Dacă ţi-aş spune de inima mea slăbită
ce bate numele tău de floare,
şi încă ticăie asemeni unui ceas adormit,
şi oxigenează rătăcit sufletul meu,
să pot să te respir prin mine în dimineţile noastre
când ne îmbrăţişează lumina lumii
m-ai ocroti renunţând la părăsire?
Tu ştii ce tristă este singurătatea nopţilor
fără iubirea ierbii, fără anotimpuri,
fără soarele lumii, de vezi cărucioare plimbând
amnezia într-un spital final,
unde nu mai sunt cărţile şi pipa,
nici mirosul cafelei noastre din iubire,
eu privind în gol prin ferestrele ferecate
pe care pictez amintirile noastre.
Cum tu eşti urma mea pe nisip,
o zână cu tâmple de zăpadă,
şi nu aud, şi nu simt temperatura noastră.
Dacă ţi-aş spune că florile mele nu au vârstă,
că ele vor pleca odată cu noi,
că vocea ta tăcută se vede prin pupile,
că fiecare pas al tău este în mine
şi nu pot înţelege viaţa fără tine,
crede-mă, nu renunţa la mine!
Dacă ţi-aş spune, acum,
când frunzele ne mai aşteaptă
că sigur vom păşi în doi, în altă viaţă?

poezie de Nicolae Nistor
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Albastru şi alb

Albastru aşezat
Pe un fular alb,
Sus albastru,
Jos doar alb,
Soarele, lumină rece,
Căldura a zburat
Cu păsările călătoare,
Sufletele umbrelor
A fugit de sub copaci
Caută prin aerul iernii
Frunzele ce au căzut,
Se vor întrupa in primăvară
Din frunzele ce o să răsară,
Adieri reci,
Suflete de umbre,
Bântuie albastrul aşezat
Pe fularul alb al iernii!

poezie de Petru Daniel Văcăreanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îmi place natura toamnei

Poezia ei plină de culori,
aromele ei picante,
adierea ei caldă şi liniştitoare
aduc mângâiere sufletului nostru.
Ar trebui să ne confruntăm
cu toamna vieţii noastre
ca şi copacii,
care pierd frunze,
rezistă frigului,
dar înăuntru rămân în viaţă.
Pentru că datorită lor trăim,
iar ei se vor întoarce la viaţă...

poezie de Eugenia Calancea (7 octombrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Minunea speranţei...

Începe vremea să se răcească,
Bătrânii stau la geam să privească,
Florile au dispărut în lacrimile nopţii
Şi ei împletesc stele-n lumina dimineţii.

Cerul înfloreşte-n alb, iar visele lor se scald,
În ardoarea sufletului cald.
Pe aripi înflăcărate, chemarea lor coboară
Şi caută iubirea cea de-odinioară.

Se duc în galaxie şi zâmbesc la o floare,
Dar vor sărutul fin ca la ultima sărbătoare,
Şi fire de argint se ţes în păr la infinit,
Minunea speranţei din nou a venit.

Perdeua ferestrei au dat-o într-o parte,
Să vadă cum iarna vine pe frunzele furate,
Şi strigă la persoane fără glas,
Ca s-aducă visul mai aproape c-un pas.

Mai stau ş-aruncă ultima privire
Şi-n universul lor sunt ultimile suspine,
Fără lacrimi plâng stelele-n boreal
Şi-n amintirea lor totul pare ireal.

poezie de Eugenia Calancea (18 noiembrie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dragostea a fugit până la cer

Când sunt cu tine
nu există timp
pare a fi o
veşnicie.
Şi chiar dragostea
s-a uitat la timp
şi a-nceput să râdă,
pentru că ştia
că nu are nevoie de el.
S-a prefăcut
că moare
pentru o zi
pentru a-nflori seara,
fără legi de respectat.
A adormit cuminte
într-un colţ
al inimii mele
pentru un timp
care nu există.
A fugit până la cer
fără să plece,
s-a întors
fără să plece,
timpul a murit,
iar ea a rămas.

poezie de Eugenia Calancea (6 octombrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Zeiţa Ishtar

Doamne, cu destinul ei duplicitar,
Steaua dimineţii şi-apoi a-nserārii,
Cale şi Lumină-n unduirea Mārii,
Din Infern, coboarā Zeiţa Ishtar...

Ne-aureoleazā cu-al ei vrednic har,
De-a deţine veşnic taina-nverginārii,
E jumatea plinā-ochi, dintr-un pahar,
Vai, în sânge-i ţipă semnele mirārii...

Mergi cu ea în gând, pe calea vieţii,
Ştiu c-o simţi în sânge şi-apoi în călcâie,
O revezi, adesea,-n roua dimineţii,

În genunchi o rogi pe loc să mai rămâie,
Invoci transcendentul, cum fac toţi poeţii,
Şi-un miraj erotic, cald, la Cer se suie...

