Pentru a descifra semnele

Pun deoparte scrierile viitoare
Închizându-le în paginile zilelor neîncepute.
Până atunci mă lupt cu semnele din mine
Ce le simt, ce le văd, ce mă împresoară
de la prima amorţire a degetelor reci
până la ultima tremurare a vocii calde.

Nu-mi pasă a cui va fi victoria în lupta celor două stări.
Contorsionându-mi grimasele dau şansa
Copilului din mine de a se răsfăţa în voie.
Răzuiesc cu privirea un nor ce ascunde soarele,
Sperând să fiu norocos şi să câştig raze şi nimburi.

Am iar respirările sacadate -
Suflu peste timp şi el se desprăfuie
Îmi văd ridurile încrustate pe fruntea lui,
Şi câteva visuri ce-mi alternează pe tâmple.

N-am să mă pierd în jumătăţi de cuvânt...

Voi deschide iar paginile zilelor prin care voi trece
Fluierând, visând, cântând, sperând, tresărind,
Şi voi scoate de acolo noi trăiri intermitente
Pentru a descifra semnele care mă vor învălui
Într-o nouă impetuozitate a gândului.

poezie de Bogdan Nicolae Groza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hei, ce-mi pasă ce cred alţii? Mă simt tânără! Secretul? Iubesc... de la prima oră până la ultima! Viaţa, florile, soarele, copiii etc.

aforism de Leliana Rădulescu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nufăr sus pe bolta nopţii

Şi de mi-ai fi ultima moarte,
O viaţă lângă tine aş vrea,
Sperând că poate, dintre toate,
Tu ai să-mi fii ultima stea

Iar dacă raza nemuririi,
Va scrie peste mine... pleci!
Prefer din braţele iubirii,
Să trec în lumea celor reci

Şi chiar de-am să devin luceafăr
Pe bolta unei lumi târzii,
Am să aştept precum un nufăr,
Pe apa nopţii să-mi revii

Cu riscul de a pierde totul,
Te voi iubi mai mult ca ieri,
Aici simt eu că-mi este locul,
În sărutarea ce mi-o ceri

Şi chiar de-mi eşti ultima moarte,
Prefer să plec îndrăgostit,
Sperând că ea nu ne desparte,
Acum când iarăşi te-am găsit

poezie de Adi Conţu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noi stări vegetale

mi-e toamnă în priviri şi încep
să cadă din mine frunzele...
mai întâi de pe ochi
când mi se dezgolesc pleoapele
cromatic văd cum se împrăştie
culorile din nesositul octombrie
şi mă cuprind...

şi îmi surprind
visele-n culori

mi se vor desfrunzi apoi gândurile
şi înfrigurat am să tac
tot mai golaş în mine,
tot mai copac
înconjurat de o răceală
de un alb opac

după ce mă voi adapta noii stări vegetale
am să anticipez primăvara din suflet
aducând într-un colorit de petale
visele şi pleoapele
într-o trăire frenetică

îmbrăţisând ca un nebun
soarele şi apele
departele şi aproapele.

poezie de Bogdan Nicolae Groza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Iubesc paşii tăi scăldându-se prin gândurile mele albe...
Iubesc zâmbetul tău ce-mi trezeşte zorii...
Iubesc norii când îşi varsă lacrima peste mine, purtându-te,
stingând arşiţa clipelor mele...
Iubesc iubirea ta care curge lin prin mine...
fiindcă iubirea asta îmi dă şansa la o ultima răsuflare, înainte de asfinţit...
Iubesc ochii tăi copilaroşi care aleargă jucăuş către mine,
chemându-mă şi alungându-mă
Iubesc mireasma florilor ce-mi dăruieşte parcă gustul tău...
Iubesc să te simt prin vene...
Curgându-mi...
Pot să fac din iubirea asta, Cer senin, chiar şi printre nori întunecoşi...
Iubesc umbra ta, abur mângâietor şi cald... prin viaţa-mi rece...
Urma şoaptelor tale din sufletul meu...
Picurii de rouă ce-mi răcoresc simţirea...
Iubesc!
Simt că-mi aşezi în cale, odată cu fiecare răsărit, viaţă...
Spune-mi, dragul meu... tu simţi gândul meu sub paşii tăi?
Calcă încet, te rog, să nu-l striveşti...!
Iubesc, iar tu te prinzi de iubirea mea şi...
Îţi dai voie să zbori...
Zbor fiindu-mi...

