Dincolo de suflet
Merg pe un drum nesigur,
dar sunt fericită
că există putere în mine
și dincolo de slăbiciunile mele,
am încă liniște în suflet.
Mă uit în oglindă
și apoi îmi zâmbesc
respir ușor și simt bucuria
de-a avea ceva prețios în inima mea
și anume, iubire de oameni.
Aș vrea să vopsesc culorile inimii mele
în nuanțe calde de vară
să mă încălzească
și să strălucească în zilele reci,
iar răsăritul soarelui
s-aducă libertatea-n gândul meu.
poezie de Eugenia Calancea (14 august 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Citate similare
Zâmbesc la noua toamnă ce a venit
Stând într-o grădină, mă uit la natură.
Ca un pictor cu paleta în mână.
Natura pictează tonuri calde ca o rochie nouă
Făcută din frunze care cad încet în rouă.
Aici sunt fluturi din frunze, care zboară spre cer,
Cu culori maronii gălbui sau roșu cărămiziu.
Dansează, colorând cu o mie de nuanțe în aer
Și se fugăresc în vântul duios și străveziu.
Mă uit la ele fericită cu ochii de copil,
Inima mea valsează în acel dans improvizat,
Cred că muzica și cu mine creează ceva adorabil
Și frunzele pozează pe pământ un tablou amorezat.
Și așa dezbrăcându-se încet ramurile crengilor
Apar nudurile copacilor aplecați de vânt
Legănându-se până la pământ între culorile frunzelor,
Iar eu zâmbesc la noua toamnă ce a venit și sunt fericită.
poezie de Eugenia Calancea (21 septembrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Rămâi cu mine
Stai cu mine.
în toate gândurile mele,
în visele mele,
în cuvintele mele.
Stai cu mine,
în fiecare mic secret
din inimile noastre.
Rămâi cu mine,
dincolo de orice barieră de iubire,
vreau să trăiesc,
râzând,
iubindu-te
și luptându-mă.
Stai cu mine,
în temerile mele,
în dorința de a crește
și de-a apăra această dragoste.
poezie de Eugenia Calancea (27 august 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vârsta inimii mele
Sunt în sfârșit la vârsta care-mi place,
vârsta inimii mele.
Asta pentru că sunt încă curioasă,
pentru a-mi cultiva visele,
să iubești și să te minunezi.
Nu am mai multe temeri
și nesiguranță decât înainte,
nici măcar nostalgie pentru trecut,
pentru că trăiesc și iubesc prezentul.
Am vârsta care-mi permite
să-mi înfrunt viața,
cu ușurință și responsabilitate,
pentru a spune liber ceea ce cred eu.
Sunt la o vârstă frumoasă, îmi place.
Totul mi se pare mai detașat și mai ușor,
pentru că m-am împăcat cu mine însumi,
în sfârșit, am vârsta mea,
vârsta pe care am crezut
că o voi avea de-a lungul anilor,
uitându-mă la bunica mea
și apoi la mama mea.
poezie de Eugenia Calancea (15 august 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Vârsta inimii mele
Sunt în sfârșit la vârsta care-mi place,
vârsta inimii mele.
Asta pentru că sunt încă curioasă,
pentru a-mi cultiva visele,
să iubești și să te minunezi.
Nu am mai multe temeri
și nesiguranță decât înainte,
nici măcar nostalgie pentru trecut,
pentru că trăiesc și iubesc prezentul.
Am vârsta care-mi permite
să-mi înfrunt viața,
cu ușurință și responsabilitate,
pentru a spune liber ceea ce cred eu.
Sunt la o vârstă frumoasă, îmi place.
Totul mi se pare mai detașat și mai ușor,
pentru că m-am împăcat cu mine însumi,
în sfârșit, am vârsta mea,
vârsta pe care am crezut
că o voi avea de-a lungul anilor,
uitându-mă la bunica mea
și apoi la mama mea.
poezie de Eugenia Calancea (15 august 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Renaște natura
Vin brize calde purtate de vânt
Și apa intră în pământ,
Mă păcălești tu primăvară
Că sunt muguri din nou afară.
Ciripesc păsări în grădină
Stau și ascult în surdină,
Florile sunt în reînviere
Și vor ieși în premiere.
Inima mea vrea primăvară,
Dar trebuie să fie și flori afară,
Razele soarelui vin prin geam
Și trec ușor printr-un ram.
Iese la iveală un suflet înghețat,
E un ghiocel ce a renunțat
Și cred că încă îi este frică
Pentru că are încă inima mică.
