Îngropi un vis?

Delir de toamnă, un miraj,
Brodând cu frunze nostalgii,
Dorinţe stranii, în sevraj
Cu tot ce n-ai putut să-mi fii.

Nuanţe vesele-n descânt
Se răzvrătesc în simfonii,
Acelaşi dor purtat de vânt
În menuet de agonii.

De necuprins şi ne-nţeles
Un dor hoinar, adânc de văi,
Te tot aşteaptă, necules,
Eu lăcrimez prin ochii tăi.

Amestec de culori şi cer
Separă umbre de nimic,
Aroma toamnei, mac stingher,
Lipsesc prea mult, lipseşti un pic...

Îţi povestesc de cum eram
Fără trădări, fără trecut.
Să nu fii ştiut? Poate visam!
Boboc de mac din vis pierdut!

Atât de-aproape şi străini
În ploi de dor învolburate,
Ce tristă toamnă, de mălini
Noi două umbre-mbrăţişate!

Miresme cu boboci de mac
Cu vagi arome de-amintiri,
Îţi înfloresc! Promit! Să tac?
Îngropi un vis? Dar mă respiri!

poezie de Ines Vanda Popa
Adăugat de Ines Vanda Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pastel cu lacrimă de vânt

Suspină în adâncul meu doi ochi căprui fardaţi cu ploi.
Pe scări de suflet urcă umbre cu pasi stingheri şi umeri goi.
Chiar îngerii se răzvrătesc, oftând de dor încătuşaţi,
Din aripi, împletind în zare, un pod din lacrimi, resemnaţi.

De ce nu te-am găsit pe când flori de cireş inimresmau
Ani inocenţi de început şi prin petale rătăceau,
Alai de fluturi nepereche pe ram de gând, din pribegie?
Aş fi venit prin lan de maci să-ţi dărui stele numai ţie!

Te-aştept să-mi vindeci rest de vis, să-mi ştergi tocite agonii,
Pastel cu lacrimă de vânt să mi-l pictezi în armonii.
Să-nseninezi solstiţii oarbe de-absenţe lungi, încărunţite
Şi dor ne-nfrânt să îl dezlegi cu flori de nufăr infinite.

Te voi chema cu glas de crin, din necuprins şi zbor uitat,
În seara ce va fi să vină să-mi spui, în şoaptă, de-ai păstrat
Scântei de jar din vis nestins, de-ţi pasă, fiindc-aş vrea să ştii
Că pescăruşii melancolici ţi-au scris pe cer: -Te-aştept să vii!

poezie de Ines Vanda Popa
Adăugat de Ines Vanda Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vacanţa mea de vară a fost o toamnă

Vacanţa mea de vară a fost... o toamnă,
Lumini multicolore ce-au lunecat în timp
Şi te-ai purtat în ceasuri ca o doamnă
Un mod ciudat în care n-am făcut nimic.

Eu n-am ştiut acum că fără tine
Nu semăn nici un bob din suferinţa noastră
Şi-aştept o vară care numai vine
Sau mă condamn tăcerii care e sihastră.

Ochii-mi lucesc unei întregi pleiade
De frunze şi iubiri purtate-n jalnic vânt
Şi amăgire-apare-n acoladă
De sunt o mică toamnă cu greu deznodământ.

Vacanţa mea de vară a fost o toamnă
Şi toamnă va ramâne întreagă în timpuri
Învolburate ceruri mă condamnă
Dispar şi-apar, m-ascund printre nisipuri.

poezie de Corina Mihaela Soare
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Adio, doamnă

E tristă toamnă şi e trist afară plouă
Din ochii mei din picături de caldă rouă
Aş vrea o clipă doar la ochii tăi de foc să mă-ncălzesc
Dorul dintr-înşii să-mi poftesc

În sufletu-mi se frâng dureri nebănuite
Şi se aprind aceleaşi veşnice ispite
Şi se răsfrâng in simfonii de lacrimi fără de popas
Cântecul durerii fără glas

