Zbor spre cerul albastru

Visez la cerul cu azurul înstelat,
la luna mândră peste boltă,
cu stelele ce dansează fascinant,
privind uimită fără de revoltă.

Cu mâna mângâi stelele pe rând,
îmi place să le leagăn pe-un fir d-argint,
suav, angelic, împletesc iubirea-n gând,
pun mâna pe steaua gingaşă s-o alint.

Razele lunii le-mpletesc ca pe-o mătase fină,
ca să-nveselească a mea tristeţe,
ţesând cu iubire a ta lumină,
şi magicul voal ţesut să-ncânte a mea tinereţe.

E o pasiune fermecătoare de cuvinte,
ca aduce visul meu aici sus pe astre,
dezmierd sărutul dulce ce-i acum fierbinte
şi mă înalţ-n zbor cu aripile albastre.

poezie de Eugenia Calancea (20 septembrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Jocul de iubire

Vindecată de un suspin
în nopţile care vin
iar iubirile nescrise
au intrat la tine-n vise,
iar în jocul de iubire
totul este fără oprire
lasă visul să te-aleagă
o mireasmă neudată.
Stelele priveau la noi
agale luna ne privea vioi,
ca o flacără arzând
ce-mi lasa un singur gând.

poezie de Eugenia Calancea (18 iunie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Hoţ de stele

De pe cerul rece, înstelat,
am furat un pumn de stele
şi pe- un ţărm îndepărtat,
am început a mă juca cu ele...

Sta Luna paznic peste boltă,
îşi număra turma de astre...
Când mă vede, se revoltă,
aruncând fulgere albastre.

Spăşit, în noapte mă-ntorc,
scot din buzunar câteva stele,
mintea insistent mi-o storc...
Ce-aş fi vrut să fac cu ele?

N-aş fi vrut să fac nimic cu ele,
am vrut numai să le ating
şi am devenit un hoţ de stele,
să le fur... cât nu se sting.

poezie de Ioan Friciu (aprilie 2015)
Adăugat de Ioan Friciu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Vis şi înger

Dezrăstignită din ultimele raze,
ziua coboară în locaşul rece…
Roşul asfinţit scurgându-se pe case.
E noapte. Stelele se golesc de lumini.

Nimeni, nimeni nu le culege nectarul de foc.
În băltoace lăcrimează luna
cu palidul chip trist, supt. Şi varul
fardulului ei se descojeşte întruna.

În sala strâmbă, murdară şi neagră
a tristului leagăn de orfani,
cu ochi miraţi de bolta cea largă,
fetiţa bălaie visează.

Ea-n mii de bucaţi
cerul îl vede frânt şi stelele
se coboară în bucăţi de pâine.

Mai vede în suflet luna rotundă
ca o jimblă imensă, aburind,
şi-o mâna albă, delicată, blândă,
pe creştetul ei rotund odihnind.

Dar luna dispare şi stelele se sting.
Rămâne doar sala jalnică şi rece…
Şi ochii ei de pâine mai plâng,
de stelele calde, de luna cea dulce.

Se face întuneric în tristul adăpost
şi-n ochii ei mari, calzi si curaţi,
visul de pâine se frânge.

Se face intuneric şi visul apune,
doar în sufletul ei nepământesc,
Îngerul, flămând de rugăciune,
veghează, ocroteşte şi plânge.

poezie de Gavriil Stiharul din Poeme creştine (27 mai 2008)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Cerul plânge după tine

Stropesc cu lacrimi de iubire,
iar cerul plânge după tine,
durerea mea mi se revarsă,
iar inima greu m-apasă.
Ploaia strigă spre infern
eu te-am pierdut într-un blestem.
Sufletul meu s-a destrămat,
de-atâta plâns m-am săturat.
Nu pot să uit privirea ta,
ea aduce acum durerea mea.
Vreau zâmbetul ce mă-încălzeşte
şi inima ta ce mă iubeşte.
Fără iubire vreau să mor
privind spre cer la negrul nor,
cerul revarsă lacrimi reci,
şi ar vrea să nu mai pleci.
Nu văd soare sau lumină,
nici o zi de soare plină.
Şi te am mereu în minte
cu acel foc mereu fierbinte.

poezie de Eugenia Calancea (18 iunie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Leagăn de iubire

Alint de lumină
Şi pace divină
Chemare spre astre
Când păsări albastre,

Cu ochi de rubin,
Cu trilul sublim,
În leagăn de sângeri,
Ne poartă spre îngeri.

Poteci de lumină
Pe mantia plină
De roze şi taină,
Ne cheamă, ne cheamă...

