Replică la replica lui Petru Ioan Gârda la replica Violettei Petre la poezia "În toamna aceasta se-ntâmplă ceva" de Petru Ioan Gârda

În toamna aceasta se-ntâmplă ceva!
Şi cred că, era şi firesc să se-ntâmple,
Când simt poezia cum plouă pe tâmple
Şi buzele-mi murmură replica ta.

În braţele toamnei mă legăn şi eu,
Visez vinovat, că sunt braţele tale.
Dar, când mă loveşte un vânt în rafale,
Abia te zăresc, ca un trist imprimeu.

Şi totuşi mai pot să te-aduc lângă mine,
În versuri de dor te alint şi te chem.
Că, n-ai să m-auzi, ca şi tine, mă tem-
Hai, spune-mi, cum, toamna, s-o fac de ruşine?

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Replică la replica Violettei Petre la poezia "În toamna aceasta se-ntâmplă ceva" de Petru Ioan Gârda

În toamna aceasta se-ntâmplă ceva,
Ce nu mi se-ntâmplă, se pare, doar mie:
Aproape mi-e teamă să scriu poezie,
Căci stropii tânjesc după replica ta.

Un şarpe albastru şi lung mă-nconjoară,
Mă strânge, mă-mpinge cu forţă la vale,
Visez un moment că sunt braţele tale,
Apoi văd că-i toamna, ciudată, bizară.

Şi totuşi, mi-e cald încă gândul - şi scrisul,
M-agăţ de iubire ca timbrul de plic,
Sperând să mai ţină fiorul un pic
Şi-odată cu el, să continuie visul...

poezie de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Replică la replica Violettei Petre la replica lui Petru Ioan Gârda la replica Violettei Petre la poezia "În toamna aceasta se-ntâmplă ceva" de Petru Ioan Gârda

În toamna aceasta se-ntâmplă ceva,
Căci nu e o toamnă cum este oricare,
E toamna bizară, ciudată, în care
Revii către mine cu dragostea ta.

În sufletul meu este chin şi dezastru,
Se vede că-n apele mării te scalzi,
Când ochii tăi tandri şi umezi, şi calzi
Mă-mbracă de sus până jos în albastru.

Mă simt ca-n furtună pe crâncene ape,
Mi-e toamnă, iubito, mă sperii cumplit
Şi gândul îmi strigă "de ce-ai mai venit?"
Şi inima-mi urlă să vii mai aproape!

poezie de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Replică la replica lui Petru Ioan Gârda la replica Violettei Petre la replica lui Petru Ioan Gârda la replica Violettei Petre la poezia "În toamna aceasta se-ntâmplă ceva" de Petru Ioan Gârda

Nu-i toamna aceasta la fel cum era -
Iubite - nfloreşte din nou liliacul,
Se-ncurcă în stele şi-n noi zodiacul,
Se-aprinde în cer pentru noi înc-o stea.

Nu-i vreme de chin, când în ochi mă priveşti -
Albastrul te cheamă-n poeme de vară,
Le am toate-n mine, chiar dacă afară
E toamnă. Tu vino, să-mi fii cât mai eşti!

Că vin eu, sau tu şi că-i toamnă în noi,
Nu-i nicio problemă, de-om fi împreună;
Ne-om ţine în braţe sub clarul de lună
Şi prin anotimpuri vom trece-amândoi...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Replică la poezia "În toamna aceasta se-ntâmplă ceva" de Petru Ioan Gârda

În toamna aceasta se-ntâmplă ceva,
Ce s-a întâmplat şi acum o vecie;
Arar, ţine vara şi-o toamna în ea,
Muşcându-i din frunze şi melancolie.

Şi ne mai minţim, deşi frunzele cad,
(Foşneşte tăcerea prin sevele-albastre).
Că nopţile-s scurte şi zile nu scad
Şi că-i încă vară-n poemele noastre.

Şi totuşi mi-e frig şi să tremur îmi vine,
Când, plânge-un amurg peste visele mele
Şi, poate, doar faptul că nu eşti cu mine,
Îmi biciuie vara şi-o ţine-n atele...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În toamna aceasta se-ntâmplă ceva

În toamna aceasta se-ntâmplă ceva
Ce nu s-a-ntâmplat pân-acum niciodată,
Căldura amiezii, bizară, ciudată,
Inspiră o teamă de ce va urma.

