* * *

e negru şi sete în jur
şi iar întuneric se lasă
mai lin mai himerc mai pur
şi setea-i mai fină mai deasă

e foame şi noapte în jur
şi iar întuneric apăsa
mai trist mai sporadic mai dur
şi foamea-i mai plină mai trasă...

poezie de Iurie Osoianu (30 octombrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Comentariu...

Motto: "Întuneric... Întuneric... Întuneric!..." Ion Minulescu
din "Strofe pentru întuneric"

... nici un cuvânt, ba nu, chiar nici un semn în plus,
şi nici n-am observat că întunericul s-a dus
şi-i ziuă albă-n noaptea din fereşti
şi strofe pentru întuneric mai cerşesc...

poezie de Iurie Osoianu (22 mai 2012)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

"Golul negru"

Cunoscut ca un "black hole",
Astrul totuşi nu e gol,
Căci e o pată plină, plină
Cu particule de lumină.

Nelăsând nimic să iasă,
Prinde totul ca-ntr-o plasă;
Planetele, praful cosmic
Le aruncă-n întuneric.

Ca un nor ce şade-n aur,
Negru şade prin gălbui,
În al cerului tezaur
Impunând prezenţa lui.

"Goluri negre" sunt formate
Din a materiei colapsare,
Producând o prăbuşire
Prin propria lor greutate.

Şi prin marea prăbuşire
Mereu spre interior
Se formează cu uimire
Un "gol negru", negru nor.

Iar din astă nebunie
Nici lumina nu mai scapă;
Ea păleşte străvezie,
În întuneric se îngroapă.

Astfel lumina se stinge
Formând un "black hole" închis;
Iar când lumina se frânge,
"Golul negru" a învins!

poezie de Cornelia Georgescu din În căutarea omului (2005)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Din întuneric

Îndură stele frigul
Şi strigoi aşteaptă în întuneric
Ce dacă e o noapte sfântă?
Ce dacă locul e feeric?

Stropiţi vor fi cu agheasmă
Ameninţaţi cu fier şi usturoi
Apar mai mulţi din întuneric
Armată de strigoi

Citiţi din cărţi scrise de voi
Minţind spunând că-s din cer
Din întuneric către stele privim
Şi toate pier.

poezie satirică de Alin Ojog (3 august 2022)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Nimicnicie...

.. ce e de prisos e mai de preţ
decât strictul absolut şi necesar-
bunăoară Soare-n diimineti
lîngă Lună plină de calcar

ce nu te omoară momentan
te resfiră să rămâi mai dur
şi în apa verdelui ocean
şi în munţii ştăngii împrejur...

şi nimic nu se compară cu nimic
când e frig şi gol şi întuneric
şi din tine veşnicia pic cu pic
stoarce şi senin şi viu şi sferic...

poezie de Iurie Osoianu (8 ianuarie 2020)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Fulgerul sferic

iar mă pornii înspre tine-n fapt nestatornic de seară
când de departe tot vine ploaie ca vinul, amară
când întuneric se-aşterne ca un lăicer pe perete
şi ploaia se cerne, se cerne în sita lihnită de sete

glod savurat de picioare, fulgere norii despică,
iar în retină mă doare tunetul palid de frică
curge la vale-n şuvoaie dorul din ceruri crispate
şterge cu apa de ploiae urme prin umbre uitate

iată şi trista mea poartă, scârţie a jale zăvorul
tăce ograda ca moartă, tăce ca mortul pridvorul
rupe întunericul rece fulgerul sferic din casă
viaţa zadarnic ce trece simţi cum te lasă, te lasă...

poezie de Iurie Osoianu (20 mai 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

... se aşterne întuneric pe unduiri stelare
cu melodii superbe de neagră veşnicie
şi notele-i erup din adâncimi bizare
şi strune nevăzute de tristă nostalgie...

catren de Iurie Osoianu (1 octombrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Efemeride

cât de frumoase şi de vii vor fi acele flori,
pe care ţara mi le va zvârli-n sicriu,
călăuzind o inocenţă de culori
cu negru palpitând în purpuriu...

cât de frumos va răsuna şi cel din urmă vers
din cartea mea, plutind prin cimitir...
ce soare trist mă va petrece in amezi
spre entitatea veşniciei de delir.