Adio, doamnă
În sufletu-mi de-atâta plâns îndoliat
Acum e toamnă
Adio, doamnă
Voi rătăci de-acum de dor înfrigurat
În trista toamnă

O, vis pierdut
Roman trecut
Al vieţii drum
Ce trist e-acum

Adio, doamnă
În sufletu-mi drapelul negru s-a lăsat
Acum e toamnă

Adio, doamnă
În sufletu-mi de-atâta plâns îndoliat
Acum e toamnă
Adio, doamnă
Voi rătăci de-acum de dor înfrigurat
În trista toamnă

O, vis pierdut
Roman trecut
Al vieţii drum
Ce trist e-acum

Adio, doamnă
În sufletu-mi drapelul negru s-a lăsat
Acum e toamnă

O, vis pierdut
Roman trecut
Al vieţii drum
Ce trist e-acum

Adio, doamnă
În sufletu-mi drapelul negru s-a lăsat
Acum e toamnă.

cântec interpretat de Gheorghe Ionescu Gion, muzica de Ionel Fernic
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ochii noştri nu au toamnă...

Câteodată, ochii noştri, când e toamnă, se privesc,
Pe vreun gând ce vine simplu, de demult, din primăvară,
Şi se-întorc la clipa lumii, când lumina se măsoară
Prin culorile ce-n viaţă viaţa-n muguri o clipesc.

Ochii noştri sunt în spaţiu porţi de cer şi anotimp,
Se deschid ca o corolă, ca un radar, ca o zare,
Au nevoie de lumină, de privire şi de soare,
De un timp golit în spaţiu, de un spaţiu fără timp.

Ei sunt, poate, cu uimire, cercetaşi într-un război,
Pentru care Universul n-are margini nici zăbrele,
Ci doar sensuri nesfârşite, raţiuni şi vorbe grele
Despre-un haos fără drumuri, dar prin care trecem noi.

Ne uimim de ce se-întâmplă, de-întuneric şi de flori,
Trecem totul prin idee şi-i găsim justificare,
Orice clipă de sosire are-o clipă de plecare,
Albul iernilor bogate-i o sinteză de culori.

Ochii văd, inima cere, dar atât, nimic mai mult,
Omul este tot ce poate, ochii n-au nicio putere,
Ei doar văd ce ştiu să vadă, ce se află la vedere,
Dincolo de acest spectru, este-un spaţiu grav, ocult.

Dar şi ochii par o toamnă, toamna florilor din ei,
Ofilite-n frunze moarte şi trecute prin durată,
Nostalgii pe-un vraf de umbre, umbre pe un chip de fată,
În contrast cu tinereţea-i, care poartă-n ochi cercei.

Ochii noştri sunt ca zarea, ca lumina, ca un dor,
Ei nu ştiu să fie altfel, sunt ce sunt de când se ştie,
Ei nu mint, nu fac grimase, sunt aşa cum ştiu să fie
Cum e iarba de pe coasă, cum e apa la izvor.

Ochii lumii nu au toamnă, nu se trec, nu-îmbătrânesc,
Nici atunci când trece vremea vremii ochilor de soare,
Ei sunt plini de luminiţe vii, frumoase, visătoare,
Fiindcă ochii toamnei noastre-n ochii noştri se privesc.

poezie de Gheorghe Văduva (7 august 2015, Bucureşti)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamnă

A mai trecut o toamnă după toamnă
Şi tot aşa vreo zece ani la rând
De mult n-ai mai văzut zăpadă doamnă
Vezi zi şi noapte frunzele căzând.

Prin parc trec paşi nepăsători şi toate
Îmi par desprinse parcă din trecut
A mai trecut o toamnă şi-ncă-o toamnă
Deşi ninsoare-n barbă aş fi vrut.

Aş vrea din urmă moartea să ne-ajungă
Dar vom trăi bătrâni, la infinit
Aceeaşi viaţă nepermis de lungă
Aceeaşi toamnă fără de sfârşit.

poezie de Mihail Mataringa (3 mai 2004)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu ştii vreun anotimp?