Dansăm în iubire –
Cuvânt din pslatire.
Ne poartă visare,
Prin vraja de floare.

poezie de Rodica Nicoleta Ion
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Basm

Umbra mea, – pe unde treci,

Singură cu luna,

Zice plopul cânt de veci,

Basm de totdeauna.

Fă-ne iar tăcuţi şi mici,

Lângă tâmpla veche

... Dragostele noastre-aici

S'au legat pereche...

Peste visul îndelung

Noaptea'i apă lină

Stelele, spre noi, împung

Deget de lumină.

Cad de sus, ca nişte ploi,

Cetinile joase;

Mâna lor, mătăsuri moi

Coase şi descoase.

Vremea cere multe vămi,

Vremea mi te fură;

Dă-mi acum, iubito, dă-mi

Gură după gură.

Cerul, greu de frumuseţi,

Fă-l fântână-adâncă,

Ochii să s'adape beţi,

Încă... încă... încă...

Pomi or fremăta privind

Chipul lunii, – ciuntul.

Apele călătorind,

Joace de-amăruntul;

S'or întoarce şi opri

Gândurile'n voe.

Drumul meu pe unde-o fi?...

Calea ta'ncotro e?...

poezie celebră de Ştefan Ciubotăraşu din "Însemnări ieşene", Anul I, nr. 23, 1 decembrie 1936, p. 437-438
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Secretele îngerului

Un înger bun a venit în noaptea asta,
iar eu priveam la fereastră stelele
şi îngerul a venit pe pământ
din lumea lui albastră şi întunecată
să-şi întindă aripile peste noi,
care eram prinşi în vraja tăcerii.
În visul tău de demon sfânt
cauţi să-mi aperi raţiunea mea cea vastă,
în noaptea cu multă durere şi suspin,
apoi vreau să mă strângi la pieptul tău
să uit de durere şi din nou să prind putere,
farmece şi vraji să dispară la lumina lunii
ce apare cu limbi de foc şi cercuri aurii
la o distanţă mică de şoaptele tale
cu umbre secrete şi vise iubite,
peste tristetea mea o stea se ridică
şi luna apare şi ea împlinită cu lacrimi de foc
luminând faţa ta înmărmurită
de multă dragoste împlinită.

poezie de Eugenia Calancea (8 ianuarie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Chem stelele...

Merg prin ploaia seacă,
picăturile îmi ating faţa uscată,
lângă castanii liniştiţi,
ce îngână un cântec
pentru sufletul meu
şi simt cum cad castanele,
ca un mic tunet, iar norii
trec cu viteză prin faţa lunii,
iar eu simt un gol în inimă mea.
Pentru tine iubire chem stelele,
să-ţi vindece durerile
şi să-mi dea de ştire,
despre leacuri şi ierburi,
înmiresmate cu iubire
să pot cânta din nou,
în astă noapte lungă.

poezie de Eugenia Calancea (1 octombrie 2019)
Adăugat de anonim
Comentează! | Votează! | Copiază!

Sărutul

sărutul ăsta e secunda care a venit din apusul lumii, e felul în care aş dori să
mă culc pe ape spre far, e fragmentul clipei albastre în noapte; sărutul
ăsta îmi zdrobeşte celulele, îmi desface pupilele, mă-nnebuneşte până la
fisurile anilor care trec chiar aici lângă noi, lângă far; sărutul
ăsta al mrejelor îmi răscoleşte marea, mă face-un val ce scufundă
oraşul, învârtindu-se în aripa stângă a lunii; sărutul ăsta îmi trezeşte simţurile, imprimă
milenii pe clipă, se tipăreşte în zori, se condamnă, nebuloasă a ochilor noştri de apă
sărutul ăsta e sărutul tuturor descendenţilor, străbunilor, nepoţilor, urmaşilor
e anul-lumină cambrat peste noi ca un arc suav, răcoritor ca o briză peste-amurg
mi-au amorţit paşii şi ochii, mi s-a oprit inima, mi-a picat cerul în ochii tăi,
sărutul ăsta este minunea pe care-o aşteaptă creştinii, e salvarea ce vine peste
noi ca un gând, e speranţa ce pâlpâie

poezie de Cristina Ursu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Mândră floare vorbitoare

Mândră floare vorbitoare,
Cu-ochii aţintiţi spre viaţă,
Sorbi cafea de dimineaţă
Fierbinte, îmbietoare...

Hai, păşeşte, ia avântul
Într-un zbor cu viu elan,
Amândoi să facem plan
Să fugim cât ţine vântul

Inimii întru iubirea
Presărată-n văi şi munţi,
Cu săruturi să mă-nfrupţi,
Să te iubesc în neştire!

Mândră floare vorbitoare,
Mândră floare parfumată,
Hai, decide-te odată
Să rostogolim planeta.