poezie de Mariana Daniela Bidascu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Anotimpul... plecării

Aş vrea să mor într-o vară
Să nu-ngheţe sufletu-mi-n zbor
S-am lume puhoi stând afară
Ce-mi plânge plecatul, de dor.

Aş vrea să mor într-o vară
Să nu simt pământ că mi-e rece,
S-am inima caldă, uşoară,
Ce-mi ţine de frig, pân' se trece.

Aş vrea să mor într-o vară
Să nu-mi pară rău după soare;
S-am pielea mai laie, nu ceară,
Ce-mi dă o aliură de mare.

Aş vrea să mor într-o vară
Să nu-mi pară rău că n-am cântec,
S-am dreptul la glas de vioară
Ce-mi dă ciocârlia, din pântec.

Aş vrea să mor într-o vară
Să nu-mi treacă timpul mai iute,
S-am ziua, mai lungă, să pară...
Că-mi dă un câştig, de minute.

Aş vrea să mor într-o doară
Să nu-mi stric petrecerea scurtă,
S-am timp, ca nimic să nu pară...
C-un aer de charm de amurtă.

Aş vrea-n fond să trec vară-n vară,
Să fiu pentru timp un voiaj,
Să-mi schimb aţa-n corzi de chitară,
Să-ncânt lumea în pelerinaj...

poezie de Daniel Aurelian Rădulescu (13 februarie 2011)
Adăugat de Daniel Aurelian Rădulescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mi-au rămas ochii pe geam

Ochii mei s-au săturat de mine
ca o femeie sătulă de infidelităţi
cineva le strânge şi le dă mai departe.

N-am nicio măsură-n iubire,
s-a dovedit nici în durere la fel,
nimicul din mine se-înfiripă-n pofte.

Ultima dată am cules fructele,
căzuse bruma peste livadă şi eram grăbit,
noaptea am poposit în patul imprudenţei
şi n-am simţit nicio umbră.

Prin alunecarea zilelor în colivia iernii
mi-au rămas ochii pe geam
de parcă eram într-o altă lume
fără să ştiu cum am venit
şi de ce?

poezie de Nicolae Vălăreanu Sârbu (19 ianuarie 2014)
Adăugat de Nicolae Vălăreanu Sârbu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ai să mă poţi ierta, că te iubesc până la sfârşitul acestei nopţi

şi mai departe,
prin timp,
până când lumina ţi se va aşeza pe mâini?

Ai să mă ierţi,

că locuiesc în partea cea mai întunecată a fiinţei tale
acolo unde strigătele sunt vii
acolo unde toţi demonii îşi leagă umbrele?

Ai să mă ierţi,

că n-am să deschid fereastra,
şi n-am să mai plec din camera ta,
acolo unde am îngenuncheat după toate războaiele,
acolo unde mi-am ascuns durerile fiecărei treceri?

Ai să mă ierţi?
Ai să mă ierţi,

că nu vreau să te las, în mijlocul acestei vieţi, fără să guşti adevărul până la ultima firimitură
şi lumina să îţi adoarmă pe piept?

Ai să mă ierţi,

că nu pot altfel, că singurul drum pe care îl văd trece prin sufletul tău,
acolo unde voi sta pentru cât mi-a mai rămas?

Oare, ai să mă ierţi?

poezie de Any Drăgoianu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Îţi spun...