Se joacă blânde raze prin frunzele pictate
De-nmiresmata toamnă cu dulcele ei rod,
Dansează crizanteme în câmpuri parfumate,
Eu te sărut cu vara plecată în exod!

Port jar de stele tandre îmbobocite-n gând,
Te-mbrac cu pacea frunzei să nu te doară ploaia,
E noaptea mai senină când visului mă vând,
Îţi sunt atât de-aproape! Nu simţi tu vâlvătaia?

Zadarnic te prefaci că rătăceşti cărarea,
Ce duce înspre mine prin iarba necosită,
Absenţa mea te doare, botez ţi-e neuitarea
Cu lacrimi de culoarea brânduşei înflorită!

Opreşte-mă puţin până se-ntorc lăstunii,
Prea multă toamnă tristă a poposit în tine
Şi scrie-mă-n solstiţii cu cioburile lunii,
Nicicând să nu mai sece fântânile din mine!

Dacă din tot ce-am fost şi-ai îndrăznit să-mi fii,
Năframa neputinţei ar răvaşi iubirea,
Nu ştii vreun anotimp, în plus, de bucurii,
Din care să rămânem nu doar cu amintirea?

poezie de Ines Vanda Popa
Adăugat de Ines Vanda Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Primăvară-n toamnă

Vin toamnele iubire, în dans de menuet,
Cu lacrimi de crăiţe, parfum de crizanteme,
Frunziş de acuarele pe cerul violet
Perechi de rândunele pictează-n zbor, poeme,

De-aducere aminte din veri care destramă
Vrăjita simfonie a macilor plăpânzi.
Îţi locuiesc în suflet, iar dorul meu te cheamă
Cu fluturi inocenţi de dragoste flămânzi.

Cât de naivă-i toamna, cu ploi ar vrea să spele
Şi pulbere de lună iubirea de blesteme.
Cum ar putea ea oare, căci dorurile mele
Le-au zăvorât ursite cu lacăte de vreme.

Nu simţi melancolia clipitelor ce-aleargă,
Cum zile-ntregi şi nopţi se termină cu tine?
Blânzi greieri se îndură o lacrimă să-mi şteargă
Cântând pe geana ierbii cu-arcuşul de suspine.

Şi te trăiesc bolnavă cu sufletul pe jar,
Arzând dorinţe vii în sfeşnice de taină,
Egretele sărută un anotimp fugar,
Tu-mi vei rămâne-un mac de primăvară-n toamnă.

poezie de Ines Vanda Popa (2 septembrie 2014)
Adăugat de Ines Vanda Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pustiu de vânt

Azi un pustiu de vânt răzbate –
Un vultur dinspre miazănoapte,
E frig, plouă mărunt şi des.
Toamna şi frunzele mi-a şters...

Şi mi-au rămas copacii goi.
De-o vreme, s-a mutat în noi.
Bruma în suflet mi-a căzut,
Eu plâng cu ploaia, plâng tăcut...

Plouă cu frunze arămii
Şi drumurile-mi sunt pustii,
Un foc îmi arde-n suflet iar –
O toamnă fără de hotar...

Şi bate-n mine-un vânt pustiu...
Ce sunt şi ce am vrut să fiu?!
O toamnă fără de hotar,
Un vânt hoinar... un vânt hoinar.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simfonie de toamnă