Mă rog de tine primăvară
Să fie frumos afară,
Să renaști din nou natura,
Să vină din nou aventura.
poezie de Eugenia Calancea (23 ianuarie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Să-ți văd din nou chipul
Am adormit iar în gândurile mele,
Lăsând în urmă un suflet drag
Și ajung din nou să privesc la stele
Și nu m-așteaptă nimeni în prag.
Încerc să găsesc în mintea mea,
Cum arăta a ta ultimă privire
Și uneori noaptea e atât de grea,
Dar cred că am încă o mare amăgire.
Caut apoi umbra ta, a pașilor pierduți,
Și vreau să țin mintea mea trează,
Dar noaptea e plină de năluci
Și merg la geam unde inima mea oftează.
Se vede apoi o stea căzătoare
Și o dorință încă aș mai avea,
Ca în lumina ei să-ți văd chipul tău oare,
Și să rămâi mereu în mintea mea.
poezie de Eugenia Calancea (6 aprilie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Raza sclipitoare
Deasupra viselor mele
cerșind voința dorințelor tale
mă lupt împotriva slăbiciunii mele
și încerc să dau de zile bune
să uit de cele rele,
simt miros sălbatic,
ce ușor mă adoarme
aud cum tu mă chemi
și inima îmi bate,
simt atingerea ta,
pasiv tremurătoare
văd zâmbetul tău
ca pe o rază sclipitoare.
poezie de Eugenia Calancea (13 decembrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!
E doar un vis...
Uneori viața îți joacă feste,
Că ai vrea să alergi afară,
Dar în suflet ai numai visări de poveste
Și timpul e anevoios că încă nu e vară.
În minte îți vin gânduri când scrii,
Mai mult în tăcerea nopții,
Dar te visez și când ai vrea să vii,
Știi e un vis, totul e la mana sorții.
Când mă trezesc din vis,
Mai am uneori un gând fugar,
Să las din nou sufletul deschis,
Cu îngerul de noapte hoinar.
Zilele nu seamănă între ele,
Iar eu sunt naivă acum ca o fată,
Și-mi vine dor de gândurile mele
Că e nepăsare în lumea asta toată.
poezie de Eugenia Calancea (1 februarie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!
În armonia iubirii
Noaptea a trecut ș-acum soarele ne calcă-n prag,
aș vrea să fii lângă mine să mă mângâi cu drag,
dar degetele tale au plecat la lucru și eu mângâi un pluș,
mă ridic cu gândul la tine și de-abia aștept să vii ca un spiriduș,
să mă cuprinzi în brațe, iar eu să te cuprind cu dor,
și-ncet în armonia iubirii suntem purtați de-amor.
Ușor mă-ntinzi, să-mi poți vedea ochii și a mea privire,
îmi mângâi părul și ochii mi-i săruți cu iubire,
iar gândurile și emoțiile cresc în iubirea ce am,
închid apoi ochii și te simt încet,
iar lacrimile mele se scurg ușor pe-al meu piept,
iar tu lacrimile-mi săruți cuprins de al meu dor,
dar lasă-mă o clipă încă, să pot și eu să te ador,
că vreau a mea privire ochii tăi să-i pătrundă,
căci te-am strigat profund atunci când m-am trezit,
aveam lacrimi în ochi și doar plușul m-a auzit,
dar tu acum cu dragoste-n suflet ai venit,
te strâng în brațe și speranța iubirii noastre a revenit.
poezie de Eugenia Calancea (13 septembrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
O poveste minunată
Am început să mă simt puțin ciudat,
Ca o adolescentă cu fluturi în stomac.
Parcă zbor spre noi zări și mă prăbușesc,
Mă uit cu dragoste la tine și mă înroșesc.
Sunt tristă că nu ești lângă mine,
Aș face orice să ne fie bine,
Deși uneori sunt supărată și totul mă enervează,
Aș vrea să fiu blândă și totul în jur vibrează,
Că sunt momente dulci minunate
Și gândul mă duce undeva departe
Unde timpul reușește să mă facă
Să râd și să zâmbesc ca niciodată.
Aș vrea să fie ceva unic, frumos,
Să nu mai am privirea în jos
Și-aș vrea așa ca dintr-o dată,
Să fie ca o poveste adevărată.
poezie de Eugenia Calancea (1 ianuarie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!
O toamnă de vis
Toamna e mult apreciată-n scris,
zâmbești și te simți ca într-un vis,
la fel și culorile ei precum ți-a promis
te pot face să fii convins.