... plouă răzbit,
Într-un timp dezgolit,
Într-un timp de eres,
Fără gesturi şi fes,
Plouă-atunci când eşti tu,
Unde trebuie, nu,
Plouă la sentiment,
Ce-i băltit pe ciment,
Picuri calzi, picuri reci,
Cu sămânţă sau seci,
Ţin de tine de eşti
Sau cumva de lipseşti...
Plouă în decolteu
Până la curcubeu,
Până la frenezii
Inundând poezii,
Pe platou de-obrăjori
Printre raze şi nori...
Plouă desăvârşit
Ca un vis dezrobit,
Peste dealuri şi văi
Cu blajini şi călăi,
Ce ni s-a dat nouă
Pe nimburi să plouă...

poezie de Vasile Zamolxeanu (30 iunie 2018)
Adăugat de Vasile Zamolxeanu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dezlipire

Ai grijă ce-ţi doreşti, întunericul nu iartă!
Există un loc
Undeva...
În care durerea nu are nume,
Acolo doar simţi cum timpul
Trece prin tine,
În măsuri sacadate
În ritm de final...
Şi acum privim în urmă,
Dacă totul se şterge din noi
Încet... pătrunzător, adânc
Oare am ajuns
Sau ne-am ajuns?

Mie nu-mi mai miroase a artă
Locul ăsta, înrădăcinat în mine...
Un muzeu al rebuturilor
Rupte din...
Ar trebui să mă grăbesc încet
Număr din cinci în cinci
Până la final...
Ce-mi mai pot dori când
Am tot, dar nu văd nimic?

poezie de Florinow Maria Luca
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Miazănoapte

aşa cum zilele se rostogolesc
bătute de vânt pe câmpia de sare
tot astfel voi pleca şi eu într-o iarnă
agăţată cu unghiile de mantia
zdrenţuită a crivăţului
înspre nord tot mai la nord
acolo unde cerbii cu nări de catifea
îmi vor sufla peste pleoapele obosite
peste fruntea împovărată de amintiri
peste inima pe care nădăjduiesc
că o mai am încă sub coaste
pulsând precum un far în calea celor
mai rătăciţi decât mine
va ninge va ninge
pe trepte de zăpadă voi urca
până la carul cel mic până la carul cel mare
până la calea lactee mult prea frumoasă
până la luna de filigran şi tăcere
de unde voi privi înapoi
cum ursul polar îmi face un semn de adio
în timp ce amândoi ne înghiţim lacrimile
de gheaţă şi diamant

poezie de Maria Daniela Goea
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Să ne mai jucăm niţel

Hei, adulţilor cu suflet de copil, hai să ne mai jucăm niţel!
Să ne copilărim măcar până la vârsta senectuţii...
Să nu mai fim atât de serioşi cum vor unii
care se uită încruntaţi la noi şi ne mustră îmbufnaţi
cu maturitatea lor superioară.
Hai să fim ludici! Să descântăm orele şi zilele,
să încolăcim timpul pe o roată şi să-l învârtim
până se deşiră şi-i sar anotimpurile din buzunar.
Să ne hlizim la ridurile de pe fruntea noastră,
să ne tupilăm după copaci, spunând "cişculici casă,"
şi să râdem de moartea care e la mii de ani lumină de noi.

Hei, prea adulţilor, serioşilor, încrâncenaţilor,
fiţi maleabili precum plastilina,
blânzi ca porumbeii voiajori
şi cutezători ca şoimii (patriei)!
Ieşiţi din prea realismul vostru existenţial şi opac
Şi plutiţi câteva răstimpuri printre norii altostratus
Jucându-vă de-a v-aţi ascunselea cu soarele dinţos.
Până ce mai maturii decât voi,
sătui de infantilismul de care daţi dovadă
Vă vor critica pentru derapajele voastre neînţelese.
Nu vă speriaţi de ei şi nu răspundeţi la provocări
Căci cel ce va ieşi primul din joc
Îşi va pierde definitiv copilăria din el
Şi apoi vă veţi lamenta
De cât de nefericiţi sunteţi
Cu viaţa voastră lipsită de culoare
dar plină de responsabilităţi.