Astăzi îţi dau să savurezi în culori,
o simfonie de toamnă
şi o frunză de castan matur,
cu coaja strălucitoare în zori,
iar fructul fraged, ce savurat încet
nu te va lasa niciodată sătul...
E-atat de puternică aroma de toamnă,
că vreau să-i pun pe deget,
un inel fierbinte şi-un sărut pe buze...
s-o las în soare fără vlagă.
Să crezi că esti din nou copil,
nascut din flori şi frunze
cu leagănul pe pat de iarbă...
Perdea de baldachin din aripe de fluturi
sau frunze de aur de vânt dansat;
Laptele să-l bei, picurând pe barbă,
din struguri albi şi limpezi...
cu degetele dulci de la ciorchine.
În simfonia toamnei să cauţi mângâierea
în culoarea băncii pe care te aşezi
s-asculţi cum cântă noaptea, luna
care tresaltă-n jocuri de aşteptare,
în bălţi în care înoată ultimele frunze
luminoase... clare... pănă să cadă bruma.
Vreau să-ţi dau o simfonie de nori şi soare,
când letargic încetineşte timpul,
iar toamna se preface-n pictor
pictându-ţi calea cu fructul din culoare;
Pictează vise-n simfonii, pe frunzele de aur,
când noaptea mai cade tristă, cate-o stea,
sau o lumină blandă, în rătăciri de licurici
făcând înc-o brăţară pe-al cerului tezaur.
Îţi dau o simfonie, cu miros de toamna...
a must şi fructe coapte... a tufănică
în culori de curcubeie care să se afunde
în adâncul inimii tale, frumoasă doamnă!

poezie de Dida Diana Cioponea
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Iubire, ninge, ninge

Din când în când îmi treci ca o ninsoare,
Cu mici cristale albe-n tristeţea unui cânt,
Zăpezile mă ard, absenţa ta mă doare,
Şi-mi pare că te-aud în insomnii de vânt.

Nu ştiu nici cine sunt! Tăcere de zefir
Sau simplă adiere vibrând în răsărit?
Dar prin iubirea ta, boboc sfinţit cu mir,
Surâs divin de îngeri în suflet a-nflorit!

Întind spre tine braţe, o clipă aţipesc,
Visez că sunt în gară, dar trenul l-am pierdut,
Îmbrăţişez doar umbre, iar şinele lipsesc,
Te caut, te strig şi plâng. Peronu-i dispărut!

Doi maci însângeraţi suspină sub ninsori,
Ne suntem prea târziu, nu ne putem atinge,
Cu cetină de dor ne scriem lungi scrisori.
Colinde şi regrete! Iubire, ninge, ninge.....

poezie de Ines Vanda Popa
Adăugat de Ines Vanda Popa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ploi

Ploi de toamnă lungi şi grele,
Ploi de toamnă, plâns de stele,
Ploi de frunze pe cărare...
Ploi în inimi şi pe vale...

Vânturi reci, pustie toamnă!
Ne-aduci ploaie de aramă
Şi gutui împarfumate...
Ne aduci tăcere, noapte...

Foc în sobă, plâns pe drumuri,
Aripi de vrăjite fumuri,
Umbre de dureri şi şoapte,
Noapte, noapte, noapte, noapte...

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

O tristă toamnă

Se-apropie o tristă toamnă şi printre frunze ce-au căzut
Mai caut clipele trecute şi toate câte am pierdut...
Într-o rugină parfumată e-nvăluit un aer cald
Cu paşi nesiguri fuge vara din lacul unde mă tot scald

E trist şi umed asfinţitul iar soarele a plâns puţin
Şi mi-a trimis o adiere a unor nopţi prea lungi ce vin
Îmi fac un pat de frunze moarte şi mă întind să lenevesc
În mintea-mi plină te mai caut, dar nu mai sper să te găsesc

Cum să mai cer putere vieţii când am trăit şi aşa prea mult?
M-agăţ de-un ram uscat de vreme şi vântul rece îl ascult
Un cântec scurt de toamnă tristă răsună-n nopţi prea lungi ce vin
Eu mă grăbesc s-ajung la tine, să-ţi umplu sufletul străin...

poezie de Mariana Eftimie Kabbout
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Toamnă aurie

Toamnă, toamnă aurie,
Ai adus peste câmpie
Covor de frunze ruginite
Şi zile cu ploi cernite.

Toamnă, toamnă aurie,
S-au stors strugurii din vie.
Porumbul s-a recoltat,
Oile trec la iernat.

Toamnă, toamnă aurie,
Tu faci bolta plumburie,
Aduci ploi, aduci răcoare,
Şi-n zbor, păsări călătoare.