Ceva-i strecurat în văzduhuri şi-n umbre,
O doză de straniu e-n melancolie,
În frunze e, totuşi, din nou, poezie,
Dar strofele ies dureroase şi sumbre.

Doar noaptea aduce-a octombrie-n fine
Şi frigul din casă mă pune pe jar,
Mă face să tremur şi-n somn să tresar...
Sau poate doar faptul că nu eşti cu mine.

poezie de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

În toamna aceasta se-ntâmplă ceva

În toamna aceasta se-ntâmplă ceva
Ce nu s-a-ntâmplat pân-acum niciodată,
Căldura amiezii, bizară, ciudată,
Inspiră o teamă de ce va urma.

Ceva-i strecurat în văzduhuri şi-n umbre,
O doză de straniu e-n melancolie,
În frunze e, totuşi, din nou, poezie,
Dar strofele ies dureroase şi sumbre.

Doar noaptea aduce-a octombrie-n fine
Şi frigul din casă mă pune pe jar,
Mă face să tremur şi-n somn să tresar...
Sau poate doar faptul că nu eşti cu mine.

poezie de Petru Ioan Gârda
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te-aştept când vine toamna

Te-aştept când vine toamna şi plouă a potopire,
În anotimpul veşted, barbar, diluvian,
Când plouă a nefiinţă, când plouă a prorocire,
Când plouă ca să rupă pământul de ocean,

Te-aştept când vine toamna şi plouă a nimicire,
Când nu se mai distinge prezentul de-amintiri,
Când digurile lumii se surpă cu furie,
Când nu mai poate lumea de-atâtea despărţiri!

Te-aştept când vine toamna şi plouă a despărţire,
Când nuferii se-neacă într-un secol plumburiu,
Când nu se mai distinge nici ura de iubire,
Te-aştept pe un munte toamna, în noiembrie, târziu...

poezie de Marian Florentin Ursu (9 august 2018)
Adăugat de Marian
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna foarte târziu

de fapt când e toamna foarte târziu?
când mă surprind nostalgiile urcându-mă
în vârful pereţilor
când mă uit la tine fix din lăuntrul ochilor mei
cu pupilele răsucite
înconjurându-mă cu tine?

de fapt când e toamna târzie?
când te muţi tu la mine
şi eu îmi întorc sufletul înapoi în mine
şi-ţi tremură iubirea de frig
încotoşmănată pe margini
când mă rogi să te strâng cu genunchii la piept
să mă uit la tine
din toate părţile
de deasupra copacilor?

spune-mi de fapt când e toamna târziu?
când îmi rupi trupul în crengi uscate
şi faci un foc în mine să mă privesc în el
şi tu
îţi încălzeşti picioarele ude
de atâta toamnă-n neştire?

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

(Ne)firesc

Bate vântul, frunza pică,
E firesc, la o adică,
Şi la fel e de firesc
Faptul că îmbătrânesc.

Nefiresc din cale-afară,
E că timpul nostru zboară
Ca o frunză tremurând
În al toamnei vânt, oricând,

Nu doar toamna, ca frunzişul,
Ci şi când e secerişul,
Când zăpezile, firesc,
Se pornesc sau se topesc...

poezie de Marius Robu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Te-aştept când vine toamna

Te-aştept când vine toamna şi plouă-a potopire,
În anotimpul veşted, barbar, diluvian,
Când plouă a nefiinţă, când plouă-a prorocire,
Când plouă ca să rupă pământul de ocean,

Te-aştept când vine toamna şi plouă a nimicire,
Când nu se mai distinge prezentul de-amintiri,
Când digurile omenirii se surpă cu furie,
Când nu mai poate lumea de-atâtea despărţiri,

Te-aştept când vine toamna şi plouă a despărţire
Când nuferii se-neacă într-un secol plumburiu,
Când nu se mai distinge nici ura de iubire,
Te-aştept pe-un munte toamna, în noiembrie, târziu..

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu pot să ucid toamna

Mă întorc în toamna care mi-a plouat mereu în sânge,
Plânge salcia pe maluri şi în mine totul plânge.
De pe ram îşi iau adio toate frunzele şi vântul
Le răsfiră pe trotuare. Lasă-mi, vântule, cuvântul!

