Când se scutură pământul

Când se scutură pământul
Toată lumea se-înspăimântă.
Îl roagă pe Domnul, Sfântul,
S-alunge urgia cruntă.

Mintea se înnegurează,
Cerul se întunecă,
Pământul sub noi vibrează
Şi-în vale alunecă.

Cu el odată se prăvale
Aşezările lumeşti.
Distruge totul în cale.
Chiar şi vieţile-omeneşti.

Când vulcanul izbucneşte
Lavă către cer aruncă.
În jur totul pârjoleşte,
Viaţa o preface-n stâncă.

poezie de Dumitru Delcă (23 noiembrie 2014)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sus e cerul, jos pământul

Sus e cerul, jos pământul,
din cer ne priveşte Sfântul.
Dumnezeu ne ocroteşte,
iar pământul ne hrăneşte.
Cerul ne este lumina,
pământul ne e grădina.
Cerul, sufletul ne-adapă,
pământul de boli ne scapă.
Din cer am primit fiinţa,
tot din cer avem credinţa.
Noi ştim de unde venim,
ştim şi unde vieţuim.
Bun e cerul, bun pământul,
bine-i că rostim cuvântul.
Totuşi,
ceva rămâne un mister.
De ce urcăm scara la cer?
Ne cheamă oare, începutul?
De-aceea revenim la Sfântul?
La astfel de întrebare
răspunsul îl poate da,
doar timpul în derulare
şi-n eternitatea sa.
Şi cerul, dar şi pământul
sunt părţi ale vieţii noastre.
Când ne vine la toţi rândul
călătorim printre astre.

poezie de Dumitru Delcă (18 iulie 2021)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Secetă

Când vara este-n amiază,
seceta se instalează.
Câmpia plânge cu dor
după ploaia unui nor.
E căldură-îngrozitoare.
Totul în natură moare.
N-a mai plouat de o lună.
A secat apa-n fântână.
Nici la izvorul din vale
apa nu-şi mai taie cale.
Peste tot pământul crapă,
că cerul nu-l mai adapă.
Ţăranii, genunchi îndoaie
şi se roagă Sfntului,
să dea o bură de ploaie
pe faţa pământului.
Ruga le-a fost ascultată
şi din cerul plin cu nori,
a-început să plouă-îndată
peste oameni, peste flori.

poezie de Dumitru Delcă (iulie 2016)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nu vedem cum ne împresoară răul

Din străfundurile Terei vin blesteme peste noi.
Vulcanul aruncă lavă, marea aruncă noroi.
Când suntem bătuţi de soartă, orbiţi de griji, de nevoi,
Nu vedem cum ne-mpresoară răul, grămadă, şuvoi,
Nu vedem cum lava-ncinsă ne transformă în gunoi.
Atunci totul se termină, Tera noastră-ngheaţă sloi.

poezie de Dumitru Delcă (10 aprilie 2012)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Simplă declaraţie

Dacă codrul îmi şopteşte
Lin izvorul se prăvale
Totul zbuciumat trăieşte
Când oricui apari în cale.

Vezi că totul ţi se-nchină,
De frumuseţea ta Pământul e vrăjit.
De ai lăsat spre mine o rază de lumină
De ce n-aş fi de ea îndrăgostit?

poezie de Mihai Leonte
Adăugat de Mihai Leonte
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dumnezeu toate le-aşează

Când verdele planetei dispare,
Dispare şi viaţa pe pământ.
Soarele nu mai răsare,
Nu mai e ploaie, nici vânt.

Când apocalipsa vine,
Pământul se face scrum.
Din el nimic nu mai rămâne.
Totul e negru şi fum.

Universul nu ne reciclează.
Clonă, nu ne poate face.
Dumnezeu toate le-aşează,
În faţa lui, lumea tace.
Nimic nu ne luminează,
Moartea viaţă, nu se face.

Chiar dacă pământul moare,
Galaxia nu dispare.
Altă stea pe cer apare,
Cu timpul şi ea dispare
Fiindcă e tot căzătoare.

poezie de Dumitru Delcă (15 mai 2012)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Potopul

Pe pământ potopul
S-a dezlănţuit.
Pârjoleşte totul,
Nu iartă nimic.

Omenirea-întreagă
Plânge-în disperare.
La Dumnezeu se roagă
Pentru îndurare.

poezie de Dumitru Delcă (noiembrie 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Noapte de vară

Soarele-i la asfinţit,
Cerul peste noi coboară.
Satu-întreg a adormit,
Nicio pasăre nu zboară.
Întunericul de smoală
stăpâneşte-întreg pământul.
Dintre munţi luna se scoală
şi ne luminează gândul.
Noaptea ca un sfetnic bun
mintea noastră linişteşte.
Nu mai e nimeni pe drum,
totul în sat odihneşte.
Zorii zilei se arată.
În curând se luminează.
Bolta nu mai e-înstelată,
toată lumea este trează.
Munca la câmp iar începe.
Curge sudoarea pe frunte.
Viaţa parcă e mai verde,
poţi să trăieşti cât un munte.

poezie de Dumitru Delcă (aprilie 2010)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Planeta noastră dă test

De la Est până la Vest
Planeta noastră dă test.
De la Nord până la Sud
Multe vaiete se-aud.