Toamnă, toamnă aurie
Cu căciulă brumărie,
Ne aduni pe toţi în casă,
Pentru iarna friguroasă.

poezie de Dumitru Delcă (7 septembrie 2011)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vise dorite

E toamnă afară, e toamnă şi-n inima mea
Şi mi-e dor, atât de dor de tine, iubite...
Căci e-nnorat şi nu văd nici măcar o stea,
Iar tu nu vii să-mi trezeşti simţurile adormite.
E toamnă afară, e toamnă şi-n ochii mei
Şi mi-e dor, atât de dor de vocea-ţi blândă,
Căci doar tu tristeţea din inimă poţi să o iei,
Doar lângă tine sufletu-mi ştie să surâdă.
E toamnă afară, e toamnă şi-n sufletul meu
Şi mi-e dor, atât de dor de şoapte de iubire,
Căci fără tine mi-e greu, te vreau alături mereu,
Să-mi cânte sufletul, să dansez de fericire.
E toamnă afară, e toamnă şi-n trupu-mi rece
Şi mi-e dor, atât de dor de-a ta mângâiere,
Căci fără tine dorul e crunt, nu-mi mai trece,
Iar de tristeţe simt că sufletu-mi plâns piere.
E toamnă afară, e toamnă şi-n gândul meu
Şi mi-e dor, atât de dor de tine, iubite...
Să-ţi ating inima şi sufletul... azi şi mereu,
Sperând să-mi îndeplineşti visele dorite...

poezie de Daciana Lazăr (10 octombrie 2014)
Adăugat de dory58
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lacrimă de toamnă

A mai trecut o vară şi atât de mult mă doare,
Că nu te-am întâlnit pe nicăieri pe unde-am fost,
Mă doare floarea, frunza veştejită care moare,
Şi lacrima ce vântul toamnei o usucă fără rost,

Mă doare frunza care-n zbor te-a mângâiat pe pleoape,
Şi salcia care se-apleacă trist în calea ta
Şi-aştept groparul cel de frunze să mă-ngroape,
Într-un mormânt de frunze, printre ploi, pe undeva,

Mă doare toamna-n care mi-e atât de dor de tine,
În care eu voi rătăci prin munţi şi văi adânci
Şi-am să mă rog ca să găseşti cărarea înspre mine,
Când eu voi fi căzut, vânat de vulturi printre stânci.

poezie de Marian Florentin Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Prelegerea toamnei

O, toamnă, cum ştii ochiul a seduce
Cu flori ce au trecut de recele chemări
Şi au pornit prin timp a readuce
A doua înflorire... peste aşteptări.

Şi cum trezeşti în noi a dorului căldură,
Chemându-ne pe alei, bătătorite-n doi,
Când braţ la braţ, îngemănaţi într-o făptură,
Nici vântului nu-i scurgi suflarea între noi.

Lipeşti de suflet ochii largi de frunză,
Cu vise cerci a ogoi melancolii în noi
Şi ne îngropi în dimineţi cu linişte ursuză,
De zbuciumul ce vrei a-l stăvili cu ploi.

Îmi place miezul tău de-nţelepciune,
Dai soarelui răgaz destul a încălzi,
Tai sufletului spor de-amărăciune
Şi ca pe-o floare-l mâni spre a iubi...

Şi preţu-i de nimic, să-ţi ascultăm prelegeri,
Căci timpu-i fără timp, ne aparţin alegeri...
Înalţă-ne din griji, plină de vis, aripa
Şi, binecuvântată, ne-ţine-n zbor nou clipa...

... cu noi splendori se-mbracă ochii dimineaţa,
ce toamnă specială mi-a dedicat iar viaţa!

poezie de Maria Botnaru
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Satul fără umbre

S-au surpat clipele toate
Visele ard a singurătate;

Satul fără umbre mai aşteaptă
Un copil c-o floare scuturată
Să vină la părinţi la mormânt
Să le sărute trupurile de vânt!