Să îmi fie adăpostul unde se-ntâlnesc gorunii,
Să-mi agaţe poezia de un colţ din trupul lunii,
De furtună s-o ferească, pân' la cer să o ridice,
Cu melancolia toamnei, să nu se mai intoxice.

E de-ajuns că sunt eu toamnă-n orice anotimp ce vine,
Măcar să-mi rămână versul, vară-albastră-ntre suspine,
Să danseze pe la baluri şi să strige-n gura mare:
Luaţi toamna de pe mine, hai, la toamnă de vânzare!

De n-ar fi aşa frumoasă, cu aromă de gutuie,
I-aş strivi poamele toate şi aş ţintui-o-n cuie.
Aş închide-o fără milă, în Siberii neştiute,
Să adoarmă sub ninsoare, gerul să o execute.

De n-ar fi, dar e minune, cu melancolii cu tot
Şi să o ucid în versuri, nici nu vreau şi nici nu pot.

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna

Îmi place toamna...
Cu struguri mari, frumoşi din vii
Cu pere, nuci, gutui şi mere aurii.
Îmi place toamna c-ăi bogată
În multe nunţi, în cumătrii.
Când văd că tinerii se însoară
Şi vor avea şi ei copii
Îmi place toamna...

Îmi plac fetele şi horele din sat
Mă simt mai tânăr, mai bărbat
De vreau să cânt, să joc, să strig
Îmi place toamna...
Când văd că oamenii în câmp
Muncesc, zâmbesc, vorbesc de bine
Mai uit de frig, de vânt, de ploi...
Îmi place toamna.

poezie de Mihalachi Veaceslav (septembrie 2016)
Adăugat de Mihalachi Veaceslav
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ce dulce-ngenunchere!

Sub braţele iubirii, înfrântă e voinţa
Chiar dacă-ţi spui întruna: nu-i bine ce se-ntâmplă
Se sparg în cioburi gânduri, se năruie credinţa
Şi inima pulsează în venele din tâmplă.

De îi refuzi accesul, mai tare te pătrunde
Şi scormoneşte-n tine dorinţele-adormite
Te resemnezi, sub ploaia albastrului, şi unde
Să te ascunzi de ochii ce te privesc, iubite?

Şi-ngenuncherea doare, dar ce durere dulce,
Când braţe te cuprind, să-ţi simtă-nfiorarea!
Şi gura mea, flămândă de tine, îţi seduce
Ultima moleculă ce-mi cere îndurarea.

Abandonează-ţi trupul şi mintea lângă mine!
Ştiu să iubesc demonic, pe flacăra de maci;
Dar, de eşti lângă mine, de drag mă voi abţine,
Înfrânt de-a mea iubire, iubeşte-mă şi taci!

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lasă-mi clipa

Din când în când îţi simt zvâcnind aripa
Pe ceru-nzăpezitei mele tâmple,
Aştept dorinţe-apuse să se-ntâmple
Şi răstignesc pe crucea nopţii clipa.

Din când în când visez că este vară
Deşi din mine iarna muşcă rece,
Aştept de vise ploi să mă înece
Şi-aprind la jarul lunii o ţigară.

Şi mai visez din când în când iubire,
Ori trag în via-nsingurării plugul,
Aţât cu vreascuri de speranţă rugul
Şi plâng si râd cu lacrimi în neştire.

Îmi eşti belşugul, eu îţi sunt risipa...
Ia tot ce vrei şi lasă-mi mie clipa.

poezie de Nicu Gavrilovici
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Braţele tale

Cad pe trotuar fulgii timizi de nea,
Buzele noastre sunt unite într-un sărut
Ca în fiecare an când vremea e rea
Braţele tale puternice îmi sunt scut.

În acest peisaj suntem personajele principale
Cad fulgii. Încă o mie şi-ncă o mie
Eu m-am ascuns în braţele tale
Fiind purtaţi pe a iernii simfonie.

poezie de Alina-Georgiana Drosu (10 decembrie 2017)
Adăugat de Alina-Georgiana Drosu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Patimă înmugurită

fără iubire nu aş fi fost om
în braţele ei am dobândit putere
înmugurită înflorită ca un pom
am captat lumină din mistere.

muguri de gânduri răsar în mine
rog vântul să nu îi doboare
ce dacă-i toamna zilele sunt senine
simt pe tâmple mângâieri de soare.

fără iubire nu ştiu să trăiesc
emoţiile mele străbat lumea întreagă
versuri în lumină şi ţie-ţi dăruiesc
de tristeţea neagră zilnic se dezleagă.

mă ning serenităţi din cerul amical
cu înălţări febrile pe extaz epocal.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamna mea, ca un păcat...

