Roma

În pietrele cu care se hrăneşte timpul,
Stă înfierat trecutul, condamnat
La neuitare.

Sub fiecare piatră nemişcată,
Măcar o picătură
Dintr-o disperare,
Leagă cu sânge,
Amintirea celei ce,
Înc-o mai plânge.

Scârţâie piatra ca o duşumea,
De vremurile care au trecut
Fugind pe ea,
Zăvorul zace tras,
Spre nicăieriul
Dintru acel fără de ţel rămas
Şi baricade, da, cumplite baricade
Încovoiate stau
Pe drumul de parade...
O arşiţă de scrumuri
Par ale Romei drumuri
Şi caii muţi nechează doar în gând,
Nu mai e trebuinţă
De ei pe falnicul pământ,
Gladiatorii în azilul de bătrâni
Se trec pe rând,
Crezându-se nebuni,
Căci nu îşi pot imagina
Aleasa vitejie,
Impropriu aruncată în zădărnicie
Şi nu îmi pot imagina nici eu.
Aşa cum nu îşi pot imagina nici leii,
Cum oamenii, într-un final, ucis-au zeii.

poezie de Silvana Andrada Tcacenco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Roma

În pietrele cu care se hrăneşte timpul,
Stă înfierat trecutul, condamnat
La neuitare.

Sub fiecare piatră nemişcată,
Măcar o picătură
Dintr-o disperare,
Leagă cu sânge,
Amintirea celei ce,
Înc-o mai plânge.

Scârţâie piatra ca o duşumea,
De vremurile care au trecut
Fugind pe ea,
Zăvorul zace tras,
Spre nicăieriul
Dintru acel fără de ţel rămas
Şi baricade, da, cumplite baricade
Încovoiate stau
Pe drumul de parade...
O arşiţă de scrumuri
Par ale Romei drumuri
Şi caii muţi nechează doar în gând,
Nu mai e trebuinţă
De ei pe falnicul pământ,
Gladiatorii în azilul de bătrâni
Se trec pe rând,
Crezându-se nebuni,
Căci nu îşi pot imagina
Aleasa vitejie,
Impropriu aruncată în zădărnicie
Şi nu îmi pot imagina nici eu.
Aşa cum nu îşi pot imagina nici leii,
Cum oamenii, într-un final, ucis-au zeii.

poezie de Silvana Andrada Tcacenco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îţi poţi imagina ce ai putea deveni dacă păstrezi o curbă accelerată a învăţării tot timpul vieţii? Îţi poţi imagina ce abilităţi vei dezvolta, ce cunoştinţe vei avea?

Jim Rohn în 7 Strategii pentru obţinerea bogăţiei şi fericirii
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îţi poţi imagina ce ar face corporaţiile dacă ar trebui să pună două cifre pe fiecare etichetă - preţul şi costul produsului? Ce s-ar mai micşora preţurile cu chestia asta! Ce ar mai creşte competiţia şi ar face să înflorească comerţul cinstit! Nici mă­car nu-ţi poţi imagina consecinţele unui astfel de lucru.

Neale Donald Walsch în Conversaţii cu Dumnezeu, volumul II (1997)
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Deoarece ne putem imagina orice despre el, iar el ne poate imagina pe noi, în acest sens, Dumnezeu există!

aforism de Victor Martin din Carte de citit la volan
Adăugat de Lucian Velea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iluzii

Eternul
e sindrom
inexplicabil
ca şi infinitul
ele sunt
similare
între ele
se compară
numai cu
ele deşi
în unităţi
diferite
de măsură
noi nu
le putem
realiza
şi nici
înţelege
şi nici
măcar
imagina
fără alţi
termeni
de comparaţie
şi nici
în tandem
şi nicidecum.

poezie de David Boia (29 noiembrie 2016)
Adăugat de David Boia
Comentează! | Votează! | Copiază!

Transhumanţă

Caut o poartă plină spre lumile din mine,
O separaţie clară între urât şi bine,
Duc timpul în trecut, să-l simt în siguranţă,
El, gentilom ucis de propria-i elegantă,

Duc timpul în trecut, îl trec eu pragul clipei,
Căci nu mai pot a duce blestemele risipei,
Când amintirea însăşi nu are adăpost,
Când lucrurile strâmbe înving fără de rost,

Duc timp în agonie, pe braţele-mi firave,
Sperând că-l pot salva de minţile bolnave
Care-i privesc sclipirea fiind cea de pe urmă,
Cât el într-o clepsidră, stors de durere, scurmă,

Refuz să mă opresc, refuz să-l dau pieirii,
În fond doar el cunoaşte drumeagul nemuririi,
În fond doar el cunoaşte ce cale se afundă
Şi unde e vârtejul, iubirii ce inundă,