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dincolo de suflet

Merg pe un drum nesigur,
dar sunt fericită
că există putere în mine
şi dincolo de slăbiciunile mele,
am încă linişte în suflet.
Mă uit în oglindă
şi apoi îmi zâmbesc
respir uşor şi simt bucuria
de-a avea ceva preţios în inima mea
şi anume, iubire de oameni.
Aş vrea să vopsesc culorile inimii mele
în nuanţe calde de vară
să mă încălzească
şi să strălucească în zilele reci,
iar răsăritul soarelui
s-aducă libertatea-n gândul meu.

poezie de Eugenia Calancea (14 august 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cad pe ape

Soarele jos a picat,
Soarele, soarele,
Ca rochia ta din pat,
Soarele, soarele.
Cade o frunză din înalt,
Frunzele, frunzele,
Ca palma mea din părul tău cald,
Frunzele, frunzele.
Lunecă din cer o stea,
Stelele, stelele,
Ca lacrima pe faţa ta,
Stelele, stelele.

poezie celebră de Grigore Vieru
Adăugat de Adelydda
Comentează! | Votează! | Copiază!

Secvenţe de toamnă

vântul plezneşte frunze - descreierat
apleacă arborii până la pământ
ploaia peste case s-a împrăştiat
florile freneziei de vară s-au frânt.

privighetorile au încetat să cânte
poienele sunt triste fără fluturi
iar s-au întors zăpezile pe munte
moartea cere de la viaţă tributuri.

înţeleg că natura vrea să se odihnească
după ce vara întreagă din greu a trudit
lumea de pretutindeni să o hrănească
totuşi soarele zâmbeşte de la răsărit.

toamna-i pentru natură vacanţă cerească
toţi arborii gliei au un nimb aurit.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aedul

Nu ţine seama doar de mine
Şi nici de valurile de la ţărm;
Corăbii vor pluti spre noi destine
Eu, zeiţa mea... ce să-nţeleg?!

Nu spune lucruri fără niciun rost
Şi nu privi în urmă azi cu teamă;
Ştii cât de frumos între noi ar fi fost
Zeiţa mea, de-ar fi dorul visul fără rană?!

Nu stinge gândurile care vor veni
Şi nu lăsa tăcerea-nvolburată;
Eu te iubesc ca înflorire peste zi
Zeiţa mea, prea nobilă şi fericită Artă!

Nu spune cuvintelor să nu mai lupte
Spre ţărmul nesfârşirii vor a se salva;
În POEZIE nu ard numai semnele pierdute,
Ci şi fiinţa mea, şi viaţa mea, Zeiţa mea!

Nu întoarce clipele în holde de fum
Nu lăsa nici gândul orb să se desfire ;
Zeiţa mea, o, POEZIE, făureşte-mi drum
Printre petale de lumină, de dor şi de iubire!

poezie de Constantin Anton
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubind împreună

Iubirea de oameni îţi dă aripi
Ca inimile noastre să bată împreună
Încearcă cu drag, nu te pripi
Nu vreau să cred că lumea-i nebună.

Cu toţii-n viaţa noastră am căutat
Să vină ceva bun neaşteptat
Sunt oameni buni ce au jurat
Că vor avea vibraţia unui vis luminat.

În vis sunt două inimi împreună
Şi-mpart frumos o viaţă comună
Şi merg prin lume ca să spună
Că dragostea lor e curată şi nu minciună.

Trecând prin lume uşor spunând
Că ei au făcut un legământ
Unii i-au întâmpinat cântând
Şi-au reuşit să-şi trăiască viaţa pe pământ.

poezie de Eugenia Calancea (3 august 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe 22 Decembrie, moartea Soarelui este deplină, Soarele deplasându-se spre sud, fără întrerupere timp de 6 luni, ajunge în cel mai jos punct de pe bolta cerească. Apoi încetează a se mai deplasa spre sud, cel puţin perceptibil, pentru următoarele trei zile. În acest timp, Soarele rezidă în vecinătatea Crucii Sudice sau Crucii Constelaţiilor. După acest moment, pe 25 Decembrie, Soarele se deplasează cu 1 grad, de această dată spre nord prevestind zile mai lungi, mai călduroase şi venirea primăverii. Şi de aceea se spune: Fiul care a murit pe cruce a făcut-o pentru trei zile numai pentru a renaşte, motiv pentru care Iisus şi ceilalţi zei ai Soarelui au în comun crucificarea; cele trei zile ale morţii şi conceptul de reînviere. În momentul echinocţiului de primăvară, Soarele detronează întunericul. După acest moment, ziua devine mai lungă decât noaptea. Se ivesc condiţiile revitalizante a tot ce înseamnă viaţă.

Camelia Opriţa în WordPress.com, La porţile universului
Adăugat de Elena Dobrin
Comentează! | Votează! | Copiază!

Timp

Să treacă...
Repede,
Ca apa-n văi
Şi mirosul în vânt,
Ca sunetul ascuţit în pustie,
Pentru că nu se aude,
Ca frumuseţea ta
Deodată mai profundă
Pentru că nu eşti
Aproape...

Să plece...
Subtil,
Ca umbra pe trotuar
Când soarele plânge
În ploaie – a nori,
Ca urma degetelor tale
pe obrajii reci,
Pentru că nu simţi
Distanţa...

Să fugă...
În ropot,
Ca râsul în cascade
Până se sparge,
Ca inima ta,
Când îţi cânt copil,
De teamă,
Pentru că nu ştii
Deodată...

Să dispară,
Treptat,
Ca urma în zăpadă
Când ninge,
Ca ziua când visul
Te ia de mână
Şi îţi pune ceasul
În buzunarul sufletului
Pentru că nu vrei decât
O veşnicie...

poezie de Gabriela Chişcari (2 aprilie 2012)
Adăugat de Gabriela Chişcari
Comentează! | Votează! | Copiază!