poezie de Bogdan Nicolae Groza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

nu-l cunosc, dar aş vrea…

pe o lumânare ce-mi părea înaltă cândva
erau inscripţionate semne
lumina cobora căutându-mi fruntea şi nu ştiu
dacă eu creşteam sau
lumânarea scăzând ardea semnele până ce
deveneam egali
în punctul acesta am înţeles zilele mele
caractere stranii, de azi voi fi eu mai înalt
tălpile, pământul răsturnat din care
vor creşte ierbi noi, semne…
în număr de nouă cuvinte am descris viaţa mea
mai sunt alte trei pentru împlinirea zodiei
iubire, adevăr, menire
triunghiului acesta îi caut laturile, unghiurile
mişcarea
ceasul meu este 11:59 noaptea, va începe
o altă zi
mă va speria precis un cer prea senin
un pământ prea gol, niciun drum trasat – iată
un toiag creşte alb
din dreapta mea ca o prelungire de os
triunghiul roteşte inima, corul nu-L cunosc
dar aş vrea
pentru că El a scrijelit semnele, a aprins –
şi nu de la jumătate – fitilul subţire
la «ceva» probabil S-a gândit atunci…!

poezie de Valeriu Barbu
Adăugat de Mariana Fulger
Comentează! | Votează! | Copiază!

Am înţeles

Inima mea e plină de durere
simt cum mi se rupe în două...
Am înţeles că viaţa,
de multe ori îmi mai dă câte o palmă...
ca să ştiu ce am de făcut pe urmă...
Am înţeles că lacrimile îmi sunt de prisos,
dacă în mine e o continuă furtună...
Şi doare...
Da, vreau să sper până în ultima clipă...
Ceva în mine îmi spune să fiu tare...
Şi poate aşa voi reuşi...
Oare voi putea trece peste?
Oare voi reuşi cândva?
Să trec peste tot şi toate...
Aşa cum mai trece o zi şi vine iar noaptea...

poezie de Eugenia Calancea (14 noiembrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simt în acest moment o necesitate de a striga, de a scoate un urlet care să îngrozească întreaga lume, să facă pe toţi să tremure, să plesnească într-o nebunie de groază. Un trăsnet teribil îl simt virtual în mine şi mă mir cum nu izbucneşte pentru a nimici lumea asta, pe care aş înghiţi-o pentru totdeauna în neantul meu. Mă simt fiinţa cea mai teribilă care a existat vreodată în istorie, mă simt o bestie apocaliptică plină de flăcări şi întunecimi, de elanuri şi de disperări. Sunt o fiară cu un zâmbet grotesc, ce se adună în ea însăşi până la iluzie şi se dilată până la infinit, ce moare şi ce creşte în acelaşi timp, încântată între nimic şi tot, exaltată între speranţa nimicului şi disperarea totului, crescută în parfumuri şi otrăvuri, arsă de iubire şi de ură, nimicită de lumini şi de umbre. Simbolul meu este moartea luminii şi flacăra morţii. În mine se stinge tot ceea ce e sclipire, pentru a renaşte în fulger şi în trăsnet. Şi întunericul însuşi nu arde el în mine?

Emil Cioran în Monopolul suferinţei
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

În părţi egale

mă aseamăn cu ploaia care cade acum
şi ud înserarea care mă inundă...
e un alt mod de a mă exterioriza
ca să-mi amintesc de această iarnă ipohondră
ce dârdâie sub temperaturi primăvăratice

vreau să-mi aduc verile mai aproape de tâmple
să uit complet de orice frig ce se anunţă că va veni
să-mi fac planuri de vacanţă pentru augustul ce-l simt în mine
să mă închipui rege pentru o zi
şi să unesc anotimpurile într-unul singur
în patru părţi egale.