Duc timpul în trecut, să-l vindec pentru-a fi
Iar el pentru aceasta adaugă o zi
După o alta stinsă, într-un jurnal secret,
În limba cunoscuta de orişice poet

Ce scrie despre-atingeri ce nu sunt trecătoare,
În lumea noastră moartă de-atâta tulburare...
Caut salvarea clipei, ca într-o transhumanţă
Duc timpul în trecut, să-l simt în siguranţă.

poezie de Silvana Andrada Tcacenco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Martorul visător

Ai atâta ploaie-n tine,
Trec visările-n obsesii,
Ca o dimineaţă-n sine,
Dinspre-a nopţilor regresii,

N-am aflat de mă iubeşti,
Tu iubire ireală,
Fug de tine prin poveşti,
Pari un personaj de smoală,

Nu o zâna, ci o pală,
Într-o toamnă greu ploioasă,
O nevindecată boală
Dintr-o lume nefrumoasă

Care te doreşte mult,
Mult mai mult decât poţi duce,
Numai ţipete ascult,
Schimb acele legi caduce

Spre un bine iluzoriu
Întru care n-am habar
De acel premonitoriu
Al trăirii în zadar,

Nu te mai feri de mine,
Vom muri oricum cândva,
Răul trece înspre sine,
Eu rămân să fiu a ta,

Fiindcă te iubesc şi parcă,
În destinul ce-l petrec,
Zeci vapoare-aş da pe-o barcă,
Înspre tine doar să trec,

N-am profil de dezertor,
Nu sunt multe a mă frânge,
Sunt un martor visător
Dintr-o crimă fără sânge.

poezie de Silvana Andrada Tcacenco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Limita durerii

.. Dar a apus încet şi blând
Şi nu voi şti nicicând
Ce ploaie mi te-a smuls din gând...

Se stinse-un cer curat
Şi n-oi afla vreodat',
Ce vânt mi te-a furat
Şi mi te-a luat

Iar eu, o frunză sunt,
Presus mai de cuvânt
Şi ferecată-n gând,
Visând,

Dar până când?

Până atunci când nu mai am putere,
Puterea de a cere,
Dreptul la înviere,
În falnică tăcere,
Un drept al propriului nicicând,
Cât nu pot a-nvăţa ceea ce sunt,
Căci simplă în micimea mea,
Caut să-mi aflu limita,
Puterii
Şi limita durerii
Şi ura şi iubirea,
Tristeţea, fericirea,

Dar fum sunt toate câte sunt
Iar eu, ţărână din pământ
Şi duh e totul ce respiră
Şi duh e ceea ce mă miră
Şi ţip în neputinţa mea
De a-mi cuprinde limita, durerii
Şi limita puterii
Şi-a tot ceea ce simt si sunt,
A umbrei mele pe pământ

Şi trec şi trec fugind
De umbrele ce mă cuprind,
De limita durerii
A urii şi puterii
Şi-mi pierd şi urma pe pământ,
Căci întrebare e ceea ce sunt
Şi n-am răspuns,
Sunt doar răpus,
De limita durerii,
A urii şi puterii.

poezie de Silvana Andrada Tcacenco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am trecut şi eu pe acolo.... Când eşti pierdut în durere ca într-o adevărată pădure, nu-ţi poţi imagina că ai putea vreodată să găseşti drumul care te duce afară, către un loc mai bun. Dar, dacă cineva te poate asigura că şi el a trecut prin acel loc şi a reuşit să iasă de acolo, lucrul acesta poate aduce câteodată un strop de speranţă.

Elizabeth Gilbert în Mănâncă, roagă-te, iubeşte (2006)
Adăugat de Cezara
Comentează! | Votează! | Copiază!

Piatra filosofală

Eu pot orice, îmi spuse piatra,
Ai început cumva să-mi semeni,
Sfărâm, ucid, clădesc, nici Cleopatra
În măreţia-i, nu-mi era asemeni,

Eu pot orice, îmi spuse lutul,
Chiar neştiind de unde am venit,
Moartea mimează începutul,
Şerpii s-aşază în poziţia infinit,

Eu pot orice, îmi spusei tu
Uitări peste sărut, mort peste viu
Aş vrea să uit, tu antidotul meu la nu,
Eu pot orice, chiar să nu fiu...