Toamna asta nu-i de mine, o alung şi de ruşine mor poemele pe rând,
Şchiopătează biata rimă, într-un act de pantomimă, peste versuri lăcrimând.
Invoc muza să apară, prea curând se face seară şi nici stele nu răsar,
Drumu-i troienit de frunze, mor cuvintele pe buze, pe un vârf de secundar.
Înspre mare pleacă luna, să se-nece ca nebuna în tăcerea unui val,
Valul fuge de păcate şi duce luna în spate, în genunchi până la mal.
Pescăruşii dau năvală peste luna-n pielea goală, s-o trezească cu-n sărut,
Chiar de vântul îi opreşte şi îi strânge ca în cleşte, nu e vreme de pierdut.
Şi de n-ar bura întruna şi de n-ar striga furtuna, ca un miel înjunghiat,
Nu m-aş lepăda de tine, ca de pofte clandestine, toamna mea, ca un păcat...

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noiembrie... din nou

mi-ai strigat în fugă ''long life''
şi mi-ai lăsat ultimul sărut pe ultima frunză a unei toamne bezmetice ce-mi arunca cu furie tristeţea peste ochi
un câine îmi lingea picioarele vlăguite de fuga după tine
gustul coclit al fumului de ţigară mi-a rămas pe buze ca un blestem ( de obicei mi-l anihilai tu cu un sărut de ''mărăşeşti'')
ploaia muşcă din trotuare şi din mine
tună şi fulgeră în noiembrie
''long life'' fără tine e ca o batjocură ce se hlizeşte pe umerii mei
abia de-ţi mai zăresc amintirile
cum să te smulg din braţele morţii
când ai chemat-o în genunchi ca pe o binecuvântare
şi eu pe unde să mai calc când paşii tăi
nu se mai aud
doar marea mai oftează cu numele tău printre talazuri

poezie de Violetta Petre
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sunt femeia ta, domnule! Şi te iubesc! (dar de Anul Nou)

Eu sunt femeia ta,
pe care Dumnezeu ţi-a dat-o în dar,
atunci când te-a alcătuit din iubire
şi n-a vrut să fii singur!
De aceea, sunt cu tine, de când îţi dau viaţă
şi până când îţi desăvârşeşti menirea pe Pământ
şi te întorci la El!
Eu sunt iubirea ta,
atunci când, pe trupu-mi plăpând,
îţi încolăceşti braţele fierbinţi,
iar eu te învălui în dăruire
şi mă pierd în dragostea ta;
când te preţuiesc şi mă topesc de dorul tău;
când mă chemi lângă tine!
Eu sunt minunea ta şi, fiindcă Tatăl
din coasta ta m-a alcătuit,
tu te rezideşti în mine în fiece clipă
iar eu te zămislesc de milioane de ori
în durere şi resemnare; în speranţă;
în iubire şi crez!
Eu sunt giuvaerul tău,
când mă alint şi te abund cu năstruşniciile mele
dar, fără să ştii, sufăr în mine căci, ştiu că
nu sunt mereu aşa cum Dumnezeu mi-a zis,
când m-a rânduit nădejdii tale, din carnea ta
şi din iubirea ta!

Dar te iubesc, domnule,
căci sunt femeia ta!

poezie de Iulia Mirancea (1 ianuarie 2013)
Adăugat de Iulia Mirancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

O privire spre origini vegetale

savurez o fericire pe tăviţa de argint
dulce ca fraga coaptă în câmpie
cu dărnicia vieţii zilnic mă alint
îmi trăiesc soarta cum îmi place mie.

bucurii mai cumpăr de la second hend
îmbrăcată-n galben ca arborii toamna
îmi pun fardul auriu să fiu în trend
şi fredonez un cântec precum Amna.

visez la primăvara cu zefire pe tâmple
multicolor gătită din cap până-n picioare
miracolul renascent şi-n mine să se-ntâmple
în origini vegetale şi eu sunt o floare.

să înfloresc ca o lalea cu petale crestate
vântul să-mi împrăştie parfumul prin cetate.

sonet de Floare Petrov
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!