O fată își schimbă rochiile din seară în zi,
la fel și toamna își schimbă culorile precum vezi,
dar peisajul este pentru a te liniști
și indiferent de vreme, va fi sau nu va fi.
Când toamna e prezentă, orele petrec,
și foșnetul frunzelor uscate, am să le încerc,
să fac să răsune codrul-n liniștea mută
și inima să-mi bată ca după o luptă.
Vreau toamnei să-i ofer ceva, dar n-am nimic în schimb,
cu tine sub clar de lună aș vrea doar să mă plimb,
sunt sigură că doresc ceva ce nu pot avea
și sper încă la o-mbrățișare caldă din inima ta.
poezie de Eugenia Calancea (2 septembrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!
Într-o orchestră fără oameni
acele viori acele viori
așezate într-o orchestră fără oameni
muzica lemnului și a golului
gândurile mele acolo
sunt liniște de sepultură
acele acorduri acele acorduri
mii de furnici pe pielea mea
cară fior cu fior
până se termină lumea
acele nuanțe acele nuanțe
acrilică tristețe
instrumental
motivează absența ta
viori viori simțurile mele
încă o partitură
de iubire
poezie de Ottilia Ardeleanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Cartea "Totul e sa mergi pana la capat" de Ottilia Ardeleanu este disponibilă pentru comandă online cu preț redus, la doar Scriu cu inima...
De un timp anume știu ce e suferința
din înșelăciune, iubire, durere sau credința,
toate le pun în vers, dar aș vrea să tac
îngerii nopții îmi spun să mă împac,
cu gândul meu și locul unde-mi aștern,
cu îngerul credincios, duios pe care eu îl chem,
ce m-ajută să scriu cu inima fiecare vers,
bună să vă fie azi inima, ca să dau un sens...
poezie de Eugenia Calancea (20 ianuarie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Din adâncul inimii mele zdorbite
"Să nu privim în urmă", am spus;
Cum puteam ști
Că o să-mi fie atât de dor?
Singurătatea acum o simt,
Mă golește pe dinăuntru.
Ce să fac,
Unde să merg?
Și tu, care nu mi-ai auzit
Toată tristețea din lacrimi,
Toate suspinele din speranțe;
Ai știut măcar
Că încă îți simt lipsa într-un fel?
Din adâncul inimii mele zdrobite,
Sunt doar două sau trei lucruri
Pe care aș vrea să le știi,
Ai fost prima mea iubire, adevărata mea dragoste,
De la primele săruturi până la ultimul trandafir;
În ciuda timpului,
Care mi-ar putea găsi pe altcineva nou,
Tu ai fost adevărata mea iubire,
Până atunci nu am cunoscut iubirea,
Până nu ai existat tu...
poezie de Alexandra Irimie
Adăugat de Alexandra Irimie
Comentează! | Votează! | Copiază!
Atât de fragilă
Într-o lume ce pare a fi defectă,
Trebuie să zâmbesc că nici eu nu sunt perfectă,
Încerc cu liniște viața să-mi trăiesc
Și toate ușor să mi le potrivesc.
Încerc să mă bucur de orice nimic,
Îmi așez amintiri toate într-un plic,
Iar când descopăr ceva în fiecare clipă,
Zâmbesc și le strâng să nu fac risipă.
Când e senin, stau seara și privesc stelele,
Iar vântul suflă lin și-mi ridică pletele,
Apoi în pat când eu dormeam,
Gândul mă duce când noi visam.
Uneori viața e ca o poveste
Și tot viața ne dă de veste,
Că acum ești ș-apoi te duci
Pentru că nu știi niciodată cât o mai duci.
poezie de Eugenia Calancea (2 octombrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Coșul cu amintiri
Azi stau în pat cu ochii către stele
Vreau să mai scriu în cartea vieții mele...
Să fie o mică deziluzie în iubire,
Dar asta e, știu se cheamă, trăire.
Aș vrea să duc o viață mai rafinată,
Cum, nu știu, dar s-ar putea să am zilele numărate.
Vreau să trăiesc frumos această viață
Să fiu bună, veselă în fiecare dimineață.
Mi-aș umple coșul cu amintiri frumoase,
Să văd, s-ajut, să fiu mărinimoasă,
Apoi mi-aș prinde-n gene lumina nestemată
Și mi-aș așeza în plete o cunună fermecată.
Numai că povestea va avea un sfârșit...
Și-aș vrea ca-n coș să mai am de scotocit.