Îmi spuse, pot orice, eu piatră seacă,
Eternitatea, necioplită am legat-o
De aripile păsărilor care pleacă...
Şi cineva, atunci, a ridicat-o.

poezie de Silvana Andrada Tcacenco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vindecarea ce ucide

Poartă-ţi mâna peste trupul meu
Ca un Adam rănit la coastă,
Cel făurit de Dumnezeu
Şi care zbate să trăiască,

Rană îţi sunt, adâncă plagă
Şi numai timpul va decide
Dacă-ţi sunt rana cea întreagă
Sau vindecarea ce ucide

Ca o iubire fără soartă,
Intr-un regat al unui zeu,
Stăpân peste o lume moartă,
În care mai trăiesc doar eu

Şi mângâie-mă precum judec
Dezastrul din durerea-n sine
Şi mângâie-mă să mă vindec
De ruperea mea dintru tine.

poezie de Silvana Andrada Tcacenco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Stau căpiţele de vorbă

Stau căpiţele de vorbă sprijinite doau în sine,
Stau în lunca de iubire într-o mare doar de bine,
Precum înţelepţii vremii, cuşmele pe spate date,
Priveghează-n contemplare ce a mai rămas din sate.

Câinii latră pe la porţi ca sa intre, nu să iasă,
Veşnicia trasă-n roată, scurt tăiată e de coasă,
Caii veştezi se anină de portiţe scârţâinde,
Oamenii încovoiaţi de gânduri nu mai au vătrai în tinde,

Stau căpiţele de vorbă, nu sunt poale, nu sunt ii,
Sprijinite doar în sine, nu ni se mai nasc copii,
Însă-n vorba lor de veacuri ele ştiu că demnitatea
Este să sfidezi prezentul să nu-ţi negociezi dreptatea,

Al meu suflet pe coline lânga ele stând în taină,
Cu privirea sus spre ceruri, descălţat şi fără haină,
A primit botezul vieţii, ancestrala noastră carmă
Care-atunci când e rănită se transformă într-o armă,

Timpul trece şi se duce, piere rău, nimicnicie,
Chiar şi binele dispare, absorbit de veşnicie,
Undeva- ntr-un colţ de sat, o femeie a născut
Stau căpiţele de vorbă despre noul început...

poezie de Silvana Andrada Tcacenco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu-mi pot imagina

florile de soare fără culoarea galben
cum nu-mi pot imagina
frumuseţea fără invidie
şi pizma fără motiv
ascult o respiraţie sacadată
arborii mei au obosit
recunosc de la distanţă tristeţea
seamănă cu florile de soare
lipsite de petale

am luat cu mine o cutie de acuarele
câmpul nu s-a supus
nici eu
ştiam că deunăzi vei renunţa
impertinenţa mea te-a scos din sărite
miorlăie grozav pisicile în curtea blocului
din cinci, trei cu siguranţă au căzut în picioare
eu nu
mi-am julit un pic genunchii
acum sunt bine
stau pe coate
şi număr gândacii de pe marginea pervazului
deschid mai des fereastra

am cumpărat panglici roz
leg cu ea viaţa
asta ca să nu spui
că n-am făcut nicio schimbare
în fond fără galben nu pot fi florile de soare
cum fără soare nu poate fi lumina
cum fără lumină...

ce-ar fi să nu mai trăim degeaba?

poezie de Ana Sofian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

FILOSOFAND

Universul nu sunt eu
Nici nu-mi pot imagina,
Că undeva versul meu
Vreun ritm va accelera.

Nici că inimi va frânge
Sau că va schimba ceva,
Doar când ochii-mi vor plânge
Tu vei apărea din nou undeva.

Asemenea unui meteorit
Sau vreunei comete stinghere,
Chiar dacă voi fi necăjit
Voi găsi încă destule repere.

1964

poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa e o luptă în care nu contează învingătorul

uneori nici măcar cine pierde
importantă e doar lupta
chiar şi cu morile de vânt
deşi ţelul final e victoria
ajunşi în vârf vom învăţa singurătatea
iar cei care cred că odată ieşiţi învingători
lupta a luat sfârşit
vor avea soarta cezarului şi norocul sisifului
.........................................
suntem doar un fel de condamnaţi la luptă
care din când în când se iubesc fac copii
scriu poezii sau desenează raiul
.........................................
zeii pot fi condamnaţi să privească spectacolul
la urma urmei ei au inventat gladiatorii
dar dumnezeu nu s-a gândit la spectacol
când a creat lumea
dovadă că el se lasă de fiecare dată răstignit
în aplauzele mulţimilor nesătule de sânge şi pâine

poezie de Tudor Gheorghe Calotescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

VEŞNICUL NĂSCUT

Câte am smuls din început,
Dorinţi ascunse ca dintr-un trecut,
Încet, precum petala firii,
Smulsă în numele iubirii...