Tu să-i pui luna pe cer,
Eu s-aduc fierbinte soare,
Să te pudrez dulce floare
Cu iubire şi mister!

poezie de Marin Moscu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Limina lunii-n noapte

Din nou am cochetat cu luna
Privind spre ea a vrut să-mi spună
Mândră ca ea nu-i niciuna
Şi stelele sunt minciună.

Alergând în infinitul negru
Ea e stăpână-n înstelata noapte
Dintre toate miresele soarelui mândru
E mai luminoasă decât toate.

Când e senin ea-ţi fură privirea
Şi stelele o-nconjoară pe cer
Că poate să trezească iubirea
Şi-o dragoste plină de mister.

Noaptea lumina ei îţi face plăcere
Că tu deja iubire-ai spus
Şi toate se petrec în tăcere
Vibrând uşor când tu m-ai adus.

Înflăcărată veneai spre mine,
Dar noapte-ai ochii îngheţaţi
Chiar de nu vrei să se termine
Plimbarea cu mine-o străbaţi.

Mergând cu mine vrei să spui
Că ceru-i plin de stele fine
În lumea asta tu dispui
De farmece şi blesteme-n tine.

Tu, luna mea nu te gândi
Că eu îţi spun ceva de bine
Şi toate-n lume vei izbândi
Nu e nimeni mândră ca tine.

poezie de Eugenia Calancea (6 noiembrie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Voi muri...

Poate că voi muri iarna ca iernile ce se opresc în târguri
Ţiganii de mătase mă vor îngropa în dansul lor
Şi steaua călătoare, răstignindu-şi razele se tot opreşte
La geamuri depărtării albastre
Doar sufletul visează şi restul e profan
O pată de lumină se scurge
În intuneric un duh de pace
Ochii tăi mă m-ai ating, când eu visez că ninge
Cu degete înstelate, copilul din mine gângurind cuvinte.

poezie de Lorin Cimponeriu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

* * *

Îmi place liniştea din taină,
Să pot pătrunde-n cuibu-i de amor,
S-aprind fulgerător o faimă
Comorilor de vis în sfântul zbor.

Apoi să mângâi inimi fremătânde,
Cu şoaptă vie-n apa de izvor,
Să umplu o cupă-n calea ce-mi surâde,
Să mă dezmierd prin ele, prins de dor...

Prin alinări să reînviu culcuşe
De gingaşă şi jucătoare stea.
Din gene albastre să lansez urzişuri
De dragoste-n iubirea mea şi a ta!

poezie de Nina Lavric
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Pe cerul nopţilor albastre ...

Pe cerul nopţilor albastre
Eu rătăcesc din stea în stea,
Purtând cu mine, printre astre,
Tot dorul care mă durea.
Doar luna mă privea mirată
Şi-n palme tâmpla-mi legăna.
Pe fruntea mea, de gând brăzdată,
Cu-al ei sărut mă alina.
Şi cum stăteam a dezmierdare,
Pe Calea Laptelui sclipea
O stea cu-aripi strălucitoare,
Care cu ochiul îmi făcea
Şi-am priceput că-i steaua mea...
Pe cerul nopţilor albastre
Nu mai alerg din stea în stea
Purtând cu mine, printre astre,
Tot dorul care mă durea,
Căci toate drumurile noastre
Vor duce către-aceeaşi stea...

poezie de Mihaela Banu din volumul de versuri Zăbrelind zadarnic zborul (2014)
Adăugat de Mihaela Banu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Spre alte zări frumoase

Mă întreb dacă stelele sunt aprinse
pentru fiecare din noi,
pentru a fi lumină
şi să ne găsească într-o zi
cei de pe alte planete.
Apoi să zburăm deasupra tuturor
pe-un nor ce lin ne va purta,
spre alte zări frumoase,
iar cerul ar fi mai albastru,
mai pur şi plin de culoare.

poezie de Eugenia Calancea (9 octombrie 2018)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Răsăritul

Văd în zare răsăritul
ce-nroşeşte orizontul,
unduirile măiestre,
îmi fac zările albastre,
soarele-l cuprind cu mâna
că nu se mai vede luna.
Cer frumos e dimineaţa,
când nu te cuprinde ceaţa
ş-uite aşa e ziua mea,
vreau să-mi spui şi tu ceva,
că te vreau la mine-n gând,
într-un dor de vise arzând,
închipuindu-mi chipul tău blând
şi eu să-ţi pot şopti în gând.
Vreau timpul să se oprească-n loc,
poate că eu azi am noroc,
să te cuprind cu zarea
şi s-ascult cum răsună marea.

poezie de Eugenia Calancea (10 august 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!