Realitatea e că-mi duc din nou ochii către stele
Să fac din urmă turul vieții mele...
poezie de Eugenia Calancea (18 noiembrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Gândul meu curat către tine
Aș vrea să întelegi,
că dragostea ce ți-o port
e cartea deschisă din ochii mei,
ce tu o poți citi mereu
și cu ochii închiși.
Aș vrea să știi că doare,
atunci când mă îmbraci
cu vorbe reci din orice nimic.
Aș vrea să întelegi
că nici un jurământ
de-l meu nu poate fi încălcat
și tot ce-i cuvânt, cuvânt rămâne.
Cuvintele mele prind viață
și zboară către tine,
cu gândul meu curat,
care e floarea sufletului meu,
ce-n tine o sădesc.
Aș vrea să știi că depind de tine,
că tot ce-i foc în tine, arde în mine,
că fiecare vorbă a ta
o soarbe cu sete inima mea,
iar dacă e greșită, sufăr
și ochii mei sunt orbi,
fără privirea ta blândă,
că eu... da eu trăiesc prin existența ta,
că tu, prin tot ce ești...
ești rațiunea mea.
poezie de Eugenia Calancea (2 decembrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Speranță pentru mâine...
Gândul meu zboară din nou la tine,
Că tu ești prezenta mea iubire,
Dar cine ar fi crezut,
Că e drum lung de străbătut.
În fiecare parte a sufletului meu,
Există o amărăciune și nu mai sunt eu,
Îți spun că te iubesc, dar tu nu ești prezent,
Iar când îți spun în față tu nu ești atent.
Ar trebui să mă îmbrac în flori,
Că tu să mă mai vezi uneori,
Aș vrea să-mi răspunzi cu tăcere,
Cu mângâieri s-alungi a mea durere.
Să nu-mi mai pese de ce mă-nconjoară
Și inima ta nu vreau să te doară,
Să simt ușor cum vântul lin mai bate,
Dar la noi să nu mai poată străbate.
Vreau s-aruncăm amintirile de ieri,
S-avem mai multe apropieri,
S-avem speranță pentru mâine
Și-n fiecare zi amintirea să rămâie.
Aș vrea să iubești sufletul meu,
Că și eu il voi iubi pe-al tău,
Aștept cu mare dragoste să revii
Și cel de dinainte să nu mai fii...
poezie de Eugenia Calancea (23 noiembrie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!
Povestea mea de azi e aceeași ca în fiecare zi...
Când întredeschid ochii, mi-e teamă să nu văd din nou întuneric... ghicesc orele atât de ușor, ca și cum aș fi pendula din perete... sau, poate, pentru că mă trezesc la aceeași oră în fiecare dimineață...
Mai întâi simt cum mă doare liniștea, apoi zorii fără lumină... le aud scâncetul prin ușa deschisă de la bucătărie...
Ies pe balcon și număr stelele, dacă sunt și câte apuc până amețesc... mă gonește pustiul străzii...
Ce puțin îmi trebuie să devin euforică! Mă gândesc la cafea, țigară și la extazul poeziei pe care urmează să o scriu...
Ei, da, altă viață!
Decorul se estompează brusc și intru în starea mea de sublim, undeva, dincolo de lume, dincolo de durere, dincolo...
Nu e un loc anume, nu se definește, nu are hotare, e nemărginit în gândurile mele...
Primul vers îmi atinge ochii, apoi, restul curge ca o ploaie de vară... alerg prin mine, deși nu mai sunt eu... doar o hologramă a imaginației mele... e starea de grație care dispare o dată cu ultimul vers...
Trezirea e dureroasă, ca și cum m-aș lovi, în cădere, de colțul ascuțit al unei pietre...
Ziua trece leneșă, banală, cu durerile care îmi smulg câte o înjurătură... mîine, măine dimineață devreme plec iar în locul meu de taină, pentru câteva clipe care îmi dau putere să merg mai departe...
Mai dă-mi, Doamne, un MÂINE!
poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!
Îmi aștern gândul
Uite cum s-așterne praful
pe toate lucrurile din casă,
dar eu vreau să-mi aștern gândul
pe o foaie aruncată pe masă.
Vreau s-aștern tot dorul din mine
ce de mult el nu mă lasă,
în suflet multe suferinți mă ține
ce-mi fac ziua nebuloasă.
Afară pășind din nou prin rouă
simt ierburile reci și fine
și-n inimă-ncepe să plouă
că frigul eu îl simt în vine.
Se simte-o lacrimă pe geană,
iar gândul la tine rămâne
și zboară ca un fulg de pană
ca s-ajungă din nou la tine.
poezie de Eugenia Calancea (24 martie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!