Mă vrea, mă iartă, nu mă vrea,
Astăzi la El, mâine la ea,
Astăzi la ea, mâine la El,
Nevinovatul porumbel

Din mine, condamnat la pace,
Îşi trage sufletul şi zace
Pe grânele atâtor lumi,
În foametea dintre nebuni;

Ma iartă, mă alungă, mă ucid,
Flori colorate care se divid
Şi nu mă-ncred în ultima petală,
Ea însăşi doar o boală terminală,

În care sens de nu e jumătatea florii
Iar diferenta, uneori doar zorii
Vor mai putea-o revela,
Atâta doar, cât cerul va încuviinţa

Înrourarea, ca o ploaie peste ape
Menită să adape unicul aproape,
Înrourarea întru sensul ploilor albastre,
Dinspre pamânturi, către cerurile noastre.

Petalele in sensuri de pamânturi,
Precum în sens de ceruri ale mele gânduri,
În pietatea unor începuturi
Create din orice dar nu din luturi;

Şi mă sacrific ca într-un etern ritual,
Al smulgerii de sine, din palidul banal
Tot îngropând in mine, veşnicul născut,
Un prim sfarsit, un ultim început.

poezie de Silvana Andrada Tcacenco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să uite poezia

Odată poezia chiar moartea mi-a răpit-o,
A plâns-o scurt, cu zbucium, apoi a risipit-o
Pe zări de roşii ceruri zidite in pământ
Dintru cenuşa notelor, ce-au ars în al meu cânt,

Rămasă mult prea vie în lumea- mi de visare,
Am căutat în sinea cuvântului ce moare,
Doar doua braţe să întind către iubire,
În care sa încapă o- ntreagă omenire,

Două priviri în care sunt lacrimile stinse
Şi care-i dau luminii doar spaţii necuprinse,
Ca două zâmbete ce bunăoară se-ntâlnesc
Într-un fior al umbrei pe cer Dumnezeiesc

Şi am iertat urâtul, ce nu s-a mai văzut
De-atâta întuneric fugit din început,
Prin versul calm, care i- a stins subtil făclia,
Puterii din pieire să- mi vadă poezia.

poezie de Silvana Andrada Tcacenco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Plexul solar posedă o farmacopee formidabilă, pe care nici nu v-o puteţi imagina; şi cum e în relaţie cu toate celulele, poate să intervină.

Omraam Mikhael Aivanhov în Centrii şi corpuri subtile
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Aici

Doamne, această vineri, infernal de tristă,
În care neajutorat implor, rezistă
Iisuse! Toate le vom duce,
Eliberează-te de cuiele din cruce!

Dar la ce bun, cu ce folos,
Tu omul cel mai luminos
Să te mai dărui pe pământ,
Acelora ce nu au sfânt

Nimica?
Mă dezmiardă frica
Cu ghearele de aspri spini,
Iisuse numai cei puţini

Au mai rămas
Sa ducă-n spate limbile de ceas,
Ca pe tăioase cruci
De umbre, peste cojile de nuci;

Vindecătorule, sunt bolile aici prea vii,
O lume fără de copii
Se naşte,
Oaia rătăcită paşte

Pe un ogor de aur, fără de întoarcere,
Stau şi privesc prin gratiile de carcere,
Toţi luptătorii de vreodată,
E lumea mult prea vinovată

Să o mai faci cumva luptată;
Mai naşte-te Iisus o dată!
Înalţă-te cât mai curând
Ridică mieii rând pe rând

În nori,
Aici, ne tot ucid pastori.

poezie de Silvana Andrada Tcacenco
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îngeri răzvrătiţi

Se trece lin în taină, prin zbaterea de gene,
Timpul ca picătură vie din pustiu,
Trăiesc precum m- aş fi născut mult prea devreme
Sau pentru mine, uneori, mult prea târziu

Sunt obosită şi mi-e grea durerea lumii,
Şi neputinţele ororilor care-n acelaşi cerc,
Ne mistuie pe toţi sau doar pe unii
Pâna la ultima făptură blândă dar încerc

Să caut o lumină- n intuneric unde sfinţii,
Fără de văz ne-mpart atingerea- n făpturi,
Fără de-auz se mişcă tremurând în bezna minţii,
Vocale- n vocile deschiselor lor guri,

Mult mai târziu, la mii de ani, după apocalipsă,
Trezită din genunea de aburi fumurii,
Fără ca nimeni pân-atunci să-mi fi simţit vreo lipsă,
Aş învia cu disperare, înfiind copii,

Mi-aş înfia părinţii, mi- aş înfia iubirea,
Despotcovind în gându- mi toţi caii potcoviţi,
Potcoavele le- aş sparge, ca ea, nefericirea,
Să nu transforme-n oameni, îngeri răzvrătiţi.

poezie de Silvana Andrada Tcacenco (20 noiembrie 2016)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!