Pământul fuge de sub noi,
Vulcanii spulberă noroi,
Lava ne carbonizează,
Viaţa noastră încetează.

Pe-ntreg pământul se-ntind
Limbi de flăcări şi-l cuprind.
Fie mări, fie oceane,
Parcă sunt nişte cazane

Unde apa clocoteşte
Şi toate le opăreşte.
Munţi şi dealuri se prăvale,
Nu mai există nici vale.

Totu-i flacără şi fum.
Pământul se face scrum.
Intră în dezintegrare
Şi încet, încet dispare.

poezie de Dumitru Delcă (22 octombrie 2012)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Acea îngemănare

Departe, în zare,
cerul sărută pământul.
O rază de soare,
acolo îmi poartă gândul.
Acea îngemănare
de credinţă şi iubire,
I-adevărată înălţare,
prin dumnezeire.
Îmbrăţişând pământul,
cerul ne arată
Că Dumnezeu Sfântul,
grija noastră poartă.

poezie de Dumitru Delcă (10 ianuarie 2018)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Doar pământul are viaţă

Cât pământul se-învârteşte
Noi vom scrie poezii.
Vom spune că ne hrăneşte
Cu roadele din câmpii.

El e habitatul nostru.
Jurăm să-l păstrăm curat.
Noi aici ne-am aflat rostul
De când Domnul ne-a creat.

În Universul infinit
Doar pământul are viaţă.
Dumnezeu ne-a dăruit
O planetă cu verdeaţă.

Pământul e casa noastră.
Este locul ce-am ales.
O planetă mai albastră
Nu găseşti în Univers.

În fiecare an, pământul
Are sărbătoarea lui.
Omul, ţinând-şi cuvântul,
Se-închină pământului.

poezie de Dumitru Delcă (martie 2015)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Viaţa are tot aurul din lume. Are tot cerul şi pământul. Chiar şi întregul Univers îi aparţine. Un singur lucru îi lipseşte: drumul de întoarcere.

Dumitru Delcă (3 ianuarie 2024)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Când totul e minunat

Mi-e dor de tine soare,
Mi-e dor de raza ta.
Mi-e dor când pomul dă în floare,
Mi-e dor de primăvara mea.

Mi-e drag pământul aburindă
când scapă de iarnă grea.
Când iarba-i gata să cuprindă
câmpia şi grădina mea.

Când trandafirul înfloreşte
mă îmbată al lui parfum.
Îmi place şi când înverzeşte
şanţul, la margine de drum.

Natura întreagă-i un covor
de flori mirositoare.
Pe cer se vede un cocor
ce se roteşte-n zare.

E semn că păsările vin
din ţările unde au iernat.
În faţa naturii mă închin,
când totul e minunat.

poezie de Dumitru Delcă (martie 2010)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mă încearcă o cruntă teamă

Eu am să tac, tu nu te teme
când lacrimile-mi curg şuvoi.
Din ochii mei, de multă vreme
curg lacrimile parcă-s ploi.
Eu cad prizonier tristeţii
când văd că tu mă părăseşti.
Când văd cum floarea tinereţii
pleacă din cele lumeşti.
Mă-încearcă o cruntă teamă
când îţi ating obrajii reci.
Când îţi acopăr cu maramă
ochii trişti, închişi pe veci.
Lângă crucea de pe piept
am să-ţi pun ca să-înflorească,
Trandafiri albi în buchet,
în rai să te însoţească.

poezie de Dumitru Delcă (6 ianuarie 2015)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cu glasul stins, măicuţă (aproape parodie după poezia "O,mamă" de Mihai Eminescu)

Cu glasul stins, măicuţă, din mult trecute vremi,
De sub pământul rece, să trec vama mă chemi.
Către tine întind mâna, dar nu voi ca să ajung,
Fiindcă viaţa e doar una, după ea nu vreau să plâng.
Mai lasă-mă, bună mamă, în viaţa care o am,
Şi-ţi promit, de bună seamă, c-am să vin peste un an.
Vom fi iarăşi împreună, tu la piept să mă-încălzeşti.
Voi lăsa şi eu în urmă, multele plăceri lumeşti.
Cerul ne va fi lăcaşul, în care vom veşnici,
Pământul va fi oraşul, după care vom tânji.
Un timp, stele luminoase. După ce vom străluci,
Precum Hristos înviase, viaţă iar vom dobândi.

poezie de Dumitru Delcă (ianuarie 2020)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eşti Domnul suprem

Mă rog către Tine la ceasuri de noapte
În pleoapele-nchise mai stăruie somnul
Mă-nconjură îngeri şi tainice şoapte
Şi-n toate şi-n totul eşti Domnul.
Iubirea mea urcă spre Tine şi creşte
Îşi scutură frunzele veştede somnul
De cade o floare o alta-nfloreşte
Că-n totul şi toate eşti Domnul.