poezie de Bogdan Nicolae Groza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Ca un nai ce respiră

atâtea ploi tomnatice îmi înfrigurează trăirile difuze
ca un nai ce respiră gândul mă poartă lin şi încet
înspre locurile calde din mine care cântă a dor
aerul mi-e tot mai ars şi simt o ciudată sete -
beau un strop de ploaie şi mă înnorez
fără soare azi - îmi zic resemnat -
putere n-am - parcă-s atonic...
voi străbate ziua printr-o
clepsidră fără nisip
şi caut acel zbor
lăuntric şi calm
ca şi seninul.
că iar mă
înaripă
aripa
ce o
am

poezie de Bogdan Nicolae Groza
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi dacă nu m-aţi învăţat să dorm

am crezut de cuviinţă
că e bine să întorc stele pe dos
să-mi mânjesc degetele cu strălucire
ca apoi să vă ating ochii
ochii voştri, orbilor
care m-aţi ţinut strâns de mână
până când am învăţat să înţeleg semnele
trei snopi de gânduri mi-am pus la căpătâi
şi n-am putut închide pleoapă peste pleoapă
am zăbovit în mine până să cresc
şi femeie m-am născut
când întâmplarea m-a luat pe nepregătite
şi dacă nu m-aţi învăţat să dorm
v-am ţinut grijile în braţe
vouă, umbrelor mele topite în amurguri reci
şi-n răsărituri neîmblânzite
până când am uitat că greul nu-i decât uşorul
ce-ţi ridică sufletul spre cer

poezie de Ana Sofian
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Victoria (în timp ce joacă şah): Tu te simţi vreodată ca o piesă de şah? Într-o partidă care se joacă împotriva voinţei tale?
Albert: Dar tu?
Victoria: În mod constant. Îi vâd înclinându-mă şi mutându-mă pe tabla de şah.
Albert: Pe ducesă şi Sir John?
Victoria: Nu doar pe ei. Unchiul Leopold. Regele. Sunt sigură că jumătate dintre politicieni sunt gata să mă prindă de fustă şi să mă târască de pe o poziţie pe alta.
Albert: Atunci trebuie să înveţi să domini regulile jocului până când o să ştii să îl joci mai bine ca ei.
Victoria: Nu îmi recomanzi să îmi găsesc un soţ să-l joace pentru mine?
Albert: Eu aş căuta un soţ care să îl joace cu tine, nu pentru tine.

replici din filmul artistic Tânăra Victoria, scenariu de Julian Fellowes
Adăugat de Dana Ţugui MTTLC
Comentează! | Votează! | Copiază!

Tu şi Soarele

trece soarele spaţii
ca o luntre pe ape
şi îşi scutură graţii
pe-ale tale pleoape
s-îţi sărută retina
cu manunchiuri de raze
şi îţi mângâie mâna
cu iluzii de fraze
trece soarele vreme
printre stări relative
şi făptura lui geme
ca o pânză-n stative
că privirea ta rece
care ştie ce ştie
ca particula trece
din lumina-n pustie...

poezie de Iurie Osoianu (14 martie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vor trece anii

Vor trece anii şi cândva vor aşterne
Un colb diafan pe scoarţe-ngălbenite,
Ce vor închide fosta mea vreme,
Fosta mea viaţă în pagini prăfuite.

Acolo am adunat cândva cu sârg
Iubirile, trăirile mele.
Atunci le voi privi şi am să plâng
Vai, am să plâng, căci au trecut şi ele!

Dar că au fost, c-au existat,
Sipetul îmi va arăta -
Sipetul meu cel drag şi fermecat
Ce-mi va spune: "Iată, aici e viaţa ta!"

Şi ca de suflarea unui vânt
Sipetu-mi se va deschide;
Din paginile vechi orice cuvânt
În melancolie sufletu-mi va cuprinde.

Nevăzut, timpul va zbura
Peste ale sipetului foi ce au fost albe
Şi praful vechimii îl va scutura
Peste ele, peste pletele-mi dalbe.

În nopţile târzii de toamnă
Când frunzele arămii se desprind şi mor
Cu nostalgie amintiri or să apară
Şi de anii tinereţii îmi fi-va dor...

Atunci viaţa mea reciti-o-voi pas cu pas
Iar apoi lin eu voi adormi,
Şoptind încet, cu molcom glas -
"Ce păcat... S-au dus... Trecut-au anii..."

poezie de Alice Diana Boboc
Adăugat de Eliana Serban
Comentează! | Votează! | Copiază!