şi dangătul de clopot, cât de trist
mă va chema, reincarnat, să mai revin
din absolutul unui negru de abis,
în efemerul pământeştilor lumini.

cât de frumos vor mirosi acele flori,
cu nepăsare aruncate în sicriu
de umbre, care încă mă mai dor,
cu negru palpitant de vişiniu...

poezie de Iurie Osoianu (16 martie 2012)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Strofe pentru întuneric

După fiecare act al tragediei, tu cobori banal ca o cortină, şi din spasmul agoniei de lumină împrumuţi aspecte noi monotoniei.

Întuneric... Întuneric... Întuneric!...
Cu veşmântul tău de doliu sau de gală, tu-nfrăţeşti o noapte boreală cu orchestra unui dirijor isteric...

Tu unifici adevărul cu minciuna, tu amesteci frumuseţea cu urâtul şi-ntregeşti prezentul cu trecutul, când nimicul şi cu totul făceau una...

Ca o pleoapă obosită, sub povara unei lacrimi incrustate între gene, tu te-nalţi şi te cobori alene, alternând asfaltul cu Carrara!...

Întuneric - frate bun cu nebunia, cu iubirea, cu păcatul şi cu crima - tu eşti ritmul infinitului şi rima, ce ne legi în somn cu veşnicia.

poezie celebră de Ion Minulescu din Strofe pentru toată lumea (1930)
Adăugat de Simona Enache
Comentează! | Votează! | Copiază!

În plină zi

... în plină zi se face noapte
şi ninge iar fără de motiv...
şi caut zâmbet printre şoapte
tot caut negăsind nimic
... mai ai cumva vreo îndoială
că sunt terestru... şi poet
în lumea asta marţială
prin vers încerc să te iubesc...

poezie de Iurie Osoianu (1 decembrie 2011)
Adăugat de Iurie Osoianu
Comentează! | Votează! | Copiază!

... şi iar te-am visat tot aşa de senină
ca zarea albastră din ochii adânci
ca marile lunii când suplă şi plină
lin trece din noapte în creastă de stânci...

catren de Iurie Osoianu (23 noiembrie 2017)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Flori de mucigai

Le-am scris cu unghia pe tencuială
Pe un părete de firidă goală,
Pe întuneric, în singurătate,
Cu puterile neajutate
Nici de taurul, nici de leul, nici de vulturul
Care au lucrat împrejurul
Lui Luca, lui Marcu şi lui Ioan.
Sunt stihuri fără an,
Stihuri de groapă,
De sete de apă
Şi de foame de scrum,
Stihurile de acum.
Când mi s-a tocit unghia îngerească
Am lăsat-o să crească
Şi nu mi-a crescut -
Sau nu o mai am cunoscut.

Era întuneric. Ploaia bătea departe, afară.
Şi mă durea mâna ca o ghiară
Neputincioasă să se strângă
Şi m-am silit să scriu cu unghiile de la mâna stângă

poezie celebră de Tudor Arghezi din Flori de mucigai (1931)
Adăugat de Doina Bumbuţ
Comentează! | Votează! | Copiază!

Eram în întuneric

Eram în întuneric;
Nu-mi puteam vedea cuvintele,
Nici dorinţele din inimă.

Apoi, deodată, a apărut o lumină mare –
"Vreau înapoi, în întuneric."

poezie de Stephen Crane, traducere de Petru Dimofte
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Întuneric în succes

Întuneric, înorat, o calmă noapte,
Nori luminaţi, arată ziua de departe,
Sunt plini de lumină, nu sunt goi,
La ei este soare, dar nu şi la noi.

Drum de stele şi becuri le zăresc,
Nu am cum vreodată să le deosebesc,
Sunt doar buline ce zac, luminate feeric,
Blajine şi dulci, într-un misterios întuneric.

Şi copacii fără frunze îmi sunt prieteni,
Uitaţii tei şi părăsiţii mesteceni,
Sunt doar tulpină uscată şi lungi crengi,
Tăcute de fel, dar cu care te înţelegi.

Este surd totul, ca dup-o dinamită,
Ce linişte este într-o lume adormită,
Vântul mă loveşte tăios ca realitate,
Neştiutor şi firav la fel ca libertatea.

Şi crengi cu umbre dansează jucăuşe,
Stele şi luna ţin cerul sub cătuşe,
Eu un simplu intrus, într-o lume de noapte,
Un corp ce cară doar vise abandonate.