De trece o vară e alta ce vine
Şi iarna din stele de-şi scutură somnul
Eu ştiu că şi iarna e parte din Tine
Şi-n toate şi-n totul eşti Domnul.

poezie de Adriana Cristea (4 aprilie 204)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Înţelepciune ţărănească

Pământul, pe om îl hrăneşte.
Şi omul hrăneşte pământul,
Când cu pământ se înveleşte,
Când în el îşi află mormântul.

poezie de Dumitru Delcă (23 mai 2013)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi ce-i cu asta?

E iar potop... alunecă pământul...
oamenii aleargă năuci
să-şi împlininească dorurile,
fiindu-le teamă că nu mai apucă să guste
mult râvnitele
plăceri lumeşti, în haosul ce răsare peste tot,
privesc neputincioşi cum se duce totul de râpă,
cum speranţele lor de trăinicie a fumului
sunt spulberate şi zădărnicite
de Cel Nevăzut, dar simţit şi recunoscut fie şi numai subconştient şi de ultimul necredincios.
Arde lumea, iar dansului focului îi scapă duhul din braţe,
nereuşind să-l mistuie, pentru că a fost gândit să fie indestructibil
şi atunci, se mulţumeşte numai cu trupul atât de fragil, atât de
vulnerabil.
E iar potop... alunecă pământul...
alergăm năuci,
pentr-o gură de aer,
dar nici de data asta
nu catadicsim să pricepem
NIMIC...

poezie de Georgeta Radu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Peisaj de primăvară

Un tablou al primăverii
Este-acum întreg pământul.
Anotimpul reînvierii
Îşi spune din nou cuvântul.

Am văzut cum respiră pământul
În primăvara care-a început.
Am văzut cum mângâie vântul
Tot ce-n natură a renăscut.

Am văzut cum se-mbracă pământul
Cu haină în verde culoare.
Am văzut cum se-acoperă câmpul
Cu grâu semănat pe ogoare.

Am văzut ciocârlia cum lasă pământul
Şi-n zbor se avântă spre soare.
Aud cucul că-şi strigă cuvântul,
Undeva, departe, în zare.

Am văzut oameni cum lucră pământul,
Cum vitele-i ajută la muncă.
Îmi place că viaţa-şi sporeşte avântul
În satul din vale şi-n luncă.

Am văzut cum primăvara, pământul,
De povara iernii îşi scutură amarul.
Aud cum îşi potriveşte iar cântul,
La hora din sat lăutarul.

Înregul tablou pictat de primăvară
Pe şevaletul întins al naturii,
Aduce lumină, pentru a câta oară,
În verdele crud al pădurii.

poezie de Dumitru Delcă (12 ianuarie 2012)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

De când... până când...

De când e lumea şi pământul,
Tot de-atunci bate şi vântul.
Norii tot de-atunci se-adună,
Fulgeră, plouă şi tună.

Tot de-atunci apele curg,
De-atunci cântă cucu-n crâng,
De-atunci sunt zile şi nopţi,
Tot de-atunci sunt vii şi morţi.

Din acele prea vechi timpuri
Există ani şi anotimpuri.
De când soarele e soare,
Tot de-atunci luna răsare.

De-atunci pomii ne umbresc
Şi cu flori se-mpodobesc.
De-atunci pământul hrăneşte
Tot ce pe el vieţuieşte.

De-o veşnicie strălucesc
Stelele-n raiul ceresc.
Tot de atunci păsări zboară
Către marea Stea Polară.

Toate-acestea îşi au mersul
De când există Universul.
Şi după cum cartea ne-nvaţă,
Tot de-atunci există viaţă.

De când planeta are viaţă
Omul stă mereu în faţă.
Chiar dacă există moarte,
El are posteritate.

Va dăinui până când
Va dispărea acest pământ.
Atunci, nu vor fi zile şi nopţi,
Nu vor mai fi vii, nici morţi.

Atunci viaţa se sfârşeşte,
Când pământu-ncremeneşte.
Când, în Universu-acesta mare
Va străluci un alt soare.

poezie de Dumitru Delcă (22 octombrie 2011)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Universul e cuvântul

Universul e cuvântul
care uneşte sub soare,
Cerul, apa şi pământul
şi chiar necuvântătoare.
Fără soare, universul
în haos s-ar transforma.
Timpul şi-ar opri tot mersul,
pământul ar exploda.
Cerul s-ar întuneca,
apa s-ar evapora,
viaţă n-ar mai exista.

poezie de Dumitru Delcă (martie 2018)
Adăugat de Dumitru Delcă
Comentează! | Votează! | Copiază!