S-au surpat amintirile vii
Încotro să mergi nu mai ştii;

Satul fără umbre pare răvăşit
De începutul său de infinit
Încotro să mai aştepţi pe cei morţi
Dacă nimeni nu deschide vechile porţi?!

S-au surpat tăceri în lumânări
Nu mai vin copiii din patru zări;

Satul fără umbre umblă pe-o cărare
Nu-i mai iese nimeni azi în cale
Totul e amurg fără de conţinut
Orişice orizont pare mereu pierdut!

N-am pe nimeni azi pe prispă
Viaţa mea e tot, tot mai tristă;

Satul fără umbre-l aud în ecou
Merg către dînsul (şi eu mi-s nou)
Sunt cel care vine, sunt cel care pleacă
(Toşi copiii din lume părinţii să-i înţeleagă)!

S-au surpat priviri în lacrimi
Gânduri au orbit în patimi;

Satul fără umbre e închis târziu
Ca un muzeu fără nimic, pustiu,
În care timpul orb parcă aşteaptă
Dorul scump de Mamă şi de Tată!

... Dacă n-ai străbuni atunci n-ai nimic,
Dacă n-ai satul tău eşti venetic;

Satul fără umbre să-l porţi mereu
Tainic în suflet ca pe Dumnezeu,
Să-l rogi în genunchi să nu dispară,
Satul tău de suflet, Veşnicie, o Comoară!...

poezie de Constantin Anton
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Note de toamnă

(Tăcere... e toamnă în cetate...)

Tăcere... e toamnă în cetate...
Plouă... şi numai ploaia dă cuvânt-
E pace de plumb, e vânt, şi pe vânt
Grăbite, trec frunze liberate.

Deschide, dă drumu, -adorato,
Cu crengi şi foi uscate am venit;
În târg, o fată tristă a murit, -
Şi-au dus-o pe ploaie, şi-au îngropat-o...

Dă drumu, e toamnă în cetate-
Întreg pământul pare un mormânt...
Plouă... şi peste târg, duse de vânt,
Grăbite, trec frunze liberate.

poezie celebră de George Bacovia
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Un măr

Era cu adevărat toamnă. Frunze, ploaie, vânt.
Era roşie ca un măr şi credea că e un strugure.
Îşi aştepta aripile cuminte ascultând...
Zidurile plouau şi ele cu firmituri de var
Vremea era clară. Frunze, ploaie, toamnă.
Ea avusese cândva o nebunie prinsă-n păr
O folosea ca pe-o licoare magică atunci când ochii i se închideau
Aprindea cu ea focul când îi era frig la picioare
Şi spera aşa în Frunze, vânt şi ploaie
Ca şi când timpul ar fi avut două capete.
Iubind din ce în ce mai puţin, înţelegea iubirea
Ca pe un atlas cu o Atlantidă moale şi cafenie.
Când se termina hârtia, mai lipea o palmă de pământ
Iar afară... numai Toamnă, ploaie, vânt.
Acolo, în ascunziş, credea că e o taină
În pieptul ei strâns de braţe, cu părul desfăcut
Spera-n ulei de liliac, în apă de fântână
Ştia aşa cum ştie o nebună.
Îi curgea doar vin în palmă
Frunze. Ploaie. Vânt. Şi... Toamnă.

poezie de Claudia Ciobanu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Rost

E toamnă! Tristeţile mele
Tresar în culori violet,
În mine, femeie-stilet
Înfige-te până-n prăsele...

Invită-mă, acum, cât exist,
La acel de demult menuet,
Dansează cu mine, femeie-filet,
Înşurubează-te-n sufletu-mi trist.

Dăruieşte-te de-a pururea mie.
Din lacrimi să-mi faci izvoare de mir,
Vrăjeşte-mă tainic femeie-fachir,
Dă-mi inima ta sine die...

Şi-ngăduie-mi în sân să-ţi prefir
O frunză de toamnă gălbui-arămie,
Mă strânge în braţe pân' la delir,
Recapătă-ţi rostul – Mărie, Mărie!

poezie de Dumitru Sârghie
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!