Mă regăsesc aici în întuneric ca acasă,
Pustiu şi rece, doar umbrele mă apasă,
Este doar noapte şi doar singurătate,
Presărat cu întuneric, ca un eşec în spate.

poezie de Iustin Miron din Autopsia Inimii
Adăugat de Iustin Miron
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

sfârşitul întâlnirii noastre nu-i aici
ci undeva în alte lumi, cu vise
de întuneric presărat cu licurici
şi ierburi dormitând în manuscrise

iar noi, turnaţi în alte forme, poate
vom mai cutreera din când în când abise
ba recitind din floricelele uscate
ba licărind cu veşnicii în vise...

poezie de Iurie Osoianu (1 august 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lumina este în voi. Ea nu este separată de întuneric. Ea este o calitate a întunericului însuşi. Atunci când ajungeţi la întuneric total, găsiţi iluminarea. Negrul cel mai negru devine radiant. Tristeţea se transformă în bucurie incomensurabilă. Disperarea se transformă în speranţă fără măsură.

Paul Ferrini în Liniştea inimii
Adăugat de Micheleflowerbomb
Comentează! | Votează! | Copiază!

Lunatic

E plină, e lună plină,
După perdeaua de nori se arată timidă,
Un astru celest, într-o lumina difuză,
O parte misterioasă, alta ascunsă.
Razele lunii îmi dezvăluie trupul,
Mă ating subtil, îmi golesc conţinutul.
Soarele sărută zorile,
În timp ce, luna mângâie stelele.
După ce şi-a jucat rolul,
La ceas de noapte,
Lasă luna să preia controlul.

Şi privesc la luna-n semiumbră,
Atât de aproape şi totuşi atât de departe,
Mi se descoperă în faze,
E noapte senină.
E întuneric şi eter,
E contemplare şi mister,
Rotundă, semilună sau pătrar,
Un lunatic, mă declar.

poezie de Diana Niţă
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

... sufletul meu e o sală pentru oaspeţi aleşi
- umbre ce pot exista în deplin întuneric
umbre uitate de vii şi de cele lumeşti
cu luciu în ochi şi cu zâmbet pe buze, himeric

inima mea e-nchisoarea la care demult
eşti condamnată de mine - să nu mai ştii moarte
sala cu umbre sentinţa citită tăcut
o sfarmă de colţuri în mii de ecouri deşarte...

poezie de Iurie Osoianu (26 martie 2013)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mucul

ce soare zgârâie-n fereastră
în fapt de seară
şi tril de pasăre măiastră
cu ruptă gheară

ce lună trist pe cer se zbate
în miez de noapte
căzută când adânc pe spate
când lin pe şoapte

şi ce melancolie oarbă
pe muc de ceară
palpită ba să mă mai soarbă
ba iar să doară?!

poezie de Iurie Osoianu (15 mai 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Dă-mi

Dă-mi din ochii tăi
Să vadă-albastru din dorul meu căprui.
Şi să-i închid când noaptea
Vorbeşte-a întuneric,
Cu greieri.

Dă-mi din faţa ta
Să râdă alb în golul meu cu riduri
Şi s-o adorm când stele
Aprind din întuneric,
Cu vrajă.

Dă-mi din gândul tău
Să cânte plin în somnul meu de veghe
Şi să-l cuprind când ceaţa
Luceşte-n întuneric,
Cu umbre.

Dă-mi din mâinile tale
Să strângă cald din grija mea străină
Şi să le-alint când luna
Vesteşte întuneric,
Cu frunze.

Dă-mi din buzele tale
Să stingă-n vorbe din focul meu aprins
Şi să le-nchid când somnul
Adoarme-n întuneric,
Cu suflet.

poezie de Gabriela Chişcari (25 august 2012)
Adăugat de Gabriela Chişcari
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vine încet amurgul

Vine încet amurgul ca o ceaţă deasă
Şi un văl tot mai rece peste ani îţi lasă
Tainele tăcerii spun ciudate şoapte:
Tu aici n-ai casă. Unde dormi la noapte?
Unde dormi la noapte?
Vine încet plecarea ca o judecată
Un vârtej la capăt are calea lată
Dacă de la ceruri au să te alunge,
Unde te vei duce, unde vei ajunge?
Unde vei ajunge?

Vine încet sfârşitul ca o despărţire
Ori spre întuneric, ori spre strălucire
Vine viaţa care veşnic nu va trece
Dacă n-ai pe Domnul unde-o vei petrece?
Unde-o vei petrece?

poezie celebră de Traian Dorz
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!