Albastru

Vai, cerul albastru al ochilor tăi
a inundat întreg universul:
albastru e soarele,
lunca, ponoarele,
albastră e luna şi ciuta, nebuna,
albastre sunt stelele,
razele, ielele,
albastru pământul şi vântul, şi cântul,
albastre pădurile, trilul, izvoarele,
albaştri rechinii, muflonii, cucoarele,
albaştri sunt munţii,
părinţii, cărunţii,
albastre podgoriile,
florile, zorile,
albastre spicele coapte de grâu,
albastră furnica,
albastru colnicul,
albastră bunica,
albastru bunicul,
albastre căsuţele-n freamăt de râu,
albaştri toţi oamenii de pe pământ:
şi albii,
şi negrii,
şi cei ca lămâiul,
şi pieile roşii albastre sânt,
albastră e ziua, albastră e noaptea
(albastru li-i rândul),
tot ele-albăstrindu-mi
şi visul, şi gândul,
albastră e boarea, albastru-i sărutul,
albastră-i suflarea
şi chinu-mi, durutul,
albastru botezul,
albastru şi crezul,
albastră năşia,
albastră e nunta,
albastră-i junia
şi vârsta, cărunta.
Chiar moartea-i albastră
pe pajiştea noastră
şi nu se teme de ea
nimenea.

poezie de Nicolae Mătcaş din Iar când cu miei va ninge prin ponoare..., Volumul I (2006)
Adăugat de Maria Hadârcă
Comentează! | Votează! | Copiază!

Naufragiatul

Plutesc în derivă spre Nord, pe Atlantic
Cătând orizontul limanului Scandic
Căci doar o părere, departe-i pământul
Şi nu mă-nsoţesc decât noaptea şi vântul.

Pe neagra oglindă de ape mă duce
Un rest de catarg, înfipt ca o cruce
Pe-un lemn ce odată corabie-a fost...
Sau poate-o nălucă, plutind fără rost.

Cu secera Lunii aş vrea să retez
Oceanul de smoală şi-al nopţilor miez
Dar sus e Selena, iar mâna mi-e grea
Abea de mai ţin lemnul vâslei cu ea.

Spre Nord, către ţărmul visat, călăuză
Mi-a Steaua Polară, pe-a cerului spuză
Doar norii -ah, norii- să-i spulbere vântul
Căci negru de-i cerul, pierdut e pământul.

Dar vai, norii aprigi se-adună pe cer
În haite flămânde cu suflet de fier
Şi stelele pier, rând pe rând, câte una...
Cum şuieră vântul! Cum tremură Luna!

Ce ploaie grozavă pe suflet m-apasă
Mi-alunecă vâsla, dar nici că-mi mai pasă!
Departe, spre Nord, o himeră-i pământul
Şi nu mă-nsoţesc decât ploaia şi vântul.

poezie de Mihail Mataringa (9 mai 2007)
Adăugat de Mihail Mataringa
Comentează! | Votează! | Copiază!

Şi totuşi...

Privind la vale cu trăiri extreme,
Constat o evidentă prăbuşire,
Ce nu-i de azi, de ieri, ci de o vreme...
Şi totuşi... mai visez la fericire!

Mai am în gând trecutele ispite,
Scăldate în cascade de iubire,
Ce sunt acum buchete veştejite...
Şi totuşi... mai visez la fericire!

Mai am în minte leacuri ce se ştie,
Că pot preface visul în trăire,
Deşi ce-i mort, în veci nu mai învie...
Şi totuşi... mai visez la fericire!

Mai am în suflet minima speranţă,
Că loc mai e de-o minunată ştire,
Chiar dacă şandramaua-i în vacanţă...
Eu totuşi... mai visez la fericire...

poezie de Eugen Ilişiu
Adăugat de Cornelia Georgescu
Comentează! | Votează! | Copiază!

Speranţe de dimineaţă

Azi vreau să-ţi văd privirea veselă
ş-apoi un zâmbet încântător,
să poţi traversa spaţiul cu el
cu o bătaie lină de inimă,
ca o minune unde revigorarea,
aduce speranţa unui prieten trist,
pentru a-i regenera gândul
şi uite aşa se împletesc
nişte cuvinte crocante,
ce în dimineaţă vindecă inima.
Razele soarelui amplifică
această putere şi impuls pentru inimă,
ca şi aripile unui fluture,
care se tem de vântul puternic,
dar dacă sufletul este frumos,
întotdeauna va fi o stea
protejată de Dumnezeu
şi astfel el ne va ghida mereu calea.

poezie de Eugenia Calancea (19 noiembrie 2019)
Adăugat de Eugenia Calancea
Comentează! | Votează! | Copiază!